Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor

de Dimitrie Cantemir

Prefaţă

Lui Dumnădzău unuia, în Troiţă închinatuluiși slăvitului, Λατρείαν, în véci!

Lucrurile vechi și a annilor bătrânéţe, altuianu așé cu cuvii[n]ţă să cad fără numai unuiacarile iaste Παλαιός τών ήμερών. Adeverinţacuvântului, nu alt mai gata scutitoriu sau maiînţelept ocârmuitoriu a afla poate, fără numaipre cel vécinic Cuvânt, carile sigur iasteadevărul, cu părintele născătoriul sau de ofiinţă. Dragoste cătră cel de aproape nu săpoată plini, fără numai în temeliia și izvoruldragostii Duhului, carile ne învaţă toatăadeverinţa și toată dreptatea, carile de laPărintele vecinicéște purcéde și pre Fiiul maidenainte și după toată vrémea să odihnéște.Pentru aceasta dară ţie, cerescule Părinte,căruia annii nu să scad, ţie a anarhului PărinteFiiu, a căruia naștere iaste mai denainte șipeste toţi vécii, și ţie, Svântule Duh, a căruiapurcédere covârșéște toate vremile trecute șiviitoare, și încă ţie unuia, svântului și mareluiDumnădzău, sudorile osteninţilor méle în loc dejirtvă de laudă aduc și închin.

Supt scutul nebiruitelor tale puteri, slabe șilângede osirdiile méle să aciuedz și să le

scutesc alerg. Pre tine, bunule Doamne, pricinacea dintăi și pricinitoriul a tuturor bunătăţilorcredzind și cunoscând, în binele fratelui și înfolosul de aproapelui (pentru carile tareporuncindu-ne, după tine, în dragostea lui, toatălégea și prorociia să cuprinde și voia ta a săîmplé, arăţi) lucrușorul acesta cu tine l-amînceput și, cu nenumărate și nemăsuratemilostivirile tale, iată că l-am și săvărșit.

Pentru carea ţie, α și ω, începutului șisfârșitului, cu umilit suflet și cu înfrântă inimă,plecându-l și supplecându-l, rogu-mă nu-llepăda, nu-l tréce, ce ca un bun și milostiv ceești, de ochiul zavistnic și de limba simceloasăpăzindu-l și ocrotindu-l, ţie, căruia unuia săcuvine toată slava și închinăciunea mărire dă,de acmu și pănă în véci, amin.

Pridoslovie

Ţiţeron, marele acela a romanilorDimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăicanon, a cuvântului îndreptariu, a voroviifrumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturorștiinţelor domn, în toate oraţiile scrise și dzise,veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare, și într-alte mai fără număr epistolii și scrisori, cu toatăa minţii istăciune, pre carea firea i-o dedease șimeșterșugul cu multul înainte i-o ascuţisă,

precum puţin să să fie ostenit, puţin să fieasudat să véde; iară pănă a scrie o carte, cucarea poftéște de la un Lucţiie, pentru ca să-iscrie viiaţa, sau, mai cu de-adins, lucrurile carilepre vrémea consulatului lui să tâmplasă și celormai pre urmă lauda, în pomenire să lasă(precum de pe cuvintele lui chiar să cunoaște),nu numai căci în toate părţile vétrelele socotéliideșchidzând mintea mult își zbătusă, ce încăsudori de singe să fie vărsat, singur să vădéște.Cu ce mijloc adecă, și cu ce măiestrie, laudelesale altora li-ar ivi, și lucrurile de sine făcute,veri de lăudat ar fi, veri amintrilea, cu condeiulstrein șiruindu-să și împodobindu-să, fără niciun sămn de ambiţie, să le poftiască. Așijdereaîncă el trăind, precum alţii le citesc și leprăznuiesc audzind, o nespusă a voii bucurie șia poftii desfătare a apuca să poată. De lucru caacesta dară vrând să să apuce, toate coardeleminţii își întinde; nici unii osteneale cruţă, nici asudorilor pohoaie simpte; și ca cum asupraritoricăi s-ar urgisi, și ca cum de povijiia aflăriisăracă ar probozi-o, toate săcriile cu fundul însus îi răstoarnă, toate av[u]ţiile cuvântului, ca altcheltuitoriu, îi răzsipă, îi azvârléște; și nici săodihnéște pănă când fundamentul Pridosloviiisale află, pune și întăréște; de ciia aceștiia poftedoaă mai alése temelii așadză; deci una iaste,ca când cineva vrând laudele sale în credinţaaltuia să le dea, nu cu gura, nici cu condeiul și

cu hârtiia trebuie să să slujască. A doa, stidirea(carea amintrilea pre fietecine laudele sale a-șidori opréște), cu mijlocul scrisorii, trebuie a nusă băga în samă, sau așéși de tot a să rădica.Acéstea dară puind, apoi scrisoarea, dzice, nusă rușiniadză. De aicea înnainte prea bogată cucarea să să poată dezvăli materie dobândind,nu mai puţin îndrăzneţi decât slobodzi asprintinii péne dălogi sloboade, carea, laţicâmpii ritoricăi cutreierând, atâta să rășchiră șisă răpéde, cât nu slujba condeiului scriitoriu, cechipul lopăţii a omului vânturătoriu să véde aface; și cu atâta arsură a poftii cinstii săînfocadză, cât și scrumul și cenușea inimăi înaerul deșértii slave să fie vânturat slujitoriicuvântului a giudeca nu să siesc. Carii, macarcă chipul dulce a grăi, frumos a scrie și aburiislavăi cu meșterșug a vâna, îi laudă și să miră;însă nicicum a să cumpăta nu pot, ca să nu-iiasă înnainte cu un chip oarecare de glumă șioarecare lucru de izbéliște și de obrăznicie într-însul să nu însemnédze. De vréme dară ceŢiţeron (și care Ţiţeron, ca carile adecă nici maidenainte au vădzut Roma, nici pre urmă iastesă mai vadză), poftind lucrurile carile prevrémea dregătoriii lui s-au lucrat cu mâna altuiasă să scrie, într-atâta de ascuţit și în drăpt giudeţcade, fără prepus iaste că altul, oricine ar fiacela carile faptele moșiii sale, cu cât de prostcondeiu scriind, și următorilor săi, pre urmă, a le

lăsa s-ar ispiti, ca moimâţa lui Ţiţeronsocotindu-l, poate fi nici de râs vrédnic îl vorţinea.

Însă acéstea toate, precum să cadecăutându-să și socotindu-să, tot neclătită șinemutată rămâne acea vestită a bătrânilordzisă: μάχου ύπέρ πατρίδος, „luptă-te pentrumoșie”, într-a căriia cea după lége plinire, prelângă stidire încă și frica iaste de rădicat. Cătrăaceasta adaog: toţi carii lucrurile moșiii ale saleși ale sale (oricum și în ce fél ar fi eale) alemoșiii a să socoti vor, căci nu mai puţin trebuiea să osteni, nici mai puţine sudori sint de vărsatpentru apărarea sa decât pentru apărareamoșiii, încă carea și mai de cinste să socotéșteîn lupta pentru moșie priimită. Dzis-au ceibătrâni înţelepţi, precum îndrăzniala (carea întrerăutăţi să numără) ia schiptrul și poartăepitropiia vitejiii, carea doamnă a tuturorvredniciilor iaste. Și aceasta adevărat că bineau dzis: că unde moartea iaste mai cinstită șimai plăcută decât viaţa, acolo răutatea cu de-asila în bunătate să schimbă. Cu care mijlloc demulte ori s-au tâmplat, îndrăzneala cu pintiniideznădejdiurii boldită fiind, precum celor biruiţinened[ej]duită a biruinţii pohfală așé celor ceera biruitori neașteptată a prăpădeniii plânsoaresă fie adus. Așé dară învăţătura aceasta μάχουύπέρ πατρίδος, „luptă-te pentru moșie” și

stidirea împreună cu frica, afară scoate, căci și„dragostea toate biruiaște”. Pre carea noi, ca peun vârtos și tare scut îmbrăţășind, drépte armepe dreptul vom apuca; și în câmpul istoriilorieșind, cu înfipţi pași și cu neîntoarsă faţă, prevrăjmașea a de demult uitării tirănie la luptamonomahiii vom chema; și pentru izbândirealaudelor și slavii moșiii, pănă la vărsarea aceiimai de pre urmă a singelui picătură, lupta vomsufferi: și încă svânta agiutorindu-ne adeverinţă,precum ca a vulturului (supt a căruia chedzi s-au și născut), cea din fire și din naștere tineréţesă-i întoarcem tare nedejduim.

Ce poate cineva să dzică: Cine și de undeești tu, o, omănașule? Din mijlocul varvarilorieri-alaltăieri ieșind, de năprasnă nemérnic teivești. Ce caută la tine arme ca acélea? Deunde? Și în lupta monomahiii când ti-ai învăţat?Unde și carile îţi sint puterile și alalte cătrăacéstea trântituri, trébnice măiestrii cu carileînnaintea putérnice[i] tiranii ca aceștia macar ate ivi, necum biruinţa a nedejdui să poţi? Laacéstea îndămână ne iaste răspunsul. Adecă,precum noi sintem să facem ca helvetul celtânăr și de la bătrânii săi în samă nebăgat, carii,vădzând primejdiia carea de la nepriiatini fărăvéste li viniia asupră, așijderea pre sine dearme și de alte oștenești cinii lipsiţi știindu-să,oare cu mânule goale fortuna bătăii să

ispitească, au urgiii vrăjmașului cale să dea ar fimai cu folos, mult sfătuind și nemică stătătoriualegând, - tânărul răspunde precum pentru lipsaarmelor nu li-ar trebui să poarte atâta grijă, căciel foarte bine știe precum nepriiatinii vin cu totféliul de arme încărcaţi, pre carile din mânule lorrăstorcându-le, nu numai pre lesne, ce încă cumultul mai fericit și mai lăudat, pre nepriiatini cuale lor arme a bate și a birui vor putea; și așéfăcând, spun istoricii că nu s-au amăgit.

Așé dară și noi, asémenea acestora făcând,împotriva tirăniii uitării lucrurilor, nu numaistâbla biruinţii (pre carea iubitei moșii cu tot de-adinsul poftim) nedejduim, ce încă ca și mareleacela întemeliitoriul nostru Traian vom face,carile avuţiile céle din jacurile romanilorDecheval, domnul dachilor, strânse și ascunsele avea, tocma din fundul apii Sargheţiii la ivalăli-au scos, și visteriii romanilor, adecă a cui aufost, li-au dat.

Într-acestași chip, iarăși dzicem, și noifăcând, pre céle cu vechimea vremilor îngropatea vechilor istorii comoare la lumină a le scoateși la triaba de obște a le arăta ne vom sili, șicéle românești precum romanilor să cuvin vomdovedi.

Cândailea părea-să-va cuiva precumacéstea, carile noi făgăduim și înainte

acéstea, carile noi făgăduim și înainteslobodzim, că nu buhnete de pușci oștenești, celătrături de ţerberi și de mici ţâncșori și fricoși,nu platoșe și scuturi, ce beșicuri de vânt îmflateși pe apă înnotând; nici de ciia arme de biruinţăpurtătoare, ce cuvinte în samă nebăgate șinevoinţă pentru deșartă slava, în zădarcheltuită, să fie îi va părea, crédem și știm. Însăcătră aceasta mai știm precum că păréreascaunul adevărului a răsturna sau locul a-icuprinde nicicum nu poate. Pentru care lucru,nu adevărata a lucrurilor știinţă îndoitei păreri,ce părérea negreșitii știinţe pururea a săînduplica și ei a să pleca să cade.

Așijderea și noaă a ni să părea slobod va fică nu cu acest al nostru pentru vechimeaRomano-Moldo-Vlahiii Hronic, ca nu cumva dela vecinii de primpregiur vreo vrajbăneâmblândzită să ne scornim, să nu cumva înloc de glumă și de râs să ne luăm ca și cum dedulce dragostea patriii nebuniţi a fi socotindu-ne, să dzică că célea ce să cad credinţiiistoricești hotare am sărit. Că acéstea măcarcevași împotriva noastră nefăcând, cu intriagăconsţienţie mărturisim (însă deosăbi delunecarea neștiinţei carea tuturor oameniloraproape și de casă iaste) că nu așé după anoastră și a patriii voie să fim îmblat, cu careacea de demult potolită și supt răcită cenușeazavistiii învălită scânteaie, într-a urăi și clevetii

pojar să o aţiţăm și să o ijdărâm.

Că cine, mă rog, ar fi acela carile săgândiască, ca cu crieri de aramă, precum cuhulele altora (nu dea Dumnadzău!) adaogerealaudelor sale c-ar putea dobândi? Plăcut și încăcu fericire ni-ar fi fost nici nărocul acestui câmpsă fim ispitit, nici cununa aceii după pravilăluptă să fim așteptat. Ce cine iaste așé denărocit cetăţan? Cine iaste atâta de fericitŢiţeron, carile nu unul, ce o mie de Lucţii săpoată avea, și pin osteninţele srteine lăudându-să prin céle în patru părţi a lumii deșchise aRomii porţi să între pohfălindu-să. Dimpotrivă:cine atâta slab de minte ar fi acela carile ș-arpofti așé de groaznice și atâta de strașnicemenituri și uri să ispitească și atâteaîmpotrivnice chitéle a audzi să învoiască?

Însă pre fietecare rătăcită voie stăpâni-o-vadzisa înţelepţilor: Φίλος o Πλάτων, φίλος oΣωκράτης, άλλα μαλλον φιλή ή άλήθεια,„priiatinu-i Platon, priiatinu-i Socrat, însă maipriiatinu-i adevărul”. Cu care lége și povaţă,orice acru ar fi cu dulce vom gusta, și oricât deascuţite ar fi a chitélelor dosediri, véseli le vomsufferi, numai a neimatii constienţie întregiunesă păzim, de vréme ce ea singură adeverinţaistoriii mai luminat va arăta decât radzelesoarelui umbra ceasornicului de soare, și fără

nici o încâlcitură va învăţa precum toateneamurile și a niamurilor late împărăţii câteastădzi Evropa în sinul său încăldzéște și ţine,cu niamul romano-moldo-vlahilor alăturându-sănu pot să nu-și cunoască ale sale începăturiprea proaspete, și înaintea vechimeibătrânéţelor lor, ca niște brudii și tineréle devârstă (sau mai adevăr să dzicem) ca niștestrânsuri, fără nici o dreptate între cei de locvârâte, să nu mărturisască.

Căci toate céle despre Apus a Evropiiniamuri (nu dea Dumnădzău trufie cuvântului)măcar că astădzi mari, tari și evghenisite sint,însă alţi părinţi nu-și pot cunoaște, fără numaipe gotthi, vandali, unni, sclavoni, adecă aSchithiii îngheţate rumpturi; și mai cu de-adins,pre singură Italia atâta zămintitură șiamestecătură de varvari au cuprins-o, câtprecum odânăoară chinicul Dioghenis cu făcliiaaprinsă amiadzăzi pe uliţă, așé astădzi înmijlocul Romii pre cel hiriș roman cineva a-lcerca mult să să osteniască și de-abiia să-lnemeriască, ca din varvari să-l poată alége.

Una numai și singură iaste naștereaghermanilor, carea precum curată și chiarăsăminţiia să să fie păzit, la scriitori aflăm; iarăalalte toate din sine născuţi să și chiamă; iarăalalte toate zămislirea climatelor friguroase, a

ceriului și a pământului vrăjmășie fugând șișederile părinţești și lăcașurile de nașterepărăsindu-și și ca niște stérpe și vieţii omeneștinetrébnice lepădându-le, în părţile Evropiidespre Apus să fie năpădit; de ciia, cufrumuséţea și bivșugul ţărâlor romanilorîndulcindu-să, întăi, ca pardoșii de Ircania, dintr-însele câteva părţi să fie înghiţit, apoi castăpânitorii cuprindzindu-le, într-însele piciorulși scaunul să-și fie înfipt.

Și așé de ciia cu cursul vremilor CrăiiaFranţuzască (carea acmu după putéreachesăriască locul al doilea ţine), crăie, dzic,prea de bună naștere, înflorită, pre uscat și premare foarte putérnică, pre la annul de lanașterea Ficioarii 420 în Franţia au început a fi;și macar că pentru neamul franţozilor, cine și deunde să fie, istoricii pănă acmu încă să ciartă,însă Petavie[1], om de niamul său franţoz, avremilor și a istoriilor curat și ascuţit socotitoriu,cum să cade mărturiséște, de vréme ce dzice:Pre această vréme (pre la annul de la noiînsămnat) a ceii în toată lumea de bună naștereCrăiii Franţozești temeliile s-au aruncat, acăruia neam începătura necunoscută iaste, nicicu slovele vechilor deplin să arată. Așijdereagiudecă precum greșiţi să fie aceiia, cariisocotesc, precum franţozii să fie luat începăturădin rămășiţa troadénilor. Apoi alége precum

adunarea a multe niamuri varvarești, carile preacéia vréme Evropa prăda atâta de cinstită și devestită crăiie să să fie scornit și, aruncândgiugul romanilor, să fie cuprins Gallia, adecăţara franţozască.

Așé ispanii ce sint, fără numai gotthi pre laanul 414 în Ispania întrând, pre această deacmu a Ispaniii crăie au întemeiat?

Așé longobardii, pre la annul DomnuluiHristos 568, din Scandia coborându-să (deunde și gotthii, vandalii, herulii și gurţilinghiiieșisă) cât de multe crăii, carile acmu în Italiaînflorit trăiesc, au pus.

Așé saxonii, în anul de la Hristos 449, laostroavele Britaniii trecând, crăiia anglicană șiscotică au aședzat.

Așé leșii, rudeniia schithilor sarmatici(aceiași sint și slovénii), pre la annul mântuirii465, cu voievodul lor Leh, Vistla trecând, adesfătatei crăii leșești nărocite începături au dat.

Așé hunnii, rod de tătari asiatici, pe la anulștérgerii păcatului 432, crăiii ungurești și numei-au dat și coróna i-au pus.

Așé bolgarii și carii după dânșii au urmatsclavénii și sirbii, la annul întrupării vécinicului

Cuvânt 499, din cea mai din fund a Crivăţuluivarvarime, ca cum năsipurile apii Volgăi ar finăbușit, afară vărsindu-să și cu iute piciorundele bivșugoasei Dunări trecând, Misia,Thrachia, Illiria, Trivalia (carea acmu iasteSclavonia) și câtăva parte din Machedonia șipănă la Dalmatia, cu dése prădzi au lovit, și deciia, vecinilor groaznice, a Bohemiii, a Bulgariii,a Sclavoniii și a Sirbiii crăii au descălecat.

Ce în scurt, mai toate ale Evropii și aevropénilor niamuri, odânăoară prea varvari,iară acmu prea de bună naștere să fie fostaiavea iaste; carile într-însa, întăi ca niștevrăjmași prădători să fie întrat, apoi (mintea ceade sus toate așé despuind) osirdnici tocmitori șibine cumpătaţi domnitori să fie ieșit, cum a celorvechi, așé a cestor noi hronice ne povestesc.

Acéstea dară așé; iară a romano-moldo-vlahilor niam, de vom vrea să crédemadeverinţii carea în hronice mărturiséște, de-ivom căuta cea mai de pre urmă vârstă (de cândadecă Traian împăratul din Roma, împărătiasacetăţilor, alegând cetăţéni romani în Dachiia i-au trecut), îl vom afla de pe la annul tocmirii firiiomenești 107 să fie început.

De-i vom cerca cea de pre mijloc vârstă, ovom găsi deodată cu Romulus, Roma și cunumele roman adecă cu șépte sute, cincidzăci

numele roman adecă cu șépte sute, cincidzăciși trii de ani mai denainte decât a să nașteDomnul Hristos. De-i vom iscodi cea dinceputnaștere, precum de la răzsipa Troadii și de laînstreinarea lui Eneas la Laţium, adecă în ţaralătinească, a vechilor sémne și scrisorimărturisesc.

De-i vom întreba a evgheniii catastih și aghenealoghiii rând, precum romani în Roma, decetăţéni romani și oșténi veterani născuţi, aellinilor nepoţi, strănepoţi de la Troada să să fietrăgănd, a grecilor și a latinilor scriitorimărturisesc. De vom lua sama faptelor maimarilor lor, nu prădători, nu năpăditori, nuadăosători, ce înmulţitori, ce lăţitori, ce maidinluntru și mai de triabă mădulare a împărăţiiiromanilor a fi îi vom găsi.

De le vom căuta firea, inima și cea iroiceascăvitejie, aiave iaste că a hotarălor lumii romăneștiîmpotriva sirépelor neamuri tătărești ca niștezidiuri de aramă puși și nebiruiţi apărători s-ausocotit și într-înșii numai să să fie păzit și plinitacel adevărat cuvânt pentru cei hiriși romani dela Seneca dzis: „unde au biruit romanul acoloau și trăit”. Căci den afara hotarelor împărăţiiiromănești, pănă adecă la fundurile Indiii, pănăla pustiile Araviii, pănă la necunoscutele locuria Africăi și, să dzicem, așéși pănă la marginelelumii cunoscute, poporul romănesc, prin multe

vremi și pre la multe părţi, precum să-și fie scosși aședzat slobodziile sale nime poate fi carilesă nu știe. Însă macar o alégere de oaste, cualégerea lui Traian împărat (carile și oștian alesși hatman iscusit era) a să potrivi n-au putut, nicia altor consuli sau împăraţi colonii (adecăslobodzii) la vârvul a atâta, să-i dzic, maivécinică fericire a să urca s-au învrednicit, ca,după pomenit cuvântul Senecăi, unde au biruitacolo să și trăiască.

Cu această dară socoteală afară din totprepusul iaste, ce de la istorici să pomenéște,precum Traian, pănă a omorî pe Decheval,pănă a sfărâma pe dachi și pănă a suppuneDachia, cu atâta vărsare de singe s-au nevoit,cât svârșindu-să acmu pline de pândzăturichichiţele hirurghilor, pentru ca să lége căscateranele slujitorilor, nici năfrămile sinului său, nicipândzele mésii sale orânduite să nu fie cruţat;pentru care precum céle trecute vacuri, așécéste de acmu nu de saţiu să pot mira, socotindadecă Traian, ca un nărocit hultuitoriu și ca unînţelept împărat, că la răsad ca acestaadăpătură un puhoiu de singe ca acela să să fiecuvenit.

Așijderea pentru ca ţarina mănoasă caaceasta să să străjuiască și numelui său slavănemuritoare să lasă, nu cu strein și nemernic,

ce cu romănesc ochiu și inimă a o priveghea șicu romănești arme a o păzi și cu cetăţéni deRoma a o lucra, pre următorii săi cu necălcatgiurământ au legat.

Pentru care lucru Adrian, carile nu numai aîmpăraţilor ce încă și a celor cât de proștiisteciuni neostenit râvnitoriu fiind, de vréme cela vredniciile lui Traian a agiunge nu poate, cublăstămăţiile sale laudele lui a călca și a lemicșura pre cât poate, a să sili nu să rușiniadză.Și cu acesta mijloc, Parthia, Assiria, Armenia șitoată Mesopotamia (céle a lui Traian în véci depomenit trofee) parthilor și altor asiiatici varvari,pre lesne li-au lăsat și slujitorii romănești, cacum peste ţircălamul lumii, de Traian în mijloculvarvarilor ar fi fost puși ca și cum a să păzi nu s-ar putea înaintea senatului pricinind, nu atâtacopilăréște, pre cât blăstămăţéște, îndată înapoii-au chemat. Însă aceastași romanilor carii înDachia noastră era aședzaţi a face foarte s-aurușinat. Cu care pricină s-au tâmplat ca Dachia,carea era ca un fericit proimiu a biruinţelorurmătoare, de ciia în véci vrédnică de împăratca acela, coronă să rămâie și să să ţie.

Într-acesta chip dară, pre romano-moldo-vlahii noștri, Roma maica, din lăuntrurile salenăscându-i, i-au aplecat și i-au crescut; Traianpărintele, cu obiceiele și armele romănești

învăţându-i, a Dachiii adevăraţi moștenitori i-aupus și cu curat singele fiilor săi, pre Dachia,carea mai denainte varvară era, au evghenisit-o.

Acéiași după acéia, cu prilejul fericitelorvremi, la atâta a puterilor și și a vredniciilorînălţime s-au înălţat, cât marele Constantin,cătră dânsa Thrachia și Machedonia alăturând,a lumii romănești a patra parte să pliniască o ausocotit. Aceasta de pe una numai pre lesnepoate să să dovedească, că de vréme ceConstantin, cu puţin mai denainte de pristăvireasa, toată împărăţiia în patru părţi despărţind șifiilor săi cineși partea sa să împărţască vrând,ca un de lége părinte și prea bun domn ausocotit că măcar că Dachia, împreună cu alaltemai sus pomenite ţări, cu încungiurareahotarălor decât alalte părţi cu multul mai îngustăși mai strâmptă era, însă cu bunătatea ceriului,cu temperamentul aerului, cu curgerea apelor,cu ploada pământului, cu frumuséţea câmpilor,cu desimea pădurilor, cu mulţimea cetăţilor, cuslava cetăţénilor, cu cinsteșiia năroadelor, cuvârtutea și vitejiia slujitorilor și cu mulţimea aaltor lăcuiori, decât alalte părţi nu numai nu maigios, ce încă cu multul a le covârși poate. Șipentru aceasta, lui Constans, celui mai mic întrefraţi și mai mare în dragostea sa fiiu, dreaptămoștenire au însămnat-o; nici lui Constans de

soartă ca aceasta rău i-au părut, ce încă ca céiace părintele său i-o orânduisă, ca pre o preaplăcută moșie, cu dragă inimă îmbrăţișând-o,după răpăosarea lui Constantin, așéși și scunulîmpărăţiii în Dachia ș-au pus.

După acéia frate-său Constantin, cu zavistiiapornit, cu a sa parte neîndestulându-să și cumână vrăjmășască asupra lui Constans viind, elcu oastea din Dachia, și biruindu-l, șiomorându-l, de ciia către Dachia toată împărăţiaApusului ș-au adaos. Deci după depărtarea luiCostans de la Dachia spre Italia până pre lavremile lui Graţian împărat, Dachia noastrăîmpreună cu Thrachia și Machedonia tot supt undregătoriu au fost; iară supt acest împăratnăpădirile gotthilor mai mult îngreuindu-să,Graţian au chemat de la Ispania pre TheodosieMarele și singur apărătoriu și stăpânitoriuacestor ţări să fie poftit, socotind adecă Graţianfoarte înţelepţéște, precum că osteninţele șilaudele lui Traian nu poate altul să le ţie și să lepoarte fără numai altul ca Traian, adecăteTheodosie.

Theodosie dară, luând grijea părţiloracestora, nu numai căci pre Dachiia cum săcade au apărat-o, ce încă și pre gotthi, carii dinThrachia pănă la Don să răvărsasă, cu armeleatâta i-au îngrozit și cu pacea atâta i-au

înduplecat, cât Athanaric și Fritighernis,hatmanii lor, lepădând cea vărvăriascăsălbătăcie, cu prietenesc picior din Dachiatrecând, cetăţii lui Constantin, carea împărăţiiala Răzsărit, cu plecăciune i s-au închinat.

Iară după acest al doilea Traian (pre mareleși creștinul Theodsie înţăleg) cu lenevirea(precum ni să pare) împăraţilor carii dupădânsul au urmat, sau poate fi așé vrând celdintru nalturi Dumnădzău, puterile romanilor nupuţin veștedzindu-să, unnii, bolgarii, sclavonii,sirbii și herulii, prin câtăva vréme câtevaprovinţii romănești apucând, pănă mai pre urmăîn Pannoniia (care iaste Unguriia cea mare), înThrachia, în Misia, în Illiria, în Machedonia șiașeși în slăvită Greţia, piciorul și scaunele ș-auînfipt; iară în Dachia noastră aceastașidesăvârșit a face nicicum n-au putut; încă cuvârtutea a celora ce o stăpâniia romani,totdeauna bătuţi, totdeauna goniţi și biruiţi să fiefost, și pre moșia sa pururea păzită și de avarvarilor îndelungată împresurare slobodă să ofie ţinut, vestiţi scriitori ne povestesc (pre care întextul Istoriii pre la locul și vrémea sa îi vomarăta). [2]Căci aceștea aceiiași romani sint carii(precum singurele létopiseţele sclavonilor spun)pre niamul slovenec, în scurtă vréme, de pemalurile Dunării gonindu-i, pănă la apa Vistlii i-au împins și acolo, boţindu-i, începturile

stăpânirii lor pre același loc a-și da i-au asuprit.Aceștia aceiiași romani sint carii pe polovţii șipe picinighii vrăjmași, a împărăţiii romanilornepriiatini, i-au făcut să-și cunoască hotarăle,pustiile céle de peste Nistru. Așijderea cu cursulvremilor (precum la Striicovschie să află), ori capre niște suppuși i-au domolit, ori ca pre niștesoţii i-au avut (căci acestui lucru curată știi[n]ţănu avem) pre cât putem cunoaște cuîndelungată a lor slujbă atâtas-au slujit, cât șidin limba romăniască câtva să să fie împrumutatși cea vărvăriască a lor cu dânsa nu puţin să ofie tocmit[3].

Aceștia aceiiași romani sint carii pre vré[mea]împărăţilor lui Constantin și maică-sa Irini, cândCarolus Marele schiptrul împărăţiii Apusului dea Răzsăritului au despărţit și pănă la Dachiacoborându-să, prin solii săi, cu dânsul, lucrurilestăpânirii lor ș-au aședzat[4].

Aceștia aceiiași romani sint carii lui Conrat altriilea, împăratului Apusului, când la svântaoaste ierusalimască prin Poloniia și de acoloprin Moldovlahia mergea, la doaă sute de mii deoameni cu sine ducând, de toată hrana și altelecarile la calea a atâta oaste trebuia, îndestul audat[5].

Aceștia aceiiași romano-moldo-vlahi sint

carii pe Alexie Comnenos și pe Isachie Anghel,împăraţii Ţarigr[a]dului, vrând cu tirănie asupralor să să ispitească mai mult de cinci ori cuvrăjmașe războaie i-au biruit, și precum românulslobod prea bună soţie, așé, întărâtat, războinicfără potrivnic să fie li-au arătat[6].

Aceștia acei[ia]și romani sint carii după celatinii cu amăgială apucasă Ţarigradul de lagreci, împotriva năvrăpitoriului Balduinbiruitoare arme au purtat, și grecilor, carii acmupentru împărăţie fără nici o nădéjde rămăsése,ca, împotriva a amăgeu ca acesta, îndrăzniala șiarme să apuce și pănă mai pre urmă șiîmpărăţiia să-și răscumpere, foarte cu îndămânăprilej și agiutoriu li-au dat.

[7]Aceștia, iarăși dzic, aceiiași romani sintcarii singuri numai cu secuii puterile și armeleîmpreunându-și, între atâtea asiaticești șievropești vestite neamuri, ei numai pe a luiBatie cumpleciune și a tătarâlor lui vrăjmășiebărbătéște au tâmpit și locurile sale, de pradavărvăriască mai nebetejite ferind, prin moșiilelor trecătoare a le da adevărat romănéște le-autăgăduit. Și pentru ca pe strâmpt să dzicemaicea, carile în ţăsătura Hronicului pre larg sintsă să pomeniască, unu numai și mai de preurmă, însă decât alalte cu multul mai aliasăfaptă vom mai adaoge carea cum cu mare laudă

s-au isprăvit, așé minunat și pănă astădzi sătrăgăniadză.

Aceștia adecă sint aceiia romano-moldo-vlahi, carii, după ce au început zmăul cu șéptecapete, turcul, atâtea împărăţii și crăii aRăzsăritului și a Apusului cu larg și nesăturatgârtan a înghiţi și ales mai toată lumea a părţilorcreștinești mai la cea de pe urmă mișelie li-auadus, cât stăpânirile carile odânăoară era preaînflorite, astădzi de-abiia, și mai nici de-abiia,macar ca un trup demult mort și cu putregaiulvremilor mistuit, nici oasele înșirate își pot arăta.Ei, ei, dzic, numai singuri, cu minunat a fieruluiși a aurului meșterșug, cum vrăjmășiii, așélăcomiii lor înainte ieșind, vii a lui Ahilevs și alui Ulysis, strămoșilor săi, icoane să fie s-auarătat.

În vécii lor slăvite și preaputérnice au fostîmpărăţiile grecilor, a persilor, a eghipténilor și aVavilonului, pre carile puterniciia sultăniascăatâta li-au schimonosit și li-au micșurat, cât îndzilele noastre lucrurile lor, pre carile minteaomului să le cuprindă nu putea, să par că nufapte, ce vise, nu istorie, ce basne fac.

Aravia fericită, pietroasă și cea pustie,nefericirea și pustietatea carea armele turcești i-au mestit, nu numai au gustat-o, ce așéși pănăla beţie și ameţeală au sorbit-o.

la beţie și ameţeală au sorbit-o.

Africa, cu a Romii pururea râvnitoareCarthaghinea, dintele vierului osmănesc atâta l-au simţit, căt în luntrurile sale rana carea au luatîn véci nevindicată i-au rămas.

Bulgarii, sirbii, sclavonii (între care sănumără și bosnénii), albanii, bohemii șidalmatii, neamuri carile, cu mâna și cu fierul,mai toată Evropa îngrodzisă, atâta li-auîmblândzit și li-au domolit agareanul, cât dincea véche și de fire a lor sirepie macar opicătură nu li-au rămas; nici cu altă maicunoscută faptă sau dzisă, fără numai cu una, șiacéia foarte întunecată, a numelui adecăînsămnare, între alalte a muritorilor niamuri a sănumăra pot.

Preaputérnică, lungă și lată stăpânireaunguriască, la atâta strâmptoare o adusése căta crăiii sale hotare nu aiurea putea săcunoască, fără numai între cădzuţi și răzsipiţipăreţii săi.

Pre ghermani, rod amintrilea nebiruit, atâta i-au înspăimat cât pănă la porţile Beciului dedoaă ori, iară primpregiurul lor de nenumărateori, cu moarte și răzsipă fulgerile și tunetelearmelor sale au adus.

Ce pentru ca aicea să nu mai pomenim câte

răutăţi și cumpliri au făcut Publicăi Veneţienești,de câte slăvite ostroave și de câte vârtoasecetăţi pre mare și pe uscat au sărăcit-o, socotimcă cea mai dinluntru Italie într-adins pentru ceamai vrăjmașă și mai de pre urmă a tirănniii salemânie neatinsă a o lăsa să fie vrut, și pentr-aceasta armele spre Crivăţ să-și fie întors,adecă asupra léșilor, rusilor și căzacilor; pentruca și pre aceste creștine ţări într-o sughiţitură săle înghiţă spurcata-și și a saţiului neștiitoaregură ș-au căscat. Carile macar că așé de totbiruite n-au fost, nici asupra giugului luigrumadzii ș-au plecat, însă fără nemăsuratăvărsare de singe creștinesc și fără nenumăratesuflete în robie prăpădite a scăpa n-au putut. Cași cari răutăţi câte și câte au fost și de câte ori s-au făcut și încă sa fac, de am vrea pe amănuntulsă le pomenim nu numai puterile nu ni-aragiunge, ce încă și vrémea ni-ar lipsi.

Însă din céle multe una numai vrédnică deînsămnat, de la istoricii leșești adése pomenităde vom însămna, nu fără triabă a fi socotim.Dzic dară ei precum acea de sus Pronie,purtând de grijea mântuinţii acestor crivăţénenăroade, cu niamul romano-moldo-vlahilor cacu un zid prea vârtos și nebiruit să fie slujit, precarile împotriva a vrăjmașe săriturile păgânilorpuindu-l, cu pieptul lor, întregi încă pănă acmuși în scaunele sale înfipţi și odihniţi, să-i fie

păzit.

Mai uitasem a dzice carea mai denainte detoate s-au cădzut să fim dzis: niamul tătărescpre carile împărăţiia persiiască, grecească,romăniască nu l-au biruit, nici altul, fără numaiDumnădzău sau căruia Dumnădzău putinţelecu un deosăbit chip a dumnădzăieștii sale voi îiva adaoge, a să putea birui pănă acmu s-aucredzut, pre acestași, dzic, tătăresc niam,Poarta otomăniască atâta l-au domolit cât nuîntr-alt chip, ce tocma ca pre un vânătoriu lavânat gata, pre un ogar în prohaz gata ţiind,după voia sa, când va atuncea și încotro într-acolo cea din fire turbată vrăjmășie a-și plini îlsloboade. Așijderea, de multe ori, ca de ojiganie mursăcătoare și necredincioasă ferindu-să, cu primenirile, schimbările, nu rari ori și cuomorârile hanilor lor (căci toate céstea în voiasultanului stau) îl umiléște, și prilejurile capul a-și rădica îi trage.

Acéstea toate precum așé să fie pare-ni-săcă nu va fi cela ce nu știe, căci atâtea și atâteaîmpărăţii supt stăpânirea sa au suppus, aucălcat, au prăpădit și, ca cum n-ar mai fi fost, li-au întors, cât multul mai pre lesne ar fi cuivaneogoit a le plânge, decât peste tot, așé cumsint, din catalog a le număra, și mai vârtosvrémea plânsorii decât a scrisorii să fie ar

alége.

Așé din dzi în dzi bălaurul acest vavilonescîngrășindu-să și îngroșindu-să, de ciia toatălumea, ca cum prea strâmptă peșteră să-i fiesocotind, nici care loc să-l mai încapă având,schizmuitu-s-au, ca cum chipul și firea cea deșérpe bălaur înveninat și-ar fi lepădat, însă altade scorpie au îmbrăcat, pentru ca ce cu colţii amușca și cu fălcile a îndupăca n-au putut, coadacu venin și toapsăc într-armându-și, cu cel demoarte purtătoriu ac a împunge și a pătrunde s-au apucat spurcatul; și ce ca un vrăjmaș leu aspinteca n-au avut cum, ca o prea viclianăvulpe, cu amăgéle și vicleșuguri a isprăvi s-aucăznit.

Suleiman acela, a Ghermaniii groază, aUngariii domolitoriu, a sirbilor și a bulgarilorsuppuitoriu, a turcilor Ulysis și a osmanilorLicurgos, carile cum din scrisele așé din dziselebătrânilor săi înţelegând precum împotrivaromano-moldo-vlahilor cu neprietenie a mérgeiaste cea mai desăvârșită nebunie (căciînţelepciunea șérpelui aceluia, mulţi din istoriciicreștinești sint carii cum să cade o mărturisesc),și asupra a niam ca acesta, cu armele nebiruitfiind, cu arme și cu războiu mai mult a ispiti altăsă nu fie fără numai lucru de batgiocura și deprimejdiia slavii aliosmănești[8].

Așé, ca unul foarte bine știind, socotiia decâte ori și câţi Muhamedi, câţi Baieziţi, câţiMuraţi în câmpii moldovenești sfărâmase și miide mii de turcii săi valurile Dunării, a Prutului, aSirétului, a Bârladului, a Nistrului înghiţisă; așédară într-acesta chip, cu patemele și primejdiilealtora și ale sale învăţindu-să, legătura și paceacarea Bogdan, ficiorul lui Ștefan Vodă Marele, îiaducea foarte cu drag au îmbrăţășeat-o și suptchipul a dării pre an (fără carea paceacreștinilor cu turcii totdeauna moartă iaste) cudaruri a patru mii de galbeni, a doadzăci deșoimi și a patrudzăci de iape frumoase, carilepământul Moldovii le naște, îndestulit a fipriiméște acela ce a lăcomii în véci nedespărţittovarăș și închinătoriu era.

Într-acesta chip dară părinţii niamuluimoldovenesc, carii pre acélea vremi de grijeapatriii sale precum să cade purta, macar cădaruri au făgăduit și aur, argint, dobitoace șipasări, ca pominocul pământului lor în toţi anniila căscată poarta lui prin solii lor s-au obliguit;însă cu întreg sfat și și cu bună socotealăslujindu-să și vrémea răscumpărând, cuvârtoase și tari legământuri, putérea stăpâniriisale cea monarhicească bine ș-au aședzat.Cinstea bisericească, credinţa creștiniască șilégea orthodoxiii de turbată și lunatecăbuiguitura muhammediniască neimată și

nespurcată ș-au ferit. Nici vii fiind au pututsufferi ca vreodată steaoa cea cornoratădeasupra a preasvânt sămnului crucii să sărădice. Acéstea dară toate nu numai șie, ce încăși poruncii Curanului cu totului tot împotrivnicefiind, i-au căutat tirannului și peste voia lui a lepriimi și a le sufferi. A căruia lucru altă maiaiavea pricină nu să poate da fără numai, macarcu amăgélnice tocméle și cu chip deîmpăcăluire, însă șie pre unul și singur niamulmoldo-vlahilor a-și pleca nu mai cu puţină slavăsă fie împărăţiii othmanilor au socotit, decât c-ausuppus cu armele atâta mulţime de altele.

Acéstea dară și altele decât acéstea cumultul mai minunate, carile în Hronic înainte săvor arăta, unii din vecini, ca dintr-o înaltă stajăoglindindu-le, adevărat că nu fără oarecare chipde cinsteș și arătos a zavistiii veșmânt, prenumele romano-moldo-vlahilor, cel ce suptslova a vechilor scriitori de greu dzăcea șidemult dinluntrul inimii gemea, încă cu maiîmpletecite și mai încurcate mrejuliţe a-l înfășurași cu poala odejdii vechimii vremilor așéși de tota-l ascunde și din catastivul ceii mai știute șimai cunoscute istorii cu totului tot a-l rade și a-lștérge s-au nevoit; ce nu știm cu ce chip frunteaatâta de nesiită ș-au ivit, socotind precum vorputea soarele cu tină să lipască și ceriul cupalma să căptușască![9]

Însă cătră aceștia gata ne sint apărătoriiatâţia adecă grecești, lătinești, nemţești,franţuzești, italienești, ungurești, leșești, rusești,slovenești și așéși și tur-arăpești și turceștiscriitori. Carii cu toţii într-un suflet armele adréptii rătuiri apucând, împotriva blojeritorilor, cuadevărată și aiave a biruinţii nédejde, de dreptrăzboiu pentru noi să apucă, așé ca, noi tăcândși odihnindu-ne, ei din vechi armăturile lor, cutot féliul de arme într-armându-să pre uniicutreierători și a laudelor streine fără vréme șifără socotială pizmăluitori la meidanul luptii îistrigă.

Aceștia, dzic, scriitori, fietecarile a vremilorsale însămnători, vor arăta precum că înmreajea paingului alte lighioi nu să pot prinde,fără numai musculiţe și altele asémeneaacestora, neputincioase și neîntr-armate mușiţe;iară când să tâmplă a cădea într-înselenescariva păsăruice și la fire mai vârtoasăjigăniuţe, eale îndată să rump și nevoinţele luiîn deșert să fac.

Aceșteași cu tari dovéde vor vinci (căci noide la noi câtu-i negrul sub unghe nu vom dzice),precum cea dintăi a romano-moldo-vlahilor înDachia desălecătură să fie fost de la Traian,marele împărat.

Așijderea vor arăta precum annii niamului lordecât a altor niamuri evropești cu multul maimulţi, și vârsta lor decât a multora mai matoră șimai véche să fie, ca ceiia ce începutul annilorlor iaste de la aceasta înapoi cu o mie șése suteși dzéce anni; și așé nici unul dintre niamuri(alegând pre carii mai sus am pomenitghermani) cu bătrânéţele și cu vechimea lor săpoate alătura.

De ciia vor mărturisi precum poporul romano-moldo-vlahilor nu din glogozala a nașteri destrânsură să fie scornit, ce din cetăţéni romani,din ostași veterani și din mari familii să fie ales.Apoi din buni și tari romano-moldo-vlahi, dinbuni și tari părinţi romani născându-să asingelui curăţenie și a niamului evghenienestricată și nebetejită să fie ferit, precum șipănă astădzi tot așé o feresc.

[10]Nici să gândiască cineva că doară într-atâta a lucrurilor necunoștinţă sintem cădzuţi(fie acesta așé mai puţin slobod să grăim), nicisă-și prepuie că doară pretenduim precumadecă niamul romano-moldo-vlahilor nici unsinge de a streinilor în singele său să fieamestecat; că aceasta nu numai a dzice și agândi fără socoteală ar fi, de vréme ce precummai demult cu multe năpădirile a multe niamuri,așé mai pre urmă și mai vârtos, după răzsipa

împărăţiii constantinopolitiană și a altormegiiașe crăii, prin turbătura turciască răzsipi șirăstrunări, multe de toată stepena, multe de bunniam și încă împărătești, crăiești și domneștistreine familii, în sinul său au priimit Moldova șiŢara Munteniască, precum sint aCantacuzinilor, a Paleologhilor, a Sevastosilor,a Grililor, a Asanilor, a Hrisoverghilor, aPetralifilor, a Hrisosculeilor, a Russetilor, aEvpraiotilor și altele multe a blagorodiii greceștiflori în ţara sa au sădit cea cu singele romănescevghenisită Dachia.

Cătră aceștia de la megiiașii léșiPotoţchiiaștii, de la litvani Radzivilii, de launguri Batorii (din carii să trăgea Ștefan Vodăce-i dzic Burdujea) și încă, mai de de mult, de laCorvini să trăgea Urecheștii.

De la domnii, sau cum își dzic ei mârziiCrâmești, Cantemireștii și din CerchéșiiCabartai câteva chipuri de frunte (înte carile aufost și doamna lui Vasile Vodă, din carea i s-aunăscut Ștefăniţă Vodă); după ce au vinit suptstiagul lui Hristos, între céle ale boierimii vechifamilii i-au priimit și i-au numărat Moldova.

Așé craii sirbești au dat ș-au luat fétele șificiorii săi după fétele și ficiorii domnilor de ŢaraMuntenească. Așé Brâncovénii de la bulgari săsă tragă să povéstește; așé vechii Băsărăbești

să tragă să povéstește; așé vechii Băsărăbeștidin Basarabiia (căriia acmu îi dzicem Bugiac)au trecut la Olt.

Așijderea domnii și boierii moldovenești prefétele sale domnilor și crailor streini (luândsama bunătăţii niamului) a le da nu s-au apărat,precum la istorici citim. Iliaș, ficiorul luiAlexandru Vodă, să fie luat doamnă pre Maria,sora Sofiii, crăiasii lui Vladislav, craiul leșesc;Stefan cel Mare și Bun să fie dat pre fie-sa,Iliana, după Ioan Vasilivici, împăratul Moscului.Vasile Vodă o fiică după Radzivil, ducul deLitvaniia, și pe alta după Timuș Hmenlinschie,hatmanul căzăcesc, să fie măritată știut iaste[11].

Trécem aicea pentru lungime a mai pomeni aBogdanilor, Moghileștilor, Constantinilor și aaltor domni cu a palatinilor și a voievodzilor și acaștelénilor leșești, după lége a singeluiamestecare; căci pentru toate acéstea, vrândDumnădzău în tomosul al doilea a Hroniculuinostru la locul și vrémea sa anume să va dzice,percum și în Cartea Ghen[e]aloghiii aneamurilor boierimii moldovenești (pre carea culimba lătiniască am scris-o) pre larg am arătat.

Însă cu toate acéstea a însuratului și amăritatului legătură, părtnicească fiind și numaia unor mai de niam case împreunare, nu să vacădea a să socoti că doară cu acesta mijloc cel

de roman singe să fie stricat, precum și singurăorânduiala firiască poftéște, partea cea maimică, ceii mai mari lăsindsu-să.

Ce pentru ca să nu trécem chipul și formaPridosloviii, pentru alalte a romano-moldo-vlahilor vrednicii pre cititoriu la trupul Istoriii îlinvităm.

Către cetitoriu

Dimitrie Cantemir Voievod, Cu mila luiDumnădzău a Moldovii moșnean domn și a

Svintei Rossiești Împărăţii Kniadz Tuturoriubiţilor, în Hristos Dumnădzăul fraţi, romano-

moldo-vlahilor, sănătate!

Nu cu multe avem aicea pre dumneavoastră,iubiţilor, a vă supăra, de vréme ce că de céleace ar trebui pentru luminarea și luminareaadeverinţii Istoriii noastre, prin multe locuri aţăsiturii Hronicului, unde trebuinţă a fi s-aupărut, adésă învăţătură am dat. Și mai vârtos căla toate începăturile Cărţilor câte oarecePridoslovie înainte trimiţând, socotim că toatecélea carile cititorului vreo îndoinţă de prepus aaduce s-ar videa cu tot mijlocul a le rădica amsilit, precum fietecarea la locul său înainte laprivală vă va ieși. Aicea dară puţin în înștiinţarea vă da ne trebuie, cum adecă și în ce chip

începătura socotélii noastre au fost și cumstrâmptoarea vremii și mai vârtos lipsa a unoristorici foarte de triabă ţénchiul svârșitului ni-auabătut.

Fost-au dară gândul și nevoinţa noastră catot trupul Hronicului acestuia în doaă tomuri(adecă cărţi mari) să-l împărţim; deci tomuldintăi (pre carile în această dată vi-l dăruim) săsă numască Hronicul a vechimii Romano-Moldovlahiii, carile începând de la desălecatulDachiii cu romani, adecă de la Traian, mareleîmpărat, și de la annul Domnului șiMântuitorului nostru lui Iisus Hristos 107, cursulistoriii pănă după prada lui Batie, hanultătărăsc, și pănă la înturnarea lui Dragoș Vodăîn Ţara Moldovii și lui Radul Vodă Negrul înŢara Munteniască, carea s-au tâmplat pre laannul de la Hristos 1274, duce.

Iară al doilea tom iaste să înciapă de cândcurăţindu-să locurile acéstea de tătari și detoate năpădzile altor varvari și, precum dzisăm,pomeniţii domni, întorcându-să pre la locurile lorde bejăniile Ardialului, cu deosăbite titluri adomnilor de Moldova și a domnilor muntenești asă vesti au început; și să-i tragă rândul annilor șipovéstea domnilor pănă la vremile noastre; șiașé împreună pe amândoaă părţile istoriii latipariu să le dăm.

Ce aceasta după gândul nostru a săvârși,precum dzisăm, câteva împiedecături înainteieșindu-ne, cătră carile acmu și slujba senatoriiinu mai iușurea adăogându-să (căci nevoile decasă și private așéși nici le mai pomenim), ni-aucăutat vrémea lucrului a muta, ca [și] cândDumnădzău ar învoi și slabe puterile cu gândulni s-ar potrivi și acéia a istoriii parte la doritulsăvârșit ducem. A tuturor dară lucruriloragiutoriul lui Dumnădzău, vréme și osteninţăpoftind, noi pre cât puterile ne vor agiuta,osteninţă nu vom cruţa; iară voia și vrémea însocoteala aceluia vom lăsa carile singurcunoștinţa vremilor în putérea sa au așădzat.

Deci dară într-această parte (pre carea acmude cum iaste și cum iaste gătită o videţi) toatăsocotiala noastră într-aceasta să stăruiaște,pentru ca numele și niamul dumniavoastră caride demult s-au descălecat și de atuncea pănăacmu necurmat lăcuiaște în Dachia (adecă înMoldova, în Ţara Munteniască și în Ardial), dintirănniia vechii uitări dezbătându-l, precumadevăraţi romani, de Roma cetăţéni și din toţi aItaliii lăcuitori aleși ostași să fiţi, cu vrédnice decredinţă a streini scriitori mărturii să vă arătăm.

Așijderea unora, nu atâta de grei la socotială,mai proaspeţi scriitori împotrivnice păreriîndreptând, cât de departe din calea adevărului

să să fie rătăcit să-i descoperim.

Cătră aceasta, pentru ca cursul anilornesmintit să ducem, urmat-am trii vestiţi și avremilor iscusiţi sămăluitori, pe Petavie, Calvizși pe Ricţiolus, carii în scurt și foarte cu credinţăvrémea și viaţa a tuturor stăpânirilor lumiistrângând și cursul annilor nu numai istoricéște,ce încă și astrologhicéște foarte curatsămăluind, din toate învălătucirile îi descurcă.Și așé pre acești trii hronologhi între sinealăturând și cu alalţi a vremilor scriitori cuosirdie înfăţișându-i, cursul Hronicului, viaţaînpăraţilor romănești și une lucruri mai deînsămnat carile pre vremile lor în Dachia sau înpărţile vecine de prempregiurul Dachiii s-autâmplat, cum mai pre scurt și mai curat s-auputut, li-am însămnat.

Așijderea, supt vremile a unor împăraţi,macar că spre părţile acéstea ceva să să fielucrat, la cei mai curaţi scriitori n-am aflat; însănoi și a acelora viaţă și vrémea stăpânirii lor,câtă să fie fost, cu însămnarea n-am trecut-o,pentru ca cu acest chip cursul annilor necurmatși fără prepus să putem duce.

Așijderea, pentru singură înștii[n]ţarea avechiu niamului dumneavoastră, însămnat-amși vremile în carile mulţimea a multor varvari,multe și mari stăpâniri, în părţile Evropii despre

multe și mari stăpâniri, în părţile Evropii despreApus, după năpădzile lor au descălecat, pentruca din potrivirea vremilor curat să să poatăcunoaște, precum stăpânirea moșilor-strămoșilor dumneavoastră în Dachia, decât amulţi a altora mai véche și mai bătrână să fie,pentru carea și în Pridoslovie câte oarece amarătat.

Așijderea, precât putinţa osirdiii noastre aufost, silit-am ca toate părticélele Hroniculuinostru din istorii și istorici ca aceiia să lealcătuim, pentru a cărora credinţă nu iaste cinesă să îndoiască, ce de la toţi învăţaţii șicercătorii adeverinţii istoriilor priimiţi și credzuţisint; pre a cărora nume>re< în Catastivul ceurmează și pre la marginele cărţii, undemărturiia lor trebuiaște, cu slove mai mănunteînsămnate le viţi videa. Carii, în ce nu v-aţiputea încréde sau foarte cu minune lucru vi s-arpărea, vom mărturisi precum noi de la noi macarun cuvinţel să nu fim adaos, ce cu întriagă ainimii știinţă, pre dânșii povaţă având, unde ni-au dus acolo am rămas și nici cât de puţin de ladânșii nu ni-am abătut.

Așijderea, pentru mai pre lesne cuprindereacititoriului, tot trupul Istoriii în dzéce Cărţi șifietecare Carte în câteva Capete am împărţit, încâte adecă și cum forma și ţăsătura Istoriii aupoftit, precum toate înainte le viţi videa.

În această dată dară tomul al doilea încănesăvârșit fiind, socotit-am ca cu așteptareaaceii părţi așteptarea știinţii lucrurilor carile într-acésta să cuprind mai mult să nu prelungim.

Așé, omeniţilor și iubiţilor simpatrioti șifietecarile a adeverinţii istoricești iubitoriu, deaceastă dată cu acest dintăi a Istoriii noastretomos în vréme de odihnă (pre carea dea-o celce pre heruvimi și serafimi să odihnéște)zăbăvindu-vă cu noi netrébnicii împreună, precela carile toate darurile céle desăvârșit de susde la Părintele luminilor a purcéde pricinéșterugaţi pentru ca să bineînvoiască și pre celalalttomos a Istoriii a săvârși să ne învrednicim șimai curând cu mijlocul halcotypului tuturor să săobștească.

[1] Petavie, De sămăluirea vremilor, Partea 1,Cartea 6, Cap. 13

[2] Caută înainte mărturiile acestora

[3] Cartea 6, Cap. 16

[4] Cartea 7, Cap. 17

[5] Cartea 8, peste tot

[6] Cartea 8, Cap. 13, 14, 15, 16

[7] Marinus, Partea 2, Cartea 3, Cap. 13 şi 19şi înainte în Hronic, Cartea 9, Cap. 12

[8] Caută Epistoliile lui Busbecvie

[9] Ian Zamoischie şi Stanislav Sarniţie

[10] Laonic Halcocondilas

[11] Dlugoş, Cartea 11

Catastihul - Istoricilor, gheografilor,filosofilor, poeticilor și a altor oameni

învăţaţi, ellini, latini și de alte niamuri, acărora nume să pomenesc și mărturiile li să

aduc într-acest Hronic

A

Avgustin, părinte latin

Avriolus, istoric latin

Avrelie Victor, istoric latin

Avsonie, poet latin

Agathus, istoric grec

Aimon, istoric latin

Ammian, istoric grec

Anonimus, istoric latin

Antisidoreanul, istoric latin

Apollonie, filosof grec

B

Baronius, istoric latin

Balarminus, theolog latin

Bilschie, istoric liah

Bovinus, comentator latin

Bonfin, istoric ungur

Busbecvius, istoric latin

V

Vielmus, istoric latin

Vopiscus, istoric latin

G

Gheorghie Franţa, istoric grec

Glicas, istoric grec

Gluverie, gheograf latin

Grigorie papa, părinte latin

Grigorie Turonianul, istoric latin

D

Dion, istoric grec

DionisieAlicarnaseul, istoric grec

Dionisie Periighit, gheograf grec

Dionisiodot, istoric latin

Ditmarus, istoric latin

Dlugoș, istoric liah

Dolion, istoric de lucrurile ungurești

Dubravie, istoric bohem

E

Evagrie, istoric grec

Evsevie, istoric grec

Evstahie, istoric grec

Evtropie, istoric latin

Eneas Silvie, istoric latin

Z

Zacuti, istoric de lucrurile arăpești

Zonaras, istoric grec

Zosim, istoric grec

Zugropulos, istoric grec

I

Iacov Filipp de Bergonem, istoric latin

Idatie, istoric latin

Ieronim, părinte latin

Isidor, istoric grec

Isihie, istoric grec

Iuvenalis, poet latin

Iulie Capitolin, istoric latin

Iustin, istoric latin

Ithachie, istoric grec

Ioann Antonie de Campania, istoric latin

Ioan Gluverie, [gheograf] și istoric

Ioann Zamoischie, istoric liah

Iornandis, gotth, istoric latin

Iosif Jidov, au scris elinéște, istoric

K

Carion, istoric latin

Cassiodor, istoric

Cvintus Curţius, istoric latin

Chedrinos, istoric grec

Clavdie Ptolomei, gheograf grec

Constantin Manasi, istoric grec

Cantacuzinos, istoric grec

Constituţiile împărătești lat.

Cravţius, istoric saxonesc

Curopalat, istoric grec

Cuspin, istoric latin

L

Laonic Halcocondilas, istoric grec

Leunclavie, istoric latin

Livanie, sofist grec

Luitprand, istoric niamţ

Létopiseţul slovenesc și muntenesc

M

M

Maienburg, istoric niamţ

Macrovie, istoric grec

Mappele lui Emeric Tucheli

Marinus, istoric latin

Mehovii, istoric rus

Metafrasis, scriitoriu grec

Mirhondi, istoric persan

Miron Costin, istoric moldovan

Misţelana, istorie latină

Moreri, dicţionar istoricesc franţoz

Moisei Proroc. Svânta Scriptură

N

Navclerus, istoric latin

Niculai Costin, istoric moldovan

Nichita Honiatis, istoric grec

Nichifor Grigoras, istoric grec

Nicolaus Olah, istoric latin

O

Ovidius, poet latin

Olimpiodor, istoric grec

Omiros, poet grec

Onufrie, istoric

Orbinus, băsnuitoriu raguzeu italian

Orihovie, istoric liah

Orosie, istoric

P

Pavel Diacon, istoric latin

Pavsanie, istoric grec

Parisios, istoric latin

Patavie, istoric latin

Pahimeris, istoric grec

Petronie Cardina, istoric latin

Platon, filosof grec

Plinie, gheograf și istoric latin

Plinie cel Tânăr, scriitoriu latin

Plutrah, istoric grec

Polivios, istoric grec

Pomponie Melas, gheograf latin

Posonie, istoric latin

Pretorii, De gotthi, istoric latin

Proclus, mathematic grec

Procopie Cheserianul, istoric grec

Prosper, istoric latin

R

Ricţiolus, istoric latin

S

Sabeliscus, istoric latin

Savelie Polmon, istoric latin

Saadi, istoric turcesc

Samocatis, istoric grec

Sighiberd, istoric latin

Sigon, istoric latin

Sidonoie, poet latin

Simion măzacul, ungurian

Sith Calviz, hronolog latin

Scaligher, istoric latin

Isocrat, istoric grec

Socratis, filosof grec

Solinus, gheograf latin

Sparţianus, istoric latin

Stanislav Sarniţie, istoric liah

Stepena, istoriia rusască

Stefan Vizantinul, gheograf grec

Striicovschie, istoric liah

Sinopsis, istorii rusești

T

Tabla capitolină, istorie latină

Tertulian, scriitoriu latin

Titus Livius, istoric latin

Tolpentin, istoric ungur

Triverie, istoric latin

Trithimie, istoric latin

Trogus Pompeius, istoric latin

U

Uréche Vornicul, istoric moldovan

F

Fasţiculele Sicule latin

Filon, jidov, istoric, au scris ellinéște

Th

Theofanis, istoric grec

Theofilact, același Samocat grec

Thuchitidis, istoric grec

H

Hezarfen, istoric turcesc

Hronicul leșesc

Hronicul moldovenesc cel vechiu

Hronicul muntenesc

Hronicul franţozesc

Hronicul fuldian

Hronograful moschicesc

Hronograful sirbesc

Ţ

Ţiţeron, ritor latin

X

Xenofon, istoric grec

Xifilin, istoric grec

Iară de vom fi trecut pre vr’unii cu pomenireapoate, cititoriul, la rândul său, să-i găsască.

ProlegomenaCartea I - Hronicon a toată ŢaraRomâniască (carea apoi s-au

împărţit în Moldova, Munteniascăși Ardealul) din descălecatul ei

de la Traian, împăratuluiRâmului. Așijderea pentru

numele carele au avut odată șicarele are acmu, și pentru

romanii carii de atuncea într-însaaședzindu-să într-acéiași și pănă

acmu necontenit lăcuiesc.

Capul I. Pentru vechiu neamul tătărăsc,carile în Svânta Scrisoare să chiamă Gog șiMagog și pentru de obște hotărârea a toată

Schithia și pentru numele Dachiii

Pentru ca oglinda Hronicului nostru de totpravul îndoinţii mai ștearsă și mai curatăînaintea privélii cititoriului să o punem și pentruca izvorul și începătura numelui Dachiii (pre

carea acmu ţărâle Moldovei, Ţara Munteneascăși Ardealul stau), de unde au izvorât și aupurces, mai chiar să putem arăta, socotit-am căîntăi foarte de triabă să fie oarece pre scurtpentru toată Schithia, adecă ţara tătărască sădzicem, de vréme ce și a dachilor neam (de precarile părţile acéstea Dachia s-au numit) totdintr-o rădăcină și dintr-o corenie cu schithii aufost, precum și alte multe și mai nenumăratenăroade dintr-aceiiași schithi (sau tătări) cucursul vrémilor în multe părţi răzleţindu-să, canișté întunecoasă neguri, mai toată faţapământului au acoperit și ca un potop devărsate și peste tot lăţite ape, nici la Asia, nici laEvropa, nici la Africa, vreun unghiu nepotopit șinecălcat n-au lăsat, pentru a cărora năbușealeși undături pline sint istoriile ellinilor, a latinilorși a altor limbi, carii stâlpul scrisorii au ţinut șimutările lucrurilor au însămnat. Noi dară maivéche și mai bătrână istorie decât SfântaScriptură necunoscând, în buni chedzidumnăzăiescul cuvânt povaţă și agiutoriuluând, de la dânsul și încépem, carile unul șisingur iaste, ce cuprinde α și ω, începutul șisfârșitul.

Lăsind dară, pentru scurtarea cuvântului, aneamurilor ghenealoghie (adecă corenie), de laNoe înapoi pe amănuntul a povesti, luândnumele numai carile la Sfânta Istorie să

pomenște, de niamurile Gog și Magog (de precarea luând persii numele le dzic cin macini,iară asirii și arapii: egegi megegi), pre acésteadară neamuri Sfânta Scriptură le așadză înpărţile Crivăţului, de la carile după proroceascaadeverinţă s-au pornit și să pornéște tot răulpeste tot pământul[1].

Nici alt neam deosăbit să fie acela de aschithilor putem cunoaște, de vréme ce parteaCrivăţului, asămănarea numelui și cumplitefaptele lor carile dinceput au făcut și pănă acmufac, chiar și aiiavea îi dovedéște, că pomeniţiiGog și Magog spre părţile Crivăţului (undeacmu tătărâmea cea mare să chiamă) au lăcuitși încă lăcuiesc, și dintr-înșii atâtea neamuri printoate vremile ca roii s-au pornit și într-altele părţiau izbucnit, de mulţime nici Crivăţul, nici locurilelor céle late, lungi și largi mai încăpându-i.

După cea de dumnădzăiescul duh [în]suflatăistorie, târdziu mai pre urmă au început cea dintruda și chiteala omenească a purcéde, a căriiaîntâi între limbi născători (precum a tuturorsocoteala de obște iaste) au fost haldeii, dupădânșii finicsii, de la carii ellinii au luat mai preurmă și slovele, iară ciniile învăţăturilor de laeghipţi. Deci ellinii, în multe mai iscoditori și maiisteţi decât alte limbi fiind, început-au nu numaiale sale ce și a altor neamuri lucruri și fapte

după a vremilor tâmplări a le însămna și înscrisoare celor mai apoi următori a le lăsa.

Dintre ellini dară mai vechiu decât toţiscriitorii să socotéște a fi Omiros, carile cuverșuri neapotrivite și cu iscusită limbăellinească au scris războiul a tuturor grecilor șirăzsipa vestitei cetăţi a Troadii. Scris-au darăistoria sa cu noadzăci noă de ani după răzsipaTroadii[2], iară mai denainte de Mântuitoriullumii Hristos Dumnădzău cu 1206 ani, în carerăzboiu ai fost precum schithii așé șiamazoanele vestite în vitejie muieri, dintr-același neam purcése (precum pentru aceastaadeveréște Iustin, iscusitul istoric) să fie[3].

După Omir poet>ic<ul, târdziu mai pre urmăscris-au mai denainte de toţi, cu chip istoricesc,Irodot lucrurile ellinilor și războaiele carile preacéle vrémi au avut cu persii și între sine, ce preacéle vrémi când au fost scriind Irodot, adecăpe la anul mai înainte de Domnul Hristos 444,véde-să că grecii puţină înștiinţare au avutpentru părţile Schithiii și a altor părţi a crivăţului,vréme ce dzice că isvoarăle Dunării (careaellinéște să chiamă Istros) de unde să să fieîncepând nu să pot ști, precum nici a Nilului nusă știu; pentru acéia și pentru Schithia șidespărţirile-i multe turburate și amestecatepomenéște.

Așijderea Thuchidid, carile după Irodotcartea Istoriii sale au început a scrie, nu maicurat decât Irodot scrie, toată nevoinţa lui pentrulucrurile ellinești puind. După acéia cu cursulvremilor acélea de la scriitorii mai denainte fărănici o bună rânduială amestecate și zămeniteera, alţii lor următori cu meșterșuggheometricesc la orânduială a le pune și părţilelumii cu hireșe hotară a însămna și neamurile alumii lăcuitoare cu ale sale nume a le numi șidupă împărăţii și crăii a le osăbi și a le vesti auînceput.

Întăi dară gheografi, adecă de pământscriitori, au fost Stravon, carile au trăit ș-au scrispre vremile lui Tiverie împărat cu 26 ani mai preurmă de nașterea Domnului Hristos; și maidenainte de acesta Dionisie Periighit, carile autrăit pre vrémea lui Avgust Chesar cu 4 ani dupăHristos. Acestora au urmat Clavdie Ptolomei prela împărăţiia lui Traian și a lui Adrian cu 147 deani după Mântuitoriul lumii Hristos. Fost-au șidin latini vechi scriitori a pământului PomponieMela, ș-au trăit după Hristos 47 ani; iară dupăacesta au scris Plinie, în anul după Hristos 80;iară după acesta Solin și alţii mulţi (pre a cărornume aicea a pomeni lungŭ ar fi fost), cariihotarăle a Schithii într-acesta chip li-auînsămnat.

Dintr-acestor pomeniţi gheografi scrisori,hotarăle a toată Schithia sau tătărâmea săînsămneadză, capul hotarului puind de la apaTanais (acesta-i Donul) unde să varsă în BaltaMeotis (aceasta-i marea Azacului) și de acolopurcegând spre Răzsărit și ocolind marginile aEuxinului (aceasta-i Marea Neagră) cuprindecerchejii, abazalile, mengrelii, ghiurgăii, deunde iarăși spre Răzsărit să întinde pe lângămunţii ce să chiamă Cavucasul (carii desparttătărâmea din Persiia) și lovéște hotarăle Indiiidespre partea Crivăţului și așé merge pănă înocheanul Răzsăritului. De acolo purcéde pemarginea ocheianului întorcându-să spre Crivăţși încungiură pe din dosul Hinii, Chitaiului,Sibirului (căruia ellinii în dzicea Tatariaadevărată) și toată lungă și lată partea céia careacmu iaste supt oblastia împărăţiii Moscului. Deciia întorcându-să spre Apus pre după vestităcetatea și scala Arhanghelului, mérge tot pemalul ocheianului pănă unde din ocheian săvarsă marea care să chiamă Baltică. Apoi deacolo ia spre Amiadzidzi, cuprindzând în sinetoate ţărâle câte rămân spre Răzsărit și agiungepe după dosul crăiii leșești în munţii ce săchiamă Carpatichi sau Sarmatichii, cu carii, îngios lăsându-să, cuprinde Transilvania (saucum noi îi dzicem Ardialul) și dă tocma în apaPatissos (aceasta-i Tisa), unde să împreună cuDunărea. Iară din Gura Patissului să întoarce

pre cursul Dunării iarăși spre Răzsărit, pănăunde dă în Marea Neagră la Istropolis (aceasta-iChiliia, acestași și cu alte nume mai pre urmă s-au chemat Licostomon, ce va să dzică GuraLupului); de la Chiliia mérge pănă tréce pesteapele Tiras (Nistrul), Voristhenis (Niprul) și săînchéie la capul hotarului în Don.

Într-această dară lăţime și lărgime depământ, macar că multe neamuri de limbideosăbite au fost, însă toate tot cu un nume deobște: schithii să chema și în Schithia săcuprindea, a cărora nume a tuturor aicea devom sta a număra, altă istorie mai multă și mailungă decât aceasta ar trebui să scriem; ceîndemnând pre cititoriul nostru ca să nu săostenească sau să să zăbăvască și în foilealtora, noi aicea numai în ţărâle în Schithia célemai mari și neamurile céle mai vestite îi vompomeni, așé părându-ni-să că mai pre lesne vaputea cunoaște că și Dachia (pentru careacuvântul nostru iaste) și dachii tot în Schithia aufost și schithi carii pre acélé vremi au ţinut-o s-au numit.

[4]Întăiași dată de la hotarăle Indiii înainte nevine Schithia asiatică, în carea să cuprindîmpărăţiile și neamurile: Sarmathia asiatică,Ghitaiul dinlontru și din afara muntelui Emmaus,Serica, Sogdiana, tătărâmea pustie, Ciagatai,

Turchistanul, tătărâmea véche; aceasta-i dupăsocoteala a mulţi învăţaţi Ungu și Mongul, carilesă fie Gog și Magog, și dintr-aceștia să fieijdărât neamurile tătărești, și pentru aceastapricină, vechii gheografi grecești au numit-ovéche, adecă ca [și] cum ca o maică ar fi ploditși născut pre alte pre toate, iară acmu cu maivestit nume să chiamă Hina.

Așijderea în tătărâmea asiatică iasteKazanul, Azdrahanul și Sibirul cu alaltenenumărate ţări și neamuri, iară în tătărâmeaevropască sint Tavrica Hersonesus (careaacmu să dzice Crâmul), Sarmaţia evropască, încarea să cuprinde amândoaă ţărâle leșești,adecă cea mare și cea mică, Liftanie, Rusiaalbă și cea neagră, Volynia, Podelasia,Mazovia, Livonia, Samoghitia, Prusia, Carsuviași toată ţara moschicească și căzăcească; și săînchide hotarul, precum am dzis, cu munţiiCarpatici carii despre Răzsărit au Dachiia, încarea acmu să cuprinde Moldova, Munteniia,Ardialul și o parte de Ungaria.

Însă pre vremile celor vechi gheografi, de laapa Donului pănă la hotarele Dachiii fost-au șialte neamuri, pentru carii Dionisie Periighitispoménește: τοϋ μέν προς βορέην τετανυσμέναφυλα νέμονται Πολλα, μάλ̉ έξείης Μαιώτιΰος έςστόμα λίμνης, Γερμανοί Σαρμάταί τέ Γέται υ̉’αμα

βαστάρναι τέ, adecă: Despre partea (a MăriiNégre) spre Crivăţ să întind cu lăcașul multeneamuri foarte unile după alalte stând, pănă laMeotis, la gura bălţii: ghermanii, sarmatii, ghetii,împreună și bastarnii; apoi dzice: Δακών τέάπετος αία καί άλκήεντες άλανοί, adecă: și adachilor nemăsurat pământ și vitéjii alani.

Așé dară s-au arătat precum Dachia întrehotarăle Schithiii să cuprinde și dachii carii predânsa au lăcuit tot din rodul și neamul tătărescau fost.

Capul II. Pentru cèle vechi a Dachiii hotare

De vréme ce ţărâle a stăpânirii Moldovii,gheografii și împreună cu istoricii, precum ceimai vechi așé cești mai noi toţi, cu socoteala deobște ca pre o adevărată a Dachiii parte ocunosc, și vrând noi ca cu tot de-adinsul cărţilea tutoror scriitorilor, carile la mâna noastră a vinis-au tâmplat, scuturând, adeverinţa istoriiinoastre nu din pâreaie abătute, ce din singureleizvoarăle și fântânile ei céle dinceput săscoatem, nu fără cale a fi am socotit întăi pentrucéle vechi a Dachii hotară (în carile, precumdzisăm, și Moldova noastră să cuprinde) cât depre scurt oarece să dzicem și ales, precum de laa tuturor vacurilor gheografi să șiruiaște, să ohotărâm.

Cea dintăi dară și de obște a tuturorsocoteală iaste precum ţara Dachiii să fie stândpre malurile Dunării, carile sint despre parteaCrivăţului și de la Marea Neagră spre Apus șispre Ghermanie hotarăle să-și fie întins.

Aceștii sentenţii, precum ellini așé latini,câţiva avtori a avea putem; însă lucru așè dechiar și fără prepus, multe a multora mărturii aaduce, sămn nu mai de pofta laudei a fi părindu-ni-să și pentru ca de cleveta affectaţiii a scăpasă putem, din cei mulţi câţiva numai și mai decredinţă, pentru dovada cuvântului, aicea prescurt îi vom aduce.

Din carii întăi dară înainte ne iase Stravon,om ellin și dintre toţi gheografii mai vechiu (căcisupt vremile lui Avgust Chesar au trăit), a căruiacuvinte în limba lui pentru Dachia și pentrudachi, precum li-au dzis, așé le vom scrie:Γέγονε (dzice) δε καί άλλος τής χώρας μερισμόςσυμμένων έκ παλαιού, τούς μετά γάρ Δακούςπροσαγορέυουσι, τούς δέ Γέτας. Γέτας μεν τούςπρος τoν Πόντον κεκλιμένους, και προς τήν έω,Δακούς δέ, τούς είς τάναντία προς[την]Γερμανίαν, καί τας του Ιστρου πηγάς. Ce va sădzică: „făcutu-s-au și altă împărţală aceii ţări,încă de demult însămnând, deci pre unii îichema dachi, iar pre alţii gheti; și gheti dziceacelor ce să abătea spre Marea Neagră și spre

Răzsărit; iară dachi celor dimpotriva acestoraspre Ghermania și spre izvoarăle Dunării.”

Cu Stravon într-o socoteală iaste DionisiePeriighitul carile sau tot într-un vac cu Stravonsau după puţin mai pre urmă decât dânsul,părţile acéstea cutreierând, au scris stihurile decarile în Capul trecut am pomenit așé. Despreparte aceștiia (adică a Mării Négre) spre Crivăţsă întind cu lăcașul niamuri multe, unile dupăalalte stând, pănă la gura bălţii Meotis:ghermanii, sarmaţii, ghetii, împerună și bastarniiși a dachilor nenumărat pământ și vitéjii alani.Ca acestéași citéște la Plinie, Cartea 4, Cap.12.

Însă trebuie a ști că mai denainte de vremilelui Avgust Chesar, din gheografii pomeniţi,carile să fie fost hotarăle Dachiii cu adevărat nusă pot ști, pentru căci, pe atuncé mai de obștesă véde să fie fost numele ghetilor și a Ghetiii,decât a dachilor și a Dachiii.

Și marginile Ghetiii nu numai cu Dunărea săhotărâia ce încă și peste Dunăre trecând toateMisiia cuprindea, împotriva a cărora cu 132 animai denainte de naștirea Domnului Hristos(precum mărturiséște Hronologhia lui Calviz șiOnufrie, la același an) mărgând Valerie, sau,precum vor unii, Fulvie Flaccus, întăi cu războiula Sardiia (carea iaste acmu Sofiia) i-au biruit,

la Sardiia (carea iaste acmu Sofiia) i-au biruit,apoi cu dânșii pace s-au aședzat, precum și dinstihurile lui Ovidie poet>ic<ul, carile scrie pentruPont, ne putem adeveri, pre carile caută-le laCapul ce urmadză. Iară Sardiia sau Sofiia,carea pre vremile mai de mijloc scaunul crăiiibulgărești au fost, precum să fie fost făcută întâide sardi și mai apoi de dachi mărturisește IoanBonfin, Decada 3, cartea 5. Acestor vechigheografi minte urmadză cești mai noi de cariicaută la gheografia lui Gloverie, Capul deDachiia și la Leunclavie și pomenitul Bonfin,istoricii a cărora cuvinte pre larg înainte le viividea.

Așé dară de situaţia, adică de punerealocului Dachiii, precum de la Marea Niagră(precum dzisem) pre marginile Dunării, despreCrivăţ, spre Ghermaniia, și spre izvoarăleDunării s-au fost întindzind, nici un prepus nurămâne; însă în lat și în lung, carile să fie fostpeste tot a hotarălor obârșii, la scriitori câtăvaneatocmire aflăm. Însă această a lor netocmalănu socotim de aiurea să fie purcegând, fărănumai căci unii dintre cești mai noi scriitori,mintea celor mai vechi a atinge poate fineputând, într-alt chip au socotit decât cum eiau vrut; căci unde Stravon și Dionisie la locurileacmu pomenite dzic precum spre Răsărit pănăla balta Meotis, iară despre Apus pănă laGhermanie, spre izvoarele Dunării, să să fie

întindzind, cești mai noi într-un chip deîndrăznială nesocotită vor să-i scoaţămenciunoși, socotind că dachii niciodată să nusă fie întins pe Dunăre în sus mai mult decâtpănă unde dă Tisa în Dunăre.

Ce pare-ne-să foarte greșită a acestor noi șineclătită a celor vechi greci scriitori socotealăsă rămâie ca pricină căci acei vechi cu cești noisă văd a nu să tocmi nu iaste necunoștinţa acelor vechi, ce prin vacuri mutările hotarălor,carile de multe ori s-au mutat din locurile lor,unile mai lăţindu-să iară altele mai strângându-să, precum și din hotarăle Germaniii (a căriianume pre cești mai tineri în greșală i-au dus)putem cunoaște că pre vremile carile Stravon șiDionisie au scris, despre parte[a] Dunării au fostși altă ţară tot supt hotarăle Ghermaniii cuprinsăși pentru acéia tot cu un nume numită. Iarăcarea să fie fost acea Ghermanie, ProcopieChesarineanul, în carte[a] De războiulvandalilor, curat ne arată unde dzice: Velisariesă trăgea din ţara Ghermaniii, carea iaste întreThrachia și între Illirie.

Iară carea au fost odată Illiria, Zonora, istoricgrec ne-o arată, Carte[a] 1, Cap. 12: „Illiriii,dzice, mai pre urmă și alte locuri s-au adaos șinumele ei și altor ţări s-au dat; căci ea, fiinddespre uscatul carile pe deasupra Machedoniii

să întinde, acmu și de Thrachia printră MunţiiImului și a Rodopilor tréce (acește-s MunţiiCenghii, carii de la Filippolis trec spre MareaAlbă, cărora turcii le dzic Despot iamlasi; șiiarăși de acolo să întorc spre Marea Niagră,preste carii tréce drumul din Moldova și din ŢaraMuntenească mergând spre Ţarigrad), iastedară pusă (dzice Zonora) Illiria în mijloculacestor munţi și între apa Dunării și pănă laMarea Niagră să întinde, iară pre une locuri încăși peste Dunăre covârșéște”

Dintr-acéste dară a cestor de credinţă autorifără prepus putem cunoaște că Ghermaniia,spre carea dzic Stravon și Dionisie că s-au fostîntindzind Dachiia, n-au înţeles ei Ghermaniiaprecum astădzi se hotăréște, ce Ghermaniiacarea atuncea au fost între Thrachiia și Illiriia,iară ce dzic aceiiași scriitori că s-au fostîntindzind spre izvoarăle Dunării, trebuie săînţălégem nu că doară păna la fântânile ei s-aufost lungind, ce căci spre fântânile ei, și precumdzicem noi, în susul apei pre margini s-au fostîntindzind; ce din bătrâni dară hotarăle Dachiiiașé aflăm. Acmu să vinim să videm cum ohotărăsc și cești mai tineri.

Dintre acești mai de curând, în mânuletuturor să poartă Gheografiia lui Gloverie, careamai știută fiind decât de la noi a să arăta ar

trebui, lăsăm pre cititori să caute la Capul deDachia 18, zaceala 2: i proci, și la Cartea 4,pentru Tartaria, Cap. 17, unde dzice: tot loculacesta (adecă a Schithii) cu multe féluiri deniamuri să desparte, din carii (deosăbi detroglodite) mai vestiţi sint dachii, a căror locacmu îl ţin moldovénii, munténii, ardélenii și oparte de unguréni, carii sint între Tisa și întreArdial.

Ce iarăși pentru mai ales hotarăle ei săarătăm, vom aduce pre Bonfin, carile fiind denaștire ungur și iscusit scriitoriu, prin însămnatelocuri, munţi și ape o hotăréște. ”După iazighi,dzice, Decada 1, Cap. 1, alăturea cu DunăreaDachia urmadză (iară ţara iazighilor precum săfie fost din apa Tisei pănă la Buda, la locul săuvom arăta), carea între Tisa, între Prut și întreNistru lăţindu-să, din dosul Sarmaţiii Buhul odesparte, în capătul al căriia iaste Marmarusia(căriia noi îi dzicem ţara Maramorășului) întreMunţii Carpatici așédzată, de unde să începizvoarăle Tisii”. Și acoloși, puţin mai gios, dzice:„peste Munţii Carpatici (acestora le dzicem noi:munţii ungurești), ţara carea pănă la obârșiiaDachiii și pănă la apa Axiacului să întinde,acmu Ardialul să cheamă”.

