1

teoria adevarului n pragmatismul clasic

Dan Robert Bisa

TEXT

equivalences

arguments

3.2004

2

edition: Adrian Rezus (ed.)c 2004 arguments [LATEX2-edition]c 2004 Dan Robert Bisa (Bucharest, Romania) [text]c 2003 Salvador Dal Estate [logo Salvador Dal: Centaure]c 2004 equivalences [pdfLATEX hyperscreen]

This electronic edition is a non-profit publicationproduced by pdfTEX 14.h &created by LATEX2 with hyperref & hyperscreen

pdfTEX14.h c 2001 Han The ThanhLATEX2 c 19932001 the LATEX3 project team et al.hyperref c 19952001 Sebastian Rahtzhyperscreen c 2001-2002 Adrian Rezus [based on pdfscreen]pdfscreen c 19992001 C. V. Radhakrishnan

typeset by romanianTEX c 19942001 Adrian Rezusprinted in the netherlands January 18, 2005

mailto:adrian@rezus.nl

3

Dan Robert Bisa

teoria adevarului n pragmatismul clasic

Bucuresti2004

4

5

Teoria adevarului n pragmatismul clasic0

I. Introducere

Obiectivul acestui studiu este acela de a realiza o analiza aprofundata a teorieiadevarului formulata de catre principalii trei reprezentanti ai pragmatismului clasicamerican: Charles Sanders Peirce, William James si John Dewey.

Importanta unei astfel de analize consta n faptul ca ea ne ofera posibilitatea de astabili care a fost formularea initiala a teoriei pragmatiste a adevarului, care au fostprincipalele obiectii aduse teoriei si cum au ncercat sa raspunda reprezentantii prag-matismului acestor critici. De asemenea, o astfel de analiza ne permite sa determinamdaca teoria pragmatista a adevarului are sustinatori n randul epistemologilor ameri-cani contemporani si daca are perspective de a rivaliza, n viitor (din punct de vedereal sprijinului de care se bucura printre epistemologi), cu alte teorii ale adevarului cumar fi, spre exemplu, cea formulata de catre Alfred Tarski.

Este demn de mentionat ca exista aspecte ale teoriei pragmatiste a adevarului nprivinta carora cei trei autori mentionati nu au avut aceleasi puncte de vedere, motivpentru care ea a suferit o serie de transformari de la un autor la altul. Transformarilenu au fost atat de semnificative ncat sa conduca la aparitia mai multor teorii diferitedar ele reprezinta elemente de variatie care nu pot fi ignorate n cazul n care dorim sarealizam o prezentare exhaustiva a teoriei adevarului formulata n perioada clasica apragmatismului. Pentru ca aceste elemente de variatie sa iasa clar n evidenta si pentru

0Paper scheduled to appear in a collection edited by the Institute of Philosophy of Bucharest,in 2005. Dan Robert Bisa, b. 1972, PhD University of Bucharest 2004, with a thesis on PersonalIdentity, under the supervision of Prof. Dr. Ilie Parvu.

6

ca expunerea sa aiba un caracter cat mai sistematic, voi prezenta separat conceptiiledespre adevar ale celor trei principali reprezentanti ai pragmatismului clasic. Aceastamaniera de expunere a teoriei mi va permite sa reliefez nu doar elementele de origi-nalitate, ci si trasaturile comune celor trei conceptii despre adevar. In plus, n urmaunei astfel de prezentari, se va putea observa cu usurinta care sunt aspectele teorieipragmatiste a adevarului asupra carora si-a concentrat atentia fiecare autor n parte.

Structura lucrarii va fi urmatoarea: voi ncepe prin a prezenta teoria pragmatista aadevarului propusa de catre cei trei filosofi americani, dupa care voi cauta sa identificprincipalele critici care au fost formulate la adresa acestei teorii si raspunsurile careau fost date acestor critici. Voi continua prin a face o serie de observatii cu caractergeneral n privinta unora dintre critici. In final, voi ncerca sa determin daca teoriaadevarului propusa de catre cei trei principali reprezentanti ai pragmatismului clasicse bucura de sustinere n randul epistemologilor americani contemporani si daca areperspective de a beneficia, n viitor, de o recunoastere similara cu cea de care se bucurateoria adevarului a lui Alfred Tarski.

Sectiunea ce urmeaza va fi dedicata prezentarii teoriei adevarului formulata de catreprincipalii reprezentanti ai pragmatismului clasic. Pentru nceput, mi voi concentraatentia asupra conceptiei despre adevar a lui Charles Sanders Peirce.

7

II. Teoria adevarului n viziunea principalilor reprezentanti aipragmatismului clasic

1. Conceptia despre adevar a lui Charles Sanders Peirce

Charles Sanders Peirce este considerat a fi fondatorul pragmatismului american.In articolul sau intitulat How to Make Our Ideas Clear, publicat n 1878 n

Popular

Science Monthly, Peirce a fost primul care a utilizat termenul pragmatism pentrua desemna un principiu pe care el l-a propus ca pe o regula menita a-i ghida pematematicieni si pe oamenii de stiinta n general. In conformitate cu acest principiu,semnificatia oricareia dintre conceptiile noastre mentale consta n efectul practic pecare ea l va avea n actiune. Regula formulata de catre Peirce a trecut, nsa, mai multneobservata timp de 20 de ani, pana cand William James a adus-o n atentia lumiistiintifice ntr-o prelegere a sa tinuta n anul 1898, intitulata Philosophical Conceptionsand Practical Results.

Chiar daca James este cel care a popularizat principiul pragmatist al lui Peirce,declarandu-se a fi un sustinator al acestui principiu, trebuie spus ca ntre conceptiadespre adevar a lui James si cea a lui Peirce exista anumite deosebiri. Aceste deosebirii-au determinat pe unii autori, cum ar fi Richard L. Kirkham, sa sustina ca Peircesi James au formulat tipuri diferite de teorii ale adevarului. Astfel, n articolul sauintitulat Pragmatic Theory of Truth, Kirkham sustine ca:

Doua tipuri diferite de

teorii se prezinta sub titulatura de teorie pragmatica a adevarului . In primul rand,este teoria consensului a lui C. S. Peirce, potrivit careia o propozitie adevarata estecea care va fi aprobata n mod unanim de catre toate persoanele care au avut suficienteexperiente relevante pentru a o judeca. In al doilea rand, este teoria instrumentalista

8

asociata cu William James, John Dewey si F. C. S. Schiller, potrivit careia o propozitieeste considerata ca fiind adevarata daca si numai daca comportamentul bazat pe ocredinta n propozitia respectiva conduce, pe termen lung si luand n consideraretoate aspectele, la rezultate benefice pentru cei care au acea credinta1. Chiar dacapunctul de vedere al lui Kirkham (potrivit caruia, sub titulatura de teorie pragmatistaa adevarului, se ascund doua tipuri distincte de teorii) nu este mpartasit de catremarea majoritatea comentatorilor, este incontestabil faptul ca exista diferente ntreconceptia despre adevar a lui Peirce si conceptiile lui James si Dewey. De altfel, inclusivPeirce considera ca nu numai conceptia sa n ce priveste adevarul, ci ntreaga sa viziuneasupra pragmatismului difera de cea sustinuta de catre cei doi autori mentionati. Ela ncercat, n articolele scrise catre sfarsitul vietii, sa traseze o distinctie clara ntrepropriile sale idei pragmatiste si ideile sustinute de catre alti filosofi care se consideraupragmatisti (printre care se numara James si Dewey). Pentru aceasta, el a renuntatsa si mai numeasca propria conceptie pragmatism si a inventat o noua denumire,aceea de pragmaticism. Vorbind despre sine la persoana a treia, Peirce declara ca:

scriitorul, gasind ca odrasla sa, pragmatismul , este astfel promovata, simte ca

este timpul sa si sarute copilul de ramas-bun si sa l abandoneze destinului sau mainalt; n timp ce, pentru a servi scopului precis de a exprima definitia originala, el tinesa anunte nasterea cuvantului pragmaticism , care este suficient de urat pentru afi n siguranta fata de rapitori2.

1Richard L. Kirkham, Pragmatic Theory of Truth, n Routledge Encyclopedia of Philosophy, Lon-don and New York, Routledge, 1998.

2Charles Sanders Peirce, What Pragmatism Is, n C. Hartshorne and P. Weiss (eds.), CollectedPapers of Charles Sanders Peirce, vol. 5, Cambridge, MA, Harvard University Press, 19311958, 414.

9

Totusi, n ciuda acestei distinctii pe care a trasat-o Peirce, majoritatea comentato-rilor contemporani considera ca diferentele existente ntre conceptia sa despre adevarsi conceptiile lui James si Dewey nu sunt atat de mari ncat sa ne ndreptateasca saconsideram ca cei trei autori au formulat teorii diferite ale adevarului. Este vorba des-pre una si aceeasi teorie pragmatista a adevarului, care a cunoscut o serie de modificaride la un autor la altul. In cele ce urmeaza, voi prezenta prima forma a acestei teorii,si anume cea trasata de catre Charles Sanders Peirce.

Pentru nceput, voi face o serie de precizari cu privire la modul n care Peirce carac-terizeaza pragmatismul (sau pragmaticismul, dupa cum avea sa l denumeasca ulterior).Potrivit definitiei propuse de catre filosoful american, pragmatismul este:

teoria po-

trivit careia o conceptie, adica semnificatia rationala a unui cuvant sau a unei expresii,consta exclusiv n influenta sa conceptibila asupra comportamentului; astfel ncat, dinmoment ce este evident ca nimic din ceea ce nu ar putea rezulta din experiment nu arputea avea o influenta directa asupra comportamentului, daca cineva poate defini cuacuratete toate fenomenele experimentale conceptibile pe care afirmarea sau negareaunui concept le-ar putea implica, atunci el va avea, prin aceasta, o definitie completaa conceptului si nu exista absolut nimic mai mult n respectivul concept3. PentruPeirce, pragmatismul este o teorie logica si, n acelasi timp, o metoda care permiteclarificarea ideilor noastre. El considera ca prima sarcina a pragmatismului este aceeade a ne nvata cum sa ne clarificam propriile idei:

Prima lectie pe care avem dreptul

sa o cerem este ca logica sa ne nvete cum sa ne clarificam ideile noastre4. Importanta

3Charles Sanders Peirce, What Pragmatism Is, n C. Hartshorne and P. Weiss (eds.), CollectedPapers of Charles Sanders Peirce, vol. 5, Cambridge, MA, Harvard University Press, 19311958, 412.

4Idem, How to Make Our Ideas Clear, n C. Hartshorne and P. Weiss (eds.), Collected Papers of

10

pe care o acorda Peirce clarificarii propriilor noastre idei, precum si efectul nociv pecare el considera ca l poate avea, mai ales asupra gandirii unui tanar, existenta uneiidei neclare, reies din urmatorul pasaj:

Este teribil sa vezi cum o singura idee ne-

clara, o singura formula fara nteles, stand la panda n capul unui tanar, va actiona,cateodata, ca un obstacol de materie inerta ntr-o artera, mpiedicand hranirea cre-ierului si condamnandu-si victima la disparitie n deplinatatea vigorii intelectuale aacesteia si n mijlocul plenitudinii ei intelectuale5.

