Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă...Arta de a vedea 14 neîndoielnic un adevăr...

of 24 /24
Arhim. MAXIMOS CONSTAS ARTA DE A VEDEA Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă

Embed Size (px)

Transcript of Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă...Arta de a vedea 14 neîndoielnic un adevăr...

  • Arhim. MAXIMOS CONSTAS

    ARTA DE A VEDEAParadox şi percepţie

    în iconografia ortodoxă

  • Άπαρχὴ Χιστός, μεσότης καὶ τελείοτες. ἐν πᾶσι γάρ ὁ ἐν τοῖς

    πρώτοις ἐστίν. τὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσι Χιστός.

    Hristos este începutul, mijlocul şi sfârşitul. El – Cel ce este

    Cel dintâi – este în toate şi El este şi la început, şi la mijloc,

    şi la sfârşit – Hristos este totul în toate.Sf. Simeon Noul Teolog (Capitole 3, 1)

  • Arhim. MAXIMOS CONSTAS

    ARTA DE A VEDEAParadox şi percepţie

    în iconografia ortodoxă

    Traducere din limba englezăDRAGOȘ DÂSCĂ

    Carte tipărită cu binecuvântareaÎnaltpreasfinţitului

    TEOFANMitropolitul Moldovei şi Bucovinei

    Editura DOXOLOGIA2017

  • Colecție coordonată deAnca Vasiliu și Petre Guran

    © Sebastian Press, 2014. Fr. Maximos Constas, The Art of Seeing. Paradox and Perception in Orthodox Tradition.

    © Editura DOXOLOGIA, 2017ISBN: 978-606-666-628-2

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    MAXIMOS CONSTAS, arhimandrit

    Arta de a vedea: paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă /

    arhim. Maximos Constas; trad. din lb. engleză: Dragoş Dâscă;

    carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan,

    Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. - Iaşi: Doxologia, 2017

    Conţine bibliografie.

    Index

    ISBN 978-606-666-628-2

    I. Dâscă, Dragoş (trad.)

    28

  • Une difficulté est une lumière.Une difficulté insurmontable est un soleil.

    Paul Valery

  • Abrevieri

    ACO Acta Conciliorum Oecumenicorum

    CCSG Corpus Christianorum, series graeca

    DOP Dumbarton Oaks Papers

    ΔXAE Δελτίον τῆς Χριστιανικῆς Ἀρχαιολογικῆς

    Ἑταιρείας

    EIBMBOR Editura Institutului Biblic şi de Misiune

    al Bisericii Ortodoxe Române

    ΕΠΕ Ἕλληνες Πατέρες τῆς Ἐκκλησίας

    FOTC The Fathers of the Church

    GCS Die griechischen christlichen Schriftsteller

    GOTR Greek Orthodox Theological Review

    GNO Gregorii Nysenni Opera

    JECS Journal of Early Christian Studies

    JTS Journal of Theological Studies

    PG J.-P. Migne, Patrologia Graeca

    PSB Părinţi şi Scriitori Bisericeşti

    SC Sources chrétiennes

    SP Studia Patristica

  • CUPRINS

    Cuvânt înainte

    Episcop Maxim (Vasilievici) ........................................... 11

    Introducere ............................................................................... 19

    A fi atent ................................................................................. 21

    Imagini neasemănătoare ...................................................... 25

    Pietre de poticneală şi pietre din capul unghiului ............................................... 27

    Provocările lui Platon ........................................................... 33

    În profunzimile formei ........................................................ 39

    Contemplaţia liniştitoare ...................................................... 43

    CAPITOLUL IChipul lui Hristos

    într-o icoană sinaită din secolele V-VI

    Introducere: Călătorie în Sinai .............................................. 51

  • Partea I: Descriere şi analiză ................................................ 58

    Descriere ................................................................................ 59

    Hristos „Pantokrator” ........................................................... 62

    Esteticile ambiguităţii ........................................................... 67

    Laturi schimbătoare .............................................................. 71

    Formă şi conţinut .................................................................. 73

    Partea a II-a: Interpretarea teologică .................................... 78

    Învăţătura despre cele două firi ale lui Hristos ................ 79

    Sfântul Grigorie Teologul .................................................... 80