Cu Bonfin într-o socoteală iaste Leunclavie,î n Pantecte, Cap. 71, însă mai pre scurt

hotarăle-i desparte ţărâle acmu știuteînsămnându-i: „Dachia, dzice, odată să chemaprea lat olatul carile cuprinde Transilvania cuamândoaă Valahiile, dintre carile una ValahieMare, iară alta Valahie Mică să chiamă; ceaMare spre Marea Niagră să întinde și Moldovaalor noștri să chiamă, iară cea Mică pre malulDunării să trage și mai mult cu Ardealul săalătură.”

Din pomeniţii dară scriitori curat Dachia toatăhotărându-să, céle ale ei de mult hotară săcunosc precum au fost: de la începăturile Tiseidin Ţara Maramorășului pănă unde dă Tisa înDunăre, și din gura Tisei pe Dunăre spreRăzsărit pănă în gura Nistrului, și de acololuând pe apa Buhului spre Miadzănoapte săîntorcea spre Apus pănă în apa Axiacului șipănă în Munţii Carpatici, carii despart hotarulleșesc de cel al Ardialului.

Capul III. Pentru vechi numele ţărâlor carilede demult în Dachia să cuprindea

Mai denainte pănă a nu întra Dachia suptstpânirea romanilor, adică pănă la împărăţiia luiUlpie Traian, în câte ţări sau provinţii să să fiefost împărţit Dachia foarte greu iaste a sădesluși; căci precum de hotarăle peste tot, așéolaturile carile într-acéle hotară să să fie

cuprins, nici un scrietoriu de cei vechi, pre cariinoi a-i citi ni s-au tâmplat, aiave nu scriu, căprecum în Capul trecut am însămnat, cândGheţiia era mai de obște și de mai lat numedecât Dachia, atuncea să véde că nu numaipănă la Nistru și pănă la Buh spre Răzsărit, nicipănă la Tisa numai și pănă la Axiachis spreApus și spre Miadzănoapte, nici numai cumalurile Dunării spre Amiadzidzi să hotărâia, ceîncă și peste Nistru pănă la Meotis (aceasta-ibalta Azacului) și peste Dunăre pănă la Illiriia;iară peste Tisa, pre Dunăre în sus pănă laBuda, s-au fost întindzind; pentru acéia și maimulte ţări au fost cuprindzind, precum în célevechi gheografii videm pusă Ghetiia pesteDunăre pănă în Munţii Cénghii agiungând și preîmbe malurile Dunării stând.

Așijderea gheografii carii au dat loc Ghetiii șiDachiii peste Dunăre, precum mai sus amarătat, pănă la Sardiia (carea supt împărăţiiaŢarigradului Sofiia, iară supt crăiia bulgăreascăTriadiţa mai pre urmă s-au chemat), iară cariispre Buda au mai lungit-o din cei vechi a afla n-am putut, fără numai pe unul din cei mai noi,anume Sambuţie, carile, Buda, dzice, carea maipre urmă au fost ţara iazighilor, mai denainte aufost a celor vechi dachi slobodzie.

Pentru acéia și ţara acéia, adică de la Tisa

pănă la Buda la scriitorii cei mai proaspeţi agrecilor, Pano-Dachiia, adecă Dachiia de Sus,să află; ori cum ar fi, precum în toată Dachiiamulte ţări să să fie cuprins, cuvântul carileDionisie dzice:Δακών τ̉’άσπετος άια a dachilornemăsurat pământ, aiave arată; cu care cuvânt,precum a noastră părére iaste, Dionisie toateţărâle a tuturor neamurilor ghetești (din carii șidachii să să fie tras, Iustin istoricul, luând dinTrogos, mărturiséște) va să cuprindză. Și maivârtos acesta așé precum dzicem trebuie a săînţălége, căci scriitorii greci, carii mai denaintede vremile lui Traian au scris, pre gheti și predachi, uneori deosăbiţi, iară alteori tot de unii șitot un neam să fie fost pomenesc, precum puţinmai gios mai ales să va videa.

Așijderea veri ghetii ar fi, veri dachii, carii cumulte vremi mai denainte de Avgust Chesarpeste Dunăre amândoaă Mesiile să fie ţinut, nunumai cea de obște a romanilor istorie, ce încăși Ovidie poet>ic<ul mărturiséște, a căruiacuvinte în Capul ce urmadză după acesta le veiciti.

Într-acesta dară tract a tot trupului Dachiiimulte năroade la istorici să pomenesc lăcuitori,așé în multe ţări, să să fie fost: despărţit putemsocoti; însă noi pre céle mai mici ţări carele caniște ţinuturi le socotim a Dachiii, cu condeiul

trecând, lăsăm să cerce cititoriul nostru laBonfin, carile toate năroadele în Dachia dedemult lăcuitoare, pre anume le dzice precumau fost, thravrichii, chistovochii și supt aceștiapredanisăi, rastaschénii cavcorénii, potulasanii,saldénii, craghizii, vieffii, iazighii, ghepidii șialtele multe, de carile caută la pomenitulscriitoriu, Decada 1, Cap. 1.

Iară céle mai sus numite și mai late ţări aleDachiii din pomeniţii scriitori să văd să fie fostţara de la Meotis pănă în Nipru, carea acmu săscrie tătărâmea mică, pre dinafara Crâmului;ţara bastarnilor, carea au fost din Nipru și pesteNistru pănă în Prut, a căriia parte și Basarabiiaiaste, carea acmu cu nume tătăresc să chiamăBugiac, adecă unghiu; căci din Prut pănă înNistru, unde de la Cetatea Albă în MareaNeagră dă, să trage mult înainte pământul șifăcând unghiu ascuţit, așé unghiu au numit-o.

Despre uscat mai înlontru au fost ţara întreBuh și între Nistru, pre care loc stă acmuOcraina sau Podoliia leșască. Din Buh pănăpeste Nistru și pre la obârșiile Prutului pănă înmunţii Carpatici au fost ţara carea acmucuprinde cu o parte de Rusiia toată Pocutiia.

Așé despre Apus au fost având ţara careaacmu îi dzicem Ardealul; iară din Nistru pănă înMunţii Carpatici și pănă la Poarta de Fier au fost

Munţii Carpatici și pănă la Poarta de Fier au fostcuprindzind ţările amânduror Vlahiilor, iară de laPoarta de Fier pănă în Tisa au fost ţara undeacmu iaste olatul Temișvarului, iară din Tisapănă la Buda au fost ţara carea mai pre urmă austătut o parte de ţara ungurească cea mare.

Așijdere peste Dunăre despre Amiadzădziau fost luând în sine amândoaă ţărâle Misiii,carile acmu cu nume turcesc să chiamăDobrugea și Deliorman, cu o parte de ţarasirbască, trecând și peste munţii Emului pănă laIlliriia.

Iară ales pentru năroadele carile încă și maidenainte de vinirea dachilor au fost lăcuind înDachia, din cea véche a Dachiii gheografie șide la Iohan Bon, în Gloverie, cartea 1, DeDachiia, cunoaștem așé să fie fost despărţite:de la apa Oltului în sus spre Dunăre și întremunţii spre ţara ungurească să fie lăcuitprindavizii, alvochénii, saldénii, tirvinghii, vurii șichinghii.

De la Olt spre Prut au trăit piefighii, coténii,taifalii (de acești taifali, după cum Irodot dedânșii pomenéște, aflăm să fie lăcuit de laDunăre în sus pe apa Ierasus, adică Prutul,tocma pe unde iaste acmu Fălciiul, Lăpușna șiOrheiul, carea niam dzice să fie fost cu multulmai vrăjmaș și mai viteaz decât altele).

Așijderea au mai fost cachinii și chistovochii,carii era între Nistru spre Buh. Iară în Ardial săfie ţinut cacoianii, vuridénii, fievii, ratachénii șitavrischii. Pe acéste niamuri pe pământulDachiii lăcuitori mai pre urmă viind ghetii șigonindu-i s-au aședzat ei pre locurile lor. Iarăde la Prut pănă în Nistru au fost lăcuitoritiraghetii, adecă ghetii nistréni, și apirii și maigios, spre marginea Mării Négre, vastarnii, preunde iaste acmu Bugiacul, care ţară s-auchemat și Bassarabia. Iară de la Nistru și pănăîn Buh au fost stăpânind carpianii, callipidii,istrachiii, axiachii și iazighidii, carii s-au fostporeclind eniocaldii.

Acéstea dară au fost toate ţărâle și năroadelecarele au stătut pre locurile Dachiii și maidenainte și după ce au cădzut ea suptstăpânirea romanilor.

Iară după ce cu vitejiia lui Ulpie Traian furădachii biruiţi și de prin toate locurile acésteaizgoniţi (precum înainte pre larg să va arăta),romanii mai strâmptând hotarăle ei, toatăDachiia în trei ţări au despărţit-o și de ciia numaipre acéstea cu numele Dachiii numind, prealtele cu numele sale céle mai vechi să sănumească li-au lăsat; cum dară să să fie chematacéle ţări, carele de supt numele Dachiii li-auscos romanii, caută înainte că le vii afla. Iară

acéle trii părţi cu deosăbite nume, de pepusătura locului de iznoavă li-au numit, adecămăluroasă, muntoasă și din mijloc.

Deci cea măluroasă (precum Ortelie în ceaveche a Dachiii gheografie arăta) au fostîncepând din Tisa și s-au fost trăgând pe lângămalul Dunării (de pre carii și numele au luat)pănă unde dă apa Oltului în Dunăre; care loccuprinde acmu olatul Timișvarului cu maigiumătate de Ţara Muntenească; în scurt atâtaţară cuprindea Dachiia măluroasă cât, la anultrecut, la pacea între nemţi și între turci laPazaroviţ făcută, au luat chesariul de la sultanulturcesc.[5] Iară de céia patre peste Tisa, întreDunăre și între Tisa, stă năroadele iazighii (cariiși metanastii să chiamă) și carpodachii. Iară ceamuntoasă a Dachiii parte au fost purcegând laapa Oltului între munţii (carii la cești maiproaspeţi grecești istorici să chiamă brasovénii)și între Dunăre pănă peste Prut și pănă laNistru, adică alaltă parte a Ţării Muntenești,împreună cu toată Moldova și cu Bassarabiia însine luând. Iară cea din mijloc (carea maidenainte s-au fost chemând Ghepidia) Dachieiaste ţara Ardialului, pre carea pentru acéia aunumit-o Mediterranea, adecă din mijloculpământului, căci depărtată de Dunăre fiind, cuMunţii Carpatici ca cu o coroană sau cu un brâusă încinge.

Așé dară din céa veche a Dachiii hotărâre(precât adecă romanii la împărăţiia sa o auadaos) curat să înţelége să fie cuprins atâta loccât astădzi ţine olatul Temișvarului din toatăţara unguriască cu Ardialul și ŢaraMuntenească și Moldova împreună cu Bugiacul.Și cu atâta pentru ţărâle céle vechi a Dachiii,precât propozitului nostru destul a fi socotind,mai mult nu vom lungi. Iară cititoriul, de va vreaîncă a să mai îndestuli, cérce la Iornand, laGloverie, la Bonfin și Ortelie, carii foarte cu de-adins pentru Dachia, pentru ţărâle și pentrunăroadele ei céle vechi, au scris.

Capul IV. Pentru numele dachilor și deîncepătura lor

De vréme ce precum din cei vechi așé dincești mai noi scriitori ţărâle și hotarăle Dachiii,precum au fost stând în vremile vechi, precâtîntr-a noastră putinţă au fost li-am arătat, de ciiaînainte nu fără triabă a fi socotim de ne vomsfătui iarăși cu acéiași scriitori de la dânșii săne înștiinţăm și pentru hireș numele dachilor șipentru începătura niamului lor, adecă din cine șide pre ce locuri ieșind au vinit ș-au stăpânitaceste locuri de carile mai sus am pomenit.

Precum dară pentru hotarăle Dachiii, așépentru numele și niamul dachilor nu puţină

tulburare între scriitori videm a să face. Căciunii, ghetii, dachii tot un niam și tot un nume vorsă fie, iară alţii și în niam și în nume vor să-ideosăbască.

Deci din carii ţin socoteala cea dintăi, mai defrunte iaste Stravon și Dionisie Periighitul,amândoi vechi gheografi. Ce a lui Dionisie câtăi-au fost părérea pentru dachi deplin o ampomenit la Cap. 1. Așijderea o parte de a luiStravon acoloși pomenind, aicea deplin o vompoftori-o; carile după ce dzice, la locul pomenit,precum ghetii stau pre Marea Niagră, iară dachiispre izvoarăle Dunării, apoi adaoge și aceasta:Οϋς οίμαι Δάους καλεϊσθαι τò παλαιóν, άφ̉’ουκαι παρά τοίς̉ ̉Αττικοίς έπεπόλασε, τα τώνοίκετών όνόματα. Adecă, socotesc că >pre<aceștea mai denainte dai să să fie chemat, șiunde și athinénii s-au obiciuit (de pre numeleţărâlor) a-și chema robii. Cuvintele lui Stravontâlcuind Eustafie[6] adaoge: Παρ̉ άττικοίς τέ τάτών οίκετών όνόματα Δάοι, και Γέται. Adecă: laahtinéni era numele robilor dai și gheti, cu careava să însămnédze precum alt nume a fost adailor (carii dachii sint) și altul a ghetilor.

Socotélii aceștiia împotrivnici sint Dion șiPlinie. Deci întăi Dion, Cartea 1, Cap. 67:„Dachi, dzice, eu număsc pre aciia carii și ei presine singuri să număsc, și romanii așé-i chiamă,

măcar că nu știu că unii din greci ghetii le dzic”.Iară Plinie, Cartea 4, Cap. 12, încă maideșchidzind cuvântul dzice: „Pre ghetii carii aulăcuit de la Dunăre spre câmp pre aciia romaniidachi i-au numit”; acestora uimindu-i-să Zonorași lui Zonora Avrelie, dzic: „ţara, carea au fost aghetilor, după acéia Dachiia s-au chemat”.

Însă Iustin istoricul de la Trog luândamestecate a pomeniţilor socotéle, foarte prelesne le tocméște, unde dzice la Cartea 31: „șidachii din săminţiia ghetilor sint, carii cu domnullor Barabista (acest domn dzic cești mai noiscriitori precum să fie fost cel din[tăi] a dachilorstăpânitoriu) împotriva bastarnilor (carii întrePrut și între Nistru și pănă la Buh lăcuia),războiu având, și pentru căci în bătaie săarătasă mai léneși decât ar fi trebuit, ca în loc depedeapsă să le fie, li-au poruncit domnul lor,când să vor culca să doarmă să-și puie înașternut picioarele unde-și punea capetele”.Această a lui Iustin socoteală deșchis ne dă săînţălégem precum ghetii cu domnul lorBarabista, mai denainte de ce a vini asuprabastarnilor și pănă a nu cuprinde locurileDachiii să fie fost tot dintr-o semenţie cu alalţigheti.

Iară precum multe să fie fost niamurile, sauprecum prostéște li-am dzice: oardele ghetilor,

din cuvântul lui Plinie putém înţelége, cariledzice: „De la Dunăre și spre câmpi, toateniamurile ghetilor lăcuiesc, carile măcar că îndeosăbite locuri și hotară lăcuia între sinedespărţite, însă tot o săminţie și tot un nume săfie avut”.

Iară după ce gheţii, precum dzisăm, gonindpe bastarni, mai apoi și pre heruli, precum maiînainte vei videa, și au cuprins toată Dachiia, deciia de pe numele locului ș-au schimbat și einumele, adică carii ghetii au început în Dachiiaa lăcui, aciia s-au numit și dachi. Socotéliinoastre agiutoréște Isidor, Cartea 14, Cap. 14,și Ethicul, în Hotărâre[a] Evropii, carii dzic:„Gotthia (adecă Ghetiia) mai pre urmă s-auchemat Dachia și ghotthii (adecă ghetii) dachi”.Așijderea la Stavon, carile aceștii socotélemacar că împotrivnic să véde a fi, însă iarăși eldzice, precum ghetii și dachii ōμόγλοττους, „totde o limbă”, să fie fost, precum noi am dziceacmu că rusii cu căzacii tot o limbă au, măcarcă cu locurile și cu numele lor despărţiţi sint.Așé dară ghetii carii au întrat în Dachiia, de peloc numele luând, s-au numit mai pre urmădachi, iară carii au rămas tot pe locurile lor céledintâi, adecă pe denafara Dachiii, pre aciia i-aunumit romanii tot gheti.

După a ghetilor vechime, precum mai

proaspăt nume să fie a dachilor, dovadă neiaste cea de obște a romanilor istorie, carea cumulte vremi mai denainte de Avgust Chesari, derăzboaiele romanilor cu a ghetilor pomenind,nicicum macar de nume de dac nu pomenéște.Așé Ovidie poet>ic<ul, carile pre vremea luiAvgust au trăit și așéși de Avgust au fost trimisîn izgnanie la cetate Tomus (carea socotim săfie fost unde iaste acmu Cetate Albă), unde șicartea o numește Pont adecă Marea Niagră,scriind au trimis-o la Roma la un senator, ce-lchema Greţin, carile să trăgea din véche familiaFlachilor, în care așé pomenéște:

„Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus,et illoRipa ferox Istri sub duce tuta fuit.Hic tenuit Myssas gentes in pace fideli:Hic arcu fisos terruit ense Gettas.”[7]

Adecă:

„Stăpânit-au pre aceste locuri, o, Greţine,odânăoară Flac; șiSupt hătmăniia lui malurile Dunării fără grijă aufost.Acesta în pace credincioasă au ţinut pemassagheti.Acesta cu sabiia au îngrozit pe gheti, carii înarce se bizuia.”

Iară hatmanul acela Flac (pre carile EneasSilvie îl numéște Fulvius Flaccus), precum amși mai arătat din Calviz și din Onufrie, au fosthatman, cum dzicea atuncea romanii consul, cu132 ani mai denainte de nașterea DomnuluiHristos.

Așé dară, fără prepus rămâne să înţălégemprecum vrémea și furtuna (carile ce lasă în lumenestrămutat?) numele a unii părţi din neamurileghetilor să fie mutat, și din gheti dachi să-i fiechemat; iară amintrilea tot dintr-o seminţie și totdintr-o începătură să fie.

Așijderea pentru oarece deosăbire anumirilor carile la scriitorii cei grecești aflăm:Δάκους și Δάους, dachi și dai citim, vreoîndoinţă a pune nu trebuie, căci obiciuită iastelimba elliniască a muta pe: cus în os și pe chi îni; și precum Γραικοί, Γράοι și Γραικούς, Γραίους,așé Δάκος au mutat Δάος și Δάκοι în Δάοι, iproci.

Ce pentru ca tot prepusul socotélii noastre sărădicăm, aduce-vom la mijloc pre Bonfin, carile,în lat și în lung de numele și de niamul aceștiisăminţii scriind, a tuturor scriitorilor păreri într-unloc le adună și le curăţéște, carile sint acéstea:„Dachii, dzice (Decada 1, Cap. 1) și daii totaceiași sint, dintr-o seminţie cu ghetii, cărora și

limba tot una le iaste”; și puţin mai gios,aceastași întărind, dzice: „precum dachii daiisint, céle vechi a lor orașe încă mărturisăsc acărora nume mai multe în dava să sfârșesc,precumu-i Comidava, Serghidava, Deţidava,Marţidava, ca cum ai dzice Dava lui Maroco, alui Serghie, a lui Deţie, a lui Comi”, i proci. „Însăghetii grecilor au fost mai cunoscuţi, căci și maiadése peste îmbe malurile Dunării trecea, și nicicu mesii, nici cu thrachii să amesteca”. Încă șimai cu de-adins vom cunoaște mintea luiBonfin, vom afla că nu numai ghetii dachii șidaii, ce încă și gotthii, visegotthii și ostrogotthiiși alte câteva oarde de a lor, tot o seminţie să fiefost de vréme ce la acéiași decadă, în faţadintăi, dzice: „Ostrogotthii, ravarichii, vinovilethii,svetidii, coghénii, oameni înalţi la stat au fost,din carii daii sau davii au ieșit. Aceștia gonindpre heruli de pre locurile sale, de ciia dachi s-aunumit.”

Pentru numele dară dachilor așé, iară pentrua niamului începătură iarăși la aceiași scriitoriuitându-ne să ascultăm ce dzic. Câţi istorici șigheografi din cești mai noi s-au silit să culiagăsocotélele celor mai vechi pentru acésteneamuri, precum proastei noastre minţi să pare,cu lungi și împletecite voroave mai mult auîntunecat decât ar fi luminat știinţa aceștiipovesti. Pentru carea cititoriul de va vrea mai

bine să să încredinţédze de cuvântul nostru,citească, rogu-l, cartea lui Mathei Pretorie, precarea o numéște Lumea gothilor, la carile maimulţi de sute de istorici să pomenesc; însă ce arfi fost pănă mai pre urmă cea aleasă socotială alor, nedejduiesc că nu va putea înţelége. Pentrucarea lucru noi, și cu noi alţii mai denainte,socotim că mai curat și mai cu credinţă decâtBonfin socotélele celor vechi altul să nu fiecules, ale altora într-o parte lăsind, cuvintele luiprecum sint, nemutate, la mijloc le punem.

„După ce (dzice: Decada 1, Carte[a] 2) auieșit gotthii cu hatmanul său Filomiris de laScandinaviia, s-au cuborât la balta Meotidii și s-au aședzat după acéia pre marginile MăriiNegre. Nu după multă vréme urându-li-să șiacolo au purces cu hatmanul lor Zamolxis(carile au fost nu neînvăţat filosof) și au vinit înDachiia”. (Socotéște aicea că pănă a nu vinigotthii într-însa, ţara aceasta Dachiia s-au fostchemând; de pre carea, precum noi mai sus ampomenit, ghetii carii s-au aședzat într-însa s-aunumit dachi.) De ciia din Dachiia (trecând pesteDunăre) au năbușit în Misia și au agiuns pănăla Thrachiia.

Această povéste o aduce Bonfin dinIornandis, carile, om de niam gotth fiind, pre largau scris de lucrurile și de începătura gotthilor;

însă precum dachii să nu fie dintr-acești gotthi,cum Bonfin, așé alalţi vechi istorici mărturisesc,a cărora cuvinte iarăși Bonfin frumos lealăturiadză și, vrând ca să despleteciascăvoroava, întăi aduce la mijloc împletecetura,apoi și o descâlcéște. Împletecitura dară iasteaceasta: „Dzic precum gotthi și ghetii tot una săfie; așijderea dachii și ghetii (pentru căci așédzice Stravon) fiindu-le limba de obște, tot unniam să fie fost”.

Așé și Trogus, și din Trogus Iustin va,precum dachii seminţie a ghetilor să fie fost;apoi și Stravon și Trogus împreună dzic precumdachii să să fie trăgând din daii sau davii cariia[u] fost lăcuind pe la Marea Caspiii.

Pre această împletecetură o despleticéșteașé, (într-acéiași Decadă și la același Cap,puţin mai gios), dzicând: „Daii și davii și totaceleași sint, dintr-un rod cu ghetii; și nu numaicăci limba și graiul tot unul li-au fost, ce încăcăce și dintr-un loc au ieșit”. Iară de unde auieșit, acoleși puţin mai gios din Stravon arată:„Daii, dzice (precum Stravon mărturiséște), sintnăroade a Schithiii, asiatici, aproape de MareaCaspiii lăcuitoare”. Și iarăși într-acéiași carte,cuvintele lui Stravon pomenind: „Schithii, dzice,carii de la Marea Caspiii să încep, mai mulţi daisă chiamă”. Și mai gios dzice: „Din dai unora le

dzic parvii, altora xanthi și altora pusurii. Deciparvii era carii lăcuia mai aproape de MareaCaspiii și mai vecini de hircani, iară alţii pănă înţara ce se chema Ariana se întindea”. Apoiînchide voroava într-acesta chip: „Dachii, dzice,și ghetii nu din Scandinaviia (precum socotiiaIornandis), ce din tătărâmea sau Schithia ceaasiatică să fie ieșit mai adevărat iaste, căci șinăroadele asiaticești decât céle evropești maivechi sint”.

Dintr-acești dară gheti carii au fost asiatici auiești și dachii dunăréni, precum Stravonmărturiséște. Însă aceasta povéste trebuie să oînţăleagă cititoriul nostru, precum cu sute de animai denainte de Domnul Hristos să fie fost,precum în Capul ce urmadză și mai curat să vavidea.

Acéste dară avum mai curat și mai pre scurtavum de dzis pentru numele și începăturaniamului dachilor, iară acmu vine rândul, cândși cum s-au început crăiia lor pe pământulDachiii să arătăm.

Capul V. Pentru crăiia dachilor, cum s-auînceput și cum au fost mai denainte de cât a

o suppune romanii

Vrând ca pentru cea dinceput a dachilor

stăpânire să scriem și grămădzi de cărţi a maivechi și mai noi istorici întorcând și răsturnând,nu altă, ce ca >cum< într-un lavirinth (căruia niciîntratul nici ieșitul i să poate afla) să fim întrat nisă pare; ce de vom căuta la cei mai vechi, câtiaste latul și lungul pământului, de la Dunăre, laMarea Niagră și de la marea Caspiii în sus spreOcheianul Crivăţului, trei nume>cum< mai deobște și mai >de< vestite aflăm: a Schithii, cariitot supt un nume toate alalte niamuri carile pepomenitul pământ au lăcuit cuprind. După acestnume prinţipal mai de frunte aflăm numelesarmatilor și a ghetilor.

Deci supt acéste trei nume de niamuri săcuprind dachii, gothii, vandalii, savromatii șialtele nenumărate (carile nefăcând la lucrulnostru, pentru lungime, le trécem) niamuri, carileellinii cu nume de varvari le porecliia, iară preamănuntul și în faţă de pre nume și de pre ţăripre carile lăcuia și de furtuna carea după vremiîi muta și îi schimba, a le număra și adevăratlocurile lor și stăpânirile lor a însămna, precumde cunoștinţa noastră (poate și de a multora aaltora) foarte departe să stea cu bunăvoiemărturisim.

Așijderea de vom da toată credinţa cestormai noi istorici și ales precum o zugrăvéșteMatthei Pretorie, în Lumea gotthilor, creadză-ne

cititoriul nostru că, în tot pomenitul pământ, niciun niam, nici un nărod nu putem afla carileîncepătura seminţiii și stăpânirii sale de la gotthisă nu fie luat; și împotrivă, nici un gotth nuputem găsi carile în toate neamurile și seminţiilesă nu să améstece. Că scoţind numai pre uni(ce și pre aceștia alţii mai vechi să văd că-iamestecă, precum mai gios vom arăta) și preghermani, toate stăpânirile și crăiile aceii părţide lume, întăi le face sarmatece, apoi pesarmati îi face gotthi; nici nu avem în ce săînvinuim cu aceasta pe Pretorie, de vréme cevidem că și alţii din cei vechi și cu multul mai defrunte scriitori într-acéiași părére să fie fost.

Și întăi cu această tablă ne iasă înainteProcopie Chesarianul, carile supt numelemassaghetilor și pre uni cuprindzind, carté Derăzboiul gothilor, Cap. 11, dzice: „Massaghetiisau precum acmu le dzicem unii”. Și în Cap. 2,aceiiași cărţi, „gotthii, dzice, vandalii, visegothiiși ghepidii tot de un neam și de o limbă să fie șiacesteași mai denainte să să fie chematsavromati și melanhlani și peste Dunăre céledinceput descălecături să fie avut”.

Așijderea alanii, între alalţi varvari vestit înviteje nărod (precum îi mărturiséște Dionisie),Procopie îi face gotthi: „Vandalii (dzice, încartea De războiul vandalilor, 1, Cap. 3)

lăcuitorii bălţii Meotis, fiind asupriţi de foame,luând în soţie pe alani, niam gotthesc, s-au trascătră ghermanii carii astădzi îi chemăm franchi,pe apa Renului”. Decât acesta mai vechiuPlinie aceastași socoteală să fie avut, mai susam arătat, unde dzice că toate niamurile ghetilorlă[cu]iesc peste Dunăre spre câmpi. DecâtPlinie încă mai vechiu Stravon, Cartea 7, degheti dzice: „Dimpotriva hotarălor sau ţărâipădurii Herţinii (această pădure să încépe de laobârșiile Donului și curmând toată ţara rusascăîncă în ţara leșască și în Ghermaniia și trécepănă la munţii Italiii) stând, apoi au cuprins toţimunţii pănă în hotarăle Dachiii (ia amente șiaicea vechiu numele Dachiii) și pănă la gurileDunării și la apa Nistrului cu sarmatiiamestecaţi au lăcuit”. De acestea mai pre largcaută Sarniţie, Cartea 4, Cap. 5. Așijderea daiisau davii, din carii sint dachii, precum din rodulghetilor să fie, Iustin și Trog mai sus aumărturisit.

Așé dară, într-atâta de nume și de niamurizăminteală, cum s-ar putea singură a dachilorstăpânire dintr-altora a să despărţi nu cu iușorlucru a fi ni să pare. Pentru care lucru, noi ca nunici împotrivnici atâţia vechi și noi scriitori să nearătăm, nici această istorie în amestecătura saca într-un întunéric fără zare dzăcândnedeșchisă și neivită să o lăsăm. Cea de pre

mijloc și mai fără grijă cale vom apuca și pestetot, din socotélile tuturor ce am putut înţelége,vom arăta; iară cititoriul totdeauna în giudecatăa face slujba-i iaste.

Dzicem dară precum stăpânirea dachilorîndoită și în doaă féliuri să fie fost, una careasupt cel de obște a ghetilor nume s-au fostcuprindzind și nu numai în Dachiia au foststăpânind ce încă și peste Dunăre în Misia șipănă la Thrachiia s-au fost întindzind (pre carestăpânire să o fie deșchis Zamolschie filosoful,mai sus am pomenit) și acéiași pre acéstélocuri, pănă la vremile lui Avgust Chesari, suptnumele ghetilor să fie stătut (precum mai prelarg vom arăta în Capul ce urmadză, unde vomistorisi războaiele lui Avgust și a altor împăraţiromănești cu ghetii); iară altă stăpânire saucrăie a dachilor au fost mai deosăbit de alţigheti și mai cu hireș nume de crăiia dachilor,carea au stătut pănă la Ulpie Traian, împăratulromănilor, și pănă la Decheval, craiul dachilor,pre carile Traian biruindu-l și omorându-l, crăiiadachilor cu totului tot s-au strâns, precumînainte la rândul său să va videa.

Deci stăpânirea ghetilor, céia ce au fost maide obște pre ce vréme începătură să fie luat, dinscriitori cu adevărat nu putem a ne înștiinţa, fărăcât la Irodot, cel mai vechiu dintre ellini scriitori,

videm că pomenéște pentru lăcuirea lor pesteDunăre cu misii și cu thrachii, de la carele luândEvsevie: „Thrachii, dzice, misii, ghetii șivevrichii, o samă din neamurile sale trecând laAsia, mai toată Vithinia au cuprins”; iarăacéastă trécere a lor la Asiia, după socotealaHronologhicului lui Calviz să să fie tâmplat cu563 de ani mai denainte de Domnul Hristos.

Nici mai mult uitându-ne la cuvintele luiMatthei Pretorie carile pre gothii săi de prevremile lui Sampson îi lungéște, la rândulistoriii, carele noaă fără prepus ne poate sluji,ne întoarcem.

Ghetii aceștia întăiași dată au vinit suptștiinţa romanilor, pré vrémea când au fostconsul Sţipion și colliga, adecă tovarăș luiSţipion Flaccus, pre carile Enias Silvius îlnumește Fulvius Flaccus, 132 de ani maiînainte de Domnul Hristos, precum am și maipomenit; și acest Flac, gonind din Mesiia pegheti, cu Dunărea hotarăle împărăţii romanilorau întărit; și macar că ghetii aceiia, după acéia,sau dachii, de multe ori în hotarăle romanilornăbușiia, însă, pănă la vrémile lui Ulpie Traian,hotarul împărăţiii tot Dunărea au fost. Așé dară,Flac, hatmanul romanilor, dobândind cetateaSardica și din Misiia gonind pe gheti pesteDunăre în Dachiia, cel de obște nume a stpânirii

ghetilor s-au curmat; și după acéia, aședzându-să ei dincoace de Dunăre, cel deosăbit nume acrăiii dachilor au început, pentru ai căriia crai dela cel dintăi pănă la cel mai de pre urmă, acmuvom să dzicem.

Deci de toţi craii lor, supt hireș numeledachilor numai cinci să pomenesc să fie fost(scrie Pretorie); și cel dintăi dzice să-l fiechemat Sarrulis, pre acestași Iornand, Cartea 2,Pentru gotthi, îl numéște Corrilus, și de dânsulîntr-acesta chip pomenéște: „Corrilus, dzice,craiul gotthilor stând la stăpânire 40 de ani înDachia, niamului său mai mare au fost. Daţiia,dzic cea véche, pre carea acmu să știe că o ţinnăroadele ghepidilor”; sămăluiaște-să acesta săfie fost craiu dachilor, pre vrămile lui IulieChesar.

Al doilea au fost Varuista (pre carile Iustin îlchiamă Varvista); acesta întăiași dată dzic să fieavut războiu cu bastarnii (precum din Iustin maisus am pomenit), carii pre atuncea între Nistru șiîntre Prut au fost lăcuind. După acéia, stăpânindtoată Dachia cu prădzile sale adésă ţărâleromanilor de pre Dunăre strica și mai multetâlhușaguri și răutăţi făcea (pentru carea cautăla Lumea gotthilor a lui Pretorie, Carte[a] 4, Cap.3, că mai pre larg vei afla); împotriva acéstuia,Avgust Chesari nu numai îndelungat ce încă

foarte greu războiu să fie avut, pentru carile șiIoan Zonara, Cartea 10, Cap. 27, supt numelepannonilor, să véde a pomeni, unde dzice:„Avgust Chesari împotriva pannonilor, carii sintpre lângă Dalmaţiia și pre lângă Dunărelăcuitori, singur cu capul său mărgând, pănămai pre urmă, îndesindu-l cu războaiele, multenăroade aceii ţări împărăţiii au suppus”.[8]

Și iarăși într-aceiași Carte, Cap. 32: „Chesar,dzice, trimiţând pre Crasus cu oștile înMachedonia, Thrachiia și în Greţiia, cu multeniamuri multe războaie au avut, în cea de preurmă, pe unile li-au biruit, iară pre altele li-auluat în supunere”; (apoi adaoge:) „și acéleneamuri mai de demult mesii și gheti s-au fostchemând, iară cu cursul vremii unile dintr-însălealte nume au luat”.

Această a nume>ri<lor schimbare, precumpentru dachi să să înţăleagă, singur Zonora(acoleași, Cap. 37), mărturiséște: „Avgust,dzice, încă trăind, dachii, îndemnând pesavromati și pe alte niamuri pannonicești, sărădicasă împotriva cărora Avgust au trimis peTiverie (carile mai pre urmă și la împărăţie austătut), pentru ca să-i potolească”. Ca acésteașivei afla la Hronicul lui Taţitus, Cartea 2, Cap. 61și 63.

Al treilea a dachilor craiu au fost Ghestiblind,de carile dzice Pretorie să fie crăit pe vrémile luiTiverie împărat; ce pentru a cestuia lucruricevași vrédnic de pomenire noi la istorii a aflan-am putut.

Al patrulea craiu au fost Dekeneu, carile austricat oștirile lui Domitian, și pe Oppie Sabin, șipe Cornelie, mai marile polcurilor ce le chemapretoriane (adecă de curte), rău i-au bătut; cautăla Sfetonie, (Cap. 6, list. 788) și la Iornand(Cartea 13, Pentru gotthi, list. 629). Dionistoricul, (cartea 67), dzice că acest războiu săfie fost mai mare decât toate războaiele de cândau stătut împărăţiia romanilor; iară pricina căciau fost acest războiu a dachilor așé de groaznico arată Iulie Chesar, (carté 39 și 40), pentru căcidzice: „Dachii sint mai viteji decât toţi varvarii; șiaceasta nu numai căci și cu sufetul și cu trupulsint oameni pre vârtoși, ce încă pentru căci ei nucred precum moartea să fie sfârșitul vieţii, cesocotesc ca cum ar fi o trécere la alte lăcașurinoaă”.

Fost-au acesta războiu pre la anul de laHristos 81. Aceastași să véde adeverindTaţitus, în Viaţa Agricolei , Cap. 41, unde dzice:„Supt Domitian romanii multe războaie, ce toatefără noroc au avut asupra dachilor, căci eitotdeauna biruitori au fost”.

Așijderea pre la anul de la Domnul Hristos94, Xifilin, în Sinopsis, luând de la Dion, carté66, scrie precum „Domitiian au trimis cu oștirileasupra lui Decheval (acesta-i al cincilea și celmai de pre urmă a dachilor craiu) pre un Iulian;ce vicleșugul și meșteșugurile lui Decheval aufăcut că măcar că romanii să videa biruitori, însădeplin biruinţa nu li-au dat, căci tăind copaciiunii păduri și lăsind numa trupinile, leîmbrăcasără cu port și cu arme oștenești, cariiromanii, oaste proaspătă părându-li-să, s-aupărăsit a-i goni și s-au întorsu la tabăra sa”.

Iară de la Domnul Hristos 96, Dometian de aisăi ucis au pierit, cu îndămnarea împărătésii lui,pentru căci Domitian, având în gând a doa dzisă-și omoare și împărăteasa și pre alţii câţivadin sinatori, a tuturor acelora de moarteorânduiţi nume le însămnasă într-un izvod, iarăun copil din casă, neștiind ce izvodzel iasteacela, nici de lucruri ca acéstea știind, luându-ll-au fost purtând pre amână; asupra căruiatâmplându-să împărăteasa a vini și cunoscânddin izvod ce i se gătește, îndată a dat știre șialtora carii într-acea primejdie plutiia, carii cutoţii rădicându-să, iarăși cu sfatul împărătésiirădicară împărat pe Nerva; și pe Domitian îlucisără în 18 a lui septembrie, după ceîmpărăţisă ani 15 și dzile 5.

Nerva, încă fiind de vârsta adâncilorbătrânéţe și pentru bătrânéţe oarecumneprebăgându-l în samă, au socotit că nice atrăi, nici a împărăţi, mult îi va fi; pentru acéia,suindu-să în Capitolin, cu mare glas pre Traianîl face ficior de suflet, chesar, tribun și luimoștenitoriu; și trăind în împărăţie (precum dinepistola lui Plinie celui Tânăr să dovedéște) 1an și luni 4, dzile 9, au murit, leat 98, ghenar 27.După dânsul au stătut Ulpie Traian, priimitulficior a lui Nerva.

Acéstea dară precât am putut mai pre scurtpentru patru crai a dachilor mai înaintestăpânitori și de începătura crăiii lui Dechevalacesta a dzice avum, iară rândul poftéște caiarăși așé pre scurt de acest Decheval și devinirea lui Ulpie Traian cu oștile asupra lui și destingerea crăiii dachilor să căutăm.

Capul VI. Pentru oștenirea lui Traian-împăratasupra lui Decheval, craiul dachilor, și de

dezrădicinarea lor

[9]Al cincilea și cel mai de pre urmă adachilor craiu au fost Decheval (acestuiașiIornand îi dzice Diurpanis), om nu numai înlucrurile oștenești prea vârtos ce încă și la minteprea ascuţit și plin de meșterșuguri. Acesta, cumare rușinea romanilor, pănă într-atâta puterile

Dachiii adăosesă cât și o sumă de bani în chipși de dajde și de dar, în toţi anii de la cămaraîmpărăţiii lua, după tocmala ce făcusă cuDomiţian, precum Dion[10] istoric mărturiséște.Așé romanii, vrând-nevrând, cu banii săi preDecheval din dzi în dzi îmbogăţindu-l, el, înputére mărindu-să, alte războaie încă mai gréleși încă mai groaznice asupra romanilor găta;asupra căruia sculându-să Traian cu războiu, l-au bătut și tot niamul dachilor din Dachiia austârpit (precum înainte la Viaţa lui Traian prelarg vom arăta).

Iară după pieirea lui Domitian și a lui Nerva,stând la împărăţiia Râmului, Ulpie Traianîntăiași dată au pus în gând pentru ca sărăscumpere de la dachi rușinea și ocara careade câteva ori o păţisă; așé, aședzind întăilucrurile publicăi și întorcând pre slujitori iarășila învăţătura și orânduiala oștii ca mai denainte,încă au dat răspuns dachilor că pentru banii cecerea le va da arme. De la Dion[11] istoricul(carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul auscris) ne înștiinţăm precum Traian și alterăzboaie foarte vrăjmașe și bătăi foarte cu multăvărsare de singe să fie avut, macar că în toatenărocul biruinţii tot la romani au fost.

Deci bătaia dintăi, precum să să fie întâmplatpre la anul de la Hristos 101, socotéște Calviz,

în Hronologhicul său, la acela an. (Aicea, iubitecititoriule, noi vrând nu numai pentru Dechevalsă arătăm precum el au fost cel mai de pre urmăa dachilor craiu, pentru războaiele lui Traian cudânsul pre scurt pomenim, iară mai pre larg veividea unde va vini rândul istoriii la Viaţa luiTraian). Într-acel, dară, dintăi războiu, macar cădachii fură biruiţi, însă și din oastea romanilorfoarte mulţi au picat; iară din cei răniţi atâta aufost de mulţi, cât la apothecari și la ţirulicinemairămâind pândzături, ș-au scos Traianmésele, servetele și năfrămile și li-au dat să fiepentru ranele slujitorești.

Așé, în războiul cel dintăi, cu mare vredniciialui Traian și cu bărbăţiia romanilor, pierdzindDecheval războiul, i-au căutat a da dos, însă nuașé de tot sfărâmat și răzbătut fiind, după ce s-au tras supt cetatea scaunului său,Zamoghetusa, iarăși ș-au strâns oștile ce săîmprăștiiasă și tocmindu-și oamenii, iară austătut la bătaie de iznoavă. Ce nici Traian mailéniș decât nepriiatenul fiind, tot în urmăgonindu-l, iarăși i-au dat războiu vrăjmaș ca șidintăi; însă nărocul romanilor slujind, iarărămasă Decheval biruit. Deci Decheval (precumdzice Dion, într-același loc), vădzindu-să și dinarme și din puteri mai gios, au poftit pace,căruia Traian foarte pre lesne i-au dat-o cuacéste tocméle: ca priiati[ni]lor romanilor priiatin

și nepriiatinilor nepriiatin să fie; așijderea ca sărăzsipască cetăţile carile pre la hotarăle Dachiiipentru întăritura făcusă.

Într-acesta chip, Traian (precum și Dion șiZonora pomenéște) dobândind biruinţa și paceacu de-a sila și după voia lui să priimascăasuprindu-l, luat-au cu sine și pre solii luiDecheval și la Roma cu mare triumf și laudăîntorcându-să, senatul romanilor l-au numitDăţanul.[12]

Însă pentru nestarea la cuvânt a lui Dechevalși pentru amăgiturile ce îmbla să facă, multăvréme au putut a să stărui acea pace; căciîndată ce s-au întors Traian cu oștile, Decheval,macar că aiavea asupra romanilor oaste sărădice nu îndrăzniia, însă pre iazighi și premetanasti, carii era din priiatinii romanilor și dela Tisa în sus spre Buda lăcuia, cu adése prădzia-i călca nu să părăsiia. Cu care pricină,aprindzindu-să Traian de mânie, de iznoavăasupra dachilor armele ș-au clătit. Într-acea calecu meșterșugurile și cu măistriile lui Decheval,nu puţine, nici iușoare primejdii au vinit la capullui Traian, ce cu chivernisala ce făcea și cuștiinţa a purta oști, toate meșterșugurile luiDecheval în zadar scoţind, din toate primejdiileferit au fost.

Decheval, vădzind că nici cu vicleșugul, nicicu armele va putea sta împotriva lui Traian, încămai de mare vicleșug și răutate s-au apucat șiiarăși au făcut că să va pleca lui Traian, însăde-i va triméte pe Longhin sutașul (carile cârmaoștii purta și toate lucrurile lui Traian după vrérele pliinia) pentru ca dânsul să vorovască pentrupacé. Pre acesta Traian la dânsul după pofta luitrimiţindu-l, el îndată au poroncit de l-au legat șicu multe munci căznindu-l, pănă mai pre urmă l-au și omorât. De a căruia patimă înștiinţăndu-săTraian, mai mult de durére inimii ce trăgea, căcipierdusă om vrednic ca acela, de mânieînfocându-să, toată socoteala ș-au pus ca și peDecheval și peste tot neamul dachilor, așéși dintemelie să-i răstoarne și pentru un roman pretoţi dachii să-i prăpădiască; însă puind lucrul lasfat, videa Traian că lucrul așé după pofta lui asă isprăvi nici pre lesne, nici fără primejdiepoate fi, de care lucru ales-au ca mai fără grijăși mai pe-ncet de acea triabă să să apuce. Șiașé, într-acea vară, la anul de la Domnul Hristos104 (Dion, Carte 68; Plinie, Carte 8) au stătut deau făcut pod de piatră peste Dunăre (care podce feliu de zidire au avut, caută mai înainte, larândul său).

Gătind dară Traian podul peste Dunăre laanul 105, au trecut cu oștile din Missia înDachia și drept spre apa Sargheţiii au purces,

unde și Decheval, toate puterile strângându-și,cu mare îndrăznială îi aștepta; ce pohârnitnărocul lui Decheval iarăși déde biruinţaromanilor și de-a triia oară. Decheval, văzându-și oamenii răzsipiţi și în toate părţile șpârcuiţi,de toată nădejdea lăsindu-să, precum ca să nucadă viu la mâna lui Traian, singur șie ș-aufăcut moarte.

Traian, după izbândă minunată ca aceasta,întăi cetatea Zarmizoghetusa, scaunul luiDecheval, apucând (pre aceasta mai apoi aunumit-o de pe numele său Ulpia Traiana), apoiabătând din matca sa apa Sargheţii, i-au aflattoată avuţiia, carea nenumărată era și o zidisăDecheval în fundul apii. De ciia, precummărturiséște din Dion și dintr-alţii Bonfin,deșertând Dachiia de toate puterile și așéși detot istovind-o, au făcut-o provinţie; și împlând-ode cetăţéni și de ostași viterani (aceștia era cumsint oturacii la turci), cu cetăţi și cu orașe auîntărit-o, precum mai înainte vom aduce toate atuturor mărturiile, carii într-un glas întărescprecum Dachia toată s-au descălecat curomani. Iară rămășiţa dachilor câţi scăpasă dinoșténi și altă prostime, pre toţi pănă la unul,precum să-i fie trecut mai spre fundurile ţărâiungurești, scrie Ian Sambuţie, în Adaosul istoriiiungurești, list, 807, carea apoi la istoriciigrecești, Zonora și Chedrinos i proci s-au numit

Pano-Dachia, adecă Dachiia de sus; pentruaceasta caută și Dion[13], Evtropie, Xifilin,Avrelius Victor, Bonfin, Leunclavie și toţi alalţimai noi scriitori carii după cei bătrâni urmadză.

[1] Istoria Svintei Scripturi

[2] Gheorghie Chedrinos 66, și însămnările luiXilantru în Chedrin

[3] Iustinŭ, Cap. 4 Cartea 1, 2, stih. 27

[4] Gloverie, Cartea 5

[5] Laonic Halcocondila

[6] Evstahie, la numele daii

[7] Ovidie, Cartea 5, eleghia 9

[8] Şi Dion, Cartea 55

[9] Iornand, Cartea pentru gotthi, Cap. 13, list.639

[10] Dion, Cartea 68

[11] Dion, Cartea 68

[12] Dion, Cartea 68. Plinie, Cartea 10,Epistola 80. Zonora, Cartea 11, cap. 21

[13] Dion, acoloși; Evtropie, în Viiaţa luiTiverie; Avrelie Victor, în Breviar, Cap. 18

Cartea a doa - carea aratăcoreniia niamului romanilor

precum din ellinii troadéni sătrage și de începătura împărăţiii

lor de la Remus și Romulus.Așijderea pre scurt însămniadzăprecum românii din Dachia, cariiastădzi sint moldovénii, munténiiși ardelénii, sint din niamul lor

hiriși romani de la Italia, deTraian împărat pre acéste locuri

aduși

Proimion

Capul I. Pentru neamul romanilor, din cine șide unde să trag ei din începătura lor

Dzic bătrânii, mai marii noștri, a înţălepciuniiiubitori, că cine va bun și cinsteș a să face, anevoinţii și a bunătăţimării lucru iaste; iară dinbun neam și cinsteși părinţi a să naște și dinviţă de nărod vestit și lăudat a să trage, anărocului (sau precum cu creștinesc cuvânt

trebuie să înţelégem), a dumnădzăieștiiorânduială iaste; și adevărat dară că nu puţinăcinste, nici plecat năroc între muritori săsocotéște și să créde a fi vechimea niamului,mulţimea icoanelor moșilor și strămoșilor, vestitși lăudat prin multe vacuri niamul începătorilorși mai marilor săi, pentru carele și cu carepricină între niamurile și limbile lumii maredeosăbire și răzlăţire să face; și unii din bunniam sau de bună naștere, iară alţii proști șivarvari au luat a să chema, că de amentreleapre singur drumul și cursul firii precum iaste de-a dreptul de vom socoti (osăbind pre ceiia precarii vécinicia dumnădzăiască cătră neamulmuritorilor dragoste prin sfântul șidumnădzăiescul cuvânt i-au zămislit și prinferedeul darului său, de mojiciia și prostimeaţărnii și a tinii stricate spălându-i, iarăși deiznoavă i-au născut și i-au prefăcut). Toţilăcuitorii lumii (după adeverinţa SvintelorScrisori), toate niamurile ei, precum ellini, așévarvari, precum romani, așé tatari; toate și cutoţii tot dintr-un niam, dintr-o începătură deţărnă; toţi dintr-un părinte putredzitoriu, toţi vechiși singile putregiunii una sint, și așé nici ar maiavea pentru ce să să mai îmfle ţărna asupralutului și ţinta asupra gunoiului; nice vechimeaasupra noimei capul și-ar rădica, nici fiii șinepoţii pre părinţii și moșii săi de proști i-ar râdesau de varvari i-ar batgiocuri. Acesta dară și

într-acesta chip fiind jghiabul și râul curgerii firii,aiavea iaste ca de iaste vreun niam mai multdecât altele să să cinstească sau de mare numeși preţ să să ţină, nu numai singură vechimealui, nu numai mulţimea și lăţimea lui în toată sauîn cea mai multă și mai mare a rătundzéliipământului parte destulă iaste (că așé de ar fi,cine din neamuri cu tătarâi pentru aceasta s-arputea certa? Sau carea din împărăţii, împărăţiiiși vechimei lor s-ar alătura? Sau macar cât dedeparte a apropiia s-ar putea?), ce încă spreagonisita acestuia titul mai trebuiesc bunătăţileobicéinice, cunoștinţa cinstii și nevoinţa spredânsa, învăţăturile și vredniciile, carile singurenumai céle proaste și varvare obicéie aschimba și a strămuta pot și din varvari ellini,din păgâni romani a-i preface meșterșugul șimijlocile arată. Pentru carea Socrat filosofuladevărat filosoféște dzicând: „că nu ellin iastecela ce în Ellada trăiește, ce cela ce obicéilecéle bune și cinstește a ellinilor au învăţat și leface”. Cu acésté dară cinii și instrumenturi elliniidecât toate a lumii niamuri mai înainte slujindu-să, și numele a neamului acelui mai de bunănaștere ș-au agonisit și slavii a toată cinstea șiînvăţăturii singuri și mai vechi au ieșitstăpânitori și moștenitori.

Această socoteală adevărată și fărăcolachie, lingușire de la noi să fie dzisă

agiutoréști-ne Plutrah, vestitul în Roma filosof șiistoric, a căruia cuvinte aceste sint: „Ţiţeron,după ce mergând în Greţia cei de frunte și aleșifilosofi și ritori ascultase și cu totului tot pentruca să să informăluiască și din ce era să sămute, pre sama lor să dedése. Apoi, de acolo,întorcându-să la Roma și înainte lui ApollonieMilon în limba elliniască oraţie făcând, într-atâtaminune și mirare au cădzut cei ce-l audzisă, câtsă fie dzis Apollonie precum îi iaste jéle că védeînvăţăturile și voroava frumoasă, carea numaigrecilor era lăsată, prin Ţiţeron de la romaniadusă”.

Iară Ţiţeron singur scrie, în Cuvântul luiBrutus, precum, la Athina mărgând, de la unAntioh, marele filosof, învăţătura să fie luat, cu acui dăscălie nu numai deștepat de cum eraîntăi, ce așeși mai de tot și tot mutat să fie fostdin celé ce fusése; și pentru acéia, într-alt locdzice și mai pre larg că ce au romanii tot de laellini să fie luat, și pentru toate lor le sint datori.

Caute cititoriul nostru la Busbecvie, scriitoriuniamţ, în Epistoliia carea iaste îndemnătoareacreștinilor, că acolo ca aceasta va afla de oformă și asémenea cu acéstea, decât carilepentru greci și pentru Greţia nici grecul în Greţiapentru moșie-sa mai drept și mai adevărat ascrie și a lăuda ar fi putut.

Capul II. Arată-să evghenia și slăvit niamul șinumele ellinilor

Pentru niamul și nume[le] ellinilor (carii maicu vechiu nume grechi sau greci să chema) dincea dintăi începătură de am sta să dzicem, nicinoaă vréme de scris, nici cititoriului de citit i-aragiunge, pentru carea nu la unul sau la altul dinscriitori îl trimitem, ce la sute și mii, carii de greciși de minunate lucrurile lor în scrisorile sale aulăsat; iară noi pre scurt (cât adecă la treabalucrului nostru de agiuns a face socotim) șipuţinéle vom însămna, din carile céle mai multecum și cât vor fi fost, pre lesne iaste fietecui acunoaște, precum să dzice adagheul,dzicătoarea „De pre unghe leului”, adecăvădzind unghea leului, ce fiară să fie leul poţisocoti.

Așé dară a ellinilor, a vrédniciilor,învăţăturilor și înţelepciunilor sale alăturândarmele, vitejiile și mărimea sufletului, cubiruinţele nu mai puţin decât cu învăţăturile, printoate părţile lumii au pătruns și toate unghiurileei au străbătut și pănă într-atâta véstea și laudanumelui lor inimile a tuturor muritorilor au vincitși cu biruinţa armelor cerbicea plecându-le,mânule li-au legat, cât și cel mai varvar decâtvarvarii neam a schithilor și cu dânșii toatelimbile împreună cinstea numelui, slava

neamului și lauda armelor nu li-au tăgăduit; cecu toţii această protie (adecă locul cel mai decinste) lor au dat. Aceastași varvarii véciloracestora și întăi mare și puternic niamulothmanilor și astădzi mărturisesc.

Ce cuvântul strângând, în scurt să dzicem șisă pomenim biruinţele lor în toată lumea,precum Dionisie Vacchos au pus stâlpii șiţenchiul armele sale în ostroavele Ochianuluidespre Răzsărit, Iraclis în margi[ni]le pământuluidespre Apus; drumul lui Ahilevs pănă la pustiileSchithiii spre Miadzănoapte pănă la Nistru,pănă unde adecă pe acéle vrémi avea pe cinebirui și într-a cui cap mâna să-și puie.

Tăcem a dzice pentru Alexandru MareleMachedon, carile nu numai pănă la Persida șila India pre urmele lui Dionisos mergând,nenumărate și de-abiia cu audzirea numeluialtora știute năroade supt sabiia sa au plecat,ce încă și cu vânturile și năsipurile Africăiluptându-să, în pustiile Liviii au pătruns și pănăla Amon și fântâna ce-i dzic a soarelui auagiuns; și încă furtuna-i rea de n-ar fi zavistuitnorocu’ lui bun, și capătul cărărilor lui Iraclis ar fivădzut și cu vârful suliţii marginele Răzsărituluiși a Apusului ar fi împreunat.

Părăsim a însămna a ellinilor în Evropa, Asiași Africa sălășluiri și în toate a lumii părţi puneri

și Africa sălășluiri și în toate a lumii părţi puneride temelii de ţări, de împărăţii și de minunatecetăţi, carele nici număr nici sfârșit au, ce sădzicem că după ce slava și cinstea în nume, înniam și în chipuri și persoane, de toată lumeairoiască și vitejască peste tot pământul ș-ausămănat, sădit și întemeiat, ca cum de acésteasătui, îngreţoșindu-să, aceiași vésté și laudă înstélele ceriului ș-au înfipt, în fundurile mărilor ș-au slobodzit și supt tartarurile pământului ș-aucoborât, în planetele și alalte neclătite aleceriului stéle nume>re<le mai marilor săisuindu-și în putérile stihiilor aședzindu-și, deunde toate limbile, numele și închinăciuneadumnădzăilor săi: în Apollon, Isidis, Aris, Ermis,Zevs, Afrodittis și Cronos (carile sint numele așépte planete și a șépte dzile într-o săptămnă),așé în Posidon, dumnădzăul mării, în Ifestos,dumnădzăul focului; în Pallas, dumnădzăoaieștiinţilor; în Muse, dumnădzéiele muzicăi șistihurilor, în Aris, dumnădzăul războaielor; înErmis, dumnădzăul cuvântului; în Zevs,dumnădzăul fulgerului și a toată clătirea de sus;în Afroditii, în dumnădzăoaie frumuséţălor; înCronos, dumnădzăul înălţimei și în Isidis,dumnădzéoaie ficioriii și a curăţeniii. Aceștia șialţii mulţi nenumăraţi ca aceștia, nu că doarădupă basnele poeticilor dumnădzăi șidumnădzéie adevărate și nemuritori au fost, cedupă socoteala filosofilor oameni din oameninăscuţi și muritori fiind, vrédnicele lor fapte și

învăţături pănă într-atâta i-au suit și i-au cinstit,cât cei mai de pre urmă, în loc de dumnădzăi i-au cinstit și cu laude vécinice și pre dânșii și prenume>re<le lor ca pre niște dumnădzăi i-aulăudat și i-au cinstit; iară amintrilea și de neamullor din greci și ţara lor Greţia toţi o mărturisesc.Deci, după atâta véste în toată lumea slăvită,atâta numele neamului lor ș-au evghenisit, câtîn urechile tuturor muritorilor primit-au fostcuvântul carile pentru dânșii să dzice: „Totcarile nu iaste ellin, varvar iaste”.

După acesta și dintr-acesta niam a ellinilorsint și să trag vestiţii și a toată lumea biruitoriiromani, precum puţin mai înainte vom arăta;însă pentru ca mai descâlcit și mai netédă sădăm istoriia începăturii niamului lor, poftim precititoriul nostru puţin oarece să ne fie cuîngăduinţă și vădzind că mai mult decât s-arcădea cuvântul din calea sa abatem, adecă cumultul mai denainte istoriia apucând și maivechi vremi pomenindu-i, să nu să oţărască,căci precât prin putinţa noastră va fi și cuvântulmai scurt și istoriia mai deșchisă denainteprivélilor a i-o pune în tot chipul vom sili.

Capul III. Arată-să ţărâle céle mai vestite

Pre vremile céle mai denainte de vestitrăzboiul și prăpădeniia Troadei, toată a ellinilor

seminţie în multe ţări și împărăţii să împărăţiia,și unii în Evropa, iară alţii în Asia stăpâniia. Însăîntre alalte mai vestite și mai puternice era, înAsia, Troia; ceștea cu un nume mai de obșteellini, iară ciia ioni să chema; însă tot un neamși o limbă era, precum troadénii, așé elladénii;numai cei din Asia cu alalte niamuri de acéiaparte, iară cești din Evropa cu ale sale dincoacesă însoţiia. Și macar că de multe ori și între sineunii cu alalţi mari și groaznice războaie făcea,însă când vreo nevoie de afară le viniia, cineșcu soţiile și cu părţile sale se ţinea și unul prealtul să agiutoriia. Cătră cești despre Evropa sănumăra și ostroavele carile sint în MareaMesoghia (sau precum la noi cu mai știutenume să chiamă Marea Albă), precumu-i Critul,Rodosul, Chiprul, Corţira, Zachinthul, Sichilia,Sardia, Corsica, Salcâzul, Mitilinul, Androsul,Coul și alalte ostroave ce să chiamă aChicladelor, cu céle mai mănunte, a căroranume nu le mai pomenim. Așijderea la uscatPeloponisul (căriia acmu îi dzicem Morea),Attica, Thettalia, Machedonia, amăndoaă Epirileși pănă în capătul Italiii (carea mai pre urmă șiacéia toată la trupul împărăţiii grecești s-aualăturat și Greţia Mare s-au numit) și în hotarăleThrachiii despre Dunăre și despre MareaNiagră și încă și pănă Hersonisul Tavric(acesta-i Crâmul) toate acésté ţări ellinii leoblăduia, și în multe domnii și împărăţii mari și

tari să deosăbiia, în care chip și prin multevacuri au trăit și cineși în părţile sale austăpânit.

Capul IV. Arată-să pricina războiului și aprăpădeniii Troadii

Pre la anul mai denainte de întrupareaCuvântului și Fiiului lui Dumnădzău 1193, iarăde la zidirea lumii 4313, mare pârjol și zarvă șinepotolită gâlceavă s-au aţiţat între grecitroadéni și elladéni, a căriia dintăi pricinăprecum scrie din Omir Dionisiodot[1], cupatrudzeci de ani mai denainte Iraclis (sauprecum i-au mutat numele latinii Hercules) maiavusése război cu troadénii și, cetate Troadaizbândind, pre împăratul lor, pre Laomedont,încă omorâse și fără samă de troadéni robind, i-au dus cu sine la Ispanie și Franţia, unde,precum vor unii istorici, cu dânșii au ziditcetatea Alexia.

Iară după ce s-au dus Iraclis, feciorul luiLaomedont Priam, iarăși strângăndu-și ţara șioamenii răzsipiţi prin vrémea acelor 40 de ani,ranele acelor răutăţi a lui Iraclis vindecându-șiși împărăţia la statul puterii cei dintâi ducându-și, socoti că precum prada ţărâlor sale așémoartea tătâne-său de la elladéni își va putearăscumpăra și mai cu asupră. Deci Priam,

precum dzisem, întrerupându-și puterile(precum iarăși din Omiros scrie și Pavsanie[2]),își tocmi oștile, își întări cetăţile și toate locurilestăpânirii sale, trimisă pre unul din domnii săice-l chema Antenor la Ellada, unde acmustăpânea Menelaos, fratele lui Agamemnon,ficiorul lui Plistinis, nepotul lui Atreu, împăratuluimisiinilor, bărbatul Elenii a ceii frumoase, pentruca să ceară giudecată și să afle dreptate pentruoastea carea făr’ nici o cale rădicase Iraclisasupra împărăţiii lor; și după ce atâta pagubă șistricăciune făcusă, încă și pre tatăl săuLaomedont omorâse. Deci Antenor la Ellada cusoliia viind, grecii de acolo nici un răspuns curatdându-i, fără nici o ispravă aliasă l-au pornitînapoi, carile viiind și spuind împăratului său denebăgarea în samă a grecilor de la Evropa,Priam încă într-atâta călcare de cinste pusă, șiîn batgiocură luat vădzindu-să, acéstea toate șicéle mai denainte păţite cu fierul și cu mâna sasă și le răsplătiască au socotit.

Și așé, gătind câteva corăbii cu oaste șialtele ce oșténior trebuiesc, trimasă pre fiul său,pre Alexandru Paris, asupra Elladii, poroncindu-i ori cu sila, ori cu înșélăciunea, ori cu ce altchip mâna și vrémea i-ar da, vreo stricăciune șipagubă elladénilor să facă.

În scurt să dzicem, Alexandru, trecând cu

vasele în părţile Evropii, socoti că mai pre lesneva strica elladénilor cu vr’un vicleșug, decât curăzboiul. Deci cu înșelăciune așé răpind preEleni, doamna lui Menelau, au fugit cu dânsaîntăi la Eghipet, pentru ca să-și piardză urma,apoi la ţara sa. Era dară Eleni fată lui Tindar,stăpânitoriul spartanilor, și mai ghizdavă decâttoate muierile Greţiii, cu carea potrivnică nu era.

Capul V. Arată-să sfatul și voievodzii a îmbepărţilor ellinești

După ce Alexandru Paris au răpit pe Eleni șiau fugit cu dânsa la Troada, precum dzisăm,iară Menelaos déde știre la toţi stăpânitorii șidomnii Greţiii de tâmplarea ce i-au vinit și deocara carea i-au făcut Paris, poftindu-i șiînvitându-i pre toţi la izbândă, arătându-le căaceasta rușine nu numai a lui, ce de obște atuturor iaste și cu toţii înainte troadénilor și atoată lumea rușinaţi și batgiocuriţi vor rămâneade nu să vor scula să-și răscumpere necinstea;aceasta audzind cu toţii îndată cineș de pré lalocurile sale sculându-să pentru ca să săsfătuiască, la cetatea Avlida cu toţii la dzi datăs-au adunat, unde multe sfaturi și într-o parte șiîntr-altă zbătându-să, până la anul s-au trăgănatalesul lucrului. Căci era unii carii socotiia căpentru o muiare n-ar trebui să să facă atâtavărsare de singe și zarvă și răsipă între

împărăţii mari și vécine ca acélea, ce cu altmijloc să poată întoarce pre Eleni înapoi, dândmai mult vina bărbatului ei decât lui AlexandruParis, dzicând că acesta de ș-ar fi păzit muiare,și muiare de ș-ar fi ferit cinstea, Paris cum să ofure și să o răpască n-ar fi avut. Iară alţii, cariiparte lui Menelaos ţinea, sfătuia că ori în ce chiptâmplarea aceasta ar fi fost, rușinea și necinsteatot cade asupra tuturor și încă mai mare va ficând nerăscu[m]părată lăsind-o, troadénii să vorlăuda de biruitori și îngrodzitori elladénilor. Șiașé, acestora sfat alegându-să, pănă mai preurmă cu toţii la un cuvânt și gând viind, au alesși cu tari giurământuri au întărit ca, cu toţii, cutoate puterile sale sculându-să, sau cu toţiipănă la unul să piară sau rușinea și ocara careali s-au făcut să-și răsplătiască și pre Troadaatocma cu pământul răzsipind-o, nici untruadean viu să nu lasă.

De altă parte, troadénii, încă socotind lucrulla ce va să vie, cu toţii adunându-să, multesfaturi și lucruri clătiia și să chibzuia cum vorputea purcéde spre lucrurile ce s-au început,însă cu toţii într-un sfat și într-o inimă era, caorice rău s-ar tâmpla să le vie la cap, pentruvoia lui Alexandru Paris cu dragă inimă să-lpriimască, și pănă la unul de vor rămânea sămoară, sau izbândiască, iară vii pre Eleni să nudea.

Din domnii troadénilor doi numai staîmpotriva sfatului acestuia, Antenor și Eneas,carii sau cu mâzdă agiunși fiind la Menelaos,sau cu mai bune capete și cu mai copţi crierislujindu-să decât alalţi, în tot chipul și nepărăsitîndemna și sfătuia de arme și războiu cu alalţigreci să nu să apuce, nici pré frămséţe uniimuieri să schimbe dragostea frăţască șimegieșască și mai pre urmă, pentru un lucru caacesta de nimică într-îmbe părţile mare moarte,amânduror împărăţiilor de plâns și de olecăitsfărâmare și răzsipă și pănă în cea de apoi șicetăţii răsturnarea și împărăţiii lor cea de preurmă prăpădénie să nu vie. Ce sfaturile acésteasănătoase acestor doi domni înainte frumséţiimuierești nicicum sporiia, că lui Paris mai iușorși mai pre lesne fără împărăţie, fără moșie șiașéși fără viaţă îi pare a fi, decât fără privalafrumuséţelor și decât mângăiare ochilor și acosiţelor Ilénii. Și așé și troadénii rumpserăsfatul, ca cu mâna într-armată și cu pieptîmplătoșat, precum să sprejinească, așé să facătoată lovitura și ruptura de groaznică moarteaducătoare.

Deci a grecilor de la Evropa cei mai de frunteși mai aleși de oaste putători au fostAgame[m]non (pre carile cu sfatul de obște l-auales să fie poroncitoriu și împărat peste toateoștile), Menelaos, Nestor, Palamidis, Ulisis,

Diomidis, Aiaxi Telameneanul și alt Aiaxi,Docreanul, Ahileus și Patroclos. Iară a grecilorde la Asia: Priam, stăpânitoriul Troii, Ector,Deifovos, Memnon, ficiorul lui Tihon, Telefos șiElenos; iară alalţi a doa și a triia spiţă mulţi aufost, a căror izvod, de mulţimea cuvântuluiferindu-ne, nu-l aducem.

Capul VI. Bătaia a tuturor ellinilor la Troada șirăzsipa ei

La annul mai denainte de Domnul Hristos1194, iară de la Adam 4314, ellinii evropéni,precum pomenim, de toate ciniile căte la oastéși de pre mare și de pre uscat trebuiesc gătind,Agamemnon, cu toate oștile în vase întrând, autrecut la Asia și, la uscat ieșind, cu vrăjmașănăvală cetatea Troadei au încungiurat și a obate au început, și fără răzsuflu, prin vrémea adzéce ani, multe războaie și omorâri groaznicedintr-îmbe părţile s-au făcut, vârtos bătându-să;și nici putérilor, nici vieţi cruţind, elladénii pentruca și paguba și rușinea să-și răscumpere și cual său încă și a altora să ia, iară troadénii șidobânda să nu dea și al său să-și fereascănerăpit și neprădat.

Așé necontenit iarna și vara dzéce ani,precum am dzis, luptându-să și cu féliu de féliude morţi groznice omorându-să și săvârșindu-

să, precum unii din istorici și ales Dionisiodotdzice, într-această bătaie dintr-amândoaăpărţile ca la o sută și cincispredzéce sute de miide oameni să fie pierit. Deci pănă mai pre urmăelladénii, sau cu putérea armelor sau, precumvor alţi istorici, cu vicleșugul și vânzarea luiAntenor și a lui Eneas, au răzbit pe troadéni șiau dobândit cetatea. Și întrând înlontru, pre câţiau mai aflat vii, pre toţi supt sabie i-au pus, niciunuia cruţind, fără numai pricinii a atâta răutate,Elénii, și a lui Antenor și a lui Enias, pre carii i-au slobodzit și li-au dat voie cu toată casa șifamilia lor, încătro li va fi voia, fără nici obântuială să se ducă. Pentru care lucru s-aucredzut la cei mai mulţi precum cu a lorprodosie (vândzare) și vicleșug să să fie făcutcale nepriiatinilor și să fie dobândit cetatea;macar că sint alţi istorici carii de acest nume peAntenor și pe Enias vor să curăţască, dzicândcă elladénii știindu-i că aceștia dinceputulsfatului și a războiului totdeauna au fost sfătuindsă nu să apuce de gâlceavă, ce să dea pe Elenibărbatului ei precum pănă mai pre urmăevropénii vor fi biruitori și troadénii cu Eléni, șicetatea și împărăţiia își vor piiarde, carea s-au șitâmplat. Și pentru acest a lor înţelepţesc sfatîntriagă socoteală, să-i fie cruţat și cu totul al lor,ce au avut, să-i fie slobodzit.

[3]Deci veri așé, veri amintrilea au fost,

precum Iustin istoricul din istoria lui Trogospomenéște, din tot neamul bărbătesc șimuieresc și din toată vârsta tinerească șibătrânească, din troadeni numai acești doidomni cu viaţă și cu toată familiia lor au ieșit șiîn corăbii întrând spre Italie vétrelele audeșchis.

Capul VII. Pentru trécerea lui Antenor și a luiEnias la Italia și de stăpânirile lor acolo

Acești doi pomeniţi domni troadéni, vâslindspre Italie, Antenor s-au abătut în părţile undeacmu iaste ţara veneţiianilor ș-au descălecatacea ţară acolo, însă nu unde iaste acmucetatea Veneţiii, că aceasta după mărturiia luiOnufrie cu 429 de ani după Domnul Hristos ș-au aruncat temeliile pre năsip și pre apă,precum se véde stând și pănă astădzi.[4]

Iară Enias au abătut spre Italia unde préacéle vremi stăpânia Latinul (de pre a căruianume și ţara s-au chemat Laţium și nărodul luilatin); véde-să că acest Enias nu cu puţineioameni au fost ieșit din răsipa Troadei, devréme ce scriu istoricii, că ieșind el din corabiila uscat, Latinul îndată i-au ieșit cu oasteînainte, nepriimindu-l adecă să iasă și să întrepe pământul lui. [5]

Enias încă, oastea carea cu sine avea înșirag tocmind-o, de războiu și de bătaie să săapuce era gata; ce Latinul, vrând pentru ca săsă înștiinţédze ce oameni și de unde sint ei,întăi au poftit pre Eneas la voroavă, ce dindulciaţa și frumséţea voroavei lui Enias atâta s-au domolit și s-au mierat Latinul cât îndatălepădând armele și gândul împotrivnic, fără dealte prepusuri la împărăţie soţie l-au priimit; șiîncă pentru ca mai mare dragoste și plecarespre dânsul să aréte și pre fiică-sa Levania i-audat (pe carea mai denainte o fusése logodit cuTurnus, domnul rutulilor), și, ginere făcându-l, l-au împreunat cu singele său; iară Turnus,domnul rutulilor vădzind că l-au micșuratLatinul, și pre logodnica sa au dat-o dupăstreinul acela Enias, de greu tulburându-să,pentru ca și această rușine să-și răscumpere șilogodnica să-și ia, gătindu-să cu oaste, asupraamânduror s-au rădicat; în care războiu Eniasbiruitoriu ieșind, Turnus cu ai săi în bătaie aupierit; ce și Latinul încă în războiu cădzind,Enias precum a socru-său așé lui Turnus șipământul și năroadele, singur de ciia austăpânit.

Capul VIII. Arată-să stăpânirea niamului luiEnias pănă la nașterea lui Remus și a lui

Romulus și ciudată nașterea lor

După izbânda asupra lui Turnus și cădéreasocru-său, lui Latin, Enias cu ai săi troadéni șicu cei de loc latini în stăpânire aședzindu-să șipre alte niamuri primpregiur mâna a-și întindeau început; ce făcând războiu cu Mezenţie,domnul etrurilor, Enias la bătaie au pierit, iară înlocul lui rămâind Ascanie, fiiul său, pentru camai vărtos urmele să-și întemeiadze, au ziditcetatea ce-i dzicea Alba Lungă, carea au fostscaunul săminţiii lui Enias și cap tuturor cetăţilorItaliii trei sute de ani, pănă adecă s-au ziditRoma și s-au mutat de acolo scaunul laRoma.[6]

Așé troadénii stăpâni rămâind în Laţium,după multă vréme sămânţa lui Enias din ficior înficior și din nepot în nepot era următori șimoștenitori stăpânii latinilor, pănă au vinit laanul mai denainte de Hristos 777, în ce vrémeau fost rămas doi fraţi la stăpânire, Amilius (maimic) și Numitor (mai mare). Ce Amilius, pestesocoteala firii și dreptatea limbilor, frate fiind maimic, cu sila singur numai au apucat scaunulstăpânirii. Și vădzind că frate-său Numitor alţificiori parte bărbătească nu avea fără numai ofată pre carea o chema Rea, au pus gând tot săstângă seminţiia frăţine-său și în urmă de ciiaficiorii lui să rămâie moștenitori singuri.

Ce aceasta cu alte ispite mai fără lége a

isprăvi neîndrăznind, au aflat mijloc ca acela,care să nu dea prepus și scandal în nărod, șiașé, în chip de cinsté și de dumnădzăire, auporoncit precum Rea, fata lui Numitor, să sesfinţască boadzii ce-i dzicea Vastalis, lacapiștea căriia era obicéiu de punea féteficioare, carile nici de acolo putea să mai iasă,nici să să mai mărite li să cădea, ce în toatăviaţa într-acea capiște rămâind, păzia foculcarile la oltariul boadzii ardea, ca niciodânăoarăsă nu să cumva stângă.

Așé într-acea capiște pre nepoată-sa băgândși supt tare pază ţiind-o, după câtăva vréme s-au aflat îngrecată; pentru aceasta unii vor sădzică precum din împreunarea fără lége să fieluat în pântice; iară alţii basna adăogând vor sădzică precum Mars, dumnădzăul războaielor,vădzind strâmbătatea carea să face neamuluilui Numitor, singur ficioarii bărbat și pruncilor,carii dintr-însa era să să nască, părinte aupriimit să să facă. Și într-acesta chip Rea,zămislind, să fie născut gémeni carii s-auchemat Remus și Romulus.

Amilius, înţelegând pentru prăsila Reii și denaștere pruncilor, îndată au poruncit de i-aulepădat pe prunci într-o pădure deasă, acolo cuînceputul vieţii și sfârșitul tot deodată să le fie;iară pre maica lor cu mari munci și pedépse prin

cătăva vréme ţiind-o, pănă mai pre urmă într-acéle fără milă legături și cazne s-au săvârșit,pre carea mai apoi romanii în număruldumnedzéielor puind-o, ca unui dumnedzău i-au slujit.

Capul IX. Arată-să aflarea pruncilor și moartea lui Amilius

Amilius, ţiindu-să acmu că pre pofta inimiisale au izbândit și săminţiia frăţine-său cubătrânéţele lui Numitor în veci va apune, nici dinoase uscate ca acélea să răzsaie ceva va mai finedejde, însă precum Iustin[7] voroavaîmpodobéște, furtuna de grijea romanilorpurtând, la locul unde gémenii prunci eralepădaţi, o lupoiacă au îndreptat, căriiamurindu-i ţincii, ţiţile de lapte neavând cine să lesugă, i s-au fost îmflat. Lupoica dară, dândpeste prunci, sau pentru durerea ţiţelor de lapteîmflate, sau cu altă a proniii taină, firea cea dejiganie lacomă și înghiţitoare uitându-și, mamcăși maica cuconilor s-au făcut; adése la dânșiimărgând și aplecându-i, ţiţele își storcea și dedurerile ce trăgea să oteșiia.

Adése ea acolo la hrana cuconilor cercetând,un păstoriu a moșului lor, a lui Numitor, anumeFavstus, carile cu turmele într-acéle părţi îmbla,i-au luat sama; și luându-să pe urmele ei au

aflat-o în desime, ţiţele la gura prunciloraplecând și ca cum din sine născuţi ar fihrănindu-i. Deci păstoriul Favstus, trăgândpruncii de supt pânticile lupoiacăi, i-au luat lasine și i-au ţinut pănă i-au crescut mari și întrepăstori cu viaţă sălbatecă i-au hrănit.

Așé Remus și Romulus a cui ficiori să fie șide cine născuţi neștiindu-să, între alalţi păstorilăcuind, din dzi în dzi cu vârsta puterile șivitejiile își adăogea și toate turmele de tălhari șide alţi prădători tare și neatinse le păziia. Iară odată tâmplându-să a vini nește tălhari să pradeoile lui Numitor, fraţii amândoi li-au săritîmpotrivă, ce Remus mai mult înainte pe tălhariîntirind, de sprejineala frăţine-său rămas șinesprejinit fiind, cade în mâna tălharilor; tălharii,socotind ca să-și astupe faptele lor cele réle,după ce au prins pe Remus, l-au dus la Amilie,dzicând precum acela iaste carile adése oile luiNumitor a lovi și a le prăda s-au fost obiciuit; șipre apărătoriul carele pre alţii acesta a facebrăniia, vinovat și rău a fi vrea să-l dovedească.

Amilius, vrând adică să facă voia frăţine-săului Numitor, pre nepotu-său ca pre un fur șitâlhariu la dânsul l-au trimis, dzicându-i să facăcu dânsul cum îi va fi voia.

Numitor, aducând pre tânăr înaintea sa șicăutându-i tineréţélor și mărimei chipului, au

căutându-i tineréţélor și mărimei chipului, auînceput a-l lovi la inimă să nu cumva fie vreunuldin nepoţii lui cei lepădaţi, căci și la faţă foarteș-au fost răducând cu dânsul; și întrebându-lpentru vârsta annilor, încă s-au fost potrivind cuvrémea lepădării lor.

Așé Numitor, stând îndoinţa gândului și alucrului, iată soséște și păstoriul Favstus,aducând și pre Romulus cu sine și spuindu-itoate dinceput, precum i-au aflat și pe ce vrémeși de hrana lor întăiu de la lupoiacă, apoi de ladânsul și de toate de-a fir a păr povestindu-i, s-au adeverit precum ei nepoţii lui și fiii fétii sale,Reii, să fie.

Dintr-acel ceas Numitor cevași nepestind, cunepoţii învitând pre păstori și pre alţii ai săioameni, pentru ca și moarte fétii și împărăţiiasă-și răscumpere, fără veste asupra lui Amiliuss-au sculat, pre carile ucigându-l nepoţii, iarășiau aședzat pre moșul lor la împărăţie.

Capul X. Arată-să temeliia Romii șiîncepătura împărăţiii romanilor

Remus și Romulus fraţii, nevrând a să arătanemulţămitori pădurilor carile i-au acoperit șimunţilor în carii au crescut și păstorilor carii i-auhrănit, aducând (precum scrie Iustin[8]) maresumă de oameni (de vréme ce îndată și senatul

au aședzat, carile era o sută de bătrâni și i-auchemat părinţi) și mărgând la locul unde fiara i-au fost hrănind, acolo temeliile împărătésiicetăţilor au pus, mai denainte de vinireaDomnului Hristos cu 750 ani, iară după răsipaTroadei cu 432 ani, pre vrémile când stăpâniiaîn Iudea Ioatham, ficiorul lui Osia.

Iară după ce s-au săvârșit cetatea Romei șis-au mutat scaunul de la Alba Lungă într-însa,îndată și în scură vréme mulţime de vo[i]nici s-au strâns, cărora lipsindu-le femei și veciniifétele după păstori a-și da nepriimid (căci de prefraţii Remus și Romulus între păstori crescuţifiind, tuturor oamenilor lor vecinii de prinpregiurpăstori le dzicea), ei încă la praznic, unde fétesabincéle pentru privala giocurilor alergase, preacéle fete a sabinélor au răpit și și le-au luat defémei; de ciia deodată vecinii de prinpregiurapoi Italia suppuind, mai apoi și a toată lumeaîmpărăţiia a cerca au purces.

Așé dară, fiind ijdăraniia și începăturaromanilor de la grecii troadéni și temeliiaîmpărăţiii lor de la acei doi fraţi (de pe a căroranume și cetate[a] Roma s-au numit), fiind deaciia cu cursul vremilor atâta s-au mărit și pestetoată lumea s-au lăţit, cât și mai nici un unghiu alumii n-au rămas carele să nu fie de la dânșiisupus sau de armele și de numele lor să nu să

fie cutremurat. Pentru a cărora minunate lucruriși peste cuprinderea a socotélii omenești vitejii,pline sint scrisorile a scriitorilor a tuturor limbilor.