In ce priveste adevarul, trebuie spus ca Peirce l caracterizeaza n termeni decredinta si ndoiala. El sustine ca adevarul este o credinta n privinta careia nu avemndoieli. Adevarul si falsitatea nu trebuie ntelese n sens metafizic deoarece noi nustim nimic cu privire la un adevar sau o falsitate metafizica, nu putem decat sa facemspeculatii n acest sens iar astfel de speculatii vor genera confuzii si probleme filoso-fice greu de rezolvat. Peirce considera ca, atunci cand ncercam sa stabilim ce esteadevarul, trebuie sa ne concentram atentia asupra ndoielilor si credintelor noastre,asupra ntregului flux al experientei noastre n cursul caruia ajungem sa ne ndoimde credinte anterioare si sa ne formam credinte noi. Daca nu definim adevarul si fal-sitatea n termeni de ndoiala si credinta, riscam sa nu putem afla nimic despre ele.Adresandu-se cititorului, Peirce afirma ca:

Daca prin adevar si falsitate ntelegi ceva

care nu poate fi definit n nici un fel n termeni de ndoiala si credinta, atunci vorbestide entitati despre a caror existenta nu poti sti nimic... Problemele tale vor fi n maremasura simplificate daca, n loc de a spune ca vrei sa cunosti Adevarul , a-i spune

Charles Sanders Peirce, vol. 5, Cambridge, MA, Harvard University Press, 19311958, 393.5Ibidem, 393.

11

simplu ca vrei sa ajungi la o stare de credinta invulnerabila la ndoiala6. Pentru fi-losoful american, adevarul este o credinta care determina actiunea fiecarui individ nvirtutea faptului ca acesta crede n eficacitatea actiunii lui.

In articolul sau intitulat The Fixation of Belief, Peirce ncearca sa determine caresunt principalele diferente care exista ntre ndoiala si credinta. Una dintre diferenteeste de ordin practic si consta n faptul ca adoptarea unei credinte are ca efect consti-tuirea unui obicei care va determina actiunile celui care o adopta, n timp ce ndoialanu are niciodata un astfel de efect. Credintele noastre ne pot ghida dorintele si nepot modela actiunile dar ndoielile nu au astfel de consecinte. O alta diferenta esteaceea ca:

Indoiala este o stare dificila si nesatisfacatoare, de care ne straduim sa ne

eliberam si sa trecem n starea de credinta, n timp ce aceasta din urma este o starecalma si satisfacatoare, pe care nu dorim sa o evitam sau sa o schimbam cu credinta naltceva7. Credinta este o stare pe care o cautam si ne-o dorim, o stare pe care, odatace am atins-o, nu suntem dispusi sa o nlocuim nici macar cu o alta credinta. Peircementioneaza si o alta diferenta, care priveste efectele pe care ndoiala si credinta le auasupra noastra. Astfel, n timp ce ndoiala ne stimuleaza n permanenta sa actionam,pana n momentul n care este eliminata, credinta nu ne determina sa actionam dintr-o data, ci ne pune n conditia de a ne comporta ntr-un anumit mod atunci cand seiveste o anumita ocazie.

Intr-un alt articol, intitulat How to Make Our Ideas Clear, Peirce a ncercat saofere o caracterizare si mai exacta a credintei. El a identificat trei trasaturi definitorii

6Idem, What Pragmatism Is, 416.7Idem, The Fixation of Belief, n C. Hartshorne and P. Weiss (eds.), Collected Papers of Charles

Sanders Peirce, vol. 5, Cambridge, MA, Harvard University Press, 19311958, 372.

12

ale oricarei credinte. Iata care sunt acestea: 1) credinta este ceva de care suntemconstienti; 2) ea are capacitatea de a elimina ndoiala, de a potoli stimulul reprezentatde catre aceasta; 3) ea are drept consecinta constituirea unei reguli de actiune,a unui obicei. Credinta determina aparitia unei reguli de actiune iar punerea ei npractica va avea drept consecinta aparitia unor ndoieli, care vor da nastere unorprocese de gandire. Aceste procese vor conduce la formarea altor credinte. PentruPeirce, credinta este o etapa a actiunii noastre mentale, un efect al gandirii noastreanterioare si, n acelasi timp, cea care va influenta gandirea noastra ulterioara. Elsustine ca la originea oricaruia dintre procesele noastre de gandire se afla ndoialaiar rezultatul unui astfel de proces (produsul gandirii) l reprezinta credinta. Credintancheie procesul n virtutea faptului ca ea potoleste si elimina ndoiala care l-a generat.Fiecare credinta, odata formata, determina constituirea unui obicei, a unei reguli deactiune care i este specifica. Potrivit lui Peirce:

Esenta credintei este constituirea

unui obicei; si credinte diferite se disting prin diferitele moduri de actiune carora le daunastere. Daca credintele nu difera sub acest aspect, daca ele potolesc aceeasi ndoialaproducand aceeasi regula de actiune, atunci nici o deosebire suplimentara n ce privestemodul n care sunt constientizate nu le poate face credinte diferite8. Credinta este eansasi un obicei al mintii, n mare parte inconstient, care are o extindere temporalavariabila. Spre deosebire de ea, ndoiala nu este un obicei, ci privarea de un obicei.Ea reprezinta stimulul care va declansa procesul de gandire si va conduce la formareaunui obicei.

Toate credintele sunt produse de catre gandire, pe care Peirce o considera a fi unsistem de relatii de succesiune ntre senzatii, care subzista, n mintea fiecaruia dintre

8Idem, How to Make Our Ideas Clear, 398.

13

noi, alaturi de alte astfel de sisteme. Toate aceste sisteme sunt alcatuite din aceleasisenzatii dar ele se disting prin faptul ca au functii diferite. Functia gandirii este aceeade a produce credinte. Peirce admite ca, uneori, gandirea poate avea si consecintecum ar fi aceea de a ne amuza dar el subliniaza ca:

producerea credintei este singura

functie a gandirii9.

Actiunea de a gandi ncepe printr-o ndoiala si se ncheie prin fixarea unei credinte.Odata ce am ajuns sa ne fixam o credinta, ncepem sa actionam n conformitate cuea. Din momentul n care credem n adevarul unei idei, aceasta devine, pentru noi, oregula de actiune, determina un obicei de a actiona. Peirce considera ca nu numai ac-tele obisnuite de gandire, ci si procesele complexe de investigatie si au originea ntr-ondoiala si se ncheie prin fixarea unei credinte. Telul oricarui proces de investigatieeste acela de a elimina ndoiala n privinta temei investigate si de a ajunge la adevar,de a fixa o credinta. Iar cea mai potrivita metoda pe care o putem utiliza n cadrulunui proces de investigatie pentru a ajunge la adevar este, n opinia filosofului ame-rican, metoda stiintifica. Potrivit lui Peirce, metoda investigatiei stiintifice consta nabductie, deductie si inductie. Cele trei tipuri de inferenta mentionate sunt etape alecercetarii. Prima etapa este abductia, inferenta la cea mai buna ipoteza explicativacare este acceptata provizoriu si urmeaza a fi testata. Urmatoarea etapa este deductia,care consta n identificarea consecintelor care decurg din aceasta ipoteza si pe care ur-meaza sa le observam empiric n cazul n care ipoteza este corecta. Inductia, ultimaetapa a cercetarii, consta, n opinia lui Peirce, n ntregul proces de experimentareefectuat n scopul de a testa ipoteza. Rezumand, putem spune ca metoda pe care opropune filosoful american consta n a construi ipoteze, a deriva consecinte din aceste

9Ibidem, 394

14

ipoteze si, apoi, a verifica empiric ipotezele. Toti cei care recurg la metoda stiintificapornesc de la presupozitia ca exista obiecte reale, complet independente de opiniilepe care noi ni le formam despre ele, care actioneaza n mod regulat asupra simturilornoastre si a caror natura poate fi nteleasa, cel putin partial, daca le vom investigan mod corect si pe o perioada lunga de timp. Ei considera ca putem cunoaste acesteobiecte prin intermediul experientei, n conformitate cu legile perceptiei. Desi acuita-tea simturilor noastre difera de la individ la individ, tot asa cum difera si relatiile ncare ne aflam cu diversele obiecte care ne nconjoara, totusi fiecare dintre noi poatecunoaste obiectele asa cum sunt ele n realitate datorita legilor perceptiei si proprieisale ratiuni, care prelucreaza informatiile percepute. Peirce porneste, la randul sau,de la aceasta presupozitie. El afirma ca:

orice om, daca are suficienta experienta

si rationeaza destul asupra ei, va fi condus la concluzia adevarata. Noua conceptieimplicata aici este aceea de realitate10. In virtutea faptului ca obiectele desemnatede catre ideile noastre sunt reale, ele pot fi studiate de catre mai multi observatoriindependenti, care pot ajunge la un consens n ce priveste modul n care ele trebuiedescrise. In opinia filosofului american, adevarul presupune consensul. O idee poatefi considerata ca fiind adevarata numai n conditiile n care exista consens ntre ceicare descriu obiectul desemnat de catre acea idee. Iar consensul nu ar fi posibil dacaobiectul desemnat de catre respectiva idee nu ar fi real si independent de subiectii carel investigheaza.

Peirce considera ca, daca recurg la metoda investigatiei stiintifice, mai multe per-soane diferite care investigheaza o problema data si care poseda informatiile relevantecu privire la aceasta, vor ajunge, pana la urma, sa formuleze aceeasi solutie pentru

10Idem, The Fixation of Belief, 384.

15

respectiva problema. Motivul este acela ca metoda investigatiei stiintifice este auto-corectiva. In cazul n care este aplicata cu strictete, aceasta metoda le permite maimultor indivizi, care si ncep demersul de investigatie din puncte diferite, sa si co-recteze erorile si sa ajunga, la un moment dat, la acelasi rezultat. Acest punct deconvergenta la care pot ajunge mai multi indivizi, n urma unui demers de cerceta-re, este ceea ce Peirce ntelege prin adevar. Potrivit afirmatiei filosofului american:

Opinia care este destinata a fi, pana la urma, acceptata de catre toti cei care inves-

tigheaza este ceea ce ntelegem prin adevar si obiectul reprezentat n aceasta opinieeste realul11. Este important de mentionat, nsa, ca, n opinia lui Peirce, adevarulasupra caruia cad de acord toti cei care investigheaza o anumita chestiune, punctulde convergenta al demersurilor lor de cercetare, nu are un caracter definitiv. Ceeace astazi este considerat ca fiind adevarat, se poate dovedi, n urma unor cercetariulterioare, ca fiind fals. Peirce este un failibilist si considera ca adevarurile pe care ledetinem n prezent au un caracter provizoriu. Atunci cand vorbim despre adevarul saufalsitatea unei idei trebuie sa avem n vedere faptul ca exista un anumit coeficient deprobabilitate ca punctul nostru de vedere sa fie gresit. Cei care efectueaza procese deinvestigatie ncearca sa progreseze catre adevar, sa treaca de la ndoieli la credinte cucaracter stabil, asupra carora sa cada cu totii de acord ca sunt adevarate. Dar acesticercetatori sunt failibili, ei pot gresi chiar si atunci cand ajung la un consens. Ceeace astazi este cert, maine ar putea fi revizuit sau chiar respins. Metoda stiintifica areavantajul de a le permite investigatorilor sa si corecteze erorile si sa formuleze teoriistiintifice solide, care sa se bucure de un consens din ce n ce mai larg. Cu toate acestea,nu vom putea formula niciodata teorii care sa fie definitiv adevarate si invulnerabile

11Idem, How to Make Our Ideas Clear, 408.

16

la critici, ci doar teorii care sa aiba o probabilitate mai mare de a fi adevarate decatcele formulate ntr-un stadiu anterior al cercetarii.