    Sinodul de la Calcedon ......................................................... 84

    Arta Calcedonului ................................................................. 87

    Iustinian şi apărarea Calcedonului ..................................... 90

    „Cunoscut” în două firi ........................................................ 92

    Contemplaţia: cuvânt şi imagine ........................................ 95

    Dumnezeiasca polaritate ...................................................... 99

    Filon din Alexandria ........................................................... 102

    Părinţii Bisericii ................................................................... 105

    Zugrăvirea polarităţii ......................................................... 112

    Eshatologia în Bizanţul secolului al VI-lea ...................... 117

    CAPITOLUL AL II-LEA„Văl de carne, văl de apă vie”:

    Paradoxurile Bunăvestirii

    Introducere ............................................................................. 141

  • Partea I: Înfăţişare de rob .................................................... 143

    Ciclul hristologic ................................................................. 146

    Chenoză şi reprezentare ..................................................... 151

    Bunăvestirea ......................................................................... 155

    Partea a II-a: Bunăvestirea ................................................... 162

    Bunăvestirea de la fântână: Arta chenozei ...................... 174

    Jeluirea Fecioarei ................................................................. 177

    Focul dumnezeiesc .............................................................. 181

    Lucrarea Noii Eve ............................................................... 185

    Concluzii ............................................................................... 192

    CAPITOLUL AL III-LEA„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu”Sfântul Gheorghe în textele şi imaginile bizantine

    Introducere ............................................................................. 219

    Un poet bizantin: Manuel Files ......................................... 220

    Epigrame despre Sfântul Gheorghe ................................. 224

    La Marele Mucenic Gheorghe ........................................... 229

    Comentariu ....................................................................... 234

    Sfântul militar bizantin ....................................................... 238

    Trupul în minte ................................................................... 240

    Armura lui Dumnezeu şi săgeata dorinţei ........................................................... 251

  • CAPITOLUL AL IV-LEARevelaţia ca tăinuire:

    pentru o teologie a catapetesmei

    Introducere ............................................................................. 275

    Sfântul Simeon al Tesalonicului ........................................ 280

    Spaţii sacre: Biserica şi cosmosul ...................................... 283

    Structuri ale dualităţii ......................................................... 285

    Catapeteasma ca simbol sacramental ............................... 289

    Catapeteasma: prag vizibil al invizibilului ..................... 293

    Simeon şi cortul lui Moise .................................................. 296

    Perdeaua cortului ................................................................ 298

    Revelaţia ca tăinuire ............................................................ 305

    ConcluziiPentru o teologie a catapetesmei .................................. 325

    Bibliografie ........................................................................... 337

    Indici scripturistici .............................................................. 375

    Indici generali ...................................................................... 383

  • Cuvânt înainte

    11

    Cuvânt înainte

    Episcop Maxim (Vasilievici)

    Dragă cititorule, în timp ce alergi – precum noi toţi – pecărările digitale ale ecranului computerului şi într-o reţeade imagini creatoare de confuzie, opreşte-te şi ia un răgaz decâteva clipe. Părintele Maximos vrea să ne spună o povesteirezistibil de fascinantă. Dacă te laşi cucerit de chipul smeritîn care se apropie de Hristos, atunci taina celor două firi uni-te într-un ipostas va fi dezvăluită. Păşeşte împreună cu Pă-rintele Maximos pe cărarea tăinuită care duce spre locuri mis-tice, dincolo de catapeteasma altarului şi fântâna Bunăves-tirii, peste pietrele de poticneală către piatra din capul un-ghiului, urcă apoi treptele Sinaiului şi ajunge în pragul uşiiPantocratorului.

    Aici te va duce prietenul meu, pe care îl recomand cudrag. Maximos Constas – monah, cercetător afectuos şi om deştiinţă dedicat operei sale – ne oferă o serie de eseuri ce con-ţin înţelesuri profunde şi sunt exprimate într-un limbaj elevat.Mă bucur mult să văd publicarea cărţii Arta de a vedea, care neoferă într-un singur volum o parte dintre cele mai impor-tante realizări teologice şi artistice ale Părintelui Maximos.Opera sa este binecunoscută în America şi în cercurile acade-mice mai largi. În calitate de editor al unei ediţii critice şi eru-dite (Harvard, 2014) a lucrării Ambigua, scrisă de Sfântul Maxim

  • Arta de a vedea

    12

    Mărturisitorul, considerată una dintre cele mai dificile opereale literaturii creştine, a demonstrat că este o persoană deo-sebit de competentă pe mai multe planuri.