Și așéși nici istoriia a Sfintei Evanghelii,mărimea și putérea lor au tăcut, precum deosăbidintr-alte locuri mai ales Sfântul Lucapomenéște că pre vrémea nașterii Domnului șiMântuitoriului lumii „împărăţind Avgust Chesari,trimis-au poroncă în toată lumea pentru ca să săscrie toată parte bărbătească și să să știenumărul bărbaţilor în toată lumea romanilor”; lacare scrisoare mărs-au și Maica Ficioară cu Fiulsău și a lui Dumnădzău Părintelui, în vrémedupă trup și mai denainte de vréme după fiinţănăscut, iară niciodată făcut, pentru ca numeleDomnului Isus Hristos în izvodul suppușilorromanilor să să scrie.

Așé Dumnădzău Părintele pre Fiiul său unulnăscut în trupul omenesc, între supușiiromanilor a să număra învoiaște, pentru ca preaciiași romani la vréme singurii orânduitei salesocotéle știute și hotărâte, prin darul de a doaoară naștere și prin credinţa cuvântuluiEvangheliii fiiului său, de iznoavă să-i răznascăși precum odată după fire fiii ellinilor era, așédupă graţie mai pre urmă fiii Evangheliii să-ifacă și giugului Fiiului său celui ușor să-isuppuie.

Capul XI. Dovedescu-să cei ce vor să dzicăcă romanii nu să trag, nici sint din niamul

ellinilor

Precum nesăţioasă firea poftii omenești, deșide alte ale lumii, carele bune și fericite a săchema s-au obiciuit, vreodată să poate sătura,însă pentru slavă și cinste totdiauna flămăndă șinesătulă iaste; așé și ochiul zavistiii, macar cămulte cu ascuţita sa vidére și a tréce și ca șicum nu li-ar videa a să face poate, însă slava șicinstea altuia cu otrăvită și deochetoare privalăsă nu o atingă și a o deochia să nu să siliască,preste fire și preste putinţă iaste. De care lucrunici cu divă iaste de să află vreunii, de ochiulzavistiii purtaţi și de cei de ai săi și fireștipărăsiţi, carii vor să dzică că neamul acesta aromanilor, nu ellini să fie, nici rodul prirodul lordin grecii troadéni să li să tragă: ce divă? Și celucru nou iaste acesta?

Iarăși dzicem, de vréme și mai buiguiţi și maiuluiţi au fost și sint alţii decât aceștia, carii nunumai pre romani varvari a fi, și viaţa lor nu dincea ellinească să fie odrăslit, cu neștearsăfrunte au tăgăduit, ce încă și pre singuri elliniidin neamurile lor céle varvare să să fie răzleţit șisă să fie zămislit a blojori nu s-au siit, precumun Orbinus Raguzău, ocara și necinsteanumelui istoricesc, siléște să aréte și să

dovédească precum machédonenii, troadénii șitoate neamurile ellinéști, mai toate deosăbi deathinéni și de elladéni din bulgari, adecă dinvarvarii de peste Volga, să fie la dânșiiîncepătura neamului lor ducând.

Iaste altul tocma acestui lunatec pre numeMaemburg carile asudă și aspumă să dzicăprecum limba ellinească iaste din limbașfedzască abătută. Atâta aceasta să prinde cade cum ar dzice ţiganul că iaste părinte iudeuluiși precum limba arăpască iaste din ceaghiurgiiască scornită.

Și alţii mulţi sint de acest féliu de plomădeţi,cărora nici precum cuvânt să fie grăit, cei celucrurile precum sint giudecă le pot dzice, nicide răspuns vrédnici a fi îi socotesc. Pentrucarea și noi, împuţita lor covăsală mai mult aamesteca părăsindu-ne, la cuvântul nostru neîntorcem.

Împotriva acelora dară carii cu nesocotit șinemăsurat pas să aruncă și evghenia romanilordin neamul ellinilor a fi fără nici o stidiretăgăduiesc, puţinéle și vânoasele dovéde vomaduce, socotind că și acéle multe (că multe șimai fără număr sint, de să va osteni cititoriul săcaute în toată carté lui Dionisie Alicarnasevs,unde numai la unul mii și sute va afla) tot atâtadovedesc, cât și ceste puţine; precum și fiete la

dovedesc, cât și ceste puţine; precum și fiete lacare giudecată, veri doi marturi adevăraţi, veri osută tot o credinţă și o effecaţie (trécere) au, nicimai mult créște adeverinţa decât iaste ea,macar mulţi, macar puţini ar fi aciia carii omărturisesc. De unde și Sfânta Scripturăîntăréște că în gura a doi sau a trii marturi va statot cuvântul.

Marturul întăiu ne iaste ciata istoricilor vechi,din carii culegând Iustin[9], scrie precum fraţiiSţipioni amândoi, Africanul și Asiaticul, fiindorânduiţi de la senat cu oști să margă la Siriaîmpotriva lui Antioh, au trecut la Illion (aceasta-iTroia), unde romanii împreună cu troadéniimare bucurie unii de alţii avea, spuindu-letroadénii și povestindu-le, precum romanii sintsăminţiia lor și moșii-strămoșii lor au fost ieșindde la Troada; romanii aceastași mărturisind,atâta veselie și a inimii lor săltare s-au făcutîntre dânșii, câtă să face între părinţi și între fiicarii, prin multă vréme depărtaţi și răzleţiţi fiind,iarăși a li să împreuna și a le să videa săntâmplă.

Așijdera troadénii învita pre romani și spresuppunerea Asiii îi îndemna, dzicându-le săsilească să o răscumpere și din mânule altorasă o dezbată, ca pre o moșie carea dinceput aufost a moșilor-strămoșilor săi. Apoi și lor chip demângâiare făcându-și, dzicea că nu de jăluit ce

de poftit au fost răzsipa Troadei de vréme ce i-au fost încă mai fericită să să nască de-a doaoară, adică prin izbândile fiilor ii, a romanilor.Într-acestași chip și romanii lăcașurile șisălășluirile troadénilor, ca a mai marilor săi, șibeséricile și chipurile dumnădzăilor, cu o poftăde dragoste nesăţioasă cerceta și le priviia.Acéstea dară în scurt din céle lungi culégeIustin, carile pre ochiul cel zavistnic nu numaisă-l luminedze, ce încă de va mai sta înîmpietrirea pizmei sale și a-l pârjoli pot și preapot.

A doa mărtirire iaste singură cărarea și caleafirii, carea învaţă pre fiiu graiul și limba părinţilorsăi, iară nu altora; care lucru decât radzelesoarelui mai aiavia și mai chiar să véde călimba ceastă de astădzi lătinească, odânâoarăau fost hireșe ellinească și limba ellineascămaică, iară a latinilor fiică să cunoaște. Ce dupăîntrarea lui Enias cu oamenii săi în ţara latinilor,cu cursul vrémilor fiica de la maica cu multul s-au abătut și, cu amestecarea celor de loczămintindu-să, de la strălucirea a cea dinnaștere au cădzut și s-au mai întunecat. Ceastădară elliniască, precum am dzis, cu cea de locamestecată, frămséţea ș-au schimosit; iară ceade loc, cu multul împodobindu-să și supţiindu-să, frumos s-au schizmit și s-au ghizdăvit, atâtaprecât astădzi după atâţea véci, fietecine să

cunoască poate că precum iaste maica, așé auieșit și fiica; și între toate limbile lumii ea ţinestepena a doa după cea ellinească, iară alaltetoate după dânsa.

Pentru încredinţala aceștii socotéle, în locul ao mie de marturi, pre unul numai vom aduce,pre Scaligher, carile cu mari și netéde socotéleetimologhicești (adecă tâlcuitoare de cuvinte)arată și dovédește precum toate nume>ri<le,cuvintele și graiurile lătinești ca niște crăngidintr-o truchină și ca niște zmicéle dintr-orădăcină dintr-aceea elliniască răzsar și sădespart: și orice însămniadză virtutea cuvântuluilătinesc nu din sine, ce din cel ellinescînsămneadză ce însămneadză. Și nu numaicarile așéși și acmu chiar ellinește și nebetejitsă vorovăsc, ce și célea ce așéși de tot abătuteși strămutate să văd ca și cum nu ellinéști cehireșe lătinești celor puţini într-acesté limbiprimblaţi să par, în rădăcina și fundul lorellinești și sint, de la cei cunoscători așé segiudecă, precum pentru pildă – cinci, șeasecuvinte aicea vom aduce și de pre acéstea dealtele giudecată a face cititoriului pre lesne va fi.

Adecă: θεός, Deus, Dumnădzău, a căruiaetimologhie cei mai învăţaţi o fac așé: (θεός,theos) să dzice, căci lui ceva nu-i lipsește saupentru căci el toate tuturor dă; sau să tâlcuiaște

la graiul θεάταί (theaté), adecă că toate véde șiochiului lui toate sint suppuse. Sau iarăși de lacuvântul δέος (deos) theos, ce să înţălége frică,spaimă, pentru căci el iaste de temut și despăriiat; iară de să va duce cuvântul lătinesc(Zeus, Deus) de la cel eolicesc (că și ceaeolicească limbă, elliniască iaste) (δεύς), carilesă scrie și (Zεύς), să aduce de la graiul (ξάω),ce va să dzică trăiesc, căci Dumnădzău numaipururea trăiaște.

2. Homo, om, vor cei mai curaţi etimologhiciprecum purcéde de la cuvântul ellinesc (όμώς,omos), adecă dobitoc însoţiitoriu sau, într-altchip, de la όμιος (όμοιος) (omos) de la cuvântul(omios) adecă aséménea, sau de unde săpoată dzice aséménea, căci după asămănarealui Dumnădzău iaste făcut omul.

3. Equus, ίππος (cal), carile macar că singurasămănarea cuvântului îl arată din cel ellinescsă fie, însă mai aiavea îl tâlcuiesc să fiepurcegând de la cuvântul είκειν, adecăîmblândzitoriu (carile să poate îmblândzi și a săînvăţa) sau de la cuvântul όχέω, ca cum ardzice έχους de la cuvântul όχέω, trag, căcitrage. Sau de la (όχέυω), saiu, salt, căci iastedobitoc săritoriu și giucătoriu.

4. Așé domus de la δόμος (casă), de lacuvântul (δέμω) „demo”, zidesc, fac sălaș.

cuvântul (δέμω) „demo”, zidesc, fac sălaș.

5. Așé aqua, ϋδωρ (apă), macar că multdeosăbit nume și de la cel grecesc departe a fise véde, însă purcéde iarăși de la cuvântul άγω,adecă beau, căci apa iaste de băut, sau de lacuvântul άχά.

6. Așé ego, έγώ (eu), așé dico (dzic), carilepurcéde de la graiul ellinesc δείκω sauδείκνυμι, adecă arăt, dezvălesc, căci a dzice nuiaste altă numai fără gândul a descoperi șiascunsul inimii altuia a arăta. Așé (cognosco,cunosc), de la cel ellinesc γινώσκω. Așé(maneo, mân) de la cel ellinesc μένω. Așémanica, mânecă, μανίκιον. Pectus, πεκτος, saude la πικτος (piept), oculus (ochiu) să citéște laEsihie όκκος, carile purcéde de la cuvântul( όχος) , cuprindzătoriu, căci viderea iaste maicuprindzătoare a lucrurilor decât toate alaltesimţiri.

Și ce mai mult pe cititoriul nostru aicea sătrudim, carile de va pofti mai deplin și va vreapentru aceasta să să adeverească, ia poftimlexicoanele etimologhilor în mână, în carilebinișor și pre amănuntul cercând, pare-ni-să cădupă socoteala unora mai mult de o sută și 11cuvinte hireșe lătinești în toată limba lătineascănu va putea afla.[10]

Capul XII. Arată-să pre scurt precum niamulmoldovénilor, munténilor, ardelénilor (carii

cu toţii cu un nume de obște români săchiamă) să fie din rodul său hiriși romani și

precum Dachia au fost descălecată deTraian-împărat cu cetăţéni și slujitori romani

Aceștia dară mai sus pomeniţi și în toatălumea cu nume nemuritoriu vestiţi romani,nepoţii adecă și strănepoţii ellinilor troadéni,sint moșii-strămoșii noștri ai moldovénilor,munténilor, ardelénilor și a tuturor, oriunde săaflă, a romanilor, precum și singur numele celde moșie ne arată (români chemându-ne) șilimba cea părinţască (carea din romăniască saulătiniască iaste), nebiruit martur ne iaste.Aceștia (iarăși dzic) romani, după zidirea cetăţiiRomei și întemeiarea împărăţiii ei, dinmoștenitor în moștenitoriu atâta s-au mărit, s-auînălţat, s-au întărit și s-au lăţit, cât, ca cu uncuvânt să dzicem, cetate[a] Romei s-au numitîmpărăteasa cetăţilor, iară romanii stăpânii șibiruitorii lumii.

Așé neamul acesta, în toate părţile sporind șiprecum cu dreptatea așé cu armele pătrundzind(căci și armele și războaiele au pravila șidreptatea sa), prin vréme 857 ani, pănă lavrémile marelui Traian împărat și după dânsul,mulţi véci tot înainte au pășit și au crescut.

Deci în vrémea lui Traian, cu hărniciia șivredniciia lui, supus-au și pre vrăjmaș și viteazneamul dachilor, carii ţinea locurile acéstea,unde acmu iaste ţara noastră a Moldovei, amuntenilor și Ardealului (precum curat la Capulpentru hotarul Dachiii s-au arătat).

După nărocită biruinţa lui Traian asupradachilor și după pieirea domnului lor Dechevalși răzsipa a tot nărodul acela, știind acmu prinlungă ispită precum neamul dachilor iaste olimbă vrăjmașă și neaședzată și el încă avândîn socoteală să treacă cu oștile la Asia asupraparthilor (care neam pre atuncea împărăţiiapersilor supusése și mai tari decât toţi a fi săsocotiia), deci ca pentru lucrurile romanilordespre această parte fără grijă și hotarăleîmpărăţiii bine păzite să lase, au ales că predachi și pre câţi rămăsése de tot să-i rădice și întoată Dachia cetăţi făcând și céle slabe întărindcu slujitori să le întăriască și cu orășéni romănisă le sălășluiască; căci dachii nu numai cumultă stricăciune și pradă în hotarăle împărăţiipeste samă făcea, ce încă la atâta strâmtoareîmpărăţiia adusése, cât și dare de baniorânduită pre an le da, precum ca în pace să ţiecu darul pre cei ce nu-i putea sprejini cu armele.Care lucru nu puţină necinste, ce încă marerușine slavei numelui romănesc aducea.Așijderea, socotind că după depărtarea lui la

Asia, rămășiţa dachilor să nu să cumva agiungăcu alţi varvari de prinpregiur și iarăși ca puiulșérpelui capul rădicând, obiciuitele lor șiveninoase mușcături în trupul împărăţiiiromanilor să înfigă.

Cu această socoteală Traian împărat, dupăbiruinţă, în anul de la Domnul Hristos 106(precum din Xifilin și din Dion însămneadzăPetavie și Calviz) cu mare pohfală la Romaîntorcându-să, încă cu mai mare cinste l-aupriimit sinatul, că nu numai triumf i-au făcut, ceîncă și stâlp înnalt și minunat i-au rădicat înlocul carele și astădzi să cheamă târgul luiTraian[11], în mijlocul Romei. Atuncea toateneamurile varvarești, pănă la singură India, debiruinţa ce purtase asupra dachilor, soli deînchinăciune și de plecăciune a trimis.

După acestea din toate stepenele și cinurileromanilor, adecă din boiari, din orășéni și dintoate cétele slujitorești, mulţime de oamenialegând, cu case, cu femei, cu copii cu tot, înDachia i-au mutat; și prin toate locurile ei i-auaședzat și cu dânșii locurile, cetăţile șitrecătorile céle despre parte tătarâlor maideșchisă au întărit și li-au străjuit.

Deosăbi de aceasta, pentru ca coloniia (așédzicea romanii sălășluirelor sau slobodziilor

noaă) de dânsul întemeiată (adică lăcuitoriiromani în Dachia) mai fără grijă și mai cuodihnă să poată petréce, din hotarăle Panoniii(aceasta-i ţara ungurească cea mare), pănă înapa Donului, șanţu, lucru de minune, săpând,pre tătarâi acelora părţi și pre cei ce în Crâmlăcuia, ca-ntr-un ocol i-au închis (pentru careșanţu în Gheografia noastră, carea pentruMoldova am făcut, s-au pomenit mai pre larg) șiprecum pre romanii cei din Dachia, așé hotarăleîmpărăţiii despre această parte în bună pază șiodihnă li-au aședzat.

De aicea dară și dintr-aceștia romani s-auînceput neamul nostru a românilor. Și Traian,marele împărat, iaste săditoriul și răsăditoriulnostru; romanii sint buciumii viii Dachiii noastreși noi vlăstarile lor, de atunce pănă acmu, pentr-atâtea clătiri și mutări de vrémi, nestârpiţi șinedezrădăcinaţi înverdzind și dreaptă șiade[vă]rată roadă de slava și cinstea și vitejiiiaromâniască.

Știu că cu greu iaste a să mistui vechiulcuvânt carele dzice că gura carea singură presine să laudă pute. Așé iaste adevărat; însă șiadevărul grăind, nime nu s-au rușinat. Că de vasocoti cititoriul nostru, însă cu socotialacumpănită, afla-va în românii aceștia ce nu vaputea afla la multe neamuri, și în mici domniile

lor, chiverniséle și cumpătări cu multul maiisteţe și mai nervoasă decât la mari crăii șiîmpărăţii. Precum videm, că zmăul cu șeptecapete, turcul, ce împărăţii, ce crăii și ce domniin-au suppus, așé cât nici urma nu li să cunoaștecă doar au fost vreodată slobode, necumstăpânitoare; precum iaste împărâţiiaŢarigradului (să nu pomenim céle nenumărateîn Asia), Greţia, Machedonia, Peloponisul șitoate ostroavele Mării Mediterranii (puţine dintr-acéstea deosăbind), crăiia bulgarilor, a sirbilorși pănă alaltaieri și crăiia ungurilor (carea luiLeopold chesariul și următorilor lui, vécinicejirtfe să facă iaste datoare). Pre acéste, dzic,mari și puternice stăpâniri, așé li-au suppus,așé li-au domolit, cât, precum am dzis, nicisămn au rămas carele să poată fi dovada ceiide demult a lor puteri și eleftirie (slobodzenie).Iară acéste a noastre doaă ţări, cu agiutoriul luiDumnădzău, macar că suppuse și ascultătoaresint tirăniii turcești, însă nici stăpânirea, nicislobodzeniia gios ș-au lăsat, ce după multesingeroase și românești războaie cu tătărâi, cucazacii, cu ungurii, cu léșii și mai apoi cuvrăjmașii lupi turcii și cu cei de-o fire cu dânșiitătarâi, niciodată piciorul din hotarăle sale afarănu ș-au scos, cei înfipţi și nezmulţi au rămas,precum și ale lor și ale noastre hronologhiiaiavea mărturisesc; și singur lucrul martur viu șide faţă iaste. Că deși groazei lumii, și împărăţiii

turcului, bani a da obligate sint, însă beséricile,lége, giudecăţile, obicéile nesmentite șinebetejite și le-au păzit. Copiii românilor,dzăciuială păgânilor a fi (precum alte suppusecrăii pat), n-au suferit. Meccit turcesc a să zidisau besérică în giamie a să preface pănă lavrémile noastre n-am văzut și céia ce iaste maimare sămnul vredniciii și slobodziii, putéreamonarhicească nicicum puternicii monarhiiturcești pănă astădzi nu ș-au aplecat-o, ceprecum dinceput au avut-o stăpâ[ni]torii locuriloracestora, tot așé o au și o ţin, într-a cărora mânăstă viaţa și moartea suppușilor săi. Una numainesăţioasă lăcomiia păgânescă a isprăvi auputut și aceasta nu îndată, ce după multe vremi;că fiind stăpânirile acestea de moșie șiclironomitoare, acmu alegerea domnului maimult stă în voia tiranului decât într-a lăcuitorilor.Ce și aceasta n-ar fi fost, de nu s-ar fi împănatsigiata cu pénele vulturului carele oîndreptiadză și ucide iarăși pre hultur.

Aicé știm că în multe gânduri am băgat precititoriul nostru, căci precum evgheniianeamului românesc, așé pentru nedezruptăcontinuaţia lui, oarece și cu laudă atingând,câteva am dzis, și la acéstea la toate nici omărturie sau din cei vechi sau din cei noi istoricipentru ade[ve]rinţa dziselor noastre n-am adus.Aceasta să știe că în nedejdea răbdării lui am

făcut-o, socotind că câteva mărturii în cărţiletrecute, la aceasta adeverind, am pomenit; apoipuind socoteala că în parte Hronicului ceurmadză vom să încépem cu câţiva ani maidenainte lui Traian-împărat, adecă de prevrémile când s-au început războaiele întreromani și între dachi; și așé viind cursulHronicului la vremile lui Traian, atunce la loculsău să aducem și mărturiile din istoricii carii auscris pre vremile acélea, căci așé ni s-au părutca mai netulburată și mai cu orânduială vamérge povéste istoriii, iară de s-au făcut și s-augreșit ceva peste așteptarea și pofta cititoriului,poftim îndreptaré și iertare.

[1] Dionisiodot, din Omir

[2] Pavsanie, din Omir

[3] Iustin, Cartea 20, Cap. 1

[4] Iustin, acoloși

[5] Iustin, Cartea 43, Cap. 2

[6] Iustin, acoloși

[7] Iustin, Cartea 43, Cap. 2

[8] Iustin, Cartea 43, Cap. 3

[9] Iustin, Cartea 31, Cap. 7 și 8

[10] Scaligher Thoma, De sacra quercus,Brunfisus, Iohan Borres, Eroţian, Martin Vosius iproci

[11] Xifilin, în Traian

Cartea a triia - carea aratămărturiile scriitorilor, căruia cum

i s-au părut și cum au scrispentru niamul românilor în

Dachia lăcuitori. Așijderea sădovedesc unii scriitori carii denume[le] Vlahiii din părére, iarănu după adevăr, au scris, și mai

vârtos basna unui Misail și aunui Simion să dezvăléște.

Așijderea dimpotrivă sădovedéște precum românii cești

de astădzi în Dachia sint totaceiia romani pre carii Ulpie

Traian i-au adus atuncea.

Capul I. Aducu-să înainte socotélelescriitorilor pentru niamul românilor din

Dachia

De vréme ce (omenite cititoriule) voroavanoastră au vinit spre acéia parte în care sintemmai cu de-adins să arătăm: de unde și din cine

au purces tot neamul românesc sau precumistoricii cu cel mai proaspăt nume îi dzicvlahicesc, întăiași dată ne trebuiaște a ne aduceaménte de céia ce giuruisem în Prevorovire,adecă scriind noi pentru lucrurile patriii, cutotului tot de la noi să ne despărţim și de toată asufletului pătimire, carea veri din urmă, veri dindragoste a ieși iaste obiciuită, de la noirădicând, cu curată inimă și cu adevăratăcredinţă (precum adevăratului istoric să cuvine)și după a lui Platon poruncă nu numai noaă, ceși priiatinilor iubitorilor de adevăr și moșiii dupăputinţele noaste să slujim.

Însă pentru ca nici clevetei pricină să dăm,nici imăciune necurăţită și neștiarsă să lăsăm,pus-am în socoteală ca de lucrurile moșiii de lasinguri noi macar un cuvinţel să nu izvodim, cetoate ale altora, cât lungă osteneala noastră a legăti am putut, precum la locurile sale sint, așéîntregi, nemutate și neschimbate înainte privéliisă le punem, carii pentru neamul românesc(carele și al nostru iaste) veri împotrivă ceva,veri după plăcérea adeverinţii ar fi dzis, cu oinimă și cu un suflet să le audzim, să le suferimși să le mărturisim.

În toată dară mulţimea celor vechi și noiscriitori, câţi pentru neamul românesc câtecevași însămnat ni-au lăsat, cinci féliuri de

socoteale să fie avut am însămnat, pre carileaicea noi câte una, câte una de faţă aducân[du]-le, în cea mai de pre urmă, cea mai desăvârșităși cea de la scriitorii cei mai de frunte și mai decredinţă și, cu socoteala de obște priimită șiîntărită socoteală, din fundul întunericului uităriila lumina pomenirii, precum nedejduim, o vomscoate.

Cea dintăi socoteală iase a acelora carii vorsă dzică că românii, macar de la Italiia să să fietrăgând, însă cu multe vrémi mai înainte deUlpie Traian, cu Flac hatmanul pre locurileDachiii să fie vinit, și de pre numele lui vlahi maide pre urmă să să fie chemat.

A doa socotială iaste a acelora carii dzic șipriimăsc precum românii de la Italia și dinseminţiia romanilor să fie; însă când și în cechip să fie agiuns pre acésté locuri și în Dachiiasă să fie aședzat precum nu pot ști, aiaveamărturisesc.

A triia socoteală iaste a acelora carii așéși detot tăgăduiesc precum niamul românilor să fiede la Italiia, ce vor să dzică că varvarii Dachiiicarii, după ce i-au suppus romanii, rămâind suptstăpânirea lor, să-și fie amestecat limba cu cealătinească și neamul lor cu cel italienésc șidintr-aceștia să să fie trăgând românii deseminţie.

seminţie.

A patra părére iaste a acelora carii buiguiescprecum niamul românesc nici de la Flac, nici dela Traian să fie adus în Dachia, ce cu multevacuri după acéștia de la Italie în Transilvaniia(carea iaste Ardealul), apoi de acolo încă maitârdzâu să fie ieșit și să fie descălecat într-amândoaă Valahiile, adecă în Moldova și înŢara Muntenească.

A cincile și cea mai de temeiu socotealăiaste a celora carii adeveresc că românii dinDachia și tot neamul lor, oriunde se află, să fieadevărat romani, pre carii Ulpie Traian de laRoma și din toată Italiia aducându-i, i-auaședzat prin toată Dachia și încă și în Misia șiaceiași romani să fie lăcuit necurmat într-însa,precum și pănă astădzi lăcuiesc.

Aceasta dară mai de pre urmă socoteală,puind noi nevoinţa în tot chipul de tot prepusulsă o mântuim și luminii sale cei hireșe să odăm, socotit-am mai pre urmă altora să ocercăm, și așé dinceputul aședzământului eipovéstea apucând, din împărat în împărat și dinvréme în vréme, după orânduialahronologhicescă mărturiile a tuturor (carii pentrulucrurile în vremi tâmplate au scris) curate șinecăptușite să le aducem.

Capul II. Pentru cu năpaste numele pentrucarile dzic unii că Dachia mai pre urmă să să

fie chemat Flachia

Mare și oarbă năpaste iaste Dachiii numeleFlachiii, carea ca o muiare, a căriia bărbat iasteneștiut sau nicicum neavându-l, dinîmpreunarea fără lége zămisléște și apoi, dedescoperirea păcatului rușinându-să și de fricarăzplătirii giudecăţii curprindzându-să cu ierbiotrăvite sau alt mijloc, toată a vieţii saleprimejdie priimind, toate chinurile a nașterii cude-a sila și fără vréme sufferind și încă și fapta aîndoitului păcat în samă nebăgând, înlontrulmăruntăilor sale, pănă încă a nu videa luminanevinovatul prunc, de lumină și de viaţă a-ldespărţi siléște; iară de multe ori proniadumnădzaiască toate rélele ei nevoinţebatgiocurind și în zădar cheltuite arătându-le șide silţele și de veninurile maică-sa întreg îlpăzéște și cu viaţă nebetejită la lumină și laarătarea altor muritori, cu mare ocară și rușineafuratelor și spurcatelor dragoste îl scoate. Precaréle reaoa și vrăjmașea singelui său maica,din datoriia firii, cu braţele să-l încăldzască și cuţiţele să-l apléce legată și orânduită fiind,împotriva firii și a dragostei părinţești, cudesfrânată pornirea și nedumnădzăire, înunghiurile uliţilor sau într-alte locuri de privalătrecătorilor depărtate și tăinuite, viaţa, precum

să dzice, în dinţi ţiindu-și, precum din pântice,așé din braţă îl aruncă și îl liapădă. De ciiaaciiași nespusă a proniii dumnădzăieștiorânduială și nenumărată milă și miloserdiecătre cineva din trecători îl descopere și-l arată,pre carile streinul luându-l, macar că sau încasa sa, sau în orfanothrofia de obște îl cruţă, îlhrănéște, îl créște și în numărul vieţuitorilorpuindu-l, la cei mulţi orășéni ai săi îl adaoge.Însă născutul a necunoscuţi părinţi fiind nothos,adecă nu cópil și, cu iertarea cuvântului, maichiar să dzic: fecior de curvă să numéște șiiaste.

Într-acesta chip și numele acesta al Flachiicercându-l îl aflăm să fie, de vréme ce dinistoricii cei vechi nici unul undeva și cândva să-lfie născut și făcut nu aflăm, nici fiiul adevărateimaici și a curatei adeverinţe istoricești să fie săpoate dovedi. Că pentru aceasta câtă au fost șiiaste osirdia și nevoinţa noastră, și așéși maidin copilărie pănă acmu mai la bătrânéţe, tot înrăsturnarea și cercarea precum a celor véchiașé a cestor mai noi istorii și scrisori (cândvrémea și mâna ni-au dat) nepărăsit ni-amnevoit, ca să putem afla pre cel hiriș și dupălége a acestui lepădat și necunoscut născutnăscătoriu. Ce pre cât în putinţele noastre aufost, macar că pre cel de lége părinte și maicăa-i afla n-am putut (căci ce nu iaste nu să poate

afla) însă pre cei fără lége părinţi, pre cât ni săpare, și aflatu-i-am și dovedi-i-vom și fărăcertarea a ocărâtei lor necinste de la dreptulgiudecătoriu și cititoriul nostru să nu scape tarenedejduim.

Capul III. Arată-să suppus și scornit numeleFlachiii de la cine s-au născut

Din toate cétele a tuturor istoricilor și din cariipănă acmu la mâna noastră au vinit, nici launul, precum am dzis, pomenirea înnoirii șischimbării numelui Dachiii în Flachia a videa nuni s-au tâmplat, fără numai a doi de cei denafară și la unul din casă. Din cei din afară unuliaste Enias Silvius, carile întăi și singur iastecela ce va să dzică că numele Dachiii de pe unhatman al Râmului ce l-au chemat Flaccus săsă fie schimbat în Flachia, iară mai pre urmă dinFlachia să să fie mai primenit în Valahia, adecămutându-să slova f în v și c în h, așijderea dupăslova f mai adăogând un a.

Pe acest Enias Silvius să véde să fie credzutși urmat săracul Uréche vornicul și laPredosloviia hronicului său dzice și el că avlahilor nume să să fie luat de pe acel hatman.Al triilea iaste un Ian Zamoschie liah; pre acestdară Zamoschie noi la mână neavându-l, cumultă nevoinţă cercându-l la lexicoanele

istoriograficești, mai pre urmă i-am dat de numeîn dicţioanrul lui Moreri, pentru carile videm preNeculai Costin logofătul pomenind precum orbnăvăléște și să aréte siléște, precum niamulnostru a românilor nu din romani să să fietrăgând, ce trecând câteodată oștile romanilorpeste ţărâle noastre și uneori și iernând într-însele, o samă de acei varvari dachi să fieapucat oarece din limba romanilor, adecă dinlătinească, și așé limba lor să să fie amestecatcu cea lătinească. Ce cât iaste pentru acestZamoschie, puţină grije purtăm de mâna șicondeiul lui, de vréme ce și în numărul istoricilorpuţin iaste cunoscut, de care lucru precumsingur cântă, așé singur gioacă, iară pre alţii, lahora și danţul său nici au tras, nici a tragepoate, fără numai iarăși pre unii din léșii săi, acărora nume>re< înainte să vor ivi; pentru acéianici dzisa lui a o mai destrăma ne vom pierdevrémea, nici de răspuns vrednic îl socotim,precum și alţii cu mii de părţi mai cunoscători șimai guidecători decât noi în rândul învăţaţilorsau istoricilor nu l-au cunoscut; iară de l-au șicunoscut cine iaste, însă cinstea numelui deistoric avthentic izvoditoriu de credzut să-i deanu vedem. Iară românii precum romani au fost șisint, cursul istoriii va arăta. Lunecării lui Uréchepre lesne-i iaste scularea și a gréșelii îndatăși șiîndreptarea, de vréme ce el nu iaste cel dintăiibovnicul giupânesei pentru carea pilda istoriii

minciunoasă am adus, ce al doilea; nici el iastezămislitoriul sau pricina scornitoare a numeluiFlachii, ce precum prostiii i s-au tâmplat, din ceiscornitori a audzi sau poate și a citi (căci deslovele lătinești lipsit să fie fost nu să arată) așéau și însămnat, după acel Ennias Silviusurmând, și această povéste adevărată istorie afi socotind, la alţii și mai vrednici de credinţă amai cerca și din mărturiile altora lucrul a dovedis-au lenevit sau tulburate vrémile lui mâna nu i-au dat (căce Uréche au trăit și au scris prevrémile lui Aron Vodă Tiranul, într-a căruiadomnie și sfârșitul istoriii sale face) și așé, dinamăgială, cu greșala pentru moșiia și neamulsău, célea ce nicicum nu sint, nici au fost, auscris. Ce acmu noi pre Uréche în răpaosul săulăsind, la cel mai vârtos împotrivnic simceaoacondeiului să întoarcem.

Capul IV. Pentru Eneas Silvius, cine au fostși de greșită socotiala lui pentru numele

Flachiii

Grea și nu pre lesne de clătit piatră a luiEneas socoteală să fie, către cititoriul nostru cudeșchis piept mărturisim (că cinstea și lăudatnumele cuiva cu cât de puţină imătoare stropirecineva a o păta sau a să sili a o ima, iaste lucrulaceluia carile nici a sa cinste au cunoscut, nicede cea mai scârnavă și mai grozavă hulă și

ocară a să feri s-au învăţat).

Mărturisim că acest Eneas Silvie nu numai înmulte istorii să să fie primblat, nu numai pentrumulte și mari lucruri să fie scris, nu numaiprecum în toate învăţăturile deplin să fie fost, ceîncă rar pre vrémile sale într-acestea șiepotrivnic și de asémenea să fie avut, și așé, dinvrednicii în vrednicii și din cinste în cinste mai întoate dzilele pășind, nu numai cât nume deînvăţat, de isteţ și de harnic de la ai săi și de lastreini ș-au agonisit, ce încă cu acésteamijloace și în curte și în beserică maresocotindu-să, prin stepenele de episcop și decardinal până la cel mai de sus a papii scaun s-au suit și corona beséricii Apusului au purtat;însă cu greu și așéși peste putinţă iaste, în céleomenești cineva tăvălindu-să, ceva omenéștesă nu pată și în cât de ascuţită și vânoasăsocotiala-și cevași tâmp și slăbănog să nuamestece. Precum și acelui lăudat bărbat să isă fie întâmplat, nu noi (că să nu deaDumnădzău cu condeiul nostru trăgători decinstea altuia să ne arătăm), ce alţii cu multulmai tari și mai denainte decât mulţi mărturisesc,carii viaţa, faptele și scrisorile acestui lăudatbărbat au scris; din carii întăi au scris viaţa luiIacov Filip de la Bergaman, în Plinireahronicilor; Trithemie în Carte pentru scriitoriibesericești și cardinal Belarmin și Ioan Antonie

de la Campania și alţii, din carii pre scurt deviaţa și de învăţătura lui, pentru voia cititoriuluisă aducem, ne vom osteni.

Eneas Silvie (dzic), ce l-au poreclit dinfamilie Piccolomini, la anul de la Mântuitoriullumii 1405, octombrie 18, s-au născut în orașulSinénilor, pre care oraș mai pre urmă după ceau stătut papă și s-au numit Pius, de pre numelesău l-au numit Pienţa. Maică-sa, Victoria, maidenainte pănă a nu-l naște prin vis au vădzutprecum au născut prunc cu coroană în cap.Fiind de 26 de ani, au fost săcretariu lacardinalul Dominic Capranic.

După acéia, iarăși într-acea slujbă, și într-altele mai înainte au fost la cardinalul Albergotiși în multe solii, în multe părţi, cu laudă trimis șicu mai mare laudă au fost întors; însă întreacéstea osteninţă nu părăsiia câte oarece ascrie și câte o carte în lume a da. În săborul dela Bazilia fiind referindar, canţilariului desprepartea sinodului mult au scris micșurând cinsteași putérea papii. După săbor au stătut secretariua papii, lui Felix al cincelea, de la carele încâteva solii au fost trimis. Papa Evghenie alpatrulea, carile macar cu scrisorile lui mult îșisimţise cinstea betejită, însă pentru multăînvăţătura lui toate lăsind, în mare dragoste l-auavut. Papa Niculai al cincilea la scaunul

episcopiii l-au suit și vestitoriu apostolicesc înBohemia, Ungaria, și în Silezia l-au trimis.Oraţie cu minunată dulceaţă de voroavă, cuînvăţătura papei lui Niculai au scris, pentru casă învitédze creștinătate asupra turcilor, careaprecum inimile tuturor pătrunsése, mari lucruriar fi isprăvit, de nu s-ar fi tâmplat neașteptatămoartea papii, carea toate începăturile i-aucurmat. În urma lui Niculai au stătut Calixtus altriilea, carile pe Eneas, leat 1456, l-au făcutcardinal, iară la anul 1458, Calixtus papamurind, Eneas fu ales papă în locul lui, în a 6 alui avgust, pre carile cu nume nou l-au numitPius al doilea.

Scris-au istorie vrémilor sale însă suptnumele scriitoriului său, a lui Iohan BobeliniPersona. Și trăind în scaunul păpesc 5 ani șiluni 2, dzile 27, leat 1464, avgust 14 au murit. Șipentru viaţa acestui mare om atâtea agiung.

Capul V. Arată-să greu greșită socoteala luiEneas pentru numele Flachiii

Așé scriitorii vieţii acestui vestit în toateEneas șeruindu-l și precum au fostîmpodobindu-l, însă în ce și unde în scrisorilesau în affectaţiile sale lunecate și peste hotarulcel de s-au cădzut sărite au vădzut, îndată cutoţii sentinţia grécilor cea véche au mărturisit,

carea dzice (priiatin îmi iaste Platon, priiatin îmiiaste și Socrat, dară decât amândoi mai priiatinăadeverinţa), adecă pentru adevăr nici apriiati[ni]lor cât de mari, cât de cinstiţi și cât deînvăţaţi, voia a le căuta nu să cade, nici pentruplăcérea lor adevărul a minţi; care sentenţiepăzind-o și plinind-o scriitorii lui Eneas, înscrisorile lui multe după gustul său să fie scris,ca cu dégetul însămneadză; și cu aceastadându-ne noă a ști că alta iaste om mare,vredinic și încă și papă a fi, și alta iaste negreșitde oarecare affectaţie părtnicească atins s-aumuruit să nu să cunoască (că ce să poatetâmpla unuia, aceia să poate tâmpla și altuia).Așé dară, scriitorii pomeniţi în viaţa lui scris ni-au lăsat că célea ce au scris împotriva papeimai denainte, pănă a nu să face el papă, cucarele multe în algiosul și peste hotaruladevărului scaunului și cinste papii adusése;apoi după ce s-au făcut papă, aceleași îndărăptli-au cântat și singur cu scrisoarea și cu pecéteasa au mărturisit, precum să nu le fie scris și dzisdin adeverinţă, ce din pornirea limbii și acondeiului să fie fost curse. De unde aiaveaiaste că nu tot ce au scris Eneas îndată șiadevărat iaste și de vréme ce împotriva capuluibeséricilor condeiul și limba a-ș ascuţi nu s-ausiit, cu cât mai vârtos de credzut iaste că și într-alte părţi a scrisorilor lui, multe precum sintneînţelegând, sau prin neștiinţă greșit (că fără

margine iaste ocheianul a toată știinţa) sau dinpărére scornind ce n-au fost și ce nu iaste înlocul celuia ce au fost și iaste, să fie suppus.

Precum dară mi să pare, această a sarătăcită socotială de aiurea n-au luat-o (că niciaiurea, precât putem ști, să poate afla) fărănumai din stihurile unui vestit poet>ic<romanesc, ce-i dzic Ovidius, carile scriind înRoma niște stihuri cu carele învaţă meșterșuguldragostelor scârnave, pré acestea citindu-leIulia, fata (sau precum dzic nepoata) lui AvgustChesari, atâta în de desfrânată și după toatepoftele trupești dată viaţă cădzusă, cât nu numaiea singură toată stidirea femeiască lepădasă șitoată rușine de pe obraz rădicase, ce încă și prealte multe doamne și giupânése romane, dupăpierduta sa minte și grozavé fapte trăgând șiaducând, prin theatruri și prin uliţă în băuturi,mâncări și alte ciudate desfătări, dzua și noapteîmbla.

Pentru acestea dară Avgust Chesari preacest poet>ic< în mânie pornindu-să, l-au trimisla cetatea ce-i dzic Tomos, carea iaste la MareaNeagră. Tâmplatu-s-au dară acestui poet>ic<izgnanie cu șepte ani mai denaite de naștereaDomnului Hristos. Deci acest poet>ic< fiind laacea cetate izgonit, scris-au și alte stihuri, ce lepomenéște de Pont, în carile (scriind cătră un

Flaccus Greţin, ce era și consul atuncea laRoma și din familiia Flaccilor) arată fireaneamurilor de pre acolo, aședzământullocurilor, cursul apelor și vrăjmășiia MăriiNégre; și cu un mijloc ca acesta silindu-să sășeruiască laudele și biruinţele a unui strămoșacestui Flaccus, nedejduia că printr-însul vaputea lua iertare și să să întoarcă iarăși laRoma, care stihuri mai denainte pomenindu-să,aicea nu le vom mai poftori.[1]

De acéste stihuri a cestui poet>ic< legându-se poate fi Eneas, siléște ca să aréte precumacel consul (sau precum noi am dzice hatmanpurtătoriu de oști) Flaccus, fiind biruitoriu într-acesté părţi de loc asupra ghetilor și elstăpânind locurile marginilor Dunării, de prenumele lui apoi numele Dachiii să să fieschimbat și să să fie chemat Flachia. Ce noi,macar că cu multă și cădzută cinste am vreanumele a bărbat ca acesta să pomenim și,precum unii au făcut, după socotiala și voia luisă ne lăsăm, însă după sentenţia pomenitădzicem: priiatin îmi iaste Eneas Selvius, priiatinîmi iaste papa Pius, dară mai priiatin adevărul;pentru acéia, pentru adevăr pre cât vom puteavom sta.

Capul VI. Dovedéște-să precum Dachianicicum n-au putut să să chéme Flachia de

pe numele lui Flaccus hatmanul

Stihurile nu într-agiutoriu ce împotriva luiEneas sint și la ivală îl scot, că deși în multeînvăţături afundat și cufundat au fost, însă în ceadreaptă și netâmpită a dreptei istorii adeverinţălăturaș și abătut au fost (ales într-aceastămaterie); că Ovidius nu dzice că Flaccus să fieavut războiu cu dachii, ce cu ghetii și dzice căpre acéle locuri au fost stăpânitoriu numai, iarăprecum de pre numele lui s-au numit ţărâle dela sine suppuse, și de le-au și numit, au trebuitsă numască pre Ghetia, iară nu pre Dachia, căDachia precum au fost și cu locul și cu neamuldin Ghetia deosăbită și din gheografii cei vechiam dovedit. Apoi, de au biruit Flaccus pe dachiși au suppus Dachia, au trebuit Flaccus să săfie numit de pe numele ţărâi carea au biruit, iarănu ţara să să numască de pe numele lui; căci lasenatul romanilor obiciuit au fost ca când vreunhatman cu oaste trimis vreo limbă puternicăbiruia și ţara lor la împărăţiia romanilor o lipiia,atuncea pentru mai mare cinstea acelui hatmanși pentru lauda vécinică familiii și pomeniriinumelui lui, între alalte ce-i rădica – stâlp sauchipul lui în mijlocul cetăţii – îi schimba șinumele și de ciia îl numiia de pre numele ţărâicarea au supus. Așé pre amândoi Sţipionii, dincarii unul au biruit Africa și l-au numit Africanul,iară altul Asia, și l-au numit Asiatic. [2] Așé

Traian, carile întăi pre Dachia au suppus, iarămai pre urmă au supus pre parthii carii era deacélé vrémi mai puternici decât toate limbile laAsia, l-au numit Dac și Parthic. Așé Severbiruind pe parthi, arapi și adiaveniţi, i-au datsenatul pre nume Parthic, Arapic și Adiavenic.Așé și pre Flac, după ce au biruit pre gheti, de l-ar fi socotit senatul roman vrédnic de atâtacinste, după obicéiul lor, de pre numele ţărâi dedânsul suppusă l-ar fi numit Ghetianul saumacar și Dacul, iară nu îndărăpt și împotrivaobicéiului ar fi schimbat numele ţărâi prenumele hatmanului și din Ghetia sau Dachia arfi făcut Flachia.

Ce noi pentru voia și cinstea acelui scriitoriusă lăsăm și să dzicem că romanii atuncea întăiobiceaiu nou să fie scornit și cu o rânduialăprimenită, despre numele hatmanului Flaccussă fie numit pe Ghetia sau pe Dachia Flachia.Ce nici așé adevărul să poate căptuși, precumnici soarele cu tină să poate lipi, căci toatăistoria romanilor și pre mine de lingușitoriu șipre dânsul de basne scornitoriu, cu maredovadă probodzindu-ne, mai de mare rușine neva da, de vréme ce ca pre izvod începăturaaceștii familii a Flachilor arătând, câţi hatmani șiconsuli au avut fietecarile pre ce vréme au trăit,din catastih ni-i va citi apoi precum începătura,așé săvârșirea ei precum cu multul mai

denainte de suppunerea dachilor au fost, și cusute de ani după Flacul cel mai de pre urmă,Dachia tot Dachia și Ghetia tot Ghetia s-auchemat, iară Flachia niciodată, nici maidenainte, nici mai pre urmă de suppunerea lorde la romani.

Ce pentru mai mare adeverinţa, câţi consulidintr-această familie a Flachilor au fost (căadevărat mare familie și de céle de frunte caseîntre boierimea și domnii romanilror s-au socotitfamilie Flacchilor) dinceputul până la svârșitullor, pre anume și după cursul annilor în carii autrăit îi vom arăta, iară de vom fi trecut vreunul cuochii sau cu condeiul, cititoriul nostru oméneșteva face de ne va îndrepta și la locul vremii de-lva alcătui.

Capul VII. Izvodul familiii Flachilor

1. Cel ce pre acest nume mai înainte să fieţinut – la istoriile romanilor aflăm – precum să-lfie chemat Valerie Flaccus. Acesta au fost încinstea boierimii, ce dzic ţinsoria, soţie luiClavdie Marţelus, mai denainte de naștereaFicioarei cu 326 de ani.

2. Al doilea au fost Fulvius Flaccus, căruia i-au fost soţie în consulatul Clavdie Cavdexi, laanul mai denainte de Hristos 262. Acesta Flac

să fie avut război cu ghetii istoriile nupomenesc.

3. Al triilea au fost alt Valerie Flaccus, căruiai-au fost soţie Otaţilie Crasus, la anul maidenainte de Hristos 259. Pe acesté vrémi eracéle gréle războaie în Africa cu Annibal, domnulCartaghinii.

4. Al patrulea consul au fost alt FulviusFlaccus, soţie cu Cornilie Lentulus, la anulmaiinte de Hristos 253. În vrémea acéstora s-auînceput războaiele cu ligurii, carele au stătut 80de ani, scrie Livius și Tabla capitul.

5. Al cincilea au fost Valerie Flaccus, soţie cuAntilie Regulus, la anul mainte de Hristos 225.

6. Al șeasele au fost Fulviius Flaccus, soţiecu Manlie Torevat, la anul mainte de Hristos222. Aceștia au avut oaste asupra boiilor.

7. Al șeptelea au stătut iarăși acest mai desus Fulvius Flac la consulat, soţie cu ClavdiePulher, la anul mainte de Hristos 210. Acestorarăzboaie încă la Africa au fost. Tit Livie.

8. Al optulea au fost alt Valerie Flacus, soţiecu Porţius Cata, la anul mainte de Hristos 193.Acestora războaie încă au fost cu Anibal Livius.

9. Al noălea consul au fost Fulvius, soţie cufrate-său Manlie Aţidinus Fulviianus, la annulmainte de Hristos 178. În anul acestorarăzboaie nu să pomenesc. Ce la anul mainte deHristos scrie Livius pentru sfârșitul lui, precumavând războiu cu năroc asupra ispanilor șizidind în numele nărocului o capiște în Ispaniia,foarte împodobită au vrut să o facă, pentru acéialuând niște lespedzi de marmure cu carele eraacoperită capiște Iunonii, ce-i dzicea Laţinia dinBruţia, au pus să acopără pe a sa, pentru careasenatul ca pre un prădătoriu de lucruri svinteatâta l-au osândit, cât și el de voia rea și derușine după doi ani puindu-și singur laţul îngrumadzi, s-au spânzurat. Livius.

10. Al dzécelea au fost consul iarăși unValerie Flaccus, soţie cu Clavdius Marţelus, laannul mai denainte de Hristos150.

11. Al unsprădzécelea au fost FulviusFlaccus, soţie cu Calpurnie Pizo, la annulmainte de Hristos 133.

12. Al doispredzécelea au fost alt FulviusFlaccus, soţie cu Cornilie Sţipion Africanul, laanul mainte de Hristos 132. Pentru acest Fulviesă véde că pomenéște Ovidie poeta în stihurilesale, de vréme ce istoricii încă scriu că în anulconsulatului său au avut întăi războiu cu robiicarii rădicasă cap în Siţilia, a cărora domn era

carii rădicasă cap în Siţilia, a cărora domn eraEvnos, carile cu meșterșug tocmind într-o nucămetiutea iarbă pucioasă, o ascundea în buci, deciia, când voroviia pre încet și lin în nucăsuflând, să videa că sloboade foc din gură; deciîntr-acest războiu, precum scrie Orosie, ce s-a fifost mai lucrat, pierind scrisorile, nu să mai știe;iară Onufrie scrie că acestași Fulvie, proconsulfiind și având războiu cu biruinţă în Illiria asupravardailor, i-au făcut triumf, adecă donanmă înRoma. Ce sau pentru aceasta va să să înţeliagăOvidie, sau pentru altul, vom dzice mai gios.

13. Al treisprdzécelea au fost iarăși ValerieFlaccus, cu Liţinie Crascus Muţianus, la annulmaiinte de Hristos 129.

14. Al patrusprădzécelea au fost consuliarăși Fulvius Flaccus împreună cu PlavtieIvseus, la anul mai[n]te de Hristos 123. Pentruaceasta scrie Tit Livius, în rămășiţa Istoriii sale,precum au avut războiu cu ligurii cești de pestemunţi și prin vrémea a doi ani încheiaţi, cu multebătăi biruindu-i, pănă mai pre urmă i-au supus.

15. Al cincisprădzécelea au fost consulînsoţit cu Marie al șeaselea, iarăși alt ValerieFlaccus, la anul maiinte de Hristos 98.

16 Al șeassesprădzécelea au fost consul altValerie Flaccus, soţie cu M. Herenius, la annulmainte de Hristos 91.

17. Al șéptesprădzécele au fost consul iarășialt Valerie Flaccus, soţie cu cine să fie fost n-amputut însămna, atâta numai că aceasta au fosttată lui Flaccus, pentru carile Ţiţeron ritoricul celmare au avut oraţie.

18. Al optăspredzécelea au fost NorbanusFlaccus, soţie în consulat cu Cornilie SţipionAsiaticul, la anul mainte de Hristos 81.

19. Al nouăsprădzécelea au fost altNorbanus Flaccus, soţie în consulat cuîmpăratul Avgust Chesar, la anul mainte deHristos 22. Iară sau cu un an mainte de [anul]nașterii Domnului Hristos sau cu un an preurmă, Ovidie poet>ic<ul au scris acéle verșuripentru meșterșugul de a iubi, și cu învăţătura lorIulia, fata sau nepoata lui Avgust Chesari, laocară ca acéia vinisă, precum am dzis, pentruacéia și pe făcătoriul stihurilor l-au făcut surgunși pre fie-sa. Deci pre Ovidie la Tomos cetate depre Marea Neagră (pentru care cetate, maregâlceavă iaste între învăţaţi, care să fie fost, cenoi la locul unde vom dzice pentru alte cetăţi aMoldovii vom arăta cu bune dovede că cetateTomos iaste acmu Cetatea Albă), iară pe fie-saau izgonit-o la ostrovul ce să cheamăPandataria, precum scrie Dion și Macrovios.

20. Al doaădzăcilea au fost consul iarăși un

Norbanus Flaccus cu chesariul Drusus, ficiorullui Tiverie, la anul după Hristos 15.

21. Al doaădzeci și unul au fost consul ŢeliusRufus, căruia au fost soţie Pompei FlaccusGreţinus, la anul după Hristos 17; cătră acestaFlaccus Greţinus scriind Ovidie de la Tomoscetatea, au trimis acéle stihuri pentru Pont ladânsul în Roma. După aceștia Flachi mai fost-au și alţii mai pre urmă; ce la dovada noastrănumai câţi să află pănă la acest Greţintrebuindu-ne, mai mult a-i înșira ne părăsim.

Capul VIII. Dovedește-să că de pre aceștiaFlachi nici de pre unul Dachia să să chéme

Flachia n-au avut cum și când

Aceștia dară sint toţi Flacchii pre carii înistorii am putut afla, de la cel dinceputul familiiiaceștiia pănă la Greţin, la carile au scris acelpoet>ic< acéle stihuri de Pont. Ce precum noiam putut pricépe, Ovidius mai mult să fie scrisdin slobodzéniia poeticească decât dintrebuinţa adevărului; de vréme ce noi vreunuldin familie Flacchilor pe gheti sau pe dachi săfie suppus, la istoricii carii ni-au vinit la mână, aafla năroc n-am avut; iară istoricul Eneas Silvieși mai mult cercând, poate să fie și aflat devréme ce așé cu îndrăznială schimbărilenume>ri<lor a însămna nu să siiaște.

Să dzicem dară că și Eneas au aflat șipoet>ic<ul fără colachii au scris și vreun Flacfiind consul (căci pe un Fulvius Flaccus va sădzică) să fie suppus pre gheti sau pre dachi; cenici așé nu poate aceasta să să dovediască,căci de au fost vreunul din Fulvii, cel mai de preurmă iaste cu 123 de ani mainte de Hristos,precum am însămnat la numărul >al< 14. IarăTraian împăratul au stătut la împărăţie Romei pela 98 de ani, după nașterea Domnului Hristos(precum scrie Dion, Evtropie, Xifilin, AvrelieVictor și alţii), iară războiul între romani și întredachi cel mai de pre urmă, în carile Traian de totau biruit pre dachi și craiul Decheval omorându-să (precum cursul istoriii la locul său înainte prelarg va arăta), au fost la anul după Hristos 105,și așé, de la acel consul Fulvius Flaccus pănăla Traian au trecut 228 de ani.

Mutat dară fiind cu atâţe ani mai înaintenumele Dachiii în Flachia, cum iaste de samăde să greșesc așé rău acei vestiţi istorici, precarii acmu pomenim, și cu toţii scriu că Traianîmpărat în Dachia și asupra dachilor au mărs cuacea vestită oaste și precum pre dachi și preDachia au suppus, iară nu pre flachi sau preFlachia? A tuturor acelora istorici și ochii orbi sănu vadză ce citesc și urechile surde să nuaudză de numele Dachiii cel mutat cu sute deani mai înainte în Flachia li-au fost? Iarte-ne

dară aicea și istoricul Eneas și papa Pius aldoilea, că într-această socoteală nici ca papa,nici ca istoricul negreșit să fie nu poate, că nicipentru voia unuia mai proaspăt scriitoriu putemlepăda credinţa a atâţia vrednici de credinţăistorici, și ales a cărora au trăit ș-au scris tot preo vréme cu lucrurile ce să făcea și singurimarturi privitori, iar nu audzitori, au fost.

După această arătătoare și nebiruită dovadă,ne răzsare alta încă mai neclătită și încă maivârtoasă, de vréme ce că macar c-au biruitTraian marele pe dachi și Dachia au supus, într-însa romani au sălășluit; însă Dachia niciFlachia s-au pomenit, nici alt nume nou au luat,ce prin multe vacuri tot acel vechiu numeDachia ș-au ţinut, pănă când adecă din Dachiai-au schimbat numele în Volohie sau Valahia,pentru carea la locul său să va dzice.

În scurt, ce noi pentru cinstea a atâta de mareom și în învăţături lăudat a grăi ne siim și înceva cinstea a nu-i beteji ne silim, mai denaintealţii streini, cărora nici de zavistiie, nici dedragosté condeiul atingându-să, cu scurte șicurate cuvinte dzic: Cine iaste acela careledzice că numele acestui neam, adecă amoldovénilor și al munténilor, iaste de penumele hatmanului de Râm Flac, basne dzic.Iară aceste rătunde cuvinte le dzice Carion[3]

istoricul și cu dânsul împreună Topeltin deMediiaș. Și pentru a acestui suppus și scornit aFlachiii nume, pre cât și cu cât am dovedit,pare-ni-se că cititoriul va fi content; iară noicăutăm altele înainte.

Capul IX. Iarăși pentru aceasta, păréreaaltora, carii urmadză lui Eneas Silvius

Osăbi de Eneas Silvius, pentru carile pre largs-au dzis, mai sint și alţii, mai proaspeţi scriitori,aceastăși a lui părére urmând; însă toţi léși,cumu-i Ian Zamoischie, Orihovie și StanislavSarniţie. Aceștia dară, împrumutându-să dinistoriia Evropii a lui Eneas, cu tot de-adinsul săapucă pentru ca să aréte, precum cu multevacuri mai denainte de Avgust și de IulieChe[s]arii sau Valerie Flac, sau Fulvie Flac, sauLuţius Flac (căci trustréle acéste nume>re<asupra unui Flac grămădesc), să fie vinit cuoștile romănești și gonind de pre acéste locuripre gheti și pre dachi, să fie cuprins romaniiaceste locuri și să fie fost rămas de ciia predânsele lăcuitori. Așijderea de pre numele luiFlac, hatmanului, lăcuitorii acestor ţări, să să fiechemat flachi și cu vréme, mai schimonosindu-să graiul, din flac să să fie făcut valah, vlah, șivoloh, i proci.

Această a lor părére macar că tăgăduiaște că

românii noștri sint slobodziile lui Traian, însăprecum romani și de la Italia să fie vinit cu acelhatman Flac, aiavea mărturisesc, de care lucrusă văd că numai în vréme greșesc, iară nu înlucru; adecă precum românii să fie de la Italia,însă cu multul mai vechi decât Traian. Ce alţiistorici, carii adeverinţa istoriii macar cât depuţin să șchiopătédze nesuferind, precumaceastă din părére scornită voroavă tareprobodzesc pre Eneas, scornitoriul ei; cel dintăiși întăi Bonfin și Leunclavie, amândoi de toatăcredinţa vrédinici scriitori.

Deci a lui Anton Bonfin cuvinte sint acéstea:„Românii (dzice) precum de neamul lor romanisă fie și limba le mărturiséște, carii între atâteaféliuri de varvari, atâta vréme lăcuind, însă pănăacmu nicicum a să dezrădăcina n-au putut.Ţinut-au aceștia părţile Dunării, pre carileodânăoară au fost lăcuind dachii și ghetii; căcidin leghioanele (adecă polcurile) și dinslobodziile, carile Traian și alalţi împăraţi aromanilor au adus în Dachia, românii acéștia sătrag. Iară ci-au vrut Eneas Silvius să dzică,precum numele vlahilor să fie de pe Flac, noiîmpotrivă stăm și socotim (acești romani) așé săsă fie chemat, άπό τού βάλλειν καί της άκδος,pentru căci la sigetat au fost prea meșteri. Cătrăaceastea încă mai adaoge Bonfin tot acoleș:„Câţiva sint, dzice, carii socotesc Vlahie așé să

să fie chemat, de pe o fată a lui Deoclitian,carea s-au fost măritat după domnul românilordin Dachia, de pre a căriia nume, dzic, apoi săsă fie chemat Dachia Vlahia”. Bonfin darăașé[4].

Iară Leonclavie[5], și mai aiavea, arată înPantecte la numele iflac: „Numele vlahilor nu dela romanii lui Flac să trage, care poveste iasteplină de basne, macar că și multora așé auplăcut, ce de la ghermanii noștri”.

Ce pentru numele acesta vlah, multe dovédeva videa cititoriul înainte, de unde vom scrie prece vréme au început a să chema romănii dinDachia valahi, sau volohi, iară acmu calea săne căutăm. Pre această băsnuitoare poveste(precum Leunclavie o cinstéște) urmadză liahulOrihovie[6], dzicând „Aceștia (moldoveni adecă,căci voroava acolo pentru moldovéni iaste) eranăscuţi din romanii de la Italia, carii, cuhatmanul Luţius Valerie Flac, cuprindzindDachia, și romanii luând muieri de a dachilor șiîmbătrânind acolo, pre acești dachi (adecă peromâni) după dânșii au lăsat”.

De pe acéste a acestor scriitori mărturii, chiarputem înţélége că acești istorici leșești, nici peBonfin, nici pe Leunclavie să nu fie vădzut, cubună samă, această socoteală supt tăcére ar fi

trecut-o, nici ar fi poftit să audză și ei nume debasnă în istoria lor, precum aude Eneas Silvie,și macar că mai pre urmă și papă au cădzut,însă și numele din Eneas ș-au schimbat în Pius,însă porecla basnii și așé tot neștiarsă aurămas. Caută și mai pre larg în capetele ceurmadză și a leșilor acestora cuvinte șiprobodzale, carea iau de la alţi istoriciadeverinţii următori.

Capul X. Pentru părérea acelora cariimărturisesc precum vlahii să fie romani de la

Italia, iară când și cum să fie agiuns laDachia dzic că nu știu

Pre cât noi am putut oblici (căci mulţi istoricipănă acmu sau nu-i vom fi citit sau la mână nu-ivom fi avut, cu bunăvoie mărturisim) și pre câţidin istorici a videa ni s-au tâmplat, mai mult deunul n-am putut afla carile să ţie această părére,fără numai adecă pre Laonic Halcocondila,iatoric grec, carile, când au luat sultanMuhamed Ţarigradul, au cădzut la robie, apoi șila turciie și au trăit pănă la împărăţiia lui sultanBaiezid, unde și sfârșitul istoriii sale pune; omamintrilea iscusit în istorii și de la toţi ca unistoric vrédnic de credinţă priimit, pentru carelucru vrând el adevărul să urmedze, ca uncinsteș scriitoriu, ce n-au știut aiave, dzice că nuștie; iară ce cu mintea au agiuns și dreapta

socotială i-au arătat, iarăși mărturiséște fărăîndoinţă, adecă precum de graiu, de pe port, depe obicée și de pe alte lucruri de casă și deoaste îi cunoștea, precum adevăraţi oameni deItalia și romani să fie. Ce noi singure cuvintelelui de faţă să aducem, carile, în Carte 2[7], undehotarăle amânduror Vlahiilor arată, așé dzice:„A dachilor sau a vlahilor neam, de viteaz vestitiaste, ţărâle lor începând de la muntele Orbal șiPevchin carii din Panonie încep și de la Ardealpănă la Marea Neagră să întinde, din dreaptapre lângă Dunăre stă Dachia Pannonilor (ŢaraMunténească înţelége), iară din stânga iasteţara pre care o cheamă Вογδανίαν (Bogdania);pre acéste doaă ţări le despart munţii(Вρανσόβοι καλούμενοι) ce să chiamă Vrosovii,adecă a Vrancii (precum noi le dzicem astădzi).Acestora (adecă moldovénilor) mai vecini sintcâteva neamuri tătărești. Despre Crivăţ săhotărăsc cu (Πολάνοι) polanii, adecă léșii; iarădespre Răzsărit, cu sarmatii”.

Apoi dzice: „A dachilor limbă samănă-și cu aitalilor; însă atâta-i de stricată și abătută, cât de-abiia poate să înţeleagă italul cuvinteleacestora. Iară de unde să fie luat limba șiobicéiele (τών Ρωμίων) romanilor și când să fietrecut într-acea ţară, la nime n-am putut găsi,carele de acesta lucru curat să fie pomenit. Dela itali în cevași macar deosăbire nu au, căci a

mâncării și a băuturilor orânduială, a armelor șia lucrurilor de casă tocmele și pănă acmu totacea dintăi ţin, macar că în doaă domnii iastedespărţită (είς τε τήν Βογδανίαν καί̉ Ιστρίαν ή καίπαρ̉ Ιστρον χώραν), adecă în Bogdania și Istriasau în Ţara de lângă Dunăre, adecă ŢaraMuntenească”.

Așijderea în Cartea 3, deosăbit pentrumoldovéni dzice: „Însă Bogdania, carea arescaun în (Λευκόπωλιν) Cetatea Albă, despredachii carii lăcuiesc pre Dunăré, spre litfani șispre sarmati să întinde. Acest neam de oamenifoarte ales și de treabă să fie și de pe aceastaputem cunoaște, căci limba nu ș-au uitat, ce totacéia ș-au ţinut”. Așé Halcocondila, macar cămărturiséște că când să fie vinit românii înDachia nu s-au înștiinţat, iară precum de la Italiasă fie după alalte obicéie și întregiunea lor, cucarea limba cea de moșie românească ș-auţinut, curat mărturiséște. Alalte lăsăm să leînţeleagă cititoriul după voia sa.

Capul XI. De părerea acelora carii așéși detot tăgăduiesc precum românii din Dachia să

să fie trăgând din romani

Carii această părere ș-au cruţat, scriitorii ar fisă să chéme au scornitori, nu putem înţelége.Însă oricum s-ar chema, pre cât noaă vréme ni-

au lăsat în citiala istoricilor a ne zăbăvi, maimulţi de doi, și aceștia léși, a afla n-am putut.Unul Ian Zamoischie, altul Stanislav Sarniţie,carii când scriu urmând celor mai vechi istorici,și ei împreună cu dânșii pe românii noștri din totneamul romanilor a fi mărturisesc, precum înCapul 9, Carte aceastași, din cuvintele lor amarătat. Iară când scriu din singură a lor părére,uitându-să că sint istorici, cu dialectica și cusofistica încep a să nevoi, pentru ca părerea sasă adeveriască; ce noi, vădzind că Sarniţie maipre larg îngaimă această disputaţie, a lui hireșecuvintele de faţă le vom aduce; iară cititoriul culin și cu netulburat suflet, din singură nestareacuvintelor lui, cum el singur pe sine să strică șisă răzsipéște va putea înţelege.

Pomenitul dară Sarniţie doaă povești,deodată să nevoiaște a dovedi: una, precumromânii, vrând să să făliască, singuri să-și fiescornit acel nume de pe Flac – vlah; alta,precum românii noștri să nu fie din săminţiiaromanilor, ce din rămășiţa varvarilor celor vechi,adecă a ghetilor și a dachilor, care socotialăiaste împotriva a tuturor de obște scriitorilor(precum și în capetele trecute can pre scurt amarătat și în urmă pre larg se va dovédi). [8]Ce elaceștii împotrviri nicicum uitându-se, părérea saa întări așé purcede: „Pomenéște (dzice), Ovidiepoet>ic<ul de un Flac carile au fost mai mare

peste oștile românești céle de liafă, și de ciiaaduce stihurile carile noi la Capul 4, Cartea 1, li-am pomenit [Stăpâniia pre acéle locuri, oGreţine, i proci]. Așijderea pomenéște precumacel Flac să fie izbândit cetate Triadiţa de lagheti”. De ciia silindu-să a sa părére sădovediască, dzice: „Iară alalt neam (a ghetilor),carile era mai spre ţara grecească, socotesc săfie, din carii vlahii să trag”.

Apoi, uitând sau poate fi neștiind că aceastăpovéste precum vlahii așé s-au chemat de peFlac hatmanul iaste întâi de Eneas Silviescornită, cade năpaste hronicului moldovenesc,ca cum el cel dintăi ar fi scornit că românii să săfie trăgând de pe acel Flac. Ce să vinim lacuvintele lui: „Însă, dzice, ce să laudă istoriilemoldovénilor (poate fi înţelége hronicul luiUréche vornicul) să véde, că iaste împotriva atoată istoria de obște, căci pe acéle vremiromanii nici gândie să triacă apa Dunării, deunde acmu moldovénii stau, necum să poată a-și pune legheoanele acolo, precum dintâmplarea lucrurilor supt Avgust Chesar decâtsoarele mai curat să véde”.[9] La aceasta, iartă-ne Sarniţie de-l vom îndrepta; căci Flachatmanul acela au fost tovarăș în consulat cuSţipion Africanul, cu sute de ani (precum maisus am arătat) decât Avgust Chesar maidenainte. Iară războiul ghetilor pe vréme lui

Avgust precum au fost cu hatmanii Crasus,Tiverie și Ghermanic, așijderea din Dion șidintr-alţii am dovedit.

[10]Pănă aicea dară Sarniţie așé; apoi numult mai gios acéstea uitând, iarăși priiméșteromânii din coloniile lui Traian să să fie trăgând.„Războiul, dzice, lui Diurpan (acesta-i șiDecheval) după ce s-au lungit cu romanii pănăla șéptesprădzéce ani, pănă mai pre urmă auînceput dachii a să slăbi și supt Traian s-auistovit”. De ciia dacă în puţine cuvinte aratăpricina pentru ce s-au sculat romănii asupradachilor, adecă căce jăcuisă pe iazighi și pemetanasti, carii în prieteșug să ţinea cu romanii,într-acesta chip dzice: „Romanii, după cum leera năravul, făcându-se că vor să apere pevecini, s-au sculat cu război asupra acelui maivârtos dintre dânșii; izbind dară Traian cubiruinţă, pentru oștenire cu noroc ca acéia învécinică pomenire să rămâie, au rădicattriidzăci de stâlpi, și , scriind într-înșii precumpănă acolo sint hotarăle împărăţiii, i-au aruncatîn Dunăre”. Această povéste cu stâlpii de undesă o fie încăpătat Sarniţie n-am putut desluși, devréme ce nici la un istoric carii au scris deTraian aceasta n-am aflat; și apoi stâlpii înfundul Dunării aruncaţi, cine ar fi văzut? Cine arfi citit pentru ca să poată ști ce scrie într-înșii?Iară alte cetăţi și întărituri carile au făcut Traian

în Dachia și de carile scriitorii ne-au înștiinţat,afla-va cititoriul mai înainte.

Cătră acéstea Sarniţie, lungind înaintevoroava: „Traian, dzice, mai mare parte dinlăcuitorii cei vechi din Dachia izgonind șiplăcându-i bișugul locului, au împărţit-oslujitorilor săi cei vechi”. Cu acéste cuvinteSarniţie să véde, precum am mai și dzis, că vasă fie după socoteala celor vechi istorici; însă,după a sa părére întorcându-să, iarăși mutăsocoteala, dzicând: „De vréme dară ce în scurtcâte oarece pentru vlah[i] ni-au fost a pomeni,nu fără cale a fi socotim de vom arăta mai curatce trebuie să știm pentru coreniia lor”. Și așepovestéște, dzice Evtropie, Carte 1, că: „Traianîmpărat după ce au sfărâmat oștile dachilor șiacea ţară au făcut-o provinţie, ori că bișugullocului i-au plăcut, ori pentru ca să aibă de undesă-și hrănească oștile, supt împărăţiia romanilorau supus-o”.

Aceasta așé din Evtropie pomenind, iarășiîncépe guliia sa a coace: „Iară ce să fălesc,dzice, voloșii, precum să fie născuţi din Flachatmanul și li să pare precum au chip devoroavă din stihurile lui Ovidie, precum și maisus am pomenit (nu-i adevărat), căci Flac acelahatmanul pre vrémile lui Avgust în Misia eraoștenitoriu, nici putea romanii pre atuncea să

treacă (Dunărea) în ceasta parte”.

Caute aicea cititoriul și cunoască cât stăSarniţie de departe de știinţa istoriii, socotind căacel Flac hatmanul să fie fost cu oștile prevrémile lui Avgust în Misia; însă și supt Avgustau fost un Flac cu porecla Greţin, om de senat șidintr-acéiași familie, la carele Ovidie poet>ic<ul,trimiţind stihurile ce scrisése unde era laizgnanie, să ruga să cadză la Avgust, ca doarăîl va putea scoate de la acea izgnanie. Ceacesta Flac, după socoteala Hronologhicului luiCalviz, au fost cu 130 și mai bine de ani mai preurmă decât Flac, carele au fost cu oștile în Misiaasupra ghetilor, précum în céle trecute amarătat.

De aicé înainte Sarniţie, de tot așéșipărăsind pe istorici, din meșterșugul dialecticăi isă pare că va putea dovedi părérea sa, puindaceastă propoziţie: „Vlahii cea dintăi a lorîncepătură o trag din neamul ghetilor, care lucrudeosăbi de alte înștiinţări (iară carele sintînștiinările acélea nu să îndură săpomenească), aceasta încă dovédește căvitejiia sau virtutea sufetului și pănă astădzi îșiţin, așé cât cu poet>ic<ul cu acéiași (a ghetilor)poreclă martiales (adecă viteji) a-i numi, precumsă cade, putem”. Apoi lăsind dialecticii săapucă de fisiognomi: „Au, dzice, căutătură sau

faţă groaznică și li-i fruntea ca de berbéce”.Graiul lor (iară dzice) „odânăoară au fost totunul cu a ghetilor”, la care aduce martur peStravon, carile dzice că „ghetii și dachiii tot olimbă să fie avut”.

Ce socotească binișor Sarniţie, că Stravonnu dzice pentru romanii carii au întrat și s-auașezat în Dachia, că Stravon acmu era de 100de ani de când ieșise dintr-această viaţă cândau întrat Traian cu oștile în Dachia, ce dzicepentru gheti și dachii carii era într-acesté părţiîncă mai denainte de Avgust, pre a căruia vrémiau scris Stravon Gheografia sa, și pentru aceiadzice el, că au fost όμογλόττους, tot de o limbăpre carii apoi Traian de tot de pe acélea locuristârpindu-i, cu ai săi slujitori și cu alt nărodromănesc au împlut-o.

Ce să videm înainte ce mai dzice: „Iarăpentru căci videm, dzice, la dânșii oarecerămășiţă de limbă italienească, aceasta socotimsă să fie tâmplat din amestecătura acelorpolcuri românești, iară amentrelea limba lor ceade temeiu sărmatică iaste (limba sărmaticăînţelége cea slovenească sau rusască) de precarea videm că și pănă asădzi pre crăișorul lor,cu limba noastră, voievod îl cheamă”. Ce, cuacest argument al său, Sarniţie nu numai peromâni, ce și pe unguri și încă pe turci îi va

scoate la rusie; căci și craiul unguresc de predomnii de Ardeal, în deplomatele sale, voievodîl tituléște.

Caută pentru aceasta la Leunclavie, înPantecte, și prin toată Istoriia lui Anton Bonfin încarile în toate locurile unde să tâmplă dedomnul Ardealului a pomeni, totdeaunavoievoda îi dzice. Așé turcii pe comendantul deGălata și pe alţii a altor târguri, voievoda îichema, la carea putem aduce marturi câţi li s-autâmplat la Ţarigrad a merge sau printr-alte locuria împărăţiii turcului a tréce. Ce noi, avânddeosăbit scris în Gheografiia Moldaviii pentrutitlurile domnilor moldovenești și muntenești,aicea cu aceasta mai mult nezăbăvindu-ne,iarăși la cuvintele lui Sarniţie să ne întoarcem.Purcéde el înainte dzicând: „Singur numele cucarile neamul acesta să cheamă de la oșteniinoștri le iaste pus, căce oamenii limbii noastrepre dânșii: volohi, adecă italiiani sau din Italiianăscuţi a-i chema; și după chipul graiuluinostru, și alte neamuri vécine, cum sintghermanii, litfanii și singuri italiianii, cu acelașinume valahi a-i chema s-au obiciuit”. De mieratlucru, o, bunule Sarniţie, cum rusii și léșii cudachii fiind tot dintr-un neam și tot dintr-o limbăcu dânșii, adecă gheti și sarmati, uitând, i-auchemat italiiani!

Ce să mai mergem după Sarniţie: „Ce grecii,dzice, istorici, mutând slova v în b: Blahi ledzic”. Aicea Sarniţie să véde că va să dzică deNichita Honiatis[11], carile din istoricii mai de premijlocul vacului, el întăi pre romanii din Dachiecu acest nume îl scrie, începând de la împărăţiialui Vasilie ce l-au poreclit Vulgaroctonos, pre laanul de la Hristos 1017. Caută și la Pantectelelui Leunclavie[12], că vii afla pe acea vrémepomenind de un Bogdan, domnul vlahilor; cautăși înainte, că unde vom dzice de tâmplările înîmpărăţiia lui Vasile Vulgarocton, acolopovéstea aceasta pre larg o vom arăta.

Cătră acestea încă mai adaoge Sarniţie:„Aciștea, dzice, și multeni să chiamă, însănumai carii lăcuiesc în Dachiia cea de sus”.Apoi tâlcuind ce va să înţăleagă cuvântulmulteni, pare-mi-să, dzice, că așé să să fiechemat, pentru căci mulţime de neamuri, carileacolo strânsése pe vrémile romanilor între sinesă amestecase, și din acea multă adunare,nume de munteni să fie luat, „căci arătat-am,dzice, precum deosăbi de cei vechi dachi șigheti, mulţi și greci, itali și slovéni într-acéle ţărisă să fie sălășluit”. Noi acest cuvânt a luiSarniţie de dzice: „precum am arătat”, mult l-amcercat în Hronicul lui de câteva ori întorcând, cesă fie arătat, precum cu italii pe acéia vréme șigreci și slovéni în Dachiia să să fie aședzat,

necăiuri a găsi n-am putut. Însă de greci să săfie amestecat unii cu acii romani poate că s-ar șicréde, macar că nici un istoric de aceasta nupomenéște; iară pentru slovéni așéși nicicum săsă creadză nu iaste, căci numele și niamulslovenesc în părţile Evropii întăi pre vrémile luiAnastasie împărat s-au ivit, carile au fostîmpărat romanilor cu 385 de ani mai pre urmăde cât s-au așezat romanii în Dachia, precummai pre larg vom arăta, unde vom dzice detâmplările supt acest Anastasie împărat.

Iară cât iaste pentru cuvântul „multeni”, maimult altăceva să dzicem în această dată nuavem, fără cât că ce poate isprăvi curata limbalătiniască unde stăpânéște varvariia? Căscriitorii cei mai vechi, carii cu curata limbălătinească au scris hronicile sale, precum iasteBonfin, Leunclavie și alalţii, Ţărâi Munteneștinu-i dzic Moltana, din mulţimea adunărilor,precum va Sarniţie, ce-i dzic Montana, adecă„muntoasă” sau „muntenească”, de pre munţiice-i stau în lung deasupra de la Munţii Vranciipănă la Demircapă; așé i-au dzis romanii ceivechi, așé îi dzicem și noi moldovenii: ŢaraMunténească, adecă de munte, ca cum amd z i c e Muntoasa sau Munteniia. Așijdereascriitorii latini cești mai proaspeţi îi dzicTransalpina, adecă de peste munţi căci despreŢara Ardealului spre Dunăre, peste munţi

trecând, să vine în Ţara Muntenească. Caută căvei găsi acésté cuvinte a noastre laLeunclavie[13], carile precum Ţara Munteneascăs-au fost chemând la istoricii lătinești Montana,pe Bonfin mărturie aduce.

După acéstea încă mai nădéște StanislavSarniţie: „Iară pre vremile, dzice, lui Honorie și alui Arcadie, gotthii după oastea carea au făcut înItaliia, precum această ţară iarăși să o fiedobândit, scrie Iornandis și Procopie, și de preaceastă mulţime de adunări de niamuri, precumMoltana să să fie chemat aiavea iaste”. Bacréde-mă, Sarniţie, că nu iaste aiavea; căciProcopie, pre carele tu îl aduci mărturie, scrie căIustinian împărat au fost ţiind Dachiia, precumpuţin înainte și în viiaţa lui Iustinian (pre cevrémi și Procopie au scris Istorie sa) toatecuvintile lui Procopie de faţă vom aduce. DeIornand puţină grijă purtăm, precum înainte săva dovedi, căce și a lui cuvinte de faţă puindu-le, putem dzice și noi că aiavea va fi, că șiIornandis n-au dzis precum dzice Sarniţie.

Așé Sarniţie, după ce-i pare că îndestul audovedit precum volohii să nu fie români, ce aceivechi și dintăi dachi, apoi singur și împotrivindu-să, îi face prea proaspeţi, dzicând: „În istoriialătinească pomenirea vlahilor să face întăi prela anul de la Hristos 1330, iară în cea

grecească de pre vrémile lui Isachie Anghel,împăratul Ţarigradului”. Deci macar că cine săfie istoricii, macar cum nu-i pomenéște; însăputem înţelége pentru cea lătinească că va săd z i c ă Istoriia lui Bonfin; iară pentru ceagrecească a lui Nichita Honiatis, a căroracuvinte și istorie, carea au scris pentru neamulromânesc, toate le va afla înainte cititoriulnostru.

După acéstea după toate, foarte nestătătoriusă arată Sarniţie în socoteala sa, căci uitând alesale cuvinte, cu carile acmu pre vlahi foarteproaspeţi îi făcea, iarăși să întoare și prea vechiîi arată: „Fost-au, dzice, Unalia, pre vrémile luiHonorie, om din neamul acestora, hatman vestitîn vitejie; fost-au și altul din acesta nărod,anume Aetie, carile stând în mijlocul oștii saleau sprejenit războiul cel vestit, carile 3 dzilenecontenit s-au făcut între uni și între vandali șiîntre gotthi la Tolosa”. Iară acest Aetie au fosthatman oștilor romănilor, pre vremile luiTheodosie cel Tânăr, la anul de la Hristos 419.