Dupa cum aratam anterior, Peirce porneste de la presupozitia ca noi cercetamobiecte reale, care exista independent de ceea ce gandim despre ele. Filosoful americanconsidera ca un obiect real are anumite caracteristici indiferent de ceea ce gandim noidespre el. Atunci cand sustinem ca ceea ce aserteaza o propozitie adevarata este real,avem n vedere chiar acest sens al termenului real :

Ceea ce aserteaza orice propozitie

adevarata este real, n sensul de a fi asa cum este indiferent de ceea ce putem crede tusau eu despre el12. Peirce considera ca, prin aceasta, conceptia sa despre adevar sedistinge de conceptiile altor filosofi care se considera pragmatisti, cum ar fi James siDewey. El observa ca, potrivit acestor filosofi, ceea ce este adevarat pentru mine poatesa nu fie adevarat pentru tine, adevarul unei idei depinzand de ceea ce gandeste despreea individul care o are si de cat i este de utila aceasta idee. In opinia lui Peirce, acestiautori pun prea mult accentul pe utilitatea ideilor si nu reusesc sa vada necesitatea dea apara realismul metafizic.

Unul dintre elementele importante al conceptiei despre adevar a lui Peirce, nprivinta caruia el se afla n acord cu James si Dewey, l constituie anti-fundationalismul.Filosoful american respinge idealul cartezian al certitudinii, considerandu-l nselator.In opinia sa, nici o teorie nu poate fi construita pe un fundament indubitabil deoarecenu exista un astfel de fundament. Atunci cand construim o teorie, trebuie sa pornimde la ipoteze failibile, selectandu-le pe acelea care au cea mai mare putere explicativa.

Este demn de mentionat ca Peirce nu respinge teoria adevarului corespondenta daro considera superficiala. Un prim motiv pentru care o considera superficiala este acela

12Idem, What Pragmatism Is, 432.

17

ca ea nu face decat sa afirme concordanta dintre ideea adevarata si realitate, fara a tinecont de faptul ca investigatia stiintifica joaca un rol esential n stabilirea adevaruluiunei idei. In opinia lui, n lipsa unei astfel de investigatii nu se poate stabili daca existao relatie de concordanta ntre idee si realitate deoarece adevarul este rezultatul finalipotetic al unui proces de investigatie stiintifica realizat de catre mai multi cercetatoridiferiti. Un al doilea motiv este acela ca teoria mentionata nu reuseste sa explicentr-o maniera satisfacatoare care este semnificatia unei idei adevarate si n ce constalegatura dintre aceasta semnificatie si actiune.

Peirce considera ca exista o conexiune intrinseca ntre semnificatie si actiune.Semnificatia unei idei cu privire la un lucru consta, n totalitate, n efectele sensi-bile ale respectivului lucru. El afirma ca:

Ideea noastra despre orice lucru este ideea

noastra despre efectele lui sensibile13. Este imposibil sa ne formam idei care sa fierelationate cu altceva decat cu efectele sensibile conceptibile ale lucrurilor. Pornind dela aceasta constatare, filosoful american a formulat principiul pragmatist, regula care,n opinia sa, ne permite sa atingem cel mai nalt grad de claritate al ideilor noastre:

Sa se determine ce efecte, care ar putea avea influente practice conceptibile, socotim

ca are obiectul conceptiei noastre. Atunci, conceptia pe care o avem despre aceste efec-te este ntreaga conceptie pe care o avem despre obiect14. In conformitate cu acestprincipiu pragmatist, noi putem clarifica complet continutul unei idei daca identificamtoate consecintele empirice pe care ne asteptam sa le aiba actiunile noastre n cazuln care ideea ar fi adevarata. Semnificatia unei idei poate fi determinata prin testareasa experimentala si prin observarea consecintelor pe care le are, la nivelul experientei,

13Idem, How to Make Our Ideas Clear, 401.14Ibidem, 402.

18

aplicarea acelei idei.

Dupa cum aratam n paginile anterioare, cel care a facut cunoscut principiul prag-matist n randul filosofilor si oamenilor de stiinta din ntreaga lume a fost WilliamJames. El nu s-a multumit doar sa popularizeze ideile lui Peirce, ci le-a si interpre-tat n maniera proprie pe unele dintre ele si a cautat, chiar, sa dezvolte pragmatis-mul. Printre altele, James a pus accentul ntr-o mai mare masura asupra functionariiadevarului la nivel concret. In cele ce urmeaza, mi voi concentra atentia asupra pre-zentarii conceptiei despre adevar a acestui filosof american.

2. Conceptia despre adevar a lui William James

William James este considerat de catre quasi-totalitatea comentatorilor ca fiindunul dintre cei mai reprezentativi si mai influenti filosofi americani.

Contributiile sale filosofice cele mai importante sunt pragmatismul si empirismulradical. Este demn de mentionat ca, ntr-una dintre lucrarile sale, el a precizat canu exista o conexiune logica ntre cele doua doctrine filosofice:

Pentru a evita cel

putin o nentelegere, permiteti-mi sa spun ca nu exista nici o conexiune logica ntrepragmatism, asa cum l nteleg eu, si o doctrina pe care am expus-o recent, denumita empirism radical . Aceasta doctrina sta pe propriile ei picioare. Cineva o poaterespinge n ntregime, continuand sa fie un pragmatist15.

Alaturi de Charles Sanders Peirce, James este considerat a fi cofondator al pragma-tismului. Meritul sau este acela ca, pe langa faptul ca a popularizat aspectele esentiale

15William James, Preface, n Pragmatism: A New Name for Some Old Ways of Thinking, NewYork, Longman Green & Co., 1907, p. iv.

19

ale pragmatismului lui Peirce, a cautat sa si dezvolte pragmatismul, sa l orienteze sprenoi directii si sa aduca propriile sale contributii n privinta solutionarii unor problemecum ar fi aceea a definirii adevarului. Treptat, James a transformat pragmatismulntr-una dintre miscarile filosofice dominante ale secolului al XX-lea.

Lucrarea n care William James si-a expus, ntr-o maniera cuprinzatoare, teoria sapragmatista a adevarului se intituleaza Pragmatism: A New Name for some Old Waysof Thinking. Dupa cum sustine filosoful american n aceasta lucrare, pragmatismul (nsens restrans) este o metoda de investigatie care ne permite sa stabilim daca o ideeeste adevarata, prin determinarea gradului de concordanta care exista ntre respectivaidee si realitate (indiferent daca acea realitate este concreta sau abstracta). Jamesrecurge la o formula sintetica pentru a indica n ce consta metoda pragmatista. Iatacare este aceasta formula:

Atitudinea de a nu privi spre lucruri prime, principii, ca-

tegorii , necesitati presupuse; si de a privi catre lucruri ultime, rezultate, consecinte,fapte16. Abordarea pragmatista este, asadar, una teleologica, care acorda importantaconsecintelor, rezultatelor finale pe care le are aplicarea unei idei (inclusiv la nivelulreactiilor emotionale si motorii ale subiectului) si care nu vizeaza identificarea princi-piilor prime. In opinia lui James, metoda pragmatista ne permite sa determinam careeste semnificatia ideilor noastre prin examinarea modului n care acestea sunt aplicateobiectelor n situatii experimentale.

James considera ca termenul pragmatism poate fiutilizat ntr-un sens nca si mai

larg, semnificand o anumita teorie a adevarului17. Pragmatismul poate fi considerat

16Idem, What Pragmatism Means, n Pragmatism: A New Name for Some Old Ways of Thinking,New York, Longman Green & Co., 1907, p. 22.

17Ibidem, p. 22.

20

ca fiindo teorie genetica a ceea ce se ntelege prin adevar18. Asadar, n sens larg,

pragmatismul este o teorie a adevarului. Trebuie facuta precizarea ca, atunci candare n vedere acest sens al pragmatismului, James nlocuieste adeseori termenul depragmatism cu cel de umanism.

James sustine ca un filosof pragmatist poate caracteriza adevarul ca fiind o relatiecare se stabileste ntre o idee (care poate fi o credinta, o opinie sau o judecata) siobiectul ei. Adevarul este o proprietate a unora dintre ideile noastre si consta nconcordanta cu realitatea. In ce priveste falsitatea, aceasta este, la randul ei, o pro-prietate a unor idei ale noastre dar ea consta n discordanta cu realitatea. Acestedefinitii ale adevarului si falsitatii sunt acceptate atat de catre pragmatisti cat si decatre opozantii lor rationalisti (numiti si intelectualisti). Numai ca, dupa cum observaJames, un pragmatist ntelege concordanta si realitatea ntr-o maniera diferita fata deun intelectualist.

In conformitate cu conceptia intelectualista, o idee adevarata trebuie sa fie o copiea realitatii. In ce priveste relatia de concordanta dintre idee si realitatea pe care aceastao reprezinta, aceasta este conceputa de catre intelectualisti ca fiind o relatie statica siinerta. Odata ce ai stabilit ca ideea ta este o copie perfecta a realitatii, deja stii ca eaeste adevarata si nu mai trebuie sa afli altceva pentru a-i stabili veridicitatea.

Din perspectiva pragmatista, nsa, aceasta relatie nu este una statica si inerta.Filosoful pragmatist se ntreaba cum se va realiza adevarul unei idei si ce influentava avea veridicitatea acelei idei asupra vietii celui care o are. El ncearca sa afle careeste valoarea practica a adevarului, judecand n termenii experientei. In opinia lui Ja-mes:

In momentul n care pragmatismul si pune aceasta ntrebare, gaseste raspunsul:

18Ibidem, p. 26.

21

Ideile adevarate sunt acelea pe care le putem asimila, valida, corobora si verifica. Ide-ile false sunt acelea pe care nu le putem trata n acest fel. Aceasta este, pentru noi,diferenta practica dintre a avea si a nu avea idei adevarate; asadar, este semnificatiaadevarului, pentru ca ea este tot ceea ce se cunoaste despre adevar. Aceasta teza estecea pe care trebuie sa o apar. Adevarul unei idei nu este o proprietate stagnanta, ine-renta ei. Adevarul i se ntampla unei idei. Ea devine adevarata, este facuta adevaratade catre evenimente. Veridicitatea ei este, n fapt, un eveniment, un proces: si anu-me, procesul de a se verifica pe ea nsasi, veri-ficarea ei. Validitatea ei este procesulvalid-arii ei19. James ntelege prin verificare si validare consecintele practice pe carele are o idee sau o credinta. In opinia sa, atunci cand un filosof pragmatist vorbestedespre concordanta unei idei cu realitatea, el se refera chiar la aceste consecinte prac-tice, care sunt satisfacatoare si utile n cazul n care ideea este adevarata. Dupa cumafirma James:

ideile (care, ele nsele, sunt doar parti ale experientei noastre) devin

adevarate n masura n care ne ajuta sa intram n relatii satisfacatoare cu alte partiale experientei noastre20. Orice idee adevarata trebuie sa fie compatibila cu sistemulde idei pe care deja ni l-am format dar, n principal, ea trebuie sa ne permita sa avemo interactiune satisfacatoare cu lumea nconjuratoare. Ideile adevarate trebuie sa aibavaloare practica (cash-value n. n. D. B.) deoarece, potrivit lui James, o idee esteadevarata doar n situatia n care are consecinte benefice. Nu numai ideile, ci si teori-ile trebuie sa aiba valoare practica deoarece ele nu sunt altceva decat instrumente pe

19Idem, Pragmatisms Conception of Truth, n Pragmatism: A New Name for Some Old Ways ofThinking, New York, Longman Green & Co., 1907, p. 7778.

20Idem, What Pragmatism Means, n Pragmatism: A New Name for Some Old Ways of Thinking,New York, Longman Green & Co., 1907, p. 23.

