TERORISMUL - SURSĂ DE INSTABILITATE ÎN PLAN GLOBAL

GLOBALIZAREA O SINGURĂ PLANETĂ

Ι. Terorismul - sursǎ de instabilitate ȋn plan global

Capitolul 1: Introducere

În lumea contemporană, majoritatea statelor lumii manifestă preocupare pentru

redefinirea strategiei lor de securitate în condiţiile în care ameninţările cărora trebuie să

le facă faţă îşi au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din

ce în ce mai prezent, mai specific şi mai ancorat în capabilităţi materiale.

Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit o

realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi de gestionat. El nu se mai prezintă doar

ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluţie a

sistemului social.

Acum, el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit

de violentă, desfăşurată în afara şi împotriva normelor internaţionale. Terorismul este

perceput şi poate fi văzut ca o acţiune deliberată, menită a cunoaşte o audienţă largă,

pentru a scoate în evidenţă un mesaj sau a atrage atenţia asupra sa.

Scopul şi intenţia unei asemenea acţiuni poate avea un impact sinistru asupra

populaţiei unei naţiuni sau la nivel regional şi global. În definirea terorismului există

păreri diferite, ONU prezentându-l ca ,,o stare de anxietate inspirând acţiuni violente

repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acţionează clandestin, pentru

motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele,

ţinta directă a violenţei nu reprezintă şi ţinta principală”1.

Problema terorismului nu a fost abordată corespunzător, cauză ce a dus la

globalizarea sa, transformându-se într-un fenomen social de neimaginat ca amploare,

provocând seisme social-politice, dezbinări şi menţinând o permanentă stare de

confruntare. Studiul modului de operare al teroriştilor relevă că aceştia acţionează prin

încălcarea tuturor normelor juridice, politice, morale, umanitare, speculând nu doar

breşele existente în sistemele de securitate, ci şi scrupulele morale şi încorsetările

1 Enciclopedia internaționalǎ a terorismului, Ed.1998

1

normativ-doctrinare ale unor instituţii şi agenţii specializate în lupta împotriva

terorismului.

De asemenea, evenimentele din ultimii ani demonstrează că fenomenul terorist s-a

extins la toate dimensiunile societăţii umane îmbrăcând diferite forme:

Terorism politic;

Terorism economic;

Terorism informaţional;

Terorism etnic;

Terorism religios;

Terorism cultural etc.

„Acest flagel al lumii contemporane”2constituie sursa majoră de instabilitate în plan

subregional, regional şi mondial, deoarece toată lumea este afectată de el, în mod direct

şi (sau) indirect, datorită capabilităţii dovedite a teroriştilor de a ataca pe oricine,

oriunde.

Terorismul nu este un fenomen recent. El este foarte vechi, și de-a lungul timpului s-

a manifestat sub toate formele posibil, de la terorismul peșterii la ciberteroris, ȋn funcție

de treapta de civilizație pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele puse la dispoziție

și aproape peste tot ȋn lume. Mijloacele au fost mereu altele, ȋnsǎ esența a rǎmas aceeași:

ȋnfricoșare, distrugere, ucidere.

Din pǎcate și terorismul, ca și rǎzboiul face parte, ȋntr-un fel, din arsenalul prin care

lumea se neagǎ pe sine, se urǎște și se autodistruge, crezȃnd cǎ se purificǎ.

Terorismul nu este doar rǎul care se abate asupra planetei, ci este chiar rǎul din

lume, adicǎ rǎul nostru, partea fanaticǎ dintre noi și adesea din noi, fanatismul obsesiv al

puterii, al rǎzbunǎrii, al pedepsirii cu orice preț, al purificǎrii prin ucidere și distrugere.

De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman( doar ființa umanǎ are

plǎcerea sadicǎ de a teroriza) trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cȃt

se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismel, pentru a-i afla izvoarele

și ȋn consecințǎ, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-

i tǎia rǎdacinele.

Terorismul este o amenințare asimetricǎ, din umbrǎ. Evoluția lui, de la o seamǎ sau

o sumǎ de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii și violenței,

2 Prof.univ.dr. Anghel Andreescu( coord.) ,, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane”, Ed. M.AI., Buc. 2003. pag. 28

2

adicǎ la un rǎzboi terorist, și el asimetric și pervers, este de naturǎ sǎ genereze reacția

corespunzǎtoare a omenirii, sǎ declanșeze așa numitul rǎzboi terorist.3

Amenințǎrile și riscurile de naturǎ teroristǎ nu au limite. ,, Arma principalǎ a

teorismului este omul, ȋn spețǎ omul disperat sau omul manipulat, adicǎ ȋn stare de

disperare sau de rǎzbunare”, dar și omul ,, demiurg’’, omul pedepsitor, omul cǎlǎu care

se considerǎ predestinat pentru a ȋndeoplini o misiune supremǎ, a se sacrifica sau a

sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfȃrșit o sarcinǎ ce vine dint-un spațiu sacru,

dintr-o lume care-l dominǎ și care are menirea de a o distruge cȃt mai repede și cȃt mai

violent, evident de a o ȋnlocui.

Omul este o ființǎ creativǎ, imaginativǎ, indiferent ȋn ce posturǎ s-ar afla.Terorismul

ȋl folosește ca armǎ, pentru cǎ el, omul, poate pǎtrunde oriunde, poate distruge orice.

Iatǎ de ce terorismul se considerǎ superior oricǎrei riposte, oricǎrei acțiuniși oricǎrei

reacții. 4

Riscul terorist este la ordinea zilei, amplificat de mass media șȋ deja universalizat.

Terorismul n-are țarǎ și nu cunoaște granițe. El s-a modializat ȋnaintea informației și

economiei, sau concomitent cu acestea, și-a creat celule pretutindeni.

Capitolul 2: terorismul , neoterorismul și globalizarea

Pe fondul unor situaţii reale de nemulţumire a unor categorii sociale sau grupuri de

oameni, al incapacităţii autorităţilor de a rezolva problemele economice şi sociale cu

care se confruntă, au apărut lideri care cheamă la acţiune împotriva puterii, pe care o

declară represivă şi nelegitimă, sau a ţărilor occidentale, pe care le acuză de imixtiuni în

politica internă a statelor respective.

Terorismul are la origini cauze şi motivaţii complexe. Unele sunt moşteniri ale

trecutului care au fost aplanate pentru un timp, datorită imposibilităţii de manifestare în

timpul războiului rece. Din această categorie, cele mai importante sunt: atitudinile

ireconciliabile ale unor state sau comunităţi în domeniul etnicităţii, al autonomiei pe

criterii etnice şi al intoleranţei religioase.

Altele sunt determinate de performanţele economice modeste ale unor state, care au

dus la sărăcie, şomaj, corupţie, trafic de arme, persoane, droguri şi bunuri. Dacă în

secolele anterioare se putea face o distincţie relativă între formele de manifestare a

3 Centrul de Studii Strategice și de Securitate ,, Terorismul .Dimensiune geopoliticǎ și geostrategicǎ. Rǎzboiul terorist ‘’, Buc.2002, p.4 4 Centrul de Studii Strategice și de Securitate, op.cit. p.14

3

terorismului, în prezent se observă o tendinţă de coordonare a acţiunilor grupurilor, de

utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor şi implicarea în activităţi

teroriste a crimei organizate, pentru acumularea de resurse financiare şi materiale,

necesare suportului logistic al tuturor acţiunilor teroriste.

Indiferent de orientare, cauza reală a tuturor liderilor terorişti o constituie lupta

pentru putere şi influenţă, la care aceştia îşi asociază, în funcţie de situaţie, cauze care

prind la susţinătorii potenţiali – oamenii nemulţumiţi de nivelul de viaţă şi de

perspectivele care li se oferă de societatea în care trăiesc; oameni cu un nivel de cultură

modest sau chiar analfabeţi, care trăiesc în comunităţi tribale sau rurale.

Terorismul, văzut ca formă de conflict asimetric între un grup de indivizi plasaţi la

un palier sub-statal şi un stat ţintă (prin stat înţelegând instituţiile sale fundamentale şi

conducătorii acestora) a cunoscut, ca şi războiul, mutaţii importante pe întreg parcursul

istoriei omeneşti, dar transformările de esenţă înregistrate în ultimii ani ai secolului al

XX-lea şi, mai ales, la începutul secolului al XXI-lea sunt aşa de complexe şi de radicale

încât credem că astăzi ne confruntăm cu un fenomen de o particularitate cu totul aparte,

astfel că putem vorbi de un sfârşit al terorismului clasic, aşa cum a fost perceput timp de

peste 2 000 de ani.

Actul de terorism, în forma sa tradiţională, are ca scop descurajarea generală.

Victima primară a atentatului terorist de tip clasic era mai puţin importantă în

comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup ţintă, căruia îi

era, de fapt, adresat.

1. Terorismul clasic, în sens tradiţional, produce victime individuale adresându-se

unei colectivităţi ţintă. Teroarea este un fenomen natural, însă terorismul tradiţional a

reprezentat, întotdeauna, exploatarea conştientă şi sistematică a acesteia.