Însă nici cu atâta să îndestuléște Sarniţie, cedecât acéstea cu multul mai vârtoase (precumpărére[a] îl duce) dovéde, nu de la sine, ce de laalţii giuruiaște că va aduce; ce macar că încuvinte sună, iară sunetul de unde să iasă,foarte molcom tace. Argumenturile lui carile

pentru ca să dovedească mojiciia românilor sintacéstea: [14]„Românii, dzice, s-au răcoșit asupralui Isachie împăratul, cu carii împăratul fărănăroc războaie au avut. Aicea întăi săpomenesc vlahii la istoricii grecești. Dzis-am,dzice, de faptele lui Traian scriind, pentru aceadintăi acestora începătură, însă nu lipsesc cariimai cu de-adins ţin, precum neamul acestorvlahi să fie mutat de la italiianii ghenovezi, cariila gurile Dunării, și așéși din cetatea scaunuluivlahilor, adecă acelor vechi dachi, să fie ședzut.La această povéste, dzice, trii socoteale aduc,nu de lepădat; întăi, căci vlahii precum din cealătinească, așé din cea italienească limbă,graiul ș-au stricat. A doa, căci coloniile sauslobodziile romanilor pre carile li-au adusTraian în Dachia, Adrian și alţii următoriîmpăraţi, iară să le fie întors la Italia. A triia, căde ar fi fost românii din rămășiţe oștii lui Traian,istoricii latini nu le-ar fi uitat numele, nici cuacest stricat dintr-alte limbi nume i-ar fi chematmai pre urmă valahi; și așéși că prin vrémea a omie de ani, necăiuri istoricii de numele lor nupomenesc, fără numai după ce coloniilegheno[v]ezilor au apucat Chilia”. Acestea sintcuvintele, sau, mai adevărat să dzic, poveștilelui Sarniţie, la care noi mult am avea a-irăspunde; ce, pomenind ce-am giuruit înPredoslovia noastră, adecă precum de alenoastre cevași macar neadăogând orce alţi

scriitori au lăsat scris pentru neamul românesc,acélea numai culegând, de faţă să le aducem,precum în Capul ce urmadză la sfârșitul aceștiiCărţi le vom arăta și de ciia peste tot cursulHronicului unde vréme și locul va pofti, anumele vom pomeni. Deci dară atâta numai pentruSarniţie putem dzice, purtat între ritori cuvântul,carile dzice: Ex partibus aliquid, ex toto nihil,adecă: din părţi câte oarece, iară din tot nimicăa înţelége n-am putut.

Ce pentru ca poftii cititoriului cât de pre scurtsă slujim, atâta îi dăm aicea știre să știe căacéstea a lui Sarniţie nu sint de credzut, căci nuarată anume cine sint aciia carile ţin aceastăpărére, carea la istoricul adevărat mare pată deneștiinţă iaste a dzice: „odânăoară au fost” sau„au dzis oarecine”, căci acest féli de istorie iastea babelor care spun noaptea povești pentru casă-și adoarmă copiii, ales când sint flămândzi.A doa, căci nu Adrian, ce Avrelian (carile cu 152de ani mai pre urmă decât Adrian au stătut laîmpărăţie) au fost carile la vréme au mutat osamă de romani din Dachia numai pesteDunăre, iară nu la Italia. A triia, că ghenoveziiniciodată Chilia n-au ţinut, ce Cafa și alte cetăţia Crâmului de pe marginea Mării Négre. Apatra, căci dzice că: pas, curte, carile sintcuvinte moldovenești, sint italienești, iară nulătinești, care lucru de mierat iaste la învăţat

Sarniţie, cum n-au putut ști că passus și cortissint cuvinte chiar lătinești, nu italienești. Acincea, căci cuvintele lui céle dintăi nu sătocmăsc cu céle de pre urmă, ce, precum dziceel, că Misia ţara (carea, când era Sampsongiudeţi la Iuda, ellinii cu acest nume o chema)așé să să fie numit de pre limba leșască, adecăde la cuvântul Zmiessania iezica, adecă„amesctecătura limbilor”. Așé noi putem dzicecă istoriia lui pentru neamul și numele româniloraltă nu iaste fără numai o amestecare decuvinte.

Capul XII. De părérea acelora carii buiguiescprecum niamul românilor din Dachia, macarcă de la romanii de Italia s-ar trage, însă nici

de la Flac, nici de la Traian să fie aduși, ce cumulte vacuri mai pre urmă, cu alt chip, întăi înArdeal, apoi într-amândoaă ţărâle acéstea să

fie întrat

Această povéste, pentru proaspătă vinirearomânilor în Dachia, nici la greci, nici la latini,nici la alt neam de scriitoriu am putut-o găsi, nicisupt nume de istoric de la alţii macar a săpomeni am audzit și, mai vârtos, căci chipulpoveștii aceștiia chip sau nume de istorie macarcum a lua nu poate. Că de pe a cuvântuluiîncepătură și cursul a toată voroava, așéși de totproastă povestire și din capăt pănă în sfârșit cu

totului tot basnă să fie să arată; carea spreadormirea pruncilor, iară nu spre audzireabărbaţilor s-au scornit. Pentr-acéia, nici s-ar ficădzut să o punem în rândul cu alte a altoristorici povești. Ce, ţiind minte datoriia giuruinţeicarea cititorului nostru am dat, ne caută orice,veri de bine, veri de rău de alţii, adecă deîncepătura, de neamul, de firea și de obicéileneamului acestuia s-ar fi pomenit, cu inimănevătămată, de faţă să le punem.

Basna dară acesta să poartă sub numeleunui Simion Călugărul, după carile apoiurmadză un Misail, iarăși călugăr, și Evstratie,carele au fost logofăt a triile la răposat părintelenostru. Ce noi pre următori ce li s-au părut săurmédze lăsându-i, pune-vom nevoinţă sădoslușim acel Simion de unde s-au căpătat deaceastă așé de grozavă minciună și macar că elsingur minte, precum această povéste să o filuat din hronicul cel unguresc, însă adevărat nudzice, căci cât în putinţa noastră au fost dinistoricii carii au scris pentru lucrurile ungureștinici pre unul cu amănuntul și prin multă vrémenecercat n-am lăsat; și ales pe Anton Bonfin(carile adevărat s-ar putea dzice precum iastedomnul istoricilor ungurești) numai cât nu l-amfrământat întorcându-l, însă de povéste caaceasta a da n-am putut. Iară ce la dânsul amaflat, pentru Vladislav craiul unguresc și de

războaiele lui cu tătarâi, vii videa la Cartea 9,Cap. 15, unde pre larg toate vom pomeni.

Ce să vinim la Simion. Scrie dară călugărulacesta în Predosloviia (sau precum noi dzicemîn Prevoroava) hronicului lui Uréche (pre carélenoi îl avem mai știut istoric moldovenesc),precum el această poveste în hronicul luiUréche însămnată neaflând-o, n-au vrut și preaceasta să o triacă cu condeiul său. Pentrunumele dară băsnuitorului acestuia așé neînștiinţăm de la Miron Costin și de la ficiorul săuNeculai Costin logofătul. Iară basna lui înpomenita Pridosloviie a lui Uréche așé o citim:Fiind, dzice, crai în ţara ungurească Laslău (așécheamă el pe Ladislav) căruia îi dzicea că iastevâlhovnic (ce să tâlcuiaște din limbaslovénească vrăjitoriu), să fie întrat mulţime detătari cu pradă în ţara ungurească. CraiulLaslău, vădzindu-să slab de oști și de puterimierându-să cum va face și cum va putea săstea împotriva a atâta mulţime, să fie trimăs laîmpăratul Râmului (iară la care împărat nupomenéște) și să să fie rugat să-i dea agiutoriuîmportiva a unui nepriiatin de obște ca acesta.Împăratul solii lui Laslău să-i fie priimit și că-i vada cum mai în grabă agiutoriu să-i fie făgăduit.Și așé mulţime de tălhari și de ucigași și de altféliu de vinovaţi de moarte, din toată împărăţiialui strângând, să-i fie trimis acelui craiu

unguresc într-agiutoriu. Iară căci să să fie aflatatuncea atâta samă de tălhari în temniţileRâmului dă samă iarăși acel Simion, precumîmpăratul acela, când au stătut la împărăţie, oride a sa bunăvoie, ori de la publică silit, nu săștie, să să fie giurat că cât va împărăţi el, nici unom macar cu orce féliu de vină, de sabiia saude poronca lui să nu moară, macar de l-ar și dadreptatea morţii; și cu acea socoteală, învrémea împărăţiii lui, să să fie aflat mulţime detălhari prin toate tem[ni]ţele închiși.

Așé dară, precum dzisem, împăratul, dzice,Râmului, vrând să trimiţă acei tâlhari într-agiutoriu lui Laslău, întâi să să fie poroncit și să-i fie ars pre toţi în giur împregiurul capului,pentru ca de ciia să să poată cunoaște dintr-alţioameni. Apoi, trimiţindu-i, să le fie poruncitînapoi să nu să mai întoarcă, că carile se vaîntoarce și să va prinde în împărăţiia sa, acelasă va omorî. Laslău dară, luând acel agiutoriude tălhari de la împăratul Râmului trimiși, să fiepurces cu dânșii asupra tătarâlor, carii acmu, înţara ungurească întrând, ardea și prăda tot ce leieșie înainte și, dându-le război tare, să fierăzbit pe tătari și să-i fie biruit. Tătarii dând dosde fugă, Laslău cu tălharii și cu alte oști a salesă-i fie gonit pănă peste munţi și pănă au dat deapa Sirétului; acolo tătarii, fiind de gonași întiriţiși de frica carea le sta din dos, apa și fără vad a

tréce căutându-le, mulţime de dânșii în apaSirétului să să fie înecat, carea din cela malprivind craiul Laslău să fie strigat în limbaungurească: Siretem, siretem adecă (precumiarăși călugărul tălmăcéște) „Place-mi, place-mi” și de pe acel a craiului cuvânt numele aceiiape să fie rămas Sereti, iară mai denainte apaSirétului ce nume să fie avut nu va săpomenească.

Într-acesta chip craiul Laslău, făcând mareizbândă ca aceasta și la scaunul său cu marepohvală întorcându-să, să fie vrut să să facămare veselie, pentru ca să se desfătédze cucrăiasa și cu boiarii săi, pentru mare bucurie debiruinţă, carea au avut asupra nepriiatinilor săi.

Ce tâmplându-se acea a lui la scaun întrareîn dzua de lăsatul săcului, de postul cel mare, șisocotind că cu bucate de post nu va putea facemasa după pofta și plăcérea lui, să fie trimis lapapa de Râm și să fie cerșut voia pentru ca să-idezlége luni și marţi la carne. Carea papafăcându-i pe voie, să să fie veselit cu ai săi,precum am dzis, acélea trii dzile bând șimâncând și de atuncea, dzice Simion, să fieapucat ungurii obicéiu de lasă săc marţea, cacum mai denainte de această tâmplare dupăpravila bisericii grecești li s-ar fi cădzut să lasăsăc dumeneca săptămânii carea trecusă.

După acestea, vrând Laslău craiu iarăși sătrimaţă pre acei tălhari romani la împăratulînapoi și cu mari și multe daruri să-i mulţumăscăpentru agiutoriul ce i-au dat și pentru binile carei-au făcut, împăratul să-i fie răspuns că maimare și mai priimit dar nu poate să-i dea, decâtdacă va opri pre acei oameni la sine, nici le vada voie să să mai întoarcă la locul său. Pentrucare lucru, vădzând Laslău că împăratul nu maipriiméște la sine pre acei tălhari, așijdereatemându-să să nu cumva acéleași furtușaguri șitălhușaguri să facă în ţara lui, precum făcuse laRâm, de nevoie i-au căutat a le arăta locuri dehrană și de aședzământ; și așé să-i fie aședzatpe apa Morășului, care ţară acmu să chiamăMaramorăș, și de atuncea să fie rămas aceiromani pentre unguri în Ardeal multă vrémelăcuitori. Și de ciia, cu cursul vremii, acoloînmulţindu-să și plodindu-să, șinemaiîncăpându-i locul, să se fie sculat dintr-înșii și, trecând peste munţi în ceasta parte, săfie aflat locurile (unde acmu ţara Moldovei și aMunteniii stă) pustii și de oameni deșérte și,aducându-și de ciia și muierile și copiii de laArdeal, să să fie aședzat cu totul pre acélepomenite locuri pustii.

Aceasta dară iaste basna pre carea Simionacésta, sau singur din capul său a scornit-o, saude la vreun prostac însă zavistuitoriu, mai

denainte din crieri fătată au aflat-o, laPredosloviia hronicului lui Uréche, fără nici orușine a o prepune au îndrăznit precum cititoriulși mai pre larg la același hronic o va putea citi.

Iară noi aceasta a mai lungi părăsind,datoriia adeverinţii istoricești ne siléște ca săcercăm și aflând să arătăm de unde iasteîncepătura aceștii basne, și cum și în ce chippănă la acel măzac Simion au agiuns?

Capul XIII. Arată-să din ce izvor s-au scurspiștélniţa aceștii puturoase basne

În ce chip apa limpede izvorului din curgéreasa în piștélniţă și în bălţi stă[tă]toare oprindu-săsă strică, și grea putoare de glod sau de altmiros neplăcut sloboade, așé povéstea a uniiadevărate istorii, în urechile și gurile a unorbăsnuitori cădzind, în puturoase și grozaveblojituri să preface. Iară precum mulţi ca aceștia,prin mai toate vacurile să să fie tâmplat și cu alor blăstămăţie câtă tulburare și stricăciune săfie aducând istoriii adevărate, frumos ne aratăCornilie Agrippa, Carte pentru deșirtareaștiinţălor, Cap. Pentru istorie; din carii și ca cariisă fie fost Simion acesta, din cuvintele careleacmuși de faţă le vom aduce, fără prepus să vacunoaște. Însă iarăși el să nu fi avut cap carelesă poată di-ntreg a scorni și a tocmi minciună ca

aceasta, prostimea voroavii îl arată. Care lucrunoi, prin multă vréme în cumpăna socotéliicumpănindu-l și ispitindu-l, pănă mai pre urmăam socotit că, basnă la adevăraţii istorici locneavând, iarăși la băsnuitori trebuie a să afla. Șiașé, cărţile istoricilor într-o parte lăsind, de alebăsnuitorilor cu mare osirdie ne-am apucat; căprecum uréchea hireșă, carea iaste maiaproape decât poate urechile de guraminciunoasă, ce iasă dintr-acea gură nu aude,așé sufletul odihnă nu poate afla pănă nugăséște adevărul carile îl ciarcă, oricât dedeparte și oricât de cu trudă i-ar fi a-l nemeri.

Așé dară, după câtăva pierdere de vréme șide osteninţă, pănă mai pre urmă am dat pesteun hronic bulgăresc, cu limba slovenescă, însăfără numele și fără porecla izvoditorului scris. Înmână luându-l, scriitoriu i-ași dzice au arătoriunu putem alége; căci ca cum am fi întrat pestenișté tinoasă piștélniţă și glodoase tini și bălţifără pod, fără drum și fără nici o potică de mărssau de trécere, așé bloșticăind mai mult decâtmărgând, pănă mai pre urmă agiunsem lacuvântul himicilor, adecă la capul mort de lacarile isvorâia dzisa, mai denainte puturoasăbasnă, pre carea din cuvânt în cuvânt a otălmăci și cititoriului, pentru privala înainte, a i-opune nu ne vom lenevi.

Fost-au (dzice hronicul bulgăresc)odânăoară în ţara unguriască un Vladislav(căruia Simion îi dzice Laslău) craiu, carile săsă fie sculat cu oaste asupra lui Stefan, craiuluibulgăresc, iară pricina căci să să fie scorintaceastă nepriietenie între acești doi crai, dzice,să fie fost aceasta: căci Stefan craiul bulgăresc,luând de la împăratul Ţarigradului titul șicoroană de craiu, Vladislav de râvnă și dezavistie nesuferind (căci el singur numai preatuncea cu titul de craiu, dzice, să fie fost) să-ifie poroncit sau craiu să nu să scrie, sau să știecă să va rădica cu oaste asupra lui. Și cucuvântul deodată, cu multe oști rădicându-se,au purces asupra lui Stefan.

Stefan craiul să fie avut un frate, pre carilesă-l fie chemat Sava și să fie fost mitropolit atoată bulgărimea. Deci înţelegând Stefan, craiulbulgăresc, că-i vine asupra Laslău, îndată să fietrimis înainte lui soli pe frate-su Sava,mitropolitul, pentru ca, cu cuvinte de pace șicreștinești, doară l-ar putea întoarce dintr-aceanedriaptă socoteală ce-și băgasă în cap. Savadară, mitropolitul, mărgând la tabăra lui Laslăuși cu mare umilinţă și creștinească plecăciunesoliia dându-și, să-l fie rugat pentru ca să săpărăsască de acea oaste, fără nici o dreptaterădicată; ce împietrită inima ereticului Laslău(așé numéște hronicul pe catholici, eretici)

nicidecum ascultare rugămintelor Savei a da sănu fie priimit.

Sava, mitropolitul, vădzind că cu voroava șirugămintea cătră om ceva nu foloséște, să să fieîntors cătră Dumnădzău a să ruga și, stând o dziși o noapte în rugă necontenit, cu fierbinţilacrimi să fie cerut agiutoriu de la Dumnădzăupentru ca să întoarcă împietrită inima lui Laslăuși să nu-l lasă, cu pricina lui, să să vérse atâtasinge nevinovat. Dumnădzău, carile ascultăruga acelor ce i să roagă cu credinţă, și a Saviilacrimi vădzind și rugămintea ascultându-i, săfie poruncit nuărilor să nu mai ploaie, iarăsoarelui să vérse căldură oamenilor șidobitoacelor nesuferită, carea, după poronca luiDumnădzău făcându-se, toate izvoarele șiapele mai mici să fie săcat, iară apele céle maimari atâta să să fie încăldzit cât s-ar fi părut căfierb; și încă ce iaste și mai-mai de mareminune, că vinul și alte féliuri de băuturi, cepurta Laslău cu sine în tabără, nu numai căci s-au fost stricat, ce încă de atocma cu apaundedzată înfierbântându-să, să nu să fie pututbea.

Deci oastea lui Laslău, într-atâta arșiţă șisete ce să afla, macar că apa, cumuși erafierbinte, cu larg gâtlej înghiţiia, ce nicidecumséte să-și potolească să nu fie putut.

Sava, de menunea aceasta de laDumnădzău înștiinţându-să, pentru ca să-șibată gioc de Laslău, să fie trimis la dânsuljeluindu-să că piiare de séte și să i să fie rugatsă-i trimaţă vréun feliu de băutură pentru ca să-și răcorească inima.

Laslău să-i fie răspuns precum el și toatăoastea lui aceiași nevoie pate și precum ce să-itrimaţă de băut nu avea. Atuncea Sava, tocmaica Ilie, iarăși lui Dumnădzău rugându-să să fiepoftit să sloboadză nuării piatră în chip deghiaţă, carea peste toată faţa pământului săcadză; iară în tabăra lui Laslău nici un grăunţ sănu pice. Dumnădzău și de aceasta făcând dupăvoia Savei, el să fie cules piatră de ghiaţă multăși puind-o într-un blid mare să o fie trimis dar luiLaslău.

Laslău, vădzind gheaţa și apoi înţălegând șiminunea carea prin gura Savei au fost făcută,nu numai pace vécinică cu Stefan craiu să fiefăcut, ce încă și eresiia lepădând, să să fiebotedzat (ca cum adecă catholicii n-ar fibotedzaţi!); și singur Sava, mitropolitul, dinsfânta scăldătoare priimindu-l, să-i fie pusnumele Vladislav și, fiind el mai denainte ereticși mag, adecă vrăjitoriu, să fie vinit lapravoslavie și mai pre urmă și sfânt să fie ieșit.

De Laslău dară lui Simion, de eresiia, debotedzul și de crăiia lui așé; iară pentru alaltă abasnii parte, purcede înainte iarăși acela hronic,povéstind.

Acest Laslău, dzice, crăind în ţaraungurească, s-au sculat Batie cu nenumăratămulţime de oaste tătărască și, suppuind suptsabie și supt foc ţara Moscului, a Litfii și toatăcrăiia leșască, apoi au întrat în ţara ungureascăși pănă la scaunul crăiii agiungând, maremoarte în oameni și stricăciune pământului aufăcut (macar că numele cetăţii scaunuluiunguresc nu pomenéște, ce dzice numai c-aufost o cetate prea tare și din toate părţile cu apăîncungiurată).

Laslău, craiul unguresc, vădzind că cu ce săstea împotriva atâta genune de tătari nu vaputea, cu puţinei, carii pre lângă dânsul s-autâmplat, să să fie închis într-acea cetaté și,trimiţind soli pre la toţi craii și domnii creștinești,și mai cu de-adins la împăratul Râmului, să săfie rugat să-i dea agiutoriu să poată staîmpotriva a nepriiatin și vrăjmaș de obște a totneamul creștinesc; ce puţin și mai nemicăagiutoriu au putut de la dânșii lua. De care lucruLadislau, de tot agiutoriul omenesc părăsit și deale sale puteri slab și neputincios vădzindu-să,să să fie suit într-un stâlp de marmure atâta de

înalt cât de-abia i s-au fost vădzind vârvul (cautăde te miră stâlpul de marmure bulgăresc câtiaste de înalt!). Din vârvul acelui stâlp privindLaslău cum ard și pradă pe dinafară tătarâi luiBatie, cu lacrămi fierbinţi să fie început a săruga lui Dumnădzău, ca numai din ceriu doarăsă-i trimiţă agiutoriu carile să-l izbăvască și pedâns și pe ţara lui de supt focul și sabiiatătarâlor. Iară lacrămile lui Laslău carile au fostvărsind atâta să fie fost de fierbinţi și de iuţi, câtstâlpul acel de marmure din vârv până întemelie să-l fie potricălit (aceasta povéste iastecăriia noi moldovénii îi dzicem minciună cucoarne).

Așé Laslău fiind cu tot gândul cătră agiutoriuldin ceriu și cu trupul asupra stâlpului rădicat, denăprasnă să fie vădzut un cal prea frumos,înșelat, înfrânat, la rădăcina stâlpului, de nimeneţinut stând, și pre șea să fie avut un topor decéle lungi în coadă (carile poartă la noiungurénii); el la cal uitându-să să fie audzit unglas că-l strigă: „Laslee, Laslee!”. El, întorcându-și ochii, să fie vădzut un om bătrân carile să-i fiedzis: „Nu te téme, Laslăe, căci Dumnădzău aucăutat spre lacrămile tale și au ascultatrugămentea ta; și ţ-au dăruit biruinţă asupravrăjmașilor busurmani”. Acéstea dzicândbătrânul acela, să să fie făcut nevădzut.

Laslău, pricepând că agiutoriul îi iaste trimisde la Dumnădzău, coborându-să de pe stâlp, săfie încălecat pe calul cel năzdrăvan din ceriucoborât și să fie luat a mână toporul cel din aeroţălit; și așé, îmbărbătând pre cei puţini ai săi ceavea în cetate, să fie deșchis porţile și fărăvéste să fie dat năvală tătarâlor, carii acmuardea și prăda târgul pe denafara cetăţii. Iarătătarâi, vădzind că li s-au pornit Laslău asupră,ca morţii de frică, de nemică alta apucându-să,numai de fugă să fie plecat.

Ladislau cu ungurii săi dé-aproape gonindu-iși frământându-i, mulţime de dânșii să fieomorât.

Iară Batie hanul, vădzind răzsipa tătarâlor săiși biruinţa la unguri a vini, altă ce au avut cuprada agonisit să fie lepădat tot și numai pesora lui Laslău (pré carea cu câteva dzile maidenainte au fost robit-o) pe sapa calului dupăsine aruncând-o, să fie plecat fuga, socotind cadoară cu fuga va putea scăpa.

Ce Laslău craiul, decât toţi și mai viteaz șimai vârtos fiind, să fie luat în goană pe Batie și,agiungându-l din dos, n-au fost putând să-llovască de soru-sa, pentru care să fie dzis:„Soro, pleacă-ţi capul într-o parte pentru ca săpociu lovi pe păgânul”. Ce soru-sa, mai multpăgânului agiutând decât frăţine-seu, oricând

păgânului agiutând decât frăţine-seu, oricândse întindea Laslău cu toporul să taie capul luiBatie, iară ea să fie fost plecând într-acea parteși să-l fie fost scutind; (căci acmu Batie ș-au fostluat muiare; și ca o muiare mai [mult] iubiia viaţabărbatului decât a frăţine-său). Laslău pănă maipre urmă, cunoscând precum soru-sa în totchipul siléște să apere pe busurman și mai multferéște viaţa lui decât a frăţine-său, într-amândoica-n niște nepriiatini totodată toporul să-și fieîndreptat și așé de tare să-i fie lovit cu cât olovală pe amândoi deodată să-i fie despicat dincap pănă în oblâncul șélii.

Așé, viteazul acela Laslău, după ce au ucispe Batie și pe soru-sa, cu mare izbândă lacetate-și întorcându-să, să fie poruncit să să iasama tâlharilor pre carii i-au prins vii; și, dupăce au aflat mulţime de dânșii fără număr demultă, să fie dzis că oricarii din păgâni ar vre săse botédze, să fie iertaţi; iară carii a să creștinan-ar priimi, pre aciia pre toţi până la unul să-iomoare; și așé să fie și făcut.

Iară boierii ungurești și cetăţénii, împreunăcu tot nărodul, vrând ca pomenirea slavii luiLaslău în véci nemuritoare să rămâie, făcândchipul lui Laslău de aramă vărsat, pe cal călareși în mână toporul ţiind, să-l fie pus în vârvulacelui stâlp pre carile s-au fost urcat Laslăucând s-au fost rugând lui Dumnădzău, carile,

dzice, că și pănă astădzi stă.

Acestea dară sint carile de Laslău vrăjitoriul,apoi și sfântul, povéstéște hronicul bulgăresc.Și tocma ca acéstea și mai pre urmă am aflat șila un hronic rusesc carile să cunoaște că din celbulgăresc această povéste din cuvânt în cuvântsă o fie luat. Iară alalte câte mai mult adaogeSimion sau altul asemenea lui, măzac maidenainte dânsul, adecă de românii cei dintemniţile Râmului scoși și într-agiutoriul luiLaslău trimiși, de unde să le fie scornit nicicummai mult a afla nu poate socotim că din istoriia adoi crai, pre doaă deosăbite vrémi tâmplată, obasnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii săo criadză, cu condeiul hârtiia au muruit; iarăcum dintr-acéste doaă adevărate istorii o basnăsă să fie scornit iată aicea vom arăta.

Capul XIV. Arată-să precum această basnăcu Laslău iaste scornită din istoriia

adevărată a doi crai ungurești

Nu ni-au ieșit din minte, iubite cititorule, căgiuruinţa noastră au fost ca, fără nici o duréresau bucurie a inimii, orice streinii de neamulnostru, veri bine, veri rău în scrisorile sale ar fipomenit, fără nici o împotrivire din gândul nostrumacar un cuvânt să nu adaogem și nici alt féliude probodzire să le dăm, fără numai iarăși în ce

și cu ce alţi istorici, de credinţă vrédnici, i-ardojeni. Însă aceasta noi pentru istorici și pentrucarii macar cât de puţin în numărul scriitorilorsint priimiţi, am giuruit, iară nu și pentru blojiitoriși din toată cărarea istoriii adevărat rătăciţi.Pentru care lucru iertare de la cititoriu poftind,ne vom apuca, ca, cât mai pre scurt vom putea,căptușala aceștii basne pănă la goliciune să odescoperim, și la trupul ei cât de grozavă și descârnavă să fie tutror să o arătăm.

Fără nici un prepus sintem precum basnaaceasta din doaă adevărate istorii a doi crai(carii prin deosăbite vrémi au crăit în ţaraungurescă) să o fie alcătuit, ori Simion, ori cinealtul ar fi fost cel dintăi a ei scornitoriu. Deci oistorie iaste carea s-au tâmplat pre vrémile luiSolomon și a Gheizii fraţilor, carii pe la anul de[la] Hristos 1062 au fost amândoi împreună craiţărâi ungurești; iară alta pre vrémea a Belii alpatrulea, ficiorul lui Andrei al doilea, carile aufost craiu pe la anul de la Hristos 1235, precumscrie Anton Bonfin la aceiași anni, unde pre largde lucrurile în vremile acelor crai tâmplatepomenéște.

Ași jderea Hronologhiia lui Avram Barclaimărturiséște, precum între acești doi craiaproape de doaă vacuri, adecă doaă sute deani să fie trecut. Întăi dară însămnédze cititoriul

nostru că basna bulgărească dzice precumBatie au fost carile, întrând în ţara ungurească,l-au omorât Laslău cu toporul; iară Istoriiaadevărată a lui Bonfin și alţii toţi, carii dupăBonfin au scris, dzice precum când au întratBatie în ţara ungurescă au fost craiu Bela,ficiorul lui Andreiu, unde alta nu vei audzi de lapomenitul Bonfin[15], fără numai că biruind Batiepe Bela craiul cu războiu, toată ţara ungureascăsupt foc și supt fier să fie pus, și precum Bela,scăpat de toată nădejdea, cu puţini să fiehălăduit la Avstriia și acolo cu multe nevoi șibecisnicii să să fie izbit aproape de patru ani,adecă pănă când Batie cu tătarii săi, de pradă șide moarte săturându-să, de bunăvoie iarăși s-au întors în tătărâme, de unde ieșisă.

Într-un cuvânt, cât au stătut Batie în părţileţărâi unguréști, istoriia tot rău peste rău șimoarte de foc și de fier pomenește, iară pentrubiruinţă asupra tătarâlor macar o slovă nu săaflă. Și așé basna pentru românii de la Râm,craiului unguresc împotriva lui Batie într-agiutoriu trimiși, și biruinţa craiului unguresc(precumu-și iaste firea basnii) iaste adevăratăminciună. Nici cu altă povéste din istorie basnaaceasta a potrivi putem, fără numai doară de vafi citit măzacul acela pentru comani romani, căcipe vrémea Belii acii comani au fost lăcuind prinPodoliia ţărâi leșești și sculându-să o samă

dintr-înșii au mărs de s-au închinat craiuluiunguresc și s-au botedzat cu toţii, cărora craiulli-au dat loc de aședzământ în ţara ungurescăpiste apa Tissei de céia parte.

Ce aceasta povéste nici o potrivire cu basnaavând, să vinim la povéstea lui Vladislav, căruiahronicile îi dzic cel sfânt, carile au avut multe șivrăjmașe războaie cu unii, și cel mai groaznicpe urmă cu Ghiula, domnul unilor, iară nu cuBatie; care povéste multă asemănare având cubasna lui Simion, cât să va putea mai pre scurtși mai curat, aicea o vom arăta.

[16]Bonfin, pentru lucrurile ungurești iscusitistoric, scrie precum crăind în ţara ungureascăSolomon, la anul de la Hristos 1062, s-au sculatGhiula, hanul unilor, și cu mare pradă au întratîn ţara ungurească, împotriva a căruia Solomoncraiul împreună cu fraţii săi (carii și hatmanioștilor era), cu Gheiza și cu Ladislav (pre acestapoate fi înţelége măzacul Simion să fie Laslăullui), și cu toată oastea carea după strâmtoareavrémii au putut strânge, mărgând, li-au ieșitînainte la cetatea Doboc, supt muntele ce săcheamă Herlem, unde vrăjmași dintr-îmbepărţile războiu făcându-să, fură ungurii biruitori.Aicea dzice Bonfin: „Nu putem tréce cu cuvântulminunat lucrul carile au isprăvit Ladislav. Căvădzind Ladislav pre un [h]un carile o fată

ficioară apucând o aruncase pe cal după sine șicât ce putea să scape fugiia, s-au luat Ladislava-l goni, și pentru că i se păruse că iaste fataepiscopului de Varadin și pentru mai cu de-adins ca să-i scutiască curata-i ficiorie dinspurcăciune păgânului, cu tot de-adinsul îlîntiriia și acmu din cal agiungându-l, însă și derană ce avea fiind oarecât slăbit, și pentru ca nucumva pe ficioară să lovască ferindu-să, austrigat : „O, ficioară! Dă-te gios de pe cal șiîmpreună trage cu tine și pe păgânul răpitoriu” .Ficioara, cuvântul lui Ladislav îndată plinind șiapucând pe păgân, l-au pornit de pe cal șiamândoi au cădzut de pe cal la pământ.

Ladislav, dacă au vădzut pe [h]un dat gios,socoti că nevrédnic de bărbăţiia sa lucru va fi denu va descăleca și el și singur la singur sămargă; și așé, îndată, descălecând și de luptăapucându-să, cu toporul (caréle după obiceiulunguresc purta) lovindu-l, i-au zburat capul. Uniidin istorici (dzice Bonfin) scriu, precum,luptându-să Ladislav cu [h]unul, ficioara să fieapucat săcurea și ea să fie tăiat capul [h]unului”.

Împotrivă scriu și alţii, povéstind precumpentru [h]un să să fie pus și să să fie rugat luiLaslău să nu-l omoară.

„La aceastași povéste adaog alţii (dziceBonfin), precum Ladislav să fie avut un cal

Bonfin), precum Ladislav să fie avut un calcarile nu numai de picioare să fie fost mai bun șila trup mai frumos decât toţi caii, ce încă și lafire cu multul pe toţi să fie covârșind, căci voia șipofta domnului său, cum ar fi avut mente, au fostpricepând. Așé au fost învăţat cât în războiu șiel pe nepriiatini cu gura au fost apucând și,dându-l gios, cu picioarele l-au fost stropșind;de la stăpâ[nul] său macar o dată n-au fostfugind și la loc de primejdie pricéperii au fostarătând”. În scurt, Bonfin atâta va să dzică decalul lui Ladislav, cât dzic arapii de chioheilianiisăi.

Și puţin mai gois, iarăși la acela loc, dziceBonfin: „Atâta fărmătură și omor au făcut unguriiîn [h]uni, cât nici unul macar de povéste n-auscăpat. Iară Solomon craiul cu fraţii săi Gheizași Ladislav, cu mare izbândă și biruinţă caaceasta, de mulţime de robi de la păgânimântuind și toată prada întorcând, cu slăvităbucurie s-au întors în ţara ungurescă, undedzua biruinţii între praznicile annului puind, cuveselie de obște și cu cântări svinte au mulţămitlui Dumnădzău”.

Ia aminte aicea fietecine și socotiască cursulistoriii adevărate, adecă de bărbăţiia și vitejiialui Ladislav, de ficioara carea au scos-o de lapăgân, de toporul carile au tăiat pe [h]un cudânsul, de acéiași fată, cum, după socoteala a

unor scriitori, au fost cădzut cu rugăminte laLadislav pentru stăpânu-său; așijdereabunătate și priceperea calului deosăbite dintr-altele dobitoace, precum dzic proștii noștri cacum ar fi fost năzdrăvan, căci au fost putândalége cine-i stăpânu-său și cine-i nepriiatin,împotriva a căruia împreună cu stăpânu-său s-au fost bătând și precum la vréme de primejdie,macar slobod pe stăpânu-său n-au fostpărăsind; și altele pe amănuntul câte mai susam pomenit, de le va lua cineva sama binișor,au nu toate aiavea arată că din curata aadevărului istoriii fântână, piștelniţa basniibulgărești să să fie abătut și în guraminciunosului ca-ntr-o baltă stătătoare să să fieîmpuţit?

Așijderea alalte a basnii părţi, carile urmadzăde unde l-au zmult și cum l-au în minciuna luischimonosit, iară acum vom arăta. Acelașiistoric Bonfin, istoriia sa înainte ducând, dzice:[17]„După ce au cădzut între Solomon și întreVladislav vrajbă, Solomon au făcut legământ cuCutesc, domnul unilor, împotriva lui Ladislavîntr-acesta chip: ca Solomon să dea muiare pefata sa lui Cutesc și toată Transilvania, adecăţara Ardealului, să o dea să fie vécinică moșieunilor”.

De aicea aiavea să cunoaște că băsnuitoriul,

îndărăpt puind cuvintele poveștii și numeleschimbând, dzice că Batie au fost luat întăi înrobie, apoi și muiare pe sora lui Ladislau; iarăistoriia împotrivă dzice că Solomon pentru camai tare și vécinic legământ să facă cu [h]unii ș-au fost tocmit să dea pe fata sa muiare luiCutesc, domnului unilor. Așijderea istoriia scrieprecum Solomon pentru dreptatea sa ar fi pututsă ceară agiutoriu de la împăratul Henric (căcipe atuncea acela era împărat împărăţiiiApusului), însă acéia dzice că n-au făcut-opentru căce știia că chesariul era împiedicat cuoștenire în doaă părţi, căci și Papa și saxoniitotodată i s-au fost sculat cu oști asupră.

Iară basna spune precum Laslău să fie cerutoaste într-agiutoriu împotriva lui Batie și atătarâlor lui și ce Solomon a isprăvi nici s-auispitit; iară basna dzice că Laslău cerșindagiutoriu au și luat, adecă tâlharii acei, întemniţele Râmului de atâta vréme închiși.

Bonfin, înainte voroava ţiindu-și, dzice:„Ladislav, după ce au gonit pe Solomon de lacrăiie și au apucat el scaunul și toatăstăpânirea, fără zăbavă s-au sculat hatmanulunilor Copulh, ficiorul lui Crul și, întrând în ţaraArdealului, pănă la Varadin și pănă la Tocai,foarte rău au prădat-o și mulţime de robi și deplian apucând, s-au fost întors înapoi și,

agiungând la apa Timișului (de pe această apăcetatea Timișvarului ș-au luat numele), acolo latrecătoare i-au împresurat și Ladislav cu oștilesale dându-le năvală, în malul trecătorii, marevărsare de singe de îmbe părţi s-au făcut.

Ce robii vădzind agiutoriu ce le vinise, toţiiodată unul altuia legăturile dezlegând, cumuieri, cu copii au dat și ei de altă parte năvalăîn unni și așé, de o parte Ladislav cu ungurii,iară de altă parte robii, dând războiu bărbătéște,pănă mai pre urmă au biruit pe unni și atâta i-auomorât și i-au înecat, cât mai mult de unul(căruia i-au fost numele Secheno) viu n-auscăpat”.

Mai pomenéște și aceasta Bonfin căLadislav, după ce au ajuns în urmă pe unni șivădzind atâta mulţime ce era, întăi să fie stătutla rugă și cu fierbinţi lacrămi să să fie rugat de laDumnădzău agiutoriu, socotind că singurăputérea sa nu iaste să să puie împotriva a atâtapăgânătate.

Socotească și aicea cititoriul și cunoascăschimositura basnii, carea pentru Copulh punepe Batie; pentru apa Temișului, pune aSirétului; pentru lacrămile lui Ladislav în malulapii pune a lui Lasău al său în vârful stâlpuluicelui de marmure, și pentru robii ce ș-ausfărâmat legăturile ș-au dat lui Ladislav și șie

sfărâmat legăturile ș-au dat lui Ladislav și șieagiutoriu, pune pe tălharii din legăturileteminţelor Râmului.

Iară de unde să fie luat băsnuitoriul de dzicecă acel împărat a Râmului s-au fost giurat nimede sabia lui să nu moară, aceasta nicidecum ao dosloși n-am putut, căci nici un istoric să aibăceva asemănare cu această basnă cevași săscrie n-am aflat, fără numai doar de va fischimonosit cuvintele lui Ladislav, carile pentruunnii biruiţi cătră oastea sa dzice, și în locul luiLadislav va fi pus pe împăratul Râmului.

Iară cuvintele lui Ladislav Bonfin așé lepoménéște: „Parcite humano sanguini milites,parcite. Sat cruoris hostibus effusum. Fugientemcapite multitudinem, ut si forte ad orthodoxamfidem animum advertere voluerint, Dei populumamplificemus”. Adecă: „Cruţaţi, ostașilor mei,cruţaţi singelui omenesc; destulă vărsare s-aufăcut de singe neprietenesc. Prindeţi numai(iară nu omorâţi) mulţimea ce fuge, cândailea săvor întoarce cu inima cătră credinţa orthodoxiiiși vom înmulţi poporul lui Dumnădzău”.

Mai iaste a lui Ladislav și altă povéste, încarea Bonfin așijderea pomenéște precum alalţiunni, audzind de prăpădirea domnului lor cutoată oastea în ţara unguriască, cu toţii să să fiesculat și încă luând în soţie și pe comani, și pe

amaxovii, și pe ruși, de iznoavă să fie întrat cupradă în ţara ungurească, cărora Ladislav cuoaste înainte ieșind, ca și pe cei dintăi încă șimai rău să-i fie bătut și așéși singur cu toporulce purta să fie tăiat capul lui Ac, domnuluiunnilor.

Așijderea dintr-altă poveste a lui Bonfin, totacoloși, puţin mai gios, poate să fie mutat basnanumele apii Visla cu Sirétul. Căci Ladislav,vădzind că rușii în războiul dintăi s-au fostînsoţit cu unnii, pentru mai cu multul să-șirăsplătească și asupra lor, ce rușii la pace curugăminte plecându-să ș-au așédzat lucrurile cuLadislav; iară léșii, tot în pizma lor stând,Ladislav greu, însă cu biruinţă, războiu au avutcu dânșii; și așé, după biruinţă, tot aruncându-iși sfărâmându-i, să-i fie gonit pănă i-au trecutpeste apa Vistulii.

Rămas-au acmu să videm unde s-au scornitși minciuna pentru stâlpul, carile, dzice„bulgariul” precum să fie rădicat cétăţenii înslava lui Ladislav. Ce și acestea tot din Istoriialui Bonfin să fie căptușită aiavea iaste; căBonfin dzice: „Ladislav după ce au dobânditatâtea biruinţe asupra tuturor nepriiatinilor săi,să să fie dat câtăva vréme odihnii, în care vrémeîn chip de vânătoare trecând pre locul ce săcheamă Batorian, cu îndemânare ceriască

îmbiiat fiind, acolo în slava Precuratii Ficioare,pe apa Hirsului să să fie zidit o besérică preaînaltă și prea frumoasă”.

Acestea sint dară războaiele și biriunţelecarile istoriile adevărate pomenesc să fie avutLadislav, ce l-au poreclit sfântul, asupra unilor,pre carile hloricarii (iară nu hronicarii) pomeniţiamestecându-le și schimbându-leblăstămăţéște, cu duhul minciunii li-au spurcatși ca un stârv lângă drum mort, carile năriledrumeţilor bântuiaște, așé ei urechile a multoracu minciuna aceasta împlând, de atâta vrémepână acmu, cei mai proști la socoteală și înistoriile adevărate neispitiţi în loc de istorieadevărată au credzut-o.

Ci noi, pentru ca să doslușim aceasta, poatefi mai mult ne vom fi zăbăvit decât răbdăriicititorului nostru ar fi trebuit. Acmu dară basnileiarăși băsnuitorilor lăsind, la rândul cuvântuluisă vinim.

Capul XV. De părerea acelora carii priimăscprecum coloniile romănești de la Traian să

să fie aședzat în Dachia; însă pe acéleași alţiîmpăraţi următori iarăși să le fie rădicat și să

le fie tras înapoi

Această părére a multor din scriitori, macar

că cu câteva vacuri după viaţa lui Traian la ivalăau ieșit și rândul ei ar fi poftit, ca la locul și lavrémea ce s-au tâmplat, acolo să o aducem;însă noi puind în socoteală că pănă a nu aducela mijloc mărturiile scriitorilor pentruaședzământul romanilor în Dachia și pentrunecurmat traiul lor într-însa întăi macar cevașinedzis și nearătat să nu lăsăm, orce într-alt chipși împotriva socotélii de obște s-ar părea.Această dară povéste precum romanii de laTraian împărat în Dachiia puși și aședzaţi, maipre urmă Avrelie împărat iarăși să-i fie trecutpeste Dunăre în Misiia, la câţiva istorici[18] (acărora credinţă nu să poate lepăda), pomenită oaflăm. De la carea cei ce vor și să silesc săaréte, precum românii noștri să nu fie din romanitrăgându-să, pare-li-se că tare putéreagonisesc. Argumenturile dovédii lor, cuaceastă povéste, din cei mai vechi istorici cariide această povéste să fie pomenit sintVopiscus, Iornandis, Suida și câţiva alţiiacestora următori.

Ce Vopiscus mai pre larg și mai curat scriind,precum sint cuvintele lui, aicea le vom aduce:„Avrelian, dzice, Dachiia peste Dunăre, precarea Traian o făcusă provinţie romăniascăpustiindu-să, toată Illirie și Misia socotind că nuo va mai putea ţiné, au scos din cetăţile și dinlocurile ei pe romani și i-au aședzat în mijlocul

Misiii și i-au mutat numele dzicându-i Dachia,carea acmu desparte Misia de sus de la Misiade gios și fiind mai denainte Dachia den astânga Dunării (precum curge spre mare), acmucea de Avrelian descălecată stă den a dreaptaDunării”.

[19]Această povéste atâta-i >iaste< deadevărată, precum iaste și povéstea carea aratădesălecătura Dachiii cu romani de la Traian(precum și mai pre larg să va videa unde va vinirândul istoriii să însămnăm lucrurile tâmplate pevrémea acestui Avrelian împărat).

Însă noaă frumoasă și nebiruită dovadă nedă acest istoric împotriva acelora ce nicicum nupriimăsc românii din Dachia să fie români de laItalia, de vréme ce curat arată că Avrelian aurădicat românii de Traian puși în Dachia și i-autrecut numai peste Dunăre în Misia. Iară de laaședzământul romanilor în Dachia pănă laacest Avrelian au trecut la mijloc 167 de ani,prin care vréme romanii necurmat în Dachia aulăcuit.

Iară precum aceiași romani să să fie întorsiarăși în Dachia și de ciia nicicum vreodată sănu o fie mai părăsit, ce așéși pănă la vremilenoastre tot într-însa necurmat să fie lăcuit, tottrupul istoriii noastre va arăta, aducând

mărturiile a scriitorilor carii după vrémi și dupăîmpăraţii ce împărăţiia au însămnat de lucrurileromanilor carile s-au tâmplat în Dachia.

Însă aicea nu vrum să trécem cu condeiulnesocotită îndrăzneala lui Stanislav Sarniţie,carile vrând românii noștri nu din romani, ce dindachii cei vechi să să fie trăgând să aréte,apucă aceste mai sus pomenite cuvinte și dupăa sa plăcére mutând gândul și socotealascriitorilor celor vechi într-acesta chip, dzice:„Slobodziile acélea a lui Traian împărat, Adrianși alţi împăraţi mai de pre urmă, iarăși li-au adusînapoi în Italie”[20].

Aicea Sarniţie în locul lui Avrelian (carele,precum dzisem, au fost cu 167 de ani mai preurmă) pune pe Adrian, carile au stătut laîmpărăţie îndată după moartea lui Traian; și înlocul Misiii, pune Italia, care cuvânt nici unistoric nu l-au dzis.

De pe acéste abătute din cărarea adevăruluia lui Sarniţie cuvinte, cât să fie de schiopătândistoriia lui pentru neamul românilor fietecinepoate cunoaște, nici mai mult ar fi trebuit cu unecuvinte fără temeiul ca acéstea audzul cititoruluisă supărăm; ce fiindu-ne datoriia cevași nedzis,adecă ce la alţii pentru moșia noastră pomenitsă află să nu lăsăm, precum înainte își mai

prelungește părére, așé din cuvânt în cuvântaicea a o arăta nu ne vom lenevi.

Într-alt loc al istoriii sale, Sarniţie tocmindu-șipoate fi greșala, pe Adrian lasă și de Avreliansă apucă; însă și așé altă socoteală împotrivasocotelii sale cei dintăi singur șiie își scornéște,adeverind că de au și rădicat Avrelian acéleslobodzii a lui Traian, însă mai mulţi din romanisă fie rămas în Dachia. Ce să vinim la cuvintelelui: „Avrelian, dzice, macar că acele leghioaneitalienești pe carile Traian odânăoară în Dachiale băgase înapoi le-au scos, însă colónii (cacum am dzice ţăranii cei mai proști) și cariigrijea casii purta, acoloși au rămas, carii cudeprinderea graiului lătinesc au stricat limbacea slovenească cu carea și acmu vlahii săslujesc”[21].

O, minunate Sarniţie, cum poţi îndrăzni căromânii din Dachia astăzi grăiesc limbaslovenească cu cea lătinească stricată? Cumnu te uiţi la alţii și mai vechi și mai de ispravădecât tine istorici carii într-un glas mărturisesccă limba românilor din temeiul ei iaste din cealătiniască? Noi mai mult ceva împotriva luiSarniţie a dzice nici îndrăznim, nici ne trebuie,fără cât în limba noastră îl întrebăm: Ce faci,Sarniţie? lătinéște i-am dzice: Quid fatis Sarnitiislovenéște: Čto délaiși Sarniţie? Și de această

proastă întrebare el singur socotească: limbaromânească din cea lătinească au din ceaslovénească iaste stricată? Ce noi pentru a luiSarniţie părére mai puţină grijă purtând, neuităm la cei vechi și de credinţă vrédnici istorici,carii cu bună samă pomenesc precum Avreliansă fie mutat pe romani din Dachia în Misia. Hocopus, hic labor, „acesta-i lucrul, aicea iasteosteninţa”, pentru ca să cercăm și iarăși dinistorici, în cuvintele a cărora prepus să nucercăm și iarăși din istorici, în cuvintele a căroraprepus să nu fie, să arătăm, precum de au șitrecut romanii din Dachia pe vrémea lui Avrelianîn Misia, iarăși în curând să să fie întors lalocurile sale céle de moșiie, adecă în Dachia.

Ce aceasta fiind tot propozitul istoriii noastreputé-se-va, nedejduiesc, a să înștiinţa cititoriulnostru din tot cursul hronologhiii, unde pre lalocurile trebuitoare îndestul mărturii înainte săvor aduce.

Iară acmu vine rândul să arătăm cea mai depre urmă socoteală, adecă să aducem toatemărturiile istoricilor, pre scurt, carile dovedescprecum Dachia au fost de la Traian împărat, cucetăţeni și slujitori vechi romani, desălescată, șide ciia precum aciiași romani să fie moșii-strămoșii românilor, carii și astăzi în părţileDachiii lăcuitori să află, adecă moldovénii,

munténii, maramorășénii, românii de pesteDunăre și coţovlachii din ţara grecească, căcitoate acéste năroade dintr-aceiași romani ai luiTraian să fie, nu numai limba și graiul, ce și atuturor vrémilor istorii mărturisesc.

Capul XVI. Aducă-să pre scurt mărturiile amultor istorici carii în scrisorile sale

adeveresc precum Ulpie Traian împărat audescălecat Dachia cu cetăţéni de la Roma șicu oșténi bătrâni romani și precum româniicești de astădzi [ce] lăcuiesc în Dachia sint

dintr-același neam și dintr-acéiași viţă aacelorași romani

Ulpie Traian, după ce au dezrădăcinat pedachi din ţărâle Dachiii, precum din toatăDachia, încă și în Misia mulţime de romani săfie pus în sălășluire vécinică, cât în Capeteletrecute am pomenit, destulă, precum ni să pare,dovadă ar fi fost nici de-ar fi trebuit acéleași maide multe ori a le poftori, însă pentru ca să poatăcititoriul supt privala ochiului, totodată și tot într-un loc să cuprindză, oricât și ce toţi scriitorii prinmulte peste o sută de vacuri, pentru românii dinDachia scris ni-au lăsat, nu fără plăcérea lui,macar că cu câtăva osteninţă i-ar fi, can prescurt, în loc de epitomi, culégere pre scurt, aiceaînaintea privélii să i le punem, din carile mai preurmă și lui ce i se va părea a giudeca, tot cu a

sa slobodzénie să va putea sluji.

Mai vechi dintre toţi istoricii carii de lucrurilelui Ulpie Traian au scris iaste Dion, carile șiviaţa acelui împărat pre amăruntul au scris.Acest dară Dion[22] în multe locuri ale istoriiisale, iară mai ales la Cartea 61, scrie așé:„Traian Avgust, dzice, după ce au stropșit pedachi au dus în Dachia slobodzii de romani”.Lui Dion urmadză Appian, Iornandis, Sparţian,Avrelie Victor, Procopie Chesareanul, Xifilin(carile și patriarh Ţarigradului au fost), Zonoras,Chedrinos, Coropalat, Parisiot și alalte toate,precum a celor grecești, așé a celor lătineștiscriitori céte într-un glas și într-un cuvânt, totacéiași întăresc și adeveresc.

Și mai cu de-adins Evtropie[23], carile locul ao mie ar putea ţiné, în Viaţa lui Adrian scrie așé:„Adrian, carile, în urma lui Traian, au lăsatparthilor Armeniia, Assiria și Mesopotamia; și arfi părăsit și Dachia de nu i-ar fi fost frică a lăsasă piară atâtea mii de cetăţéni romani carii trăiaacolo”.

Cam acésteași cuvinte, cititoriul și laPetavie[24], iscusit a vrémilor sămăluitoriu, vaputea afla.

Acestor mai vechi urmele calcă cei mai de

pre mijloc a vacurilor scriitori și întăi ProcopieChesareanul[25], carile pre vrémile lui Iustinianîmpărat au fost secretariu la vestitul Velisarie.Acesta, în cartea De zidirile lui Iustinian, atâteacarile au fost făcute din temeliia lor de la Traianîmpărat, de carile pre amănuntul și de toateanume sintem să dzicem la viaţa lui Iustinian;iară aicé numai câte la propozitul nostru cautăvom pomeni. („Mai de demult, dzice, împăraţiipe marginile Dunării, peste tot locul și de peceasta parte pe une locuri și de céia partefăcând cetăţi și orașe, năbușélele varvariloropriia”).

Apoi, într-acéiași istorie, Cartea 5: „Dunărea,dzice, care apă aproape de la Dachia iaste, dena stinga ei încépe a despărţi pe varvari, parteden a dreapta romanii ţiind, pre care Dachie ochema (ριπησίαν) măluroasă (iară care partea aDachiii să fie fost aceasta, în cea véchehotărâre a Dachiii pre larg am arătat), pentrucăci ripa lătinéște însămneadză mal”.

Și după ce însămneadză Procopie[26] cetăţilecarile au fost făcut mai sus pe Dunăre, apoidzice: „Iară la gura Dunării au tocmit cetăţilePincul, Cupus și Novele și împotriva Novelelorîn cela uscat (adecă cum să prinde despreMoldova) cetatea ce să chiamă Literata; iară șimai înlontru de acéstea urmadză cetăţuile

Cantavazitis, Smornis, Campsis, Tanta, Zernisși Duţepratul. După acéstea iaste cetatea careasă cheamă Capul Boului, de Traian Avgustulzidită. (Și aceasta socotim să fie adevăratpricina pentru ce ţara Moldovei are herbul săucapul boului, iară nu ce băsnuiesc unelétopiseţuri de pe buărul carile împreună cucăţaoa Molda să să fie înecat în apa Moldovii)”.

Apoi iarăși acoleși mai dzice: „De la CapulBoului mai sus iaste cetăţuia Zanis și de laZanis, nu departe, cetăţuia ce să chiamă Pontis,adecă Podurile”. Iară această cetate de unde săfie așé numit, același istoric tot într-acela locarată: „Traian, dzice, Avgustul, neputând sufferisă fie hotarăle împărăţiii hotărâte și numai cuDunărea să să închidză, au silit de auîmpreunat malurile Dunării cu pod; meșterulpodului au fost Apollodor Damaschinianul; șiîntr-amândoaă capetele podului au zidit Traiandoaă cetăţi, din carile una, carea iaste de céiaparte, au chemat-o Theodora, iară alta, careaiaste în Dachia, cu același a lucrului nume, auchemat-o Poduri”. După acéstea maipomenéște Procopie câteva cetăţi de la Traianși alţi împăraţi romani în Dachia, pănă în fundulSchithiii și peste Dachia făcute, (precum la viaţalui Iustinian le vii videa), cumu-i Ivida (pre careasocotim să să fie așé chemat de pe balta luiOvidie, căriia îi dzicem noi Vidovul), Ighistul și

Ulmiton, pre carea mai denainte de vremile luiIustinian au apucat-o slovénii ș-au fostsfărâmat-o, apoi Iustinian tocmind-o, cu oasteau întărit-o.

Acéstea dară cetăţi în Dachia, de cei maidenainte împăraţi a romanilor de la Traian pănăla Iustinian făcute și de Iustinian tocmite șiînnoite fiind, mare și neclădită dovadă sint că devréme că în vremile lui Iustinian în Dachianoastră atâtea cetăţi de romani pline și lăcuiteau fost, cu cât mai vârtos de la Traian să fieromanii în Dachia aședzaţi să va putea créde.

Gheorghie Chedrinos, în Culégereaistoriilor[27], arată, precum marile Constantin săfie născut într-o cetate a Dachiii, a căruiacuvinte precum sint ellinéște iată-le-s:Κωνσταντίνος (ό χλωρός) ός έγγέννησεν εξ̉Ελένής της πρότης αυτου γυναικόςΚωνσταντίνον τον μέγαν καί άγιον πέρι τήνΔακίας πολήν. Adecă: „Constantin Hloruscăruia i s-au născut din Eleni, cea dintăi muiare,Constantin Marele și Sfântul, la cetatea Dachiii”.

Zonoras[28], luând de la Appian, scrie:„Traian, dzice, după ce au bătut întăi pe dachi,și ducând cu sine solii lui Decheval la Roma cutriumf, adecă cu alaiu, au întrat și au luat de lasenat titlul Dacicus, adecă Dăţanul; iară în cel

de pre urmă războiu Decheval singur șie moartefăcându-și: Κανδευτεν το έτνος τούτων Δακώνκαί ή χώρα σφών ρωμαίοις ϋπήκουος γέγονε,adecă: de atuncea încoace neamul dachilor șiţara lor au rămas supt suppunérea romanilor”.

Acestași Zonoras[29] scrie, precum șiMaximin Lichinie, carile au ţinut pe sora mareluiConstantin și soţie la împărăţie i-au fost, să fienăscut din romanii din Dachia. Aceastașimărturiséște Isocrat[30] istoricul, după cariiurmadză Bonfin[31].

Acești dară mai vechi lătinești și greceștiistorici, de românii noștri în Dachia puși șitrăitori așé; iară cești mai noi, precum iasteNichita Honiatis, Ion Cantacuzin împăratul,Laonicos Halcocondila, Franţa Protovistiarius,pe romanii din Dachia supt numele vlahilor îicunosc; a cărora mărturii să vor videa unde vavini rândul să arătăm pe ce vréme romanii dinDachia au început a să chema vlahi; însăaceasta numai de la Honiatis aicea a săînsămna trebuitoare a fi am socotit, pentru ca săpriceapă cititoriul că romanii carii au fost trecutla Misia, acești au luat întăi numele de vlahi,însă nu îndată, ce după multă vréme. Dzicedară Honitatis[32] în scurte cuvinte: „carii maidenainte să chema misii, acmu să cheamăvlahi”. Aceasta dzice, înţelegând pentru romanii

carii au fost lăcuind și în Misia, de care lucruvidem la cești mai proaspeţi greci scriitori căadése pun Dachia în Misia și Misia în Dachia.

Precum și Laonic Halcocondila[33], carilesupt numele Misiii trei ţări împreună cu Dachiacuprinde, dzicând: Βούλγαροι ούς κάτω Μυσίανκαθούσιν, τήν δέ κατω Μυσίαν ού τήν ές τάκάτω τού Ιστρου χώραν (bulgari să cheamă ceice sint în Misia de gios, iar Misia de gios iastecarea să lasă cu Dunărea în gios); apoi maiadaoge și altă Misie; είς τό πέραν τού Ιστρουωκιμένην Χώραν (Care ţară iaste pe de céiaparte de Dunăre, adecă de unde acmu iasteMoldova și Ţara Muntenească). Pricinaamestecării nume>ri<lor acestor ţări alta nuiaste fără numai căci romanii, precum Dachiaașé în Misiia, pr[e]tiutinderea fiind aședzaţi,cești mai noi scriitori, uniori pre romanii dinMisiia îi chema dachi, căci și aceștia dinDachiia vinisă; iară alte ori pe romanii dinDachia îi numia misii, căci tot dintr-acela neamde romani să trăgea cu misii. Același LaonicHalcocondila[34], pentru românii carii sint înGreţia, și le dzicem no[i] coţovlahi, scriind,dzice: Τόδε Πίνδον όρος Βλάχοι ένοικούσινάυτών τών Δακών όμογλώττοι (În muntelePindul lăcuiesc vlahii, cari sint cu ceștélalţidachi tot de o limbă); unde dzice „ceștélalţidachi” înţelége pentru moldovéni și pentru

munténi, precum și aiurea am mai pomenit șicuvântul lui mai gios arată: „Vlahii, dzice,aceștia au limbă de-ș foarte asamănă cu limbaitaliienească, însă atâta-i de stricată, cât deabiia pot italii să înţăleagă cuvintele lor, carelevorovăsc”. Și puţin mai gios: „Vlahii, dzice,nemică din itali deosăbire nu au, încă șiorânduiala traiului, a mâncatului și portularmelor și alte a casii povijii cu italiianiiasémenea li iaste, macar că neamul lor în doăstăpâniri iaste despărţit. Είς τέ τήν Βογδανίανκαί Ιστρίαν, τήν, παρά ’Ισρόν χώραν, adecă: înBogdania (Moldova) și în Istria, în ţara careaiaste pe lângă Dunăre (adecă ŢaraMuntenească). Ioan Cantacuzin și FranţaProtovestiar, în istoriile sale, de începătura ceadintăiu a romanilor cevași nu pomenesc; însăcâteva carile la istoria lui Ioan Cantacuzinpentru vlahi în lung să pomenească le va aflacititoriul unde vom dzice lucrurile tâmplate prevréme acestui împărat Ioan Cantacuzin.

După socoteala acestor mai vechi scriitorigreci, urmadză întăi Anton Bonfin, ungur,Leunclavie, neamţ, Dlugoș, leah, StanislavOrihovici, litfan, și alt Stanislav, Sarniţie, leah;ce acest mai de pre urmă îl aflăm ca în multeféliuri și multă socoteala, precum mai gios dincuvintele lui să va videa.

Întăiași dară Anton Bonfin [35] scriindhotărârea a Dachiii cei vechi, dzice: „Ulpianaiaste cetate în Ardeal, deosăbi de Ulpiana,carea iaste în Misia slobodzie sau, cumlătinéște să dzice, colonie, de Ulpie Traiandescălecată, căci Ulpie Traian după ce ausupus pe misii și pe dachi, pentru pomenireabiruinţii sale au zidit în malul Dunării cetateaNicopolis”. (Aceștiia îi dzic proștii Nicopoe, iarăSarniţie, cu mare necunoștinţa gheografilor,gândéște să fie Nicopolis, la carea și SfântulPavel, precum cu propovedanie Evangheliii săfie mărs, Faptele apostolilor mărturisesc; cegreșéște, că Nicopolis la carea au mers SfântulPavel iaste altă cetate cu acestași nume înGreţia, aproape de hotarăle Machedoniii).

Altă cetaté iaste în Misie, ce să chiamăMarchianopolis, foarte vestită, odânăoară deTraian împărat zidită, unde Marţia, sora luiTraian, trimiţând o fată la fântâna carea dincetate izvorâia să aducă apă cu un vas de aurși, scăpând oarecum vasul de-a mână, aucădzut tocmai în fundul fântânii, carea era preadâncă; iară nu după mult, vasul cel de aur cacum ș-ar fi lepădat firea greuimii sale, singur dinsine plutind, au izbucnit în faţa apii; de aceastăminune îngrijindu-să Traian, au zidit acea cetatenimfelor (carele boadzele fântânilor) și de penumele surorii sale au numit-o Cetatea Marţiii.

De ciia Traian au rădicat pod de piatră pesteDunăre (precum și Dion scrie, la Viaţa luiTraian), lucru minunat a căruia temelii și astădziîn fundul apei să zăresc, unde în cela mal deDunăre iaste Cetatea Severinului, mai pre urmăde Sever împăratul zidită, i proci.

Același Bonfin, iarăși la acela loc: „Maidenainte, dzice, pănă a năbuși gotthii și unnii,toată Dachia era plină de romani și de sarmati,precum din multe scrisori în pietri săpate amputut cunoaște”. Ce să fie scriind în pietrileaflate de Bonfin, aicea pentru ca să nu lungimvoroava, cu condéiul trécem, iară la rândul său,și aceasta și alta, carea în ţară la noi cu câţivaani mai denainte s-au aflat la Gălaţi, pentru maibună mărturiia cuvintelor lui Bonfin le vomaduce.

Așijderea Bonfin în multe locuri, iară, maichiar și mai ales la Decada 2, Carte 7, dzice:„Valahii, precum din romani să fie născuţi, limbalor și până astădzi mărturisește; carii întreatâtea neamuri de varvari, de atâta vrèmetrăind, nicicum a-i dezrădăcina cineva au putut.Aceștia lăcuiesc partea Dunării ceastădincoace, pre care locuri odânăoară au lăcuitdachii și ghetii; iară pe de cèia parte de Dunăre,locurile carile sint li-au cuprins bulgarii, carii dela Sarmaţia au ieșit, căci din legheoanele

(adecă: polcurile) și din coloniile lui Traian și aaltor împăraţi romani, pre carile li-au adus și li-au descălecat în Dachie, să trag româniiaceștia”. Așè dară, din cèle multe a lui Bonfin,acéstea puţinele destule în ceastă dată să fiesocotind, la alţii să trécem.

Leunclavie, în Pantecte[36], unde tâlcuiaștenumele Iflac: „Némţii noștri, dzice, cei mai mulţiprecum pe itali, așé pre franţoji, valși a-i chemas-au obiciuit; cu acestași nume cheamă și pevalahi (adecă români) a cărora limbă cea de locasémenea au fost cu a cestora, căci și Dachiiaau fost odată provinţie, adecă ţară românească”.

Iară din istoricii leșesti, între carii mai defrunte și mai de credinţă Dlugoș[37] să créde,carile dzice: „Neamul moldovenilor (căci acolocursul voroavei lui pentru moldovéni iaste) săcréde precum să să fie cuborât din coreniiaitalilor și ţărâle céle mai mănoase a slovénilorsă fie cuprins”.

Dlugoș și alţi toţi scriitori leșești cred precumdachii să fie fost de neamul lor slovéni, pentruacéia dzice că romanii gonind pe slovéni, să lefie cuprins locurile.

După Dlugoș vine la rând Orihovici, carilemacar că să véde într-o părére cu Eneas Silvie,

precum românii acești de astădzi să să fietrăgând tocma de la Flac hatmanul, însă iarășinu tăgăduiaște precum românii să fie dinneamul a altor romani, a căruia cuvinte sintacéstea: [38]„Volohii (de moldovéni vorovind, detot neamul românesc înţelége) era născuţi dinitaliiani și din romani”, iară după ce își aratăpărérea sa cea de Flac hatmanul, mérgeînainte: „Aceștia, carii în limba sa își dzicromani, ai noștri (léși) de pe italiiani le dzicvolohi, că voloși, în limba leșască, tot un numeiaste cu ital din limba lătinească. Aceștéși și lafire și la obicéie și la graiu, nu mult sădeosăbesc din itali”. De ciia, scriind fireamoldovénilor, într-acesta chip o șiruiaște: „Sint,dzice, oameni vrăjmași și mari vitéji că nici săpoate afla alt neam de oameni carii, în hotarăașé de strâmpte lăcuind și prenpregiur mai mulţinepriiatini având, pentru slava războiului și avitejiii sau asupra tuturor oastea pot rădica, saude carii să rădică asupra lor să pot apăra”.

Decât acesta cu multul mai pre larg StanislavSarniţie, carile, precum și mai denainte amarătat, când stă singur în socoteala sa, carea auapucat, nu priiméște românii să fie din romani;iară când după voia celor mai vechi să lasă,atuncea și el aceastași mărturiséște.[39]„Războiul, dzice, Deurpanic (adică a luiDecheval cu romanii), după ce stătusă 16 ani,

supt Traian începându-să a să slăbi, pănă maipre urmă și sfârșit au luat”; apoi, puţin mai gios:„Dobândind, dzice, Traian biruinţa, pentruvécinică pomenirea lucrului bine purtat, 30 destâlpi, carii să fie sémnele și hotarăle împărăţiii,în Dunăre au aruncat; după acéia mai multăparte de lăcuitorii cei vechi din Dachia izgonind,și plăcându-i bișugul locului, slujitorilor celorbătrâni o au împărţit cu acest sfat: adecă să fieca un zid pus înainte pentru apărarea împotrivacelor mai dinlontru sarmati și pentru ca mai îngrabă și mai pre lesne, când s-ar tâmpla vreonevoie, cești din Dachia slujitori, celor ce păziiaMisia, așijderea cestor din Dachiia, cei dinMisia la vréme să poată da agiutoriu. Pod lucrude minune și cu mari cheltuiale peste latălăţimea Dunării au rădicat, nu departe de laNicopolis, unde Sfântul Pavel au propovădiut; șicu această pricină au rămas de să pomenéștede la istorici, precum românii temeliia stăpâniriilor pe acéle locuri să fie aruncat”.

Acéstea ce au dzis Sarniţie, pentru să leîntărească, aduce și mărturie lui Evtropie, precarea și noi mai denainte am pomenit-o.„Spune, dzice, Evtropie, că Traian împărat,după ce au bătut oștile dachilor, au întors aceaţară în provinţie și au alăturat la trupul împărăţiiiromanilor sau căci bișugul locului i-au plăcut,sau căci au socotit că acolo va avea de unde

să-și hrăniască oastea”. Sarniţie dară așé.

Iară Pavel Piasinschie[40], episcopul de laPremisla, în istoriia sa, list. 52, cu puţine, însăcurate cuvinte, aceastași mărturisește: „De céiaparte, dzice, de Nistru spre amiadzăzi, iasteMoldova, carea mai denainte s-au fost chemândDachia, lăcașul romanilor odânăoară acolotrimiși; de carii, mulţime într-însa să fie locuit,adevérește graiul limbii a lăcuitorilor aceii ţării,carile și pănă astădzi lătinesc iaste; și macar căcâtva stricat grăiesc, însă când îi audzivorovind, pre lesne poţi înţălége precum limbalor din cea lătinească să fie ieșit.

Acmu și Saul între proroci, să videm și celbulgăresc, din carile au luat cel slovenéschronograf, de românii noștri ce dzice? Căci și el,macar că foarte pre scurt, însă aceastanepomenit n-am lăsat, ce spune așé: „Volohomje naședșim na Dunaischim Sloveni, i sșédimimă bnihă, i nasiluiuștim imă, Slovenije,priședșe sédoșa ovi na Visle réţe i prizvașasiaPoliane”, adecă: „Coborându-să volohii (sauitalii) asupra slovénilor și cădzind ei asupra lorși asuprindu-i, iară slovénii unii așé s-auașédzat pe apa Vislii și s-au numit poliani”.

Cătră acéstea a atâte istorici fără prepusmărturii, nu puţină acestorași întăritură aduc 2

pietri, carile în Dachia noastră s-au aflat, dincaréle una, scrie Anton Bonfin, precum învrémile sale să să fie aflat în Transilvanie; iarăuna în vrémile noastre s-au aflat la Gălaţi și apois-au adus la curte domniască.

Deci în piatra lui Bonfin sint scrisă acéstea:„L. Annio Fabiano, Triumviro capitalium,Tribuno Legionis II, Aug: Quaestori Turbantium,Trib. Pl. Praetori, Curatori viae latinae; LegatoLegionis X, Fretensis, Legato Augustali. PrimoPraefecto provintiae Darcolomarum (forteDacoromanum) Ulpianarum, Traianarum,Sarmaticarum, D. M. Civis Sabinius, MilesLegionis XIII. Glibres a Rationibus, vixit annisXXX. Civi valens, Duumvir Coletcominia,Florentina, Rarentes inefficacissimi. PuerioSaturnino, Legato Augustali, PraepositoqueConsulari Coloniae Daciae Sarmatiae. L. D. D.D.” Adecă: „L. Lui Annie Fabian, trumvirului aacelor mai de frunte, tribunului polcului al doileaavgustesc, cfestorului Turbanţilor, tribunul P. L.poporului pretorului, și grijiitorului căii drumuluilătinește. Solului a polcul al dzécelea afreteanilor, solului avgustesc, celui dintăi pefecta provinţiii darcomanilor (poate fidacoromanilor), a ulpianeștilor, trianeștilor,sarmaténilor. D. M. cetăţanul Sabinie, oșteanuldin polcul al triisprădzécelea, Glibris, logofăt deluatul sămii; trăit-au ani triidzăci. Cetăţanului

Valens Duumvir, Coletmania, Florentina, părinţiiprea netrébnici, lui Pevrie Saturnin, soluluiavgustesc și celui mai de sus ședzătoriu sfétnica coloniii Dachiii, Sarmatiii, L. D. D. D.”

Iară acest Aniie din Hronologhiia lui Calviz,aflăm să fie fost soţie în consulat lui M. NonieMuţian, carii au purtat slujba consulatului prevrémea lui Septimie Sever, împăratul romanilor,la anul de la Domnul Hristos 201.

Iară piatra carea s-au aflat la Galaţi, leat7211, pre carea și noi singuri precum am pututam citit-o, în carea cu slove vechi lătinești scrieașé: „Imp. Caesari, Div. Filo Nervae TraianoAvgusto, Ger. Dacico: Pont. Max. Foel. P. Dict.XVI: Imp. VI, Cons. VII. P. P. Calpurnio Marco,Aurelio Rufo”; carile așé să să înţăleagă:„Împăratului, chesariului, dumnădzăiescului,fiiului Nervii, lui Traian Avgustului,ghermanicului, dăţanului, preutului celui maimare, fericitului domn, învăţătoriul alșésesprădzécelea, împăratului al șéselea,sfétnicului al șéptélea, părintelui patriii, luiCalpurnie, Marco Avrelie Ruf”. Cătră aceasta,mai scrie Neculai Costin logofătul precum sămai fie vădzut o piatră, carea s-au aflat lacetăţuia năruită la Gălaţi, ce-i dzic Gherghina, șisă fie citit singur într-însa: „Săver, împăratulRâmului.”

Ce noi această piatră și în domniia frateluiAntioh și pe vrémea noastră, trecând pe laGălaţi, într-adins am cercat-o, ce nu s-au aflat,fără cât într-un rând mi-au adus Theodoripârcălabul de Gălaţi un ban de argint, în carilescriia: „Const. Vict. Aug. Imp.”, pentru carile prelarg vom scrie la Viiaţa lui Constans împăratul,fiiului lui Constantin Marele. Așijdérea maipomenește Neculai Costin, precum tatăldumisale, Miron Costin Logofătul, să fie citit peun ban de aramă galbănă, iarăși la aceacetăţuie aflat, în carile mai mult nu s-au fostcunoscând, fără: „Marchianopolis”, iară aceacetate, precum să fie în Dobrogea și să fie zidităde Traian împărat și de numele fétii saleMariţiia, așé chemată, aiurea mai de agiuns s-au dzis.

Acéstea dară, în scurt, avum să aducem,precum a celor mai vechi, așé a celor mai noiistorici mărturii, pentru descălecatul Dachiiinoastre cu romani de la Traian (și cum Bonfinmărturiséște) și de la alţii mai pre urmă împăraţi.Acestora dară sfârșitul puind, trage-ne vrémeaînceputul cărţii Hronicului să punem, în carea,cu agiutoriul lui Dumnădzău, sintem să arătămhronologhicéște, adecă după sămăluireaannilor, precum acești romani de Ulpie Traian înDachia descălecaţi, tot aceiași să fie românii,carii și pănă astădzi într-însa lăcuiesc.

Capul XVII. Pentru monarșii romanilor cariiau împărăţit mai denainte de Ulpie Traian

Macar că noi începutul Honicului nostru de laîmpărăţiia lui Ulpie Traian îl punem, însă pentruca să nu lăsăm câţiva monarhi a romanilor (cariiîncepând monarhia de la Iulie Chesari austăpânit pănă la Traian) afară din tot trupulaceștii mari, tari, vechi și lumii de minunatîmpărăţii, socotit-am că nu fără cale va fi,cât depre scurt,să însămnăm de când au început IulieChesari cu putére monarhicească și alţii apoidupă dânsul, precum am dzis, pănă la Traian astăpâni; carile în ce au stătut la împărăţie și câţiani au împărăţit, precum avem nedejde săfacem și mai înainte, adecă de la Traian pănă lavremile noastre, câţi împăraţi au fost aromanilor, a tuturor viaţa pre scurt să oînsămnăm.

Iulie dară Chesar (carile întăi au suppusstatul publicăi împărăţiii romanilor suptmonarhie) s-au născut mai denainte denașterea domnului Isus Hristos cu 61 de ani, în22 a lui septevrie celui vechiu; care dzi, dupăcalendariul lui Iulian cade la începutul lunii luiiunie. La anul mai denainte de Hristos 58 s-aufăcut consul împreună cu Pompei Marele și cuCrasus. La anul mai denainte de domnulHristos 56 au încăput la cinstea maghistratului.

La anul mai denainte de Hristos 48 s-au scornitîntre dânsul și între Pompei vrajbă. La anul maidenainte de Hristos 47 s-au făcut dictator înRoma (aceasta era boieriia cea mai de cinstepe acéia vréme la nărodul romanilor). Dupămulte războaie ce au avut cu Pompeiu, soţiiasa, pănă mai pre urmă, la anul mai denainte deHristos 46, dându-și vrăjmaș războiu înThessalie, au izbândit Iulie Chesar, iarăPompei, numai cu patru oameni scăpând, aufugit la Eghipet, unde împăratul Eghiptului fiindcopil la vârstă, purta triaba împărăţiii Pothin șiAhilis hadâmbii, cu a cărora poruncă fu omorâtmarele acela și vestitul Pompei. La anul maidenainte de Hristos, senatul au ales pe IulieChesar să fie dictator vécinic, adecăneschimbat, din care an încépe împărăţiiaromanilor supt monarhie a să purta. Iară la anulmai denainte de Hristos 42, cu vicleșuguloamenilor de curtea lui Pompei, fiind rănit cu 23de rane, au pierit ucis.

După Iulie Chesar, al doilea monarh au stătutOctavie Avgust, carile la anul mai denainte deHristos 41 s-au făcut consul. La anul maidenainte de Hristos... cu putérea monarhiii auluat și nume de Avgust, care, titlul ţin și pănăastădzi împăraţii romanilor. Avgust lătinéște vasă dzică „sfânt” sau „fericit” și „nărocit”; iarăEvtropie istoricul dzice așé să să fie chemat,

pentru căci au adaos împărăţiia, de la cuvântullătinesc avgheo ce va sa dzică „adaog”.

În 25 de ani a împărăţiii lui Avgust s-aunăscut domnul și Mântuitoriul nostru IsusHristos[41] din Duhul Sfânt și din Mariia Ficioară,după trup din ruda lui David, din neamul Iudii.Iară la anul după întruparea cuvântului luiDumnădzău 14[42], fiind în Campanie, la cetateaNola, de boală au murit, împărăţit-au ani 44 fără13 dzile, iară de când au pierit Iulie Chesari, 57ani, luni 6, dzile, 4.

După Avgust Chesar au stătut la monarhieTriverie carile au împărăţit ani 22, luni 6; murit-au de o boală, anul de la Hristos 37, mart 17, ș-au trăit ani 77, dzile 120.

După Tiverie fu împărat romanilor Caligula,carile, la anul 41, ghenarie 24, au pierit ucis deCassia Hiria tribunul; împărăţit-au ani 3, luni10,dzile 9.

După Caligula au urmat Clavdie, ficiorul luiDrus; acesta la annul de la Hristos 54,octomvrie 13, întăi din sine bolnăvindu-să, apoicu sfatul împărătésii sale otrăvindu-l Xenofondoftorul, au murit în Sinvesa; împărăţit-au ani13, luni 8, dzile 20, ș-au trăit ani 63, luni 3.

După Clavdie au stătut la împărăţie Neron,

După Clavdie au stătut la împărăţie Neron,pre carile mai denainte chemându-l DomitieAenovarvos, apoi Clavdie, făcându-l ficior desuflet, l-au numit Neron Clavdie Drusus. Din toţiîmpăraţii nime cu vredniciile și cu bunătăţile maivestit nu au fost decât acesta cu răutăţile și cutirăniile. Pentru privală, cetăţii Romii din toatepărţile i-au dat foc de au ars; după arsură încămai frumoasă au făcut-o. Pe vestit dascălul săuSeneca, pentru ca să nu-i mai fie de dânsulrușine, l-au omorât; pre maică-sa, pentru ca săvadză unde au ședzut în pântece-i, de vie auspenticat-o; cu soru-sa și cu alte rude curvie aufăcut și capul tuturor răutăţilor plinind, pe corifeiiapostolilor Petăr și Pavel au omorât. Cuacestea a lui fapte, pănă mai pre urmă în frunteatuturor cădzind și de ai săi încăși părăsit fiind,singur și pre moarte ș-au făcut, la anul 68, iunie9; împărăţit-au ani 13, luni 7, dzile 28. Într-aceasta Neron s-au sfârșit familie lui IulieChesar.

După ciuda lumii, Neron, au urmat Galba, precarile cu vicleșug l-au ucis Salvius Otho, leat69, ghenar 10.

Într-același an Salvie Otho, luând împărăţiiași ieșind cu oaste împotriva lui Vitelie hatmanul,carile de la slujitori luasă nume de împărat șidându-și războiu în Bebriac, fu biruit și gonit deoștile lui Vitelie, de care ciudă singur șie moarte

ș-au făcut; leat 69, april 20.

Într-acestași an dechemvrie 22, Vitelie,viclenindu-l oșténii săi pre carii îi trimiséseîmpotriva lui Vespasian și, prindzindu-l, l-auomorât.

După acesta, schiptrul împărăţiii au luatVespasian, pentru carile dzice Sfetonie că toţiîmpăraţii romanilor, pănă a nu lua împărăţiiafiind mai buni, să făcea mai răi; iară unul numai,Vespasian, fiind mai denainte mai rău, după ceau luat împărăţiia s-au făcut mai bun. În vrémeaacestuia împărat, scrie Taţitus în Analile sale,precum pre la anul de la Hristos 70, sarmatii,trecând Dunărea, să fie prădat în Misia și peFonteus Agrippa, hatmanul romanilor, să fieomorât; iară mai pre urmă alt hatman, anumeRubrie, pe sarmati bătând, lucrurile să fiepotolit. Vespasian, leat 79, iunie 24, în sateleReantine au murit de vintre; împărăţit-au ani 10fără 6 dzile și au trăit 69 ani, 1 lună, dzile 7.

În urma lui au stătut împărat fiul său TitVespasian. Acestuia îi dzice Xifilin și Sfetonie„dezmierdarea sau bucuria neamului omenesc”,adecă pentru nespusă bunătatea care avea.Dzua în care să tâmpla să nu facă cuiva vreunbine, au fost dzicând: „Priiatinilor, am pierdutdzua”. Murit-au acesta de friguri, într-același satunde și tată-său au murit. Leat 81, septemvrie

unde și tată-său au murit. Leat 81, septemvrie13, ș-au împărăţit ani 2, luni 2, dzile 20, ș-autrăit ani 40, luni 9.

După Tit au urmat în putérea monarșascăfrate-său Domitian, carile întăi au purces cuoaste asupra lui Decheval, craiul dachilor,precum de a lui războaie mai denainte la Capulpentru craiii dachilor s-au pomenit. Însă pentruca ţăsătura istoriii să nu să curmédze, aiceaiarăși can pre scurt a poftori nu ne vom lenevi.