22

care oamenii le utilizeaza pentru a-si rezolva problemele. De aceea, ele trebuie judecaten functie de efectele pe care le au asupra comportamentului nostru.

James sustine ca a poseda idei adevarate nseamna a poseda instrumente de actiu-ne. Fiecare dintre noi traieste ntr-o lume de realitati care pot fi utile sau nocive. Ideilecare ne indica n mod exact la ce sa ne asteptam de la realitate, care ne permit sa facemo distinctie clara ntre ceea ce este util si ceea ce este nociv, sunt instrumente valoroase,care ne ghideaza n actiunile noastre. Spre exemplu, n situatia n care ne ratacim ntr-o padure si gasim o carare pe care se vad urme de pasi, este foarte important sa neformam ideea ca, la capatul acelei carari, se afla o casa a unui om deoarece aceasta ideene va determina sa cautam casa si sa ne salvam. In cazul n care ideea se dovedeste a fiadevarata iar noi reusim sa ajungem la o casa si sa ne salvam viata, atunci nseamnaca ea este si utila. Trebuie subliniat, nsa, ca aceasta idee adevarata este utila deoarececasa care este obiectul ei este utila. Dupa cum sustine James:

Valoarea practica a

ideilor adevarate este, n primul rand, derivata din importanta practica pe care o au,pentru noi, obiectele lor21. Despre o idee adevarata poti spune:

fie ca este utila

pentru ca este adevarata fie ca este adevarata pentru ca este utila ! Ambeleformulari nseamna exact acelasi lucru, si anume ca avem de-a face cu o idee care afost dusa la bun sfarsit si poate fi verificata22.

In opinia filosofului american, adevarul este indisolubil legat de modul n care unmoment al experientei noastre ne conduce catre alte momente ale experientei noastre,catre care merita sa fim condusi. O idee adevarata, pe care ne-o formam ntr-un anumitmoment al experientei noastre, ne va ghida catre alte momente ale experientei, care

21Idem, Pragmatisms Conception of Truth, p. 78.22Ibidem, p. 79.

23

vor fi avantajoase pentru noi. Adevarul unei idei consta chiar n aceasta functie deghidare, care merita a fi realizata.

Revenind la relatia de concordanta dintre idee si realitate, James sustine ca, pentruun pragmatist, o idee poate fi n concordanta cu realitatea chiar daca nu este o copieexacta a realitatii. Din perspectiva pragmatista:

A fi n concordanta , n sensul

cel mai larg, cu o realitate poate nsemna doar a fi ghidat fie direct catre ea fie nmprejurimile ei sau a fi pus ntr-o astfel de relatie de functionare cu ea ncat sao putem manevra pe ea sau ceva conectat cu ea mai bine decat daca am fi fost ndiscordanta cu ea23. Una dintre modalitatile de a fi n concordanta cu realitatea esteaceea de a o copia. Pentru un pragmatist, aceasta nu este, nsa, modalitatea esentialaprin care o idee intra n concordanta cu realitatea. Esential este procesul de ghidare.Orice idee care ne ajuta sa intram n legatura fie practic fie intelectual cu realitatea,care se potriveste realitatii si ne determina sa ne adaptam mediului nconjurator, estesuficient de concordanta cu realitatea pentru a fi considerata ca fiind adevarata. Inesenta, concordanta consta n forta de ghidare a ideilor noastre, n capacitatea lor dea ne ajuta sa aranjam si sa conectam n fluxul experientei obiectele pe care acesteidei le denota. Potrivit lui James, orice idee adevarata functioneaza, astfel ncat nuputem explica n ce consta adevarul unei idei daca nu facem referire la aplicatiile ei,la posibilitatile ei functionale.

In ce priveste conceptia sa asupra realitatii, James afirma ca:realitatea... nu

nseamna nimic mai mult decat celelalte experiente conceptuale sau perceptuale cucare o experienta prezenta data se gaseste, n fapt, n legatura24. Aceasta afirmatie i-

23Ibidem, p. 82.24Idem, Humanism and Truth, n The Meaning of Truth, New York, Longman Green and Co., 1911,

24

a determinat pe majoritatea comentatorilor sa considere ca filosoful american conceperealitatea ca fiind dependenta de minte. In sprijinul acestui punct de vedere poate fiinvocata si o alta afirmatie a sa, potrivit careia:

realitatea este o acumulare a propriilor

noastre inventii intelectuale25. James da si exemple de astfel de inventii: notiunile detimp unic si de spatiu unic sau diverse distinctii, cum ar fi cele dintre ganduri si lucruri,dintre materie si minte, dintre subiecti permanenti si atribute schimbatoare sau dintreconexiunile cauzale regulate si cele fortuite. In opinia filosofului american, astfel deinventii nu sunt un produs al mintilor indivizilor actuali, ci al mintilor stramosilornostri, carora le-a fost mai usor sa se adapteze unei realitati pe care o concepeau nacest mod. Atribuindu-i realitatii aceste caracteristici, ei au reusit sa supravietuiasca.In virtutea utilitatii lor, a functiei lor adaptative, aceste inventii intelectuale au fost,apoi, transmise de la o generatie la alta.

Comentatorii considera ca, din cauza faptului ca James concepe realitatea ca fiinddependenta de minte, el nu poate sa explice ntr-o maniera satisfacatoare cum serealizeaza consensul ntre punctele de vedere ale mai multor cercetatori diferiti cuprivire la o tema investigata. Dupa cum observa Susan Haack, una dintre cele maiimportante reprezentante ale pragmatismului american contemporan:

spre deosebire

de Peirce, James nu poate face apel la constructia reala a lumii pentru a explica dece, n experienta pe termen lung, ne putem astepta ca opiniile sa convearga; iar el estepreocupat mai mult de adevar n concret decat de adevar n abstract, manifestand undisconfort n legatura cu notiunea de verificabilitate si preferand sa vorbeasca despre

p. 100.25Ibidem, p. 65.

25

adevaruri particulare verificate n prezent26.

James se axeaza asupra adevarului concret, verificat n prezent, despre care sustineca are un caracter temporar. El considera ca adevarul pe care l putem verifica nprezent se poate dovedi n viitor, prin prisma noilor experiente pe care le vom avea,ca fiind o falsitate. Este demn de remarcat faptul ca, dincolo de diferentele existenten ce priveste modul n care James si Peirce concep realitatea, ambii filosofi americanisunt failibilisti.

Punctele de vedere ale lui James expuse n cadrul lucrarii Pragmatism: A NewName for some Old Ways of Thinking au fost amplu dezbatute de catre numerosicomentatori nca din timpul vietii sale. Filosoful american a considerat, nsa, ca multidintre acesti comentatori i-au interpretat gresit opiniile cu privire la adevar, motivpentru care a scris o serie de articole polemice n care a ncercat sa clarifice o seriede chestiuni punctuale n ce priveste conceptia sa pragmatista despre adevar. Acestearticole au fost publicate n anul 1909, n lucrarea intitulata The Meaning of Truth:A Sequel to Pragmatism.

Intr-unul dintre aceste articole, intitulat The Pragmatist Account of Truth and ItsMisunderstanders, James afirma urmatoarele:

Descrierea adevarului oferita n volu-

mul meu intitulat Pragmatism continua sa se confrunte cu nentelegeri atat de persis-tente, ncat sunt tentat sa dau un scurt raspuns final. Ideile mele pot foarte bine samerite a fi respinse dar ele nu pot fi respinse pana cand nu sunt concepute n forma po-trivita. Caracterul fantastic al conceptiilor gresite actuale arata cat de nefamiliar este

26Susan Haack, Pragmatism, n Jonathan Dancy si Ernest Sosa (eds.), Dictionar de filosofia cu-noasterii, vol. II, Bucuresti, Editura Trei, p. 206.

26

punctul de vedere concret pe care pragmatismul l asuma27. Constatand ca propriasa conceptie despre adevar a fost gresit nteleasa, James cauta sa remedieze aceastasituatie identificand principalele nentelegeri si ncercand sa le clarifice, pe rand, pefiecare dintre acestea.

Una dintre nentelegeri este aceea de a considera ca pragmatismul este doar oreeditare a pozitivismului, pentru ca atat filosofii pragmatisti cat si cei pozitivistiafirma ca noi nu putem avea acces la adevarul real, absolut, ci doar la un adevarfenomenal, relativ, care este suficient pentru a ne satisface nevoile practice. Observatiape care o face James, n ncercarea de a elimina aceasta nentelegere, este aceea caun pragmatist nu face distinctie ntre un adevar absolut si un adevar relativ, ci doarncearca sa ofere cea mai completa caracterizare a adevarului care poate fi data.

In opinia lui James, o alta nentelegere este aceea de a sustine ca pragmatismuleste, n primul rand, un apel la actiune. El admite ca unul dintre motivele pentrucare s-a ajuns la aceasta nentelegere l constituie utilizarea termenului pragmatism,termen care sugereaza actiunea, dar tine sa sublinieze ca pragmatismul are, n primulrand, un caracter teoretic si abia apoi caracter practic. Primordiala este constituirea siarmonizarea ideilor pragmatiste, n timp ce punerea lor n practica, aplicarea acestoridei la nivelul vietii de zi cu zi, reprezinta un obiectiv secundar pentru un pragmatist.

O a treia nentelegere identificata de catre James este aceea de a considera ca prag-matistii se priveaza pe ei nsisi de dreptul de a crede ca exista realitati exterioare, dinmoment ce afirma ca adevarul credintelor noastre consta n verificabilitatea lor iar ve-rificabilitatea consta n modul n care ele functioneaza pentru noi. Filosoful american

27William James, The Pragmatist Account of Truth and Its Misunderstanders, n The Meaning ofTruth, New York, Longman Green and Co., 1911, p. 180.

27

tine sa sublinieze, nsa, ca aceasta definitie a verificabilitatii nu l mpiedica pe prag-matist sa considere ca fiecare credinta adevarata denota un obiect real, independentde ea.

O alta nentelegere, aflata n stransa legatura cu aceasta, este cea potrivit careia unpragmatist nu poate fi realist din punct de vedere epistemologic pentru ca el sustineca adevarul credintelor noastre consta n faptul ca ele ne ofera satisfactii. Or, din mo-ment ce satisfactia este o conditie subiectiva, rezulta ca, din perspectiva pragmatista,adevarul este ceva pur subiectiv iar credintele adevarate sunt stari afective. Jamesconsidera ca:

este dificil sa scuzi o astfel de parodiere a opiniei pragmatiste28 si sub-

liniaza ca pragmatistii resping n mod explicit orice interpretare non-realista a functieicunoasterii. In opinia sa, toti pragmatistii accepta ca exista o realitate independentade ideile noastre, care este n concordanta cu acestea, doar ca ei ncearca sa stabi-leasca n ce consta concret aceasta concordanta si care sunt satisfactiile pe care ea nile poate aduce. Pragmatistul considera ca satisfactia este indispensabila pentru con-stituirea adevarului unei idei dar nu este si suficienta. Chiar daca ne aduce satisfactii,o idee nu poate fi adevarata daca nu denota o realitate independenta de ea. O ideeeste ntotdeauna adevarata despre ceva deoarece:

nu poate fi adevar daca nu exista

nimic despre care sa fie adevarat29. James afirma n mod explicit ca:pe parcursul

ntregii mele discutii, eu raman un realist epistemologic30.

Cea de-a cincea nentelegere poate fi sintetizata n cateva cuvinte: ceea ce spunepragmatistul despre adevar este inconsistent cu actul sau de a spune acel lucru. Prag-

28Ibidem, p. 190.29Ibidem, p. 195.30Ibidem, p. 195.