2. Terorismul tradiţional are un caracter coercitiv, menit să influenţeze prin

manipulare voinţa victimelor sale secundare, astfel că şocul provocat colectivităţii să fie

maxim. Pentru a-şi păstra credibilitatea nealterată, actorii terorismului tradiţional îşi

materializează sistemic ameninţările potenţiale în violenţe episodice. Din acest punct de

vedere, terorismul tradiţional poate fi perceput ca o formă de strategie violentă, de

constrângere utilizată pentru a limita libertatea de opțiune a celorlalți.

Obiectivul tactic al promotorilor terorismului tradiţional îl constituie diseminarea

fricii, angoasei şi terorii, în sprijinul realizării obiectivului strategic şi anume, atingerea

scopurilor politice ce motivează acţiunea.

4

Prin urmare, obiectivul imediat al teroriştilor tradiţionali îl constituie crearea panicii

şi nu distrugerea ţintei vizate. Din această perspectivă, violenţa nu reprezintă altceva

decât o formă de propagandă, cu rolul de a intimida grupul-ţintă. Astăzi, noul terorism

vizează „suprauciderea” şi nu coerciţia. Acest proces de transformare a durat peste 10

ani, o perioadă infimă dacă ne raportăm la istoria terorismului.

Terorismul de tip tradiţional, ca instrument de rezolvare a unor conflicte de

intensitate medie, care urmăreşte intimidarea psihică şi inducerea forţei în scopul

eludării legilor, are rădăcini adânci în istoria omenirii. În prezent, terorismul tradiţional

a evoluat, atât cantitativ cât şi calitativ, spre „neoterorism”, cu formele sale cele mai

periculoase de manifestare, „superterorismul” şi „megaterorismul”.

3. Neoterorismul specific începutului de secol XXI se caracterizează în principal

prin următoarea concepţie: dacă actorii terorismului tradiţional îşi considerau victimele

atentatelor ca fiind responsabilitatea guvernelor care le-au ignorat avertismentele şi

ameninţările, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „în orb” ca duşman

declarat al promotorilor violenţelor motivate politic.

Astfel, în 1988, aproape de oraşul Khost (situat în estul Afganistanului), Osama bin-

Laden a fondat „Frontul internaţional de luptă împotriva evreilor şi cruciaţilor”. Un

prim edict al acestui front, afirma că este o datorie religioasă a fiecărui musulman să

ucidă americani, oriunde este posibil, inclusiv civili. Dacă în trecut grupările teroriste

erau sponsorizate din diverse surse, organizaţiile neoteroriste nu mai au nevoie acută de

sponsori, deoarece şi-au creat sisteme organizaţionale cu autoreglare. 5

Suportul logistic al neoterorismului, constă într-un complex de măsuri şi activităţi

desfăşurate într-o concepţie unitară, conspirat sau legendat, extrem de descentralizat şi

independent de statele terţe sponsor. Acest lucru face posibilă maximalizarea pierderilor

în vieţi omeneşti şi pagube materiale în tabără, deoarece inhibiţia statelor sponsor în a

patrona hecatombe megateroriste nu mai are nici o relevanţă pentru planificatorii

acţiunilor superteroriste, deveniţi autonomi din punct de vedere logistic.6

Pentru realizarea surprinderii neoterorişti nu respectă nici una dintre regulile de

angajare tradiţionale a unui atentat terorist. În mod tradiţional, orice atentat terorist se

compune din câteva faze distincte.

5 TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 20016 Ibidem

5

În faza premergătoare incidentului, teroriştii îşi aleg ţinta, planifică amănuntele

atentatului, stabilesc gradul de risc al acţiunii, retorsiunile şi contraloviturile la care se

expun din partea autorităţilor, modul de retragere după atentat etc. După producerea

atentatului (în cazul luării de ostateci) sau înainte de materializarea acestuia (în cazul

lovirii unui simbol-ţintă), teroriştii îşi formulează cererile, au loc negocieri, care se

prelungesc uneori pe un timp îndelungat de ordinul lunilor, acest interval de timp fiind

folosit de terorişti pentru a-şi mediatiza cauza şi de către autorităţile statului ţintă pentru

pregătirea ripostei contrateroriste. Acestea erau regulile de angajare cunoscute şi o

covârşitoare majoritate a atentatelor teroriste tradiţionale s-au desfăşurat după acelaşi

scenariu.

Neoterorismul nu mai presupune existenţa unei faze a negocierilor, nici înainte de

atentat, nici pe timpul desfăşurării acestuia. De asemenea, nu mai este necesară

asumarea responsabilităţii, deoarece noii terorişti nu mai urmăresc obţinerea de

compromisuri cu statul sau regimul politic ţintă, nu mai încearcă să realizeze o coerciţie

asupra populaţiei prin inducerea de teroare şi nesiguranţă.7

Actorii superterorismului îşi propun să elimine fizic pe toţi cei bănuiţi a nu se

conforma idealurilor, viziunii sau programului lor politic. Neoteroriştii, odată cu

evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, au devenit parte integrantă a epocii postindustriale, a

mediilor electronice şi a informaţiei, ale cărei mecanisme le înţeleg şi le utilizează fără

scrupule. Neoterorismul îşi difuzează informaţia rapid, prin mediile electronice, astfel

încât atentatele devin mesaje de ameninţare în sine.

Actorii neoterorismului nu mai ameninţă şi nu mai avertizează, considerând că este

suficient să-şi facă simţită prezenţa prin producerea de hecatombe. Atacurile sunt greu

de prevăzut iar riposta poate lovi „în orb”, deoarece neoteroriştii nu mai sunt afiliaţi la o

organizaţie, facţiune sau grup distinct.

Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi, care

operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o existenţă „normală” sau chiar

anodină, după care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor pe

care visează să le distrugă. Organizaţia de tip „reţea” (network) nu presupune ierarhii,

centre de comandă sau infrastructuri convenţionale. Sutele de „fedayni” fanatizaţi sunt

înlocuiţi cu celule de 3-4 activişti, reţele de computere, logistică performantă şi arme de

înaltă precizie sau de distrugere în masă. Neoterorismul ne demonstrează cât de

7 TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 2001

6

vulnerabili suntem, cât de nepregătiţi am fost în faţa ameninţărilor nontradiţionale cu

care ne confruntăm astăzi şi, probabil, încă mult timp de aici încolo. Între formele de

manifestare a terorismului tradiţional şi neoterorism există unele diferenţe de ordin

calitative, acestea sunt:

a) terorismul tradiţional: - victime colaterale limitate; - clamarea

responsabilităţii; - terorismul ca scenă de exprimare; - structuri

organizaţionale bine definite; - structura ierarhică globală; - motivaţii

ideologice şi naţionaliste; - acte de violentă tradiţională.

b) neoterorism: - letalitatea crescută a atacurilor; - planificarea atacurilor este

lungă şi meticuloasă pentru că rezultatele trebuie să fie spectaculoase; -

experţi internaţionali sprijină operatori locali; - apariţia reţelei de reţele; -

scăderea ponderii sponsorilor; - victime colaterale în masă; - autori

necunoscuţi;

Terorismul nu mai reprezintă o ameninţare de nişă, ci este o certitudine,

asemănătoare războiului rece, care funcţionează pe acelaşi principiu al distrugerii totale,

reciproc asigurată.

Procesul de globalizare, care se manifestă din ce în ce mai mult în lumea de astăzi,

amplifică mobilitatea şi posibilităţile de manifestare a terorismului şi creează o

motivaţie nouă pentru solidarizarea la scară mondială a statelor democratice în procesul

de combatere a acestui flagel. 8

Teroristul actual are un cu totul alt profil decât cel tradiţional: ignorantul fanatic a

fost înlocuit de individul care reuşeşte o sinteză între îndoctrinare, fanatism pregătire

ştiinţifică şi tehnică de vârf. Terorismul, în condiţiile mondializării, este examinat ca un

fenomen socialpolitic complex, ce afectează interesele întregii comunităţi internaţionale.

Manifestându-se în contextul intensificării proceselor de globalizare, acest fenomen

are legătură directă cu acutizarea crizei economice mondiale, avansarea secolului

informaţional, cuplarea cooperării/integrării economice cu apariţia corporaţiilor

transnaţionale, aflate într-un proces de concurenţă cu ţările de frunte pentru supremaţia

economică în lume, cu procesele de transformare a sistemului financiar internaţional

într-o sursă a adâncirii crizei economice în lume.

Terorismul internaţional este considerat de specialişti drept o formă de protest

împotriva expansiunii mondiale a ţărilor dezvoltate. De regulă, activitatea organizaţiilor

teroriste nu este îndreptată doar spre tensionarea şi destabilizarea situaţiei într-o anumită

8 Zygmunt, BAUMAN ,,Globalizarea şi efectele ei sociale” Editura ANTET, Bucureşti, 2003, p.214

7

regiune a lumii, în numele „soluţionării” unor probleme locale, ci vizează scopuri mai

serioase – cucerirea sau redistribuirea puterii, reîmpărţirea teritorială, schimbarea forţată

a formei constituţionale de guvernământ şi structurii de stat, în conformitate cu viziunile

proprii. De aceea, evaluarea terorismului nu rareori are nuanţe politice.

În plan socio-politic, acesta se pronunţa împotriva structurilor sociale şi

instituţiilor politice existente, încercând să le atenueze, să submineze stabilitatea lor

pentru a-şi realiza scopurile, de regulă, prin metode violente.