Capul XVIII. Arată-să trii războaie a dachilorcu romanii supt Domitian

Pe la începérea vieţii nemuritoare, la annul81 scornitu-s-au întăi războiul dachilor curomanii, pentru carile scriu istoricii într-acestachip:[43] „Dachii având un domnu ce-l chemaDecheval, om în purtatul oștilor foarte meșter șila toate vicleșugurile pre isteţ și gata, carelefoarte de rău pre romani purtase și cu déserăzboaie, prin vrémea a 17 ani, tare îi ostenise,cât, precum în céle mai denainte scrise pre largs-au pomenit, și dare pre an să le dea îiasuprise. De care lucru Domitian cu oasterădicându-să, au purces peste Dunăre asupralui. Ce moliciunea împăratului, carele înostenelele și trudile oștilor cevași deprindereneavând și cu totului tot odihnii și desfătărilordat fiind, au stătut pricină, cât nici războiu

deșchis dachilor să dea vréme și prilej n-auaflat. Iară Decheval, cu meșterșugurile cari leștiia, în multe locuri fără véste împrăștiată și fărănici o orânduială purtată oastea romanilorlovind, multă samă de slujitori au prăpădit. CeDomitian paguba și stricăciune alor săi tăinuind,la senat, precum asupra nepriiatinului biruitoriuiaste au scris; cării minţiri senatul credzind, înslava lui multe agalmate, chipuri săpate i-aurădicat.”

Războiul al doilea

La annul de la Domnul Hristos 93 scrieTaţitus că în anii trecuţi multe războaie maimănunte au avut romanii cu dachii în Misia, înDachia, în Ghermania și în Panonia; ce în toatelenevirea și negrijea voievozilor au fost pricinăde s-au concinit multă samă de oasteromănească și dachii pururea au fost biruitori șideasupra.

Războiul al triilea

De la annul de la Domnul Hristos 94, scrieXifilin precum Domitian, nevrând singur sămargă asupra dachilor, au orânduit hatmanoștilor pre un Iulian, carele, dând războiu faţă demeidian asupra dachilor, izbîndisă; ce fiind îndesară și vrémea întunecând, Decheval cuputérea neputând a isprăvi, iarăși la

meșterșugurile sale au alergat, căci vădzind elcă acmu biruinţa la romani să plecasă și altă nuera, fără numai după pierderea războiului săpiardă și cetatea cea de scaun, care era acoleaaproape, au poroncit mai cu devréme ș-au tottăiat pădurea, carea era aproape lângă cetate,și au lăsat numai trunchii goli, în care-i auaninat arme slujitorești. Romanii, gonind pedachi asupra cetăţii și acmu zarea soarelui detot scăpătând și agiungând la pădure cea tăiată,cu noaptea amăgindu-să, li s-au părut că toţitrunchii copacilor sint oaste pedestră, cu armeîmpotriva lor din cetate ieșită, și așé, de goanăoprindu-să, cu nedeplină biruinţă s-au întors lataberele lor.

Iară al doile an după acesta războiu, carileiaste de la Domnul Hristos 96, Domitian încăieși din viaţă, fiind ucis de ai săi, cu îndemnareaîmpărătesii lui, precum la locul său de denaintes-au pomenit.

Iară după Domitian au stătut Nerva laîmpărăţie, carile făcând pe Ulpie Traian ficior desuflet și următoriu împărăţiii, la anul 98 au murit.

Τέλος τών Προλεγομένων

Sfârșitul Prolegomenelor

[1] Cartea 1, cap. 4

[2] Dion, în Viaţa lui Traian

[3] Carion și Topeltin deMediaș

[4] Bonfin, accloși

[5] Leunclavie, în Pantecte, la numele iflac

[6] Orihovie, Annale

[7] Laonic Halcocondilas, Cartea 2

[8] Sarniţie, Cartea 3, cap. 1

[9] Sarniţie, acoloși

[10] Sarniţie, Cartea 3, Cap. 6

[11] Nichita Honiatis, Car-tea I, Cap. 5

[12] Leunclavie, Pantecte, Cap. 71

[13] Leunclavie, în Pantecte cap. 71

[14] Sarniţie, Cartea 6, Cap. 18

[15] Bonfin, Decada 2, Cap. 8

[16] Bonfin, Decada 2, Cap. 3

[17] Bonfin, Decada 2, Cap. 4

[18] Stanislav Sarniţie și Jan Zamoischie,amândoi léși

[19] Aceasta vii afla și la Bonfin, DecadaI,Cap 1

[20] Sarniţie, Cartea 6, Cap. 18

[21] Sarniţie, cartea 4, cap. 5

[22] Dion, Cartea 61

[23] Evtropie, Cap. 8

[24] Petavie, în Sămăluirea vré-milor, la Viaţalui Traian

[25] Procopie, De ziditurile lui Iustinian,Cartea 4

[26] Procopie, De zidiri,Cartea 5

[27] Gheorghie Chedrinos, în Culégereaistoriilor

[28] Zonoras, Cartea 11, Cap. 21

[29] Zonoras, Cartea 12, Cap. 34

[30] Isocrat, în Istoria besericească

[31] Bonfin, Decada 1, Cartea 1

[32] Honitatis, Cartea 1, Cap. 4

[33] Halcocondilas, Cartea I

[34] Halcocondilas, Cartea 6

[35] Bonfin, Decada 1, Cartea 1

[36] Leunclavie, în Pantecte

[37] Dlugoș, Cartea 11

[38] Orihovici, Analele 5

[39] Sarniţie, Cartea 5,Cap. 6

[40] Pavel Piasinschie, list. 52

[41] Isus Hristos să naște

[42] Leat 14

[43] Dion, în Viaţa lui Domitian

Hronicon Daco-Romaniii,adecă a Ţărilor

RomâneștiPrecuvântare

Sau Pridoslovie în Hronicul vechimeiRomano-Moldovlahiii

A lucrurilor omenești strămutată sau (pentruca adeverinţa lucrului mai fără grijă sămărturisesc), acea dintru’nalturi în toate șipreste toate minte cu a sa ocârmuire și de mintecelor de supt lună neatinsă și neagiunsăsocoteală într-un chip oarecarile de gioc și debatgioc, câte și câte féliuri de schimonosituri șidin dzi în dzi altele și altele, una după alta,schimbături și mutări în faptele și lucrurileomenești pănă acmu să fie adus, în câté deacmu înainte iaste să aducă, pare-mi-să căcineva, carile macar cât de puţin citeala sfintelorși a profanilor păgânești scrisori va fi amirosit(precum să dzice cuvântul) macar den afară deprag, cât de departe cătră istorii capul de-ș va fiînchinat, tăgăduitoriu să fie a să afla nu săpoate. Că într-adevăr, puternică dreapta Celui

Preaputernic clătéște și mută împărăţiile, dintr-un niam în altul și pre înălţaţi plecând, preplecaţi de năprasnă cu mare mierarea celor maipre urmă viitori îi înalţă și în stepenele cele maide sus îi rădică. În scurt, cu a sa vécinicăneclătită și nemutată fiinţă, pre muritori depururea învaţă și a înţelége îi face cât deputregăios lucru și putregiunii suppus să fieomul, și cât de proaste, slabe și neputincioasăsă fie lucrurile lui, carile, ca lutul de pre lângădrumuri, uneori de ploaie să întoarce în tină, alteori de căldura soarelui să usucă în bulgări; alteori același mult stropșit și călcat frământându-să, și în prav și pulbere zdrumicându-să, cuvânturile să holburéște și cu mare răzsipă pănăla nuări învârtit rădicându-să, preste alte dialiuriși preste alte văi, în izbéliște să liapădă. Putére-ași dară, dzice, că tocma într-acesta chipcereasca orânduială, pre la une însămnate șimai denainte orânduite vremi, pre céle varvareniamuri cinstéște și le evgheniséște, iară precéle vestite și de lăudat singe în varvare lepreface și slava în ocară și mândriia în râsulaltora o întoarce.

Așé dară, odânăoară véche putéreEghiptului (care încă și asupra măririidumnădzăiești arme a rădica nu s-au îndoit),pre faraon cu undele Mării Roșii acopérind și cualte nesuferite pedépse certând, pe neamul

izrailténilor din rob și domn împărat a câtevaputincioase niamuri l-au făcut și iarăși preacelași, pentru mulţămita și marea necredinţa șinedumnădzăirea în limbi l-au împrăștiiat și prela marginele lumii aruncându-l, batgiocuriimuritorilor l-au suppus, precum de atâţia véci șipănă astădzi plata nemulţămirii și răsplatafărălégii lor, în toate dzilele și în toate lucrurile alua videm. Ce, pentru ca voroava să scurtăm,așé de ciia, mândriia assirilor midilor, a midilorpersilor, a persilor grecilor, a grecilor romanilorși pănă mai pre urmă a romanilor împărăţie,carea de la Apus la Răzsărit sărisă și de laAmiadzidzi la Miadzănoapte să întinsése și cumăminos trupul puterii armatelor, puţin de nutoată faţa pământului lăcuit căptușisă dachilor,gotthilor, vandalilor, unnilor, bulgarilor, sirbilor,franţozilor, ghermanilor și altor nenumătrateneamuri, în pradă și călcaré au dat-o, și în ceamai de apoi turcului stăpânirea Asiii, Africăi și aEvropii, în carea și împărăteasa cetăţilor (dzicorașul lui Constantin Marele) stă, cu mare jélé șidurére inimii și prăpădeniia împregiurașilor a osuppune au învoit, cel ce pre muritori în unegreșiţi, într-altele a-i pedepsi va.

Însă nici cu atâta a lucrurilor omeneștimascara deplin zugrăvită a fi poate, pentrucarea experienţiia și dovadă din toate dzilile neînvaţă. Căci după alalte a strămutărilor giocuri,

încă mai mult râsul tuturor clătéște cea de totuitare și din pomenire ștérgere a lucrurilor odată de la oamenii vacurilor vechi lucrate, șicândailea împreună cu făcătorii și faptele totîntr-un mormânt s-ar fi îngropat, de n-ar fi fosturmat îndată scrâșnetul condéielor după tunetulși trăsnetul armelor. De unde orice și oricât noiastădzi avem și știm, mai mult de la scriitoriilucrurilor decât de la făcătorii lor trebuie să lecunoaștem; precum și Alexandru MareleMachedon pe Ahilevs fericiia, pentru căci i s-autâmplat scriitoriu ca Omir să-i istorisascăvitejiile. Ce încă nici așé lucrurilor cel deplinsăvârșit să poate da, de vréme ce dând slaba aomului socoteală cu tot de-adinsul să pune,pentru ca acea adevărată storie din basne cagrâul din neghină sa aliagă, tocma ca cum arcădea în amestecarea limbilor de la TurnulVavilonului, așé să uluiaște, și care pentruadevăr sau carea pentru micinună ar ţinea,amurţită rămâne. Și mai vârtos întăiași dată înprivala ochiului și în sunetul urechii altă nuiaste, fără numai purtate cuvintele acélea:„Neînvăţată iaste prostimea. Tot cela ce nu-iellin, iaste varvar”; „Băsnuitoare Greţia”: șiQuidquid Graecia mendax audet in historia (orce minciunoasă Grecia, îndrăznește în istorie):Monstruosa Africa (ciudată sau de lucruriciudate scoţătoare Africa) și alalte acestoraaseménea nenumărate. Pentru care lucru, când,

de rândul istoriilor apucându-ne, lucruriletrecute înaintea ochilor a pune silim, nu într-altchip, ce ca acum într-un codru prea des șinerăzbătut a întra ne-am nevoi. Când istoricilorurmăm, credzind și nedejduindu-ne drépte și adrumului știutoare povaţe a fi, ei între dânșiinetocmindu-să, de aceléași lucruri în multe și îndeosăbite féliuri povestesc, și cei mai proaspeţipe cei mai vechi minciunoși îi probozăsc, iarăde vor vrea mai cinsteși să-i dojenească, cuneștiinţa și cu necunoștinţa îi vinuiesc.

Aicea eu într-o parte las sfânta a Bibliiloristorie, a căriia izvoditoriu nu omul, ceDumnădzău să fie fost, cum să cade s-aucredzut și să créde. Macar că înţelepţii lumiiaceștiia, prin tâmplările unor vremi, și preaceasta în prepus a o băga nu s-au rușinat nicis-au siit a buigui precum cea chiară șiadevărată dinceput a lui Moisei istorie, cuprădzile și pustiirile Ierusalimului și a toatăîmpărăţiia iudeilor să să fie răsărit; iară aceastapre carea astădzi în mână o avem, Iezdra dincapul și pomenirea minţii sale, de iznoavă să ofie izvodit. Carte lui Noe în chipul fabulii silescsă o întoarcă. Pre câţva din proroci în izvodulapocrifilor îi scriu, ca cum ar vrea să dzică cănumai de cetit iară nu și de credzut să fie, niciau lipsit spurcaţii hulitori, carii asupra NouluiTestament mânule céle pline de singile

sufletelor nevinovate a-și arunca și din urdziturasa a o destrăma cu câniască nerușinare auîndrăznit, bizuindu-să precum sfânta a lui IoanApocalipsis, Epistola Sfântului Pavel cătră evreiș i Epistola Sfântului Iacov a doua, între céleapocrife scrisori le vor putea aședza. Însă noi,pentru ca să nu amesctecăm sfintelespurcatelor, de acéstea mai mult a lungipărăsindu-ne, ochii spre istoriia limbilor să nearuncăm.

Pre cât dară aduc cuvântul cătră scriitoriiistorici și gheografi, într-adevăr că ar puteacineva fără siială să dzică că ei înde ei cuvinteca praștii împroșcându-să nu de a sale, precumsă cade, au silit să-și caute, ce cum pre a altorasau ale sale sau a nemărui să le facă s-aunevoit. Așé pre mulţi în multe feliuri au clevetit șiau vinuit. Și așéși întăiași dată ellinilorizvoditura minciunilor dând, pre alţii mai decurund lor în meșterșugul a minţi următori vorsă-i facă, dzicând precum Omir, tot băsnuitoriufiind, în locul ce ar fi fost istoriia adevărată alucrurilor făcute, să povestească, adâncimealimbii ellinești și a poeticăi meșterșug să fievândut; și nu numai acel de obște a tuturorgrecilor, atâta de lung și vrăjmaș războiu carilela Troada au făcut, ce așéși și pre însăși Troadadintre lucrurile lumii ar îndrăzni să o rădice, denu ne-ar arăta sfârmăturile ei pănă astădzi,

unde au stătut și câtă de mare, câtă de lată și delargă au fost. Nici mai mult vom pomeni pentrualaltă a mulţimii poeticilor ciată, a cărorascrisori, pentru theologhiia, pentru facerea lumiiși pentru plăzmuirea oamenilor și a altor în lumetrăitoare și netrăitoare lucruri, încă de demult înlocul basnelor au trecut.

Pentru istorici, ce dzic dară? Să videm. PreIrodot (carile între toţi scriitorii ellinești maivechiu să numără), îl fac părinte istoriii, adecăca cum din capul său ar fi fătat acélea ce auscris și nu că ar fi istorisit lucrurirle adevăratfăcute, ce numai pentru ca în prazniculOlimpiilor stâbla biruinţii să apuce, o povéste caacéia, în chip de istorie, să fie alcătuit. DeThuchitid dzic, precum slavii lui Irodot râvnind,minciuni cu voroava frumoasă ascunse și cunumele adevărului căptușită, în slava neamuluiellinesc să fie scris. De Xenofon dzic precum nucéle ce au fost în Chiros, ce acélea ce ar fitrebuit să fie în unul ca Chiros, cu voroavaîmpodobită să fie tocmit. Pre Plutrah îl facrăvărsat în sine și pișcătoriu de ale altora. PreElllanic, pre Aghisilau, pre Efor, pre Timeu, preAntioh, pre Filist, pre Chillie, și pre alţi scriitorivechi ca aceștia, îi osindéște Iosif Iudeul, precarele mai apoi îl probozéște și în greșale îlîndreptiadză Eghesip.

Așijderea pre cei bătrâni gheografi, cești maitineri precum în cuvintele sale nestătători îiînvinuiesc, pre Aristovul și pre Onisicrit (cariiîntăi de lucrurile Indiii au scris) îi râd, precum săfie cutreierat lumea ca și calicii și apoi cuminciunile lumea să fie împlut. Pre Stefan, preArian, pre Dionisie și pre alalţi mai aproapedupă aceștia, în gheografiile sale purtători decuvinte deșerte îi numesc. Pre Ptolemei, vestitulîn gheografie, în râs luând, în céle mai multe săfie greșit îl arată și ales în șiruirea ostrovuluiThulé (pre carile Ptolomei în céle mai departe alumii ostroave îl pune), ca cum nici s-ar afla întrulucrurile firii, dzic. De Plinie vor să dzică,precum de părţile evropești necunoscătoriu și aneamurilor și a ţărâlor amestecătoriu să fie fost.

Cătră aceasta aduc pre Ţiţeron împotriva luiDiodor și a lui Theopomp tunând, precum fărăsfârșit să fie la aceștia basnile și ei plini deminciuni. Acestora asémenea sentenţii daupentru hronografi. De Cvintus Curţius, deArianos, de Plutrah (carii după câteva sute deani după biruinţele lui Alexandru Marele auscris) învinuiesc, precum mai mult să fie silitpentru ca și noi, să știm noi cești mai de preurmă, ce au scris ei, decât ce au lucratAlexandru. Cătră aceștia alătură pre Tit Livie, cutoată ciata istoricilor carii de faptele romanilorau scris, și pre toţi într-o sumă strângându-i, îi

clevetesc precum multe să fie scris, iară puţinesă fie dovedit și încă să fie dovedit carile nici odovadă a avea pot. Acéstea dară în scurt pentrucélea ce între dânșii, de cei mai vechi scriitorisă poartă, fie dzis așé.

Iară pentru cești mai prospeţi și mai pre lavacurile de mijloc, pentru ca să poată cineva dela dânșii a câștiga sau a dosluși a lucruriloradeverinţă, câte și câte locuri și chipuri deîndoinţă și așéși să dzic de necredinţă, înaintene pun. Că deosăbi de mari izvoareleizvoditorilor, mai cu de-adins dzic, că ne poate aînvăţa cea din toate dzilele dovadă de carelucru socotéște. Când ne apucăm (dzic ei) a citiistoriile scriitorilor greci, carii, după mutatreascaunului împărăţiii de la Roma la cetateamarelui Constantin, istoriia ce-i dzic Vizantinacu condeiul a o urdzi și a o ţése au început,adică după a Ţarigradului zidire, lucrurileromanilor și războaele carile necurmat cugotthii, vandalii, schithii, unnii, bolgarii, sirbii,rusii, moscalii și cu alte ale fundurilor Crivăţuluiniamuri au avut și de-amănuntul a le însămnaau stătut de vom căuta rândul poveștii prealesul de abiia unde va și când va biruinţavarvarilor cu condeiul dăruiesc, pre carea ei cuarmele mai totdeauna dobândind-o, de pestepustiile apei Volgăi și a Mării Balticăi și aCaspiii năbușind și ca piatra rătundă din vârful

dealului, unii după alţii spre părţile Evropiipohârnindu-să în Evropa ce a mai suppune șipre cine a mai birui neavând, pănă la Africa cufierul și cu focul au pătruns, și prin tâmplărilevremilor, prin multe locuri, scaunul și piciorulînfigându-și și pre une crăii din pământdezrădăcinând, pre altele așijderea din nemicăau rădicat și le-au întărit. Deci, această a lorsocoteală nu așé pre lesne poate să o deacineva în laturi sau de tot greșită să osocotească. Că céle mai vechi a serachénilor,cu împărăţiia Răsăritului împreună și cu aApusului, în ceasta dată pentru scurtareacuvântului, cu pomenirea trecând, la vremilepentru carile cu cel dintăi a turcilor Osmanîmpărat la Asia s-au ijdărât, să vinim. A căroraputére, precum cea de demult, așé ceastă deastădzi, nu numai împărăţiei Răzsărituluigroaznică și strângătoare au fost, ce încăprecum cumpăna stăpânilor mai a toată lumeasă fie adus aiavea iaste. Săvârșitul lucrurilor șitot adevărul așé fiind, însă istoricii vremilor salepre greci foarte adése, iară pre turci foarte rarbiruitori pomenesc. Deci, în scrisori biruinţagrecilor asupra turcilor citind, în lucrurăsturnarea și prăpădeniia a atâte și atâteaîmpărăţii, crăii și domnii jelim și ne mierăm. Așé,la hronicile ungurilor de ne vom uita, alegândrăzboiul lui Vladislav cu sultan Baiezid, carile s-au făcut supt Varna și altul de la Nicopolis și

câteva mai iușoare bătăi cu Huniad, vestithatmanul ungurilor; într-altele în toate pre unguribiruitori, iară pre turci biruiţi și cu rușine fugiţi îiaudzim. Împotrivă, adeverinţa lucrului în guramare strigând, precum toată crăiia unguriască,încă de pre vremile lui sultan Suleiman ce-lnumăsc Canonic, schiptrul și coroana turcilorsă-și fie dat, sunetul fiearălor și a obedzilorjealnic glasul robiii olicăiesc, de care lucrupoate că pănă în véci condéielor scriitorilor s-arfi credzut, de n-ar fi prin atâta vréme armeleturcilor într-însa tunând, în cerbicea lăcuitorilorcel tirănesc giug ș-ar fi aruncat, pre carile deabiia și cu mare pieire, în vremile noastre,norocul lui Leopold și a doi ficiori ai lui, achesarilor nemţești, l-au rădicat și acea slăvităși odată în vremile sale puternică crăie de suptrobiia vărvăriască au izbăvit.

Cartea I - carea aratădescălecatul romanilor în Dachia

de la Traian împărat. Așijdereadovedéște necurmat traiul lorîntr-însa de la același Traian

împărat pănă la Avrelie Avrelianîmpărat

Capul I. Canoanele cum vor putea să săadeveriască lucrurile odânăoară adevărat

făcute, însă în istorii târdziu și rar pomenite

De aicea și înainte puind noi socoteala și totţénchiul osteninţei noastre, pentru ca numaiprecum arătăm că Dacchia noastră au fost deTraian Marile cu boiari, cetăţéni și slujitoriromani descălecată și lăcuită, ce încă acelorașiromani într-însa așédzaţi, de atuncea pănă îndzua de astădzi săminţii și a nepoţi, strănepoţiîntr-acéiași nerupt traiu și necurmată sălășluiresă dovedim. Trebuie întăi pentru aceastapuţinea învăţătură cititoriului nostru să dăm, cucarea, ca cu o pravilă și canon slujindu-să, șiadeverinţa istoriii mai luminată i să va arăta, șidovédele noastre de tot gândul stâng și de toatăsocoteala cu prepus, curate și dezbărate le va

cunoaște.

Canonul dară și regula adevărată șineschimbată iaste:

1 . Tăcérea nici pune, nici rădică lucrul;iară dzisa îl și pune și rădică. Care canon așétrebu[ie] înţeles: când vreun lucru în lume sauiaste, sau să face, iară pentru dânsul precumiaste, sau precum s-au făcut, cineva nupomenéște, atunce lucrul acela nici sădovedéște, nici să tăgăduiéște: adecă, ca cumar fi un féliu de péște în mare, macar că acelpéște adevărat să fie și iaste, însă căci păscariipéște ca acela să prindză nu s-au tâmplat,pentru acéia de péște ca acela vréodată n-aupomenit. Apoi căci n-au pomenit, precum n-aurădicat acel pește din mare, așé nici l-au pus;nu l-au rădicat, căci péștele acela, necunoscut,adevărat în mare să afla; nu l-au pus, căce cesă dzică sau să povestească n-au avut, pentrulucru carile a-l videa sau a-l ști nu s-au tâmplatși aceasta iaste parte canonului dintăi, careadzice: Tăcérea nice pune, nici rădică lucrul.Iară a dooa parte carea dzice că dzisa îl șipune și-l și rădică, să înţelége împotriva părţiicanonului dintăi. Când adică vreun lucru înlume și iaste precum iaste să știe și săpovestéște, sau când nici cum iaste, nici săpoate ști și a-l povesti îl tăgăduiaște sau îl știe

odată și povestit iase; adecă precum păscariivâneadză un péște pre carile nici ei, nici alţiimai denainte a-l vâna li să tâmplasă, văd șicunosc lucru carile macar că adevărat între altelucruri a firii au fost, ce lor necunoscut fiind, cesă povéstească și cum au fost să-l puie nu știia,iară după ce la mână le vine vânatul celnecunoscut și-l cunosc, de ciia cu dzisa, adecăcu povestirea îl pun, adecă adeveresc precumpéște ca acela iaste și să află în mare, apoi întoată viaţa, de n-ar mai povesti de dânsul, însătot rămâne pusă adeverinţa cea dintăi, precumei adevărat au vădzut și au povestit de péște caacela. Și aceasta-i parte ce dzice că dzisa șirădică lucrul; așé trebuie a să înţălége când,adecă, vreun lucru în lume nici au fost, nici a săface, nici a să ști, nici a să povesti să poate,atuncea dzisa, tăgăduind neștiinţa lucrului, dinlucrurile firii de tot îl rădică. Adică când dzisatăgăduiaște că doi sori în ceriu nici au fost, nicisint, nici pot fi; nici de doi sori într-un ceriu cumsă poată fi a povesti poate, că precum de fiecelucru, carile nicicum vreodată n-au fost,tăgăduiaște dzisa că nu au fost. Așé de lucrul,carile iaste peste putinţă a fi, tăgăduiaște că vafi, sau va putea vréodată pentru dânsul ști sau asă povesti.

2. Al doilea canon, acestuia următoriu iaste,carile dzice: Tăcérea după dzisă adeveréște

dzisa odată, carea așé trébuie înţeliasă: Unlucru odată în lume făcut, cunoscut și povestitfiind, de ciia prin sute de ani supt tăcéré adâncăstând acea tăcére până nu va avea altă dzisăîmpotrivă, altă nu face fără numai ce adeveréștetot acel lucru carile odată s-au dzis și, câtăvréme stă tăcérea, stăpânéște dzisa dintăi,carea mai pre urmă să tace. Iară când dupătăcére vine altă dzisă povestind pentru acelașilucru (pentru carile mult s-au tăcut), tot cum s-aufost povestit dintăi adeveréște-să; că, când eralucrul acela supt tăcére, nu că era nu săpovestiia, ce căci tâmplare nu s-au datpovestirii, iară când s-au dat atuncea s-au șipovestit. Iară de să va povesti după tăcére într-alt chip, atuncea după vremea povestirii înainte,precum a povestirii dintăi așé a tăcérii stăpâniresă ridică și să pune stăpânirea povestirii de preurmă (însă acea povestire de pre urmă de va fipovestită de la oameni vrédnici de credinţă, iarăamentrilea și tăcérea și povestea cea dintăirămâne neclătită în stăpâniia sa) și de ciia într-alt chip să încépe a să știe decât s-au știut maidenainte.

Adică pănă a nu lua turcii Ţarigradul sădzicea și să știia că-l ţin grecii, iară după ce l-auluat turcii să dzice și să știe că-l ţin turcii; apoi,după ce au luat turcii Ţarigradul și după ce auștiut odată toţi așé, mai pre urmă, de atuncea

pă[nă] acmu de n-ar mai fi scris nici un istoric,nici ar mai fi povestit cineva că turcii ţinŢarigradul, tăcérea aceasta n-ar rădica pe turcidin Ţarigrad, ce ar adeveri dzisa odată precumturcii au luat de la greci Ţarigradul. Așijderea dear povesti cineva că chesariul au luat de la turciŢarigradul, nu îndată s-ar și créde, ce s-ar cercade iaste om de credinţă, carile aduce povéstenoaă împotriva ceii vechi. Deci, de s-ar adeveriprecum acel povestitoriu iaste adevărat șiprecum lucrul iaste precum el îl povéstește, deciia înainte și tăcérea cea mai denainte șipovéstea care odată dzisése, că Ţarigradul l-auluat turcii de la greci, s-ar ștérge, și de ciia s-ardzice și s-ar ști povéstea într-alt chip de cum aufost mai denainte, adecă precum chesariul auluat Ţarigradul de la turci. Iară acesteaneade[ve]rindu-să, rămâne tot dzisa cea dintăi,carea o adeveriia tăcérea, cu care tăcéreistoricii adeveriia dzisa odată, precum turcii auluat și ţin Ţarigradul.

Așijderea, de au luat chesariul Ţarigradul dela turci, însă cineva pentru aceasta, precum s-au tâmplat, nicicum n-au pomenit, tuturor lucruneștiut rămâne, și cât rămâne neștiut, totpovéstea cea știută dintăi rămâne stăpânitoare(căci știinţa iaste a lucrurilor, iară neștiinţa iastetăgăduitoarea lucrurilor și fiinţă n-are). Într-acesta chip și cu acesta canon trebuie a să

cerca și a să probălui toate lucrurile carii înistorii odată și dinceput s-au pomenit, și de ciiamacar prin mii de ani cevași pentru acelașilucru nu s-ar mai fi pomenit, că, căci, istoricii autăcut, tăcérea lucrului nu rădică pre acel lucruca și cum n-ar fi, ce mai vârtos îl întăréște totașé să fie fost precum dintăi s-au pus; de vrémece altă povestire mai proaspătă într-alt chip decum mai denainte au fost lucrul nu povestesc,precum am arătat pilda cu Ţarigradul.

Așijderea, iaste alt chip de povestirea istoriii,carea nu îndată au știut de lucrul ce s-au făcut,ce cu multul mai pre urmă la audzul scriitorilorau sosit; precum acéia prin cântă vréme istoriciitoată neștiinţa lucrului au tăcut, tăcérea lor nicităgăduiaște, nici adeveréște lucrul acela; nici îlrădică, nici îl pune, precum am dzis în pilda cupéștele; ce pentru ca mai curat să să înţeliagăaceasta, aduce-vom și altă pildă.

America (căriia îi dzicem Lumea noaă) multeși sute de mii de ani au fost necunoscutăscriitorilor și tuturor oamenilor ce trăiesc înpământul cest de mult cunoscut. Deci, căci nuam cunoscut noi, nici am știut ceva pentruAmerica și nici am scris ceva pentru dânsa,tăcérea aceasta n-au rădicat pe America dinlucrurile firii, căci ea adevărat era, precum iaste;măcar că nu știia că iaste. Într-acesta chip și cu

acésté canoane dară trebuie să să slujască șicititoriul nostru, de poftéșté să să înștiinţedze șisă să odihnească cu adeverinţe Hroniculuinostru, în carile întăi cu bune adeverinţe și cucredincioasă mărturii din istorici arătămdescălecarea Dachiii noastre de la Traianîmpărat, cu domni cetăţéni și slujitori romani.Apoi vrând să dovedim și necurmat traiulacelorași romani într-însa, prin multe vremi deani să va videa, că dzicem, precum la istoricicevași nu să pomenéște, și apoi iarăși a videaprecum la istorici iarăși să pomenește și totpovestea dintăi să povestește. Deci, cititoriulţiind în minte canoanele carele i-am dat, undeva videa prin multă vréme tăcérea istoricilorpentru Dachia și pentru romanii dintr-însa, să nusocotească îndată că pentru căci istoricii nupomenesc, pentru acéia n-au fost (căci aceastăsocoteală iaste și împotriva canonului șiîmpotriva adevărului), ce pănă nu va videa altăpovestire de nou adusă asupra ceii vechi,tăcérea acea multă a istoricilor să o știe dinnedarea tâmplării a scrie purceasă, iară nu dinnefiinţa sau rădicarea romanilor din Dachia, căaceasta de-ar fi fost vreodată, ar fi trebuit să opomenească istoricii vreodată. Și de vor fi șiistorici ca aciia, încăși nu îndată trebuiecredzuţi, ce cercaţi și ispitiţi de sunt oameni decredinţă; și de să va adeveri precum adevăratromanii odată în Dachiia au fost ș-au lăcuit, iară

mai pre urmă s-au rădicat, după driaptă mărturiaacelor scriitori nu iaste să să creadză, căci s-aurădicat odată, de ciia nu s-au mai pus, cetrebuie a cerca înainte a ispiti oare nu vor fi șialţi istorici, ca și aciia vrednici de credinţă, cariiși rădicatul romanilor din Dachia, împreună cuciialalţi povestesc și de iznoavă iarășiînturnarea lor în Dachiia adeveresc, cariiaflându-să și adeverindu-să, povéstearădicatului romanilor din Dachia să ștérge șipovéstea înturnării lor iarăși în Dachia să pune?Căci totdeauna povéstea cea mai de pre următrebuie să să ţiie (fiind de oameni vrednici decredinţă povéstită) la adeverinţa istoriii, dupăcum adevărul și canoanele poftesc. Iară noi, cuagiutoriul lui Dumnădzău întindzind cursulHronicului din an în an și din istorici în istorici,de vom păzi canoanele legate și credinţa céiace să cade istoricului (carea ochii, sufletul șiviaţa istoriii iaste), cititoriul giudecata în putéreași voia sa va ţinea.

Capul II. Arată-să tocmala împărăţiii și triirăzboaie a lui Traian împărat cu dachii

Traian, marele împărat, precum mai denaintes-au dzis, după ce au luat chivernisala dălogilorîmpărăţiii, vrând destrămate și încurcatelucrurile împărăţiii (carile în vremile împăraţilormai denaintea lui și ales cu blăstămăţiia și

dezmăţarea lui Domitian rău să amestecase șisă tulburase) să le descalce și lucirii lor ceiidintăi să le dea, întăi dinluntru, apoi din afară ale tocmi și a le orândui s-au apucat.[1] Deci,dinluntru (precum istoricii scriu[2]), întăi auîndemnat pre senat spre cinstea legii de moșieși înspre închinarea dumnădzăilor săi, socotindcă pentru căci nu da idolilor cinstea și jirtvelecéle mai denainte obiciuite, pentru acéia șirăspunsurile lor tăcusă. Iară din afară, statulsenatului și maghistraturile aședzind, cineși lalocul lor orânduiala sa li-au pus. De unde săpomenéște învăţătura carea au dat mai mareluipretoriului, când la acea slujbă l-au pus,dzicându-i, și sabiia goală, precum era obicéiul,dându-i: „Ia, dzice, această sabie cu carea devoi împăraţi drept, pentru mine, iară de voiîmpărăţi rău, împotriva mea te slujéște”.[3]

Acéstea așé orânduind s-au întorsu a cercalucrurile nepriiatinilor carii era împregiurulhotarălor împărăţiii din carii mai vrăjmași și maistricători decât alţii a fi pe dachi aflând, întăi deaceștia a să curăţi și pre împărăţie de suptrușinea în carea cădzusă a o dezbate ș-ausumes poalele. [4]Așé dară, în locul ce era să lenumere bani și să le trimiţă darea, carea la alţiîmpăraţi era orânduită, li-au arătat arme șioaste. Căci dachii, deși lua bani de la împărăţie,însă cu aceasta mult îmbogăţindu-să și din dzi

în dzi crescând și întărindu-să, de mai marirăutăţi să gătiia. Și așé, leat 101, cu oastetocmită împotriva dachilor au purces, undeagiungând, vrăjmaș războiu cu dânșii au avut șidupă multă moarte și tăiare, macar că romaniibiruitori au ieșit și mulţime de dachi au omorât;însă în oastea romanilor atâta de mulţi au fostrăniţi cât nici pândzături au mai rămas (laţerulici) cu carele să le lége ranele; ce Traian,scoţind năfrămile, servetele și altă pândză ceera pentru slujba mésii și a casii, li-au dat să fiepentru acéia treabă.

Războiul al doilea

După izbândă, Traian, nicicum stând, s-auluat în goană după Decheval, domnul dachilor,și aproape de cetatea scaunului său agiungând,iarăși au stătut la războiu a să bate, și precumromanii să biruiască, așé dachii să nu să dea,dintr-îmbe părţile vitejéște să bătea; ce, cunărocirea lui Traian și a romanilor vredinicie,iarăși fură dachii biruiţi; Decheval, vădzind călucrul cu armele nu-i sporéște, vrând-nevrând s-au plecat a cére pace și îndată au trimis soli laTraian împăratul cu rugăminte să facă și săpriimască pacea. Traian încă, nu puţin ostenitfiind, și pacea au priimit, și legătura cuDecheval într-acesta chip au făcut, ca dachii deacmu înainte priiatinilor romanilor priiatini, iară

nepriiati[ni]lor nepriiatini să fie; și cetăţile carileera pre la hotarăle Dachiii să le răsipască. AșéTraian vitiazul, deodată și biruinţa și paceadobândind, cu mare laudă și pohvală s-au întorsla Roma.

Războiul al triilea

Dachii, după ce au vădzut că Traian s-auîntors cu oștile și s-au dus la Roma, nu mult austătut pe pace și pe legăturile ce făcusă la leat103 (precum însămneadză din Xifilin Calvizie),macar că hotarăle romanilor a călca nuîndrăzniia, însă pre vecini, carii era în prieteșugcu împărăţiia, de multe ori prăda și tot félul denăcaz le făcé. Pentru care lucru Traian, vădzindcă calcă legăturile păcii, nici să părăsesc adodei pre vecini, soţiile împărăţiii romanilor, iarăs-au rădicat cu oaste asupra lor, în care oastenu puţine, nici mici, ce multe și de cap primejdiiau tras Traian cu meștreșugurile și cu diavoliilelui Decheval; și ales că câţiva dachi, făcându-săcă au părăsit pre domnul lor și, fugând, au vinitadică să să închine lui Traian, carii aflândvréme la un loc strâmt, unde ii știia, cât pe cii den-au ucis și pe împăratul și mare stricăciune întoată oastea să facă; care primejdiepriveghetoriu nărocul și triadză în lucrurileoștenești paza lui Tarian, de-abie au abătut-o,nu puţină moarte făcându-să în neprietini. După

aceasta Decheval, făcându-să că are a grăipentru pace, au cerșut anume să-i trimaţăîmpăratul pre Longhin sutașul, vestit larăzboaie, și mai de triabă în toată oastea bărbat,carile la cuvântul dat mărgând, fu prins și legatși, după multe și groaznice munci și cazne,omorât. Care lucru, pre cât inima lui Traian auîmpuns, pre atâta înfierbântând-o, spreizbândiré și răzscumpărare au aţiţat-o.

Capul III. Arată-să zidirea podului de piatrăpeste Dunăre și cel de pre urmă războiu șipeirea lui Decheval și de tot prăpădeniia

dachilor

Traian împăratul, vădzind că trécerea încoloși încoace peste adâncă și lată apa Dunăriimultă zăbavă și mare împiedecare îi face, nici lavréme când ar socoti că-i dă mâna după voiepoate lovi pre nepriiatini, mult încurcându-să șizăticnindu-să la trecătoare, pentru acéia socotipod de piatră peste Dunăre să facă și piedicăgrea ca acéia din picioarele oștii să rădice; într-același an (mai sus pomenit), de lucrul poduluis-au apucat; zidire ca acéia minunată și toatăosteninţa omeniască covârșitoare, într-alt chipvécilor pre urmă n-ar fi fost credzută de nu s-arvidea și astădzi urmele și temeliile lui în fundulDunării, la locul carile mai pre urmă s-au numitTurnul Severinului;[5] iară mărimea, înălţimea

acelui pod, așé o scriu istoricii pomenit să fiefost de piatră încolţurată, zidit pe 24 de stâlpisau picioare înalte (deosăbi de cât îi eratemeliia din fund pănă în faţa apii) de 150 depicioare (piciorul mathematicesc saugheometricesc să înţălége câtu-i pasul mic, câtomul în voia sa îmblă), iară lat de 60; fietecarepicior de pod să fie stătut de 170 de picioaredeparte unul de altul; și din picior în picior boltăsau cum mai prost dzicem, sclip rădicat; apoi pedeasupra cu piatră între bolte împlut, atocmatpeste tot néted așternut. Mamină și minune delucru nespus ca acesta numai într-un an l-ausăvârșit putérea și nemăsurată cheltuialaromăniască; pentru aceasta dzice istoriculXifilin că Traian acesta au vrut să o facă maifără grijă decât de grabă.

După ce s-au săvârșit podul, Traianîmpăratul, leat 105, au întrat cu oștile în Dachiași au mărs asupra lui Decheval, însă niciDecheval au dat dos, ce la faţă stând, în ceamai de pe urmă nevoie cea mai mare nevoinţăpuind, groaznic și strașnic și-au dat războiu.Ciudată moarte și măcelărie s-au lucrat și multăvréme norocul cării părţi biruinţa să dea încumpănă stând, pănă mai pre urmă romaniiizbânditori și dachii biruiţi fură, iară Decheval,domnul dachilor, vădzind acmu că războiul detot au pierdut, oaste pănă la cel mai de pre urmă

i s-au concenit și toată ţara și scaunul pre mânaromanilor au vinit, de toată nădéjdea scăpat șifără liac rămas pentru ca nu cumva viu în mânanepriiatinului să cadză, singur șie samăfăcându-și, s-au omorât. Traian, după biruinţăcu năroc ca acesta, știind că multe ţări prădateavuţii era strânse la Decheval, au început șicomorâle céle ascunse a-i cerca și li-au aflattocma în fundul apii Sargheţii ascunse(Sargheţia iaste apa care acmu îi dzic Strelţa șicură despre Maramorăș spre apa Tisii) unde cumeșteșug[ul] unor robi supt apă o îngropase șipentru ca să nu cumva scoaţă cuvântul afară,după ce ș-au pus nenumăratele avuţii, apoi petoţi i-au omorât. Așé dară și într-acesta chip aufost sfârșitul lui Decheval și prăpădeniia lui.

Iară Traian împăratul, după acéia, cu marelaudă și triumf s-au întors la Roma, lăsind osamă de oaste pentru ca și rămasă a dachilorrămășiţă din Dachiia peste munţi să izgoniascăși cetăţile pănă va trimite coloniile de la Romasă pazască.

Capul IV. Arată-să aședzarea romanilor înDachia și stăpânirea dachilor dintr-însa

Traian împărat, după ce au biruit pe dachi șidomnul lor Decheval s-au omorât (precum maisus am pomenit), vrând să să întoarcă la Roma,

au lăsat o samă de oaste pentru paz[ în Dachia,poroncindu-le câţi dachi vor fi și mai rămas să-itriacă peste munţi și să-i depărtédze desprepărţile tătarâlor, ca nu cumva cu dânșiiagiungându-se iarăși răutăţi noaă săscornească și mégierea lui cu oștile spreRăzsărit să împiiadece, de vréme ce patimileromanilor cu dachii nu era să-i mai poată răbdasă-i lasă a lăcui pre la locurile lor, ales căTraian la anul ce vine era să margă asupraarmenilor și a parthilor, peste Evrath. Pentruacéstea dară, întorcându-să Traian la Roma, laanul de la Domnul Hristos 105 și aședzind toatecele ce trebuia aședzate, odată au orânduit deau scos de toată stepena și cinul din lăcuitoriiRomii (precum din Xifilin aiavea să arată[6]), cubună parte de slujitori i-au trimis prin toatelocurile și cetăţile Dachiii și i-au aședzat acoloîn traiu vécinic, pentru ca și năbușirile tătarâlorsă opriască, și senatul (lipsind împăratul atâtade departe spre Răzsărit) să nu mai aibă grijă atrimite oaste într-acolo, fiind de agiuns acéiacarea împăratul în Dachia o trimisése, și de ciiaacolo să nu să mai rădice orânduise.

Așé dară, Traian împăratul, cu romanii cariiaședzase în Dachia, hotarăle împărăţiii șidespre aceas[tă] parte fără grijă și odihnitelăsind (căce despre Africa și alalte părţi aApusului toate lucrurile și locurile împăcate și

line era) au trecut la Asia.[7] Și întăi asupraarménilor armele ș-au fulgerat, pentru căciarmenii acmu împărăţiii Romei suppuși fiind,craiul lor n-au trimis după obicéi să ia stemacrăiii și alalte sémne de stăpânire de la romani,ce, hainindu-să, le luase de la împăratulparthilor, carii, suppuind împărăţia persilor, mariși tari să făcusă pre acélé vrémi. Deci craiularménilor, vădzind neferită și nesuferită nevoiași primejdiia carea îi viniia la cap, nemică dealtă apucându-să, nici fruntea cu arme a ispitiîndrăznind, au plecat capul la Traian, pacerugând și supunere giuruind. Ce Traian, mânade la sabie oprind, pace li-au dat, însă craiu laarméni să mai fie n-au priimit, ce să fie ca oprovinţie supt diregătoriia romăniască și hotarulîmpărăţiii de la apa Tigrului, unde mai denaintefusése, mutându-l înainte l-au pus tocma la apaEvfrathului, luând toată ţara Mesopotamiii lamijloc. După acéia au trecut la parthi și la altelimbi și pre toţi i-au supus (precum la Capul devrédniciile lui să va dzice). Iară leat 116,sculându-să de la Vavilon, au mărs să triacă cuoștile peste Marea Roșie, unde de bureîmpiedecat s-au întors iarăși spre Parthia, undeslăbiciunea bătrânéţelor, nu a sufletului,vinuindu-și cătră ai săi, dzicea: că de ar fi fostmai tânăr ar fi dus armele romanilor și pănă laIndia. Stăpânind și supuind Parthia, senatul i-autrimis titul și, de pe împărăţiia ce supusése, l-au

chemat Parthic, pentru care titul (scrie Xifilin) cănu atâta s-au bucurat pre cât s-au bucuratpentru carile îi trimisése cu un an înainte și-lchemase Preabunul. Leat 117. De boalăsimţindu-să și vrând, după 9 ani de când ieșisădin Roma, să să întoarcă spre dânsa, au muritîn Siria.[8]

Capul V. Arată-să annul în carile Ulpie Traianau desălecat Dachia cu romani

Anul în care să fie aședzat Traian împăratslobodziile romănești în Dachia, din câţi scriitorini s-au tâmplat noi a-i videa, nici unul anumenu-l însămneadză; iară cu socotealăhronologhicească din Calviz și Petavie (cariimathematicéște cursul annilor foarte nesmentitau însămnat) fără greș îl putem afla. Că devréme ce cel mai de pre urmă a lui Traian cuDecheval, domnul dachilor, războiu, cusocoteala de obște iaste adeverit, precum să săfie tâmplat pe la anul de la Mântuitoriul lumiiDomnul Hristos 105. Aiavea iaste că Traian,după înturnarea sa cu oștile spre Roma, cetăţileDachiii fără pază cu mulţime de slujitori șideșérte de romani nu le va fi lăsat, de care lucrufără prepus rămâne, că pre lângă cei maibătrâni slujitori carii era pentru vécinică lăudareîn Dachia rămași, încă câţiva de cei maiproaspeţi oșténi pentru paza, precum a

margi[ni]lor așé a cetăţilor într-același pomenitan, în Dachia să fie lăsat.

Așijderea istoricii Dion, Evtropie și Xifilin[9]

mărturisesc, precum Traian împărat la anul dela Domnul Hristos 107 s-au sculat cu oști și prinDachia au trecut peste Don la Asia, asupraarménilor (carii rădicase cap) și asupraparthilor, carii îi priimisă supt protecţia sa și apoibiruind mai toată Asia, pănă la moarte, la Romanu s-au întors. De pre aceasta iarăși putemcurat a înţelége că deosăbi de oșténi, precetăţéni din Roma și dintr-alte cetăţi a Italiii cusine luând, și la anul pomenit prin Dachiatrecând, pre la locurile ce i s-ar fi părut mai detriabă să-i fie așédzat. Și așé putem socotealafără greș închide că cetăţénii cu doi ani mai preurmă decât slujitorii în Dachia să fie așédzat,adecă la anul de la Domnul Hristos 107.

Pentru cetăţile carile au făcut Traian înDachia, mai denainte s-au pomenit, precum șiTroianul, carile tréce prin ţara noastră să crédesă fie de Traian făcut; ce de unde va fi luatMiron și Niculai această povéste noi nu putemști, căci pentru aceasta nici un istoric nupomenéște.

Capul VI. Arată-să vredniciile luiTraian,marele împărat

Nu fără plăcérea și multă dulceaţa cititoriuluiromân, nici fără cale a fi socotim de vom pomenioarece, cât de pre scurt, de slăvit în bunătăţi,lăudat în vrednicii și vestit în biruinţă și vitejiisăditoriul și temeliitoriul nostru și părinele a totniamul românesc, Traian Marele, a Râmului și atoată lumea pururea biruitoriu împărat.

Ulpius Traian, precum scrie Victor[10], fost-aunăscut în cetatea Tudertina, iară Dion șiEvtropie scriu să fie fost din Italica, carea iasteîn Ispanie. Și, precum aceiași istorici în Viaţa luipomenesc, fost-au om înștiinţat lucruriloroștenești și în vitejii, căruia potrivnic n-au fost,nici după dânsul între împăraţii romanilor au maistătut vitiaz, înţelept, cumpănitoriu, blând șidrept, de pre carea bunătăţi l-au poreclitPreabunul. Pomenéște pentru a lui dzisă, careacu slove de aur și în véci neștérse ar trebui săsă scrie în inimile tuturor împăraţilor șioblăduitorilor, că odată sfétnicii și priiatinii maide aproape dându-i vină pentru căce foarteplecat și de lesne la împreunat să lasă cătră toţi,el să fie răspuns: „Așé să fie, trebuie împăratulcătră cei den afară, precum ar pofti să fieîmpăratul cătră dânsul când ar fi el ca ceiden afară”.

Pentru vredniciile și bunătăţile lui, încă șipănă a nu se face împărat, în dragostea și lauda

tuturor era, de care lucru curund alte cinuripășind, la cinstea consulatului au agiuns și păna fi împărat, de da[o] ori acea cinste de cin, cumare laudă au purtat.[11] Apoi proconsul cuoștile trimis și a Ghermaniii stăpânitoriu fiind,împăratul Nerva ficior de suflet luându-l, cuputérea l-au împodobit tribuniţii și chesar l-aufăcut. După moartea Nervii, cu un glas și cu oinimă cu toţii, împărat Romei și chivernisitoriu aslăbite pre atuncea lucrurilor romănești l-aurădicat.[12] Luând schiptrul împărătesc, întăiașidată jélea legii de moșie având și spre cinsteadumnădzăilor părinţești foarte dat fiind,obicéiele céle vechi foarte tare să să păzască;iară altele, carile întrase noaă să să opriască,tare au poroncit, pentru căci înmulţindu-seatuncea creștinii, idolii începuse a nu se maibăga în samă și vândzătorii jirtfelor a nu aflacumpărători; și răspunsurile bodzilor tăcusă,nemaiputând a răspunde pentru ce-i întreba.Pentru acéia (precum scrie Evsevie[13]) papaClement, nevrând să jirtfască bodzilor, fu trimisîn izgnanie tocma peste Marea Neagră, la Iberia(aceasta-i Ghiurghia);[14] iară amentrile légecreștiniască n-au oprit, fără numai cât auporoncit adunări fără maghistrat deosăbite sănu să facă; și așé și adunările creștinilor labesérici era oprite. Și iarăși scrie acela Plinie, înEpistola 28, că fiind el dregătoriu la Bithinia, audat în știre lui Traian ce va face cu creștinii, care

oameni cuiva ceva nu strică, răutăţile tareopresc, ce numai Hristosului lor laude și cântăriaduc, căruia Traian răspunde: pre creștini sănu-i cérce, iară pre carii alţii îi vor pârî și-i vordovedi că sint creștini, pre unii ca aceia fărăcertare să nu-i lase, cu care poroncă (precumscrie Evsevie) mult au scădzut răutateanepriiatinilor creștinătăţii și mult s-au rădicatpricinile a putea strica creștinilor. Fiind Traian laAntiohiia, s-au tâmplat mare și nespus cutremurde pământ, cu carele nenumărat număr deoameni supt răsipirile casălor au pierit; iarăTraian, cu mare primejdiia vieţii, pre fereastrădin casa ce șédea au scăpat.

Întăia lui biruinţă spre nepriiatini au fost înDachia, precum s-au pomenit[15], și cea dintăiapomană, descălecarea romanilor în Dachia.După a dachilor suppunere au trecut cu oștile laRăzsărit, unde pre arméni, pre iveri, pre colhi (acește-s mengrilii), pre sarmati, pre orhoeni, prearapi și pre bosforéni (acește-s tătarâi de prelângă Azac) au domolit. Apoi trecând asupraparthilor, au dobândit Selefchia, Ctesifonul șiVavilonul și alte cetăţi multe și ţări au cuprins;preste Marea Roșie cu corabiile au îmblat. Prejidovi carii, în Eghipet și în Chipros, asupraromanilor și a grecilor rădicasă cap și multerăutăţi făcusă, Traian prin hatmanul său MarţieTurbon călcându-i, nespuse dintr-înșii mulţime

au omorât 200.000 să fie omorât, scrie Xifilin șiSuida. Iară cătră creștini milostiv fiind, scriindu-iTiberian, diregătoriul Siriii, precum n-are cummai omorâ pre creștini de vréme ce pentru légenepârâţi, netrași, singuri vin și moarte poftesc, lacarea Traian au răspuns să să părăsască a-imai pedepsi.

În Roma și pre aiurea multe ziduri minunateși cu nespuse cheltuiale au rădicat, din carilecéle mai minuate sint: podul peste Dunăre(pentru carile s-au dzis), stâlpul carile iaste șiacmu în Roma, în șépte ani de-abiia isprăvit,lucru peste toată putinţa și socoteala oamenilorvacului acestuia; și podul care au făcut pestebălţile ce să chiamă Pontice. Așijderea, înRoma au strâns nenumărată mulţime de cărţi, șimare bibliothică făcând, li-au pus într-însa, șialte multe și minunate lucruri vrednice de laudănemuritoare au făcut și au isprăvit, pre carilelăsind să le cérce cititoriul la Dion, Evtropie,Xifilin și alţii, carii au scris pentru lucrurile,laudele și vredniciile lui Traian.

Iară mai pre urmă, întorcându-se la MareaRoșie și înţelegând precum parthii gonise preîmpăratul cari el le pusése și iarăși să răcoșise,din Mesopotamia, unde cu oștile sta, gătindu-seiarăși asupra lor să margă, au cădzut în boală;cu carea împiedecat, de acea cale părăsindu-

se, au silit să să întoarcă la Roma, ce boalaîntărindu-se s-au abătut la Silinunt, cetateaChilichiii, și acolo s-au săvârșit în luna luiAvgust 10 dzile, la anii de la Mântuitoriul lumii117; luând pe Adrian, cu o dzi mai înainte demoarte, ficior de suflet și lăsindu-l următoriuîmpărăţiii.

Iară pentru viaţa lui cea viitoare scriu istoriilebesericești că papa Grigorie Dialog, socotindale lui firești bunătăţi și mare pomana ce făcusecu zidirea podurilor, cu îndrăznialăpreamilostivului și în mile nemăsuratuluiDumnedzău, pentru mântuinţa sufletului lui dinmuncile vécinice, și cu multe lacrămipriveghind, să să fie rugat și prin descoperireadarului Duhului Sfânt răspuns priimit și trecut săfie luat; adecă, că pentru multe rugile și fierbinţilacrămile lui, pe Traian din muncile iadului săfie scos; însă de acmu pentru altul așé înspurcată légea idolatriii și a păgâniii murind, sănu mai îndrăzniască mărirea dumnădzăiasă adodei.

Trăit-au Traian ani 63; au împărăţit ani 19,luni 6, dzile 15. Iară oasele lui, puindu-le înraclă de aur, li-au dus la Roma și li-au astrucatsupt stâlpul carile era de dânsul zidit.

Acesta-i dară și ca acesta au fost săditoriul șipărintele moșilor-strămoșilor noștri românilor în

părintele moșilor-strămoșilor noștri românilor înDachia, pentru a căruia slavă și cinste, și dupămoartea lui, senatul și împăraţii carii în urma luila cârma atâta de greu încărcată și mare corabieau stătut, macar că dintr-alte mai depărtate părţiși mâna și oștile ș-au tras, însă în Dachia acestaa face nici au putut, nici au cutedzat. Ce precumel cu mâna lui ca pre un sad ales într-o livadă i-au împlântat și i-au sădit, așé neclătiţi și în vécinemutaţi i-au lăsat; carii și pănă astădzi, toatălumea îi véde și-i cunoaște tot acel vechi neamromânesc a fi în Moldova și în ŢaraMuntenească și Ardealul, tot acel vechiu și amai marilor săi nume de romani ţiind, iară alaltesocotéle carile împotriva acestui adevăr fără nicio socoteală a sări să căznesc, precum în célemai denainte scrise destul li-am dat de rușine,așé de acmu înainte pre cursul annilor, dinîmpărat în împărat mărgând și din istoric înistoric mărturii aducând, necurmat traiulromanilor în Dachia vom dovedi.

Capul VII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia, de la Adrian pănă la Antonie Pius

În anul mai sus pomenit, murind Traianîmpărat, în locul lui au stătut la împărăţie EliusAndriannus, carile și rudă și tot dintr-o cetate cuTraian fiind (căci și acesta din Italica era născut,precum din cele mai denainte am pomenit), l-aupriimit fiiu de suflet și cu o dzi mai îna[inte] de

moarte, mijlocind Plotina, împărătiasa luiTraian, testament de moștenire îi didése.[16] CeAdrian (precum îl scriu istoricii), fiind râvnitoriulaudelor altora și pe ale lui Traian nebetejite ale suferi n-au putut, ce mulţămitoriu a atâte debinefaceri fiind, cu scădérea cinstii lui și cupaguba a poporului roman, ale sale blăstămăţiiși în dășert prin ţărâle streine zbuciumături (căcimai multe locuri și ţări decât Adrian vreunuldintre împăraţi n-au cutreierat), nu numai a leacoperi, ce încă și vredniciilor lui Traian deatocma s-au și mai covârșite să le facăbrudiiaște gândiia; de care lucru priciniia că cugreu iaste a să stăpâni și a să păzi ţări atâta dedeparte, carile cu vitejiia lui Traian supt putérearomanilor vinise. Iară adevărul era că,zavistuind laudelor și slăvilor lui Traian, trei ţăricu osteninţele lui dobândite – Armenia, Asiria șiMesopotamia - de oaste și de păzitorideșertându-le, parthilor li-au lăsat, și hotarulîmpărăţiii numai pănă la Tigris apa să fie auvrut.

Aceste pentru ţărâle din Asia așé, iară pentruDachia noastră nu așé, ce să vadză cititoriulpentru dânsa ce scriu istoricii și să cunoască cădreptate am avut, deși am amestecat oarece cufiere cerniala condeiul[ui] nostru împotrivacelora ce îmblă ca nume>re< necunoscute săpuie romanilor din Dachia și lăcuitorii ei

rămășiţa varvarilor dachilor să fie, precum sădzice prostul cuvânt, să leagă ca orbul de gard.Cuvintele dară istoricilor, precum sint, așé levom aduce: [17]„Elius Adrian, după ce au muritTraian, Armenia, Asiria și Mesopotamiaparthilor li-au lăsat; era și Dachia săpărăsască de nu s-ar fi temut să lasă să săprăpădiască atâtea mii de cetăţéni romanicarele era acolo”.

De ar fi socotit Eneas Silvius și alţii următoriai lui, cu ochiu mai ascuţit și cu minte maicurată, de ar fi giudecat adeverinţa și credinţa aistorici ca aceștia, nici ca papa Pius, nici caistoricul Eneas Silvius, așé de grozav s-ar filunecat, nici împotriva consţienţiii sale așé deneoprit s-ar fi pornit, nici putem créde om deatâta învăţătură ca Eneas, cunoscând șiadeverind céle mai bune, să fie urmat céle mairéle, nu de Dumnădzău una ca aceasta pentruom ca acela să gândim; că cine poate să fieatăta luat de minte, carile cu trude, osténéle șisudori de singe, cinstea cercând, de bunăvoieși prin știinţă cuvinte stângace, pre urma sahulitoare a audzi să priimască sau măcar cuclipala ochiului să învoiască.

Ce una ca aceasta multora tâmplătoare s-auvădzut și încă celor prea iubitori de adevăr,pentru că sau pănă a nu ști li s-au părut că știu

sau de au știut pomenirea (care decât cerbii maifugare și decât piftirea mai dejgheţătoare iaste)i-au amăgit, sau ochiul peste rânduri curundtrecătoriu sau céia ce iaste mai pre urmă,giudecata pre lângă cumpenile socotélii dreptelunecătoare, i-au asuprit, ca pentru flori ceapacioarâi și pentru grâu neghină să amestece. Ceprecum dzice prost cuvântul turcesc: (Iainlâșhesabu Bagdat tendioner) „Socoteala smentităși de la Bagdat să poate întoarce”. Așé șisocotiala lui Eneas, macar că prin multă vrémepentru greșit numele și neamul romanilor înDachia, sau precum cu numire ellinéștealcătuită cum să cade a le dzice δακορωμαίωνam putea, în criterii a multora, ca vâscul dearipile și picioarele păsăriucelor să lipise și săîncleiase. Însă dreptatea cumpenele saleaflând, nu numai ca oca dramul biruiaște, ceîncă ca fântâna Soloamului ochii orbului dinnaștere spălând, prin știupit și tină le deschideluminile; de ciia înainte pentru ca să nu maigreșască poruncă luând i proci.

Rămâne dară tare și neclătită povésteahronologhiii noastre, precum Traian în Dachianoastră au desălecat și au aședzat romani, iarăAdrian pre aceiași romani din Dachia să-irădice s-au temut și i-au lăsat acolo sălăcuiască unde Traian i-au fost pus. De aiceaînainte ţiind pravila și canonul carele am dat,

vom cerca de-a rândul și vom videa oare fi-voralţi istorici, pre urma acestora carii săpomenească precum din Dachia sau singuri s-au rădicat, sau cu poroncă, sau de la nepriiatiniscoși și goniţi să fie fost? Au cu nerupt șinecurmat traiu din vrémea descălecării lor, pănăacmu, într-acéiași Dachie să fie petrecut?

Capul VIII. De războa[ie]le lui Adrian împărat

[18]Așé Elius Adrian nu numai căci n-auîndrăznit a rădica pre romani din Dachianoastră, ce încă și pre varvari, carii rămăsésedincolo de dânsa spre Răzsărit, să-i fie călcat șidomolit scriu istoricii, adecă precum la anul dela nașterea Pruncului celui mai înainte și de toţivécii născut 121, rădicând oaste asupravarvarilor și vrând să treacă peste Dunăreasupra lor, călărimea patavilor înot cu caii fărăpod au trecut; de care lucru simţind varvariiatâta s-au spăimântat și s-au așédzat, cât nunumai hotarăle împărăţiii a mai călca nu s-aumai ispitit, ce încă cu mare frică la pacealergând și aceasta au priimit: ca împăratulromanilor să le fie giudecătoriu și alegătoriu șigâlcévilelor care le va avea ei înde ii. Iară apoi,nu de multă vréme savromatii, făcând oarececlătire, romanii au trimis oaste împotriva lor, precarii așéși de tot i-au domolit.

La anul 129, pomenéște Xifilin precumAdrian au fost având un cal de la Nipru trimis,pentru carea și numele calului era Nipru, carileîn vânătorile sale (căci Adrian peste măsură eradat vănâtoriilor) atăta îl purta de bine și atâta îiera de drag cât după ce au murit i-au făcut șimormânt și stâlp i-au rădicat, care nu puţinsămnu iaste că romanii ţinea și peste o Dachiapănă la Nipru, de unde le trimitea cai buni caaciia.[19] Iară fără acestea, alte lucruri mai aléseși vrednice de pomenire în părţile Dachiii să săfie făcut, scriitorii mai mult nu pomenesc. DeciAdrian în anul 138, iulie 10, la Baia au murit,după ce au împărăţit ani 21, luni 11. Și au trăitani 62, luni 5, zile 17.

Capul IX. Dovedește-să traiul romanilor înDachia de la Antonie Pius pănă la Marco

Avrelie, ce l-au chemat Filosof

La anul mai sus dzis, Antonie Pius au stătutla împărăţiia romanilor; ce pănă la anul alșéptelea al împărăţiii lui, carile iaste de laDomnul Hristos 145, scriitorii, pentru părţileDachiii, cevași nu pomenesc, iară la acest anIulie Capitolin, din greșală sau a scriitorilor maide pre urmă, sau a tiparnicilor, pomenéșteprecum Antonie, după ce au adus pe mavri laatâta strâmtoare, cât de nevoie li-au căutat apleca la pace, apoi să să fie întors cu oștile în

ceasta parte și să fie biruit pe ghermani, pedachi și pe alani, carii de câteva ori mișcându-se i-au potolit. Aicea într-adins am adus acésteaa acestui istoric cuvinte și ales căci dzice cacum romanii supt Antonie ar fi biruit pe dachi(carii acmu și biruiţi și suppuși și de pe locurilelor izgoniţi era) pentru ca să arătăm că, precummai sus am dzis, greșală s-au făcut în nume șiunde au fost să să scrie pe ghermanii catii, auscris pe ghermanii și pe dachi, că catii aciia eraun féli de ghermani, așé între alţii numiţi, șiasupra acelor ghermani Antonie au tras oști; ceneputându-i de tot răzbate, războiul câtva s-autărăgănat, așéși pănă la împărăţie lui MarcoAvrilie, carile au împărăţit după Antonie și cuaceșteași ghermani cati (precum în Capul ceurmadză vom arăta, precum același istoric IulieCapitolin scrie pentru războiul romanilor cughermanii catii), de unde aiavea să vacunoaște, că numele dachilor cu greșală s-aupus în locul catilor; având acéstea doaănume>re< oarecare asămănare, carea au datscriitorilor sau tipografilor lesnire a greși.

[20]Deci Antonie Pius, leat 161, mart. 6, aumurit, după ce au împărăţit ani 22, luni 7, dzile26; și au trăit ani 72, precum scrie Victorin, iarăprecum scrie, din Dion, Iulie Capitolin, 74, luni6. Și au urmat la schiptrul împărăţiii ginerele săuMarco Antonie Verus, Filosoful.

Capul X. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Marco Avrelie Filosoful pănă la

ficiorul său Commod

Marco Avrelie, stând la cârma împărăţiii, în aldoilea an a împărăţiii sale, leat 162, rădicatu-s-au cu oaste asupra Britaniii, în care parte singurcu capul lui au mărs; iară asupra ghermanilorcati (mărturisind același istoric Iulie Capitolin)au orânduit hatman pre Aufidie Victorinnie.

Aicea așijderea pentru aceasta am adusmărturiia acestui istoric, pentru ca să cunoascăcititoriul că unde să pomenéște la împărăţiia luiAntonie, adecă romanii să fie avut oaste asupradachilor, acea pomenire iaste cu greșală,puindu-se numele dachilor în locul catilor. Apoiaceastași chiar să poate dovedi, de vréme cedescălecatul romanilor în Dachia, adecă decând au răzbit Traian pre dachi și i-auîmprăștiiat, vreun istoric (pre cât noi putem a ști)macar cevași nu pomenéște precum dachii, sausinguri, sau cu alţii împreunaţi, sau să mai fiefăcut vreo rădicare de cap, sau să fie ispitit câtde puţin lucruri noaă a scorni; ce împotrivă,cursul istorii arată precum romanii din Dachianeclătiţi și fără toată grijea au fost, de vréme cedupă groaznică și cu rugile slujitorilor creștiniasupra macromanilor (cătră carii să adeosésecvadii, vandalii, sarmatii, svevii și alalţi varvari)

izbândă, carea au avut Marco Avrelie, la anulde la domnul Hristos 174. Apoi, la anul 179,scrie Dion[21] „precum Marco împăratul iarășiîmpotriva nepriiatinilor cu oaste mărgând, prinvredniciia hatmanului Pternus, macar că cumultă și mare cumpănă, însă de tot prenepriiatini au fărâmat; însă într-acel an pre tataria suppune n-au putut, căci i s-au tâmplat boală,din carea mai apoi și moarte. Iară de ar fi trăitmacar pănă la anul, cu bună samă toate ţărâleacélea împreună cu marcomanii și cvadii li-ar fifăcut ţinuturi”.

De pre acésté a lui Marco cu izbândărăzboaie aiavea iaste că daco-romanii pentru ceîn Dachia să nu fie lăcuit pricină împingătoaresau gonitoare n-au avut; și ales că între atâtea atuturor varvarilor tulburări, de dachi, precum sausă să fie clătit sau cu alţii să să fie unit, cinevadin istorici nu pomenéște. Și mai vârtos căZonora[22], Carte 2, Cap. 2, anume arată cărăzboiul lui Marco cu varvarii să fie fost înPanonie iară nu în Dachia. „Împăratul, dzice,Marco Avrelie, multă vréme au avut războaie cuvarvarii ce lăcuiesc pe lângă Dunăre înPanonia, carii sint iazighii, marcomanii” i proci,între a cărora stârvuri să află și trupuri muierești;iară iazighii, precum să fie lăcuit peste Tisa peDunăre în sus, mai denainte am arătat.

Așijderea ghermanii (cărora acmu le dzicemnémţi), marcomanii, catii și cvadrii, de la aceștiaiazighi și mai sus lăcuia, pănă la Vendebona(acesta-i numele cel vechiu a Beciului), carecetate bătând Marco, acolo i s-au tâmplat șimoarte, precum mai gios vom arăta.

Nu fără dulceaţa a cititoriului român socotesca fi, pentru războiul carile mai sus la anul 174 s-au pomenit, precum cu mare minune, prin rugileslujitorilor creștini s-au făcut, cevași a pomeni;că precum scrie Evtropie, Sarţiian, Capitolin șidecât toţi mai chiar Evsevie[23], în Hronicul său,la acela an și carte în [al] Istorii besericești Cap.5, Marco Avrelie trei ani încheiaţi tot pe războiusta și pentru mare séceta și uscăciune carea sătâmplase la atâta primejdie sosise toată oastearomanilor, cât era cu toţii numai să piară de seteși de mare năvală ce le făcea nepriiatinii, lavréme de slăbiciune ca acéia. Ce fiind o ceatătot de slujitorii creștini ( carea era în numărul adoasprădzécea și de ciia s-au numitfulgerătoare, precum mărturiséște Tertulian șiOrosie), acești dară slujitori creștini, vădzind lace primejdie și la ce cumpănă să află împăratulși cu împăratul toată oastea, cu toţii într-o inimăși într-o minte curată au cădzut la rugăciunipentru ca să aréte Dumnădzău putéreaHristo[su]lui său și légea și ruga creștiniască câtpoate înainte lui Hristos Dumnădzău, celuia ce-

au dat-o ascultătorilor săi. Și așé Dumnădzăuruga credincioșilor netrecând, îndată fulgeré șitunete cu répede și groase ploaie au trimis; cefulgerele cădea cu mare foc și pârjol pestevarvari; iară lină ploaie peste oastea romanilor.Deci, romanii cu apa ploii sétea potolindu-și,fulgerele și trăsnetele pre nepriiatini pănă înpământ așternea și nemilostiv îi prăpădiia.Marco împăratul, fiind om adevărat filosof,dzicând alţii că creștinii cu vrăjitorii au făcutaceasta, nicicum ascultare nu li-au dat, ce cătrăsenat cu mare laude pentru creștini scriind,mărturisiia precum și din primejdie i-au scos, șibiruinţa asupra nepriiatinilor rugile creștinilor aupricinuit-o. Așé un poet>ic< Clavdianus, de légepăgân și de numele creștinilor foartescărândăvindu-se, supt numele haldeuluivrăjitoriu (pentru numele lui Hristos înţelegând),cu frumoase stihuri biruinţa aceasta precum aufost o șeruiaște, a căruia cuvinte pentru voiaromânilor cititori (la carii, pentru ca adevărul sămărturisim, istorii ca aceste rari să citesc), aiceaa le aduce nu ne vom leni:

Laus ibi nulla Ducum, nam flammeus imberin hostem

Cecidit. Hunc dorso trepidum fumante ferebat

Ambustus Sonipes; hic tabescente solutus

Subsedit galea, lique factàque fulgore cuspis

Canduit, et subitis fluxere vaporibus enses:

Tunc contenta Polo mortalis nescia teli

Pugna fuit: Chaldea mago, seu carmina vitu

Armavère Deos, seu quor reor, omnetonantis

Obsequim, Marci mores potuere mereri.

Adecă:

Acolo vreo laudă a hatmanilor n-au fost,

Căci pohoi de pară în nepriiatini

Au cădzut. Pre unul ardzătoriul fulger îl purtaînspăimântat,

Spatele fumăgându-i; pre altul îl slăbănogiiași-l oborâia,

Coiful topindu-i-se, și de fulger înfocatesuliţele curea,

Și de năprasnă sabiele ca aburii pica.

Atuncé au fost bătaia acelora ce supt Polossă cuprind,

Caré de lancea sau sigeata oamenilor însamă nu băga.

Vrăjitoarea haldeiască sau stihurile tocmiteau într-armat pe Dumnădzău

Sau, carea mi să pare, bune obicéiele luiMarco au fost

Vredince de toată slujba Aceluia ce tună.

„Vrăjitoarea haldeiască” înţelége sau preHristos Dumnădzău, sau pre Maica Precista,pre carea creștinii într-agiutoriu și cătră Fiiulmijlocitoare or fi chemat-o; ce noi acestea la alţiilăsind, la lucrul nostru să ne întoarcem.

Deci Marco Avrelie, după ce au împărăţit 19ani, luni 11, au murit la Vindobona. (Aceasta-iVienna sau cum îi dzicem noi Beciul), leat 180,fiind la vârsta de 59 de ani; carile macar că cuînvăţătura fiiului său, lui Commod, doftorii îlotrăvise, însă el cu filosofăsc suflet acesta de laficiorul și căsașii lui a păţi sufferind, și acmu șide otrava ce-i didése și cine îl adăpase bineștiind, cevași cuvânt rău de ficiorul său și dedoftori n-au lăsat, ce încă slujitorilor cu gură demoarte recomenduindu-l, cu testament în loculsău împărat l-au lăsat.

Capul XI. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Avrelie Commod la Avrelie

Severus Alexandru

După preabunul părinte, preacumplitul și cutoate scârnăviile spurcatul fiiu Commod auurmat, carile, precum îl zugrăvesc toţi istoriciivremii aciia, în toate desfrânările, nebuniile șitirăniile cu cevași mai gios decât Neron n-aufost; încă de ar fi agiuns la vârsta lui Neron,poate să-l fie și întrecut. După alaltenenumărate péte ce avea, și învăţătura oșteniriiau schimbat-o în giocuri și în măscăriciuni, puţinși mai nemică de lucrurile și trébile împărăţiii degrijă purtând. Și macar că pre romani dinDachia să-i fie clătit sau în ceva să-i fiestrămutat nime din istoricii mai sus pomeniţiceva însămniadză.

Iară Matthei Pretor[24], de-ieri de alaltaieriscriiroriu „cu lângedă mărturie, pomenesc, dzice(cartea 2, De gotthi, Cap. 1), scriitorii de războiuldachilor supt Commod împăratul”. Iară cine săfie acii istorici, nu va să aréte, fără numaigreșala carea din Iulie Capitolin mai sus amarătat. Ce tare îi stă împotrivă Zonoras[25],Cartea 12, Cap. 4 carile chiar să arete că„Commod nu cu dachii ce cu varvarii, carii maisus de Dachia lăcuia, să fie avut războiu” ϋπερτήν Δακίαν και μεγίστος δ Βρεττάνικος.

Deci Commod, împărăţind 12 ani, luni 9,dzile 14, de vârstă fii[n]d de 31 de ani, întăiotrăvit; ce cu grijea doctorilor nestricându-iotrava, apoi zugrumat au murit.

La începutul anului 193, dintre ucigașii luiCommod au apucat împărăţiia Elvie Pertinax,ce și acesta după 81 de dzile fu ucis de laoșténi.

Pentru acest împărat aflăm însămnat laStanislav Sarniţie[26] într-acesta chip: „Pertinax,dzice, în lucrurile sale cevași vrédnic depomenit n-au lăsat, fără cât numai că cu puţinălaudă mai denainte au fost ocârmuit Misia șiDachia”. Sarniţie din ce istoric să fie luataceastă mărturie, noi adevărul să mărturisim, aafla n-am putut. Iară de iaste adevărat așé, dincuvintele lui putem cunoaște că Pertinax, pănăa nu fi împărat, să fie fost dregătoriu Misiii șiDachiii. Pierit-au dară Pertinax la annul mai suspomenit, martie 28.

Într-același an, după Pertinax, răpi schiptrulDidius Iulian; însă și acestuia scurtă îi fuîmpărăţiia, căci după 2 luni și 5 dzile,părăsindu-l slujitorii, cu poronca lui SeptimieSever, fu zugrumat.

Pre la sfârșitul annului dzis, Septimius

Severus s-au suit pe scaunul împărăţiii. Învremile acestui împărat multe războaie cu marelaudă și izbândă spre părţile Răzsărituluipomenesc[27], pentru carile senatul, de prelimbile carile au biruit, cu trei nume>re< l-auîntitulat: Parthic, Aravic și Adiavenic. Iară înpărţile Dachiii cevași să să fie clătit nu scriu.Împărăţit-au ani 17, luni 7, dzile 3, fiind la vârstade 65 ani; au murit în Britanie, în cetateaEborica, leat 211.

[28]Anton Bonfin, Decada 1, Carte 1, și alţiimai tineri după dânsul, de unde să fie luat dzicprecum Turnul Severinul carile iaste în ŢaraMuntenească, pe Dunăre, în ţinutul Jiiului, să fiefăcut de acest împărat și de pe numele său așésă-l fie chemat, noi a ne adeveri n-am putut.Însă Bonfin fiind istoric de credinţă vrednic,socoteala-i de tot să o lepădăm nu putem,macar că n-ar arăta cine din istoricii maidenainte decât dânsul ar fi pomenit pentruaceasta, căci cetatea acéia să fie fost de Traianfăcută noi am arătat din Procopie Chesareanul;iară și socoteala lui Bonfin poate să fieadevărată de va fi făcut și Sever împăratul tot peacolo altă cetate sau acéiași de va fi mai întărit,să-i fie mutat numele de pe numele său saupoate și de pre numele vreunui pristav mai preurmă așé să să fie numit.

După Severus au întrat la moștenireaîmpărăţiii ficiorii lui amândoi, Caracala șiGheta.[29] Însă grea tovărășiia stăpânirii niciîntre fraţi mult a sta putu, ce întăi oarece vrajbăși pre ascuns împoncișiri scornindu-să întredânșii, apoi ca văpaiia totdeodată izbuncnind șidin dzi în dzi, și din ceas în ceas mai mult și maimult lăţindu-se și ijdărându-se, pănă odatăCaracala aiavea cu fierul zmult asupra lui Ghetas-au slobodzit; el încătro să pléce vrémeastrâmtorindu-l, au fugit în cămară la maică-sa.Ea, ca să-l mântuiască de moarte, în braţăluându-l, cu cuvinte și rugăminte părinţeștiturburată răutatea lui Caracala să moaie sănevoia. Ce răutatea când agiunge la vârvul său,nici cinstea părinţilor, nici frica lui Dumnădzău,nici hotarăle firii mai cunoaște, precum șiCaracala între ţiţile maică-sa aciuat, nu numaipre frate-său au omorât, ce încă cu acéiașilovitură și pre maică-sa de greu au rănit-o.

Gheta dară, împreună cu frate-său auîmpărăţit un an și 22 de dzile; iară Caracala ani6, luni 2. Între Edesa și Carra, cu mâna luiMarţialis sutașul și cu învăţătura lui OpilieMacrin (carile pre urmă au împărăţit), fu ucis,leat 217, după ce au trăit ani 29. Iară Sparţianistoricul îi numără anii vieţii lui 43.

În urma lui Caracala au stătut împărat Macrin,

ucigașul lui Caracala. Ce plata păcatului, cadespletitura ciorapului fiind, după un an și 2luni, cu măsura carea au măsurat măsurându-se, fu ucis în Capadochia, de la slujitorii care sărădicase asupra lui, leat 219.

După aceasta au stătut la împărăţie ocaralumii, pilda blăstămăţiilor și decât toţi spurcaţii șimai spurcat Antonie Eliogabalus; căci după alteblăstămăţii, după toate, de bunăvoie, lăsindfirea părţii bărbătești, singur s-au făcut muiare,toate cele muierești cu mare desfătăciunepăţind și priimind, apoi și câţva copii giunghindși jirtfă bodzului său Eliogabal aducând. Pentruatâta nedumnădzăire oșténii nu l-au mai pututrăbda, ce și pre dânsul și pre maică-saSohemitra au ucis, leat 222, fiind la vârsta de 18ani, după ce împărăţise ani 3, luni 9, dzile 14.

Capul XII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Avrelie Sever pănă la Dechie

[30]După ciuda firii omenești Eliogabal austătut la împărăţie Avrelie Severus Alexandru,fiind încă tânăr de 16 ani, carile au împărăţit ani13, luni 9, și fiind la vârsta de 29 de ani, fu ucisde niște slujitori în Mogunţia. Acesta împăratmulte războaie cu biruinţă asupra persilor și aghermanilor să fie avut pomenesc scriitorii; iarăîn părţile Dachiii nemică de însămnat iaste.

Ce pomenéște Evsevie[31] și Orosie precumacesta Alexandru dintre împăraţii romanilor preHristos să-l fie cunoscut Dumnădzău, și încămara sa cea de taină să fie fost avândchipurile lui Apolon, a lui Hristos, a lui Avraamși a lui Orfevs, și acestora să să fie fostînchinând. De ciia în toată oblastiia împărăţiii auporuncit să vestiască și în loc de pravilă să săţie cuvântul acela, pre carele toată légeaEvangheliii obiceinică să stăruiaște și într-însulsă plinéște: „Ce ţie a-ţi fi nu învoiești, altuia sănu faci”.

Aproape de pieirea lui avut-au războaie sprefundurile Dunării, pe apa Renului, în Galia; fudară ucis de slujitori, precum am dzis, înMogunţia, leat 235, mart. 18, după ce auîmpărăţit ani 13, dzile 9. Și au trăit 29 de ani,luni 3.

[32]În locul lui îndată au hrăpit la împărăţieucigașul lui, Maximin Thracul, carile, fiind deneam prost și varvar, întăi au silit de au omorâtpe toţi câţi îl știa că iaste de mojici născut:adecă din tatăl Miţia gothul și din maica AbabaAliana. Ce și în vremile acestuia, în părţileDachiii cevași de pomenit netâmplându-se,după doi ani și giumătate, nu deplin, i s-au făcutși lui ce i-au plăcut altuia să facă, că fu omorâtde oșténi, leat 237. (În al șéptelea an a

împărăţiii lui Alexandru, carile iaste de laHristos 229, Dion istoricul, carile încépe istoriasa de când s-au zidit Roma, sfârșitul istoriii saleface, precum singur mărturiséște.)