28

matistul sustine ca adevarul este un atribut al credintelor persoanei dar atunci candface o astfel de afirmatie se contrazice pe el nsusi deoarece aceasta afirmatie exprimaun adevar absolut. James considera, nsa, ca nu exista nici o contradictie ntre ceea cespune un pragmatist despre adevar si actul sau de a o spune pentru ca, atunci cand fa-ce o afirmatie cum este cea mentionata, un filosof pragmatist nu contrazice continutulafirmatiei, ci doar o exemplifica, le mpartaseste celorlalti o credinta a sa. El le spuneca, n opinia sa, adevarul la nivel concret este un atribut al credintelor noastre iarcredintele sunt atitudini care urmeaza unor satisfactii pe care le avem. Pragmatistulconstata ca aceasta credinta a sa n ce priveste adevarul i aduce mari satisfactii sidoreste sa le-o mpartaseasca si celorlalti, pentru ca se gandeste ca ar putea sa fie siei satisfacuti de aceasta credinta. El nu exprima un adevar absolut, ci le mpartasestecelorlalti adevarul sau si ncearca sa i convinga si pe ei sa adopte acest adevar.

James observa faptul ca exista comentatori care considera ca pragmatismul nuexplica ce este adevarul, ci doar cum se ajunge la adevar. El sustine ca si aceastaeste o nentelegere deoarece pragmatismul explica ambele lucruri. In momentul ncare precizeaza n ce fel se poate ajunge la adevar, un pragmatist explica, implicit,si ce este adevarul la care se poate ajunge. El cauta, ntotdeauna, sa determine caresunt relatiile concrete care se stabilesc ntre idee si realitate. Aceste relatii i permitpragmatistului sa explice cum ajunge acea idee sa fie adevarata dar, n acelasi timp,ele sunt cele care constituie adevarul respectivei idei.

O a saptea nentelegere identificata de catre filosoful american este aceea de aconsidera ca pragmatismul ignora interesul teoretic. Acest punct de vedere se sprijinape observatia ca pragmatistii sunt interesati doar de consecintele practice ale ideilornoastre si sustin ca adevarul unei idei consta n functionarea practica a acesteia. Ja-

29

mes recunoaste ca, atunci cand si-au formulat punctele de vedere, pragmatistii nu aufost suficient de atenti la nuantele limbajului. Ei au optat, n mod nefericit, pentrudenumirea de pragmatism, care are conotatii practice si le-a permis criticilor sa afir-me ca pragmatismul nu este o filosofie, ci doar viziunea asupra lumii a unor oamenide actiune. James tine, nsa, sa precizeze ca pragmatistii sunt preocupati de analizateoretica si ca, n ciuda faptului ca si concentreaza atentia asupra concretului, asuprafunctionarii la nivel practic a ideilor noastre, aceasta nu nseamna ca ei ignora interesulteoretic.

O ultima nentelegere pe care James insista sa o clarifice priveste punctul de vede-re potrivit caruia pragmatismul ar fi o forma de solipsism. Filosoful american admiteca pragmatismul este compatibil cu solipsismul dar aceasta nu nseamna ca ar fi maiapropiat de solipsism decat de o alta doctrina metafizica. El considera ca pragmatis-mului i pot fi aduse diverse completari, astfel ncat acesta sa ajunga sa fie compatibilsi cu agnosticismul contemporan sau cu idealismul. In urma unor astfel de completari,pragmatismul si-ar depasi, nsa, obiectivul sau primordial (acela de a analiza naturafunctiei cunoasterii) si ar deveni o teorie metafizica pierzandu-si, astfel, unul dintremeritele sale principale, acela de a fi doar o teorie epistemologica. In forma sa ori-ginala, pragmatismul este integral episstemologic si poate constitui fundamentul maimultor doctrine metafizice, nu doar al solipsismului. Potrivit lui James:

Unul dintre

meritele pragmatismului este acela ca este n ntregime epistemologic. El trebuie saasume realitati; dar nu face presupozitii n privinta alcatuirii lor si cele mai diversemetafizici l pot utiliza ca fundament al lor. In mod cert, el nu are o afinitate specialacu solipsismul31.

31Ibidem, p. 215.

30

Tentativa lui James de a clarifica o serie de teze ale sale despre care el consideraca au fost gresit ntelese de catre anumiti comentatori, nu i-a determinat, nsa, peacestia sa renunte la punctele lor de vedere. Criticii pragmatismului (dintre care iesn evidenta intelectualistii) au continuat sa sustina ca nu este vorba despre simplenentelegeri, ci despre deficiente reale ale teoriei pragmatiste a adevarului. Din acestmotiv, ei au formulat obiectii la adresa teoriei, prin care au cautat sa scoata cat maiclar n evidenta aceste deficiente. Un reprezentant al pragmatismului clasic care ancercat sa sintetizeze obiectiile intelectualiste si sa le raspunda a fost John Dewey.Voi prezenta mai tarziu, n cadrul acestui studiu, atat obiectiile cat si raspunsurile luiDewey. Inainte de aceasta, nsa, ma voi axa, n randurile ce urmeaza, asupra expuneriiconceptiei despre adevar a acestui filosof american.

3. Conceptia despre adevar a lui John Dewey

John Dewey este considerat, de catre comentatorii de specialitate, ca fiind unuldintre cei mai importanti reprezentanti ai pragmatismului american modern. El asistematizat ideile lui Peirce si James, dezvoltand pragmatismul ca teorie a adevarului.Conceptia sa despre adevar se apropie mai mult de cea a lui James decat de cea alui Peirce, mai ales prin prisma faptului ca atat Dewey cat si James adopta o pozitieinstrumentalista n ce priveste adevarul. Exista, nsa, si diferente ntre conceptiile celordoi autori, fapt remarcat si de catre Bertrand Russell, care afirma ca:

Perspectiva

doctorului Dewey este stiintifica si argumentele sale sunt n mare parte derivate dintr-o examinare a metodei stiintifice dar James este preocupat, n primul rand, de religie

31

si de morala32.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca, n ce priveste modul n care este definitadevarul, nu exista diferente semnificative ntre Dewey si James. La fel ca si Ja-mes, Dewey sustine ca adevarul unei idei consta n concordanta acesteia cu realitateasi ca termenul concordanta trebuie nteles altfel decat n cadrul teoriei traditionalea adevarului corespondenta. El considera ca, pentru un pragmatist, o idee este nconcordanta cu realitatea atunci cand conduce la rezolvarea unei situatii problemati-ce, fiind utilizata cu succes n actiunea de atingere a unui anumit scop individual.

Cu toate ca, n operele sale cu caracter filosofic, Dewey abordeaza cu preponderentasubiecte care tin de domeniul teoriei cunoasterii, el are o atitudine deosebit de criticafata de ceea ce se ntelege n mod traditional prin epistemologie si considera ca nutrebuie trasata, n maniera traditionalista, o linie de demarcatie ntre gandire (dome-niul cunoasterii) si lumea factuala, care este independenta de gandire. In opinia sa, oastfel de demarcatie nu poate conduce decat la confuzii si erori. El sustine ca analizacunoasterii trebuie realizata n contextul mai larg al unei teorii a investigatiei. Dealtfel, atunci cand vorbeste despre propria sa abordare a temei cunoasterii, el nu folo-seste termenul epistemologie, ci considera ca mult mai potrivite sunt formulele teoriea investigatiei sau logica experimentala.

Dewey abordeaza chestiunea cunoasterii ntr-o maniera naturalista, considerand cadezvoltarea cunoasterii este un raspuns adaptativ al omului la conditiile de mediu, ro-lul acestui raspuns fiind acela de a interveni, n mod activ, n mediul nconjurator si dea-l transforma. Spre deosebire de abordarile epistemologice traditionale, rationalista si

32Bertrand Russell, William James, n History of Western Philosophy, London, George Allen &Unwin, 1983, p. 770.

32

empirista, n cadrul carora gandirea este nteleasa ca fiind ceva fundamental din care seconstituie cunoasterea, Dewey caracterizeaza gandirea ca fiind produsul interactiuniidintre organism si mediu iar cunoasterea ca fiind un instrument practic, care are unrol decisiv n controlul acestei interactiuni. De altfel, trebuie spus ca filosoful ame-rican utilizeaza termenul de instrumentalism pentru a-si desemna propria conceptienaturalista n ce priveste cunoasterea.

Dewey considera ca, pentru un instrumentalist, cunoasterea nu este doar receptareapasiva a unei realitati independente de minte, ci este rezultatul unui proces activ deinvestigatie. Judecatile noastre sunt instrumente care servesc la explicarea modului ncare se desfasoara interactiunea noastra cu mediul si la predictia experientelor noastreviitoare. Ele functioneaza n situatii de viata si au implicatii asupra existentei noas-tre viitoare. Judecatile sunt instrumente care functioneaza mpreuna cu experienta,n sensul ca au capacitatea de a conecta ntre ele diverse experiente (facand, astfel,posibila predictia) dar sunt, la randul lor, verificate prin intermediul experientei. Inopinia lui Dewey, judecatile trebuie considerate ca fiind mijloace n cadrul procesu-lui de investigatie si trebuie evaluate n functie de eficienta sau ineficienta lor. In cepriveste valoarea lor de adevar, aceasta este relativa la posibilitatea de a justificaasertarea lor.

Pentru a ntelege cu claritate n ce consta adevarul unei judecati din punctul devedere al lui Dewey, este necesar sa precizam, n prealabil, cum considera el ca decur-ge procesul de investigatie prin care ajungem la adevar. Motivul este acela ca, pentruDewey, investigatia este instrumentul prin intermediul caruia ne apropiem de adevar,construindu-l tot timpul. Filosoful american diferentiaza cinci etape ale procesului deinvestigatie, si anume situatia indeterminata, instituirea unei probleme, determinarea

33

solutiei problemei, rationarea si experimentul. Procesul de investigatie si are origineantr-o situatie problematica si consta n:

transformarea controlata sau directionata a

unei situatii indeterminate ntr-o situatie care este atat de determinata n distinctiile sirelatiile sale constituente ncat converteste elementele situatiei originale ntr-un ntregunificat33. Investigatia poate transforma o situatie indeterminata ntr-una determi-nata. Cel care realizeaza investigatia opereaza schimbari deliberate asupra situatieicognitive, ajungand, pana la urma, sa construiasca obiectul cunoasterii, care nu existaanterior procesului de investigatie, ci este produsul acestui proces. Dewey nu contestaca, nainte de a avea loc investigatia, au loc evenimente n natura nconjuratoare darconsidera ca acestea nu constituie obiecte ale cunoasterii decat n momentul n caresunt investigate. Caracteristicile unui obiect al cunoasterii depind de conditiile specificecare au fost impuse nca de la nceput procesului de investigatie. Cercetatorul ncearcasa solutioneze o anumita situatie problematica, concepe o anumita procedura pe bazacareia urmeaza sa se desfasoare procesul de cercetare si face observatii si masuratorin termenii conceptelor care sunt disponibile n respectiva faza de dezvoltare a stiintei.In urma procesului de investigatie, situatia indeterminata de la care s-a pornit estetransformata iar obiectul cunoasterii este construit.

Ideea lui Dewey potrivit careia obiectul cunoasterii este construit i-a determinat peunii comentatori sa considere ca el ar fi un antirealist. Punctul lor de vedere este, nsa,contrazis de o serie de afirmatii ale lui Dewey. Astfel, ntr-un articol al sau intitulat AShort Catechism Concerning Truth, el sustine ca exista lucruri independente de ideilenoastre,

existente independente de idei, existente care sunt anterioare, simultane si

33John Dewey, Logic: The Theory of Inquiry, New York, Holt, 1938, p. 104105.