    Cele patru capitole ale cărţii abordează cu claritate di-verse subiecte, inclusiv chipul enigmatic al lui Hristos de peo icoană din secolul al VI-lea, paradoxurile Bunăvestirii, artaCalcedonului, estetica ambiguităţii, arta chenozei, studiile cunuanţă hagiografică despre Sfântul Gheorghe în textele şiimaginile bizantine, sfinţii războinici bizantini şi teologia con-temporană a „catapetesmei”. Toate acestea sunt centrate înjurul conceptului de paradox în acest convingător diapazonde teme.

    Teologia icoanei, subiectul principal al acestui cuvânt îna-inte, a dobândit o popularitate tot mai mare în ultimii ani,ceea ce era inevitabil, ţinând cont că este în principal iconică.Ni se reaminteşte de Patriarhul Nichifor (806-815), care credeacă „nu doar Hristos, ci întregul univers dispare dacă nu exis-tă circumscriere sau imagine”. Părintele Maximos susţine cuelocvenţă că fiecare aspect al existenţei este iconic şi că para-doxul Întrupării a fost abordat şi rezolvat doar din punct devedere vizual-iconic. Dumnezeu creează nu ca un om de ştiin-ţă, ci ca un artist, fapt ce naşte o varietate de interpretări sim-bolice ale creaţiei. Creaţia are toate caracteristicile artei şi Pă-rintele Maximos susţine că „interpretarea patristică a Scrip-turii [care vorbeşte despre măiestria artistică a lui Dumnezeu]este mai mult o artă decât o ştiinţă”. Având o concepţie esha-tologică despre adevăr ce dezvăluie experienţa prezenţei,concepţie potrivit căreia lumea este ceva ce experiem şi nuceva despre care pur şi simplu reflectăm, Părintele Maximosinterpretează acest adevăr de bază. El ne călăuzeşte de la în-ţelegerea icoanei ca transparentă „fereastră spre veşnicie”

  • Cuvânt înainte

    13

    (în cuvintele lui Virgil Gheorghiu), la rolul ei de „oglindă”(descrisă de Stamatis Skliris), unde obiectele sunt văzute înrelaţie dinamică cu prototipul lor eshatologic.

    La începutul cărţii, Părintele Maximos stă în fața icoaneiHristosului sinait şi studiază detaliile ei neobişnuite, dezvă-luind o ontologie iconică, deseori absentă din discursul de azidespre icoane. El „doreşte să deschidă căi în ceea ce este în-că în mare parte teritoriu nedesţelenit” prin extinderea on-tologiei sale iconice la arhitectura bisericească, la simbolis-mul mişcărilor şi al gesturilor liturgice şi la alte manifestăriliturgice şi teologice. Una dintre concepţiile sale importanteeste cea potrivit căreia icoana este o prezenţă ipostatică si-multan transcendentă. „Faptul că «vasele de lut» rău-propor-ţionate erau acum simptomele unor adevăruri transcendente(cf. II Cor. 4, 7) reprezenta o conjunctură care semnala,printre altele, venirea unei noi estetici distincte.” Suntemcreaţi după chipul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu S-a înfăţi-şat pe Sine într-o modalitate iconică, fiind Adevărul. Doar înveacul de apoi Îl vom vedea – dar cine spune „doar pe El” –aşa cum este El cu adevărat (cf. I In 3, 2). Conform SfântuluiMaxim Mărturisitorul, adevărul este eshatologic.