Examinând terorismul, ca o infracţiune internaţională ce ameninţă convieţuirea

paşnică a popoarelor şi statelor şi subminează bazele relaţiilor internaţionale, prin

organizarea actelor de violenţă împotriva cetăţenilor şi bunurilor materiale ale unor ţări,

este necesar a califica corect actul de terorism, ţinându-se con de trăsăturile ce dovedesc

caracterul său internaţional, respectiv: ameninţarea cu violenţa asupra cetăţenilor altor

state ori a persoanelor beneficiare ale protecţiei internaţionale, pregătirea actului terorist

într-o ţară şi realizarea lui pe teritoriul altui stat, găzduirea teroristului în altă ţară, după

efectuarea activităţii criminale. În definirea acestor trăsături apar dificultăţi, îndeosebi

atunci când actele de violenţă se etichetează în mod politic, sau când apar standarde

duble de încadrare juridică.

Caracteristicile terorismului internaţional contemporan în contextul globalizării

sunt: numărul în creştere al acţiunilor executate cu cinism şi cruzime; expansiunea

terorismului politic, naţionalist şi religios; perfecţionarea dotării tehnice a grupărilor

teroriste, prin aplicarea realizărilor ştiinţei şi tehnicii; apariţia de noi metode a activităţii

teroriste, în particular, utilizarea mijloacelor netradiţionale de acţiune violentă prin

orientarea către locuri aglomerate; încercări permanente de a pune stăpânire pe arma

biologică, chimică sau nucleară; pregătirea teroriştilor conform experienţei de

participare la diferite conflicte; utilizarea mercenarilor; nivelul înalt de finanţare a

activităţii teroriste.

Globalizarea este un proces obiectiv, firesc, de integrare a oamenilor într-un

întreg. În pofida manifestărilor sale pozitive (în planul comunicării, economiei, politicii,

culturii şi ştiinţelor), globalizarea are unele consecinţe grave asupra securităţii

comunităţii internaţionale, precum aprofundarea prăpastiei dintre ţările bogate şi sărace,

ceea ce creează condiţiile activizării terorismului internaţional. 9

Capitolul 3: Combaterea terorismului

9 Zygmunt, BAUMAN, op.cit. p. 216

8

Cu toate eforturile comunităţii internaţionale, fenomenul terorist nu a fost

diminuat, ci, dimpotrivă s-a amplificat din punct de vedere al ariei geografice de acţiune

şi al reorientării scopului. Dacă la început terorismul părea că are o dimensiune

regională, având centre mai puternice de manifestare în Asia, Orientul Mijlociu şi

America Latină, în prezent el este cu adevărat global, tinde să devină polimorf şi îşi

îmbunătăţeşte capacitatea de supravieţuire, prin adaptarea rapidă la mediul de securitate

actual, utilizând şantajul, corupţia, ameninţarea, forţa şi exploatând în propriul avantaj:

valorile democraţiei, „breşele” în sistemele de securitate şi cele mai recente descoperiri

ale ştiinţei şi tehnicii.

Deoarece terorismul este un fenomen global, el trebuie tratat ca atare. Acest scop

este posibil, prin participarea tuturor statelor la acţiuni împotriva terorismului, într-o

concepţie unitară şi abordând întreaga paletă dimensională a cauzelor de manifestare, în

plan naţional, subregional, regional şi mondial.

Principiul ce s-ar putea afla la baza orientării strategice a luptei antiteroriste este

intensificarea colaborării între state, organizaţii nonguvernamentale şi comunităţi

ştiinţifice referitor la cercetarea problemelor actuale şi a cauzelor terorismului. Astăzi,

odată cu intensificarea proceselor de globalizare, lupta împotriva terorismului

internaţional se limitează, în general, la măsuri de forţă sau de drept cu caracter de

preîntâmpinare. Această luptă este orientată spre lichidarea sau neutralizarea

organizaţiilor deja existente şi nu are un caracter de prevenire, nu este axată pe acele

condiţii sociale care generează terorismul internaţional. La baza activităţii antiteroriste

internaţionale trebuie să se afle măsuri concrete ale organizaţiilor internaţionale de

preîntâmpinare, inclusiv elaborarea unor metode eficiente de profilaxie pentru depistarea

şi înlăturarea factorilor şi condiţiilor ce contribuie la dezvoltarea mişcărilor teroriste şi

extremiste.

Totodată, în combaterea fenomenului terorist este oportun a se ţine cont de

tipurile terorismului contemporan şi formele de pregătire şi efectuare a acţiunilor

acestuia, de monitorizarea stării curente, pronosticul dezvoltării terorismului,

identificarea izvoarelor şi cauzelor lui sociale. Combaterea terorismului trebuie abordată

atât în plan conceptual, cât şi în cel operaţional. În plan conceptual, se pune accentul pe

prevenire, deoarece răul, odată instalat, nu poate fi extirpat cu uşurinţă. De asemenea,

capacitatea deosebită de adaptare a teroriştilor la medii geografice, sociale şi politice

diferite determină regândirea procedurilor de operare, care să permită o mai mare

flexibilitate decizională şi acţională structurilor internaţionale şi naţionale de securitate.

9

Un alt punct important în modificarea strategiei de combatere a terorismului

constă în renunţarea la atitudinea reactivă şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni proactive,

care să permită exploatarea în timp real a informaţiilor pe care le culeg şi procesează

serviciile de informaţii. Îndeplinirea acestui scop implică o acţiune concertată de

adaptare corespunzătoare a legislaţiei internaţionale, iar, ulterior, armonizarea celei

naţionale cu legislaţia internaţională.10

De mare importanţă în obţinerea succesului în lupta antiteroristă este utilizarea, cu

preponderenţă, a mijloacelor nemilitare, care nu produc pierderi colaterale şi ale căror

efecte sunt mai importante şi mai durabile. În abordarea strategiei antiteroriste s-a plecat

de la premisa că unele cauze ale existentei terorismului sunt reale, iar altele nu sunt

suficient de bine cunoscute şi, pentru a alege căile de acţiune, trebuie să existe o bună

informare şi colaborare instituţională şi structurală. Având în vedere dinamica

proliferării fenomenului terorist în zona de proximitate a României, este posibil ca în

perioada următoare organizaţiile teroriste din diferite zone să-şi amplificarea legăturilor

directe, să crească sprijinul motivaţional (ideologic, moral, religios etc.) pe care

categorii largi de populaţie (în special etnicii de origine musulmană) ar fi dispuşi să-l

acorde acestora şi să aibă loc o activare a mişcărilor radicale, îndeosebi în statele

autonome din zonă (în special Caucazul şi Peninsula Balcanică), în care reţelele

fundamentalist-islamice şi-au creat deja infrastructura necesară organizării şi producerii,

fără eforturi suplimentare, a unor acţiuni de natură teroristă.

România participă nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a

terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de operaţii active,

dar şi cu servicii şi structuri specializate. România are propria strategie naţională de

combatere a terorismului, aşa cum au majoritatea statelor membre ale Alianţei Nord-

Atlantice. Principalele pericole şi chiar ameninţări la adresa României se înscriu în

sistemul general de pericole şi ameninţări la adresa NATO şi Uniunii Europene.

Specificul acestora, pentru România, constă în modalităţile concrete de concepere şi

desfăşurare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în sprijinul unor reţele, organizaţii şi

grupuri teroriste.

În acest sens, printre cele mai probabile activităţi şi acţiuni de acest gen ar putea fi

următoarele:

10 Vasile Simileanu,, Radiografia terorismului” Colecţia GEOPOLITICA, Editura TOP FORM, Bucureşti, 2004

10

a) în sprijinul acţiunilor teroriste: - realizarea unor surse şi reţele de finanţare

a terorismului; - constituirea unor baze sau a unor elemente de infrastructură

(depozite, ascunzători, locuri conspirative etc.); - realizarea unor centre de

instruire limitată (specifică) a unor terorişti sau echipe (grupuri) teroriste,

îndeosebi în domeniul folosirii mijloacelor chimice şi biologice; - constituirea

unor noduri de reţea, sisteme de tranzit sau puncte de plecare în pregătirea

unor acţiuni teroriste în zonă sau în unele ţări din Occident; - pregătirea unor

locuri de regrupare a teroriştilor după desfăşurarea unor acţiuni în zonă; -

realizarea unor centre sau locuri de recrutare a unor terorişti din rândul

arabilor şi musulmanilor aflaţi la studii sau la alte activităţi în România, dar şi

din rândul românilor; - folosirea în aceste scopuri a personalului român

calificat şi, dintr-un motiv sau altul, disponibilizat; - activităţi de spionaj în

favoarea reţelelor şi organizaţiilor teroriste.11

b) b) împotriva unor personalităţi din afara teritoriului României: - atacuri

împotriva unor personalităţi îndeosebi americane şi britanice aflate pe

teritoriul României; - atacuri asupra ambasadelor străine; - atacuri asupra

turiştilor americani, britanici, evrei, ruşi şi a altor grupuri de turişti aflaţi în

România sau în tranzit pe teritoriul românesc; - atacuri asupra unor obiective

economice străine construite pe teritoriul românesc.

c) c) împotriva românilor. În virtutea unor bune relaţii cu lumea arabă, este

posibil ca, în perioada următoare, să nu avem de-a face cu atacuri special

îndreptate împotriva românilor. Sunt totuşi posibile şi astfel de atacuri,

datorită participării României la coaliţia antiteroristă, parteneriatului strategic

cu americanii şi relaţiilor foarte bune cu ţări pe care fundamentaliştii le

consideră inamice.