34

ulterioare ideilor34. Dewey subliniaza ca:potrivit pragmatismului, ideile (judecatile

si rationamentele fiind incluse, pentru convenienta, n acest termen) sunt atitudini deraspuns fata de lucruri extra-ideale, extra-mentale35. De altfel, majoritatea comen-tatorilor contemporani ai operei lui Dewey, printre care se numara H. S. Thayer siJames Gouinlock, considera ca acesta nu este un antirealist. Thayer sustine ca, pen-tru Dewey,

cunoasterea nu este o modificare a obiectelor cunoasterii36, ci a situatiei

indeterminate de la care porneste investigatia. El considera ca Dewey a dorit sa subli-nieze ca noi putem sti cum functioneaza obiectele doar n masura n care acestea suntprodusul unor procese de investigatie si ca numai n aceasta forma avem posibilitateade a utiliza obiectele n scopuri practice. In ce l priveste pe Gouinlock, acesta sustineca:

Dewey a repudiat ideea arhaica potrivit careia cunoasterea este o corespondenta

ntre un obiect si o imagine mentala dar aceasta nu l face un antirealist. Intr-adevar,indiferent ce se ntelege prin realism , studiul investigatiei al lui Dewey conclu-zioneaza ca ideile noastre sunt determinate de catre natura evenimentelor reale ntr-omasura mult mai mare decat se recunoscuse n orice filosofie pre-pragmatica37.

Revenind la prima etapa a procesului de investigatie, situatia problematica, aceas-ta este caracterizata de catre Dewey ca fiind o situatie n care raspunsurile instinctivepe care organismul uman le da mediului nconjurator nu i mai permit individului sa

34Idem, A Short Catechism Concerning Truth, n The Influence of Darwin on Philosophy and OtherEssays, New York, Henry Holt and Company, 1910, p. 155.

35Ibidem, p. 155.36H. S. Thayer, Dewey and the Theory of Knowledge, n Transactions of the C. S. Peirce Society,

26, 1990, p. 448.37James Gouinlock, John Dewey, n Routledge Encyclopedia of Philosophy, London and New York,

Routledge, 1998, p. 49.

35

si atinga scopurile propuse. Aflat ntr-o astfel de situatie, individul ncepe sa identificedatele care i permit sa defineasca parametrii n care se va desfasura procedura de re-zolvare a aspectelor problematice ale situatiei. Pe baza acestor date, el poate ntelegecare este problema cu care se confrunta si poate formula solutii ipotetice pentru aceas-ta. Apoi, prin rationare, individul va ncerca sa determine care sunt consecintele pecare le-ar putea avea aceste solutii ipotetice, odata puse n aplicare. Etapa finala aprocesului de investigatie o reprezinta chiar punerea n practica a ipotezelor, testarealor experimentala.

Adevarul si falsitatea sunt aspecte relationate care tin de ultima etapa a procesu-lui de investigatie, cea experimentala. Pana n aceasta etapa, o ipoteza nu este niciadevarata nici falsa, este doar o simpla afirmatie. Etapa experimentala este atinsaatunci cand se poate trece la punerea n practica a unui plan unitar de actiune carea fost deja ntocmit. Experimentul decurge potrivit cerintelor impuse de catre difi-cultatea initiala. Succesul ipotezei care urmeaza a fi testata experimental depinde decat de cuprinzator contribuie ea la rezolvarea dificultatii identificate. Adevarul ipote-zei depinde de consecintele care apar atunci cand ea este pusa n aplicare. In cazuln care consecintele permit rezolvarea dificultatii initiale, care a generat procesul deinvestigatie, atunci ipoteza testata este adevarata (cu precizarea ca adevarul ei esteacceptat provizoriu, gratie rezultatelor utile obtinute n urma verificarii ei). In ca-zul n care consecintele nu permit eliminarea dificultatii, atunci nseamna ca ipotezaformulata n vederea solutionarii problemei este falsa.

Sintetizand, putem spune ca, pentru a fi adevarata, o judecata trebuie sa ndepli-neasca doua conditii: n primul rand, ea trebuie sa fie justificata, adica sa fie produsulunei investigatii care a fost realizata cu scopul de a solutiona o problema data; n

36

al doilea rand, ea trebuie sa rezolve problema care a determinat formularea acesteijudecati n calitate de solutie posibila a ei.

Dewey respinge fundationalismul si adopta o pozitie failibilista. El considera caorice judecata acceptata ca fiind adevarata are acest statut doar provizoriu, si anumeatata timp cat va putea sa ofere o ntelegere suficient de coerenta a realitatii, astfelncat aceasta sa serveasca drept baza pentru actiunea umana. Adevarul este acceptatprovizoriu datorita utilitatii sale, care a fost verificata prin experienta. Nu este suficientsa ajungi la adevar, ci trebuie sa l si utilizezi, sa l pui n aplicare la nivelul vietii dezi cu zi, iar atunci cand l pui n practica adevarul trebuie sa se dovedeasca a fiutil. Potrivit lui Dewey:

Posibilitatea de a ajunge la adevar si de a-l utiliza devine

o problema fundamentala si o conditie a vietii moderne38. Detinerea adevarului neusureaza viata si ne permite sa actionam mai eficient, motiv pentru care este foarteimportant pentru fiecare dintre noi sa aflam adevarul si sa l putem utiliza.

Este demn de mentionat faptul ca, n lucrarile sale tarzii, Dewey va ajunge sa aibadubii n privinta posibilitatii formularii unei caracterizari clare si precise a adevarului.El va considera ca nu este posibila o astfel de caracterizare din cauza acumulariisemnificatiilor traditionale pe care le-a primit termenul adevar, semnificatii care, nopinia sa, sunt nselatoare si conduc la aparitia a numeroase confuzii si ambiguitati.De altfel, filosoful american va renunta, treptat, la a mai utiliza termenul adevar,nlocuindu-l cu formula asertabilitate garantata, care, sustine el, este mai potrivitapentru a descrie proprietatea acelor idei care sunt rezultatul unui proces de investigatiencheiat cu succes. In plus, aceasta formula are avantajul de a-i permite filosofului prag-

38John Dewey, The Significance of the Problem of Knowledge, n The Influence of Darwin onPhilosophy and Other Essays, New York, Henry Holt and Company, 1910, p. 287.

37

matist sa evite cu mai mare usurinta obiectiile formulate, pana la momentul respectiv,la adresa teoriei pragmatiste a adevarului.

Sa vedem, nsa, care au fost principalele obiectii care au vizat aceasta teorie si cumau ncercat pragmatistii sa raspunda acestor obiectii.

III. Obiectii si raspunsuri

Inca din perioada vietii celor trei principali reprezentanti ai pragmatismului cla-sic, au fost formulate obiectii mpotriva teoriei adevarului formulata de catre acestia.Obiectiile au fost numeroase si au venit mai ales din partea filosofilor intelectualisti.In general, ele au vizat punctele de vedere cu privire la adevar exprimate de catreJames si Dewey, dat fiind faptul ca lucrarile acestor doi autori se bucurau de o largacirculatie internationala si erau amplu discutate (ceea ce nu se poate spune desprelucrarile lui Peirce, ale carui puncte de vedere au fost cunoscute mai ales prin interme-diul lui James). Trebuie spus, nsa, ca ele semnalau deficiente ale teoriei pragmatistea adevarului considerata n integralitatea sa.

Unele dintre cele mai solide critici formulate la adresa doctrinei pragmatiste des-pre adevar i apartin lui Bertrand Russell. Potrivit unei afirmatii a filosofului englez:

Gasesc mari dificultati intelectuale n aceasta doctrina39. In principal, Russell a for-

mulat doua critici, care au vizat teoria pragmatista a adevarului asa cum este aceastaexpusa n lucrarile lui William James. Este demn de mentionat faptul ca, desi Jamesa raspuns acestor critici, Russell nu a renuntat la ele nici n lucrarile pe care le-a scris

39Bertrand Russell, William James, n History of Western Philosophy, London, George Allen &Unwin, 1983, p. 771.

38

ulterior.

O prima critica porneste de la observatia ca, pentru James, o credinta este adeva-rata n cazul n care efectele ei sunt bune. In opinia lui Russell, pentru ca o astfel decaracterizare a credintei sa poata fi acceptata este necesar sa stim, n primul rand, censeamna bine si, n al doilea rand, care sunt efectele respectivei credinte. Trebuie sastim aceste lucruri nainte de a putea afla daca ea este adevarata deoarece, potrivitpunctului de vedere al lui James, numai dupa ce am decis ca efectele unei credintesunt bune avem dreptul de a o numi adevarata.

Pentru a ilustra deficientele acestui punct de vedere al filosofului american, Russellrecurge la un exemplu. Sa presupunem ca cineva ar dori sa afle daca este adevaratacredinta potrivit careia Cristofor Columb a trecut Atlanticul n 1492. In conformitatecu conceptia lui James, respectiva persoana nu ar trebui sa se uite ntr-o carte pentrua afla daca aceasta credinta este adevarata, ci ar trebui sa determine care sunt efectelefactuale ale credintei mentionate si cum difera ele de efectele factuale ale altor credinte,potrivit carora Columb a traversat Atlanticul n 1491 sau n 1493. Numai ca asa cevaar fi foarte dificil de realizat. In plus, persoana n cauza ar trebui sa determine caresunt efectele etice ale acestor credinte si care dintre aceste efecte ar fi mai regretabile.Si aceste efecte ar fi dificil de identificat. Mai mult decat atat, ea ar trebui sa sustinaca estimarea pe care a facut-o privind efectele factuale si etice ale respectivei credinteeste adevarata deoarece, daca ar fi falsa, atunci ntregul argument prin care respectivapersoana a ncercat sa demonstreze veridicitatea credintei sale nu ar mai fi valabil.Dar a spune ca estimarea pe care ai realizat-o n ce priveste efectele unei credinte esteadevarata, nseamna a spune ca acea credinta are consecinte bune (n conformitatecu conceptia despre adevar a lui James), ceea ce este adevarat doar daca ea are, ntr-

39

adevar, consecinte bune si tot asa, la infinit. Se ajunge, astfel, la o circularitate dincare nu mai putem iesi n cazul n care admitem ca o credinta este adevarata n cazuln care efectele ei sunt bune..

James considera ca obiectia lui Russell este nentemeiata deoarece porneste de lantelegerea gresita a punctelor lui de vedere. Potrivit filosofului american:

Noi nu

afirmam nimic atat de prostesc cum presupune domnul Russell40.

James tine sa sublinieze ca el nu a sustinut niciodata ca, pentru ca o persoanasa creada ca o propozitie este adevarata, ea trebuie sa determine, mai nainte, dacaefectele acelei propozitii sunt bune si sa creada ca ele sunt bune. Punctul sau de vedereeste acela ca efectele bune ale unei propozitii nu sunt doar un semn sigur sau uncriteriu prin intermediul caruia este constatata, de obicei, prezenta adevarului (chiardaca ele pot avea, uneori, rolul unui astfel de semn sau criteriu), ci sunt, mai degraba,motivul ascuns din interiorul fiecarei asertiuni adevarate. El precizeaza ca, n opiniasa, consecintele bune pe care le are o credinta a noastra sunt, pentru aceasta, causaexistendi dar nu sunt premisa ei logica si cu atat mai putin continutul ei obiectiv.Consecintele credintelor pe care le avem sunt singurele care ne ndreptatesc sa facemdistinctie, la nivel practic, ntre credinte adevarate si false.