    Din punct de vedere filosofic, adevărul a fost dintotdea-una identificat cu „realitatea” (adaequatio rei et intellectus). Oa-menii zic: „Ceea ce spun – sau văd – este adevărat deoarececorespunde cu realitatea”. Dar realitatea este supusă schim-bării, stricăciunii etc. Aceasta este tocmai ceea ce PărinteleMaximos încearcă să demonstreze: „Doar lucrurile care con-trazic mintea sunt reale, nu există nici o contradicţie în ceeace este imaginar”. (Dacă cineva ţi-ar spune: „Eşti în pragulmorţii”, ai răspunde: „Nu are sens ce-mi zici tu”, dar atuncicând un artist te zugrăveşte într-o stare de moarte, el exprimă

  • Arta de a vedea

    14

    neîndoielnic un adevăr existenţial.) La Platon, adevărul nupoate fi întâlnit în realitate, ci în lumea ideală. Desigur, de-finiţia artei depinde de ceea ce tu presupui că este existenţata sau de ceea ce „privitorul” tău se aşteaptă să vadă. În artaidealistă, precum în cea a Renaşterii, ideea de frumuseţe fi-zică în natură este ideală. „Dar dorinţa omenească nu esteniciodată pură; nici nu este vreodată întru totul fără risc pen-tru omul atras de frumuseţe.” Natura este stricăcioasă şi tre-cătoare, şi circumscrisă de moarte. O astfel de artă este supusăschimbării, stricăciunii, dezvăluind că nimic nu rămâne la felde-a lungul timpului. Cum se poate stabili că o operă de artăcorespunde cu adevărul, iar alta nu?

    Părintele Maximos îţi vorbeşte, cititorule, ca şi cum arvorbi cu un prieten, arătându-ţi că privitorul nu poate perce-pe întreaga semnificaţie a icoanelor dintr-o singură privire.Judecăm adevărul în artă (de exemplu, în portretistică), în-trebându-ne: „Corespunde cu adevărul?”. Dar de obicei fo-losim abordarea naturalistă. De exemplu, dacă ai o fotografiea lui Hristos şi o pictură (o icoană pictată), care este mai apro-piată de adevăr? Desigur, conform abordării naturaliste, spui:„Fotografia”. Dar dacă nu eşti de acord cu acest mod de a pri-vi şi spui: „Adevărată este arta cealaltă, cea non-realistă”, faciastfel trimitere la adevărul neconvenţional şi eshatologic (cf.icoana sinaită a lui Hristos din secolul al VI-lea cu expresiilefaciale polarizate). Prin urmare, în artă există un adevăr care nucorespunde cu raţiunea sau realitatea. O definiţie a adevăruluitrebuie să trimită către relaţionalitate şi să fie temelie comunăpentru existenţa la care suntem părtaşi (adevărul în termeniexistenţiali). Sau, în cuvintele Părintelui Maximos, „o impli-care cu conţinutul percepţiei, o intrare în logica lăuntrică a ceeace se vede sau aude”.

  • Cuvânt înainte

    15

    Părintele Maximos are dreptate atunci când susţine că „nu-mai prin recuperarea iconicităţii adevărate a creaţiei putemspera că vom afla tămăduire pentru sensibilitatea noastră vă-tămată”. Ar putea la fel de bine să spună aceasta despre ecle-ziologie: prin recuperarea iconicităţii Bisericii putem restabili,din punct de vedere artistic, legătura dintre Biserică şi Împă-răţia lui Dumnezeu. Prin această carte, autorul provoacă oschimbare de perspectivă, ajutându-ne să descoperim adevă-rata semnificaţie a iconicităţii. Cartea face trimitere la o mul-titudine de posibilităţi expresive, simbolice şi pedagogice înarta bisericească (simbolism liturgic, iconografie, arhitecturabisericească etc.) şi astfel nu poate fi ignorată de teologi şi deartişti. În sfârşit, nu poţi decât să admiri ingeniozitatea cucare autorul, având bogate cunoştinţe despre tradiţia liturgicăbizantină, îşi împlineşte sarcina.