Dintre acţiunile teroriste împotriva românilor cele mai probabile ar putea fi: -

atacurile împotriva militarilor români din Irak şi Afghanistan; - atacurile asupra unor

obiective româneşti (economice, culturale, diplomatice etc.) din străinătate; - atacurile

asupra comunităţilor româneşti aflate la muncă în străinătate; - atacurile asupra unor

obiective economice, politice, culturale de pe teritoriul naţional; - atacurile cu bombă

sau cu alte mijloace asupra unor locuri publice etc.

11 Jan van Helsing ,,Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” Ed. Alma, Oradea, 1997, p.54

11

Întrucât este direct angajată în combaterea fenomenului terorist, România trebuie să

aibă în vedere, probabil, şi o intensificare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în

sprijinul terorismului care o pot afecta direct sau indirect. Noua strategie de combatere a

terorismului adoptată de NA TO şi cea a Uniunii Europene implică, şi pentru România,

responsabilităţi deosebite. Acestea vizează atât protecţia ţării şi a intereselor în România

ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi acţiunea efectivă a ţării noastre în cadrul coaliţiei

antiteroriste.

Ţara noastră poate participa la acţiunile pentru combaterea terorismului pe toate

palierele strategice, operative şi tactice şi prin toate mijloacele adecvate. Combaterea

criminalităţii economice şi sociale, lichidarea corupţiei, reducerea infracţionalităţii,

crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi prin acţiuni

specifice), distrugerea reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt doar câteva

dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului.

La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat Sistemul naţional de

alertă teroristă, propus de Serviciul Român de Informaţii, ca mijloc adecvat de

prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi desfăşurare a unor

eventuale atentate pe teritoriul României.12 El cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade

de alertă, astfel:

a) SCĂZUT (verde) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează că un atentat este puţin probabil;

b) PRECAUT (albastru) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează existenţa unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist;

c) MODERAT (galben) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente

evidenţiază că există un risc general de producere a unor atentate teroriste şi se

estimează că un atentat este posibil;

d) RIDICAT (portocaliu) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente

evidenţiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste şi se

estimează că un atentat este probabil;

e) CRITIC (roşu) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente evidenţiază că

există un risc iminent de producere a unor atentate.13

12 . http://www.iss-eu.org13 http://www.sri.ro/.

12

Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă autoritatea naţională în materie

antiteroristă, dispune de un Departament pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului,

care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea, într-o concepţie unitară, a

activităţilor de prevenire, descoperire, neutralizare şi anihilare a acţiunilor teroriste pe

teritoriul României.

Strategia acestui departament urmăreşte completarea şi reaşezarea direcţiilor tactice,

necesare protejării eficiente a teritoriului naţional faţă de noile manifestări ale

fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competenţelor asumate, a unei concepţii

integrate la nivel naţional, pe de o parte, şi pe linia cooperării externe, pe de altă parte,

pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere a terorismului

fundamentalist islamic, a celui religios şi separatist, a bioterorismului, urmărind

prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice şi

a filialelor unor organizaţii extremistteroriste cu reprezentare internaţională.

De asemenea, angrenarea ţării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină sau

sponsorizează terorismul implică demersuri susţinute de valorizare a prevenţiei în lupta

antiteroristă, precum şi a redimensionării performante a activităţii specifice în domeniu,

pe linia contracarării surselor de alimentare şi întreţinere a fenomenului terorist.

Capitolul 4: Studiu de caz 1

Atentatele teroriste din Statele Unite, 11 septembrie 2001

Primul an al noului secol și al noului mileniu a fost marcat de evenimente cu un

impact deosebit asupra ȋntregii omeniri.

În acea zi ȋnsoritǎ de septembrie, a doua zi dupǎ ce americanii sǎrbǎtoriserǎ ,,

Labour Day ‘’, terorismul a ȋntunecat America. 14

Ziua de 11 septembrie 2001 a marcat ȋn inimile ȋntregii omeniri una dintre cele mai

negre și nefaste clipe. Oamenii au fost ȋngroziți, nesiguranța a pus stǎpȃnire pe ȋntreaga

populație .

14 Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed.Lumina Lex, Buc. 2008, p.5

13

11 septembrie 2001 s-a transformat ȋn ziua care a schimbat percepția oamenilor

despre lumea ȋn care trǎiesc. Ziua ȋn care Turnurile Gemene ( simbolul unui New York

prosper, trufaș și lipsit de griji ) s-au prǎbușit ca un castel din cǎrți de joc.

A devenit momentul ȋn care America și-a pierdut inocența, momentul ȋn care

Dumnezeu a ȋntors spatele ȋntregii omeniri, clipa ȋn care a pierit pacea lǎsȃnd loc unor

sentimente contrarii, precum: stupoare, lacrimi și fricǎ.

O zi ȋn care avioanele de pasageri au devenit arme ȋn mȃna unor fanatici, ziua ȋn care

trei mii de oameni au pierit ȋntr-o clipǎ.

Atrocitatea care s-a petrecut ȋn urmǎ cu opt ani, a schimbat lumea ȋntr-un cerc vicios.

Lumea liberalǎ dovedește cǎ din pǎcate nu mai are sistem imunitar. Lumea civilizatǎ a

fost ȋngrozitǎ, revoltatǎ, oripilatǎ. Regimurile totalitare au jubilat.15

Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 au adus ȋn atenția lumii unul din

cele mai cumplite fenomene: terorismul, cu fața sa vǎzutǎ și nevǎzutǎ, cu efectele sale

terifiante ȋn viața cotidianǎ a oamenilor, cu distrugerile fǎrǎ precedent pe care le

provoacǎ .16

Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin

imaginea terifiantǎ transmisǎ ȋn direct ( ca și cea a revoluției romȃne din decembrie

1989), n-a fǎcut altceva decȃt sǎ schimbe ( așa cum am precizat mai sus) percepția

omenirii și a fiecǎruia ȋn parte, sǎ-i aducǎ aminte cǎ undeva, nu departe de el, de omul

planetei, poate chiar lȃngǎ el, se aflǎ un monstru , un dușman care a ȋnceput sǎ prindǎ

contur, un chip ȋnconjurat de umbre, care-l poate ucide oricȃnd și oricum.

Acesta a fost, probabil, și obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea

unui coșmar universal, lumea sǎ afle și sǎ nu uite cǎ poate fi lovitǎ și ucisǎ oricȃnd,

oriunde și prin orice mijloace.

Dupǎ atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de

acuzare pentru terorism s-au ȋnmulțit : uciderea copiilorla Beslan, decapitarea ostaticilor

ȋn Irak, atentate cu mașini capcanǎ ȋn Indonezia și ȋn Turcia, atentatele de la Madrid din

martie 2004, terorismul sinucigaș de peste tot.

Toate acestea au creat ȋngrijorare ȋn rȃndul intelectualilor musulmani, liderilor

religioși și altor oameni importanți ai lumii islamice.

Aceștia s-au hotǎrȃt sǎ denunțe terorismul, ȋn numele Islamului. Ziaristul Aziz Al

Haj este foarte ȋngrijorat de faptul cǎ majoritatea teroriștilor sunt musulmani. El scria

15 http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html 16 Ibidem 1

14

ȋntr-un cotidian care apare la Bagdad cǎ teroriștii, ȋn afara sȃngelui vǎrsat oamenilor

decapitați și cadavrelor calcinat, nu au altceva de oferit civilizației.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, au rǎmas impregnate ȋn memoria

oamenilor, ziua cȃnd a izbucnit așa numitul rǎzboi al ,, ciocnirii civilizațiilor’’.17

Departe de a fi ȋnsǎ un ,, rǎzboi al civilizațiilor’’, actualul ,, rǎzboi ȋmpotriva

terorismului’’ este mai curȃnd ȋncǎ un nou ,, rǎzboi civil’’ al civilizației moderne, la fel

ca și cel ȋmpotriva fascismului sau a comunismului.

Capitolul 5: Cauze care au generat dezastrul, plǎnuirea atacurilor

Lovitura barbarǎ , dar calculatǎ de mințile diabolice, a urmǎrit atingerea mai multor

ținte:

Batjocorirea simbolului libertǎții universale;

Îngenuncherea economicǎ a lumii libere ; 18

Punerea sub semnul ȋntrebǎrii Statelor Unite ( prin demonstrarea

vulnerabilitǎții celui mai puternic sistem de apǎrare, precum și a

democrației ȋnsǎși, ȋmpreunǎ cu statul de drept);

Nu era nici pe departe, așa cum am afirmat mai sus, cȃnd terorismul islamic lovea.

Dimpotrivǎ , atentatele din 11 septembrie au urmat unor serii de acte sinistre, ȋndreptate

mai ales asupra Statelor Unit, ca simbol al lumii libere, printre care sechestrarea

personalului ambasadei Statelor Unite ȋn Iran ( 1789).19

Acel act terorist a demonstrat cǎ totalitarismul Islamic este paralel cu lumea

civilizatǎ pentru cǎ , spre deosebire de celelalte regimuri totalitare, nu pǎstreazǎ nici

mǎcar aparența cǎ respectǎ normele diplomatice elementarede drept internațional.

Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a

prezentat ideea lui Osama Bin Laden ȋn 1996. La acel moment, Bin Laden și Al- Qaeda

erau ȋntr-o perioadǎ de tranziție, mutȃndu-se ȋnapoi din Sudan ȋn Afganistan.

La sfȃrșitul lui 1998 sau ȋnceputul lui 1999, Bin Laden i-a dat lui Mohammed

aprobarea de a ȋncepe organizarea atacului.

În primǎvara lui 1999 au avut loc o serie de ȋntȃlniri ȋntre Khalid Sheikh

Mohammed, Osama Bin Laden și secundul sǎu Mohammed Atef.

17 http://www.antena3.ro/stiri/cultura/11-septembrie-2001-cel-mai-notoriu-moment- accesat 16.10.200918 bursa din New York s-a ȋnchis;19 http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

15

Mohammed a furnizat suportul operațional al ataculu, inclusiv la selecția țintelor și

cu aranjamentele de cǎlǎtorie ale teroriștilor.

Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducȃnd și ajutor financiar, și a fost implicat ȋn

alegerea participanților la atacuri. Bin Laden ȋl alesese inițial pe Nawaf al- Hazmi și pe

Khalid al – Mihdhar, ambii jihadiști cu experiențǎ, care luptaserǎ ȋn Bosnia.

Spre sfȃrșitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care și

dupǎ capacitǎți speciale, ceeea ce a permis liderilor Al – Qaeda sǎ- l identifice și pe

Mohamed Atta, Marwan al Shehhi, Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit ȋn

Afganistan.

Bin Laden a ales acești oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau

englezǎ și aveau eperiențǎ cu traiul ȋn Occident. Noii recruți au fost cǎutați dupǎ

capacitǎți speciale, ceea ce a permis liderilor Al- Qaeda sǎ- l identifice și pe Hani

Hanjour, care avea deja licențǎ de pilot comercial.

Hanjour a sosit la San Diego ȋn ziua de 8 decembrie 2000, și i s-a alǎturat lui Hazmi.

Curȃnd dupǎ aceea, ei au plecat ȋn Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al

– Shehhi a sosit la sfȃrșitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27

iunie 2000. Binalshibh a rǎmas pe motiv ca ar fi putut depǎși perioada de ședere și ar fi

rǎmas ca imigrant ilegal.

Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au ȋnvǎțat sǎ piloteze ȋn Florida de sud.În

primǎvara lui 2001, au ȋnceput sǎ soseascǎ ȋn Statele Unite și teroriștii de forțǎ.

În iulie 2001, Atta s-a ȋntȃlnit cu Binalshibh ȋn Spania, unde și-au coordonat

detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finalǎ a țintelor. Binalshibh a transmis și dorința lui

Bin Laden ca atacurile sǎ aibǎ loc cȃt mai curȃnd cu putințǎ.20

Bin Laden a negat inițial, dar a recunoscut ulterior implicarea ȋn accident. La 16

septembrie 2001, Bin Laden a negat orice implicare ȋn atacuri, citind o declarație care a

fost difuzatǎ pe postul de televiziune Al Jazeera din Qatar:

‚, Repet cǎ nu am efectuat acest act, care pare sǎ fi fost comis de indivizi cu

propriile motivații ”.21

La 27 decembrie 2001, a fost publicatǎ o a doua casetǎ cu Bin Laden. Acesta

declara: „Terorismul împotriva Americii merită laude deoarece este un răspuns la

20 http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb

21 http://english.aljazeera.net/

16

nedreptate, cu scopul de a forţa America să nu mai susţină Israelul, care ne omoară

oamenii”.22

În octombrie 2002 Bin Laden emite o scrisoare contradictorie cu cea din 16

septembrie ȋn care le transmite americanilor urmǎtoarele:

‚, Sunteți cea mai rea civilizație vǎzutǎ vreodatǎ ȋn istoria lumii : sunteți națiunea care ,

ȋn loc sǎ conducǎ dupǎ Sharia lui A llah si ȋn Legile sale, a ales sǎ-și inventeze propriile

legi dupǎ cum dorește Separați religia de politici, ȋn contradicție cu pura naturǎ care

afrmǎ Absoluta Autoritate a Domnului și a Creatorului vostru’’ 23

Capitolul 6: Cum s-a schimbat lumea dupǎ 11 septembrie 2001?

Celulele aparent independente, inspirate de modelul Al- Qaeda, apar pretutindeni ȋn

lume . Valul de simpatie proamericanǎ de dupǎ 11 septembrie 2001 s-a domolit, iar

multe dintre statele care nu au ezitat sǎ urmeze Statele Unite ȋn Afganistan s-au distanțat

de urmarea rǎzboiului antiteroris, condus de președintele american George W. Bush.

Iatǎ cȃteva schimbǎri care au apǎrut dupa 11 septembrie 2001:

- eșecul impunerii unei securitǎți durabile ȋn Afganistan și ȋn Irak;

- imaginea Statelor Unite, erodatǎ de scandalurile Guatanamo și Abu Ghraib;

-,,…numitul razboi ȋmpotriva terorismului a devenit din ce ȋn ce mai neclar ȋn ceea

ce privește direcția și scopul”, scrie jurnalismul de la ,, Newsweek ”Michael Hirsh;

- ,, Foreign Policy” ajunge la concluzia cea mai neașteptatǎ: 11 septembrie este ,,

ziua ȋn care nu s-a schimbat mare lucru”;

William J.Dobson considera cǎ lumea s-a schimbat cu adevǎrat la 31 decembrie

1991, cȃnd a cǎzut URSS și s-a terminat Rǎzboiul Rece. Dupa aceea, trendul a fost ȋn

mare , același: Statele Unite au ramas hegemonul noii lumi, iar globalizarea continuǎ,

chiar și dupǎ 2001.

Ȋn ceea ce privește cooperarea internaționalǎ ȋn domeniul informațiilor antiteroriste,

aceasta rǎmȃne bilateralǎ.

22 http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver 23 http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

17

Fig.1 Zborul 11 lovește turnul nordic

18

Fig.2 Zborul 175 ȋnainte de impact

_______________________________

Fig.1, 2. http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

ΙΙ. Globalizarea, aspecte generale ale globalizǎrii

Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase

semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale,

creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor

naţionale.

Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând

pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional,

pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea

informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte

forme de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor.24

Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice,

sociale, tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al

producţiei, consumului si comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări m

24 George Soros,, Despre globalizare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 23

19

economia mondiala, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei

mondiale.

Dar globalizarea nu poate fi sinonimă cu internaţionalismul şi cu

transnaţionalismul. Cele doua procese îşi au ,,rădăcinile" în modul mercantilist de a

regiza comerţul, în special după Primul Război Mondial, într-un model multinaţional de

dezvoltare.

Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării sunt:

integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high

volume" la cea „high value" care rezulta din cunoaşterea tot mai buna a produselor şi

serviciilor folosite pe piaţa, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa

costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.

Aşa cum am definit-o , globalizarea este un fenomen relativ recent care deosebeşte

prezentul de ceea ce se petrecea acum 50 sau chiar 25 de ani.

La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de capital

erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton Woods,

Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute tocmai pentru

a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin

restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au

fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din

anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la

începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare

devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.25

Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea privata

este aptă să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de

propria putere. Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-i

poate asigura. Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi

creative şi a accelerat inovaţiile tehnologice.

Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au

suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de

securitate socială.

Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri private şi cele

publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale.

25 George Soros, op. cit, p. 23

20

Pieţele financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările

dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare

deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare.

Capitolul 1: Globalizare și regionalizare

La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt mult mai complexe decât

erau înainte. Este un paradox ca astăzi, când perioada războiului rece s-a încheiat şi

continental european are o şansă reală să se integreze pe baza valorilor democraţiei şi

economiei de piaţă, a respectului drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a

început să fie din nou o chestiune foarte controversată, poate chiar mai mult ca înainte.

Pe de altă parte asistam la o mondializare inevitabil, care reprezintă fundamental

seismului geopolitic pe care 1-a prevestit căderea ,,zidului Berlinului".

Creşterea exponenţială a liberalizării schimburilor şi revoluţia tehnologică a reţelelor

informatice sunt factori cu acţiune conjugata care, în timp, ar trebui sa pună in cauza

viziunea clasica asupra suveranităţii statelor.

Tot mai mult în ultima vreme, în lume se manifestă o tendinţă care nu mai poate fi

limitata : mondializarea.

In asemenea condiţii par fireşti interogări cum sunt : care este viitorul Romanei pe o

planeta mondializata? Cum ne vom gestiona interesele de securitate? Vom mai avea

vocaţia de actor reprezentativ pentru sud-estul european şi vom reuşi sa îndeplinim rolul

statului printr-un nou tip de guvernare politică, socială şi economică capabilă să

identifice sau sa creeze vectorii unei existenţe transnaţionale?

Un răspuns la aceste întrebări este condiţionat de maniera în care ne percep fără,

dacă noi înşine îi mai acordam şansa de a o considera ca unorganism viu, articulat într-o

formă instituţional-statală stabilă.