Cea de-a doua critica a lui Russell vizeaza definitia pragmatista a adevarului sisemnaleaza faptul ca, n conformitate cu aceasta definitie, credinta potrivit careia Aexista poate fi adevarata chiar daca A nu exista. Russell si-a ilustrat aceasta criticarecurgand la exemple. Iata un astfel de exemplu: sa presupunem ca cineva crede caa existat o persoana pe nume Cristofor Columb si ca toata lumea admite ca aceasta

40William James, Two English Critics, n The Meaning of Truth, New York, Longman Green andCo., 1911, p. 273.

40

credinta este adevarata. Russell se ntreaba de ce este considerata aceasta credinta cafiind adevarata. Un motiv plauzibil ar fi acela ca a existat, ntr-adevar, o persoanacu acest nume care a trait acum cateva sute de ani. Asadar, respectiva credinta esteadevarata gratie cauzelor ei si nu datorita efectelor ei. Numai ca, n conformitate cuteoria pragmatista a adevarului, se poate ntampla ca o credinta de tipul A exista safie adevarata chiar daca, n fapt, A nu exista. Russell sustine ca, pentru un pragmatist,o credinta poate fi adevarata chiar si n situatia n care cauza ei nu exista. El invoca,n sprijinul acestui punct de vedere, o afirmatie a lui James potrivit careia:

daca

ipoteza existentei lui Dumnezeu functioneaza satisfacator n sensul cel mai larg alcuvantului, ea este adevarata41. In opinia lui Russell, atunci cand faci o astfel deafirmatie consideri, implicit, ca nu mai este important sa dovedesti ca Dumnezeuexista si ca este suficient faptul ca ipoteza privind existenta acestuia este utila. Inconformitate cu afirmatia lui James, credinta n existenta lui Dumnezeu este adevaratan conditiile n care ea functioneaza satisfacator. Veridicitatea ei nu este influentatade faptul ca Dumnezeu exista sau nu. Or, dupa cum remarca Russell, daca judecamn acesti termeni atunci putem afirma ca orice credinta n existenta unei fiinte saua unui lucru este adevarata daca are consecinte satisfacatoare pentru noi, chiar si nconditiile n care acea fiinta sau acel lucru nu exista.

Raspunsul lui James a fost acela ca, atunci cand a facut respectiva afirmatie cuprivire la credinta n existenta lui Dumnezeu, el a vrut sa spuna ca o astfel de credintaeste adevarata pentru individul care o are deoarece i satisface acestuia anumite nevoiexistentiale, de ordin psihologic. James considera ca, ntre mai multe credinte con-

41Idem, Pragmatism and Religion, n Pragmatism: A New Name for Some Old Ways of Thinking,New York, Longman Green & Co., 1907, p. 115.

41

curente care sunt identice sub aproape toate aspectele, individul o va alege pe aceeacare i satisface n cea mai mare masura nevoile existentiale. Iar credinta n Dum-nezeu ndeplineste acest criteriu. Filosoful american sustine ca cei care formuleaza oastfel de obiectie nu tin cont de faptul ca, n orice descriere concreta a ceea ce sentelege prin adevar, cuvantul adevar nu poate fi folosit decat relativ la o persoanacare gandeste, la un subiect care are o anumita credinta. Or pragmatistii pun accen-tul chiar pe functionarea opiniilor adevarate, pe aplicarea lor practica, ce nu poatefi realizata decat de catre un individ sau altul. Persoana este cea care pune opinian aplicare iar adevarul opiniei este relativ la persoana deoarece ea este n masura saaprecieze daca efectele pe care le-a avut opinia sa sunt sau nu pozitive. James consi-dera ca un critic anti-pragmatist, asa cum este Russell, trateaza adevarul ca fiind cevaabsolut si profita de faptul ca cititorii sai au tendinta de a considera ca propriile loradevaruri au un caracter absolut, desi ele nu au decat un caracter relativ. Influentatide catre criticul anti-pragmatist, cititorii vor crede ca enuntul potrivit caruia A nuexista exprima un adevar absolut. Implicit, ei nu vor fi de acord cu pragmatistul caresustine ca o credinta cum ar fi aceea ca A exista este adevarata pentru un individdaca are consecinte satisfacatoare pentru el. James considera ca un pragmatist conce-pe adevarul ca fiind relativ la subiect. Aceasta nu nseamna, nsa, ca, din perspectivapragmatista, o credinta poate fi adevarata chiar daca obiectul ei nu exista. Dimpo-triva, n conformitate cu teoria pragmatista a adevarului, orice credinta adevarata seafla n raport de concordanta cu un obiect independent de ea, obiect care trebuie saexiste pentru ca ea sa fie adevarata. Dar nu este suficienta concordanta cu obiectulpentru ca o persoana sa considere o credinta ca fiind adevarata. Individul va admiteca o credinta este adevarata doar daca ea i este utila. Iar ceea ce este util pentru

42

mine poate sa nu fie util pentru tine, tot asa cum ceea ce este adevarat pentru minepoate sa nu fie adevarat pentru tine. Daca pe mine ma satisface credinta ca A exista,aceasta credinta este adevarata pentru mine, dar s-ar putea ca ea sa nu fie adevaratapentru tine. In opinia lui James, ceea ce denota termeni cum ar fi aceia de adevar,obiect, credinta variaza n functie de context si de relatia cu subiectul cunoscator daraceasta nu nseamna ca exista credinte fara obiect. In esenta, el considera ca obiectialui Russell nu este ndreptatita. Aceasta nu l mpiedica, nsa, sa constate ca respecti-vs obiectie a ajuns sa se impuna, prin repetare, si sa fie foarte raspandita:

n ciuda

evidentei cerinte pragmatiste ca, atunci cand am facut afirmatia adevarata ca cevaexista, acel ceva trebuie sa existe, calomnia pe care domnul Russell o repeta a castigatcea mai larga raspandire42.

In afara lui Russell, au existat numerosi alti filosofi, preponderent intelectualisti,care au formulat obiectii la adresa teoriei pragmatiste a adevarului. In articolul sauintitulat A Short Catechism Concerning Truth, John Dewey a ncercat sa realizeze osinteza a principalelor obiectii formulate, pana la momentul respectiv, de catre filosofiiintelectualisti la adresa acestei teorii. El a identificat noua astfel de obiectii si a ncercatsa raspunda fiecareia dintre ele.

In conformitate cu una dintre obiectii, pragmatismul trateaza adevarul ca fiindceva subiectiv, care consta n satisfactia pe care ideile le-o ofera indivizilor. Criticiiconsidera ca un astfel de punct de vedere este inacceptabil deoarece adevarul unei ideinu este ceva subiectiv, ci depinde de relatia pe care ideea o are cu lucrul pe care ldesemneaza.

42Idem, Two English Critics, n The Meaning of Truth, New York, Longman Green and Co., 1911,p. 275.

43

Raspunsul pe care un pragmatist l poate da acestei obiectii este, n opinia luiDewey, acela ca ideile sunt atitudini de raspuns pe care le avem cu privire la lucruriextra-mentale.

Chiar si originea unei idei se afla n ceva aflat n afara mintii. Dewey afirma ca:

Originea unei idei se afla ntr-o situatie empirica oarecare, extra-mentala, care pro-

voaca idei ca moduri de raspuns, n timp ce semnificatia lor se gaseste n modificarile diferentele pe care le fac n aceasta situatie extra-mentala43. Pentru un prag-matist, atat originea cat si continutul si valoarea unei idei sunt extra-mentale. Iata dece este eronat sa sustii ca, din perspectiva pragmatista, adevarul unei idei este cevasubiectiv.

O alta obiectie a intelectualistilor semnaleaza faptul ca lucrurile externe despre carevorbesc pragmatistii, chiar daca pot fi externe raportat la ideile care le desemneaza,sunt, totusi, empirice. Ele sunt tot experiente de unde rezulta ca, n fond, sunt mentale.Un pragmatist concepe adevarul ca pe o relatie experimentata si nu ca pe o relatiedintre experienta si ceva care transcende experienta, ceea ce demonstreaza ca adevaruldespre care vorbesc pragmatistii este o relatie intra-mentala. Or, potrivit criticilorintelectualisti, adevarul obiectiv trebuie sa fie ceva care transcende experienta si pecare verificarea nu l afecteaza n nici un fel. In opinia lor, o idee este adevaratanainte de a fi verificata. Ei considera ca pot exista chiar adevaruri care sunt completneverificabile, ceea ce nu le mpiedica sa fie adevaruri deoarece, n virtutea caracteruluilor extra-mental, ele nu depind de actul verificarii.

Dewey considera ca aceasta obiectie porneste de la o confuzie, pe care si propune

43John Dewey, A Short Catechism Concerning Truth, n The Influence of Darwin on Philosophyand Other Essays, New York, Henry Holt and Company, 1910, p. 155.

44

sa o clarifice. El subliniaza ca un pragmatist nu admite existenta transcendentei,ntelegand prin transcendenta ceea ce este n mod esential dincolo de experienta,ceea ce nu poate fi cunoscut, lucrul n sine. Implicit, el nu defineste adevarul ca fiindo relatie ntre experienta si ceva care nu poate fi cunoscut prin experienta. Aceasta nunseamna, nsa, ca pragmatistii concep adevarul ca pe o relatie intra-mentala. Pentru afi ndreptatita obiectia potrivit careia filosofii pragmatisti au o pozitie subiectivista nce priveste adevarul si reduc orice forma de existenta la ceva pur mental, ar trebui caei sa considere ca experienta consta doar din stari mentale. Dewey subliniaza, nsa, capragmatistii nu concep experienta n acest mod, ci ca fiind:

o chestiune de functii si

de obiceiuri, de ajustari si re-ajustari active, de co-ordonari si activitati, mai degrabadecat o chestiune de stari de constiinta44.

Potrivit celei de-a treia obiectii pe care a identificat-o filosoful american, prag-matistii nu reusesc sa evite subiectivismul si solipsismul atunci cand formuleaza teorialor despre adevar decat cu pretul acceptarii punctului de vedere rival, al intelectu-alistilor, potrivit caruia adevarul consta n relatia de corespondenta dintre idee silucrul pe care aceasta l denota, relatie care este fundamentala si neanalizabila.

Dewey considera ca aceasta obiectie nu este ndreptatita deoarece pragmatistiiconcep corespondenta ntr-o maniera diferita fata de intelectualisti. Pentru un filosofpragmatist, corespondenta nu este o relatie fundamentala si neanalizabila. Pragma-tistul analizeaza relatia de corespondenta care se stabileste ntre idee si lucru, ntregand si existenta, si ncearca sa determine care este natura ei. Dewey subliniaza ca:

pragmatistul sustine ca relatia n chestiune este una de corespondenta ntre existenta

si gand; dar el sustine ca corespondenta, n loc sa fie un mister fundamental si neanali-

44Ibidem, p. 157.

45

zabil, care urmeaza a fi definit prin repetare, este chiar o chestiune de co-respondenta,n sensul clar si familiar al acestui cuvant45. Ideea pe care o gandim, odata pusa naplicare, are o serie de efecte, de consecinte. Lucrul pe care l denota aceasta idee are,la randul sau, anumite efecte. Pentru un pragmatist, sincronizarea dintre cele douatipuri de consecinte constituie corespondenta n care consta adevarul. Falsitatea con-sta n nesincronizare, n esecul acestor consecinte de a functiona mpreuna, de a-siraspunde una alteia.