    În contrast cu arta naturală care idealizează lumea natu-rală şi este, prin urmare, grăniţuită de timp, icoana este ade-vărul prezentat într-un mod pe care nu-l controlează simţu-rile şi mintea noastră; nu îl poţi exprima. Această întâlnirecu divinul, în paradox şi ambiguitate, este mai degrabă o ches-tiune de relaţie, decât de argumentaţie logică. De vreme cerelaţia noastră în istorie este de asemenea iconică, nu direc-tă (deşi această „slăbiciune” perceptibilă a icoanei este chiar„puterea” ei), nu putem avea dovadă logică; mai degrabăputem vorbi despre decizia omului de a se raporta la ceva. Aceas-ta însă necesită „un anumit grad de angajament, de răbdare,de timp, o aşteptare a obiectului care se află înaintea noastră,o smerită ascultare faţă de el, fiindcă există un motiv pentrucare mi se oferă doar în măsura în care renunţ la propriamea capacitate de a-l sesiza şi înţelege”. Prin urmare, abor-darea iconică presupune că omul acceptă o prezenţă la care

  • Arta de a vedea

    16

    se poate raporta. Aceasta a fost argumentaţia teologilor (prin-tre aceştia, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschinul şi Teo-dor Studitul) de la un capăt la celălalt al Bizanţului. Despreaceastă relaţie bidirecţională, Părintele Maximos afirmă:„Nu mai este pur şi simplu vorba despre pe cine văd, ci deCine sunt văzut. Obiectul vederii mele a devenit acum unsubiect, mă abordează din afara fiinţei mele şi dezvăluie ur-mările lucrării Sale în mine”.

    Părintele Maximos aprofundează subiectul, ajungândla concluzia că teologii au neglijat arta ca mijloc de a expri-ma teologia. Ar trebui să ne folosim de artă ca mijloc de teo-loghisire, subliniază ghidul nostru.

    Cititorule, urmează-l cu stăruinţă pe cărarea sa, în timpce-şi asumă provocări hermeneutice deosebit de complexe.Icoana şi simbolul sunt o prezenţă ascunsă în spatele lucru-rilor supuse stricăciunii; ele dezvăluie prezenţa ipostatică(i.e., cu adevărat personală, nu naturală), iar icoana stabileşteaceastă relaţie cu noi (συμβάλλειν). Din acest motiv, fiecareicoană are un nume (nu este anonimă). Dar caracterul acesteiprezenţe este de o asemenea natură, încât persoana îşi păs-trează transcendenţa, iar ipostasul nu este epuizat în firea ma-terială a icoanei. Dacă înţelegem icoanele ca fiind doar unmijloc de a ne reaminti (psihologic sau mintal) de persoane sauevenimente (ca în cazul creştinismului apusean) – astfel încâtcugetul celui ce se roagă lor este îndreptat către acestea –,atunci negăm prezenţa lui Dumnezeu în Hristos. Biserica re-flectă (iconizează) taina Sfintei Treimi, având drept legăturăipostasul Fiului şi Cuvântul lui Dumnezeu – Hristos „un omlipsit de apărare «care nu avea frumuseţe» (Is. 53, 2) şi care dinacest motiv este «icoană [chipul] a lui Dumnezeu cel Nevăzut»(Col. 1, 15)”. Astfel, iconicitatea (făurirea de icoane, simboluri

  • Cuvânt înainte

    17

    şi tipuri) este mai apropiată de adevăr decât orice fel de abor-dare „nematerială” inerentă în felurite forme de spiritualism,de vreme ce necesită mereu vizualizarea materială fără de carenu poate exista nici un simbolism eclezial. Cel Necreat nucomunică direct cu ceea ce este creat, ci numai prin feluriteforme sau simboluri care sunt create. De exemplu, remarcăAreopagitul, „nu e cu putinţă să ne lumineze nouă altfel lu-mina dumnezeiască începătoare, dacă nu e învăluită în chipînălţător în felurimea sfintelor acoperăminte”.

    Icoana este o punte peste prăpastia dintre Creator şi crea-ţie doar prin mijlocirea persoanei lui Hristos (în Care mila şijudecata coexistă paradoxal). De vreme ce icoana zugrăveştenu firile, ci persoanele, simbolismul creştin se deosebeşte decel păgân fiindcă cel din urmă crede că natura/firea este o punteîn sine peste această prăpastie. În acest caz, realitatea nu va ficeva pe care îl creăm. De asemenea, „a spune că elenismula fost «botezat» înseamnă că a fost ucis – sacrificat ritualic, dacăpot să spun aşa – şi înviat într-o nouă formă”. Prin urmare,„modul greşit în care ne construim realitatea” nu este un cri-teriu pentru o evaluare estetică. De exemplu, în studiul său depionierat, Părintele Maximos analizează chipul Hristosului sinait,evitând „psihologizarea” tragediei divino-umane, astfel încâtenigma destinului omenesc primeşte o soluţie care îl onorează.