Unii consideră mondializarea ca fiind un proces aflat în curs de desfăşurare, cu

impact global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care legitimează

supremaţia Occidentului şi consacră occidentalizarea sau americanizarea lumii.

În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare.

Acesta defineşte o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima

instanţă un instrument prin care se caută surmontarea dificultăţilor generate de

dimensiunile prea reduse ale statelor naţionale create în perioada post westfalică.

Astfel, se profilează două tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care caută

să transforme microregiunile în spaţii de state naţionale între care competiţia să

21

prevaleze asupra cooperării. Cea de-a doua este deschisă şi funcţională modernizării sau

chiar americanizării lumii bazate pe ,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea ca

singura regiune din lume unde este vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest

moment, Europa.26

Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune,

relevante pentru înţelegerea procesului. Poate cel mat şocant dintre ele este cel referitor

la permeabilizarea frontierelor.

Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine

inevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritorial se înţelege de

acum după o logica a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii,

cultura, persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să

le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cat si factori de destabilizare, daca sunt

văzute ca o fatalitate.

Capitolul 2: Dimensiuni ale globalizǎrii

Peter Wosley afirmă ca „ pana in zilele noastre societatea umana nu a existat",

însemnând ca doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspândesc în

întreaga lume, in sensul in care pana acum niciodată nu s-au aflat pe scena toţi actorii

posibili. intr-un fel, posibilitatea unei singure societăţi umane mondiale a existat

dintotdeauna, din timpul lui homo sapiens, însă ocazia nu a apărut decât acum.

Lumea a devenit in aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al

dezvoltării legăturilor de interdependenta care afectează acum pe fiecare dintre noi.

Sistemul global nu este doar un mediu in interiorul caruia se dezvolta si evaluează

societăţile particulare.

Legăturile sociale, economice si politice care traversează graniţele dintre state

condiţionează in mod decisiv soarta celor care trăiesc in fiecare din ele.

Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependent crescândă a

societăţii umane este acela de globalizare.

26 Revista „Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti, iunie 1999, p.19

22

AR fi o greşeală să ne gândim la globalizare ca la un simplu proces de creştere a imiti

lumii noastre. Globalizarea relaţiilor sociale ar trebui sa fie înţeleasă în primul rând ca o

reordonare a timpului si distanţei în viaţa socială. Viaţa noastră este influenţată din ce in

ce mai mult de evenimente ce se petrec departe de contextul social in care ne

desfăşurăm activităţile cotidiene.

Chiar dacă astăzi cunoaşte o dezvoltare rapida, globalizarea nu este in nici un caz o

noutate, ea datând din perioada in care influenţa vestului a început sa se extindă în lume

în urma cu doua-trei secole.

Globalizarea relaţiilor sociale a fost de la început asociata cu inegalităţile dintre

diferite regiuni ale lumii, in acest sens de o importanţa deosebita fiind procesul prin care

au fost create societăţile Lumii a treia.

În zilele noastre, în competiţia pentru stăpânirea de teritorii si pentru posedarea si

exploatarea materiilor prime si a for|ei de lucru ieftine, se poarta o noua lupta si anume

aceea pentru stăpânirea informaţiilor. Se deschide astfel un nou câmp pentru strategiile

industriale şi comerciale dar si pentru cele militare si politice. Astfel, se rises apariţia

problemei raporturilor dintre instanţele economice si cele statale.

În ultimele decenii aceste instanţe economice au fost în stare şi pune în pericol

stabilitatea celor statale, datorita formelor noi de circulaţie a capitalurilor cărora li s-a

dat numele generic de corporaţii multinaţionale. Aceste forme fac ca deciziile referitoare

la investiţii să scape, cel puţin in parte, controlului statelor-naţiuni. Redeschiderea pieţei

mondiale, reluarea unei competiţii economice susţinute, dispariţia hegemoniei exclusive

a capitalismului american, declinul alternativei socialiste ca şi mulţi alţi factori au adus

statele în situaţia de a-si revizui serios rolul pe care se obişnuiseră să-l joace după anii

'30 si care constă protejarea, ghidarea şi chiar planificarea investiţiilor.

În acest context, apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni

opuşi: individualizarea si globalizarea. Aceasta din urma a atras un interes mare in

ultimii ani, majoritatea discursurilor nefiind centrate asupra definiţiilor conceptului, ci

mai degrabă asupra abordărilor foarte diferite ale acestui fenomen.

Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale

la nivelul lumii ca întreg.

Astfel, în timp ce schimbarea sociala a fost iniţial abordată în cadre locale, regionale

si naţionale, acum centrarea este asupra internaţionalizării si globalizării. A crescut

interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discuţiile

23

purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro", „raportul local-

global" şi la analize multi-nivel.

Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul in care s-ar putea merge

dincolo de enumerarea simpla a diferiţilor indicatori ai globalizării precum operaţiunile

corporaţiilor multinaţionale si transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa unei

limbi universal acceptata, problemele ecologice ale lumii actuale sau abordarea globala

a problemelor de securitate si pace.

Capitolul 3: Studiu de caz 2

Romȃnia ȋn contextul globalizǎrii

Lumea se schimbă şi, o dată cu ea, şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi

considerat veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian.

Putem observa cu ochiul liber vestigiile societăţii industriale în curs de dispariţie :

macarale, uzine, combinate, oraşe industriale moarte. O lume care apune, o alta ce răsare

în loc. Chinurile naşterii nu lipsesc nici acum : şomaj, suferinţe, sărăcie. Ce rezervă însă

globalizarea?

În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o

economie predominant agrară la una industrială ( în 1945, avea încă cel mai mare

procent de populaţie rurală din Europa – 80% - pe locul următor situându-se Ungaria –

70%), a luptat, cu un rol important, în cele două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii

tradiţionale, a trecut prin experimentul bolşevic şi şi-a regăsit vocaţia europeană prin

singura revoluţie anti-comunistă sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.

Dar, în acelaşi timp, ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie

că are „petrol şi grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul

de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale ( în medie pe

ultimii zece ani) se situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai

prost an al regimului planificat. Iar politicienii săi caută încă cu disperare soluţii pentru

redresarea economiei.27

Iar o ţară săracă şi lipsită de un proiect economico-social valabil este cu atât

mai expusă astăzi crizelor „de import” de tot felul şi mai vulnerabilă în faţa provocărilor

presupuse de globalizare.

Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de

întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei

27 Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2001 p. 115

24

dirijate şi controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România

s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a

comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia după 1990,

timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au

fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam.

Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă

occidentală, toate au pus rapid la colţ economia românească.

Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul unui val

distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1 milion de locuitori mai

puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o

ţară epuizată.

Ciudat este faptul că atât clasa politică, cât şi observatorii nepolitici – factori de

decizie în domeniul economic privat, reprezentanţi ai familiei „societăţii civile”

înfiripate după căderea comunismului, comentatori mass-media, etc – au fost, în primii

ani „romantici”28 ai edificării economiei de piaţă şi ai sistemului parlamentar, total

inconştienţi în faţa fenomenului globalizării şi deci asupra modului în care factorii

naţionali responsabili trebuie deja să digere acest fenomen, să-l gestioneze

corespunzător pe teritoriul lor naţional şi să găsească răspunsuri potrivite.

Acest fapt este cu atât mai surprinzător cu cât fosta economie planificată suferise

serios tocmai de pe urma unor lovituri globaliste.

De exemplu, fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu, profitând de

experienţa cadrelor româneşti în industria petrolului – România fiind un pionier în

domeniu pe plan internaţional – experienţa menţinută şi după prigoana împotriva

cadrelor tehnice „burgheze” din anii „obsedantului deceniu”29 (anii ’50), a construit o

imensă capacitate de rafinare, de peste 25 de milioane de tone pe an, în condiţiile în care

producţia de ţiţei a României nu depăşea 11 milioane de tone pe an.

Unul dintre principalii furnizori de ţiţei brut pentru România urma să fie Iranul aflat,

încă, sub conducerea dinastiei Pahlavi. Clauzele foarte favorabile ale contractului au fost

obţinute şi cu sprijinul discret al administraţiei nord-americane, interesate (în acel

moment) să sprijine disidenţa (inclusiv economică) a Bucureştiului faţă de regimul de la

Kremlin. Dar revoluţia islamică ce a urmat la Teheran a pus practic pe butuci planul lui

28 idem. P. 11629 ibidem

25

Ceauşescu, demonstrând că măcar din punctul de vedere al afacerilor, nimănui nu poate

să-i fie indiferent ceea ce se întâmplă la mii de kilometri.

Un alt exemplu elocvent : Bucureştiul a semnat Acordul de Asociere la

Uniunea Europeană ( pe atunci denumită încă Comunitatea Europeană) în 1993, după

doi ani de negocieri cu nomenclatura de la Bruxelles.