Climateric era acesta véchi împăraţilorRomii; împăraţii toţi ucigându-se, ucigașiiîmpărăţiia apuca, apoi unul pre altul iarăși perând se ucidea. Căci, după uciderea luiMaximin, slujitorii au rădicat împărat preGordian (pentru a căruia voie pre Maximinomorâse), copil de 11 sau de 13 sau de 16 ani(căci aceasta cu prepus scriu istoricii). Acéstacu multul mai mari lucruri de vitejie și de toatălauda vrednice decât vârsta lui ducea: au făcutcă, prin șése ani ce au împărăţit, biruinţa atuturor varvarilor au vădzut.[33] Ce de purureamincinos nărocul muritorilor, pre viclénii decasă a birui n-au putut; căci în cursul biruinţelorîn hotarăle Persiii fu ucis de Filip Arapul, leat244. Pre toţi varvarii, carii pre atuncea pesteNipru lăcuia, cu biruinţă de mare pomenire aucălcat, pentru care lucru slujitorii, după ce i-auadus oasele la Roma și piatra deasupra luirădicând, într-însa au scris acéstea:Dumnădzăiescul Gordian, biruitoriul persilor,biruitoriul sarmatilor, biruitoriul gotthilor,potolitoriul zarvelor romanilor, biruitoriulghermanilor, iară nu biruitoriul filippilor.Véde-se, dară, că varvarii peste Dachia, supt

Gordian, biruiţi și slăbănogiţi fiind, romano-dachii în Dachia noastră era, și lin trăiia.

După Gordian urmat-au la împărăţie ucigașulFilip Arapul. În vrémea acestuia, pomenéște, laanul 250, precum cu nebună paza slujitorilor,carii era la Dunăre, gotthii au fost trecut înMisia.[34] Ce Filip, trimiţind pre Deţie (carile maipre urmă au stătut și împărat) împotriva lor, șiaflând vina slujitorilor, căci adecă pentrunegrijea lor au fost trecut gotthii în Misia, preaceia slujitori pre toţi i-au scos din slujitorie și i-au pus pre alţii în locul lor. Slujitorii acii scoși,vădzind că altă ce să facă n-au, au fugit lagotthi, cu a cărora povăţuire gotthii marestricăciune în Misia făcând, de pradă încărcaţi s-au întors acasă cu pace.

Într-același an, iarăși să pomenéște precumgotthii să mai fie trecut Dunăre; ce slujitorii într-acea glogozală nevredniciia lui Filip socotind,au rădicat pe Mesăus Deţeus împărat, careleapoi pe varvari pănă la Don au împins (precummai gios la împărăţiia lui vom arăta). Iară Filip,audzind că Dechie s-au numit împărat, aupurces cu oaste asupra lui, ce la Verona biruit șiomorât fu, la anul mai sus pomenit;[35] iarăPetavie moarte lui Filip aduce în anul 249.Pentru acesta Filip, scrie Evsevie și Orosie,precum dintre împăraţii romanilor întăi el să fie

botedzat; ce alţi scriitori aceasta nu o socotescadevărată să fie, de vréme ce, în toată vremeaîmpăraţiii lui, vreun lucru carile să samene culucrurile creștinești n-au făcut. Împărăţit-au Filipani 5 și întrase în al șéselea, precum dinZosim[36] însămneadză Petavie într-același loc.

Capul XIII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Dechie pănă la Valerian și

Galien

După pieirea lui Filip Arapul au împărăţitMesius Dechie 30 de luni, precum Petavie[37]

însămneadză, iară precum alţii scriu, un an și 3luni. Acesta, în hătmăniia sa, știind și vădzindcălcăturile carile tătarâi în ţările împărăţiii, înanul trecut, făcuse, și fiind om cu toatevrediniciile deplin, în trebile oștenești preaînvăţat și vestit viteaz, vrut-au să întoarcă cuîndzecit tătarâlor, carii acmu cu ciabururile șipănă la Greţia agiunsése; pentru care lucru,sculându-se cu oaste, au mărs asupra lor șioriunde i-au tâmpinat tot i-au bătut și, dinhotarăle împărăţiii scoţindu-i, pănă peste apaDonului i-au gonit; ce apoi, precum scrie Zosim,fiind vândut cu vicleșugul soţiii sale lui Gallie,de tătar împreună cu fiiu-său au pierit. Ce pentrumai bună mărturiia, singure cuvintele lui Zosimsă aducem[38]: „Tătărâi, dzice, trecând Donul,locurile céle mai aproape de Thrachia, cu

locurile céle mai aproape de Thrachia, cujacurile bântuia; ce Dechie asupră-le mărgând,în toate tâmplările biruitoriu era și tot plianul ceapucase au scos. Apoi să nevoia pentru ca detot calea să le închidă, să nu să mai poatăîntoarce înapoi”; ce cu vicleșugul soţiii lui Gallie,între bălţile (Donului) închidzindu-se, de soţiepărăsit, acolo au pierit, în pâclă cădzind; căcinici trupul nu i s-au putut afla. Zonoras[39], Carte12, Cap. 20, de această pradă a tătarâlor înMisiia nu pomenéște, ce dzice că numaiBosforul (de la Don) au fost jăcuit, împotriva acărora mărgând Dechie, cu vicleșugul soţiiisale, a lui Gallus, precum am dzis, au pierit.Pierit-au dară Dechie la anul 251 și au împărăţitmai mult decât un an, precum mai sus am dzis.

[40]După pieirea lui Dechie în Schithiarămășiţa oștii au rădicat la împărăţie previclianul Gallie, carele Trebonianul să porecliia.Acesta, în loc de arme, înainte lăcomiivărvăriască (cu mare rușinea a tot poporulromanilor) bani au pus, 200 000 de dramurigiuruindu-le (precum scrie Vopiscus), dupăîntoarcere lui la Roma, iarăși au prădatDardania, Thessalia, Thrachia și pănă laMachedoniia. Zonoras, Carte 12, Cap. 21:„mulţime, dzice, de schithi, așéși mai fără numărau făcut năvală ș-au răzbit tocma pănă la Italia.Aceiiași au prădat Machedonia, Thessalia șiGreţia, iar o parte dintr-înșii, trecând Bosforul

spre Marea Neagră, multe ţări au jecuit”.Această pradă poate să fie tot una cu céia cemai sus am pomenit, la anul 251, căci șiînsămnătorii vrémilor Patavie[41] și Calviziepradă numai una însămniadză la anul 251,precum am dzis, iară la anul 252 cevași nupomenéște, în care an Calvizie din Vopiscuspomenéște. Ce oricum au fost, cunoaști-se că șiDachia, fiind în șliahul tătarâlor, fără marestricăciune să nu fie scăpat, însă precum dinlocurile sale romanii să fie ieșit, istoricii nu scriu,mai vârtos că la anul 253 Gallus, trimiţind prehatmanul Emilian cu oaste, nu numai cât i-autrebuit cu fericite războaie, ce încă din toatehotarăle la locurile sale, să-ţi fie gonit, scrieZosim[42], Victor, Evtropie și Orosie.

Iară Zonoras, Carte 12, Cap. 21, macar căpre scurt, însă mai curat povéstea alége.„Schithii, dzice, după legământul ce făcuse curomanii, jelindu-se că li să dă mai puţin decât leera tocmala, lăudându-se și clătind cu capul s-au dus. Ce Emilian, om de niam african,hatmanul leghioanelor de la Misiia (suptacéstași era și céle din Dachia) toţi banii, cariiera să-i dea tătarâlor i-au făgăduit slujitorilor,numai de-i vor bate. Deci slujitorii, cu aceastănedejde învârtoșeaţi, fără véste au năbușitasupra schithilor, din carii puţini scăpând, alalţitoţi sau au pierit sau la mână au cădzut. După

această biruinţă întrând în ţărâle lor, cu multădobândă s-au întors înapoi. Tâmplatu-s-auaceasta la anul 253, sau, după cum socotéștePetavie, 254. Acestă într-această oaste atâtaEmilian de bine și vitejéște s-au purtat, cât înmare dragostea slujitorilor întrând, îndată l-aunumit împărat, împotriva căruia Gallie cu oastemărgând, siliia să-l bage la mână, ce oasteapărăsind pe Gallie încă neplinind doi ani aîmpărăţiii, în anul pomenit, de slujitori fu omorât.Petavie din Zosim și Orosie culége precum săfie împărăţit ani 2, luni 4 și să fie pierit la anul dela Hristos 254.[43]

Pe acea vréme Lichinie Valerian, om debună naștere, era trimis în Ghermanie ca săaducă niște polcuri, carele era să să trimaţăîmpotriva persilor; unde, audzind de pieirea luiGallie, s-au întors cu acéleași oști, pentru ca sărăzcumpere moarte lui Gallie; ce oștenii luiEmilian vădzind că să va scorni războiu și uniide alţii vor pieri, cu uciderea lui Emilian aupotolit gâlceava și au stătut la împărăţieValerian; Emilian numai trei luni numeleîmpărătesc purtând.

Capul XIV. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Valerian și Galien pănă la

Avrelie

Slujba împărăţiii Valerie luând, îndată aufăcut soţie pre fiiul său Gallienus. Multe și marirăscoale pomenesc scriitorii în vrémile acestoraîmpăraţi; și precum în Evropa, așé în Asia, unloc macar necălcat și nestropșit de varvari n-aurămas. Că persii de o parte, tătarâi de alta,hotarăle împărăţiii robiia și după obicéiul lorpustiia atâta, cât și Avgustin, în Epistola 80,scrie că ar fi socotit cineva că nu altă, cesfârșitul lumii iaste; ce alalte noi trecând, lacélea ce s-au tâmplat pre aproape de părţileDachiii (căci în Dachiia ceva să să fie făcutpomenit nu aflăm) să ne întoarcem.

Scrie Zosim[44] istoricul precum leat 257:„tătărâi, așteptând iarna și Dunărea îngheţând,s-au pornit, lăsind Marea Neagră în stânga, toţipedestri pre marginile mării, ţiind în dreaptauscatul și cetăţile Tomos, Istros și Anhialon; câtmai tare au putut trecând, au agiuns la lacul cesă chiamă Fileatina (carile aproape de Vizantieîn marginele mării să află), și de acolo laVizantiia, Bogazul la Răzsărit trecând, auapucat Halchedonul, Nicomidia, Nichea șiChizicul”. Iară ce să fie fost pricina carea pretătari prin Dachia să treacă n-au lăsat, ce maipe gios să fie trecut Dunăre, macar că anumenu arată, însă din cuvintele care mai gios să vordzice aiavea iaste că marginile Dunării prinTractul Dachiii tare fiind păzite, au trecut pe

unde nici s-ar fi gândit cineva că vor puteatréce, adecă pentre mare și pentre cetăţile carilemai sus am pomenit.

Deci Valerian, în al șéptélea an a împărăţiiisale, mărgând la Răzsărit împotriva persilor,nenărocit războiu au avut, că biruit fiind labătaie, viu au cădzut pre mâna lui Sapor,împăratul persilor; unde Sapor în marebatgiocură și ocară ţiindu-l, când vrea săîncalece pe cal, în loc de scăuiaș supt picioareîl siliia de unde să supunea, pănă mai pre urmăde viu despoindu-l de piiale l-au sărat cu sare șiașé în mare nănorociré viaţa ș-au sfârșit. Nicirugămentelé fiiului său, nici banii la varvarivreun preţ sau trécere având, murit-au Valerianleat 259, sau, precum Patavie socotéște,260.[45]

După jealnică și lăcrămoasă tâmplarea luiValirian, la chivernisala împărăţiii au rămassingur fiiul său Gallien, carile nu foarte jealnic s-au arătat pentru așé de grozavă pieireapărintelui său, ce încă vădzindu-se ca dintr-opiiadecă a învăţăturilor tătâne-său slobod șidespiedecat, giocurilor mai mult și desfătărilordeșérte s-au dat. Acéste a lui Gallienblăstămăţii ce făcea varvarii înţelegând s-aurădicat tătarâi și ghermanii, franţii, carii cuprădzile au pătruns în Gallia pănă la munţii

Pirenei; cattii și saxonii în Italia au întrat, gotthiiîmpreună cu schithii, Greţia și Asia Mică aupustiit; iară svevii au năbușit asupra Panoniii.Toate acéste răutăţi s-au tâmplat împărăţiiiromanilor la anul de la Hristos 265, cu cariletare au îngenuncheat împărăţiia romanilor, pevrémea acestui împărat.

Precum Dachia noastră cu romani să fie fostlăcuită, bună dovadă avem din istoriculZonoras, carile Carte 12, Cap. 24 dzice, precumhatmanul oștilor călărimii să fie fost AvreliusDacul, a lui cuvinte sint acestea: Αυρίολος δέ έκχώρας ών Γετικής, τής υστέρον Δακίαςέπικληΰείσης adecă: „Iară Avrelius era din ţaraGhetiii, carea mai pre urmă s-au chematDachia”. Cu vrediniciia acestui Avreolus,Inghenuus, hatmanul oștilor Misiii, carileturburând pe slujitori, îi rădicasă împărat, fubiruit, prins și omorât. Iară leat 268, viclenindu-se hatmanii Macrian și Iraclian, cu vicleșugucisără pe Gallian în Mediolan, după ceîmpărăţise cu tată-său împreună 7 ani, iarăsingur aproape de 8, mart. 21, fiind la vârstă cala 50 ani.

După acesta, alesu-s-au la împărăţieClavdius, om de toată lauda vrednic și în scurtăvréme a slăbite puterile împărăţiii înnoitoriu.[46]

În vrémea acestuia împărat, schithii,

îngiugându-se cu herulii, pevchii și cu gotthii șifăcând aproape de Nistru (unde atuncea lăcuia)6000 de vasă, în carile întrând 320 000 deoameni, și trecând pre lângă Tomis și pre lângăMarchianopolis, au întrat în Misia. Împotriva acărora, macar că foarte puţină oaste cu sineavea, Clavdie ieșind, în doaă războaie i-aubiruit și pe toţi pănă la unul i-au omorât. Încă șicâţi din războiu cu fuga scăpase, neputând lavasă a scăpa (căci și pre acélea pre mai multeluasă, și ca la 2000 în mare le afundasă),apărându-se, spre Munţii Cenghii au năzuit;unde Clavdie, din toate părţile închidzindu-i șicalea în vreo parte să iasă oprindu-le, acolo defoame și de ciuma ce-i lovise toţi au pierit.Zonoras[47], Carte 12 Cap. 26, dzice: „Schithii,trecând balta Meotis, în Asiia și în Evropa auprădat”. Aceastași mărturiséște și Chedrinus laacestași împărat, de pre a cărora cuvinte chiarsă cunoaște că dincoace de balta Meotis șipeste Dachia tot locul acela supt stăpânirearomanilor să fie fost, însă numai pre lângămarginile Mării Négre. Din carea, poate fi, luândSarniţie[48], într-acesta chip dzice: „Clavdie laapa Nistrului împotriva capiștii Dianii, careaiaste împotriva Crâmului, pe schithi au bătut și2000 de corăbii li-au luat și li-au înecat; pentrucare vitejie și izbândă li-au scris senatul:Clavdie Auguste, tu ne ești frate, tu părinte,tu priiatin, tu bun senator, tu stăpân”.

Și așé Clavdie, cu bună vitejiia sa, iarășiîntrămă puterile împărăţiii și hotarăle ei fărăbântuială lăsindu-le, la anul 270, fev[ruarie] 2,de ciumă au murit, după ce au împărăţit un an,luni 10, dzile 5.

După moartea lui Clavdie (precum scriePollion[49]), frate-său Cfintilus, socotind ca șicum împărăţiia ar fi de moșie, singur pre sine s-au numit împărat. Ce zarvă pentru aceasta înoaste scornindu-să, după 17 dzile îl ucisără șiau stătut la împărăţie Avrelie Avrelian, pentrucarile în Cartea ce urmadză vom dzice.

[1] Dion, Cartea 68. Victor, Ev-tropie, Cartea 8

[2] Iovenalis şi Plutarh, în Viaţa lui Traian

[3] Chedrinos, list 204, şi Plinie

[4] Iulian, în Satira

[5] Dixion, Evtropie şi Xifilin, în Traian, CarteaPatru monarşi, în Traian

[6] Xifilin, la Traian

[7] Dion şi Evtro-pie în Viaţa lui Traian

[8] Dion, Cartea 68

[9] Dion şi Evtropie, în Viaţa lui Traian

[10] Avrelie Victor, Dion, Cartea 68; Evtropie,Cartea 8

[11] Plinie cel Tânăr în Epistolii

[12] Plutrah şi Iuvenalis, în Satira

[13] Evsevie, în Viaţa lui Clemens

[14] Plinie cel Tânăr, Cartea 10,Epistola 97

[15] Dion şi Hronicul lui Evsevie

[16] Sparţian şi Evtropie şi Orosie, în Viiaţa luiAdrian

[17] Dion, Cartea 66. Sparţian Avrelie Victor,în Traian. Evtropie, Cap. 8. Paris Partea 2,Cartea 4, Cap. 6. Petavie, în Sămăluireavremilor, în Adrian

[18] Iulie Capitolin şi Sparţian, în Adriian

[19] Dion, Cap. 69. Petavie, Învăţăturavrémilor, Cartea 1, Cap. 21

[20] Petavie, Sămăluirea vrémilor, Cartea 5,Cap. 8, Stih Calviz la cestaşi an

[21] Dion, în Marco Evtropie, Cap. 8. Sparţian,în Viaţa lui Verus

[22] Zonoras, Cartea 2,Cap. 2

[23] Evsevie, Cartea 5, cap. 5, şi Xifilin, înMarco

[24] Matthei Pretorie, în Lumea gotthilor,Cartea 2, Cap. 1

[25] Zonaras, Cartea 12, cap. 4

[26] Sarniţie, Cartea 3, Cap. 3

[27] Dion, în Severus

[28] Neculai Costin Logofătul, în Letopisăţulsău

[29] Dion şi Evtropie, în Viaţa lui Jordian,Cartea 4

[30] Irodian, Cartea 6. Zosim, Cartea 1.Orosie, Cap. 18

[31] Evsevie, în Hronic. Orosie, Cartea 7, Cap.

18

[32] Irodian, Cartea 7. Lampridie şi Evtropie,Paris, Partea 2, Cartea 4, Cap. 7

[33] Victor şi Evsevie, în Hronic. Zosim,Cartea 1

[34] Iornand, la acesta împărat

[35] Petavie, Partea 1, Cartea 5, Cap. 12

[36] Zosim, Cartea 2

[37] Petavie, din Evtropie. Zosim, AvrelieVictor, Partea 1, Cartea 5, Cap. 12

[38] Zosim Cartea 1

[39] Zonaras, Cartea 12, Cap. 20

[40] Zosim, Cartea 1. Zonoras, Cartea 12,Cap. 21

[41] Patavie, Partea 1, Cartea 5

[42] Zosim, Cartea 1. Orosie, Cartea 7, cap.21. Evsevie, Cartea 17, cap. 17

[43] Zosim, Cartea 1. Orosie, Cartea 7, Cap.

22

[44] Zosim, Cartea 1. Zonoras, Cartea 12,Cap. 23

[45] Evsevie, în Oraţia pentru Constantin,Cap. 24. Agathos, Cap. 4, list. 129

[46] Zosim, Cartea 1. Trivelie şi Victor. Orosie,Cartea 7, Cap. 20

[47] Zonoras, Cartea 12. Cap. 26

[48] Sarniţie, Cartea 3, Cap. 15

[49] Polion. Cassiodor şi Evsevie la acestîmpărat

Prevorovire înformuind cititoriul

De vréme ce cu agiutoriul lui Dumnădzău amagiuns pre acéia a hronologhiii parte în careacâţiva din scriitorii vremilor mai trecutepomenesc pentru mutarea romanilor din Dachiaîn Misia, foarte cu trebuinţă am socotit pentru casă dăm cititoriului nostru puţină înformăluire, înce chip adică să poată, ca cea adevărată șinegreșită povéstea istoriii aceștiia să înţăliagă;nici după socotélele a unora mai proaspeţi, cumintea furându-se, într-acéiași cu dânșii greșităpărére să cadă.

[1]Istoricii, dară, carii pentru mutarearomanilor din Dachia în Misia pomenesc, unanumai, însă și acéia nu iușoară pricină arată,adecă: Avrelian împărat vădzind, dzic, că pevremile împăraţilor carii fuséseră mai denaintede dânsul la împărăţie varvarii Crivăţului, cucâteva năbușiri, Misia (supt carea să înţălége șiDachia), Thrachia, Thessalia, Machedonia,Iliria, Greţia (precum dzice Zonoras[2] că șiAthina) au fost încungiurat (ce cu vredniciia luiCleodemos au fost izbăvită de prada lor), să săfie lăsat de toată nedejdea, că va mai puteaapăra Dachia de călcăturile lor, și așé, coloniileși alalţi lăcuitori romănești, carii de atâta vréme

într-însa trăia să fie poroncit să să rădice dinDachia și să triacă peste Dunăre decinde înMisia; care mutare să să fie făcut, prepus nuiaste. Ce prepusul iaste de s-au mai întors saude nu s-au mai întors vreodată aceiași romaniiarăși la moșiile lor în Dachia.

Dintr-acesta dară prepus pentru ca săscoatem pre cititoriu, lucrul mai pre amânuntul ascutura ne trebuie. Deci macar că la pomeniţiiscriitori, altă pricină făr’ aceasta anumeînsămnată, nu aflăm, adecă, că socotindAvrelian că nu mai va putea apăra pe romaniidin Dachia, să-i fie mutat în Misia. Însă câtevaalte pricini și mai gréle decât aceasta, dintr-aacelorași scrisori putem culége. Că nici așéprost trebuie să înţelégem că vor fi socotit aceiscriitori atâta de slabe și neputincioasă puterileîmpărăţiii romanilor, ca nicicum într-alt chip săfie putut apăra acea vestită, largă și bișugoasăși împărăţiii foarte de folos ţară. Și mai vârtos căacmu 179 de ani de când era romanii într-însalăcuind și [cu] moșii și cu sate și cu cetăţiîntemeiaţi fiind, macar și singur împăratul așé arfi poruncit, însă nu cu lesne, încă pre cu greu li-ar fi cădzut, tot deodată așé de tot părăsind-o,pre mânule varvarilor răpitori să o lasă, și învéci de ciia ca cum n-ar fi mai avut treabă cudânsa să o uite, ales că între Dachia și Misia nualtă fără numai latul Dunării departe. Acéste așé

socotindu-să, cu bună samă putem cunoaște căși alte pricini vor fi fost, carile să fie asuprit preAvrelian deodată a deșerta Dachia de lăcuitoriiei, iară nu că doară în véci să să părăsască.Carea s-au și tâmplat, precum rândul istoriiiînainte curat va arăta.

Fost-au dară după pricina pomenită și a doa;căci Avrelian, ca un bun socotitoriu și iscusit aîmpărăţiii chivernisitoriu, vădzind că cu lénea șicu negrijea împăraţilor mai denainte puterileromanilor nu puţin să plecasă și împărăţiiapersilor, după ce Sapor, împăratul persilor, peromani biruind și pe Valerian (precum la loculsău s-au dzis), viu la mână prindzindu-l, și cugroaznică moarte omorându-l, persii atâta săînălţasă și să mândrisă, cât (precum Zonoraacoloși mărturiséște) așéși nici în samă de cevanu mai ţinea pre romani; de care lucru Avreliancu înţălepţesc sfat și ca un destoinic a oștilorpurtătoriu, socotit-au că întăi putérile celui maimare să frângă și ocara, carea în obrazul cinsteiși slavei romanilor cădzusă, ștergând, patima săle răzscumpere. Însă după întăritura carea persiiluase și după scăderea carea în oștile romanilorsă făcusă, căutat-au lui Avrelian toate oștilecarile în multe părţi era deosăbite șiîmprăștiiate, la un trup să le adune; ca cărora aufăcut și oștilor, carile era puse pentru pazaDachiii, pre carile de prin cetăţi și de pre la

marginile hotarălor scoţindu-le, nu putem socotică și alalţi lăcuitori fără oaste, în loc așé deivală, fără grijă să rămâie vor fi putut și pentruaceasta cea mai de frunte parte, împreună cuoștile peste Dunăre poate să fie trecut; iarăalaltă prostime (pre carii Sarniţie[3] îi numéștepurtători de grijea caselor) toată sau mai lamunţi, sau la locuri în dos să să fie tras, și tot înDachia să fie rămas. Ce noi în cuvintele luiSarniţie puţin nedejduindu-ne, adeverimprecum toţi romanii din Dachia să fie trecut înMisia, de carea mai pre urmă vom videa.

Fost-au a triia pricină că Avrelian, nu numaica un împărat, ce și ca un moșnian de grijeaDachii purta; căci el era născut, crescut înDachia ce-i dzicea măluroasă. Și de iaste săputem amesteca cuvintele prostimei întredovédele noastre istoricilor, [iată] ce ni-aupovestit un vornic, Preda Stambol, român dinŢara Munteniască, carile apoi din milaîmpărătiască și sotnic la târgul Harcovului austătut. Acesta dară ne spunea precum în ŢaraRomâniască, aproape de Dunăre, pre malulOltului, să să fie vădzind niște temelii ca decetate, cărora ţăranii de pre acolo lăcuitori, dinbătrânii lor apucând, le dzic Curţile lui Lerîmpărat, precum și în colendele Anului Nou, șiastădzi au luat de pomenesc: „Ler Aler domnul”,care nume sună Avrelie Avrelian. Ce acéstora

lor lăsindu-le, la ale noastre să vinim.

Dzicem dară împreună cu alalţi a vremilorscriitori, precum pentru pricinile pomenite,Avrelian împărat, cu bună samă sau pre toţiromanii, sau numai o samă, adecă oșténii și ceimai de frunte din Dachia deodată să-i fie mutatîn Misia, de unde apoi și nume au luat, de săchema romanii aciia misii și apoi mai pre urmăvlahi (precum din istoricul Nichita Honiatis, lalocul său am arătat), și încă mai pre larg vomarăta, unde va vini cursul Hronicului să dzicemcând și de unde s-au scornit a să chemaromanii din Dachia și din Misia vlahi. Precumastădzi videm că și în Misia de la Poarta de Fierpănă în Marea Neagră, satele carile sint maiaproape de malurile Dunării pline sint deromâni de un niam și de o limbă cu cești deceasta parte de Dunăre.

Însă noi nu asuprim pe cineva, ca socotéliinoastre, carea adusem, într-alt chip să creadză,fără numai atâta cât precum ni să pare l-amadeverit, că împotriva altora carii așéși de tottăgăduiesc precum românii noștri să fie deniamul romanilor de la Italiia, tare și nebiruitargument să avem. De vréme ce romani au fostaciia pre carii Avrelian împărat scoţindu-i dinDachia i-au mutat în Misia, iată ca acei romaniau fost, pre carii Ulpie Traian cu 179 de ani mai

denainte i-au fost adus în Dachia, și aceastăpomenită, nu prea scurtă vréme, necurmat tot aacelora ficiori, nepoţi și strănepoţi, și nepoţi dinstrănepoţi au lăcuit într-însa. Bine dzice uncuvânt a prostimei arăpești: „Minciuna de ar șiscoate de la moarte, însă adevărul iaste deţinut”.

Tâmplatu-s-au dară această mutare aromanilor din Dachia în Misia, precum Calvizdin Vopiscus sămăluiaște, al cincilea an aîmpărăţiii lui Avrelian, carile iaste de la Hristos274 de ani.

Cartea a doa - carea aratătrécerea romanilor din Dachia înMisia, apoi dovedéște precum

aceiiași romani iarăși s-auînturnat de la Misia în Dachia.

Așijderea arată precum aceiiașiromani tot în Dachia au lăcuit de

la Avrelie Avrelian pănă laConstantin Marele

Capul I. Arată-să pre scurt viaţa lui AvrelieAvrelian, carile de moșiia sa au fost roman

din Dachia

din Dachia

Așé Dachia noastră, carea altora de romaninumai călcată și petrecută au fost, acmu să facemaică și născătoare împăraţilor romani; căciAvrelian, precum și mai sus am pomenit, au fostnăscut în Dachia ce-i dzicea măluroasă. Șimacar că părinţii în istorii nu să pomenesc, însăaiavea iaste că de niam prost nu putea să fie,de vréme ce altora la offichiile hătmăniilor aîntra nu să cădea fără numai celor din bunănaștere ieșiţi sau cu multe lucruri vitejești vestiţi.Deci el la împărăţie ca aceasta și cu mare slavalucrurilor oștenești au agiuns.[4] Pe alemani șipe marcomani (carii mai denainte multescricăciuni făcusă împărăţiii) au biruit. De ciia laRoma întorcându-să, zidurile cetăţii atâta li-aulărgit cât 50 000 de pași încungiura. Apoi laRăzsărit trecând, pe Zenovia vie au prins și cusine la triumf o au adus. Pe gotthi departe pesteDunăre i-au călcat și mai asupra tuturornepriiatinilor împărăţiii biruitoare arme au purtat.

După acéstea a vitejiilor vrednicii fost-au șice iaste mai de triabă și mai hiriș tuturorstăpânitorilor buni, adecă a dreptăţii ţiitoriu și arăutăţii tare pedepsitoriu. Poronca lui cătrăoșténi într-acéasta formă au fost: „De vei fi să fiicap pe oaste, și mai cu de-adins de vei să fiiviu, mâna slujitoriului contenéște; cine va puiulstrein să nu apuce, oaia să nu atingă, strugurul

să nu zmulgă, ţarina să nu tragă, untdelemn,sare, lémne să nu ceaie, cu zaharaoa sa să fieîndestulat. Slujitoriul din prada și dobândanepriiatinilor, iară nu din lacrămile ţăranilor sătrăiască. Leafa în bătrânéţe sabiii să-și poarte,iară nu în ospătării”, i proci.

În scurt, între cei mai lăudaţi stăpâ[ni]tori fost-au numărat, fără numai căci spre vărsareasingelui au fost can mai mult dat. Aceasta dincéle multe, pentru Avrelian Dacul [am] avutaicea a dzice, iară cât au trăit și cât au împărăţit,înainte la locul său vom arăta.

Capul II. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia și supt Avrelie Avrelian

Avrelian, stând la împărăţie pre urma luiAvrelius Flavius Clavdie, în anul dintăi aîmpărăţiii lui, carile iaste de la Domnul Hristos270, au purces cu oaste asupra gotthilor pesteDunăre, pre carii vitejéște biruindu-i, pre câtspre hotarăle céle vechi a împărăţiii întrase,gonindu-i, iarăși céle de demult puind șiîntărind, cu mare laudă s-au întors la Roma. Laanul 272, iarăși (Vopiscus mărturisind)purcegând cu oastea spre Răzsărit, și luândtractul de pe ceia parte de Dunăre, în cale undei s-au tâmplat nescariva varvari clătiţi a afla, pretoţi i-au biruit și i-au împrăștiat, și ales pe

domnul gotthilor la mână aducând cu alte 5000de ai săi, așéși peste Dunăre l-au omorât. Caacéstea vei afla și la Sarniţie, carile neamuluiromânilor din Dachia foarte împotrivnic să fie l-am arătat; însă aicea pizma uitându-și, adevărulmărturisind la Carte 3, Cap. 15, dzice:„Ghermanii și sarmatii, pentru ca să-șiizbândiască asupra romanilor și pentru ca să-șiîntoarcă locurile ce pierduse, totdeauna chitiiacum ar putea scoate din Dachia leghioaneleromanilor; și așé pe vrémea acestui împăratsculându-se hatmanul și domnul lor Cunab, aupurces cu oaste asupra romanilor; ce lucru rrăumergându-le și domnul ș-au pierdut și cu rușineînapoi s-au întors. De aceștia curăţindu-să, prinThrachia au mărs la Vizantie și de acolo autrecut la Vithinia în Asia, unde pre Zenoviaîmpărătiasa (muiare cu multul mai vitiază și maiharnică decât mulţi bărbaţi) biruind, vie au prins-o și de aciia la Roma viind au făcut triumf pentrunepriiatini biruiţi, la Răzsărit și la Apus”.

În sfârșitul anului 274 gătindu-să pentru ca laanul ce va întra iarăși să triacă la Asia asuprapersilor, să fie rădicat din Dachia pre romani șisă-i fie trecut peste Dunăre la Misia scriuistoricii, precum mai înainte hireșe cuvinteleacelor scriitori de faţă li-am adus. Ce pentru caîntăi aiavea să să facă ce împotrivnicilor era cuprepus, adecă precum romanii pre carii Traian

în Dachia îi pusése prin vréme a 177 de ani totacoloși neclătiţi și nemutaţi au trăit. Iară nunumai cu trécerea sau cu vreo iernare aromanilor într-însa dachii să fie apucat o partedin limba româniască (precum Zamoschie liahulși alalţi aceștii păreri parnici vânturiadză), șiiarăși dachii cei dintăi pre locurile sale fărăromani ca niște suppuși să fie rămas. Căcriadzi-mă liahul acela, și alţii carii vor mai fi,caută la Dicţionariul Moreri, câte fabule caacestea aduce din Menburg, la numele gotth, deacel féliu de dârmoeturi. Că lung și încă prealung ar fi iernaticul în 177 de ani neschimbat șineprimenit. Iară împotrivnicii noștri ce s-au silitceva, macar cu arătarea, adevărul săînchipuiască: nu li s-au cădzut de niște tréceri șiiernări numai a romanilor din Dachia noastră săpomeniască (carele nicicum fundamentul săstea și proptéle să să radzime au). Ce sabiiaaceasta în mână să fie luat, pre carea noi acmucu bunăvoie le întindem și asupra noastrătrăgând-o, să ispitească: custura iaste în tiacă?Și de iaste, oare sabie slujitorească și tăioasăiaste, au tâmpă custură băbască și numai decovăţi rădzătoare iaste? Ce acéstea glumescurte făcând, la triaba noastră și la cuvântulîntr-adins să vinim.

Capul III. Dovedéște-să că acea a romanilortrécere din Dachia la Misia prea scurtă să fie

fost și supt același împărat iarăși la locul săusă să fie întors

La toată dovada și adeverinţa istoriii cuprepus, trebuie să pomeniască cititoriul nostrucanoanele carile i-am dat, că cu acélea dreptslujindu-se, toată osirdia și nevoinţa noastră,precum pentru adevăr să pune va afla. Precumși aicea, când în cursul istoriii am dat povestirede la istoric vrednic de credinţă precumAvrelian[5], socotind că Dachia, pre careaTraian o descălecase, că a o ţinea nu va maiputea, au lăsat-o, și cetăţénii romani cariilăcuia într-însa i-au trecut în Misia, îndatădupă pravila canonului și pofta adevăruluicunoaștem că pănă la acéia vréme romani aufost aciia carii au lăcuit în Dachia și precumnecurmat într-însa au trăit, că de s-ar fi cumvamai de demult curmat, n-ar dzice istoricul că,pre romanii cetăţéni pre carii Traian i-auaședzat, i-au rădicat Avrelian. Deci precumtraiul lor în Dachia pănă atuncea au fostadevărat, așé și rădicarea lor de la Avrelianadevărată trebuie să fie. Și această mai de preurmă povestire rămâne stăpânitoare pănă sauacelași istoric sau altul vrednic de credinţă încursul istoriii să va arăta, carile altă povéstenoaă asupra aceștiia, adecă, precum romaniiiarăși s-au întors a o ţinea au apucat. Careapovéste de nu să va afla, rămân împotrivnicii

biruitori și cu largă gură vor putea dzice că deau și trăit romanii în Dachia atâţia ani, iară maipre urmă părăsind-o au ieșit dintr-însa; iară desă va afla alta împotriva aceștiia și povésteaaceasta să ștérge și împotrivnicii biruiţi vorcădea, pentru carea acmu la meidian ieșind,vom nevoi doară, și împotrivnicii să vorcunoaște ce féli de arme poartă.

Capul IV. Aceasta să dovedéște întăi dinsocotială

Nu cu greu să va priimi dovada socotéliinoastre, precum romanii di-au ieșit din Dachiaș-au trecut numai peste Dunăre la Misia, îndatăși fără multă zăbavă la moșiia sa să să fieîntors, de să va socoti binișor pricina pentrucarea Avrelian atuncea au socotit să-i scoaţădin Dachia.

Pricina dară (precum dintr-același istoriccurat să poate videa) carea au împins peAvrelian să scoaţă pre romani din Dachia, altan-au fost fără numai că Avrelian, cu câtevafericite războaie, pre varvari într-acea partenăvălitori biruise și tocma la locurile lor îigonisă; însă mulţimea și poiadea lor, precum detot călcături și stropșituri în hotarăle împărăţiii sănu mai facă a opri și după depărtarea lui la Asiaa le păzi foarte greu a fi socotind, poate să-i fie

trecut peste Dunăre, în loc adecă mai apărat,puind la mijloc apă mare, și cu greu a să tréceca acéia. Apoi fiind Avrelian la anul ce urmaleat 275, să treacă, cu toate puterile asuprapersilor, nu numai căci despre hotarăleCrivăţului să depărta, ce încă și oștile carile erapentru paza acelor părţi din Dachia cu sine a letrage va fi vrut; carile lipsind, socotiia că singuricetăţénii și alţi lăcuitori pre dinafară fără mareprimejdie pănă la înturnarea lui să fie nu vorputea, ca această socoteală a lui Avrelian, într-îmbe părţile greșită să fie fost, tâmplarealucrurilor mai pre urmă au apucat. Căci nici el laAsia să treacă au apucat (de vréme ce i s-autâmplat moarte la Vizantiia, precum înainte vomarăta), nici tătarâi au mai vinit spre Dachia, cetocma după moartea lui Avrelian, fiind laîmpărăţie Clavdius Taţitul, au lovit pe dupăMarea Neagră la Asia și acolo au făcut marepradă în Ţara Pontului și a Chilichiii (pentrucare la împărăţie lui Clavdie mai deșchis vomdzice). Și așé să cunoaște că precum oșténii cesă vor fi luat din Dachia la loc să vor fi întors(căci cu moarte împăratului și oștenirea acéiamai mult s-au împrăștiiat și s-au părăsit), și alalţilăcuitori a ei peste Dunăre trecuţi, pentru ceacolo să fie rămas n-au avut, de vréme ceprădzile varvarilor s-au îndreptat spre părţileAsiii, iară nu, după cum să temea Avrelian, spreDachia.

Așijderea, nu proastă socotială iaste că de-au și rădicat Avrelian pre romani din Dachia,această rădicătură să nu fie fost vécinică, cenumai pănă la o vréme, adecă pănă să vorîntoarce oștile de la Asia iarăși la Evropa,bunăoară precum și noaă acéstași acmu, tot cuacelași niam de tătari a păţi ni să tâmplă, pentrucare lucru domnii purtând de grijea lăcuitorilor,înţelegând precum tătarâi veri vor ţara să prade,veri în prada altor ţări printr-însa vor să triacă, cași când trec în ţara leșască sau în ţaraunguriască, îndată poruncesc și dau știrelăcuitorilor de să trag de la câmp la munte, lapăduri și la alte locuri tari, unde de vrăjmășie lorsă să poată apăra; de ciia potolindu-să și lalocurile sale întorcându-se, sau într-alt chipîmpăcându-să păgânii, lăcuitorii fietecine lalocul și la ședérea cea dintăi să întoarce. Șiprecum și astădzi videm că de călcăturile șiîmbletele lor, locurile ţărâi Moldovei despreNistru la câmp și deșchise fiind, mai mult pustieși de moșnénii săi de câţiva ani părăsită iaste,deosăbi de slujitorii călărași ce stau pre aceamargine pe la Orheiu, pe la Soroca și pe la altetrecători, unde să pot acioa de răutate lor. AșéHotinul după războiul ce au avut turcii cu leșii(unde nu puţin să laudă bărbăţie lui IoanSobeţchi, carile atuncea hatman Coronii leșeștiera) pănă la leat 1712 numai în cetate puţinitârgoveţi și slujitori să putea stăvi, iară olatul

Hotinului, precum Cernăuţii, și a Sorocăi partecea mai multă de tot pustie și nelăcuitărămăsése. Iară la anul pomenit turcii avândgrijea rusilor dintr-acolo și lărgind cetatea șiîntărind-o cu oaste, în doi ani numai toatelocurile acélea s-au împlut de sate și deoameni; adecă cei ce de frica și grijea tătarâlorla munte și la păduri trași era, la câmp și lalocurile sale întorcându-se.

Într-acesta chip dară iaste de socotit șiretragerea romanilor din Dachia în Misia suptAvrelian; nu lungă nici vécinică să fie fost, cescurtă și pănă numai la o vréme, precum predovada aceasta a socotélii, cursul istoriii așé săfie fost înainte va arăta. Căce de aicea înainteiarăși după regula și canonul carele am dat, dinan în an și din istoric în istoric vom merge,însămnând și cercând să videm, oare Dachiianoastră așé lepădată de romani au rămas șivarvarii vinit-au să o stăpânească, au da-vompeste altă povéste, carea să ne adevereascăprecum Dachiia iarăși de romani să să fie ţinutși tătarâi la pustiile lor să să fie gonit? La careade să vor afla scriitori de credinţă vrednici, iatăcă fără nici un prepus rămâne să cunoaștem căcei ieșiţi din Dachia romani iarăși la locul lor săsă fie înturnat și moșiile lor céle dintăi să-și fieapucat, să mergem dară înainte.

Capul V. Dovedéște-să apoi înturnarea lor înDachia din istorici și traiul lor într-însa de la

moartea lui Avrelian pănă la Clavdie

Așé dară, precum în Capul trecut a Cărţiiaceștiia am dzis, precum Avrelian cu mareclătire asupra persilor gătindu-să, în anul 275de la Roma au purces, ce aproape de Vizantia(carea acmu iaste cetate lui Constantin), întreVizantie și Iraclia, la orașul ce să chemaChinofrurion sosind, acolo de hatmanii săi ucisviaţa ș-au săvârșit; iară tâmplarea morţii lui aufost așé, că secretariul lui (adică logofătul detaină) Minesthus[6], cădzind într-o greșală premare și știind firea lui Avrelian neântoarsă șinemilostivă spre cei răi, au potrivit slova luiAvrelian și au făcut un izvod, ca cum singurîmpăratul cu mâna sa l-ar fi scris, în carile auscris nume>re<le a câţiva senatori, ca cum i-ar fiorânduit de moarte. Apoi, ca un vândzătoriustăpânului, în chip c-ar descoperi tainaadevărată au arătat acel izvod capetelor, careleanume într-însul era însămnate. Ei drepţi șiîmpăratului nevinovaţi știindu-să, nebunéștelucrul nici mai cercând, nici pre împăratul maiispitind, cu toţii sfatul cel mai rău apucând, fărăvéste asupra nevinovatului și bunului împăratnăvrăpăsc și acolea pe loc neomenéște îl ucig.

Împărăţit-au Avrelian ani aproape de 5,

precum însămneadză Petavie, iară dupăsocoteala lui Calvizie, fără puţine dzile, 6 ani;omorâtu-l-au ghenvariie 29 sau, cum alţii vor, înluna lui octomvrie. După moartea lui, senatoriiînștiinţindu-se de vicleșugul secretariului cumultă jeale după împăratul au rămas și depacostea ce făcusă tare căindu-să, presecretariul l-au aruncat la fieri sirépe de l-aufărmat. Ce ce folos, precum dzice cuvântularăpăsc: „Ba’deha’rabel Basra”: „După răzsipireBasra”. Apoi, după acéia slujitorii, dând știre lasenat pentru moartea împăratului, s-au trăgănatlucrul mai mult de 6 luni pănă au ales împăratpe Clavdius Taţitus.

Capul VI. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Clavdie pănă la Probus

Într-același an, leat 275, în carile au pieritAvrelian, s-au ales la împărăţie Clavdie Taţitus,septemvrie 25 (precum din Vopiscus socotéșteCalvizie). În vrémea acestuia, scrie Zosim,întrând în anul 276, precum tătarâi, de carii setemea Avrelian să nu între cu prada în Dachia,trecând Meotida (aceasta-i balta Azacului)peste Marea Neagră, au lovit la Asia, undePontul și Chilichie au prădat. Ce Clavdie încăcu oștile într-acolo aflându-să (căci de cândieșise cu Avrelian înapoi nu să mai întorsése) șiîmpotriva lor mergând, tare i-au răzbit și i-au

împrăștiiat. După izbândă,cu oștile spre Evropaîntorcându-se și agiungând la Tarsos, l-au lovitfrigurile, din care i s-au tâmplat și moartea, april15, după ce împărăţise 200 de dzile. În locul lui,Florian frate-său, ca cum împărăţiia după moșiear fi mărgând, singur să apucă de împărăţie, ceaceasta oaste[a] nepriimind, au rădicat împăratpre Avrelia Prob. Florian, de inimă rea, aceastănecinste a răbda neputând, după 60 de dzilesingur vinile deschidzindu-și (Zosim scrie căslujitorii l-au omorât), au lăsat de i-au curssingile pănă au murit.

Aicea să dovedéște că socoteala careapusése Avrelian (adecă, că după mărsul lui cuoștile spre Răzsărit, Dachia de prădzile tătarâlorsprejenită să fie nu va putea) au ieșit greșită, șipre romani din Dachia în zădar i-au fost trecutDunărea, de vréme ce tătarâi nu spre părţileEvropei, nici asupra Dachiii prădzile ș-auslobodzit (știind poate fi că într-această parte demulte ori lucrul pe voie nu li-au ieșit), ce altdrum peste mare ș-au deschis spre Asia, într-acolo Avrelian, poate fi, nici gândiia. IarăZonora și tractul pe unde au trecut acei tătari,anume însămneadză, carile la Cartea 12, Cap.28: „Schithii, dzice, trecând apa Fasis, au întratîn Asia, unde Pontul, Cappadochia, Galatia șiChilichia au prădat”. Iară apa Fasis iaste căriiaacmu îi dzic Tiflis, carea desparte ţara

ghiurgiilor de Armenia cea mare. Irodot istoriculscrie precum mai denainte această apă au fosthotarul carile au fost despărţit Asia din Evropa,iară nu Boazul de la Ţarigrad. Așé dară, dupămărturiia acestor scriitori, curat să cunoaște căDachia macar de tot deșartă au fost de lăcuitori,macar o parte, carii au fost mai la câmpi, pesteDunăre să fie trecut. Oricum au fost Dachia într-acea dată, vreo nevoie (de carea Avrelian ca unbun chivernisitoriu se temea și să păziia) detătari n-au avut; de unde de credzut iaste că,după întorsul oștilor de la Asia, iarăși să fietrecut Dunăre în ceasta parte.

Însă noi ce ar plăcea împotrivnicilor și dupăvoia lor lăsind, să dzicem că tătarâi, știind căDachia iaste acmu de oameni deșertată șipustie de lăcuitori, pentru acéia nici ce să cauteîntr-acea parte au avut; și așé spre Asia cuprădzile să să fie îndreptat. Această socotealăavând oarece asămănare de credzut, trebuindu-ne să purcédem înainte și altă povestire preaceasta biruitoare în cursul istoricilor să aflăm,carea pre cititoriu să încredinţédze că socotealanoastră carea întăi am dat au ieșit adevărată, șiromanii iarăși lăcuitori în Dachia să fie rămas.

Capul VII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Probus pănă la Avrelie Carus

Avrelie Probus, după ce s-au aședzat laîmpărăţie la anul 276, de ciia s-au întors cuoștile la Evropa. Atâtea de grele războaie cu toţivarvarii au avut și atâtea de mari biruinţe asupralor au purtat, cât mai nici un împărat maidenainte au dobândit, mai mult de 400 000 și,precum la alţii scris să află – 700 000: dintr-înșiiau omorât și 60 de cetăţi în Galiia au luat. Iarădupă ce au aședzat toate lucrurile înGhermania, leat 278, precum scrie Vopiscus,Evtropie[7] și alţii, s-au întors în Illiria și de acoloau trecut asupra ghetilor și gotthilor, carii săfăcusă rocoșéni asupra împărăţiii (acesteaneamuri precum peste Nistru pănă la Don să fietrăit, pre atunce mai denainte de gheografi s-auarătat), de la carii numai prădzile ce făcuse înanii trecuţi cu multul mai cu asupră aurăscumpărat, ce pre toţi așéși de tot sub giugulîmpărăţiii i-au supus. Iară la anul al doilea (căcioștile dintr-înșii nici ș-au scos) leat 280, după ceau suppus pre toţi sarmaţii, au cădzut asupravastarnilor (aceștia lăcuia iară peste Nistru șiîntre Nipru, mai aproape de marginile MăriiNégre), pre carii, după ce i-au suppus, așéșinici i-au mai lăsat să mai trăiască pre acélelocuri, ce pentru ca mai fără grijă să facă părţiledespre Dachia, cu totului tot i-au rădicat și maibine de 100 000 de casă în Thrachia i-au trecutși acolo i-au aședzat, carii pre urmă credincioșiau fost împărăţiii.

Ca acéstea mărturiséște împotrivnicul nostruSarniţie, carile la Carte 3, Cap. 18 dzice:„Probus Avgustul toată urgiia asupra ghetilorcarii era sarmatilor poporéni ș-au vărsat și cude-a sila i-au supus; după aceasta au suppus șipe ghepidii carii, împreunându-se cu vandalii,multă sctricăciune făcusă mai denainte (iarăghepidii trăia peste munţii Ardealului, precum șiaiurea am arătat); acesté părţi așé păcii și fărăgriji întorcându-le, au tras cu oștile iarăși laRăzsărit, unde în anul același, în Isavrie prevarvari au potolit și de la parthi, carii multe șiscumpe daruri îi adusése, ce macar că darurilenu li-au primit, însă cu dânșii pace au făcut”.

Aicea socotească și cu dreaptă giudecată săgiudece dreptul cititoriu: de vréme ce toţibarbarii pănă la unul din giur împregiurul Dachiibătuţi, suppuși și așéși unii, carii adecă maiapro[ape] de hotarăle Dachiii să afla, cu totuluitot rădicaţi și peste Dunăre în Thrachia mutaţifiind. Ce nevoie, mă rog, ar fi avut romanii ceidin Dachia, numai peste Dunăre trecuţi, să nusă poată întoarce la locurile sale? Ales că,precum din istoricii pomeniţi să cunoaște,Probus pre bastarni nu pentru altăceva de prelocurile lor și din coastele Dachiii i-au rădicat,fără numai fără grijă și mai cu odihnă să poatătrăi. Că de-ar fi fost Dachia deșartă, ce i-ar fitrecut peste Dunăre? Că mai lesne ar fi fost să-i

așédze în Dachia, acmu pustie. Ce aceasta sănu fie fost așé, arată și chiar dovedéște căîmpăraţii pentru romanii din Dachia mai multdecât pentru alţii de grijă purta, că totdeaunamarginile împărăţiilor mai tare să păzăsc decâtmijlócile. Deci romanii în Dachia, ca niștemărginéni ce era, după îndămâna și lesnireavremii să siliia împăraţii să-i ocrotească și să-ipăzască, pentru care lucru Avrelian, după a sasocoteală, dzicând că nu vor putea trăi singuriorășénii fără slujitori de năpădirile varvarilor,atunce deodată de lângă varvari i-au rădicat șiîn loc mai fără grijă pănă la o vréme i-au pus;iară Probus, dându-i mâna și putérea, au rădicatpre varvari de lângă dânșii și i-au mutat pesteDunăre, de unde să nu-i mai poată supăra. Așédară, iarăși dzicem, locurile Dachiii în pace fiindși varvarii de primpregiurul ei suppuși șidepărtaţi aflându-se, foarte nedepărtat desocoteala dreaptă ar fi acela carile ar dzice căromanii din Dachia și de firea cea de romani șiarmele și moșiia așé îndată să-și fie uitat, șimoșiia de mai de 200 de ani ţinută, înainteochilor, numai peste o apă stând, așé de tot săo fie părăsit.

Mă criadză cititoriul și de pre inima sa să săadeveriască, că moșiia de atâta vréme, nunumai romanul, pre atuncea a lumii biruitoriul,ce așéși nime din neamuri acestea a răbda ar fi

putut, că dulce iaste dragostea moșiii; de undemai cu adevărat ar fi socoteala acéia care ardzice că mai bucuroși ar fi fost romanii aciia cuarmele a mână în moșie și pentru moșie pănă launul a pieri, decât blăstămăţéște, fără nici oprimejdiitoare pricină, înainte ochilor, carele,viile, ţarinile, orașele și cetăţile varvarilor șisuppușilor lor să le lasă.

Rămâne dară să cunoaștem că Dachia iarășide aciiași romani lăcuitori ţinută să fie fost.Cătră aceasta mare dovadă și mărturire, cum sădzice, de ochi, nu de urechi, avem, pre romaniicarii și astădzi videm în Misia lăcuitori, carii cuceștia ai noștri romani tot un neam și o limbăsint, nici altă a lor deosăbită descălecareundeva sau la vr’un istoric să poménéște, cefără nice un prepus poate fi unora să le fieplăcut mănoasă marginile Dunării (precumOvidie poet>ic<ul le numéște) și locuri premarginile Dunării apucându-și, acolo loc să fierămas; că cine într-acestea părţi au îmblat și nuștiia câţi romani sint și astădzi lăcuitori, pedecinde de Dunăre, de la gură pănă la pragurileei, carile sint aproapre de Poarta de Fier, adecăpănă împotriva Turnului ce-i dzic TurnulSeverinului. Iară când aceasta a noastrăsocoteală dreaptă nu să va ţinea împotriva,trebuie împotrivnicul altă să aducă, carea preaceasta să biruiască, și atuncea socoteala lui

biruitoare va fi, când din bun și vrednic decredinţă istoric va dovedi precum acești romani(carii noi sintem acmu), mai pre urmă de aiureași dintr-alte neamuri au vinit pré acestea locuri,iară acei de Traian descălecaţi s-au șters și cutoţii s-au prăpădit. Ce aceasta cu buna știinţainimii îi giuruiesc, că, oriunde și oricât să cérces-ar obosi, în zădar va cheltui undelemnul și șitruda. Iară noi tot pre cursul istoriii mărgând,oriunde din istorici ocazie vom lua, socotialanoastră aceastași și una adevărată să fie vomîntări.

Deci dară Probus, leat 282 gătindu-se iarășisă margă la Răzsărit asupra persilor (căcinumai aceștia nedomoli rămăsése) șiagiungând la Sermis (de aicea era el născut) înPanonia, scornindu-să gâlceava asupra lui, fuomorât de oșteni, noiemvrie 2, după ceîmpărăţise ani 6 și luni 4.[8]

Capul VIII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Avrelie Carus pănă la Galerie și

Constantie Hlorus

[9]După Probus stătut-au chivernisireaîmpărăţiii pe Avrelie Carus, în vitejii vestitbărbat. Acesta, în Anul dintăi a împărăţiii, carilecade de la Domnul Hristos 283, niște sarmati,ce oarece să clătise, fără véste i-au lovit și 10

000 au omorât, 20 000 au luat robi cu muieri cutot; și așéși, niamul acela a sarmatilor potolind,s-au întors la célélalte oști, carile încă Probus legătase să margă asupra persilor. Luând darăoștile și mărgând asupra persilor, înMesopotamiia i-au biruit și cetăţile Ctesifontul șiSelevchia împărăţiii romanilor le-au întors, cemoartea împiedicându-i biruinţele, aproape deCtesifont, de fulger cu mulţi alţii împreună aupierit, puţin oarece peste an trecându-iîmpărăţiia.

După moartea lui au rămas la împărăţie doificiori ai lui, Numerian, foarte bun, și Carin,foarte nebun și în toate spurcăciunile împlântat.Ce Numerian nu mult după moartea tătâne-său,de multă plângere betejindu-i-se ochii, cuvicleșugul socrului său, lui Aper, în lectică fuucis, leat 284; iară frate-său, pentru scârnavăfirea și obicéiele ce avea, în ura tuturor cădzind,mai mulţi îl părăsisă; și acmu Dioclitian numelede împărat luând, în doaă rânduri amândoibătaie au avut, ce a trie oară, de tot răzbit fiind,de mâna unui căpitan au pierit, a căruia muiareau fost rușinat-o cu di-a sila, leat 285.

Dioclitian (carile mai denainte de purpurăDioclis să chema) apucat-au a împărăţi înpomenitul an, pe la luna lui septemvrie; fost-auîmpărat precum cu biruinţele războaielor lăudat,

așé cu tirăniia asupra creștinilor de defăimat.Nici soţiia ce ș-au ales la împărăţie, preMaximian, într-amândoaă într-acestea mai giosau fost și în toate și peste toate atâta s-aupotrivit, cât rar între doi oameni a să tâmpla s-auvădzut; că și împărăţiia, când Diocletian debună voie au lepădat-o, și Maximian mai multvoia soţiii căutând decât cinstea împărăţiii aulepădat-o; numai într-atâtea se deosăbiia, căciDioclitian în Dalmatie, iară Maximiian în Dachianoastră era născut. Și încă și pre fiică-sa(precum Anton Bonfin, Decada 2, Carte 7,mărturiséște[10]) au dat-o după domnul carileatuncea stăpâniia în Dachia și, adaoge acelașiscriitoriu, că de pe numele fétii lui DioclitianDachia să să fie numit Vlahie, căci așé să-i fiefost numele fétii. Așé pustiie de romani nășteași creștea romani de împărăţie și de atâtastăpânire vrédnici și gubernatorii ei să socotiiavrednici de a firea gineri împărătești; ce noi sălăsăm pre cei împotrivnici singuri să-și cânte șisinguri să-și gioace și la cuvântul nostru săvinim.

În multe tulburări și de multe părţi clătită, peaceastă vréme, împărăţiia romanilor să afla; cenu căci puterile, ce căci capetele lipsiia,împotriva tuturor și totdeodată să să puie nuputea; de care lucru amândoi împăraţii cu sfatulde obști au făcut chesar și pe Constantin Hlorus

(acesta-i părintele lui Constantin Marele),dându-i soţie pe Armentarie și așé despărţindoștile în patru părţi: Dioclitian la Eghipt,Maximian la Africa, Armentarie la Răzsărit, iarăConstantin la Ispaniia s-au orânduit.[11]

Deci Dioclitian, pănă a merge la Eghipt, întăipărţile despre Crivăţi a așédza de trebuinţăsocotind, leat 287; în Pannonia clătirilesarmatilor au potolit; de ciia parte acesta fărăgrijă lăsind, au trecut la Armenia și de acolo laAlexandria mărgând, și cetatea au luat, și totEghiptul iarăși la suppunerea împărăţiii auadus.

La anul 288 întorcându-se înapoi, scrieAmmian, înţelegând că o samă de gotthi,rădicând cap, au fost întrat cu prada în părţileThrachiii, îndată cu oaste li-au ieșit înainte precarii rău bătându-i, pănă peste Dunăre i-augonit. Apoi Dioclitian, ca și mai mult săîntăriască părţile Dachiii, unde au socotit că potfi locurile mai deșchise și cu furișul tătarâi pesteDunăre pot tréce, au stătut păn au zidit dinpajiște trei cetăţi și oaste proaspătă au pus într-însele să fie pentru mai bună paza.

La anul 293, Galeri hatmanul, pentru ca detot să slăbască puterile bastarnilor, carpiilor și asarmatilor (carii cu toţii peste Nistru spre Nipru

și pă[nă] la Don răvărsa, de câteva ori ampomenit), cu oștile peste Dunăre au trecut și,după grea bătaie, de tot i-au izbândit și i-aurăsipit. Într-acesta războiu, scrie Evtropie[12], căConstantin (acesta-i Constantin Marele) încăvoinicel tânăr fiind, vitejie peste vârsta sa auarătat, căci singur cu mâna lui pre domnulsarmatilor viu nevătămat au prins și înaintehatmanului l-au dus. Această biruinţă hronicullui Ricţiol arăta să să fie tâmplat leat 295. AșéArmentarie asupra persilor mare izbândă auavut, cât și împărăteasa împăratului persesc cucopiii, cu soru-sa, în robie au luat.[13]

De ciia la anul 302 Dioclitian și Maximiian,biruind toţi nepriiatinii împărăţiii și împăcândtoată lumea, s-au întors la Roma și au făcuttriumf, adecă donanma pentru biruinţa asupragotthilor, bastarnilor, cvadrilor, sarmatilor,eghipţilor și persilor, pre carii îi biruiseDioclitian, și asupra franţilor, alemanilor,britanilor și mavritanilor, pre carii îi suppuséseMaximian; în care triumf Dioclitian s-au chematIoviie, iară Maximiian Herculie.[14]

Iară în anul 304 amândoi împăraţii, după ceîmpărăţise 20 de ani, învoindu-se, înaintesenatorilor au dezbrăcat porfira, podoabaîmpărătească și, lăsindu-se de împărăţiie, aupriimit viaţă singuratecă și în locul lor puind

chesar pre Constantin Hlorus și pe GalerieMaximian, Dioclitian s-au dus întăi la Nicomidie,iară Maximian la Solon și cu grădinile îșipetrecea viaţa.

Capul IX. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Constan[tin] Hlorus și Galerie

pănă la Constantin Marele

Constantin și Galerie, după ce au stătut laîmpărăţie, încă ș-au împărţit stăpânirile în doaăpărţi: deci Galerie au luat partea Răzsăritului,iară Constantin a Apusului. Ce toată lumea șiîmpărăţiia împăcată fiind, singură mărimea șigreuimea a atâta împă[ră]ţie și grea șinesufferită își era; pentru acéia îndată s-au șiscornit între sine mari și multe zarve șinetocmiri. Și întăi lucrurile au început Maxentie,ficiorul lui Maximian, a le scutura, rău și jelepărându-i pentru căci tată-său pre altul iară nupre dânsul următoriu împărăţiii au ales și o partede oaste în voia sa întorcând, s-au sculat curăzboiu asupra lui Severus; și leat 307, întăipace făcând, apoi Maxentie cu vicleșug auomorât pre Severus.

Galerie Avgust, înţelegând de moarte luiSever, pentru ca să răsplătească lui Maxentie,au vinit cu oaste asupra Romii, ce vădzind cănu o va scoate la cap, iarăși s-au întors la Illirie.

Așijderea Maximian, căindu-se căci lepădaseîmpărăţiia, iarăși vrea să să amestece; scriind șifaţă grăind, precum ficiorul său Maxentie nuiaste vrednic de împărăţie. Ce aceasta slujitoriinepriimind, el s-au dus la soţia sa cea véche, laDioclitian; ce și aceasta nepriimindu-l s-au dusla Constantin și, pentru ca mai bună legătură cudânsul să facă ș-au dat fata, pe Favsta, dupădânsul. Ce Maximian cu vicleșugul vrând sărăstoarne pe Constantin, Favsta, fata lui, i-audescoperit toate faptele céle réle și vicléne cătrăbărbatul său Constantin (căci Constantin acmuera făcut avgust de tată-său Constantin), decare Constantin înștiinţindu-să au prins peMaximian și l-au zugrumat, leat 309.

Iară leat 310, april 21, soţiia lui Constantin aufăcut pe Lichinie chesar, om născut în Dachianoastră. Aceasta audzind singur pre sine s-auchemat avgust. Aceasta mărturisește șiZonora[15], Cartea 12, Cap. 34, dzicând:„Maximin vrând să cheame la însoţireaîmpărăţiii pe Lichinie, carile era din Dachia șiţinea pe sora lui Constantin Marele, l-au lăsat înIllirie”. Iară Galerie nu după mult deciia au murit,leat 311. Așijderea Constantin, tatăl luiConstantin (carea la locul său a pomeni ni-amgreșit), încă la leat 306, iulie 25, dintre vii ieșiseatuncea și Constantin, fiiul său, cu alégeretuturor împărat s-au făcut, în care alégere mult

au agiutorat și Crocus, craiul alemanilor.

Fost-au Constantin, tatăl lui ConstantinMarile, om blând, cinsteși și împărătéște darnic;cătră carile scriind Galerie că precum elgonéște și căznéște pre creștini așé să facă șiel și den curte sa pre carii vor fi să-i izgoniască.Ce Constantin Hlorus, iubitoriu de creștini fiind,făcându-să că pentru voia soţii sale așé va săfacă, au poroncit ca carile din boiari și dinsfétnici va vrea să-și ţie creștinătate să iasă dincurte, iară carii să vor lepăda, aciia să-și ţieboieriile. Deci mulţi, mai mult cinstea oamenilordecât a lui Dumnădzău cercând, s-au lepădatde créștinătate; iară mai mulţi pre cinsteadumnădzăiască călcând cea omenească, auieșit din curte. Deci Constantin, pre toţi pre ceice ieșisă din curte, iarăși în curte și la mai marecinste i-au chemat, dzicând că aceștia ce aupădzit credinţa lui Dumnădzău vor păzi șicredinţa împăratului; iară cei ce să lepădasă delége pentru cinsté i-au gonit pre toţi, dzicând căcela ce lui Dumnădzău cu credinţă n-au fost,nici împăratului poate să fie cu credinţă.

Așé socotim dar, că de pe biruinţa a tuturornepriiatinilor împărăţiiii și de pacea și linișteacarea pre dinafară era, foarte aiave să fie și căDachia în toată liniștea și petrecerea fără grijăsă fie fost pe vrémile acestor împăraţi mai sus

pomeniţi. Așijderea de socotit iaste că varvariide prinpregiur de ar fi avut vreo putére șivădzind atâte turburări și războaie de casă întreîmpăraţi, nu s-ar fi putut răbda cevași macardupă obicéiul lor a ispiti și nescareva lucrurinoaă măcar spre părţile Dachiii, macar sprealtele a scorni s-ar fi apucat. Ce și aceasta laistorici nepomenindu-să, ce nevoie, mă rog, ar fiavut romanii Dachiii să-și lasă locurie și casălepustii? Ce aceasta puţin mai înainte, în careurmadză, va videa cititoriul nostru, că Dachiianu numai căci cu romanii să fie fost pre acesteavrémi lăcuită, ce încă și lăcaș împăraţilor să săfie ales, din istorici vrednici de credinţă vomarăta.

[1] Evtropie, Vopiscus, Suida şi Anton Bonfin,Decada 1, Cap. 1

[2] Zonaras, Cartea 12, Cap. 26

[3] Sarniţie, Cartea 4, Cap. 5

[4] Vopiscus, Avrelie Victor. Zosim, la Viaţalui

[5] Vopiscus, în Viaţa lui Avrelian

[6] Evtropie, Cartea 9. Zosim, Cartea 1.

Zonoras, Cartea 12, Cap. 27

[7] Evtropie, Cartea 9. Orosie,Cartea 7,Cap.24

[8] Vopiscus şi Avrelie Victor. Zosim, Cartea 2

[9] Evtropie, Cartea 9. Zosim, Cartea 2

[10] Bonfin, Decada 2, Cartea 7

[11] Evsevie în Hronic

[12] Evtropie, Cartea 9

[13] Evtropie, Cartea 9. Orosie, Cartea 7, Cap.25. Evsevie, în Hronic. Isocrat, Istoriiabesericească, Carte, Zonoras, Cartea 12, Cap.36

[14] Zosim, Cartea 2. Evsevie, Cartea 8, Cap.25 şi 26. Anonim, în Petavie, la acestaş an

[15] Zonoras, Carte 12, Cap. 34

Cartea a triia - caré dovedéștetraiul romanilor în Dachia de laConstantin, Marele și Sfântul,

pănă la Theodosie cel Bătrân șiBun

Capul I. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la începutul împărăţiii lui

Constantin Marele pănă la pieirea lui Lichinie

Constantin Hlorus, tatăl marelui Constantin(precum mai denainte am pomenit) la leat 306murind în Britania, slujitorii toţi, cu o inimă auridicat la împărăţie pre fiiul său, din Eleni,împărăteasa cea dintăi, Constantin, fiind lavârsta ca de 32 de ani; avut-au întăi soţie laîmpărăţie pre Maxentie, ficiorul lui Erculie; ceîntrând între dânșii zarvă, au vinit la arme.Constantin, mai puţină oaste decât Maxentieavând, s-au întors a cére agiutoriu de la Cel deSus, pentru carea, pre amiadzidzi înainte șiprivala a toată oaste, i s-au arătat cruce pe ceriuluminoasă foarte, împregiurul ei aiaveaînsămnănd: IN HOC VINCES: „Într-acesta viibirui”.[1] Și puind sămnul crucii în stiaguri, cudoaă slove ellinești: χρ, carile însămna: Hristos,în trii rânduri pre nepriiatin au biruit. Apoi au luat

de soţie pe Lichinie.

Ce Maximin, carile cu oștile la Asia vrânddecât Constantin și decât Lichinie mai mare șimai de-a firea să să aréte, s-au sculat cu oasteș-au întrat neprietenéște; împotriva lui au mărsLichinie și în câteva rânduri biruindu-l au fugit laTarsus și acolo au murit, după ce fusése 4 anichesar, și 3 avgust; murit-au la anul 313.

Pe această vréme, precum Dachia să fie fostde romani lăcuită și ţinută, tot prepusul sărădică din istoriia ce scriu toţi istoricii vremiloracelora. Scris-au și trăit-au pe vrémile luiConstantin Marele: Lampiridie, Sparţian,Capitolin, Vopiscus, Minuţie Felix și alţii: Cemai ales decât toţi arată Zosim[2], Carte 2, acăruia cuvinte aducem: „Că Lichinie, biruind peMaximin, toate ţărâle singur stăpâniia,Constantin șie dreaptă parte cerșind, Lichinieacesta să facă ca un om strâmb au tăgăduit.Pentru care lucru au stătut mare gâlceavă întreamândoi; pănă mai pre urmă, cu armele partevrând să-și facă, s-au apucat de bătaie. CeConstantin, fiind biruitoriu asupra lui Lichinie șiLichinie, de toată nedejde scăpându-să, autrimis soli de pace la Constantin, carea paceblândéţea lui Constantin pre lesne priimind-o s-au tocmit, împărăţiia într-acesta chip împărţindu-și: Lichinie să ţie Răzsăritul cu Thrachia, Asia și

Eghiptul, iară Constantin Apusul, cu Dalmaţia,Machedonia, Misia și Dachia.” Caute aiceaci[ti]toriul și giudece; iară noi mai mult ceva nuvom dzice, ce cursul istoriii înainte va grăi și vadovedi pentru noi.

La leat 316, Constantin niște gotthi sau,precum alţii dzic, sarmati, carii prin părţilePanoniii de sus întrând și câtăva stricarefăcând, tare i-au bătuit și de pre acéle locuri toti-au gonit. Așijderea la anul 321 (același Zosimmărturisind[3]) sarmatii de iznoavă spre părţileThrachii cu prădzile lovind, Constantin întăi curăzboiu i-au biruit. Apoi, după dânșii în goanăluându-să, departe peste Dunăre i-au gonit;unde agiungându-i, de iznoavă războiu li-audat, iarăși i-au înfrânt și de tot i-au răzsipit, încare fugă și domnul sarmatilor Raosmod aupierit.

Lichinie, cumnatul lui Constantin (căciprecum din Zonoras am și mai pomenit, ţineapre Constanţia, sora lui Constantin), pizmăascunsă demult în pânteci-i dospind, în anul324, puind pricină că Constantin, gonind presarmati, au fost călcat cu oștile în hotarăle lui,iarăși cu oaste și cu nedreaptă neprietenie s-ausculat; ce iarăși biruit fiind, de-abiia au scăpatsingur la Vizantie.

Acolo de iznoavă multă oaste peste samăstrângând, și pe mare și pe uscat, mult mai taredecât întăi fu vincit; într-amândoaă războaieledzic să-i fie pierit 134 000 de oamei. După atâterăutăţi ce siliia Lichinie să facă lui Constantin șidupă atâte biruinţă, sora lui Constantin,Constanţia, la mijloc cădzind, iarăși au făcutpace cu dânsul, însă din împărăţie scoţindu-l, l-au trimis la Thessalonica, acolo să trăiască înpace. Ce la anul 325, Lichinie iarăși vicleșugîncepând să aștiarnă s-au oblicit; deci trimiţindConstantin acolo, l-au omorât.

Aicea sfârșitul războaielor și răzscoalelor decasă puindu-să, Constantin precum de ai săi,așé de a creștinătăţii, de toţi neprieteniiizbăvindu-să, aiiavea de ciia slobodzenie legiicreștinești au dat, și într-acestași an, la sinodulde la Nichea (pentru carele mai denainte să săstrângă poroncisă), s-au dus unde eriasa luiArie (carelé blăstăma precum Fiiul să fie fapta șimai pre urmă decât Părintele și făcut în vrémeiară nu născut mai denainte de toţi vecii)dovedindu-să, orthodoxia s-au adeverit șisimvolul, mărturisirea credinţii, cu darul DuhuluiSfânt, prin socoteala și învăţătura a 318 părinţis-au legat, leat 325.

Capul II. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia pănă când Constantin au împărţit

împărăţiia în patru părţi

În cursul annilor 327, care an era a împărăţiiilui Constantin Marele >al< 22, însămniadzăChedrinos[4], credincios istoric, precumConstantin Marile, cu mari și gréle oști s-au dusasupra sarmatilor și a gotthilor și cu marebiruinţă bătându-i, i-au făcut de tot robi.

Orosie, Carte 7, Cap. 28[5], scrie, precumConstantin Marele pre putincioasă neamurilegotthilor, în locurile céle mai dinluntru avarvarilor, adecă în ţara sarmatilor, de tot i-auprăpădit, și puţin mai gios scrie, precum întregotthi și între vandali, pre locurile ghepidilor laapa Marisia (aciasta-[i] Maramorășul), multăvréme să fie stătut vrăjmaș războiu, ce pănă maipre urmă nărocul biruinţii au stătut despre partegotthilor, cu care tâmplare sfărâmându-săvandalii, câţi au scăpat dintr-înșii, să fie trecut înPanonie, pre care ţară le-o dedésă Constantin;și acolo de ciia au lăcuit vandalii pănă lavrémile lui Arcadie și a lui Honorie, adecă ani130. Apoi fiind chemaţi de magistrul oștilor luiHonorie în Gallia, de acolo, au trecut la Ispanie.

Ca aceasteși mărturiséște și împotrivniculneamului românesc Sarniţie, Carte 4, Cap. 1 șiCarte 3, Cap. cel de pe urmă, scrie>. De laConstantin, dzice, Marile, pănă la Valentinian,

drumul cel bătut al sarmatilor (pre carile léșiișleah îl chiamă), pe deasupra Pannoniii au fostși au fost trecând spre Dunăre peste apa Sola,Vag și Raba; și la Carte 4, Cap. 5, de la toţi deobște istorici, prin toate vacurile, cinci stări sauaședzări să însămneadză; întăi la Balta Meotisși la Munţii Sarmatici; a doa, în Thrachia; a triiaîn Panonie; a patra în Italie; a cincea în Ispanie,adecă după ce i-au gonit din Italia Velisar șiNarsitis hadânbul, hatmanii lui Iustinian (șiacestași puţin mai gios) și macar că aceleleghioane de la Italia pre carile Traianodânăoară în Dachia le adusése, iară Avrelianmai pre urmă târdziu iarăși le întorsése: însăcarii grijea casii purta, și slobodzenii carii depământ să apucasă, acoloși (în Dachia) aurămas, carii cu limba cea lătinească au stricatcea slovenească, cu carea românii și pănăastădzi să slujesc.[6]

Și aceasta, nu puţin argument și dovadăiaste, precum romanii în Dachia, bine lăcuit săfie fost de vréme ce nebiruite armele luiConstantin pre nepriiatinii și varvarii carii eramai dincolo de Dachia suppuși și biruiţi ţinea;ce tot mai înainte să mérgem.

La anul 329, scrie Zosim[7], bun istoric, însămare nepriiatin lui Constantin, precumConstantin, pentru ca să nu vadză cu ceva mai

gios decât Traian a fi, precum cea bunăsocoteală arată, părţile Dachiiii și alte locuricarile de pe ceasta parte de Dunăre avândnevoie și împiedecare a trécerea încoace șiîncolo apă mare și lată ca acéia, ca mai prelesne să fie obștirea ţărâlor una cu alta, au ziditpod peste Dunăre.

Iară unde și în ce loc să fie fost zidit acel pod,pre cât a noastră nevoinţă a să întinde au putut,la istorici afla n-am putut; fără cât din pomenireamoșilor audzim, precum unde acmu iasteObluciţa (căriia turcii îi dzic Isaccea) să să fiechemat vadul Dunării, carea nu că doară preacolo Dunărea în vad să fie avut trecătoare, cepentru căci acolo pod fiind, să chema vad, deunde și acmu la vad la Obluciţă a dzice s-auobiciuit din bătrâni; încă și în cânteceleprostești, pe la Domnia lui Pătru Vodă, valulObliciţii să pomenește. Ce Dunărea precum altféliu de vad prin apă trecătoare să nu fie având,toată lumea știe; de care lucru la oarecaresocoteală nu departe de adevăr să poate punecă acel nume ce să dzice vadul Dunării să fiefost odată pod stătătoriu, iară după stricareapodului să-i fie rămas numai numele vadului șipănă astădzi; însă pentru acesta noi deplinneadeverind lăsăm socoteală la cititoriu.

Anul 330, Constantin Marele au săvârșit

cetatea Ţarigradului și de pre numele său aunumit-o Constantinopolis, cetatea lui Constantinși Roma noaă; și în 10 sau, precum alţii vor, în11 a lui mai, au sfinţit-o, închinând-oPreacuratei de Dumnădzău Născătoarei șipururea Ficioarei Mariii și împodobind-o cutoate podoabele. Întăi de toate a zidit beséricaîn numele păcii, adică a Domnului și păciinoastre Hristos; Zonoras însămneadză anul dela zidirea lumii 5738, mai 11; și Valentiemathimaticul să fie dzis precum va să steaŢarigradul 696 de ani; ce au greșit.[8]

Capul III. Arată-să precum Dachia să află înnumărul crăiilor împărăţiii romanilor când auîmpărţit Constantin Marele toată împărăţiia în

patru părţi și în multe crăii

Constantin Marile, după ce au isprăvitcetatea și au mutat scaunul împărăţiii de laRoma în Ţarigrad, vrut-au să orânduiască șiguberniile împărăţiii; că socotind precum atâtalăţime și lărgime, cu un cap și dintr-un loc a săocârmui și a să chivernisi iaste pesté putinţă,împărăţiia în patru stăpâniri au împărţit-o; cecuvintele lui Zosim[9] precum sint să le aducem:Constantin (dzice) céle ce bine era tocmiteamestecând (acesta istoric cât poate laudele luiConstantin a micșura să siléște, pentru căci el,păgân fiind, lucrurile lui Constantin nu-i plăcea)

și turburând pre toată stăpânirea, carea unapeste tot era, în patru stăpâniri au despărţit-o.

Deci unui oblăduitoriu au dat tot Eghiptul cuLivia, Pentapolis, pănă la Mesopotamia spreRăzsărit, așijderea Chilichiia, Cappadochia,Armenia și toate părţile Mării Négre, de laPanfilie pănă la Trapezont și pănă la cetăţile cesint lângă apa Fasis (această apă cură pe’n ţaragiurgiască și astădzi să cheamă Tiflis).Așijde[rea] tot în sama acestuia au dat șiThrachia, aceasta să încépe de [la] MunţiiCenghii și merge spre Amiadzidzi pănă unde săhotăréște cu Machedonia și de la MunţiiRodopii (carii acmu să cheamă Capuli Derbent)spre Răzsărit pănă în Bogaz, unde dă MareaNeagră în cea Albă), Misia (aceasta precumiaste Dobrogea aiurea am învăţat), Emii(acéște-s Munţii Cénghii) și pănă unde săînchéie hotarul Doberii (de pe acest nume poatefi bătrânii noștri au dzis Misiii Dobrogea).Așijderea tot la această stăpâniré au lipitostroavele Chiprul, Chicladele (deosăbi deLimnos și Imvros).

Altuia au dat Machedonia, Thessalia, Critulcu toate ostroavele ce sint împregiurul lui,Epirurile amândoaă (unde acmu sint arbănașii,coţovlachii), Illiria și Dachia și Trivalia, șiPannonia pănă la Valeria și Misia cea de sus.

Celui al triilea au dat toată Italia, Sichilia șiostroavele de primpregiur[ul] ei, Sardinia,Corsica și Africa de la Sirte pănă la Chirine.

Iară celui al patrule au dat pe chistei cei pistemunţi, Ispania cu ostroavele Vritaniii (acesteaacmu să dzice Ingliterra).

Așijderea toată împărăţiia să împărţiia îndoaă părţi prinţipale: în Răzsărit și în Apus. Deciîmpărăţiia Apusului să despărţiia în doaăstăpâniri mari și de frunte: în Gallia și în Italia.Deci Gallia avea în sine crăiia Galliii, a Ispaniii,a Britaniii și a Ghermaniii. Iară Gallia aveaprovinţii, adecă domnii, supt acea crăiie 17,Ispania 7, iară Vritanie 5; Ghermania câte să fieavut însămnat nu aflăm. Italia cuprindea crăiiaItaliii, Africăi și o parte din Illiria. Deci Italia aveaprovinţii 17, Africa 5, Illiria 6.

Stăpânirea Răzsăritului așijderea, în doaăpărţi au împărţit: în Asia și Thrachia; deciThrachia avea provinţii doaă: Machedonia șiDachia, iară Asia cuprindea crăiia Asiii, aEghiptului și Pontului; deci Asia avea ţări sauprovinţii 25, iară Pontul 5. Eghiptul cât să fieavut nu pomenésc.

Capul IV. Arată-să patru pricini pentru ce s-au numărat acéste ţări și s-au însămnat

despărţirea împărăţiii

Acéstea carile mai sus am pomenit patrupricini au fost carile ni-au îndemnat să punempe cititoriul nostru cu citeala lor la osteneală.

Pricina întăi iaste pentru ca să să cunoascăcâtă de lungă, lată și puternică era împărăţiiaromanilor pe vrémea marelui Constantin; și așéde puternic el fiind și peste tot stpânitoriu, nu săpoate socoti pricină pentru carea în Dachianoastră cei de demult de moșie romani a lăcuiși a trăi să nu fie putut.

Pricina a doa iaste pentru ca să să cunoascăDachia noastră, precum s-au dzis mai sus, căau fost în numărul provinţiilor romanilor; iară nulepădată și părăsită, precum s-au pomenit dinVopiscus și dintr-alţi istorici; ce de s-au și mutatatuncea oarece sau câţiva romani dintr-însa înMisia, iarăși și fără zăbavă la locul lor s-auîntors.

A triia pricină iaste pentru ca să știe cititoriulcă Constantin Marele, nu numai cu oșteneascăînţelepciune plin și deplin fiind, ce încă și cucea dumnădzăiască agiutorit și luminat,înluntrurile și denafarăle împărăţiii cu bunăsocoteală și stăpânitoare aședzare au orânduit.

Deci crăiile ce despărţia și supt hatmanioblăduitori le dispunea, după numărulslujitorilor, mulţimea lăcuitorilor și puterilearmelor, în mari și mici le împărţiia; iară nu dupănumărul ţărâlor sau lăţimé pământului. Adecăunde era oaste de mai puţini slujitori, maiîntemeiaţi lăcuitori și mai rare cetăţi, acolo maimulte provinţii au orânduit să fie ascultătoare deoblăduitoriu; iară unde era oaste și mai cu puţinislujitori, însă cu mai întemeiaţi lăcuitori și maitari cetăţi, mai puţine ţări le da; carile macar căcu cuprinderea locurilor mai mici și maistrâmpte era, însă cu mulţimea lăcuitorilor șivârtutea oșténilor și desimé cetăţilor, cu célemari, largi, lungi și late cu putérea deopotrivăviniia, căci amintrelea nici orânduiala s-ar fisocotit bună, nici toate stăpânirile, fietecarea șieș-ar fi fost destulă, și așé împărăţiia într-o partear fi fost mai tare, iară într-alta mai slabă, carealucru în mintea și înţelepciunea lui Constantinloc nu avea, de vréme ce socoteala lui era căfietecare parte de împărăţia tocma cu alta să fieși acéleași puteri împotriva nepriiati[ni]lor ce vornaște să aibă.