    Cercetarea atentă a iconografiei de către Părintele Maximosne ajută să asumăm adecvat complexa estetică a hagiografieişi iconografiei bizantine şi ne deschide cărări pentru o nouăsinteză eclezială a ontologiei, semioticii, fenomenologiei şi es-teticii. „Dumnezeu poartă în artă încredinţarea emfatică a pre-zenţei Sale reale în mijlocul nostru!” Fiind o comoară auten-tică, această carte poate avea urmări profunde asupra fiecăruinivel al vieţii duhovniceşti şi se poate dovedi utilă la niveltransdisciplinar, intercultural, de asemenea.

  • Arta de a vedea

    18

  • Introducere

    19

    Introducere

    Această carte studiază icoanele şi temele în lumina teolo-giei ortodoxe, folosindu-se în special de perspective şi reflecţiidin interpretarea patristică a Scripturii. Părinţii Bisericii aufost interpreţi inspiraţi ai textelor sacre şi nu este nici o îndo-ială că erau la fel de înzestraţi în interpretările imaginilor sacre,fiindcă ei înşişi au supravizat îndeaproape pictarea icoanelorşi au supravegheat arhitectura şi decorarea bisericilor. Rolulvital al Părinţilor în formarea iconografiei creştine a fost re-cunoscut de Sinodul VII Ecumenic, care a afirmat că „făuri-rea de icoane nu este proprietatea artistului, ci o tradiţie şilege înrădăcinată a Bisericii... căci artistului îi aparţine doarfăurirea imaginii, în timp ce conţinutul şi desenul aparţineSfinţilor Părinţi” (Mansi, 13: 251).

    Scopul acestor remarce introductive este stabilirea prin-cipiilor hermeneuticilor patristice care încadrează şi compunacest studiu. Nu este nevoie să spunem că o abordare exhaus-tivă a acestor principii este mai presus de scopul acestei intro-duceri, care se limitează la prezentarea conceptelor cheiefolosite de la un capăt la celălalt al cărţii. În acest punct, artrebui să considerăm aceste concepte elemente făuritoare aleunei tentative de cadru teoretic necesar. Ca mijloc euristicesenţial, relevanţa acestui cadru pentru interpretarea icoanelorva deveni tot mai limpede în paginile capitolelor următoare,

  • Arta de a vedea

    20

    când vom avea înaintea ochilor icoane propriu-zise ce vor in-fluenţa cadrul şi vor duce la lărgirea şi la modificarea lui.

    Interpretarea patristică a Scripturii este mai mult o artădecât o ştiinţă şi, prin urmare, folosirea principiilor hermeneu-tice patristice în analiza icoanelor nu poate fi sau cel puţin nuar trebui să fie aplicarea mecanică a unui set de categorii. Ometodă flexibilă, aşadar, mai degrabă decât un canon fix se vadovedi cea mai roditoare cale de abordare. Departe de a sta-bili ceva asemănător unui set sistematic de reguli pentru deco-darea icoanelor, această carte este contextuală în abordareaei, având un scop interdisciplinar şi ceva din spiritul experi-mental de neevitat al exploratorului, ţintind să deschidă dru-muri în ceea ce este încă un teritoriu nemarcat pe hartă.

    O astfel de abordare este determinată, de asemenea, de fap-tul că tâlcuirile patristice la cărţile Bibliei depăşesc de departenumărul de scrieri patristice ce au ca temă imaginile sfinte şialte expresii vizuale ale teologiei Bisericii. Prin urmare, noisuntem mult mai bine informaţi despre modul în care Părin-ţii înţelegeau Sfânta Scriptură decât în privinţa modului încare înţelegeau semnificaţia anumitor icoane, arhitectura bi-sericească sau simbolismul mişcărilor şi gesturilor liturgice.Chiar şi aşa, izvoarele relevante – care includ comentarii la Li-turghia dumnezeiască, tratate teologice despre icoane şi pieseocazionale ce se ocupă cu picturile sau imaginile specifice –sunt mai mult decât suficiente pentru a indica faptul că Părin-ţii Bisericii înţelegeau textele şi imaginile sacre în modalităţi si-milare şi adesea identice. Şi aceasta este exact ceea ce ar tre-bui să ne aşteptăm din cauza interdependenţei verbalului şivizualului în civilizaţia bizantină şi în creştinismul ortodoxmai general. Prin urmare, cititorul este încurajat să audă înceea ce se spune despre interpretarea patristică a textelor sacre

  • Introducere

    21

    o serie de propoziţii complementare referitoare la interpreta-rea icoanelor.