Au trecut de atunci 11 ani, clauzele Acordului remodelează de mult economia

românească, dar prevederile concrete ale acestui document extrem de important

continuă să fie complet necunoscute sau doar vag cunoscute de actorii importanţi ai

economiei reale româneşti. O simplă hotărâre de guvern este întoarsă pe toate părţile de

mass-media – deşi efectele ei sunt uneori modeste – în schimb acest document de bază

pentru viitorul economiei româneşti este tratat cu o indiferenţă ce frizează inconştienţa –

doar pentru că nu este elaborat de unul dintre actorii tradiţionali ai puterii ( parlament,

guvern, ministere, etc)

Cu alte cuvinte, România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât

pregătită să îi facă faţă în mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la

începutul secolului XX, ci un stat aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de

comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă politică abia în formare şi una managerială

aşijderea.30

Cu excepţia scurtului răgaz care a urmat finalului celui de-al Doilea Război

Mondial, România a trecut prin trei dictaturi diferite : dictatura instaurată de regele

Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Antonescu şi dictatura comunistă,

instaurată cu ajutorul Moscovei.

Aceste decenii de totalitarism – în nuanţe diferite – au modelat mentalitatea

publicului larg în sensul unei autarhii destul de evidente şi la mai bine de un deceniu

după ce România s-a deschis lumii.

Deschiderea faţă de capitalul străin s-a făcut în România cu mai multă

dificultate decât statele Vişegrad – Ungaria, Cehia şi Polonia – sau în alte state desprinse

din fosta Iugoslavie – Croaţia sau Slovenia. Urmările sunt clare : lipsă de resurse interne

de capital, cu acces inerent limitat la pieţele externe de capital privat ( împrumuturi),

economia românească suferă de foame cronică de investiţii consistente. Mulţi investitori

străini sunt încă „dubioşi” în ochii unei populaţii obişnuite în deceniile de propagandă

comunistă să-i identifice pe occidentalii cu potenţial inamic.

30 Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală Eseu despre globalizare , Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 119

26

Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele

dintre ele sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru

dezvoltare, fiind incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o

ţară cu oportunităţi economice multiple – de la turism şi agricultură la industria

petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru capitalul străin , dacă

îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă de

capital presupusă de globalizare – în care companiile îşi pierd clasica identitate

„naţională” – poate deveni avantajoasă pentru Bucureşti în condiţiile unei forţe de

muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.

Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot

începe să joace în viitor un rol regional sau internaţional.

Micuţa Finlandă nu s-a temut să intre în concurenţă cu giganţii clasici prin propriul

produs Nokia.

Dezbrăcate de complexul de stat „fost socialist”, depăşind stadiul de „tranziţie la

economia de piaţă”, ţările est- şi central-europene care s-au desprins din fostul lagăr

comunist vor ajunge să joace un rol tot mai important în economia europeană, pe măsură

ce interesele lor se vor împleti tot mai strâns cu cele ale Uniunii. Totul depinde de

rapiditatea cu care vor fi depăşite actualele dificultăţi economice, dezvoltându-se

capacitatea unor parteneriate reale.

În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile –

presupuse de globalizare nu sunt deloc de neglijat.

În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul de

globalizării este însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor” şi 31

păşim într-o lume în care există prea puţină milă pentru învinşi.

În cazul în care nu depăşim marasmul economic actual şi va rămâne departe de

structurile economice şi de securitate ( NATO şi UE), Bucureştiul poate rămâne

suspendat nu într-o „zonă gri”, ci într-o „margine a Imperiului”32 sinonimă cu

subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic, politic şi militar

derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Spre fericirea noastră

putem spune ă suntem la jumătatea drumului, pentru că integrarea în structurile NATO

s-a produs, cu sacrificii ce-i drept.

31 Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit. , p. 12132 idem

27

Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O

economie deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile

externe.

Cât despre riscurile legate de securitate, Bucureştiul rămâne vulnerabil în faţa

crimei organizate, aşa cum o demonstrează faptul că în doar zece ani România a trecut

de la stadiul de ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de

ţară producătoare.

Organizaţii ca Mafia siciliană sau Camorra napolitană ş-au făcut deja puternic

simţită prezenţa pe teritoriul României, iar în ultimii şapte ani „Acoperişul” – cum este

denumită cea mai puternică organizaţie a sindicatului crimei din Federaţia Rusă – a

penetrat tot mai des teritoriul României. Totodată, pe teritoriul României se fac simţite

şi nuclee ale organizaţiilor teroriste internaţionale, mai ales cele arabe şi PKK33.

Cu bugete derizorii, slab dotate şi slab pregătite, structurile de securitate

interne fac faţă cu tot mai multă dificultate acestor sfidări moderne, mai ales de tip mai

sofisticat – spălări de bani, infiltrări bancare etc.

Bucureştiul adăposteşte chiar un centru regional de luptă împotriva criminalităţii

tranfrontaliere în Europa Centrală şi de Est (SECI), dar corupţia din rândul

administraţiei, uriaşul procent de proprietate de stat – ţinta predilectă a mafiilor de tot

felul – absenţa unor investiţii mai consistente în structurile de securitate sporesc

considerabil riscul ca România să se confrunte în viitor cu un adevărat război cu crima

organizată.

Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale mai ales dacă

luăm în seamă uriaşa circulaţie subterană a banilor în România – unde foarte multe plăţi

se operează cu bani gheaţă, deci sunt dificil de urmărit şi monitorizat de instituţii – şi

sălbatica redistribuire a veniturilor presupuse de corupţia greu de imaginat ce domneşte

în rândul „gulerelor albe”, atunci realizăm că avem de-a face cu o dispersie a veniturilor

mai degrabă de tip latino-american decât de tip european.34

Împărţirea severă între cei foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci ( prea mulţi)

creează tensiuni sociale deloc propice pentru dezvoltarea unei democraţii consolidate. O

asemenea evoluţie nu este în mod necesar un rezultat al globalizării – dar globalizarea

are darul de a accelera anumite fenomene cu rădăcini locale şi de a le croniciza evoluţia.

33 Revista Profil, România între globalizare şi regionalizare, Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, nr. 1-2/2003, p. 1734 idem

28

În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor fenomene de tip anarhist/antiglobalizare

sunt foarte mari.

Cifrele ultimului recensământ arată că o serie de parametri încep să se îndrepte

spre normalitate. Scăderea numărului de persoane implicate în industrie, creşterea celor

din sfera serviciilor, un transfer de la oraş la spaţiul rural, ceea ce este iar un semn bun.

A crescut numărul persoanelor ce urmează studii universitare şi al celor care se

perfecţionează ( studii de Masterat, Doctorat), s-a mărit numărul specialiştilor în

informatică, cercetare şi în comunicare, ramuri de vârf ale economiei moderne.

Apar însă şi acţiuni haotice, ceea ce ilustrează că încă nu ne-am aliniat societăţii

informaţionale, astfel, aproximativ 40% din populaţie trăieşte din agricultură sau din

domenii conexe, în timp ce cifra normală trebuie să oscileze între 5 şi 10%. Vor urma,

deci, falimente în agricultură şi o înrăutăţire a condiţiilor de muncă din această zonă

pentru a echilibra situaţia.

Dacă industria şi agricultura sunt în continuă reducere şi redimensionare, avem

baze favorabile pentru viitor : un sistem de învăţământ încă apt să creeze oameni cu

cunoştinţe multiple şi diverse, un grad ridicat de cunoştinţe lingvistice, de informatică şi,

bineînţeles adaptabilitatea ca trăsătură de bază a poporului român.

Ne lipseşte însă o specializare, atât de necesară în societatea globală. Trebuie să ne

rupem de tradiţionala dragoste faţă de uzină şi să înţelegem că timpul a trecut.

Societatea globală răsplăteşte doar ideea, informaţia, invenţia, nu mastodonţii giganţi

care produc cuie sau ciment. Viitorul aparţine ţărilor care produc idei.

În fine, nu putem ocoli nici riscurile etnice. România are pe teritoriul său

naţional cea mai importantă comunitate maghiară ce trăieşte în afara frontierelor

Ungariei de astăzi. Deşi aici statisticile sunt controversate, se pare că şi comunitatea

rromilor este cea mai mare din Europa.

Globalizarea presupune o politică extrem de tolerantă a statului – naţiune faţă de

minorităţile de orice tip ( etnic, confesional, sexual, etc.) . Gheaţa pe care evoluează

noţiuni ca „cetăţean al unui stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european” devine tot

mai subţire şi va deveni încă şi mai subţire în anii care vor veni.

Economiştii au ajuns la concluzia că reacţia că reacţia statelor-naţiune în faţa

Marii Crize a secolului trecut – aceea a izolaţionismului, a închiderii în sine mai ales

din punct de vedere economic – a fost una greşită şi reacţia potrivită ar fi fost mai

degrabă deschiderea. Făcând o paralelă, în mod cert România nu se poate apăra de valul

globalizării închizându-se în sine, încercând să conserve structuri anacronice, jucând

29

„piese ale secolului trecut atunci când pe marile scene ale lumii se montează cu totul alt

tip de spectacole.35

Cu alte cuvinte, aşa cum sună deviza Clubului de la Roma, trebuie să gândeşti global

şi să acţionezi local. Să nu îţi pierzi identitatea într-o mare anonimă, dar nici să practici

un naţionalism îngust şi anacronic. Să îţi deschizi treptat economia faţă de structurile

continentale şi internaţionale, dar să îţi dezvolţi şi instituţiile, şi reflexele pentru a fi

pregătit să faci faţă la o adică unui alt tip de criză faţă de cea clasică, cu care ai fost

obişnuit.