Iară de s-ar fi măsurat putérea părţii împărăţiiidupă numărul ţărâlor, Thrachia, în careascaunul pusése, ar fi fost mai slabă și mai giosîn putére decât toate, căci mai mult de doaăprovinţii, adecă Machedonie și Dachia, nu li-au

orânduit, pentru care lucru, ca un împărat ceștiia și ispitite avea toate puterile a tuturorpărţilor împărăţiii, ales-au și socotit-au precumscaunul împărăţiii în Thrachia fiind, Machedoniași Dachia destule să fie și în putérea oștiloratocma cu alalte să vie, de unde fietecare cât depuţină sărătură având la crieri, pre lesne poatecunoaște cât de mulţi și de harnici lăcuitori șisluijitori pre acea vréme, precum în ThrachiaMachedonia, așé în Dachia noastră să fie fost,carii nu numai cu alte părţi deopotrivă și de oputere, ce încă pentru cinstea și mai tare pazascaunului, acmu de curând înfipt și maideasupra să fie covârșit.

A patra pricină iaste pentru că cititoriul să săînștiinţédză că după aceasta a mareluiConstantin orânduială, unde de acmu înainte săva tâmpla pomenirea oștilor Thrachiii sau amachedonénilor, într-acélea să cuprind și aDachiii, căci, precum am dzis, Dachia iasteorânduită supt Thrachia, împreună cuMachedonia (în carea să cuprinde și Misia,macar că nu să pomenéște între provinţii, fiindîn mijlocul celor mai mari) și a tustréle acestora,tot un hatman și un purtătoriu s-au orânduit,adică, precum am dzice noi, oștile gioséne saude ţara de gios, în carile macar că anume n-ampomeni codrénii, fălciianii, lăpușnénii, orheianiii proci; însă acéstea toate supt un nume și supt

un purtătoriu să înţăleg, precum mai denainteau fost supt vornicul de ţara de gios, iară acmusupt sardariul, caréle iaste supt hatmanul.

Acmu destul într-acestea zăbăvindu-ne,iarăși la cursul Hronicului să vinim.

Capul V. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia, după împărţala împărăţiii, pănă la

pristăvirea lui Constantin Marele

Acéstea aședzind și tocmind mareleConstantin, la anul 332, gotthii sculându-seasupra sarmatilor, au cădzut asupra lor; cesarmatii, fiind sub protecţia împărăţiii, s-au plânsde nevoia ce le vinisă asupră.[10]

Împăratul Constantin îndată au orânduit prefiiul său, Constantin chesariul, și mărgândasupra lor, nu numai căci i-au gonit de prehotarăle împărăţiii, ce atăta i-au răzbit cu bătaiacât aproape de 100 000 au pierit; iară căţi aurămas li-au căutat a să ruga de pace și să fiesupt ascultarea împărăţiii ca și gotthii; cuaceastă tocmală, ca când ar trebui împăratuluisă dea 40 000 de oaste; pentru careîncredinţare au dat și zălog împreună cu alţii șipe ficiorul domnului lor lui Ariaric.

Cătră cei mai de sus pomeniţi istorici

Zosim[11], Carte 2, și Ammian, Carte 17, Cap.19, Evsevie, în Viaţa lui Constantin; gotthii,laanul al doilea, fiind să trimaţă acea oaste careasă legase să să dea în slujba împăratului, vrândsă facă vicleșug, pentru ca să nu margă eisinguri în oaste, au dat arme robilor lor,învăţându-i céle ce sint a oștirii. Robii luândarmele îndată li-au întors asupra stăpâ[ni]lor șidin lăcașurile lor i-au gonit. Gotthii neavândîncătro lua, au cădzut la Constantin Marele să-ipriimască și să le aréte unde va fi plăcéreaîmpăratului, loc să să sălășluiască; Constantinpriimindu-i, i-au împărţit prin provinţii, înSchithia, Thrachia și pănă la Italia.

Iară Zosim istoricul, în toate, după obicéiulsău, cercând chip de hulă asupra luiConstantin, scrie „precum pre unii, puindu-i suptgiurământ, i-au priimit în cétile slujitorilor; lacarea alţi împăraţi mai pre urmă uitându-să șivrând și ei să să facă așé, de niamuri caacestea în locurile împărăţiii, multă nevoie șirăutate au grămădit asupra împărăţiii”.

Socotéște, în câtă pază și ferială au fost suptîmpărăţiia romanilor Dachia, cât totdeauna auferit-o, alte niamuri varvare într-însa cu româniisă nu să amestece, ce pre dânșii numai preacéle locuri lăsindu-i, pre varvari ca aceștia îidepărta și nici suppuși într-înșii sau aproape de

dânșii îi lăsa să să aședze; că aceastasocoteală de n-ar fi fost, putut-ar fi ConstantinMarele, precum li-au dat loc printr-alte ţări, așésă le dea și în Dachia, ce aceasta împăraţii nu ofăcea, căci marginea împărăţiii și hotarul cel maiîn fruntea a tuturor tătarâlor, în mână streină nu-lputea încréde.

Capul VI. Arată-să Dachia în testamentul luiConstantin Marele

Constantin Marele, încă în viaţa sa, cutestament împărăţiia au împărţit-o fiilor săi, luiConstantin, Constantie și Constans, cătră cariiau adaos al patrulé pre nepotul său, Dalmaţie,ficiorul lui Aninvalin, carele era frate luiConstantin Marelui, pre carele l-au făcut chesar.

Deci lui Constantin i-au vinit Apusul cu toatăpărţile cele despre munţi; lui Constantie i-auv[en]it de la Propontida (aceasta-i marea ceadin giosul Ţarigradului pănă la Bogazul ce-idzic acmu turcii Bogaz Hisar), tot Răzsăritul cuThrachia și toată Asia. Iară lui Constans – Illiria,Italia, Africa, Dalmaţia, Machedonia, Dachia șiAhaia. Nepotul Dalmatie cu cinstea de chesars-au contetuit, au fost mulţămit.

Acéstea așé aședzindu-le, la anul 337,Sapor, împăratul persilor, arătând cap la

neprietenie, au început a călca hotarăleîmpărăţiii despre părţile Răzsăritului. Asupra acăruia Constantin Marele cu oștile au trecut laAsia;[12] ce sosind la Nicomidia (Dumnădzăuașé lucrurile ocârmuind) cu iușuréle friguri s-ausimţit, apoi boala mai îngreuindu-să, în dzua dePentecoste, carea să tâmplase mai 22,împărăţiia ceastă vreménnică cu cea vécinică ș-au mutat, după ce au împărăţit ani 30, luni 9,dzile 27, fiind la vârsta de 66 de ani, iară sfinteleoase aducându-le în Ţarigrad, le-au astrucat cumare cinstea și a toată lumea jeale în BeséricaSfinţilor Apostoli, carea au fost unde acmu iastegiamiia lui sultan Mehmet, carile au luatŢarigradul.

Pentru botedzul marelui creștin și împăratConstantin, nu într-un chip povestesc toţiistoricii; că cea de obște știinţă iaste precumîncă la Roma fiind scaunul, să-l fie botedzatSelvestru papa; ce acéstea vreun martur fărăprepus, ales din Zonoras, neavând, rămânesocoteala cea adevărată, precum puţinéle dzilemai înainte de moarte să să fie botedzat de laEvsevie, episcopul Nicomidiii, precum scrieEvsevie, în Viaţa lui Constantin, Carte 4;Amvrosie, în oraţia lui Pogrebanie luiTheodosie; Ieronim, în hronicul său de la anulacesta; Socrates, în Istorie beséricească;cardenalul Petronie, în Respublic, list. 239.

Capul VII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia, de la fiii lui Constantin pănă la Iulian

Paravatis

Constantin, Constantie și Constans, macarcă tustrei dintr-un tată și dintr-o maică eranăscuţi (căci tustrei din Favsta, fata luiMaximiian Dacul era), după moartea luiConstantin Marele, nu mult au putut a ţineadragostea frăţască și a păzi testamentul carilepărintele lor aproape de moarte le făcuse; cemare zarvă, gâlceavă și apoi și moarte întredânșii au cădzut, precum vom arăta.

Că Constans, cel mai mic frate, într-a căruiasoartă cădzusă Dachia noastră, nu numai căcicu împărţala de la părinte content îndestulat șiîndestulat au fost, ce încă sau pentru ca degâlcéve să fie depărtat sau pentru căci locurileDachiii mai cu odihnă și mai cu ticnealăsocotind (precum scriu istoricii) și scaunul șișéderea într-însa ș-au mutat. Evtropie, Carte 10;Zosim, Carte 2;[13] cărora urmadză Idatie șiVictor.

Iară Zonora și mai ales carte 13, Cap. 5,dzice: „Constans lăcuind în Dachia, i-au vinitfrate-său Constantin asupra cu războiu. IarăConstantin cu împărţala de la părinteneîndestulându-să, într-al patrulé an după

moarté lui Constantin, carile iaste anul de laDomnul Hristos 340, s-au sculat cu oasteasupra lui Constans, cérșind să-i mai dea Africași Italia; și așé, întrând cu oștile în Panonia,Constans, pentru ca al său să păzască, cu dréptrăzboiu i-au ieșit înainte.[14]

Făcutu-s-au între dânșii cumplit războiu în 6a lui april, ce Constantin nu numai biruit, ce șiomorât fu, aproape de Acfilia; a cărui trupConstans au poroncit de l-au aruncat în apaAlsa.

Constantin de-abiia au trecut peste trii ani laîmpărăţie. O cât iaste de frumoasă și adevăratăbasna lui Iosip, carea dzice că cânile, cu carneaîn gură trecând pe punte, s-au vădzut în apă, iproci; precum s-au tâmplat și lui Constantin cufrate-său, că și viiaţa ș-au pierdut și împărăţiia i-au luat, acela a căruia el vrea să ia.”

Leat 350. Magnentie comis, cu vicleșugasupra lui Constans rădicându-să și trimiţind peun Gaison la Munţii Pirinei, unde Constans fărănici o grijă ca acéia își petrecea, fără veste l-aunăpădit și, în luna lui ghenarie 18, l-au omorât,după ce au împărăţit ani 16, fiind la vârsta de 30de ani sau, precum dzice Avrelie Victor, de27.[15]

Capul VIII. Adeveréște-să ședérea luiConstans împărat în Dachia și de pe moneta

de dânsul în Dachiia făcută

După atâtea mărturii a atâţia istorici, nici s-arcădea și noi mult să lungim și cititoriul a săosteni, ce în graţia curiozilor cu pomenirea nuvom tréce, pentru o monetă carea în vrémilenoastre în Ţara Moldovei s-au aflat, leat 1704;viind noi de la Adrianopolis și trecând Dunăreala Gălaţi, acolea puţin zăbăvindu-ne, viniTheodori părcălabul, carile ni adusă un ban deargint pre carile dzicea că l-au găsit un ţăran înrăsipiturile cetăţii Gherghinii, carea iaste puţinmai sus de Gălaţi, unde dă despărţitura Sirétului(căriia îi dzic gura Bârladului) în Dunăre.

Banul era de argint curat, mai mare și maigros decât o costandă, trăgea puţin mai mult dedoaă dramuri și giumătate; de o parte aveasăpătura izbucnită, în chipul aceștii cruci †;primpregiurul crucii slove lătinești scrise, carilemacar că era can ștérse, însă să putea citi:CONST. VICT. AVG. IMP., Constans, victorAvgust Imperator; adecă: Constans, biruitoriuAvgust, împărat; iară de altă parte avea săpatun chip de zimbru, cu coarnele mult deșchisă,ca a cerbului, numai fără crăngi. Între coarneţinea iarăși o cruce în chipul cel de céia parte,numai mai mică, cât putea între coarnele boului

încăpea.

De pre care monetă putem socoti căîmpăratul Constans, trăind câtăva vréme înDachia, adecă pănă a-i vini frate-său cu războiuasupră-i (care an să fie fost al patrulea dupămoarte lui Constantin Marele, mai sus amarătat), să fie făcut acei bani și de pe numele luisă să fie chemat și constande, de pre carile șiastădzi, niște bani carii macar că înt[r]-alte ţărisă fac, ce acolo unde să fac nu să cheamăcostande, iară ai noștri le dzic constande,puindu-le numele poate fi de pre baniiasémenea acélora ce au avut odânăoară înDachia și au știut πατροπαραδότως că de penumele lui Constans împărat li-au fost dzicândconstande, adecă banii lui Constans. Ce pentruadeverinţa aceștii socotéle a noastre lăsămgiudecata la cititoriu, atâta noi numai adeverindcă această monetă, din istorii să adeveréște,precum dacă Constans în Dachia noastră autrăit, adevărat și acei bani în Dachia să să fiefost făcut, precum s-au și aflat acolo.

Așijderea chipul boului, carele iaste într-acest ban, nu puţină dovadă poate să să ţiepentru herbul ţărâi noastre, caréle cap de bouţine, de pre cetatea carea a zidit singur Tarianîmpărat în Dachia și au numit-o Capul Boului,pentru care s-au și mai pomenit, macar că

Uréche vornicul altă povéste pentru aceastaaduce, carea mai mult basnii să asamănă decâtistoriii adevărate. Ce pentru aceasta va citicititoriul nostru unde vom dzice pentru herbulţărâi în Gheografiia Moldovei; iară acmu lacursul istoriii să ne întoarcem.

La anul 358, la Răzsărit împărăţindConstantie, carile acmu luase soţie pe IulianParavat și-l făcuse chesar, scrie AmmianMarţelin, precum cfadii și sarmatii, cap rădicând,pentru ca să-i potoliască, singur împăratultrecând Dunărea, au mărs asupra lor și dupăbiruinţă ţărâle lor în lung și în lat li-au prădat șili-au pustiit și tot niamul lor supt giugul împărăţiiili-au pus, pentru care lucru senatul i-au pusnumele Sarmatic.[16]

Leat 361, Constantie, audzind precum Saporîmpăratul persilor iară s-au rădicat, îndată s-ausculat și au trecut asupra lui la Asia; ceagiungând la Tarsos, întăi au început frigurile a-l ispiti; el, socotind că cu osteninţa drumului leva putea scutura, n-au băgat în samă, ce în caleboala întărindu-i-se, supt poala muntelui Tarvul,s-au săvârșit, noiemvrie 3. Împărăţit-auConstantie ani 39, luni 6, precum va Victor, fiindde vărsta de 44 de ani; iară cu tată-săuConstantin au fost avgust 23 de ani. Evtropiescrie că au trăit ani 45 și au împărăţit peste tot

35; Ammian și a împărăţiii și a vieţii cu puţinedzile mai mult de 45 de ani însămniadză.

La moarte, scrie Socrat, să să fie botedzat,de la Evzoie, episcop arian, macar că-l îndemnaLuţifer Calariteanul să să boteadză sau de laAthanasie sau de la episcopii lui, carii eraorthodoxi.

Dachia noastră, pre vrémile acéstea, nunumai din istoricii lumești curat să véde, precumcu romanii să fie lăcuită, ce încă și scriitoriibeséricești o arată, precum romanii, ei, așéși depre acéste vrémi giugul lui Hristos să fie priimitși doi arhiepiscopi a doaă părţi a Dachiii păstorisufletelor să fie avut.

Această mărturie ni dă Theodoric[17] istoriculbeséricesc, carte 2, Cap. 8, unde scrie pentrusoborul carile supt Constans la anul 347 s-aufăcut la Sardica (carea acmu să chiamă Sofiia),și ales în titulul cărţii de obște, carea scriindsinodul cătră toţi, așé pomenéște: ή αγίασύνοδος ή κατα θεού χάριν έν Σαρδικήσυναχθείσα, άπό τής Ρομης καί ̀Ισπανίας καίΓαλλίας ’̉Іταλίας, Καμπανίας Καλαβρίας,̉Αφρικής, Σαρδύνιας, Παννόνιας, Μυσίας,Δακίας, Δαρδανίας, ’’Αλλης Δακίας, Μακεδονίαςi proci. Ce va să dzică: „Sfântul săbor carile, cudarul lui Dumnădzău, s-au adunat în Sardica,

den Roma, Ispania, Gallia, Italia, Campania,Calavria, Africa, Sardinia, Pannonia, Misia,Dachiia, Dardania și de altă Dachia șiMachedonia, i proci.”

Acest nume, a doaă Dachii sau poate să săînţăliagă ţara de peste Tisa în sus, pe Dunăre,căriia cești mai de curând istorici grecești îi dzicPanodachia, adecă Dachia de sus, sau altăDachia. Episcop să să fie chemat atunceaepiscopul romanilor de peste Dunăre, precarea, dzice Bonfin că, trecând Avrelian peromanii din Dachia în Misia, să o fie chematDachia; ce aceasta oricum s-ar înţelége,gâlceavă nu clătim; fiind îndestulţi ca aceastănumai să să dovedească, precum suptConstans, Dachia sau una sau doaă au fost, nunumai între provinţiile romănești să să fienumărat, ce încă și păstori besericești să fieavut și de pe acéle vremi, precum supt celromânesc, așé supt cel creștinesc stiag să să fieoștit.

Capul IX. Arată-să traiul romanilor în Dachiade la Iulian Paravat pănă la Valentinian și

Valens

Iulian Paravat, nepot de frate lui ConstantinMarele, bine născut, bine crescut și bine înșcoalele Athinii învăţat, rău om, rău credincios,

rău idolatru au ieșit. Acesta înţelegând demoarte lui Constantie, într-același an, în 11 a luidechemvrie, la Ţarigrad viind, singur au stătut laîmpărăţie. Întăiași dată peste trupul și firealupului piialea oaii îmbrăcând, chivernisitoriuîmpărăţiii și păzitoriu orthodoxiii au vrut să săaréte, pentru carea îndată au trimis și pe toţiepiscopii ce-i făcuse Constantie surguni,precum pre cei pravoslavnici așé pre cei ereticii-au chemat la sine și-i sfătuia să să împace,dzicându-le: „Ascultaţi-mă, pre carile l-auascultat alemanii și franţii,” și după acéia i-auslobodzit să margă cineși la eparhia sa.

Ce după cum să dzice prost cuvântul, lupulpuţină carte învaţă și în locul slovélor véde cumîntră mieii în pădure, așé Iulian întăi în légeacreștiniască învăţat la școalele Athinii împreunăcu Sfântul Vasilie Marele și cu GrigorieTheologul ucenic fiind, ca câinile la borâtura sas-au întors și leat 360, sau precum Ricţiolul înhronicul mare însămneadză 361, ușile capiștiloridolești au deșchis și singur spurcatelor idoleștislujitoriu arhiereu mare s-au făcut (sint unii dinscriitori carii la acest an dzic să fie muritConstantie, iară alţii la leat 361, pentru careaprecum de anii împărăţiii așé de a vieţii lui întresine nu să potrivăsc).[18]

În vrémile acestui nici și de pomenit de lége

călcător, în părţile Dachiii cevași să să fie lucrat,istoricii nu pomenésc.

Iară puţine vrednice de știinţă, pentru dânsulși pentru lucrurile lui spurcate, în graţiacititoriului român a pomeni nu ne vom lenevi.Întăi au oprit să nu învéţe creștinii nici o știinţă,nici limba ellinească. 2. Creștinii îi numiiagalliliiani și pre Hristos, gallilean. 3. Toţivrăjitorii și descântătorii pre lângă sine strigând,cinstile céle mai mari le da. 4. Pre creștini nuvrea să-i muncească pentru lége, dzicând căcreștinii socotind de cinste a le fi moartea pentrunumele lui Hristos, nici acéia cinste nu trebuiesă dobândescă, pentru acéia cu alte măguliri șiamăgituri vrea să-i tragă la idolatrie. 5. Pentruca rău și necinstea creștinilor să facă, au datvoie jidovilor să-și facă besérica Ierusalimului,ce din fundamenturi ieșind pară, nu numai lucrulce făcusă au stricat, ce și ciniile meșterilor autopit și pre jidovi, carii asupra lucrului sta, încenușă i-au întors. 6. Din rămășiţa materiii carerămăsése nearsă, au poroncit să facă acolo untheatru, adecă un loc înalt pentru privala, undes-au giuruit că după ce va vini din războiulpersilor să dea pre creștini jidovilor să-isfărâme; și încă mai giuruia, singele creștinilorsă-l vérse înainte bodzilor, iară în loculbeséricilor să puie bodzul Afroditii, de s-aîntoarce biruitoriu. 7. Scris-au la Arsachis craiul

armenilor, caréle era creștin, să-i fie într-agiutoricu oaste împotriva persilor, iară amentrelefăcând, să știe că dumnădzăul căruia să închinăcevași nu-i va putea folosi. 8. Vrând pentrunumele Domnului Hristos să râdză, au scris laLivanie sofistul și dascălul șcólelor în Antiohiia,dzicând: „Oare ce lucriadză ficiorul teslariului?”Livanie, fiind creștin orthodox, i-au răspuns:„Aceștii lumi și a toată săzdanie lucrătoriulDumnădzău, pre carile tu batgiocurind, ficiorulteslariului îl faci; lucriadză loc pentru Iulian”.

Care cuvânt au fost ca o prorocire adevărată,că leat 363, după ce au scris 7 cărţi mari[19]

împotriva Evangheliii și a Domnului Hristos, cumare mândrie și cu multă oaste au purcesasupra persilor; și dintăi îi mergea cu sporiu șimulte cetăţi au luat; iară apoi, trecând apaTigrului, întrând într-o peșteră cu vrăjitorii săi,acolo au spintecart o muierușcă bătrână și dinmăruntaiele ei vrăjind, i-au arătat dascalul săucacodemonul precum va avea biruinţă.

Ce ficiorul teslariului (precum râdea el, preZiditoriul a toată fapta) i-au întors vrajeaîndărăpt și lăcași acmu în fundul tartarului îlgătisă. Deci Iulian, puindu-se cu oștile suptcetatea Ctisifont și apucându-se cu persii derăzboiu, de mână nevădzută, cu suliţapătrundzindu-l, răul l-au pierit; iară cea mai de

pre urmă vlasfemie i-au fost, că de pe calcădzind ș-au fost strângând cu pumnul singeléce i-au fost curând din rană și spre ceriu în susaruncând au fost strigând: „Biruit-ai,galileianule”.[20]

Iară ce mână să fie fost acéia ce l-au pătrunscu suliţa, în multe chipuri să povestéște; căciNichifor[21] dzice că Livanie să fie spus acestalucru asupra creștinilor. Sfântul GrigorieTheolog[22] dzice că îngerii l-au omorât; ce aufost ucis prin rugele marelui Vasilie, trimiţindMaica Puterilor pre Sfântul Mercurie, precumdovedéște Baronie din oraţia SfântuluiDamaschin.

Tâmplatu-s-au moarte lui Iulian în anulpomenit, iunie 26. Annii împărăţiii lui Iulian dinistorici curat nu putem afla; căci unii dzic treiani, alţii dzic să nu fie plinit nici doi; iară dinhronologhie înţelégem să fie împărăţit un an și 7luni și 23 de dzile.[23]

După Iulian Apostat, oastea au rădicat laîmpărăţie pe Iovian, om bun și creștin, carelevădzindu-să într-atâta nevoie în carea Iulian cumândriia și cu buieciia lui adusése oastea, i-aucăutat a face pace cu persii, după a lorplăcére.[24] Deci întorcându-se înapoi spreŢarigrad și sosind la Târgul Danastana, între

Galatia și Vithinia, acolo de năprasnă au murit,precum scrie Ieronim și alţii în luna lui fevruarieîn 17 dzile, după ce au împă[ră]ţit luni 7, dzile22; iar moartea dzic să i să fie tâmplat așé: căintrând într-o case de curând albită cu var șifiind vrémea can réce, au aprins cărbuni,noaptea duhul cărbunilor și a varului să-l fieînnădușit.

Capul X. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Valentinian pănă la năpada

[h]unnilor

La începutul anului 364, fevruarie 25 austătut împărat Valentinian, caréle îndată au luatpre frate-său Valens soţie, și în 29 a lui mart l-aufăcut avgust. În vrémile acestui împărat,împărăţiia romanilor din toate părţile să clătiia șimultă tulburare și amestecare în hotarăle preden afară să făcea. Căci toţi varvarii, înţălegândde nenorocit războiu lui Iulian asupra persilor,vrémea ce pândiia socotind că li-au vinit lamână, toţi odată și din toate părţile s-au clătit.Alemanii pradă Galiia, sarmatii și cfadii,Pannoniile, picti, Saxonie și scotii, Vretania,mavrei cu alte limbi, Africa, persii, Armeniia șigotthi, Thrachia (în carea să cuprinde șiDachia); ce vrednicié împăraţilor acéstea toateîn curând li-au potolit.

Și întăi, la anul 367, Valens avgustul ieșindspre Misiia și cercând în toate părţile și nicăiuriputându-i afla, au trecut Dunărea și întrând înţărâle lor și în lung și în lat mare răzsipă șipradă fâcând, s-au întors cu izbândă laŢarigrad.[25]

Leat 368. Același istoric scrie precumValens, mărgând iarăși asupra gotthilor, multăvréme au pierdut pănă a tréce Dunărea, căcigotthii siliia să nu-i dea trécătoare; ce pănă maipre urmă împingându-i și Dunărea trécând, multi-au prădat și acmu în iarnă întorcându-să și,socotind că nu va putea agiunge la Ţarigrad, auiernat cu oștile în Misia, la Marchianopolis.

Leat 369. Valens iarăși au trecut Dunăreaasupra gotthilor ce-i porecliia grutunghi; și dupăcâteva iușuréle harţuri, pănă mai pre urmă aurăzbit pe Athanaric, domnul lor, și l-au întors înfugă.[26] Ce nici cu atâta lăsindu-l și tot vârtos deapoi întirindu-l, de nevoie i-au căutat a trimite laValens, rugându-se de pace și giuruindu-seprecum de acmu înainte hotarăle împărăţiiiromanilor nici odânăoar’ nu va mai călca; cucarii pace făcând, au poroncit lui Ecfatie și luiLeontie să-i rămâie pristavi pentru facerea aunor cetăţi pre malul Dunării, pentru ca și maicu pază să fie părţile despre acea parte; carecetăţi la anul 370 (după cum mărturiséște) s-au

săvârșit.

De pre acesta nu întunecoase dovadă iastecă piciorul romanilor din Dachia neclătit să fierămas, macar că multe și adése călcături de lagothi vor fi avut; ce istoricii nu pomenésc cădoară gotthii să fie luat nescareva cetăţi presteDunăre sau să să fie așédzat undeva pre acolo.Rămâne dară socoteală că cetăţile și maidenainte de alţi împăraţi făcute și acestea deacmu cu romani pline și cu slujitori să fie ţinute,că cetatea fără slujitori și fără lăcuitori să fie nicicel fără de minte o poate socoti.

Încă din Gheorghie Chedrin înţelégem căsupt Valens nu numai Dachia ce și Schithia săfie prădat gotthii, căci parte Schithiii carea erapre mărginile Mării Négre era tot supt oblastiiaîmpărăţiii romanilor; într-acesta chip, precumvidem astădzi că ţin turcii toate cetăţile de pemargini, precum supt împărăţiia lui TheodosieMarele mai pre larg vom arăta.

Valentinian, în anul trecut, având cu sarmatiiîntăi războiu cu biruinţă, apoi și pace, pentru acăruia legământ și închinăciune ce făcuse, viindsolii gotthilor în haine atâta de terfelite și la statși la tot chipul schimonosiţi și de nimică,Valentinian, vădzindu-i așé de becisnici, i-auîntrebat: „Au toţi gotthii sint ca dânșii?” Ei aurăspuns, precum ei dintre toţi în slujba soliii s-au

răspuns, precum ei dintre toţi în slujba soliii s-auales cei mai de-a firea și mai de frunte; careaaudzind Valentinian atâta s-au întrestat și s-aumâhnit (pentru căci adecă i s-au tâmplat războiuși biruinţă a avea asupra a ómini atâta denebăgaţi în samă), cât îndată leșinat au cădzut;și macar că doftorul îndată vâna i-au deșchis, cesingele închegându-i-se, nicicum macar n-aupicat și într-acea dzi au murit, după ceîmpărăţise 12 ani fără o sută de dzile, în 17 a luidechemvrie; trăit-au ani 55.

După moarté lui Valentinian, acolea niciValens nici Graţian tâmplându-se, oșenii îndatăau rădicat în locul lui împărat pe Valentinian celTânăr, pre carele (macar că încă copil de vrâstăera) și Valens și Graţian la împărăţie l-au priimit.

Capul XI. Aceastași să dovedéște de lanăpada [h]unnilor pănă la împărăţiia lui

Valentinian cel Tănăr

În cursul anilor 374, scrie Ammian, Carte 31,precum împărăţii, stând în socoteală cum vorputea ţinea supt stăpânire pre îndărăptnic,nestătătoriu și vitiaz neamul gotthilor, iată huniisau unnii, neam varvar și pănă atuncea înpărţile acéstea necunoscut, din céle mai de-afund a sarmatilor hotară, cu domnul lor Valamirsculându-să și locuri noaă de lăcașuri cerând,cu mulţime de năroade asupra gotthilor au

cădzut, pre carii prencet, prencet din locurile lorau început a-i muta.

Gotthii nici împotriva lor a să pune putând,nici într-alt mijloc a face putând, leat 376, cudomnul lor Fritighern și Athanaric, toţi cu muieriși cu copii, părăsindu-și locurile, au vinit curugăminte la Valens, cerșind să-i priimască suptsuppunerea și protecţie împărăţiii.[27] Valenslucrul ce va să fie nu pré bine socotind, pregotthi cu dragoste i-au priimit și, în Thrachiatrecându-i, acolo i-au așédzat.

Socotéște cum și Valens, socoteala a altoramai denainte de dânsul împăraţi urmând, înDachia niam varvar să puie nicicum n-au vrut;că gotthilor cu multul mai plăcut ar fi fost înDachia să să fie așédzat decât în Thrachia,Dachia fiind ţară mai de câmp și împotrivită firiiși vieţii tătărești, iară Thrachia între munţiînchisă și mai toată muntoasă. Nici poate sădzică că doară atuncea alte neamuri de varvarisă fie fost în Dachia și pentru acéia gotthii acolosă nu fie avut loc; căci aceasta istoricii nupomenesc. Precum aceștiași gotthi, mai preurmă hainindu-se, au prădat și în Dachia,precum mai gios să va videa.

Așé gotthii în Thrachia trecând, hunii aurămas pre locurile lor, adecă peste Nistru spre

Nipru.

Gotthii, după ce au întrat cu totul în Thrachiași aședzindu-se pre locurile ce le arătase, s-aupoftit să-i priimască împăratul și în ceataslujitoriască și numai să nu-i lase să moară defoame, iară ei, ori în ce parte de nepriiatini s-artâmpla, cu toată credinţa vor sluji; care lucruplăcând lui Valens, li-au orânduit și hrană.

Iară la anul 377 gotthii în Thrachia au începuta flămândzi și vârtos a cére zaharaoa, ca cumar fi datorie; ce și lăcomiia mai mult a lui Lupiţin(care le era orânduit să-i hrăniască) pănă maipre urmă i-au făcut să rădice cap, că ei înfoamete și amărâmé flămângiunii fiind, el ledzicea să mănânce câni; și și pentru un cânecerea un rob plată.

Valens, socotind să nu să înmulţascăgâlceava, au trimis să le poroncească să iasădin Thrachia și să treacă Elespontul la Asia;gotthii și la aceasta priimind bucuroși, numai săli să dea bucate de 2 dzile; ce în loc de bucatevădzind c-au început a le îmbla béţe pe spate,întăi au început a să apăra, apoi și năvală a da.În scurt, și Udriiul încungiură, ce nici armeavând de treabă, nici pănă atuncea a bate lacetate fiind deprinși, de cetate s-au lăsat și s-auslobozit a prăda Thrachia.

Valens asupra lor îndată au trimis voievodzicu oaste; ce cu mândrie și fără socotealămărgând, fură biruiţi; iară gotthii, cu armele cedezbrăcase pre romani într-armându-se, încămai tari să făcură.

Valens, la anul 378, mai 30 (precum scrieSocrat și alţii[28]) viind la Ţarigrad, nărodul auînceput a-l ocrărî și de tot proaste cuvinte a-idzice, căci, fără nici o socoteală bună, au fostpriimit pe oameni varvari și vrăjmași ca ciia înpămantul romănesc. De care cuvinte înfocându-se, Valens îndată au ieșit din Ţarigrad și niciașteptând să agiungă și Graţian (carile acum cuoștile despre Apus aproape era), singur cu câtăoaste au avut cu sine au mărs asupra gotthilor;gotthii, din locuri suppuse, întăiași datăcălărimea romanilor au împins și au împrăștiiatde pedestrime, așijderea la strâmtori închidzind-o, au răzsipit-o; unde mulţi oameni de frunte, peloc au pierit. Valens, de toţi ai săi părăsit și cusigeata rău rănit fiind, cu puţinei au năzuit la ocasă aproape.

Gotthii în goană luându-l, macar că nu știiacă iaste împăratul într-acea case, au încungiuratcasa, cei dinlontru tare pre cât putea arătându-se, și gotthii, vădzind că amentrelea nu-i vorputea dobândi, au dat foc casii, unde Valens,ars, au pierit, după ce împărăţisă ani 14, luni 4,

dzile 9, și au trăit 50 de ani.

După izbândă, gotthii fără nici o frică, întăi auîncungiurat Udriiul: ce neputându-l răzbate, s-audus supt Ţarigrad; ce de la cetate împinși fiind,s-au întors înapoi și de acolo în toate părţile s-au slobodzit în pradă și rău au jecuit Thrachia,Misia, Dachia și Pannonia. Ieronim, în Hronic;Ammiian, Carte 31; Zosim, Carte 4; Socrat,Carte 4, Cap. 38; Sozomen, Carte 7, cap. 40;Rufin, Carte 2, Cap. 13; Orosie, Carte 7 , Cap. întrii; Theodric, Carte 4, cap. 36; Zonora, Carte 13,Cap. 16.

Iată și aicea Dachia între ţărâle de romaniţinută și de gotthi, ca o ţară romăniască prădatăsă dovedéște. Precum grea furtună au cădzutatuncea și pre Dachia noastră și pre alte ţări deprenpregiur, curat arată Anton Bonfin, Decada1, Carte 2; „scriu (dzice) unii precum Lupiţin săfie înviat pre Fritighern, domnul gotthilor, laospăţ puind în inimă, ca și pe dânsul și pe soţiialui cu vicleșug să-i omoară; și acmu pre cei cemai înlontrul casii întrasă, începând a-i ucide,Fritighernus, audzind gâlceavă, îndată au săritîn pat în carile șidea și, îndemnând mulţimea,au omorât pre Maxim și pe soţiia lui (carii eraorânduiţi să-l omoare pe dânsul) și de ciiaslobodzindu-se în pradă, Dachia măluroasă(iară nu toată), așijderea Misia și Thrachia

(carile era provinţii romănești) au adus suptsupunirea sa, poroncitu-li-au să-i de bir și prelăcuitori cu grea stăpâniré i-au purtat.

Ce mult nu au fost Dachia măluroasă suptgotthi, căci, precum înainte vom arăta, stândTeodosie Marele la împărăţie, toate ţărâlecarele apucase gotthii au răscum[pă]rat dinmâna lor.

Iară Graţian, vădzind că într-atâta primejdiece vinisă împărăţiia cu gotthii și socotind căsingur în toate părţile să agiungă și săchivernisască nu va putea, au trimis laTheodosie (carile apoi s-au numit cel Mare) și,de la Ispanie aducându-l, l-au luat soţie laîmpărăţie, leat 379.

Theodosie acesta era ficior altui Theodosie,pre carile fără nici o vină Valens îl omorâse; dela toţi, și cei creștini și cei păgâni istorici, întoate lăudat, atâta cât nici cei mai denainte, nicicei mai de pre urmă cu bunătatea, cuînţelepciunea, cu toate vredniciile și, ce iastecapul a toată lauda, cu creștinătatea, nu l-auîntrecut. El pre mulţi cu multul covârșind, nici învitejie au fost mai gios decât într-alte hărnicii;însă războiu, fără mare trebuinţă, nici au rădicat,nici au făcut, fără cât numai puţin au fost prealesne a să mâniia și așé pre lesne și curund asă întoarce. Caute cititoriul la Sfântul Amvrosie,

să întoarce. Caute cititoriul la Sfântul Amvrosie,în oraţia ce face la Pogrebaniia lui și acolo vaafla cu ce să îndulci.

[1] Victor, Evtropie, Evsevie, Hron. 8, Cartea9, 10

[2] Zosim, Cartea 2. Idatie

[3] Zosim, Cartea 2. Anonim şi Evsevie, înViaţa lui Constantin

[4] Chedrinos, la acestaşi an

[5] Orosie, Cartea 7, Cap. 28

[6] Sarniţie, Cartea 4, capul de pre urmă

[7] Zosim, Cartea 2. Chedrinos, înCompendium. Zonoras, Cartea 13, Cap. 2

[8] Evsevie, în Viaţa lui Constantin, Cartea 7,Cap. 47. Zosim, Cartea 2. Nichifor, Cartea 8,Cap. 26. Suida, la acest nume. Iernonim, laacestaş an. Isocrat, Cartea 1, Cap. 16. Zonaas,Cartea 13, Cap. 3

[9] Zosim, Cartea 2. Ieronim, la acelaş an, şiIdatie

[10] Ieronim şi Idaie, în Hronic. Anonim, laPetavie şi Sigon

[11] Zosim, Cartea 2. Ammian, Cartea 17,Cap. 19. Evsevie, în Viaţa lui Constantin

[12] Evsevie, în Viaţa lui Constantin, Cartea 4,Cap 55, 56. Ieronim, la acesta an

[13] Evtropiie, Cartea 10. Zosim, Cartea 2.Socrat, Cartea 2, Cap. 5 Zonoras, Cartea13,Cap. 5

[14] Avrelie Victor,Sozomen., Cartea 3, Cap. 5Zosim, Cartea 2

[15] Socrat, Cartea 2, Cap. 6 Sozomen,Cartea 4, Cap. 1

[16] Ammiian, Cartea 17

[17] Theodoric, Cartea 2, Cap. 8

[18] Ammiian, Cartea 21 şi 12. Socrat, Cartea3, Cap. 4. Zosim, Cartea 3. Idatie şi Ieronim, înHronic, la acesta an

[19] Ammiian, Cartea 5

[20] Theodorit, Cartea 5, Cap. 20 şi 25

[21] Nichifor, Cap. 34

[22] Grigor Nazienzanul, Cuvântul 2, în Iulian

[23] Damaschin, Cuvântul 1. Pentru Icoane.Nichifoe, Cartea 10, Cap. 35

[24] Ammiian, Cartea 25. Evtropie, Cartea 10.Sozomen, Cartea 1, Cap. 6

[25] Zosim, Cartea 4. Ammiian, Cartea 27

[26] Ammiian, Cartea 27. Idatie, în Hronic

[27] Ammiian, Cartea 22

[28] Chedrinos, în Compendium

Cartea a patra - carea aratăîncepătura neamului gotthilor șide unde ieșind ei au năpădit înEvropa. Așijderea multe și mari

crăii din varvari descălecate.Așijderea ieșirea Attilii cu

[h]unnii și câteva năpădzi a lorspre părţile Evropii. Așijdereadovedéște traiul romanilor înDachia, de la Theodosie cel

Bătrân pănă la Anastasieîmpărat, când s-au schimbatnumele Dachiii în Volohia șiromanii dintr-însa s-au numit

volohi

Capul I. Arată-să începătura a tot neamulgotthilor, de unde au ieșit ei întăi și apoi pre

ce locuri cu ședérea s-au aședzat

Multă lesnire spre mai adevărată cunoștinţași înţelégirea lucrurilor, carele înainte sint săpomenim, să aducă socotim, de vom arăta

niamul acesta a gotthilor, de unde le iasteîncepătura, pre ce locuri au trăit, și pănă mai preurmă de unde s-au așédzat. Și macar căaceasta afară din calea Hronicului nostru a fi s-ar videa, însă precât în socoteala noastră iaste,nici noi în zădar ne trudim, nici cititoriului, caréleștiinţii adevărului slujéște, fără folos va fi și maiales căci sint unii din istoricii cești mai noi, cumultul mai îndrăzneţi de>cât<, cât istoricului artrebui și a lor părére vrând să întărească, dupăplăcére, cursul istoriilor și lucrurile aiavea într-un chip însămnate, într-alt chip le tâlcuiesc și leprefac și pre acestea nu numai puţine desputaţiiși întrebări fac, decât himicii pentru piatrafilosofilor sau filosofii fizici, cum și din ce sănasc lucrurile toate, din oaă au din putrégiuneaaltui lucru? Așé sint unii din istorici, precum amdzis, socoteala și păreré sa urmând, silesc săaréte precum Dachia noastră câtăva vréme deani să fie fost supt stăpânirea gotthilor, apoi ahunnilor și de ciia nu știu a cui și a cui, precarile toate aicea a le înșira, multe ar fi.

Carii părerii lor urmând să căznesc să aréteprecum românii noștri să nu fie din romanii luiTraian doaă argumenturi numai aduc: unulprecum Avrelian să fie scos din Dachia peromani și să-i fie mutat în Misia; ce aceastaprecum să fie fost slove pe apă scrise, pare-mi-se că s-au dovedit; iară alt argument le iaste, că,

viind gotthii, să fie gonit pe romani din Dachia șide ciia să fie cuprins ei acéle locuri, pentrucarea noi gâlceava aceasta într-un alt chip a săcurma peste putinţă a fi socotim, fără numai deistorici vrednici de credinţă și pre acélé vrémi,de vom arăta pre cât mai pre scurt vom putea,începutul și coreniia acestui neam și apoi de auputut sau de au avut vréme să-și înfigă șederileîn Dachia noastră.

Deci dară să știe cititoriul că aicea noi nuistorie, ce tălmăcire istoriii facem; adecă a luiPatavie[1], carile din istoricul Iordan (au cum alţiiîi dzic Iornand) și din Pavel Diaconul, pentruneamul acesta așé scrie: „Tot neamul, dzice, agotthilor, din Scandinavie au ieșit. Aceștia maiîntăi la marginile mării ce-i dzic Baltică lăcuind,apoi s-au mutat în Schithia și s-au așédzat lamarginile Mării Negre (Iornand, De gotthi, Cap.29[2]), adecă de la Don pănă la gura Dunării, dincarii unii, carii s-au întins mai mult spreRăzsărit, s-au chemat ostrogotthi, adecă gotthiidespre Răzsărit, iară carii mai spre Apus s-autras, s-au chemat visegotthii, adecă gotthidespre Apus.[3]

Așijderea domnii acestora în doaă familii sădespărţiia, una [a] Amalitilor (carea stăpâneapre ostrogotthi), alta a Valthilor, pre visegothi.

Acestor doaă neamuri, locurile carilecuprinsése și hotarăle ce-i despărţiia, curmat learăta Procopie Chesareanul[4], în Carte pentrugotthi, Carte 4, Cap. 4, carile așé dzice: Așéși înmalul bălţii Meotis iaste cel véchiu lăcaș agotthilor, carii să cheamă Tetraxidii, iarădeparte, mai încolo de aceștia, sint gotthii cariisă chiamă visegotthii și vandalii și alte a lornăroade toate, carile mai denainte schithi săchema.

Dintr-acestea a lui Procopie cuvinte, curatpoate cunoaște cineva, că céle vechi a gotthilorlăcașuri, după ce s-au coborât de laScandinavia, să fie fost pre lângă MareaAzacului, adică balta Meotis. Aceastamărturiséște și Petavie în Sămăluirea vrémilor,Parte 1, Carte 6, Cap. 14, iară Stravon[5] maivechiu între toţi gheografii, Carte 7, undehotăréște neamurile și locurile gotthilor, preunde au fost lăcuind dincepătura lor; și maicurat arată: Pământul, dzice, gotthilor iastedimpotriva codrilor Herţinii și de acolo,întindzindu-să, au cuprins toţi munţii spreDachia și pe-ncet și pănă la gura Dunării șipănă la Nistru au agiuns, și pre acolo cusarmatii amestecaţi au trăit.

Stând dară acestor scriitori socotealăneclătită, rău cade a lui Sarniţie liahul, carile

Carte 4, Cap. 5, fără nici o mărturie dziceprecum scaunul ostrogotthilor să fie fostZermitusa și Tomos, cetate la Dunăre, șiostrovul Dunării Pevchi; ce foarte rău greșéște,că cetatea căria îi dzice el Zermitusa, oînsămniadză Bonfin, Ulpia Traiana.

Tomos, cei vechi istorici și gheografi o punpeste Dunăre, în Misia, la marginea MăriiNégre, macar că din multe dovéde socotim săfie fost unde iaste acmu Cetatea Albă; iarăPevchii ostrovul iaste între gârlile Dunării; lacare locuri nici gotthii, nici ostrogotthiiaședzământ n-au avut, fără numai după ce i-augonit hunnii, i-au priimit împăraţii Răzsăritului,peste Dunăre în Misia, precum înainte pre rândvom arăta.

Așé dară, din istoricii și gheografii mai suspomeniţi să dovédește că mai denainte, pănă anu năbuși hunnii peste gotthi, ostrogotthii să fielăcuit de la Nistru și de la gura Dunării pănă labalta Azacului, iară visegotthii la aceștia maisus, adecă la codrii Herţini pănă în hotarăleDachiii. Sarniţie, uitându-și céle dintăi cuvinte,Carte 3, Cap. 4, vine și el după socotealanoastră; căce acolo aducând mărturie pePtolomei, vestitul gheograf, pe ostrogotthi îipune la gura Dunării, iară pe visegotthi la MareaBaltică.

De ciia amândoaă acésté niamuri multăvréme pre locurile pomenite, într-o inimă lăcuindși bine între sine trăind; când au fost pre vremilelui Valens împăratul, s-au scornit între dânșiiprice și gâlceavă. Domnul visegotthilor era preatuncea Fritighernis, iară a ostrogotthilor,Athanaricus.[6]

Fritighernis fiind de putére mai slab șivădzind că nu va putea sta împotriva luiAthanaric, au cerșut agiutoriu împotriva luiAthanaric de la Valens împăratul și pentru camai credincios să se aréte împăratului și légeacreștiniască (însă supt erésa lui Arie) au priimit.Ce împăratul, prin mijlocul episcopului lor, luiUfila, și gâlcévele li-au împăcat și légea multîntre niamurile lor au lăţit.

După acéstea, la anul 374, hunnii, precummai sus am pomenit, ieșind din fundurileSarmatiii și Bosforul Chimeric trecând (BosforulChimeric să chema unde acmu sint Cherci șiTaman, la Bogazul Mării Azacului, unde săîmpreună cu Marea Niagră) de năprasnă asupraostrogotthilor au cădzut și i-au și supus.[7]

De patima ostrogotthilor înspăimântându-segotthii despre Apus sau visegotthii, iarăși aucădzut la împăratul Valens cu rugăminte să-ipriimască supt supunerea împărăţiii și să le

aréte loc unde să-i mute cu totului tot. Valens,precum s-au dzis, priimindu-i i-au trecutDunărea și i-au aședzat în Misia și în Thrachia.Într-acesta chip dară au fost ieșitul, începătura șicălcarea gotthilor de la hunni. Iară acmu săcercăm, după aceasta, acesteași ce au maifăcut? Și ce au mai lucrat? Cu care mijloc, bunănedejde avem că vom putea dovédi că nudriaptă iaste socoteala acelora ce vor să dzicăcă gotthii au stăpânit Dachia.

Capul II. Arată-să precum gotthii numai căciau trecut prin Dachia, iară nu au stăpânit-o

Cei ce vor să dzică precum gotthii austăpânit Dachia, argumentul lor îl iau dinIornandis[8], carele în carte pentru gotthi, Cap.41, dzice, precum iarăși singure cuvintele luiPatavie vom pune: „De ciia ostrogotthii (adecădupă așédzarea celorlalţi gotthi în Thrachia)supt stăpânirea unilor, iarăși pre locurile lor célemai denainte, cu deosăbiţi domnii lor au rămas;iară locurile acestea vor să dzică că au fostDachia unde acmu sint munténii, Ardealul șimoldovénii.”

Tâlcuirea aceasta iaste a lui Maienburg, dincarele apucă (precum să dzice prostéște cacaia maţul) Moréri[9] în Dicţionalrul istoricesc, lanumele gotth. Ce această așé de crudă tâlcuire,

precum nici un fundament de adevăr să fieavând, acmuș va cunoaște cititoriul nostru, devréme ce stând povéstea istoriii curată șiaiavea; nici o nevoie nu iaste, carea tâlcuirilor șimai adevărat să dzicem, viselor să ne siliască acréde, nici istoriia poftéște credinţă, ce știinţă,că credinţa trebuie să o avem la lucrurile carilenici dovadă au, nici a să dovédi pot, care lucru,la istorie puţin și mai nici la un loc nu are.

Întăi, dară, socoteala precum departe deadevăr să fie stând, să dovedéște, căci istoriculIornand[10] aiavea arată că gotthii după ce auieșit din părţile Mării Baltică, au vinit și s-auaședzat pre locurile carile stau pre marginileMării Negre, care margini oricum în stânga și îndriapta de ar sili să le tâlcuiască, Maienburg șialţi carii ar urma lui, adeverinţa istoriii într-altchip și aiurea nu le poate cunoaște, fără numaide la gura Mării Azacului (adecă de la BosforulChimeric) pănă la gura Dunării, pre unde iasteacmu Crâmul și pănă la Chiliia.

Iară alte margini a mării, carile sint de laChimeric spre Răzsărit, adecă spre parteîncotro sint acmu Cerchejii și de la Dunăre spreŢarigrad, unde iaste întăi Misia și apoi Thrachia,să nu să pot înţelége să fie fost cuprinsă degotthi, căci într-același istoric chiar să arată, căhunii trecând Bosforul Chimeric, îndată au

cădzut asupra ostrogotthilor, de unde aiaveaiaste, că ostrogotthii era în Crâm (pentruaceasta și mitropilitul Crâmului astădzi sănuméște a Gotthiii) și pe marginile MăriiAzacului, iară visegotthii de la dânșii spre Apus;ce iarăși pe marginile Mării Négre pănă laDunăre, căci peste Dunăre să fie trecut în Misiasau mai sus pe malul Dunării spre parte Dachiisă să fie lăţit, istoricul nu scrie, nici Petavieaceasta într-alt chip tâlcuiaște; de unde rămânecurată adeverinţa istoriii, carea nici o tâlcuiremai multă nu priiméște, precum și ostrogotthii șivisegotthii, pre câmpii din Tanai, adecă din Donpănă la Nistru, cât să cuprinde locul acela premarginile Mării Négre, să le fie fost cuprinsamândoaă familiile acélea a gotthilor.

Dovedește-să a doa căci gheografii ceivechi, pre carii urmadză vestitul gheografGluverie, hotarăle Dachiii pre carea o stăpâniiaDecheval, de la carele au luat-o Traian Marile,le pun din apa Tisei pănă în apa Prutului, carileprecum nu atinge ţărmurile Mării Négre cui iasteneștiut?

Și așé de vréme dară ce după adeverinţaistoricului Iornand gotthii s-au așédzat premarginile Mării Négre, iată că nici pănă lahotarăle Dachiii n-au agiuns, ce numai pănă îndreptul gurii Dunării, pănă peste Nistru. Căci

iarăși de s-ar fi mai tins spre Apus, pănă în Prut,sau și pănă peste Prut în Dachia, ar fi trebuitistoricul pre lângă marginile Mării Négre săadaogă și marginele Dunării; ce istoricul acestanici au dzis, nici să poate din adeverinţa istoriiia să înţălége, fără numai din viseroasă șipărăroasă tâlcuirea lui Maienburg.

Așé dară dovadă neclătită rămâne căostrogothii carii au rămas subt stăpânireahunnilor pre locurile céle dintăi, nu poate fiDachia, ce Crâmul; și locurile pre denafaraCrâmului, pe Don în sus și peste câmpii, spreApus, spre Nipru și spre Nistru, de unde-i acmuţara căzăcească, și spre Zaporova și spre Nistruunde iaste acmu Podoliia și Ocraina leșască.Așijderea rămâne să cercăm acei gotthi, cariisupt supunerea unilor să fie rămas și carii autrecut în Thrachia, de ciia cât au trăit acolo și ces-au făcut?

Capul III. Arată-să despărţirea gotthilor precarii i-au suppus Theodosie cel Bătrân și

săvârșitul lor

Precum amândoaă familiile gotthilor, cudomnii lor Fritighernis și Athanaric, în dzilile luiValens, de huni împinși și goniţi fiind de prelocurile lor, să fie trecut în Thrachia și apoi cumși din ce pricină s-au rădicat asupra împărăţiii și

cum au omorât mai pre urmă și pre Valens, încele trecute destul s-au pomenit. Acmu vinedară rândul să cercăm acei gotthi ce s-au făcut?Dovedim, dară, că acélé familii a gotthiloramândoaă, dacă au trecut în Tharchia să nu săfie mai întors înapoi, într-acesta chip.

Graţian împărat, după moarté lui Valenschemând pe Theodosie, îndată oaste gătindasupra gotthilor au mărs (carii acmu înPannonia, Thrachia, Misia și Dachia de nimeopriţi, precum voia le era prăda și ardea;deosăbi cât încă cum să bat cetăţile neștiind,vreo cetate să fie apucat, istoricii nupomenesc[11]). Și bătând pe gotthi, toate ţărâleși provinţiile romanilor, carile ei cu bir și cu altenevoi asupriia, îndată li-au dezbătut.

Precum și Anton Bonfin, luând din pomeniţiiistorici, la Decada 1, Carte 2, așé mărturiséște:„Theodosie, dzice, stând la împărăţie îndată austrâns oastea și singur cu capul său au mărsasupra varvarilor, cărora dându-le războiu prelesne i-au înfrânt și i-au gonit, și îndată au scosMisia cea de sus din mâna lor; iară apoi iarăși,mai întorcându-se nepriiatinii, de câteva orimare stricăciune au făcut într-înșii; și nici unlucru vrédnic de stăpânitoriu să nu pliniască n-au lăsat. Apoi dezbătând și Misia cea de gios,Thrachia și Dachia măluroasă, au făcut pace cu

Athanaric, domnul gotthilor. Și așé biruitoriu s-au întors la Ţarigrad.”

Iată aice să véde ce parte a Dachiii au fostcuprins gotthii și câtă vréme au fost supt tirăniialor, adecă de la anul 378 pănă la anul 379,adecă numai un an.

Iară leat 381 Athanaric, domnul ostrogothilor,de la ai săi gonit fiind, Theodosie Marele, cucinste l-au priimit. Athanaric după ce au vinit laTheodosie, într-același an, în luna lui ghenarie25, au murit în Ţarigrad, pre carele Theodosiecu cinste ca pre un crai l-au astrucat.[12]

Iară de la anul al doilea, leat 382, precumscrie Idatie[13] și pe alţi gotthi, pre toţi i-ausuppus, ei de bună voie suppuindu-se împărăţiiidin carii Theodosie pre unii i-au trimis tocma laEghipt, pre unii i-au lăsat să trăiască înThrachia; și celor de la Eghipt i-au pus sălucreadză pământul și cu ţarina să săhrăniască; Idatie, istoricul, a supunerii gotthilordin Thrachia și dzua în carea s-au tâmplat,adecă octomvrie 3, arată când adecă gotthii cutoţii romanilor să dau.

Și aceștia de aciia în credinţă ţinuţi, dintr-aceștia mai pre urmă, după moartea luiTheodosie, împărăţind Arcadie și Honorie, la

anul 393 (precum mai pre larg înainte la loculsău să va dzice), s-au sculat întăi Radagaizus,domnul gotthilor (acesta ficior, alt féliu de rudăsă fie fost lui Fritighernis, din scriitorii, curataiavea, încă n-am putut) cu 400 000 de oaste,precum scrie Zosim[14], sau cu 200 000 deoaste, precum scrie Orosie și Marţelus, și întoată Italié au năbușit, mare împărăţiilor șicreștinilor nepriiatin.

După acesta, Alaric (și acesta a gothilorcraiu) din familie Balthică (dzic unii să fie fostficior lui Radagait) încă sculându-se, întăi auprădat Greţia și acolo câtva zăbăvindu-se, apoicu poronca lui Stilihon voievodul lui Honorie(carile vrea să ia Iliriia din stăpânirea lui Arcadieși să o suppue supt a lui Honorie) au trecut întaifaoa lui după ciialalţi la Italia, unde multeprădzi făcând, pănă mai pre urmă și Roma auizbândit, apoi acestuia următori suppuind Galliași Ispania și Africa, acolo împărăţiia visegothilorau întemeiat; și o au ţinut pănă la vrémile luiIustinian, carele i-au stârpit de acolo, precumînainte la cursul istoriii să vă însămna. Așé darăau fost despărţirea gotthilor și ieșirea lor dinThrachia spre părţile Italiii.

Din trécerea gotthilor spre Italia și de răutăţilecarele au făcut împărăţiii romanilor, de când i-aupriimit Valens în Misia pănă la Iustinian (carile

apoi cu vrednicia lui Velisar și a lui Narsitishatmanilor, din Italia așéși de tot i-au stârpit). Șialt prepus să poate scorni, adecă gotthii, cariiau cuprins Roma și Italia să fie ţinut suptstăpânirea sa și Dachia, au ba? Căci cei ce vorsă fie rămas Dachia supt stăpânirea gotthilor, șiaceasta în partea sa trag; adecă de vréme cegotthii atâta au fost slăbit puterile romanilor, câtși Roma dobândise și toată Italia cuprinsése,cum n-ar fi putut stăpâni și Dachia, fiind decâttoate ţărâle mai departe de buricul împărăţiii?

Noi precum gotthii o parte de a Dachiii,adecă cea măluroasă, să fie cuprins nutăgăduim; iară precum toată Dachia să fiestăpânit, nici noi, nici vréunul din istorici avrémilor acelora priimește; și încă și stăpânireaDachii i măluroasă, foarte pre scurt li-au fost,căce supt Valens (precum la Viaţa lui ampomenit) cu alalte vecine ţări au fost cuprins-o;iară îndată ce au stătut Theodosie Marele laîmpărăţie, au și dezbătut-o, precum înainte șiaceasta am arătat.

Ce precum gotthii stăpânitori Dachiii nicicumsă nu fie rămas, mărturie ne iaste ProcopieChesareanul, ca carile pentru lucrurile gotthilormai curat și mai adevărat, pare-ni-se, altul să nufie scris. Acesta dară istoric în Istoriaascunsă[15], Cap. 18, hotărând toată stăpânirea

gotthilor, adecă cât loc au fost cuprins ei, dinlocul împărăţiii romanilor, dzice așé: „Maidenainte de războiul Italiii (adecă carile au făcuthatmanii lui Iustinian cu gotthii), toatăstăpânirea gotthilor de la ţara franţozilor pănă înhotarăle Dachiii la cetate Sirmium să întindea”;iară cetate Sirmium au fost între Sava și întreDunăre, care loc și astădzi de pe acel vechiuacei cetăţi nume să chiamă Serem, sau cum vorsă-i dzică turcii Seremovasi, care câmp iaste,precum dzisem, peste Dunăre împotrivaBeligradului.

Dovedindu-se dară că gotthii, carii au întrat înItalié, stăpânire în Dachia n-au avut, acmu vinerândul să arătăm că și rămășiţa gotthilor, cariide gotthii au întrat în Misia despărţindu-să ș-aurămas supt giugul hunilor, așéși nicicum n-austăpânit-o, precum la rândul istoriii vom arăta.

Capul IV. Arată-să precum nici rămășiţagotthilor carii au rămas supt stăpânirea

[h]unnilor Dachia să fie stăpânit

Macar că precum am arătat, domnii gotthilorcu amândoaă famileile și cu multă mulţime denărod au trecut în Thrachia și de acolo în Italia,unde piciorul de-ciia ș-au înfipt; însă, dupăsocoteala a tuturor istoricilor, o rămășiţă dinfamiliia ostrogotthilor, supt suppunerea și

stăpânirea hunilor să mai fie rămas aflăm, devréme ce la același istoric Iornandis[16] citim:„Într-aceste, dzice, ostrgotthii, carii suptstăpânirea hunilor au rămas, cu ai săi deosăbiţidomni, pe locurile lor céle dintăi lăcuind”. Deaicea vor unii să apuce cap de funie și să arétecă acești ostrogotthi rămași să fie lăcuit prelocurile Dachiii, care istorie cât să fie deșchioapă în calea adevărului, precum din célece mai denainte am dzis, așé dintr-acesteacaréle acmu sintem dzicători să va arăta.

Întăi dară că hunii îndată ce au trecutBosforul Chimeric (adecă Bogazul, carele acmusă cheamă Cherci și Taman), îndată au cădzutasupra ostrogotthilor (și altele precum în Capultrecut am arătat) și i-au supus, din care cuvinteaiavea iaste că domnul lor Fritighernis cu osamă cu carii au putut scăpa (carii nu puţini săfie fost din mulţime ce numără istoricii săcunoașté) și cu toate familiile lor fugind,împreună cu Athanaric au trecut la Thrachia,precum am dzis; iară carii n-au putut a scăpaaciia să fie rămas, supt stăpânirea hunnilor.

Deci ostrogotthii, pentru căci apucaselocurile pre ţărmurile Mării Négre spre Răzsărit,pentru acéia și ostrogotthi s-au numit. Acéstéţărmuri, din cuvintele istoricului alltele a fi nu săpot înţelége, fără unde acmu iaste Crâmul și

câmpii spre apa Donului în sus; iară de laaceștia spre Apus, iarăși pre ţărmurile măriiapucase visegotthii; ce amândoaă acéstéfamilii, precum pănă la Dachiia să nu fie agiuns,în céle trecute atâta am arătat, cât precum ni săpare nici un prepus să nu fie rămas.

Și de vréme ce nici visegotthii, carii locurilemai despre Apus apucase, la Dachia n-auagiuns, cu cât mai vârtos n-au agiunsostrogothii carii era mai spre Răzsărit și maispre Crivăţi întinși. Așijderea de vréme ceistoricul dzice: „Ostrogothi sub Hunnorumdominatu cum priuatis regibus, pristinas sedesobtinebant” (adică:) „Ostrogotthii, cei suptstăpânirea hunilor, cu deosăbiţi domni ai săi,scaunele céle vechi își ţinea”; iată că, fără altătrebuinţă de tâlcuire, fietecui cunoscut poate fi,că ostrogotthii acei rămași, ţărmurile mării ţinea,carile sint unde acmu iaste Crâmul, căci șihunnii când au vinit asupra lor îndată ceBogazul Tamanului au trecut, îndată peostrogotthi au cădzut.

Ce singure cuvintele istoricului să aducem:„Hunni, inquit rege Balamire traiecto BosphoroCimmerico, repente, in Ostrogothosimpressionem faciunt, eosque sibi subjiciunt” –„Hunnii cu domnul lor Valamir, trecând BosforulChimeric, de năprasnă pre ostrogothhi au

împresurat și au suppus.” Din care cuvinte, cemai luminat poate fi decât că de năprasnă,adecă îndată i-au împresurat, pentru căci așéșiîn ţermurile mării de ceasta parte, adecă undeiaste Crâmul au fost lăcuind.

Aceștia dară (precum mai înainte, în cursulHronicului, vom arăta) gotthii supt stăpânireahunnilor au rămas aproape de 50 de ani, pănăla moartea Atilii; iară după moarté lui îndată aurădicat cap asupra hunnilor și cu domnul lorVerimudis sculându-se, au fugit în Gallia, undeacmu stăpânie visegotthii. Aceastași cu alalţiscriitorii mărturisind și Iornandis[17], pre aceștiaapoi Procopie Chesareanul îi numéște vandali,și anume le arată și locul unde au ieșit, Carte 1,De războiul vandalilor, Cap. 3: „Vandalii, dzice,carii lăcuia pe lângă balta Meotis, cădzind pedânșii foametea și sculându-să s-au oprittocmai pe apa Renului, la ghermani, pre cariiastădzi îi chemăm franchi, trăgând la soţie cusine pe alani”.

Și așé, într-acesta chip fiind și povestérămășiţii ostrogotthilor decât soarele mai curatsă véde, că nici ca suppușii altora stăpânitoriDachiii au putut fi, nici ca lăcuitorii ŢărmurilorMării Négre céle mai despre Răzsărit. Carelenu numai căci ceva amestec cu Dachia au, ceîncă foarte depărtate sint, că cât loc iaste din

Prut (care-i apă după hotărârea a tuturor celormai vechi gheografi iaste hotarul Dachiii celdespre Răzsărit) pănă în Cherci și Taman potști toţi carii spre acesté părţi au îmblat.

Acmu socotească fietecine că de vréme cedupă socoteala lui Maienburg au fost ţiindDachia, carea încépe din apa Prutului și pănă înapa Tisei să întindea, iată c-au trebuitvisegotthii de la dânșii mai spre Apus să să fieîntins și așé ar fi fost cuprins sau toată ţaraungurească sau o parte dintr-însa, carea de-ar fifost așé adevărat, toată istoriia lui Iornand ar fiieșit minciunoasă, de vréme ce el scrie precum„gotthii, ieșind de la ţărmurile Mării Baltică, s-audus în Schithia și s-au așédzat la ŢărmurileMării Négre”. Deci de la hotarul Dachiii spreRăzsărit, adecă de la apa Prutului, unde laGălaţi în Dunăre dă, pănă la Marea Neagră,precum sint 500 de mile italienești toţi corăbiiariiștiu. Vadză acmu, de să poate ascunde suliţa însac și de să poate înţălege cumva precumostrogotthii să fie cuprins și ţinut Dachia.

Iară hunii, după ce au suppus pe aceștiaostrgotthi și pre visegotthi, cu alalţi ostrogotthiscăpaţi i-au gonit de pre locurile lor. Îndată autrecut în Pannonia pre carea au stăpânit-o ca la50 de ani, pentru carea înainte la locul său săva dzice. Deci și hunii nicicum prin Dachia

noastră oprindu-să (macar nu fără călcare șimultă stropșitură să fie fost scăpat, putemînţălége) și prădzile și războaiele lor în părţileApusului slobodzind, nu iaste pricină pentrucare să nu putem cunoaște, că doară împărăţiiaromanilor să-și fie tras mâna și lăcuitorii dinDachia pentru carea acmu iarăși la cursul istoriiiîntorcându-ne, fietecaré la locul și la anul săupomenindu-să, mai curat să vor arăta.

Capul V. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia, de la aședzământul gotthilor în Misia

pănă la Arcadie și Honorie

Theodosie Marele, leat 382, precum s-aupomenit, așédzind și împăcând lucrurilegotthilor și toate ţărâle împărăţiii, spre odihnăîntorcându-le, într-același an, noiemvrie 24 s-auîntors și au întrat în Ţarigrad, unde luând samadesfrânatelelor fapte a împăraţilor, carii maidenainte de dânsul dregătoriia împărăţiii ţinuse,și socotind că cu multe și fără ispravădesfătările lor împărăţiia la atâta slăbiciune șiprimejdie adusése, au stătut pravile și canoanea pune, cu carele împărăţiia și purtătorii ei să săchivernisască; începătură făcând și cercare dela curtea împărătească. Și din desfătările șicheltuialele céle fără ispravă, foarte contenită șicumpătată au făcut-o.

Că, precum scrie Sigon, împăraţiii cei maidenainte puţină desfătare să fie având socotiia,de n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri a căroraflori să înoate în păharăle cu vinul și în miedzulvérii de n-ar fi avut ghiaţă în răcitoare. Așijdéreadulceaţa bucatelor nu cu gustul gurii, ce cusama cheltuialii cei mai multe o alegea, adecă,care bucate era mai scumpe, acélea să fie șimai bune li să părea. Și orice li să aduceadespre fundurile Răzsăritului, sau de la Colhii,cei peste hotarăle împărăţiii acéia era maipoftită și mai plăcută. Acestea dară toateașédzind și tocmind, putérile împărăţiii iarăși aurăzsuflat și la locul vârtutei lor au vinit.

După aceasta, leat 386, s-au sculatgrutinghii, neam tătărăsc, sau precum alţii ledzic[18], neam gotthicesc (poate fi rămășiţagotthilor acesta nume să fie luat), făcând ca la3000 de vase; au trecut ș-au prădat la Thrachia,împotriva a cărora Theodosie trimiţind cu oastepre voievodul Promotos, atâta i-au bătut și i-aufărâmat, cât apa Dunării s-au împlut destârvurile lor. Pentru care a lor prăpădeniescriind Marţelus Poet>ic<ul într-acesta chip:„Fluitantia nunquam, largius Arctoos paverecadavera pisces” [adică]: „nici odânăoară nu s-au hrănit peștii ca acmu de trupurile crivăţénilorcéle ce plutiia”. Aicé încă socotească cititorul,că de va lua sama binișor tare nedejduim că

toată socoteala noastră, pentru gotthi o v[a] aflaadevărată.

Întăi, că acești grutinghi sau gruthinghi nusint alt neam fără numai rămășiţa gotthilor cariiam dzis să fie rămas din gotthii carii au trecut laThrachia; căci mărturiséște Ammian [19] căaceștia gotthi au fost supt Athanaric, domnulgotthilor, când au avut războiu cu Valens, leat369, pentru care războiu am pomenit la acelașian, unde dzicem dintr-același istoric: „ValensGrotungos Gothos, bellicosam gentemaggreditur, et post leuiora certamina,Athanaricum cogit in fugam”. (Valens au mărsasupra gotthilor, grotinghii carii era neam foartevitiaz și, după câteva războaie mai iușuréle, auasuprit pe Athanaric să dea fuga.)

Așé precum să dovédește, grutinghiirămășiţa acelor gotthi, carii cu Athanaric și cuFritighernis, domnii lor, trecusă în Trachia, să fieașé de pe mărsul lor cu corăbii în Thrachia sădovedéște, că acéle corăbii să le fie făcut sau laNipru, sau la Nistru și de acolo trecând, să fielovit la Thrachia, că de ar fi fost acei gotthi lăcuitîn Dachia, ar fi trebuit întăi să fie întrat în Misia,carea iaste împotriva Dachiii peste Dunăre șiapoi să lovască în Thrachia.

Ce aceasta ce n-au fost, istoricul nescriind,

să cunoaște că nu din Dachia cea din Schithie,despre părţile Niprului s-au coborât acélecorăbii și au trecut peste mare și peste Dunăre,tocma de la Thrachia, iară de ar socoti cinevacuvintele poet>ic<ului, pre caréle am pomenit,cum să cade și mai bine va cunoaște, căci preacești gotthi îi numéște crivăţéni sau cu alt sens,(înţelégere), numéște peștii carii s-au hrănit custârvurile gotthilor crivăţéni. Oricum s-arînţelége, ori peștii mării, ori gotthii aceiași mărilăcuitori, tot spre Crivăţ sint să să înţeleagă, încare parte cade Schithia, împotriva Thrachiii.

Iară de-ar fi fost acei gotthi în Dachia, ar fitrebuit să facă vaséle sale cu multul mai susdecât unde-i acmu Beligradul, și așé pe acolocu corăbiile Dunărea trecând, neatingându-săde Misia, să între în Thrachia, carea de ar fi fostnu despre Crivăţ, ce despre Apus ar fi trebuit săsă pomenească, macar peștii hrăniţi, macargotthii omorâţi, de unde curat să cunoaște căacești varvari, macar și mai de pen gios deDachia de au trecut Dunărea, iară nu marea, totpricină nu rămâne, pentru ce romanii în Dachiasă nu fie fost, de vréme ce și aceștia cu unrăzboiu s-au topit și atâta mulţime de dânșii aupierit, că precum mulţi să fie fost, numărulvaselor arată și trupurile carile plutind au fostacoperit apa.

Acestea dară așé, iară de ciia pănă la moartélui Theodosie, altă clătire sau lovire părţileDachiii sau Thrachiii să mai fie făcut varvarii,istoricii nu pomenesc.

Deci Theodosie împărat au murit laMediolan, leat 395, ghenar 17, după ce auîmpărăţit 16 ani, dzile 2, fiind la vârstă de 50 deani, precum scrie Victor; iară, după cum vaIsocrat, de 60; iară precum scrie hroniculalexandrin, 65.[20]

Într-același an, adecă în carile au biruit peEvghenie tiranul și păgânul, în care războiupomenéște Socrat și Marţel să fie avut cu sinecâteva polcuri de alani, de gotthi și de huni, acărora voievod să fie fost Alaric, domnulgotthilor, carele mai pre urmă, trecând la Italia,au luat și Roma.

Capul VI. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Arcadie și Honorie pănă la

Theodosie cel Tânăr

Canon cum trebuie să înţăliagă cititoriul undesă va tâmpla înainte a să pomeni cuvântul:peste Dunăre.

Aicé trebuie cititoriul>ui< nostru să ia sama șisă înţeliagă că pre acésté vremi, câte prădzi și

năpădiri să vor pomeni, că au fost [făcut] varvariipeste Dunăre, toate acéle pre alte locuri aîmpărăţiii romanilor să fie fost, iară nu prinDachia noastră; nici trecătorile printr-însa să lefie fost, căci o samă de gotthi cei suppuși deTheodosie și în Thrachia trecuţi, după moartélui să rocoșisă (precum înainte să va videa) șiacmu toată Greţia prădând, în Ilirie și în Epirpiciorul își pusése și tirănéște stăpâniia.

Hunnii așijderea apucasă Pannonia și ostăpâniia în putére (iară Pannonia era ţarapeste Dunăre între Sava, carea acmu să chiamăSclavonia și capul hotarului îi era cetateaSirmion carea au fost împotriva Beligraduluipeste Sava și acmu de la turci să cheamăSerem). Alaltă tătărâme și multe féliuri devarvari carii era de huni suppuși (precum înaintevom spune) spre ţara leșască și spre Littfa săspudzise; și când să slobodziia spre hotarăleîmpărăţiii romanilor, șliahul își îndreptase prinlocurile carile acmu să cheamă Selezia șiSaxonia. Căci și mai aproape pe acéia parte lecădea cale și mai pre lesne nefiindu-le a maitréce munţii înapoi să să întoarcă în Dachia șisă le fie a tréce Dunăré pre unde atâtea cetăţifăcuse romanii, și trecătorile păziia (pentru carecetăţi la locul său înapoi s-au arătat).

Și așé, veri războaie pre Dunăre, veri

trecători au avut, tot mai sus de Dachia au fost,pre părţile ţărâi unguréști; și pe acolo trecea laItalia; la Gallia, la Ispania și de acolo și laAfrica. Iară când s-au tâmplat din Panonia să fieagiuns hunii cu prădzile și pănă la Dachia și înDachia ce au făcut sau au stricat, atunce istoriciianume pomenesc, pentru carile noi preamăruntul la locurile lor vom dzice.

Capul VII. Arată-să poiadea varvarilor dintăia

Murind Theodosie cel Mare, precum am dzisla anul 393, moștenitoriu împărăţiii au lăsat doificiori, pre Arcadie (fiind la vârstă de 18 ani)împărat Răzsăritului; iară pe Honorie de 11 ani,împărat Apusului.

În vrémile acestora împăraţi, leat 400, scriuistoricii precum Alaric domnul gotthilor (careleacmu cinci ani era de când în Epir stând, toatăţara grozav prăda și o prăpădiia) ș-au pusgândul să năpădiască asupra Apusului.[21] Șiașé cu toată oastea lui sculându-se, au întratsfărâmând și prădând în Dalmaţia și înPannonia, hatmanii lui Honorie puţin deaceastă în samă băgând.

De acolo mai înlontru purcegând, la al doileaan trecând apa Padul (pre carea acmu stă târgulPadova), în cetatea Asta Honorie închidzindu-

se, o au încungiurat; unde Stilihon, voievodul luiHonorie, cu agiutoriul sosind și pre împăratul auizbăvit și pe gotthi biruind; Alaric cu mare rușinenecunoscut s-au întors, de unde ieșise, la Illirie,leat 401.

Un Gaina, caréle întăi credincios fiindîmpăratului lui Arcadie, apoi viclenindu-se, laAsia de acolo s-au agiuns cu gotthii din Illiria,ispitindu-se să apuce Ţarigradul și cu tirănie săia și împărăţiia. Ce împărăţiia mai de cu vrémede vicleșugul lui înștiinţindu-se și trăgând înparté sa o samă de gotthi, cu voievodul lorFraitat pre mare la Elispont l-au lovit și l-aubiruit; de unde Gaina, lăsând vasele, au ieșit lauscat și au năzuit spre Dunăre.

Ce Huldis, domnul hunilor, socotind să facălucrul pre plăcérea împăratului, având atunceacu împărăţiia pace, de câteva ori cu oaste l-aulovit și pănă mai pre urmă de tot răzbindu-l șipre Gaina în războiu omorându-l, i-au tăiatcapul și, în suliţă înfipt, l-au trimis împăratului laŢarigrad.

Capul VIII. Arată-să poiadea varvarilor, adoua și a triia

În anul 404, Radagazinus, domnul gotthilor,luând cu sine sarmatii și ghermanii, cu toţii 400

000, precum scrie Zosim, sau cum va Orosie șiMarţel[22], cu 200 000, peste toată Italie aunăbușit, pre carii Stitihon voievodul, cu mare șiminunată nărocire, între munţii ce să cheamăFezulanţi, închidzindu-i, i-au prăpădit și preRagaz, domnul lor, l-au omorât. Această bătaie,Petavie însămniadză, precum să să fie tâmplatla anul 405, urmând istoricului lui Prosper, iarăMarţel, la anul 406. Scrie Zosim că atâţia demulţi varvari robi cădzusă pre mânule romanilorcât un rob să vindea câte un galbăn.

[23]A triia poiade s-au făcut leat 406, cu multulmai grozavă și mai groaznică decât cealealaltecarea au făcut vandalii cu domnul lor Godighilil,împreună cu alanii, ghermanii, cvadii,marcomanii și saxonii, carii pe la sfârșitul luidechemvrie biruind pe franţii, au trecut apaRenul ș-au întrat în Gallié; în cale Monguţia ausfărâmat, Vanghiona dându-se, au izbândit-o;remii, albianii, atrebatii, morénii, tornavénii,nemutii și Arghentorata au jecuit.

Acéstea a varvarilor năpădiri spre părţileApusului (macar că nu caută la treabaHronicului nostru), aicea li-am pomenit pentruca să cunoască cititoriul că părţile Dachiiinoastre au fost neclătite și de călcăturilevarvarilor depărtate, pentru carea nu iastepricină, carea să dzică, că doară lăcuitorii

Dachiii pre această vréme într-însa a lăcui să nufie fost putut macar că istoricii despre aceastașiparte ceva nu pomenesc.

[24]Într-acestea, la anul 408, Arcadie,împăratul Răzsăritului, în luna lui mai, au murit,după ce au împărăţit ani 13, luni 3, dzile 15,lăsind în locul lui împărat pe fiiul săuTheodosie, carele s-au numit cel Tânăr; cutestament l-au dat supt paza și socoteala luiIezdegherd, împăratului persilor, caréle cucredinţă grijea cuconului luând, l-au dat suptînvăţătura lui Antioh, carile era om prea învăţat,dzicând ca, când cineva s-ar ispiti împotriva lui,să-i facă știre, iară el împotriva aceluia, caasupra nepriiatinului său, va vini.

Capul IX. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Theodosie cel Tănăr la năpada

Atilii

Arcadie murind au stătut la împărăţiiaRăzsăritului fiiul lui Theodosie, fiind cuconnumai de opt ani. Într-a căruia anul dintăi Alaric,domnul gotthilor (după cum însămneadzăCalvizie), sculându-se cu mulţime de gotthi,alani și svevi și lăsind acmu Gallia deșartă șipustie, au întrat în Ispanie, oct. 15 purcegând.[25]

Ricţiolul, în hronicul mare, dzice acestea să săfie tâmplat la anul acestași; în care socoteală să

véde a fi și Petavie, de vréme ce dzice căAlaric, domnul gotthilor, leat 405, după ce auprădat Greţia și câtăva vréme în Epir săzăbăvisă, apoi învoind Stilihon, hatmanul luiHonorie împăratului Apusului, să fie pătruns înItalie; pentru care lucru, înţelegând Honorie, leat408; să fie omorât pe Stilihon.[26]

Alaric pentru aceasta înfocându-se, leat 409,întăi au întrat în Italié (precum am dzis); cu carileHonorie vrând să facă pace, el într-adins să fiepus condiţii, carile Honorie să nu le poată priimi;cerșind de la Honorie, șie și oamenilor lui, locuriîn Italia pentru lăcași, carea Honorie nepriimind,el au întins spre Roma ș-au încungiurat-o; și înanul 410, avgust 23, au dobândit-o și trei dzileîn prada varvarilor săi au dat-o, poroncindu-leca câţi vor fi scăpat la Besérica Sfinţilor ApostoliPetăr și Pavel, pe aciia să nu-i atingă.

Acolo au robit și pe Plachidia, soraîmpăratului Honorie, pre carea au dat-o femeiecumnatu-său, fratelui muierii lui Athaulth. Dupătrei dzile, de nime de ai sei în Roma lăsind, arsăși pustie au lăsat-o și s-au dus la Reghion, undeera să treacă la Sichilia și la Africa; ce acolo i s-au tâmplat moarte.

Alţii dzic că după moarte lui Alaric, cumnatu-seu stând domn în locul lui, iarăși cu pradă să

fie vinit la Roma, și atuncea să fie apucat pePlachidia, sora lui Arcadie și a lui Honorie, șiducând-o în forul lui Cornilie, să fie făcut cudânsa nuntă. Iară Idatie și Isidor, istoricii, dzicsă să fie luat Roma în anul trecut, în carileadecă au încungiurat-o.[27]

Leat 411, vandalii și svevii au cuprins Gallia,alanii, Luzitaniia; silinghii, Betica.

Iară leat 412 gotthii cu Athaulth, domnul lor,iarăși să fie întrat în Gallia, scrie Prosper.Acestea într-acele părţi năbușiri, Petavie lesocotéște să să fie tâmplat la anul 409, urmândistoricului, lui Idatie.

Ce pentru acéstea acmu destul fiind, larândul Hronicului înainte să ne întoarcem.[28]

După acéstea și Honorie, leat 423, au murit înRoma, după ce au împărăţit ani 28, luni 7, devârstă fiind de 39, rămâind la împărăţie fiiul séu,Valentinian și mătușea lui, Plachidia.