    A FI ATENT

    Desigur, abordarea fundamentală a Părinţilor faţă de lu-crările şi imaginile sfinte este caracterizată de o atenţie constantă

    şi concentrată: un act de atenţie susţinut, concentrat. Poatecă acest aspect este important, de vreme ce trăim într-o epo-că în care oamenii au atenţia diminuată, am fost educațiîntr-o cultură de distracţii organizate şi tindem să ne grăbim(sau să fim grăbiţi) de la o imagine la alta.

    Aşadar, la ce ne referim atunci când vorbim despre un actde atenţie susţinut, concentrat? Nu dorim să trecem de la ungând la altul, ci să lăsăm fiecărui gând timp să se aşeze în ini-mă. A culege facultăţile cognitive, voliţionale şi senzoriale înpercepţia iniţială a ceea ce se spune sau apare. Atenţia, dinacest punct de vedere, înseamnă să accepţi ce este dat aşa cumse oferă de la sine, fie în angajamentul nostru fundamental cusensul clar al unui cuvânt sau al unei fraze, fie în conştientiza-rea noastră perceptuală a aspectului fizic al unei imagini. În-seamnă o disponibilitate pentru şi o deschidere faţă de o altăformă care este diferită de mine, care mă abordează activ dinafara mea, se oferă singură mie ca un dar, ridicându-se la su-prafaţă dintr-o oarecare adâncime misterioasă.

    Departe de a fi un răspuns spontan sau „natural” (deşiar putea fi astfel), o asemenea atenţie necesită efort conti-nuu; cel mai probabil va fi rodul a multe încercări eşuate şi,astfel, are o componentă morală distinctă. Include un anumit

  • Arta de a vedea

    22

    grad de dedicare, de răbdare, de timp, o aşteptare a obiectuluicare se află înaintea noastră, o smerită ascultare faţă de el,fiindcă există un sens prin care mi se oferă doar în măsura încare renunţ la propria mea capacitate de a-l sesiza şi înţelege.Atenţia în acest sens este un refuz de a linguşi sinele, un refuzal dorinţei de a te ţine cu dinţii de un anumit gând, idee saumod de a privi lucrurile – pur şi simplu fiindcă este modali-tatea „mea” de a privi lucrurile –, iar acesta este un fapt de le-pădare de sine, de continuă predare de sine, care este în ace-laşi timp și o intrare progresivă în taina acelui lucru care îmidezvăluie prezenţa sa.

    Atenţia necesită lepădarea de ataşamente, iluzii, prejudiciişi proiecţia dorinţelor personale, fiindcă există o latură relativpasivă, o „oprire” (Ps. 45, 10)*, în care experiez greutatea per-ceptuală veritabilă a formei în timp ce îşi lasă pecetea asupramea, se picură în mine, îmi umple simţurile şi pătrunde fiin-ţa mea. Dar există şi o latură activă de asemenea, fiindcă aten-ţia nu duce la pierderea sau la amorţirea simţurilor, ci la o deş-teptare a lor autentică, care, aşa cum am spus puţin mai înainte,

    este preocuparea pentru conţinutul percepţiei, o intrare în logicalăuntrică a ceea ce este văzut sau auzit, o adâncire în interio-ritatea fenomenului de suprafaţă, în dorinţa de a înţelege nudoar ce vede omul, ci ce ar trebui să creadă.

    Sunt, desigur, multe motive pentru care o aşezare atentă,disciplinată a informaţiilor din experienţă este necesară, darva fi de ajuns aici să spunem că interpretarea este şi posibilă,şi necesară, fiindcă forma pe care o văd este o formă cu adevă-rat istorică şi astfel nu apare izolată, ci încorporată într-un con-text divers şi multistratificat. Nu pot să o îndepărtez uşor din

    * Cf. „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” (Ps. 45, 10) [n. tr.].