Să consacri treptat drepturile minorităţilor – aşa cum este firesc, de vreme ce orice

formă de tiranie este contraproductivă – dar să te fereşti să cazi în dictatura minorităţii

împotriva majorităţii, la fel de periculoasă.

O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor

europene, rolul instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea

monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea

NATO.

Toate acestea arată că treptat statul naţiune, cu care secolele IX şi XX se obişnuiseră,

ajunge la capătul emisiunii istorice, adică „La revedere, România!”, „Bun Venit,

Europa!”. Libera circulaţie a oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni

economice, restrângerea autorităţii statale, toate acestea ne vor schimba radical viaţa.

Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu

înseamnă că va dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene,

şi românii vor trebui să înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi

istoria. Conceptul francez al rezistenţei prin cultură, nu ca o antiglobalizare, dar ca o

evitare a deznaţionalizării, este necesar să fie aplicat în România. Tot mai mult spaţiu va

trebui dedicat în mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar impunerea lor în

Europa trebuie să reprezinte nu numai un deziderat, dar şi o realitate.

Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va avea viaţa în mediul

rural. Tot mai multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând în legătură

cu oraşul prin comunicarea modernă ( fax, telefon, Internet) .

Toate acestea vor duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor : aeriene, feroviare, drumuri

şi şosele, la introducerea canalizării, electrificare, apariţia telefoanelor şi a faxurilor şi la

transformarea însăşi a locuinţelor în case mari, spaţioase, cu garaj, piscină şi toate

atributele vieţii moderne.

35 Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit. p. 124

30

Încet-încet, modernizarea învinge. Deja tabloul României faţă de acum zece ani

este mult îmbunătăţit, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici

rupţi de lume, izolaţi şi nici fără experienţă. Cu alte cuvinte suntem pe drumul cel bun.

Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanţii

globalizării, pentru că nu aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor.

Globalizarea în face mai puternici pe cei puternici şi mai slabi pe cei slabi. Dacă

România nu va reuşi să evolueze rapid, va fi în mod sigur lăsată la bară. Integrarea în

Uniunea Europeană ar putea însemna o trecere la un nivel acceptabil. Mai avem însă de

aşteptat şi de muncit pentru asta.

Comparăm globalizarea cu gravitaţia – trebuie acceptată ca un fenomen „fizic”

pe care nu are rost să îl conteşti sau să încerci să îl ocoleşti : trebuie însă în mod necesar

să îl înţelegi., din punctul de vedere al cauzelor şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl

foloseşti, fără a-l lăsa să te distrugă.

Mai ales pentru naţiuni mici, aşa cum este şi cazul României, înţelegerea acestui

fenomen şi acţiunea în sensul „aikido” - foloseşte-te de forţa lui şi nu-l lăsa să te

zdrobească – va face diferenţa dintre învinşi şi învingători.36

Capitolul 4: Concluzii

Ȋn ceea ce privește teorismul, putem spune cǎ acesta se prezintǎ caun fenomen

complex, cu manifestǎri extrem de violentem desfǎșurate de cele mai multe ori prin

surprindere, ȋmpotriva unor ținte precise, care ȋn general nu se pot apǎra.

Se spune cǎ terirismul este arma saracului. Aceasta aserțiune este ȋnsǎ adevǎratǎ

numai ȋn parte, deoarece terorismul este arma estremistului, a celui care dorește sǎ

ucidǎ, sǎ ȋnspǎimȃnte, sǎ domine prin teroare.

Din vremea navalirilor barbare și pȃnǎ astǎzi, au exiatat, existǎ și vor exista oameni

care cred ȋn terorism, care practica terorismul și, ȋn numele unor principii pe care ei le

slujesc, vor cǎuta sǎ impunǎ și altora un astfel de comportament.

Terorismul nu va putea fi eradicat. Sub o formǎ sau alta, el va exista mereu.

Omenirea poate sǎ- l punǎ ȋnsǎ sub supraveghere, sǎ- i limiteze efectele, sa se protejeze

ȋmpotriva lui.

Prima măsură de protecţie antiteroristă este cunoaşterea profundă a acestui fenomen,

depistarea cauzelor care-l generează şi acţiunea asupra lor.

36 Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit., p. 125

31

Cunoaşterea este însă foarte dificilă, iar acţiunile asupra cauzelor presupun, de fapt,

armonizarea lumii, rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă. Astăzi, aceste

probleme ţin de accesul la resurse, de regimurile politice şi de drepturile omului. Mâine,

poate, ele se vor muta în efortul supravieţuirii, în lupta pentru spaţiu şi pentru

informaţie.

Până atunci, trebuie să facem faţă provocărilor de azi, să distrugem focarele de

geneză şi de proliferare a acţiunilor teroriste şi să prevenim cauzele care duc la

manifestarea acestui fenomen.

11 septembrie 2001 simbolizeazǎ apariția unui nou conflict ȋntre Vest și Est( Islam)

și face America bastion pentru apǎrarea lumii civilizate ȋmpotriva lumii haotice.

Momentul 11 septembrie 2001 a deschis o nouǎ erǎ ȋn ceea ce se numește rǎzboiul

modern, luptele desfǎșurȃndu-se pe cele mai neașteptate fronturi, America preferȃnd

atacul ȋn țǎri ȋndepǎrtate ȋmpreunǎ cu o sporire a vigilenței pe plan intern.

Din acest punt de vedere , Statele Unite se confruntǎ cu o situație delicatǎ, datoritǎ

echilibrului pe care trebuie sǎ-l pǎstreze ȋntre libertatea atȃt de prețuitǎ și mǎsurile de

securitate pe care forțele speciale sunt nevoite sa le adopte.

Cataclismul din acea zi fatidicǎ nu mai lasǎ loc comentariilor. Omenirea are nevoie

de o adevǎratǎ nouǎ ordine, ȋn numele libertǎții absolute ale individului ȋn raport cu

societatea.37

Istoria se va rǎzbuna pe cei care n-au ȋnțeles sau n-au vrut sǎ-i ia ȋn seamǎ

avertismentul:

NU PROVOCAȚI AMERICA!

Ȋn ceea ce privește globalizarea, aceasta este un sistem sau un fenomen complex,

uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de

catre cei ce si-au asumat acest risc sau aceasta raspundere.

Dar dincolo de aceste analize globalizarea ramane un fapt real, viu, cu care trebuie

sa ne confruntam, independent de vointa sau optiunea noastra, asa cum am postulat inca

la inceputul acestei prezentari. Consider ca cel mai mare pericol (semnalat si de catre

unii teoreticieni ai globalizarii) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea

unora dintre cei pe care valul ei ii inghite pur si simplu.

Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata traieste

in acelasi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru cultural si

37 http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&

32

educational global, simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului.

Cultura traditionala a societatilor dispare sau se preface in spectacol si marfa

(mcdonaldizarea), cultura umanista e eliminata tot mai mult de tehno-stiinta invadatoare

si transformata intr-o pseudo-stiinta.

Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economicrisca sa devina omul

atomizat care traieste numai pentru productie si consum, golit de cultura, politica, sens,

constiinta, religie si orice transcendenta. Probabil acesta este ultimul stadiu in evolutia

umanitatii sau “ultimul om” anuntat de A. Kojeve in 1947 si F. Fukuyama in 1992. In

ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea. Sunt de

parere ca singura sansa care ne ramane este sa incercam sa dobandim o viziune

echilibrata asupra globalizarii, care sa ne ajute in plan concret sa-i fructificam din plin

avantajele si oportunitatile, iar de cealalta parte sa-i sesizam pericolele pentru a le putea

atenua din timp efectele.

Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun in sine, nici ceva rau

in sine. Putem spune ca prezinta chiar mai multe aspecte positive decat negative. Insa

idolatrizandu-i excesiv principiile si uitand de ceea ce inseamna la nivel personal

factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfarsitului civilizatiei umane in

forma in care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

33

Bibliografie :

Ι. Cǎrți și reviste:

1. Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura

Polirom, Iaşi, 2001;

2. Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed.Lumina Lex, Buc. 2008

3. George Soros,, Despre globalizare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;

4. Jan van Helsing ,,Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” Ed. Alma,

Oradea, 1997;

5. Vasile Simileanu,, Radiografia terorismului” Colecţia GEOPOLITICA, Editura

TOP FORM, Bucureşti, 2004;

6. Zygmunt, BAUMAN ,,Globalizarea şi efectele ei sociale” Editura ANTET,

Bucureşti, 2003

7. Prof.univ.dr. Anghel Andreescu( coord.) ,, Terorismul internațional, flagel al

lumii contemporane”, Ed. M.AI., Buc. 2003;

8.Centrul de Studii Strategice și de Securitate ,, Terorismul .Dimensiune

geopoliticǎ și geostrategicǎ. Rǎzboiul terorist ‘’, Buc.2002;

9. Enciclopedia internaționalǎ a terorismului, Ed.1998;

10.Revista „Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de

Informaţii Bucureşti, iunie 1999;

11. Revista Profil, România între globalizare şi reg

34

ΙΙ. Surse on- line

http://www.iss-eu.org

http://www.sri.ro/

http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html

http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb

http://english.aljazeera.net/

http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&

http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

35