Potrivit unei alte obiectii, pragmatismul intra n contradictie cu simtul comunatunci cand caracterizeaza corespondenta care constituie adevarul ca fiind o relatiecare nu exista decat dupa ce ideile au functionat, dupa ce au fost puse n aplicare.Potrivit intuitiilor simtului comun, stabilirea acordului dintre idei si realitate trebuiesa fie anterioara momentului n care acestea sunt puse n aplicare. Doar n virtuteaacestui acord ideile vor putea functiona. In opinia criticilor, este anti-intuitiv sa sustii,n maniera pragmatista, ca, spre exemplu, adevarul descoperirii Americii de catreColumb depinde de functionarea ulterioara a unei idei cu privire la aceasta descoperire.

Replica lui Dewey este aceea ca descoperirea Americii de catre Columb nu trebuieconsiderata ca fiind un adevar, ci ca fiind un eveniment. Pentru a putea vorbi despreadevar si falsitate este necesar sa formulam o convingere, o credinta, o judecata cuprivire la un eveniment. Dar, din moment ce convingerea, judecata, este ulterioaraevenimentului, adevarul ei nu poate consta n respectivul eveniment deoarece acestaa trecut, nu mai exista. Un pragmatist tine, nsa, cont de faptul ca orice evenimenttrecut a avut efecte, consecinte, care s-au perpetuat pana n prezent si vor continua nviitor. De asemenea, el are n vedere faptul ca orice convingere sau credinta a noastra

45Ibidem, p. 158.

46

cu privire la respectivul eveniment are, la randul ei, consecinte obiective si exercitao anumita influenta asupra modului nostru de a actiona. Pe baza acestor doua tipuride consecinte, un pragmatist poate explica, ntr-o maniera plauzibila, n ce constaadevarul unei judecati despre trecut, chiar daca evenimentul care a dus la formulareaacestei judecati nu mai exista. El va sustine ca daca cele doua tipuri de efecte sesincronizeaza n mod armonios, atunci convingerea, credinta, judecata respectiva esteadevarata. Criticii considera, nsa, ca un pragmatist nu poate explica n ce constaadevarul unei judecati despre trecut tocmai pentru ca el afirma ca adevarul uneijudecati consta n consecintele ei viitoare, ceea ce nseamna ca si obiectul ei este cevadin viitor. Or, atunci cand sustinem ca este adevarat ca ieri a plouat, obiectul acesteijudecati este ceva trecut, nu viitor. In opinia lui Dewey, cei care formuleaza un astfelde punct de vedere confunda continutul unei judecati cu referinta acestui continut.Intr-adevar, continutul unei judecati cu privire la ploaia de ieri tine de trecut darnu trebuie uitat faptul ca obiectivul distinctiv al unei judecati este acela de a-i dacontinutului ei o referinta, o functie viitoare.

Cea de-a cincea obiectie intelectualista pe care Dewey o ia n considerare se referala faptul ca pragmatistii identifica adevarul cu verificarea. In opinia criticilor, o astfelde identificare este absurda dat fiind faptul ca, atunci cand verifici o idee, descoperica ea era, deja, adevarata. Or pragmatistul sustine ca nsusi actul prin care aflam ca oidee este adevarata este cel care creeaza adevarul aflat. Dupa cum observa J. B. Pratt(unul dintre sustinatorii acestea obiectii), atunci cand vorbeste despre o idee adevaratapragmatistul afirma ca:

din moment ce utilitatea ei o dovedeste ca fiind adevarata,

veridicitatea ei consta n utilitatea ei. Testul adevarului si semnificatia adevarului

47

sunt, astfel, complet identificate46. Criticii intelectualisti subliniaza ca, n momentuln care identifici adevarul cu verificarea, te confrunti cu serioase dificultati, cum ar fiaceea de a trebui sa accepti ca exista enunturi care nu sunt nici adevarate nici falsepentru simplul motiv ca ele nu au fost si nu vor fi niciodata verificate de cineva. Oalta dificultate este aceea ca, n cazul n care un enunt este verificat n doua momentetemporale diferite, se poate ntampla ca el sa fie confirmat la o prima verificare sineconfirmat la o a doua verificare, ceea ce nu ar corespunde legii contradictiei, potrivitcareia unul si acelasi enunt nu poate fi atat adevarat cat si fals.

Dewey remarca faptul ca majoritatea celor care formuleaza o astfel de obiectieadmit punctul de vedere pragmatist potrivit caruia verificarea consta n testarea uneijudecati prin intermediul consecintelor ei. Cu toate acestea, ei resping cu hotarareideea potrivit careia adevarul unei judecati consta n procesul ei de verificare si sustinca judecata este adevarata n virtutea faptului ca se afla ntr-o relatie de corespondentacu realitatea. Dewey considera ca o astfel de pozitie este nesustenabila, din mai multemotive. Un prim motiv este urmatorul: daca acceptam ca adevarul unei judecati cuprivire la un eveniment consta n relatia de corespondenta statica dintre judecatasi acel eveniment, atunci va fi foarte dificil sa explicam cum este posibil ca adevaruljudecatii sa fie probat prin intermediul consecintelor viitoare ale acesteia. Un alt motiveste acela ca, n cazul n care cei care formuleaza aceasta obiectie la adresa teorieipragmatiste a adevarului admit ca verificarea unei idei consta n functionarea ei, npunerea ei n aplicare, atunci sunt nevoiti sa accepte ca propria lor teorie a adevaruluipoate fi cunoscuta ca fiind adevarata doar daca este verificata pe baza aplicatiilor ei.Or, dupa cum observa Dewey:

daca este adevarata teoria potrivit careia adevarul

46J. B. Pratt, What Is Pragmatism?, New York, Macmillan Co., 1909, p. 89.

48

este o proprietate statica, deja constituita, a judecatilor, cum este posibil ca el sa fieverificat facand diferentieri particulare n cursul evenimentelor?47. Un al treilea motiveste acela ca, n situatia n care admiti ca punctele de vedere ale pragmatistilor n cepriveste verificarea sunt adevarate, devine inutil sa mai sustii ca o idee are proprietateade a fi adevarata nainte de a fi verificata. Nu are rost sa pornim de la presupozitiaca ideea are, nainte de a fi verificata, o proprietate fundamentala si neanalizabila, dinmoment ce conceptia pragmatista despre verificare ne ofera posibilitatea de a explicacum se constituie adevarul unei idei fara a mai porni de la asemenea presupozitii cucaracter speculativ.

Potrivit celei de-a sasea obiectii, filosofii pragmatisti adopta o pozitie intelectualistaatunci cnd afirma despre teoria pragmatista a adevarului ca este adevarata deoarecetrateaza adevarul ca si cum ar fi o proprietate intrinseca a teoriei mentionate.

Raspunsul pe care Dewey l da acestei critici este acela ca, ntr-adevar, pragmatistulafirma ca teoria sa este adevarata dar n sensul pragmatist al termenului adevar. Eaeste adevarata n sensul ca functioneaza, elimina obscuritatile, i pune pe indivizi ntr-o relatie mai experimentala, mai putin sceptica si mai putin dogmatica cu viata, punen acord metoda filosofica si metoda stiintifica, permite rezolvarea multor probleme aleepistemologiei, etc. Adevarul teoriei pragmatiste nu este o proprietate neanalizabila,neverificabila, statica si nefunctionala, asa cum este pentru intelectualisti, ci consta ndiferitele modalitati de functionare ale teoriei.

Cea de-a saptea obiectie a criticilor intelectualisti porneste de la constatarea cafilosofii pragmatisti apeleaza ntotdeauna la judecatile altora pentru a-si confirma pro-priile lor judecati. Numai ca, dupa cum observa criticii, n cazul n care consideri ca

47John Dewey, A Short Catechism Concerning Truth, p. 162.

49

ti poti confirma propria judecata apeland la alte judecati nseamna ca admiti ca ojudecata poate fi intrinsec adevarata.

Dewey sustine ca pragmatistii procedeaza n acest mod deoarece ei considera caorice judecata apare n conditiile nevoii de cercetare si de exprimare a individului sica ea trebuie testata n functie de eficienta pe care o are n a satisface aceasta nevoie.Ei fac apel la alte judecati tocmai pentru a facilita aceasta testare. Dar de aici nurezulta ca ei ar admite ca judecatile pot fi intrinsec adevarate. In opinia lui Dewey,intelectualistii fac greseala de a considera ca pragmatistii ncep prin a formula o teorie aadevarului fara a-si pune, anterior, problema de a stabili ce sunt judecatile. De aceea,el tine sa sublinieze ca un filosof pragmatist formuleaza, mai ntai, o teorie desprejudecati si semnificatii iar teoria adevarului reprezinta doar un corolar al acesteia.

In conformitate cu cea de-a opta obiectie, pragmatistul ncearca sa i converteascape oponentii sai la propria sa teorie a adevarului iar acesta este, de asemenea, undemers intelectualist.

Dewey respinge ideea ca un astfel de act de convertire are un caracter intelectualistsi arata ca, dimpotriva, este un demers pragmatist deoarece:

Din moment ce oamenii

trebuie sa actioneze mpreuna, din moment ce individualitatea consta n legaturi siactivitati sociale, a converti pe altcineva la un anumit mod de a privi lucrurile nseamnaa construi legaturi si functii sociale mai bine adaptate, mai prielnice n functionarealor48. Un pragmatist considera ca actul de a-i converti pe altii la propria sa teorie aadevarului este o necesitate sociala iar demersul de a satisface o astfel de necesitatenu este nicidecum unul intelectualist.

Cea de-a noua obiectie a fost formulata pornind de la observatia ca asa-numitul

48Ibidem, p. 165.

50

criteriu pragmatist al adevarului este un criteriu pur personal si subiectiv, potrivitcaruia este adevarat tot ceea ce functioneaza n mod satisfacator. Dupa cum sustincriticii, pragmatistul nu are decat doua optiuni: fie admite ca a formulat un criteriupur subiectiv (caz n care relatiile sociale despre care el vorbeste nu sunt altceva decatun numar de satisfactii pur subiective) fie recunoaste ca exista o latura intelectuala anaturii noastre care trebuie satisfacuta si a carei satisfactie o constituie chiar adevarul(situatie n care el admite criteriul intelectualist).

Raspunsul care poate fi dat acestei obiectii este urmatorul: intelectualistul senseala atunci cand considera ca pragmatistul neaga factorul impersonal si si con-centreaza atentia exclusiv asupra factorului personal, al dorintei si realizarii umane ncontextul construirii si testarii judecatilor. Pentru un pragmatist, factorul uman, per-sonal, functioneaza n cooperare cu factorul de mediu, coadaptarea acestor doi factoriputand fi denumita satisfactie sau corespondenta. Motivul pentru care pragmatistiiinsista asupra factorului uman este acela ca:

Atata timp cat factorul uman este igno-

rat si negat sau este privit ca fiind doar psihologic (indiferent ce nseamna aceasta),factorul uman se va exprima pe sine doar n moduri iresponsabile49. In momentul ncare se va recunoaste rolul pe care l are factorul uman n constituirea adevarului, vaiesi clar n evidenta faptul ca individul trebuie sa accepte ca fiecare credinta a sa areconsecinte si ca toate credintele sale trebuie testate, punandu-le n aplicare, pentru adescoperi care sunt consecintele lor si n ce consta semnificatia lor. Pana cand nu sunttestate n acest fel, credintele nu sunt decat dogme si nu adevaruri, indiferent cat ar fide evidente. In opinia unui pragmatist, credintele care nu sunt testate pot fi acceptatedoar provizoriu, n calitate de ipoteze de lucru. Nici chiar credintele testate nu sunt

49Ibidem, p. 166.

51

considerate de catre el ca fiind n mod cert