  • Introducere

    23

    acest context, fiindcă este împlinirea tuturor celorlalte formecare indică spre ea, şi nu abolirea sau distrugerea lor (cf. Mt.5, 17). În ceea ce priveşte Sfânta Scriptură, forma istorică esteprezentă în înţelesul clar, literal al cuvintelor, care dau formăşi direcţie interpretării cuvenite a textului, precum o sămânţăce conţine în sine o pădure de semnificaţii. Părinţii nu au lăsatnecultivat un teren atât de fertil şi, prin urmare, s-au folositdin abundenţă de cele mai bune instrumente filologice şi is-torice care erau atunci disponibile pentru a extrage, a clari-fica şi a expune semnificaţia de bază a textului.

    Aceasta nu înseamnă că Părinţii Bisericii citeau Biblia în-tr-un vid teologic, permiţându-şi să fie călăuziţi de logica me-todologiilor istorice. Ei au creat înlăuntrul unei tradiţii vii deinterpretare, înlăuntrul unei comunităţi de credinţă şi practică,şi, prin urmare, angajamentele etice şi teologice constituie oparte esenţială a contextului în care ei întâlnesc, experiază şiinterpretează Biblia. Acest aspect devine deosebit de importantatunci când problemele apar în ceea ce am putea numi înfăţi-şarea de suprafaţă a textului, precum o întrerupere de semni-ficaţie sau o lipsă de coerenţă cauzată de o aparentă contra-dicţie de sine sau un paradox logic puternic. Scriptura Îl zu-grăveşte pe Dumnezeu „aprinzându-Se de mânie” (cf. Ieş. 4, 14),dar spune şi că „Dumnezeu este iubire” (I In 4, 8); Îi atribu-ie lui Dumnezeu trăsături anatomice omeneşti (Ieş. 33, 23)*,dar învaţă şi că „Duh este Dumnezeu” (In 4, 24), propoziţiiaparent contradictorii care pot fi reconciliate doar în luminaunui cadru teologic propriu. În cuvintele Sfântului Irineu,exegetul care lucrează fără un astfel de cadru, adică în afara

    * „Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa

    Mea nu o vei vedea!” [n. tr.].

  • Arta de a vedea

    24

    tradiţiei Bisericii, este precum un artist care nu ştie cum să aşe-ze în ordinea cuvenită piesele unui mozaic, şi astfel în loc sărealizeze portretul unui rege, zugrăveşte un câine (SC 264: 114).

    Contrar la ceea ce ne-am putea aştepta, cadrarea din punctde vedere teologic a Bibliei nu înseamnă că tot ce este straniusau diferit, sau pare că ar contrazice credinţa Bisericii este purşi simplu reprimat sau scos din pagină. Atenţia trezvitoare asu-pra textului, aşa cum a fost descrisă mai sus, nu îngăduie o ast-fel de respingere facilă a ceea ce este atât de extraordinar dat.Dimpotrivă, pasajele dificile, tocmai din cauza dificultăţii lor,erau în mod tradiţional considerate ca având o funcţie spe-cială în lăuntrul texturii mai extinse a semnificaţiei, constitu-ind o provocare pozitivă pentru mintea care le percepe. Întermeni generali, chestiunile ce ţin de înfăţişarea aspectuluiexterior îi împiedică pe cititori să adopte o atitudine simplă,necomplicată faţă de textele în care apar. În contextul Scrip-turii, pasajele dificile şi obscure, tulburate de o lipsă de coe-renţă sau credibilitate la nivel literal, au puterea de a tulburaşi de a face mintea să trepideze şi, prin urmare, funcţioneazăca indicatori principali ai faptului că sub aspectul exterior seascunde o semnificaţie mai adâncă. Dacă anumite pasaje dinScriptură sunt asemenea unor ape limpezi ce-şi picură sem-nificaţia la suprafaţă ca niște stropi, altele sunt asemenea unorpuţuri întunecate ce ascund adâncimi necunoscute, fiind ne-voie de multă strădanie pentru a extrage semnificaţia. Ace-laşi lucru este valabil pentru imagini.