Capul X. Arată-să multe descălecături amulte crăii din neamul varvarilor acestora

După atâtea de multe dése și în toate părţilelăţite prădzile și călcăturile varvarilor, carele prela acestea vrémi s-au tâmplat și cu alalte carelemai pre urmă au cădzut, slută și grozavă s-au

făcut faţa împărăţiii romanilor și ruptă șidestrămată haina cinstei și mărimei ei aurămas, de vréme ce varvarii și toate strânsurilelimbilor despre Crivăţ, late și largi porţi, prinpărţile Sileziii și Saxoniii și a Thrachiiideșchidzind (precum mai denainte am arătat),nu precum au făcut când au ieșit spre Răzsărit,ce într-alt chip; căci atuncea de să și așédza preundeva, iară curund locurile muta, precum aufăcut aceștea gotthii și după dânșii hunniidespre Răzsărit, de la Schithia spre Apusnăbușind (precum istoriia înapoi au arătat) saude loviia și prăda vre într-o parte, iarăși înapoi lasălașele lor să întorcea.

Ce acmu spre părţile Apusului pănă undeagiungea, pre acolo și rămânea, și véstitelocuri, înflorite crăii ca bruma réce pre o floaredeșchisă să lăsa și le veștedziia, de pre carilede ciia nu să mai rădica.[29] Și așé de ciia dintr-acei varvari sirépi și nedomoliţi, a mari crăiii,carile acmu înfloresc, findamenturile s-auaruncat pre unde acmu iaste Vestvalia, Frizié,Saxonié, Turinghia, Hesia, Mesnia și tot tractulcarele cu numele Franconiii să cunoaște.[30]

Dintr-aceștia întăi, cu nume de craiunumindu-se Formund, ficiorul lui Marcomir, pela anul lui Honorie 26 a crăiii Franţiii, au pusîncepătură, care an de la Hristos iaste 420.

După Farmund, ficiorul său Clodie, la anul428 sau 429, adecă 5 ani mai pre urmă demoarté lui Honorie trecând apa Renul au întratîn Gallie și pă[nă] la anul 445 au tot lăţit de ciiacrăiia, căriia acmu îi dzic a franţozilor.

Așé pe aceastași vréme, visegotthii temeliilecrăiii Ispaniii au pus, precum și vandalii, sfevii,ostrogothii, fietecarii crai alegându-și, în multecrăii și domnii s-au făcut.

Pre aceasteași tulburări, leat 429, vestit și întoată lumea cunoscut orașul Veneţié, temelielepre năsip și pre apă și-au pus, precum astădzisă véde, că trăiaște una din toate a lumii câtesint publice, ficioară și de mâna nepriiatinilorneatinsă; și pentru aceastea în scurt atâta.

Capul XI. Acéia să dovedéște pănă lanăpada Attilii

În cursul anilor de la domnul Hristos 425,carile iaste al 18 ani a împărăţiii lui Theodosiecel Tânăr, scrie Socrat și Theodorit[31], precumRoilas, domnul schithilor, de hotarăle împărăţiiiromanilor apropiindu-se și acmu și pănă laThrachia cu jacurile agiungând, cudumnădzăiască putére fură prăpădiţi; căcidomnul lor de fulger lovit, iară alalţi schithi cu denăprasnă ciumă potopindu-se, așé s-au

împrăștiiat; cât ce s-au făcut, nu s-au mai știut.

Așijderea, leat 427, scrie Marţelin în hronic,precum „romanii au răscumpărat Panonié de lahuni, carii acmu de 50 de ani era de când ocuprinsése și i-au împins peste Dunăre înapoi”.Aceasta mărturisește și Callimah, în „Attila”.

Aceasta a hunilor peste Dunăre trécere nu săpoate înţălége, că doară să fie trecut spre părţileDachiii (căce Pannonia să fie, unde acmu iasteSclavonié între Dunăre și între Sava, maiînainte am arătat), ce mai pre sus, spre părţileAustriii, de vréme ce dintr-acolo nu după multăvréme sau precum alţii vor, încă pănă a nu-iscoate Theodosie din Panonié, leat 425, Aeţie,hatmanul Apusului, i-au fost indemnând să-i vieîntr-agiutoriu asupra tiranului, lui Ioan, careledupă moarté lui Honorie să apucase deîmpărăţie tirănéște, la carele s-au și dus.[32]

Precum și mai pre urmă la leat 434, Honoria,sora lui Valentinian împăratului Apusului, pentrucurviia ce făcuse cu pristavul casii, din palatgonită și la Theodosie trimisă fiind, pe Attila,domnul hunnilor, asupra împărăţiii Apusului auînvitat, precum înainte, la același an, mai curatsă va dzice. De unde chiar să cunoaște, că cupricinile zarvelor carele spre Apus ca un pojarnestâns și nepotolit să aţiţa și să lăţiia și spre

părţile Apusului ceale mai dinlontru în toatedzilele să întindea; părţile Răzsăritului, în careleera și Dachia, în pace și în odihnă rămânea.Ceaicea noi așé în scurt arătând, cursul Hroniculuiînainte pre larg va dovédi.

Capul XII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la ieșitul Attilii dintăi pănă la

întoarcerea lui iarăși în Schithia

Matthei Pretor, proaspăt a lumii gotthilorscriitoriu, foarte ne asupréște, ca câtva dincursul Hronicului abătându-ne nu puţinéle detreabă pentru lucrurile hunnilor să însămnăm; șimai vârtos, căci pomenitul Pretor, de tot așé dela sine a atâţia și a atâţia scriitori credinţălepadând, a sa socoteală (pre carea nici omărturie de credinţă vrednică întărind-o) mai pesus și mai de crezut decât a tuturor să o puie săcăznéște și să arăte va, precum crăiia dachilor(pre carii ei gotthii îi numéște), Traian Marele sănu o fie supus, ce acéiași pănă la vinireahunilor neclătită să fie stătut și apoi huniistăpânind Dachia, să fie gonit pe gotthi, adecăprecum va el, pe dachi de pré acestea locuri;hireșă dară cuvintele lui, Carte 1, a Lumiigotthilor, Cap. 8[33], sint acéstea: „Așé, dzice,gotthii în Dachié au tot stăpânit nu numai pănăla vrémile lui Traian carele câteva războaie cunăroc au avut cu dânșii, însă de tot să-i calce n-

au putut; și pentru ca să nu poată gotthii întra înhotarăle împărăţiii romanilor, au făcut pesteDunăre pod, și multă oaste pentru pază puind,năvălirile gotthilor au oprit. Stătut-au (iarășidzice) stăpânirea gotthilor în Dachia pănă lavremile Attilii și a lui Balameber, craiul hunnilor,carile cu nărocite războaie biruind pe gotthi, i-auscos din Dachia”. Pretorie dară unile ca acésteadin singura părérea sa scornind și pre nime prealtul în socoteala sa să fie fost a arăta neputând,așéși nici răspuns să-i mai dăm s-ar fi credzut,căci neclătită stă socoteala și mărturiia a atâţiaistorici, precum Traian toate puterile dachilorsau a gotthilor lui Pretorie sfărâmând, totneamul lor din Dachia au scos și pre romanii săiîn locul lor au așédzat, carii macar că cu multefurtuni însă precum pănă la năbușirea Attilii totîn Dachia să fie rămas, fără prepus, precumnedejduim, am dovedit.

Însă pentru voia cititoriului nostru și aceastăa lui Pretorie piatră de scandal, din drumuladeverinţii istoriii, nerădicată nu o vom lăsa.Întăi dară au trebuit lui Pretorie să cunoască cătoţi istoricii într-un glas mărturisesc precumhunnii pre gotthi nu din Dachia ce de la baltaAzacului și de pe marginile Mării Negre i-augonit, iară marginile mării de la scriitorii ceiadevăraţi, să înţeleg de la balta Azacului pănăla gurile Dunării; iară de ar fi fost ţinut pre acéia

vréme gotthii și Dachia, precum va Pertorie, ar fitrebuit să adaogă istoricii, pre lângă marginelemării și ţărmurii Dunării, căci mai multă parte aDachiii stă, precum din gheografii cei vechi șicei noi chiar s-au arătat.

A doa i-au trebuit să nu asupriască pre ceiadevăraţi istorici, nici să le mute cuvintele dupăvoie și pofta lui, căci ei dzic precum Traianîmpăratul vrând ca mai pre lesne să-i fie a întraîn Dachia asupra dachilor, au făcut pod pesteDunăre; iară Pretorie dzice că au făcut acel podpentru ca să opriască pe dachi să nu poatătréce în hotarăle împărăţiii; că mai pre lesne ar fifost romanilor a păzi trecătoarea a atâta lăţimede apă ca a Dunării, fără pod fiind decât cu pod.Că doară numai Pretorie de nu poate cunoaște,că fietece apă, macar cât de îngustă, mai cuanevioe iaste cuiva a o tréce fără pod decât cupod! Pentru carea, socotind Adrian, următoriullui Traian, scrie Dion și Evtropie, precum acelpod a lui Traian să-l fie stricat: dând cătră senatpricină, precum de vor cumva apuca vreodatăsarmatii podul, poate mai pre lesne să triacămai spre înlontrul împărăţiii.

Ce pentru aceasta noi giudecata la cititoriulăsind, la Pretorie să ne întoarcem, căruiapentru un lucru foarte îi mulţămim, căci suptAtila pune sfârșitul stăpâniii gotthilor din

Dachia, în locul a cărora aduce de ciiastăpânirea hunnilor. Deci, precum gotthii înDachia pănă la această vréme să nu fie avutstăpânire stătătoare, din céle mai denainte s-audovedit, iară după ce au vinit hunnii de austăpânit Dachia, pe cuvintele lui Pretorie prelesne nu ne vom încredinţa, ce vom cerca laalalţi cu multul mai vechi și de toată credinţaistoricească vrednici scriitori, la carii vom videa,pentru stăpânirea hunnilor, pe unde au fost, cehotară și ce cetăţi au stăpânit, și pănă mai preurmă, lucrurile în ce li s-au săvârșit?

Nu pentru lauda, ce pentru adevărul, cuîndrăzneală putem dzice, că câţi istoriciellinești, lătinești și ales ungurești, carii unii maipre urmă, pre scurt, alţii mai pre larg de lucrurilehunnilor au scris, mai pre toţi poate fi, cuamănuntul i-am cercat; și cum să dzic cuvântul,nici o piatră neclătită și nici un unghiunescociorât n-am lăsat, pentru ca să neînștiănţem de începătura și purcéderea șiașédzământul cel mai de pre urmă a acestuineam, din carii ne înștiinţăm cu adevărat, oparte de huni, o parte de Dachia noastră, princâtăva vréme să fie cuprins, întăi mai pre urmă,iarăși supt stăpânirea romanilor (deosăbi deDachia cea de sus, cărie istoricii grecești îi dzicΠανοδάκια) să fie rămas.

De care lucru, pănă a încépe istoriia pentrunăbușirea Atilii, domnul unilor, întăi vom aducepre scurt mărturiile scriitorilor carii pomenesccâte oarece pentru Dachia supt vrémeanăbușirii unnilor.

Dintăi dară Anton Bonfin, istoric ungur și delucrurile ungurești foarte ispitit și nevoitoriscriitoriu, Decada: „Ungaria, dzice, carea din uniiaste născută, a cărora limbă schithiceascăiaste și deosăbită de a tuturor vecinilor, Panoniași peste Dunăre Iazigul și mai toată ţara dachilorau cuprins”. Într-această hotărâre a ţărâiungurești înţelege Bonfin Panodachia și DachiaMediterrannie, care iaste Ardialul, știind căDachia măluroasă și muntoasă era suptîmpărăţiia romanilor, precum și acmu iaste suptstăpânirea turcului.

Mihail Riţie Neapolitanul[34], Carte 1, dzice:„Unnii trecând Meotida, întăi hotarăle gotthilorau cuprins, de ciia pe besii, sidalii și amândoaăCumaniile, cea albă și cea neagră au supus, pecarile socotéște să fie acmu Moldova; cegreșéște, căci Cumaniia neagră și albă iastecare acmu îi dzicem Rusiia albă și neagră; deciia trecând, dzice, Tanais, adecă Donul, ș-aupus taberile la apa Tisei.

Iară Bonfin, Decada 1, Carte 7, dzice: „Mulţi

siculi (acestora le dzicem noi secui), viind cuAttila, cea mai din dos a Dachiii partecuprinsése, pre carea acmu Transilvania ochiamă. Apoi aceștia audzind precum alţi de aisăi pănă la Roxolan au fost agiuns, pănă laamaxovii (carii acmu ruși să chiamă), li-au ieșitînainte.

Și la Decada 1, Cartea 3; „Unii, dzice, cariipre ostrogotthi, pre ghepidi și multe niamuri deschithi asuprisă, pentru ca după pofta lor slobodși lat să poată stăpâni, precum hronicileungurești povestesc, după ce au apucat Dachia,dimpotriva ei priviia Panoniele, carele nu numaicu bișugul pământului și a locului frumséţe, ceîncă și cu a ceriului bunătate pe alte ţăriîntrecea, pre atuncea stăpânind proco[n]sulul(romanilor) Macrin din Sevastiia născut, și mulţidin alemani și din itali, într-însele lăcuind,trecând unii Dunărea să între într-însele sănevoia”.

Acéstea dară pentru ieșitul unilor și pentruapucarea lor o parte din Dachia, așéînţelegându-se, să ne întoarcem la rândulHronicului și din an în an, cum au vinit unii, ce-au lucrat și pănă în cea mai de pre urmă, undeși cum s-au aședzat, să videm.

Capul XIII. Arată năpada dintăi a lui Attila cu

unnii săi

Hunii (a cărora odraslele și astădzi sintungurii), după ce i-au scos Theodosie dinPannonia, precum am dzis, trecând pesteDunăre spre părţile carile acmu Austria săchiamă, sau mai gios de Austriia, hireșă ţaraunguriască, pănă la anul 434, în care an(precum însămniadză Petavie, Calviz și Ricţiol,în hronicile lor), Honoria, sora lui Valentinianfiind gonită la Ţarigrad pentru pricina carea maisus s-au pomenit, au fost invitată la Attila,domnul hunnilor, să între cu oștile în publicaîmpărăţiii Romei; ce precum mărturiséște Sigonși Marţelin, această ispită în zadar i-au ieșit, căAtila atuncea din ţara ungurească n-au vrut săsă clătiască.

Iară leat 441 Atila și cu frati-său Vleda(acestuia Olah, istoricul unguresc, îi dziceBuda), domnul hunnilor (pre carii Theodosie celTânăr în anul 427 îi scosése din Pannonié),sculându-să asupra Răzsăritului și vrând săîntre cu pradă în Misia și în Thrachia, cetăţilecarele era pe malul Dunării pentru pazaîmpărăţiii împotriva varvarilor puse, au lovit; dincarile pre unile li-au și fărmat.

Ce Theodosie împotriva lor oaste trimiţind,deodată i-au oprit și cetăţile de pre Dunăre

iarăși au întărit.

Iară al doile an nemaiputându-i sprijeni, autrecut în Thrachia, Illiria, Machedonia și pănă laGreţia au agiuns; și atăta răutate și vrăjmășiiaau făcut, cât cu multul pe răutatea gotthilorcovârșiia.[35]

Theodosie, vădzind atâta primejdie ce viniseasupra lui și a toată împărăţié, au trimis de auîntors oștile de la Sichilie, unde pre atuncea săafla. Ce și oștile viind și macar cevașineprocopsind, de nevioe i-au căutat luiTheodosie a pleca la pace și cu dare de bani,vrăjmășiia varvarilor a îmblândzi.

Care pace s-au încheiat la începutul anului443, într-acesta chip: ca Theodosie atuncea înloc de dar să dea Attilii 6000 de litre de aur și deciia înainte în toţi anii câte 1000. Așé Attila, pelângă avuţie multă ca aceasta luând și robi ca la120 000 de oameni, s-au întors înapoi.

Aicea încă aievea să véde, precum într-această năbușire dintăi, pănă la Dachia n-auagiuns, căci trecând Dunărea prin ţărâle de sus,au întrat în Misia și Thrachia și precum am dzis,spre Amiadzidzi lăţindu-se au agiuns și pănă laGreţia. Că de ar fi lovit prin Dachia, ar fi pomenitistoricii, precum au trecut printr-însa în Misia,precum pomenesc la a doa Atilii vinire, de care

precum pomenesc la a doa Atilii vinire, de carevom dzice la Capul ce urmadză.

Mai iaste de știut că între alalţi scriitori iasteSigon, carele dzice că Attila, după ce au aflatpace cu Theodosie, să să fie întors în Schithia;ce precum greșit și adaos să fie numeleSchithiii să cunoaște și din cuvintele istoricilorcarele pentru huni s-au dzis, și înainte să vordzice, să dovedéște că hunii acmu nu numaiţara unguriască spre Austria, ce și pănă la Italia,Dalmaţia, Litfania și de acolo pănă în Schithiaagiungea, care pustietate de mare stăpânire preacélea vrémi, în părţile Crivăţului, tot cu numeleSchithiii să pomeniia, iară nu doară că Attilapărăsind locurile acélea s-au întors cu totul înSchithia, precum mai gios să va videa.

Capul XIV. Arată-să a doua năpadă a Attileiasupra împărăţiii Răzsăritului

Atila, după ce s-au întors la locul său și acmupace având cu împărăţiia, neputând mărimea șiputérea sa cu frate-său Vleda de obște a oţinea, ce singur stăpânitoriu a fi poftind, s-ausculat asupra frăţine-său, pre carile ucigându-l,au suppus sie și pre varvarii carii era suptascultarea frăţine-său; tâmplatu-s-au aceastaleat 444.[36]

Iară la anul 446, scrie Marţelin că Theodosie

nevrând să dea Attilii birul care-l legase să deapre an, Attila iarăși s-au gătit de oaste asupralui. Aceastași să facă să lauda și luiValentinian, împăratul Apusului; pentru careValentinian au chemat pre Aetie din Gallia, laRoma, pentru ca să să sfătuiască pentrurăzboiul hunilor.

În anul 447, Attila sfatul inimii sale a plinivrând, „Dunărea încă îngheţată fiind au trecut cuprada și pănă la Dachia au agiuns; împotriva acăruia Theodosie împăratul, trimiţind peAnthimie și pre Arnighislie hatmanii cu oști, aubătut pe Attila în strâmpte locuri, aproape decetatea Sardica, unde tare războiu dându-și,Arnighislie hatmanul, fiind viclian împărăţiii, înmijlocul toiului s-au dat în parté hunilor, armeleîmpotriva soţiii sale Anthimii întorcând. CeAnthimie, nici cu acesta din bărbăţiia și vitejiiasa scădzind, cu ai săi bărbătéște războiul auţinut; și macar că cu multă trudă și primejdie,însă pănă mai pre urmă pe Attila au biruit și lapace să să pléce l-au făcut.

Attila încă vădzind că cea mai pre urmă larău îi va cădea, i-au căutat a face pace dupăvrérea lui Anthimie, priimind ca și pre viclianulArmighislie să-l omoare”; și așé au și făcut;apoi, rușinat, la locurile sale s-au întors.

Aicea încă mare dovadă iaste că romanii au

Aicea încă mare dovadă iaste că romanii aufost lăcuitori neclătiţi în Dachia și în toatenăbușirile a tuturor varvarilor câte mai denaintes-au făcut, ei pre locurile sale trăitori au stătut,căci chiar istoricul arată că într-această năvalăși pănă la Dachia au agiuns, iară războiul li-aufost în Bulgarié, căci Sardica cetatea, dupăsocoteala gheografilor, iaste Sofiia; de unde săpoate cunoaște că trécerea Attilii peste Dunăreau fost prin Pannonia și numai ciambulurile să-ifie agiuns și pănă la Dachia.

Așijderea, înainte să va arăta că Attila maimult spre părţile Saxoniii să zăbăviia și deacolo era șliahul oștilor lui, prin ţara leșască(carea pănă atuncea tot supt numele tătă[râ]miisă cuprindea, precum am arătat la hotărâreaSchithiii, iară mai pre urmă după cé s-audescălecat crăiia leșască s-au numit ţaraleșască) pănă la Tanais și în tătărârea despreRăzsărit.

Capul XV. Arată-să a triia năpadă a Attilii

La annul 449, scrie istoriia carea să chiamăConstituţiile, adecă aședzământurileîmpăraţilor, precum Attila mutându-se cu toateoardele de la Răzsărit spre părţile Apusului, auvinit la Turinghia, carea iaste parte a familiiisaxonești, între ducatul Misniii, Brunsvicului,Hassiii și a Franconiii;[37] acolo locul sfatului

așédzindu-și, în cetatea ce să chiamă Insaconsau precum acmu mai știută iaste Isnac, auporoncit hatmanilor săi să margă să supuienormanii, frizii, ţimbrii și alalţi de prinpregiurvarvari, apoi el pentru ca să poată lua știre maicurund pentru toate lucrurile carile să vor lucraîn oblastiia lui, în patru locuri, patru rezidenţii(scaune de stăpânire) au orânduit, în carile aupus oameni purtători de grijă, să știe ce să faceîn toate părţile și prin olăcari să-i facă știre. Decio rezidenţie au pus în coloniia Agripina (careaiaste pe apa Renului, la hotarăle Galliii) înGhermania; alta la Iadira, în Dalmaţia; a triia înLitfania și a patra în tătărâmea despre apaDonului.

Iată aicea aiavea, să șeruiaște și săcunoaște șliahul, carile au fost ţiind varvarii luiAttila și din tătărâmea cea mare, cu multul maidin sus de Dachia noastră au fost trecând de laRăzsărit spre Apus, adecă de la Don prinLitfania spre Ghermania și Italia, de care lucruromanii, lăcuitorii Dachiii, macar că scriitoriiceva ales nu pomenesc, însă de jiganie mare șiputérnică ca aceaia, de care să vor fi și clătitceva despre părţile de la câmpi, de credzutiaste, că să vor fi tras mai spre munţi (căci într-altă parte să să fie adus sau din Dachia de totsă să fie rădicat, precum dzisem, nime nuînsămniadză), adecă spre Ardial și peste Sireti,

cești mai de sus, iar spre Olt, cei mai de gios șipre tot tractul carile acmu să dzice podgorie;adecă pe supt Munţii Carpatici (cărora noi ledzicem munţii ungurești) de la CâmpulungulMoldovenesc pănă la Câmpulungul Muntenescși pănă în dreptul Severinului, pre care locuri deciia au și lăcuit, mai mulţi, înainte vom arăta;căci și acesta loc, cât să fie de lat și de lung potști cei ce mapele vor cerca, cu carii prin ţărâlenoastre a îmbla li să va fi tâmplat, că nu puţinloc iaste și acesta carele și de agiuns și maifără grijă să poată putut fi și celor ce vor fi trăitmai denainte pe acolo și celora ce să vor fi trasde la câmpi spré munţi.

Aceasta noi socoteală o dzicem, căutând lacuvintele lui Mihail Neopolitanul, pre carile înCapul trecut l-am arătat, unde dzice că unii aufost cuprins amândoaă Comaniile, cea neagrăși cea albă, iară cititoriul, cu cursul Hroniculuiînainte să va adevéri că și lucrul așé au fost, șiprecum romanii totdeauna în Dachia au lăcuit,precum și acmu într-însa a lăcui să văd; deci sămergém înainte.

Capul XVI. Arată-să pricina cu carea Attila auaflat mijloc de a întrarea în Ghermania

Attila dară, cuprindzind cu oardele sale atâtade mare parte a Evropii și atâtea de multe

neamuri de varvari supt stăpânirea sa puind, cuacestea cu toate neîndestulindu-se, de multăvréme după socoteala voii lui, cum ar putea fiîncă mai înlăontrul Evropii să între și de toatepărţile Apusului supt mănunchiul sabiii sale săpuie și mai vârtos, căci știia că multe crăii devarvari ca dânsul, într-aceale părţi, altele acmusă întemeiase și alalte începuse a să descălecași a să așédza, din carii mai tari și mai putérnicisă videa gotthii a fi (a cărora rămășiţă și el suptoblastiia sa ţinea), carii pre atuncea Galliastăpâniia.[38] Așijderea vandalii Africa apucasă,și Carthaghinea cea vestită, și Romii protivnicăcetate ţinea.

Într-acestea gânduri Attila răsturnându-se,iată lucru după voia lui, precum să dzice, în cericercându-l, pre pământ îl află; că leat 450,Ghenseric, craiul vandalilor în Italia, săîncuscrise cu Theuderic, craiul gotthilor dinGallia; luând cu ficiorul său Hunneric pe fata luiTheodoric, pentru carea Ghenseric cădzind înprepus precum au vrut să-l otrăvască,spentecându-i nasul și grozav sluţind-o, autrimis-o la tată-său.

După această faptă, Ghenseric, temându-sesă nu cumva Theodoric să să agiungă curomanii și să-și cérce răscumpărarea mai cuasupră, cu multe daruri au trimis soli la Attila,

rugându-l să vie asupra gotthilor și să-igonească din Gallia.

Attila, pricină ca aceasta luând, îndată foartebucuros au priimit, nedejduind că cu acelamijloc nu numai pre gotthi din Gallia va scoate,ce încă și împărăţiia Apusului cu vicleșug varăpi. Și așé au poroncit, toate oardile să săstrângă în Sicambria, unde era să facă slim deobște (Sicambria iaste ţara pe apa Renuluicarea să întinde de la colonia Agripina pănăunde să îngeamănă Renul, iară spre Răzsăritpănă la Ghermania, ce să chiamă cattii, scrieGloverie la gheografi, Carte 3, Cap. 3).

Strânsu-s-au dară acolo schithii, gotthii (cariirămășiţa acelor trecuţi mai denainte să fie, decâteva ori am dzis), sarmaţii, cvadii, rughii,bastarnii, marcomanii, burgundionii, thuringhii,bructerii, saxonii și franţii; cu toţii 700 000 devarvari.

Ce Attila, pre gotthi socoti cu armele, iară preromani cu vicelșug să-i biruiască, pentru careaau scris carte la Valentinian împăratul și soli autrimis, rugându-să ca să priimască să poatătréce prin hotarăle împărăţiii cu prieteșug;pentru căce el iaste să margă asupra gotthilor înGallia, carii sint totdeauna nepriiatini împărăţiiromanilor.

Cătră aceasta adăogea să-i gătiască gazdăîn Roma, iară în titul scrisorii s-au numit „Atiila,fiiul lui Mundizic, nepot marelui Nemvrot, născutîn Engadia, cu dumnădzăiască bunătate, craiulhunnilor, midilor, gotthilor și a danilor, groazalumii și biciul lui Dumnădzău” (Mihail RuţieNeapolitianul, Carte 1, și Olah, în „Attila”,Bonfin, Decada 1, Carte 3).[39]

Pre altă parte au scris la Theodoric, domnulgotthilor în Gallia, poftindu-l ca să să însoţascăcu dânsul asupra romanilor, giuruindu-i că-i vada giumătate de Gallia.

Ce de aceste a lui vicleșuguri Valentinian șicu alţii înștiinţindu-se, cu toţii s-au pus la uncuvânt și s-au însoţit, vădzind că asupra tuturorprimejdiia de obște stă. Însoţitu-s-au dară cuîmpăratul Râmului, Theodoric a gotthilor,Gunderic a burgundilor, Merovic a franchilor șiSarghiban, a alanilor crai, și cu toţii au ales săfie Aetie, hatmanul lui Valentinian, voievodpeste toate oștile.

Fost-au acest Aetie roman născut în cetateaDorostola, căriia îi dzicem noi acmu Dristorul.

Într-acesta an, 29 a lui avgust, Theodosie celTânăr, împăratul Răzsăritului, la vânătoarecădzind de pe cal și frângându-și osul spinării,au murit, după ce au împărăţit ani 42, luni 3.

au murit, după ce au împărăţit ani 42, luni 3.

În locul lui Theodosie au apucat împărăţiiaMarchian Thracul, pre carele l-au luat bărbatPulheriia, sora lui Theodosie, fiind dată ficioară,de ani 51.

Capul XVII. Arată-să răzbirea Attilii înGhermania și în Italia și pieirea lui

La Răzsărit împărăţind Marchian, leat 451,Attila s-au sculat cu toate oardele lui și premijlocul iernii au întrat în Ghermania, pre careamai toată cu sine o au rădicat-o, dându-lenedejde de multă și mare dobândă. De ciiatrecând apa Renul, multe cetăţi au arsu și aurăsturnat, pănă au vinit și la Avreliii, careacetate tare sprejinită fiind, acolo au agiuns șiAetie, împreună cu Theodoric și cu ficiorul luiThorismund, cu oștile romănești și a soţiilor șiîndată pe Attila biruind, cetatea au mântuit.[40]

Ce Attila, cu atâta macar în samă cevașinebăgând, ș-au tras oștile la câmpii Catalaonii,unde de iznoavă războiul prospătându-se,groaznică și dintr-amândoaă părţile multămoarte s-au făcut, cât de toţi să fie cădzut 180mii de oameni, osăbi de 90 mii de ghependi șide franchi, carii deosăbit s-au bătut; unde macarcă Theodoric craiul gotthilor au pierit, însăromanii biruitori au ieșit. Iară Attila, cu câţi

varvari i-au rămas, au fugit la Illirie.

Attila iarăși la anul 453 întrasă cu oști înItalie, fiind de oștile lui Marchian gonit din Illiriași acmu sta pe lângă Acfilia; ce Valentinian,împăratul, trimiţind la dânsul sol pe papa Leon,cu cuvintele l-au înfrânt; și așé Attila atunceadin Italia, nefăcând multe stricăciuni, oștile ș-auscos.

Ieșind din Italia, au întrat în Gallia și aunăbușit asupra alanilor, cărora Thorismund,domnul gotthilor, într-agiutoriu viind, cu războiupre Attila au biruit.

Attila, vădzind că spre Italia nu-i merglucrurile cu năroc, s-au întors iarăși la Schithie.Și nu după multă vréme, leat 454, sau precumsocotéște Ricţiolus 455, în nunta unei copile cevrea să ia, cu vin mai mult împodobindu-să, i s-au slobodzit singele pre nări și, așé stărnutândsinge, au murit.

De moartea Attilii, Nicolai Holah, în carté ceo numéște Attila, mai pre larg scrie așé: „Attila,dzice, întăi au cerșut să ia pe Honora, sora luiValentinian, ce în zădar ieșindu-i pofta, să fieluat pe fata domului bactrianilor, pre care au fostchemând-o Micolta; ce acmu el prea bătrân lavârstă și din fire fiind slăbit, și vin mai mult decâts-au cădzut la nuntă să fie băut, și noaptea, cu

copila peste măsură giucându-să, de multăosteninţă să i se fie pornit în somn singele a-icură din nas și așé dimineaţa să-l fie găsitmireasa mort”.

Iară aceasta povéste, precum Attila să fiecerșut pe sora lui Valentinian și copila aceaiasă fie fost fata domnului de Bactria, noi, de undeau luat-o el, n-am putut afla.

După pieirea lui Attila, ficiorul lui cel maimare Dinzing au rămas domn unnilor dinPannonia, iară cel mai mic, căruia Bonfin îidzice Ernac, luând o parte de oști, s-au aședzatîn marginile Schithii cei mici, carea astădzi iastelocul den afara Crâmului.

Așijderea, Decada 1, Carté 7[41], dziceprecum „niște rude a Attilii, Evmegiur și Vultizicsă fie apucat Dachia măluroasă (carea iaste dinTisa pănă în Olt), iară o parte de uniîmprăștiindu-se pănă la Machedonia și la ţaragrecească să fie agiuns, aceștia cu toţii pe-ncet,pe-ncet s-au potopit; de unde au rămas launguri dzisa carea dzice: Ca unii în Greţia s-audus, adecă carii ce s-au făcut nu s-au mai știut.”

Istoria Attilii pentru aceasta oarecé mai prelung dinceputul pănă la sfârșitul lui am adus-oca să poată chiar cititoriul nostru a cunoaște; cădeși mare și lat au fost pojarul acestui varvar,

deși mare și lat au fost pojarul acestui varvar,însă toţi scriitorii (câţi noi a videa am putut, căciși alţii, carii la mână nefiindu-ne, cevași dintr-înșii a pomeni n-am putut), unul macar nupomenéște Attila sau să fie stăpânit Dachiapeste tot, sau să fie trecut prin Dachia de gios,fără numai cât o dată, i-au agiuns prădătorii șipănă la dânsa, precum s-au pomenit.

Pentru aceasta, dară, greșéște săraculNeculai Costin (Dumnădzău să-l ierte), căci înistorioara sa de Dachia, la Capul cel mai de preurmă scrie, precum ţara Dachiii să să fie pustiitpre vrémile Attilii și să fie stătut pustie, toată ţaraaceasta, unde noi trăim, mai bine de 600 de ani.Ce greșala lui pre lesne să poate arăta, căciîntăi pune năpădiré Atilii la anul 401 și Attila auîntrat spre părţile Apusului la anul 449; precumtoţi istoricii într-un glas mărturisesc și trécereaoștilor prin Dachia să nu fie fost, curat s-auarătat.

Așijderea precum pănă la vinirea lui DragoșVod, carele după greșită socoteala istoriculuimoldovenesc să pune la anul de la Adam 6867,carele iaste de la Hristos 1359, nu 400 ce 910ani sint la mijloc; în care an, după socoteala luiCostin, ar fi trebuit ţara noastră să fie stătutpustie.[42]

Ce noi mai mult dintre celé omenești pe omul

trecut nesupărându-l, în cursul Hroniculuiînainte, de va agiuta Dumnădzău, nu numainepustiită ţara să fie stătut, ce încă cu mulţi animai înainte, de Dragoș Vod’ bine întemeiată șicu domni vestiţi ţinută să fie fost, o vom arăta,așé cât și el (Dumnădzău să-l pomenescă), dear fi viu, și să vadză istoricii (pre carii poate fi înviaţă a-i vidé nu i s-au tâmplat) singur greșalasa cu dragă inimă ar mărturisi, ce aceastalăsind, să vinim la cuvânt.

Valentinian, împăratul Apusului, încăși laanul 454, mart. 17, fu ucis de Anichie Maxim, înCâmpii Marţiii, în al treidzecele an a împărăţiiilui și a vârstii în 36 de ani.

După moarté lui Valentinian au stătutscaunul Apusului fără împărat, luni 10, dzile 15,pănă când Leon împăratul Răzsăritului au trimispe Maioran, mai marile oștilor, împărat la Roma,leat 456, fevruarie 28, căci și Marchianîmpăratul Răzsăritului, într-același an, în 26 a luighenar, murise, după ce ţinusă împărăţia ani 6,luni 6 și după dânsul au stătut la împărăţie LeonThracul, precum dzisem; iară Maioran s-auîncoronat împărat Apusului, în Ravenna, aprilîncepându-se.

Capul XVIII. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Leon Thracul pănă la Zenon

Împărăţind la Răzsărit Leon și la ApusMaioran, în părţile Dachiii ceva să să fie lucrat,istoriile anume nu pomenesc, fără numai la anulde la Hristos 460 scriu[43], precum Dinzig,ficiorul Attilii, stând în locul tătâne-său împărathunnilor, multe războaie să fie avut cu varvarii,carii după moarté Attilii vrea să leapede giugulde pe cerbicea lor, din carii întăi era ostrogothii,carii nu numai căci de supt stăpânirea hunilor s-au dezbătut, ce încă în părţile Panonii crăiiaaședzindu-și, de ciia precum hunnilor așé altorastrașnici au rămas.

Iară al doilea an, leat 461, Maioran, împăratulApusului, au pierit ucis de mâna lui Reţimirgotthul, mai marile oștilor și au stătut laîmpărăţie Sever. Maioran au împărăţit ani 4, luni4, și au pierit în 7 a lui avgust.

În anul 463, ostrogotthii cei dezbătuţi de supthuni și apucasă o parte din Pannonia, au întratcu pradă în Thrachia, de acolo în Illiria; ce maipre urmă au făcut pace cu împăratul Leon; șipentru credinţă (precum scrie Sigon),Theodomir, domnul gotthilor, au dat zălogîmpăratului pre ficiorul său, pe Theodoric, fiindcopil de 8 ani, carele mai pre urmă s-au chematVeroneanul. Leat 465, s-au tâmplat pierirea luiSever împăratul Apusului, de carea mai sus amdzis. După moarté lui, au stătut scaunul văduv

un an și 8 luni pănă când s-au ales împăratAnthimie, carile s-au încoronat la anul 467, april12.[44] Pre acestea vrémi multe războaie săpome[ne]sc în părţile Africăi, unde Gherseric,domnul vandalilor, mare biruinţă au dobânditasupra hatmanilor lui Leon, că având aproapede 1000 de vase, cu blăstămăţiia lui Vasilic, maitoate au cădzut pe mâna nepriiatinilor; cu careade ciia atâta s-au întărit vandalii, cât de nime nusă mai temea.

Iară leat 469 (scrie Marţelin), precum gotthiiși hunnii, multe războaie au avut în Pannonia,între sine gâlcevindu-se, carii de carii o vorstăpâni; ce pănă mai pre urmă gotthii biruind pehuni, nu numai Pannonia au stăpânit, ce încă șipre Densic, ficiorul Attilii, omorând, i-au tăiatcapul și l-au trimis la împăratul Leon în Ţarigrad;căci gotthii (precum mai sus am pomenit) cuîmpărăţiia Răzsăritului avea pace.

Leat 470, hunnii, lovind în Pannonié pe deceaia parte de Dunăre, au prădat pănă laDalmaţia, ce înapoi cu pleanul întorcându-se, i-au lovit Theodomir, domnul gotthilor, și nunumai căce i-au biruit și tot pleanul au scos, ceîncă și pe Hunimund, domnul hunilor, l-au prinsviu; însă pre acesta nici l-au omorât, nici l-autrimis la Ţarigrad, ce făcând între dânșii unaședzământ, l-au slobodzit.[45]

Leat 472, iunie 11, Riţimir s-au sculat asupralui Anthimie, cumnatului său (căci Anthimieţinea fata lui Riţimir). Anthim, macar că în Romasă închisése, ce nici așé putând hălădui, fuprins și omorât, după ce au împărăţit ani 5, luni3.

În urma lui au stătut la împărăţiia ApusuluiOlivrie, carile trăind numai trei luni și 23 dedzile, au murit octomvrie 23, după carele autrecut luni 4 pănă s-au ales la împărăţieGlichirie și la anul 473, în 5 a lui marte, s-auîncoronat împărat în Ravena.[46]

Acéstea amestecături și războaie, toate câtes-au pomenit, aiavea sint, că de Dachia niciunul nu s-au atins, precum singuri istoriciiarătând, altă dovadă nu le mai trebuiaște,precum și la anul mai denainte trecut Evaric,domnul gotthilor, au prădat la Luzitania.

Iară leat 474, în luna lui ghenarie, Leon aumurit de vintre, după ce împărăţise ani 17,lăsind la împărăţie pe nepotu-său Leon celTânăr, ficiorul lui Zenon, încă prunc în fașe fiind,carile trăind (precum scriu Fasţiculile Sicul[47])numai 17 luni, încă necunoscând ce luase, ce-au pierdut și ce-au lăsat.

După moartea lui, într-același an, Iulie Nepos

(carele mai înainte Leon împăratul îl făcusăchesar, și-l însemnase să fie moștenitoriuîmpărăţiii Apusului), sculându-se cu vasele auîntrat în Italié și pre Glichirie, carile nici o gătirede oasté având, au scos din împărăţie și l-aufăcut episcop Saloniii. Și el în 24 a lui iunie auîmbrăcat haina împărătească.[48]

Murind pruncul Leon, tată-său Zenon austătut la împărăţiia Răzsăritului. Alţii povestescprecum Zenon, vrând să omoare pe Leoncuconul, maică-sa Adriana, suppuind altul înlocul lui, să-l fie ascuns și apoi mai marefăcându-să, să-l fie tuns cliric și de ciia suptschima călugăriască, necunoscut să fie trăitpănă la împărăţiia lui Iustinian; ce acesteabasne să fie, le socotéște Patavie, Parte 1,Carte 6, Cap. 17.

Capul XIX. Dovedéște-să traiul romanilor înDachia de la Zenon pănă la Anastasie

În al doilé an acestui împărat, carele iasteanul Domnului Hristos 475, scrie Chedrin,precum serachinénii Asia și hunnii Thrachia auprădat și împărăţiia tare au destrămat; Zenonîmpăratul desfătărilor dându-să și de grijeapublicăi puţin îngrijindu-să.

Așijderea la anul 479 Theodoric, domnul

gotthilor, cu pradă în Greţia, cevași n-au pututisprăvi, căci Sabinian hatmanul oștilor de laIliria, ieșind înainté lui, l-au oprit și l-au împinsînapoi.[49]

Leat 479 Theodoric Schithul, ficiorul luiThriarie, cu gotthii întrând în Thrachia, auprădat-o, pănă au vinit și supt zidurileŢarigradului și ar fi luat și cetatea de n-ar fisimţind vicleșugul oamenilor săi, de care lucru,sculându-să de supt Ţarigrad, s-au dus la Illiria,unde cădzind de pe cal și dând într-o suliţă cesta la un car înfiptă, s-au înţăbat într-însa și aumurit.[50]

Aicea, cu acest Cap, sfârșitul Cărţii aceștiiavrând să dăm, pentru dovada traiului romanilorîn Dachia supt stăpânirea împărăţiii romanilor,iară nu a altora au fost, dovada cea mai de preurmă vom aduce, la care socoteala noastră, cala un fier de corabie, neclătit și nemutat legând,nu numai cât în vremile trecute Dachia suptstăpânirea romanilor să să fie ţinut, să vacunoaște, ce încă pentru vremile viitoare (carilesint să dzicem înainte), mare lumină, deadeverinţă Hronicului nostru va aduce șiprecum canoanelor, carele cititoriului nostruîntăi am dat, în toate potrivindu-să, iarăsocoteala potrivni[ci]lor împotrivindu-să, să vaarăta.

Deci dară, leat 483, Evaric, domnul gotthilor,în Galia după ce domnisă 17 ani, au murit și austătut în locul lui domn, ficior lui, Alaric.

Iară Theodoric, carele era din familiaAmalilor, alt „domn a gotthilor, plecându-seîmpăratului cu mare cinste l-au priimit Zenon,puindu-l mai mare pre învăţătura oștilor șiînsămnându-l să fie și consul și cătră acesta l-au pus voievod pre oștile Dachiii măluroasă(carea precum să fie o parte de ŢaraMunteniască, mai denainte am arătat), și pe céldin Misia”, unde au stăpânit acea voievodziepănă la anul 487.

Într-acesta an scrie același istoric, precum„Theodoric Amali, săturându-să de binefacerealui Zenon în Misia, s-au viclenit și hotarăleîmpărăţiii au început a prăda; împotriva a căruia,macar că Zenon și arme gătasă, însă au scornitmai bine prietenéște și cu binișor să-l poarte; șiașé l-au îndemnat mai bine să între în Italia,giuruindu-i precum îi va da și cărţi și agiutoriupentru ca să-l primască, întrând acolo”.

Theodoric încă, după sfatul împăratuluilăsindu-să și „vădzind că alalţi gotthi din neamullor acmu în Galia lin trăiia și audzind precumherulii, neam prost și întunecat, Italia, ca cum li-ar hi fost de moșie, vrea să o ţie, îndată cu toţii

ai săi s-au gătat să margă la Italia”.[51]

Și așé, leat 490, ”Theodoric Amali (carelemai pre urmă s-au chemat Veroneanul), pe lamijlocul iernii, s-au sculat cu tot neamulgotthilor, cu muieri cu copii și cu toată povijiecaselor și ieșind din Misia, au purces spre Italia.

Odoaţer, domnul herulilor, vrut-au să-iînchidză calea la munţi, ce ceva a isprăvi n-auputut. Apoi la apa Sonţium ș-au dat războiu,unde Theodoric au fost biruitoriu; de ciia iarăși l-au biruit la Verona și așéși de tot au spart peOdoaţer. După izbândă îndată au luat și cetateaVerona; pentru aceiea de ciia s-au chematVeroneanul. Odoaţer pierdzind războiul șioamenii au fugit la Roma; ce romanii avândcărţi de la Zenon, pentru ca să priimască peTheodoric să le fie craiu, n-au priimit să lasă peOdoaţer în cetate. El vădzind că și în Roma nu l-au priimit, a fugit la Ravenna, unde așijdereanepriimindu-l, cu sabiia ș-au făcut cale încetate.” După acéia Odoaţer, mai culegândoaste, iarăși au avut cu Theodoric războiu laapa Duca, ce și acolo bătut și gonit fiind, aufugit la Ravenna.[52]

Theodoric de ciia încungiurând Ravenna aubătut-o 3 ani nepărăsit. Odoaţer, macar că dedemult, noapté fugisă din cetate, vădzind că

acmu n-are ce >să< mai face, au cădzut larugămente și la pace, poftind pe Theodiric săpriimască să fie amândoi soţii și să împărţascăde atocma în Italia, care Theodoric întăi aupriimit, apoi, chemând pe Odoaţer la veselie, l-au omorât și au rămas el de ciia singurstăpânitoriu.

Iată, iubite cititoriule, de adeverinţăiubitoriule, cum de frumos și de curat arată șidovedesc istoricii că Zenon împăratul au făcutpe Theodoric voievod (au precum cuvântulscriitoriului iaste maghistru) oștilor din Dachia șidin Misia, dară dacă nu era supt stăpânirearomanilor, ce căuta oastea romăniască înDachia? Și ce ar fi pus pe Thedoric maghistruoștilor, în ţară de alţii ţinută. Aicea să dzicem șinoi cuvântul lui Costin logofătul că rău să prindemano ţigănéște.

Iar de ar socoti că acea diregătorie, carea auavut Theodoric în Dachia și în Misia, supt acelanume, adecă să se cheame că Dachia au foststăpânită de gotthi, și așé nu să prinde, și numano, ci așéși nici lado loc n-are, în limbă caaceasta ţigănească. Nu să prinde, dzic, că-iorânduit de altul a fi într-o diregătorie, nu iastestăpânire slobodă precum lătinéște dzicem:„Dominium absolutum”, stăpânitoriu în voielăsată; ce de la altul ţinută și dependens.

Iară noi pentru voia celor ce vor vrea să-și ţiepizma cea dintăi neschimbată, macar că ledăruim și aceasta și să dzicem, că Theodoricîntăi au fost voievod în Dachia de la Zenonîmpăratul orânduit, ce apoi viclenindu-să, auţinut-o în putére și slobod; ce și așé tot încă nusă prinde. Întăi că scriitorii dzic că Theodoric auieșit cu tot neamul său din Misia, iară nu dinDachia de unde să cunoaște, că după ce s-auviclenit Theodoric, romanii din Dachia șislujitorii ei s-au tras de lângă dânsul; iară de ardzice împotrivnicii că aceasta scriitorii nupomenésc, vom lăsa și aceasta după voia lor.

Ce așé această stăpânire a lui Theodoric,mai mult de trii ani n-au fost, căci el s-au arătatnepriiatin împărăţiii, leat 478, iară din Misia cutotul s-au rădicat, leat 490. Deci stăpânire saumai adevărat să dzicem tirănie, numai de treiani, adevărată stăpânire nu să poate chema.

Rămas-au dară romanii în Dachia noastră dela Traian Marele pănă la această vrémenemutaţi și prin toate răzscoalele câte s-autâmplat neclătiţi, precum din istorici am arătat ș-am dovedit.

Ce pănă Capul acesta a sfârși, pentru ca totprepusul de stăpânirea gotthilor să rădicăm,pănă mai pre urmă unde s-au așédzat să

arătăm.[53] Gotthii dară, după ce au biruit ș-auomorât pe Odoaţer, Theodoric mai pre urmă aufăcut pace cu burgundionii, ș-au cumpărat de ladânșii cămpii Lunguriii, iară pre rămășiţaherulilor, din Italia scoţindu-i, i-au aședzat pesupt munţi, locurile lor gotthilor săi împărăţind; șiacolo au rămas de ciia toţi ostrogotthii.

Între acestea, Zenon împăratul, din băuturăfără măsură l-au lovit cea nevoie și atâta l-auţinut de mult cât toţi s-au gândit că au murit șiîndată l-au și îngropat, puindu-i piatră maredeasupra; apoi, în mormânt iarăși la fire viindu-și, au început a striga, ce nime să-l scoaţă n-auvrut și mai vârtos împărăteasa Adriana să-l lasăsă să înnădușeaacă au poroncit; căci fiind ereticpelaghian, în boala lui, altă n-au fost strigând,fără numai pe Pelaghie ereticul; alţii dzic că pepatrichiu Pelaghie să fie strigând, pre carelefără nici o vină l-au fost omorât.[54]

Murit-au Zenon împăratul, leat 491, în luna luimarte, după ce au împărăţit ani 17, luni 3. Înlocul lui Zenon împărătesa Adriana și senatulau rădicat la împărăţie pe Anastasie, ce i-au fostdzicând Silenţearul, adică Trecătoriul, în lunalui mart, în șeptesprădzéce au stătut împărat.

[1] Patavie, Partea 1, Cartea 6, Cap. 14.

Iornand, Cartea De gotthi, Cap. 3 și 4. PavelDiaconul, Carte 12, Cap. 21

[2] Iornand, De gotthi, carte 29

[3] Socrat, Carte 14, Cap. 33. Pavel Dioacon,în Misţelana, Cartea 12, Cap. 12

[4] Procopie, Carte de gotthi 4, Cap. 4

[5] Petavie, Partea 1, Carea 6, Cap. 14.Stravon, Cartea 7

[6] Iornand, Carte De gotthi, cap. 29. Socrat,Cartea 4, Cap. 33 Pavel Diacon, în Misţelana,Carte 12, Cap. 12

[7] Procopie, De gotthi, Cartea 4, list 323.Sozomen, Cartea 6, Cap. 37. Iornand, Delucrurile gotthilor, Cap.24. Ca acéstéș șiAmmiian

[8] Iornand, Cartea De ariiani, cap. 41

[9] Moreri, în Dicţionarul istoricesc, tomul 3

[10] Iornand, acoloși

[11] Zonoras, Cartea 13, Cap. 17. Theodorit,Cartea 5, Cap. 5

[12] Zosim, Carte 4. Idatie și Prosper, înHronic. Sinchie, în Cuvântul pentru împărăţie

[13] Idatie, acoloși

[14] Zosim, Carte 5. Prosper și Marţelin, înHronic. Orosie, Carte 7, Cap. 37. Avgustin, Decetate, Carte 5, Cap. 23, și Iornand, acoloși

[15] Procopie Chesareanul, Istoriia ascunsă,Cap. 18

[16] Iornand, De gotthi,Cap. 48

[17] Iornand, cap. 14. Procopie, Carte Derăzboiul vandalesc, Cap. 3

[18] Zosim, Cartea 4. Ammiian, Idatie șiMarţelin, în Hronic

[19] Amiian, Cartea 27. Ieronim și Idatie, înHronic

[20] Socrat, Cartea 5, Cap. 24. Zosim, Cartea4

[21] Idatie și Marţelin, în Hronic

[22] Zosim, Cartea 5. Prosper și Marţelin, înHronic. Orosie, Cartea 7, Cap. 37. Avgustin,

Pentru cetatea lui Dumnădzău, Cap. 23.Iornandis

[23] Zosim, Cartea 5. Prosper, în Hronic

[24] Zosim, Cartea 6. Socrat, Cartea 6, Cap.23. Procopie, De războiul persilor, Cartea 1.Agathus, Cartea 4, list. 132

[25] Socrat, Cartea 6, Cap. cel de pre urmă.Zosim, Cartea 10. Orosie, Cartea 7, Cap. 40

[26] Orosie, Cartea 7, Cap. 29. Zosim, Cartea5. Iornand, Pentru împăraţi, Cap. 96 și Delucrurile gotthilor, Cap. 30. Marţel, Cartea 13

[27] Zosim, Cartea 6. Marţelin. Casiodor șiProsper, în Hronic

[28] Socrat, Cartea 7, Cap.23. Prosper, Marţelși Olimpiodor

[29] Lemon, Cartea 1, Cap. 4 Ivon, în Hroniculfrizilor. Epitomi, Cap. 4

[30] Sidonie, Cartea 5, stih. 212. Prosper,înHronic,și alţii

[31] Socrat, Cartea 7, Cap. 42. Theodorit,Cartea 5, Cap. 36

[32] Prosper și Marţelin, în Hronic. Idatie, înHronic.Isidor, în Hronic.Misţelana 4. Socrat,Cartea 1, Cap. 23, 24, 25

[33] Matthei Pretor, în Lumea gotthilor, Cartea1, Cap. 8

[34] Mihail Riţie Neapolitanul, Istoriiaungurească, Cartea 1

[35] Sigon și Pavel Diaconul, Cartea 14.Prosper și Hronicul Alexandrin

[36] Prosper, în Hronic

[37] Gluverie, Cartea 3, cap. 16

[38] Prosper, în Hronic. Iornand, De lucrurilegotthilor, Cartea 14

[39] Neapolitanus, Cartea 1. Olah, în Attila.Bonfin, Decada 1, Cartea 3

[40] Iornand, De gotthi, arte mai sus. NicolaiOlah, în Attila. Pavel Diacon, Cap. 15 Theofan,în Misţel. Grigorie de Toron, Cartea 2. Isidor,înHronicul gotthilor. Casiodor și Idatie, în Hronic

[41] Bonfin, Decada 1, Cartea 7

[42] Uréche Vornicul, în Pridoslovie

[43] Ithachie și Sigon

[44] Procopie, Cartea 1. Nichifor, Cartea 13,Cap. 17

[45] Sigon, Cartea 14

[46] Sigon, Cartea 14. Marţelin, Theofan,Cassiodor. Pavel Diacon

[47] Evagrie, Cartea 2, Cap. 17. Theofanin șiTheodor

[48] Marţelus și Cuspin, De lucrurile gotthilor.Iornand, Cartea 1

[49] Evagrie, Cartea 3, Cap. 10

[50] Evagrie, Cartea 3, Cap. 25 și Marţelin

[51] Marţelus, acoloși. Cassiodor și Iornand

[52] Procopie, De gotthi, Cartea 1

[53] Grigorie Tudroneanul, Cartea 2, Cap. 3 și4

[54] Theofan, în Hronicul Alexandrin. Zonora,

Cartea 1

Cartea a cincea - carea aratăgreutatea aceștii istorii și pricinaa continuaţiii ei. Așijderea arată

când și cum s-au schimbatnumele Dachiii în Voloscaia,

Volohia sau Valahia și precumacest nume cum moldovénilor,

așé munténilor, prin multăvréme, au fost unul și de obște,iară mai pre urmă s-au despărţit

Capul I. Arată-să greutatea aceștii istorii

Mărturisim și nu fără puţină tânguială necutremurăm, de mare și de nepurtat greuinţacarea asupră-ne vine; căci mari stânci înmijlocul drumului ca neclătite stau; și multe, șiîmpletecite împidicături înaintea pașilor ni săaruncă, carile și pașii înainte a-i muta ne oprescși calea Hronicului nostru slobod a alerga, tareastupă; și ca troeanii omeţilor de vivor și vi[s]colîn toate părţile spulbăraţi și aruncaţi, cărărilecéle mai denainte de alţii călcate, atâta leacopăr și le ascund, cât nu fără mare fricaprimejdiii ne iaste, ca nu cumva pârtea rătăcind

și cărarea pe carea a merge am apucatpierdzind, cursul istoriii noastre în adâncivârtopi și neâmblaţi codri, de povaţă lipsit săcadă și așé la doritul popas și odihnă să nuputem agiunge.

Ce întăi pre Dumnădzău, carele iaste caleași povaţa spre tot adevărul într-agiutoriuchemând, pre cât în slabe și slăbănoageputinţele noastre va fi, cea de demult și de lamulţi părăsită cale a cerca și urmele céleastupate și pierdute a adulmăca și a ledescoperi ne vom nevoi; și macar că precumsimţim mai de la toţi istoricii (carii pănă acmuducătorii și îndreptătorii noștri era), părăsiţi șiîntr-un chip oarecarele mai de tot (însă nu detot) lepădaţi sintem; însă după cuvântul ce sădzice: Tot ispitește dragostea, toate biruéștenevoinţa, cu care învitare oarécum de iznoavăînsufleţindu-ne, nu așé de tot nedejdea vomlepăda, nici greuimea sarcinii așé de tot-de totne va spăriia, cât de nu în spate a o rădica,macar din locul său a o muta și cât de puţin a oporni, să ne ispitim.

La carea de vom fi poftii și nevoinţii noastredobânditori, cu atâta mulţămiţi și contetuiţi vomfi invitând și îndemnând pre alţii carii decât noiîn puteri mai bogaţi vor fi (că precum și sint, șidupă noi mulţi vor fi, cunoaștem și mărturisim),

grea povara aceasta cu vârvul dégetului, dinmijlocul căii rădicând-o ca pre un bulgăr,scandalul piciorului departe să o zvârliască; șiașé de ciia altora lor următori călătoriia ușoarăși cale deșchisă să facă, căci cătră céle aflatepre lesne iaste a adaoge, dzic cei știutori.

Capul II. Arată-să pricina spre îndemnareacontinuaţiii Hronicului

Pierdut aș fi fost (omenite cititoriule) toatănédejdea și denainte împotrivnicilor și sabiiadin driapta și scutul din stinga aș fi scăpat; șiașé, precum să dzice cuvântul și osteninţa șiundelemnul în zădar aș fi fost cheltuit, și maimult cursul Hronicului înainte a duce, de tot aș firămas, de n-aș fi fost, după multă trudă șisfărmare de cap aflat, precum pentru lucrurileDachiii noastre de au și tăcut unii, iar nu toţiistoricii condéile ș-au frânt: nici tăcérea celormai vechi așé de tot museele, cămările undestau la citială sau la învăţătură, celor mai noi aînchide au putut, cât vechimea vremilor șimulţimea annilor stăpânitoarea știinţii șiîntruducătoarea uitării, așé de tot și peste tot săsă poată face.

Noi dzicem istorici, însă nu noi a veaculunostru, ce noi a veacului după cei vechi scriitori,carii macar că nu după puţine a soarelui

învârtejiri, ca dintr-un greu somn deșteptându-să și ca prin odihnă lucrurile mai marilor săi înmente aducându-și, cu slove a le însămna șicelor mai pre urmă viitori, ca pre o materie gataîn palmă-le puind, spre tocmirea, orânduiala șiaștérnerea lor a-i îndemna și a-i învăţa auînceput. Și aceștia de ciia din céle puţine șiameliţate însămnări, istoriile vremilor trecute cadintr-un adânc întunéric la lumină și la prăvalalumii li-au scos și li-au arătat. Că precum cinevacând află vreo parte de sferă sau de cerc de fiersau de lemn, de pe încujbătura carea véde înparte cea aflată, pre lesne poate giudeca cât săfie fost sfera sau cercul, când au fost tot șiîntreg.

Într-acesta chip Omir, domnul poeticilor, dinpuţine însămnări a altora, prin stâlpi, prinmarmuri și prin moși în moși pomeniri, după 200de ani, toată și întriagă istoria Troadei șirăzboiul a tuturor grecilor la dânsa au scris și laun loc culegând-o, la știinţa oamenilor au scos-o; din céle, adică puţine știute și cunoscutearătând și cu tari argumenturi dovedind, ce autrebuit cei vechi să dzică și n-au dzis, ce autrebut să scrie și n-au scris.

Așé Irodot, întăiul istoricilor, după mie și sutede ani istoriia sa au scris; și trăind, el cu 444 deani mai înainte de Domnul Hristos, pomenéște

și de facerea Turnului Vavilonului. Așé și istoriaîmpărăţiii persilor și lucrurile ellinilor, cu multesute de ani mai înainte de dânsul făcute,șăruind. Părintele istoriii s-au numit, nu doarăcă toată istoriia sa din crierii săi au născut-o, cecă ce de atâta vréme înainte împrăștiiată șinetocmită, prin puţine însămnări (precum maisus dzisem) și pomeniri tăvălindu-să, laorânduială și știinţa tuturor o au adus.

Așé Thuchidid, carele al doilé după Irodotistoria ellinilor săi au scris, așé alalţi vechi șielenéști scriitori, lucrurile cu sute și mii de aniînainte din istoriile sale încep.

Așé Xenofont, așé Dionisie Alecarnisău, așéPavsanie, așé Cfintius Curţius, carele au trăit 48de ani după nașterea Domnului Hristos, au scrisistoriia lui Alexandru Marele Machedon, acăruia împărăţie și fapte au stătut mai înainte deCfintus Curţius cu 360 ani.

Așé Plutarh, după 400 ani, au scris delucrurile lui Filip și a lui Alexandru.

Să nu pomenim aicea pre Moisii, mareleproroc și hatman nărodului izrailtean, carele cusuflarea Duhului Sfânt scrie istoriia facerii lumii,carele au fost mai înainte de dânsul cu multevacuri.

Ce să pomenim pre Iosif și Filon, carii iudeifiind și în limba eliniască, pre la anii dupănașterea Domnului Hrisrtos 60 și 70 pănă la 90,istoriile sale au scris, și mai ales Iosif, carele aualcătuit carte de véchimea lucrurilor iudeești dela începutul neamului său pănă la vrémea lor,istoriia de atâtea mii și sute de ani, din puţinefântânele istoriii sfinte, în mari ape și râuriprefăcănd-o.

Așé Titus Livius, carele au trăit pănă la anuldupă nașterea Domnului Hristos, alnoaăsprădzécelea, au scris istoriia romanilor șilucrurile mai denainte de dânsul o mie și maibine de ani.

Așé toţi alalţi luând, și cu puţinéle semneîndămânându-să, istoriile sale au șăruit și la celcădzut a lor stat și chip li-au adus.

Acestora dară și noi a ne uita de vomîndrăzni, ce spaimă și ce rușine ne va timpina șimacar că cu întriagă a inimii știinţă dzicem, cănu doară cinstea și lauda a pomeniţilor istoricipretendeluim vom să cérem, (că aceasta de amși gândi nespălată pata feaţii noastre am pune),ce ca moimâţa lucrurile omenești uimind, dupăslabe puterile noastre, ne vom nevoi, ca dinînsămnările și toanele unor mai pre urmăistorici, la ivală și la arătare să scoatem, ce aulipsit în cei vechi și ce au trebuit să nu lipsască,

lipsit în cei vechi și ce au trebuit să nu lipsască,adecă célea ce istoricii cei mai vechi, sau cucondeiul li-au trecut sau de nu li-au trecut,curăutatea vremilor ni-au pierit, sau de sint și defaţă, ce sint puţinéle și amelăţături numai, prelarg și mai curat să le aședzăm; precum poftaadeverinţii și a iubitorilor de știinţă adevăratăpoftéște să le dovedim, precum cestea, ce câtde târdziu și de nou să dzic, altele să nu fie fărănumai iarăși acélea ce în vremile lor adevăratau fost și s-au lucrat. Și dzisele cestor mai depre urmă nu scornituri de crieri (nu deDumnădzău acestea în capul vreunui istoric deadeverinţă iubitoriu să încapă), nici povestiriplăzmuite, ce célea ce cu condeiul atunceatrecute, acmu din închisoarea uitării izbăvindu-să, la lumina pomenirii să vie, precum cursulHronicului pre la locurile și vremile sale, înainteprivélii și giudecăţii cititoriului le va pune și le vaarăta.

Capul III. Arată-să cea dintăi a bulgarilorieșire spre părţile împărăţiii romanilor

Întăi dară trebuie să să pomenească că noiîn a Hronicului nostru, Carte 3, Cap. 2, 3, curatam arătat, precum minciunos și cu năpaste iasteDachiii numele Flachiii, pre carile vor unii așénumai pe-ntreg și fără nici o socoteală, cu mulţiani mai denainte de desălecatul ei cu romani săi-l dea și cu năpaste asupră să i-l puie, unde noi

pre scurt pentru aceasta ameliţind, cuvântul amcruţat, că aicea la locul său, pe larg să-l dzicemși să-l arătăm.

Deci pricina și născătorii acestui nume nou aDachiii fiind întăi bulgarii, întăi pentru a lor ieșireîntr-aceste părţi, să dzicem trebuiaște.[1]

După prădzile Attilii (pentru carele în Cartetrecută mult s-au dzis), cu 48 de ani mai preurmă, scrie Marţelin, precum leat 499, în 7 ani aîmpărăţiii lui Anastasie împărat (precumînsămneadză Calvizie[2] la acesta an și Petavie,Partea 1, Carté 7, iar Gheorghie Chedrin dzice,într-al 10-lea și al 11-lea an a împărăţiii luiAnastasie, despre părţile Crivăţului s-au arătatîntăi spre părţile Evropii neamul varvarilorbolgari, carii pănă atuncea nici vădzuţi, niciaudziţi, necum știuţi, era în părţile împărăţiiiromanilor.

Acéștia dară bulgari rădicându-se de pisteapa Volga (de pré care și numele au), fără vésteși tot de o dată au întrat în hotarăle romanilor șipănă la Thrachia peste Dunăré prădând, marirăutăţi și jacuri au făcut; împotriva a căroraAnastasie împărat trimiţind oaste, li-au ieșitînainte la apa ce să cheamă Zursa și dându-lerăzboiu, fură romanii biruiţi; multe capete defrunte și 4000 de slujitori pierdzind.

Împăratul Anastasie, vădzind că împotriva aneam vrăjmaș ca acesta cu armele ceva nu vaputea folosi, multă sumă de bani dându-le, i-aumai potolit și într-acea dată din hotarăleîmpărăţiii să iasă i-au înduplecat. Bulgarii înapoiîntorcându-să, tocma la locul lor să să fie întors,au prin locurile hotarălor împărăţiii să fie rămas,la istorici curat a cunoaște n-am putut.

Ce atâta numai cât iarăși acela istoric scrie,precum la anul 502, bulgarii iarăși să fie întratcu pradă și să fie vinit pănă aproape deThrachie.

Aicea cititoriul bine de va lua sama acestordoaă prădzi a bulgarilor, a doaă lucruri vaînsămna, carele, precum trebuie cunoscându-să, multă lumină socotélii ce vom să dzicem vorda; unul dară iaste, că în prada dintăi au trecutbulgarii prin Dachia, Misié, pănă la Thrachia;iară al doilea precum s-au apropiat numai deThrachia, din carea aiavea iaste, că bulgarii sauaproape de Dachia au stătut când s-au întorsdin năvala dintăi, sau în singură Dachia sprepărţile câmpului s-au oprit, adecă spre Nistru.

Deci, oricum ar fi fost, într-alt chip nu săpoate înţelége fără numai că bolgarii prinDachia li-au fost a tréce la Misia și la Thrachiași ochii lor de ochii romanilor întăi în Dachia să

fie dat, apoi aiurea. Această socotealăadevărată să fie, dintr-același istoric sădovedéște, de vréme ce scrie că bulgarii, la adoa vinire trecând în Misia au rămas într-însa șiAnastasie împăratul cu de-a sila de acolo să-iscoaţă neputând, li-au dat cale să triacă înPannonié.

Și așé bulgarii, leat 504, au trecut Dunărea șiau întrat în Pannonia, unde îndată au luatcetatea Sirmion (carea să fie fost dimpotrivaBeligradului aiure am arătat), de unde săcunoaște, că de n-ar fi trecut întăi prin Dachia(măcar că aceasta istoricul anume nupomenéște), n-ar fi scriind, că din Misiasculându-să au întrat în Pannonia, carea iastepesté hotarul Dachiii spre Apus, precum și deaceasta în doaă, trei locuri s-au pomenit.

Rămâne dară adevărul, precum bulgarii,când de la Volga au ieșit, întăi să fie vădzut înDachia pre romanii acolo trăitori și pre aceiromani să-i fie numit cu numele carele au fostavând în limba lor romanii, pentru carea acmuașé pre rând vine cuvântul să cercăm, să aflămși să arătăm, romanii la limba bulgăriască(carea una cu cea slovenescă să fie, nime să vaafla să tă[gă]duiască), ce nume au avut.

Capul IV. Dovedéște-să precum numele

Dachiii bulgarii să-l fie schimbat și precummoldovanul și romanul în limba lor tot un

nume au

Cu greșită a voroavei deprindere, Non usu,sed abusu, s-au părut precum numele Dachiii șia romanilor într-însa lăcuitori, într-alt nume s-aunumit,că precum cu bună dovadă sintem săarătăm, nu mutat numele, ce într-altă limbătălmăcit să fie și tălmăcirea deciia să să fie ţinutîn loc de nume nou; iară amentréle în hirișiia sași Dachia și romanii din Dachia, precum d-inceput s-au numit, tot așé și astădzi sănumăsc. Aflăm dară din hronicul slovenesc [3],precum cel vechiu a romanilor nume, la limbaslovenească, să să fie chemat Volohă, careaanume astădzi ni-l dau noaă moldovénilor (șimacar că și munténii tot supt acest nume săcuprind, însă mai pre urmă li-au dzis multéni, decarea mai înainte să va dzice), odânăoarăromanii pe slovéni de la Dunăre, într-acestachip scrie:

Volohom je naședșim na Dunajckija sloveny;i sedșm im v nih, i nasilujușcim im slovene i vpriședșe sedoșa ovina Visle-reţe i prozvașjapoljane i proci.

Așé aceastași, cu acesteași cuvintemărturisește, și letopiseţul rusesc cel mare[4], de

pre carea și pănă astădzi cei ce vor scrie hirișslovenéște, când ar vrea să scrie numeleromanului și a moldovanului, într-alt chip să ledzică nu poate, fără numai și cestuia și celuiavolohă; iară când ar vrea nu după limbaslovenescă, ce după cea lătinească să scrie,a tu n c e a volohă numele hiriș rămâne aromanilor din Dachia, adecă din Moldova, iarăromanilor din Italia, rimlene, de pe numele,adecă a Romii.

De unde decât zările soarelui mai luminos săvéde că bolgarii întăi de romanii din Dachiiadând, pre hireș numele romanilor în limbaslovenească lor știut, volohi, i-au chemat, adecăromâni și ţara Dachiii, în carea romanii lăcuia,Voloscaia Zemle, adecă ţara sau pământulromanilor. Aceștei socoteale neclătite mărturiine sint toate neamurile a cărora limbă pre limbaslovenească maică să cunosc, precum sint:rusii, căzacii, léșii, bolgarii aceștia, slovenii(carii mai pre urmă și ei au vinit în părţileEvropii), boemii, sirbii, bosnénii, și alalteneamuri carele vor mai fi, toate acéstea, dupăcel hireș și vechi nume a romanilor, în limba lor,volohi ne dzic și noaă și romanilor din Italia,care neamuri de ciia, mari și vestite crăii înSarmatia, în Misia (căci în Dachia noastră vreunniam de aceștia să să fie stăvit, la vreun istoric avidea nu ne s-au tâmplat), în Thrachia, în

Dalmaţia, în Panonia, în Illiria și în Bohemia, aupus și au întemeiat (carele tuturor știute fiind,acmu aicea mai mult a le număra nu ne vomzăbăvi) și de la dânsele altele cu vrémedesprindzindu-să, ca cum în limba lătinească șiromânească nou nume ar fi priimit – DachiiiValahia; și românilor din Dachia, adică tuturorromanilor, cu un nume de obște, valahi li-audzis, iară amentréle numele acesta, dupătălmăcirea limbii slovenéști căutându-să, nicimutat, nici schimbat iaste, precum am dzis,roman, și Voloscaia Zemle, ţara romanilor,precum noi singuri și astădzi români ne dzicem.

Capul V. Arată-să precum numele Valahiii,după acéste tâmplări, multă vréme cu

moldovénii, tuturor românilor, de obște aufost

După schimbarea sau mai adevăratătălmăcirea numelui Dachiii în Volohia, multăvréme toate trei ţărâle pomenite cu un nume s-au numit, pănă adecă când domniia, dintr-unaîn doaă, s-au despă[r]ţit, pre care vréme parteaValahiii cea mai mare, de pe apa Moldova atoată ţara mutând, s-au numit Moldova, singurăŢara Muntenească cu numele Valahiii rămâind.

Ce pentru adeverinţa acestui lucru, a noastrăsocoteală într-o parte dând, singure mărturiile

gheografilor să aducem și pentru noi ei săgrăiască. Scrie Iohan Bund din Gloverie[5]

gheograful: „Lăcuitorii, dzice, acestor ţări (adecăa Moldovei și a Munteniii, și a Ardialului) maidenainte au fost gheti, cărora, după socotela luiPlinie, romanii li-au dzis dachi; iară după acéias-au despărţit Dachiia aceasta într-altenume>re< noaă. Deci carea demult s-au fostchemând Dachia din mijloc, apoi s-au numitTransilvania, adecă cum dzicem noi Ardialul.Între aceasta și între Dunăre s-au dzis Valahiamică, adecă Ţara Muntenească. Între Valahiemică și între apa Prutului, așijderea între Prut șiîntre Nistru pănă la Marea Neagră, s-au chematValahié mare, adecă Moldova.” Așijderea,același gheograf, de Transilvaniia, Carte 9,dzice: Care ţări acmu cu deosăbite nume>re<să chiamă Valahia și Moldavia în vrémile maivechi tot c-un nume, Valahia să chema.

Deci, noi mai mult cuvântul nelungind, pentruacesta a Valahiii de obște nume, cu mărturiiastreinilor, pre cititoriu îndestulit să fie poftim, iarănoi vom arăta pricina cum streinii și megiiașii deprinpregiur, și când au început pré acéstea ţăricu ale sale nume>re< a le chema.

Capul VI. Arată-să pricina căci ţărâle acésteamai pre urmă cu deosăbite nume>re< s-au

numit

Pricina pentru căci nu toţi streinii pre acestedoaă ţări (căci pentru ţara Ardialului aicea nudzicem) în trei féliuri le număsc, aiave iaste,căci, precum am dzis mai denainte, acésteadoaă ţări supt un nume a Valahiii cuprindzindu-să și pănă când era supt o stăpânire și supt undomn, numai cu însămnarea Valahiii mari șimici să despărţiia; iară după ce s-au despărţit,pre vrémile lui Dragoș Vod’ Moldova și pre a luiRadul Vod’ Negrul Munteniia, Moldova ș-auschimbat și numele și de pe apa Moldovei saude pe cel mai vechiu nume Molisdaviia s-aunumit Moldova.

Munténii ș-au ţinut numele cel de bolgaripus, Volohia sau Valahia, carele în limbanoastră să dzice Ţara Românească. Léșii, rusiiși alte limbi toate, câte de la Moldova spreCrivăţ trăiesc (macar că volohii, din VoloscaiaZemle ș-au schimbat numele în moldovéni și înMoldova), însă ei, cu toţii, numele carile întăi dela bolgari au rămas, să li-l rădice n-au priimit; cetot cu acel vechi nume volohi, adecă romani, i-au chemat și-i chiamă și pănă astădzi.

Vecinii despre Apus numele nou priimind,precum moldovénii singuri s-au chemat lormoldavi și ţărâi Moldavia i-au dzis și-i dzic.Aceasta noi mai înainte în multe locuri ampomenit din istoricii léșești și din Bonfin și

Leunclavie.

Vecinii despre Amiadzădzi, carii întăi eraîmpărăţiia grecilor, amestecând și cel maidemult și cel mai nou, și din doaă un numealcătuind, li-au dzis moldo-vlahi și ţărâi Moldo-Vlahia. Turcii mai pre urmă (o! căci nici n-au datDumnădzău, nici noi, nici altă limbăcreștiniască, vecini ca aceștia să nu fie avut) i-au dzis: Cara Bogdan, de pre numele luiBogdan Vod’, tatăl lui Dragoș Vod’, iarămoldovénilor bogdanlu, adecă oamenii luiBogdan.

Leunclavie, în Pantecte, la numele Bogdan,dzice că moldovénii așé să să fie chemat,tocma de pe vremile împăratului VasileBulgarocton, într-a căruia vréme au foststăpânind ţărâle acéstea un Bogdan și pentruadeverinţa cuvântului aduce mărturie peZonoras, istoric vrémilor acelora, a căruia loc șinoi aiurea pre larg l-am pomenit.

Tătărâi și după numele ce li-au dat turcii șidupă numele ce ș-au pus singuri, și bogdanludzic moldovénilor, și boldovan schimbând slovadintăi m în buche.

Deci pentru nume>re<le Moldovei și amoldovénilor așé, iară pentru numelemunténilor într-alt chip, că întăi moldovénii

schimbându-și ei singuri numele, precum amdzis, au schimbat și a munte[ni]lor, căci ei sprepărţile munţilor mai mult lăcuind, li-au dzismunténi, adecă oameni la munte trăitori și ţărâilor, Ţara Muntenească. Léșii, rusii și alte limbi,câte moldovénilor numele să schimbe n-aupriimit, pentru ca să facă deosăbiire nume>ri<loracestor doaă ţări, au priimit numele carélemoldovénii li-au dat și li-au dzis molténi,schimbând numai n în lude.

Vecinii despre Apus aceasta neînvoind, li-auţinut tot numele cel dintăi care li-au fost datbolgarii și le dzic și astădzi valahi, schimbândnumai amândoi o, o, în a, a. Grecii precummoldovénilor așé lor numele li-au alcătuit și li-au dzis ugro-vlahi și ţărâi Ugro-Vlahia.

Turcii mai pre urma grecilor, oarecé stricândnumele grecesc (că cât nu pot turcii să scrienumele străinilor știu toţi carii au ispitascriitorilor turcéști), le dzic iflac sau în numealcătuit cara iflac, care nume macar că iaste să-ltâlcuiască, vlah negru, adecă de pe numele luiNegrul Vod’, domnul muntenésc sau pentru căcitoţi munténii sint mai negri la faţă; însă șiaceasta pricinesc, cum orthografia turceascăarată că iaste strămutat numele din cel alcătuitgrecesc: Ούγγρο-βλάχος, ugrovlahos, dzicândcă amentrelea ar fi trebuit să fie alt neam carele

să să cheme ac iflac, adecă vlah alb șiîmpotriva aceluia acesta să să chéme vlahnegru, care nici au fost, nici iaste; iară alalţi turciproști le dzic cara vlah, care nume dinorthografia turcească să să fie stricat aiaveaiaste, căci la orthografia turciască nici un numenu să află carele să înceapă din doaă slovemute, cumu-i v și l în cuvântul vlah; pentru aceiacei ce scriu cu orthografie, înaintea lui f și lui ladaog un i și scriu și citesc iflac, iară nu flac sauvlah.

Muntenii singuri a tuturor nume puse,nicicum priimind, ș-au ţinut numele cel demoșiie și să număsc și astădzi români, adecăromani. Jéle că unii din scriitori în diplomateledomnilor săi și într-alte cărţi nesocotind cecinste cuprind numele român, scriu numele degreci împrumutat ugro-vlah, adecă, căci sint maiaproape de hotarăle unguréști sau căce RadulVod’ Negrul despre ţara unguriască au vinit.

Așé dară de schimbarea numelui Dachiii șide nume>re<le carile astădzi ţin romanii, cariiîntr-însa lăcuiesc, înţelegându-să, noi de acmula cursul Hronicului și la calé de unde né-amabătut ne întoarcem.

Capul VII. Dau-să și alte canoane trebuitoarepentru mai curată înţelégerea Hronicului

înainte

Pănă a întra la Cartea ce urmadză aceștiipărţi, pentru înlesnirea cunoștinţii adevărului amsocotit și alte canoane, cătră céle dintăi aadaoge, pentru căci schimbăndu-se numeleDachiii în Valahia și cu a ţărâi și a lăcuitorilorîntr-însa romani, istoriile streinilor vecini, nupuţină confuzie în cunoștinţa și deosăbireanume>ri<lor fac, un nume adecă pentru altulluând, și lucrurile ce s-au făcut într-o parte aValahiii, le socotesc într-alta făcute, pentrucarea nu puţină amestecătură și greșală videmfăcută și în mapele gheograficești céle maivechi, în carile pe Valahia mare, adecă peMoldova o pun în locul Valahiii mici și împotrivăpe cea mică, în locul celei mari. Așé de ciialocurile, cetăţile, apele și hotarăle tot strămutateși schimbate mărg.

Canonul întăi iaste unde să va pomeni înHronic numele ţărâlor acéstea, de să va aducemărturiia istoricului leșesc, rusesc și a altorneamuri pentru carile am dzis, precum numelecest mai de pre urmă, Moldova, n-au priimit; săsă știe că de va dzice istoricul VoloscaiaZemlia, pentru Valahia mare, adecă pentruMoldova dzice. Așe va dzice: voloh, pentruromanii carii au lăcuit în părţile Valahiii mariînţelége.

Al doile Canon iaste, că unde să va pomenidin istoric latin Valahia sau vlah, pentru Valahiemică, adecă pentru Ţara Muntenească înţelége.

Al triilea canon iaste, că noi pănă acmu,urmând istoricilor vechi, ţărâle amândoaă suptnumele Dachiii cuprindém, care num>er<e deacmu lăsindu-l, unde vom pomeni Valahia,pentru amândoaă ţărâle vom înţelége, iară cândvom vrea să pomenim pentru vreo parte,atuncea cu deosăbit nume, precum trebuinţaistoriii va pofti, Volohia mare sau Volohia micăvom dzice.

Al patrulea canon iaste, înainte prin multăvréme de ani, la istoricii grecești și ellinești,pentru Dachia sau Valahia, cevași a să pomenineaflând, mai cu de-adins dzice, pentru lucrurilecarile s-au făcut prinpregiurul Valahiii, dincarele macar că istoricii tac, însă starea și traiulromanilor în Valahia să înţălége, după pravilacanoanelor, carele am dat întăi, că tăcérea înistorii, precum nu pune, așé nu rădică lucrul.

Al cincilea canon iaste că de să va pomenidin istoric ellinesc Valahia, iară nu Moldo-Vlahia sau Uggro-Vlahia, iaste prepus pentru oparte, au pentru toată Valahia, va să înţăleagă?Și atuncea cititoriul să socotească pentru lucrulce să povestéște, spre care parte mai aproape

cade; deci spre carea va fi mai aproape, pentruaceia să să înţăliagă, adecă precum pomenéșteNichifor Grigoras (caută mai pre larg mai preurmă), precum craiul sirbăsc au luat pe fata adomnului de Vlahia; trebuie a să înţelége că pefata domnului muntenesc au luat, căci munteniisint mai aproape de sirbi sau precum va vreacititoriul să giudece că din lucru ca acesta alistoriii, primejdiia minciunii nu să aduce, cegreșala să face numai în num>er<e.

[1] Marţelin și Zonaras, Cartea 14, Cap. 2

[2] Calviz, în Hronologhie la acesta an.Patavie, în Sămăluirea vremilor, Partea 1,Cartea 7

[3] Hronograful slovenesc, Glav. 129

[4] Létopiseţul slovenesc pentru multeneamuri a slovénilor, Cartea 1

[5] Gluverie, Întruduceré în gheografie deDachiia, Cap. 18

Cartea a șéșea - carea arată traiulromanilor în Valahia de laAnastasie pănă la Roman,

ficiorul lui Constantin împărat.Așijderea arată năpădzile

bulgarilor și descălecatul ţărâi șicrăiii leșești și precum, pre

acéstea vremi, nu numai Volohia,ce încă și Crâmul au fost tot supt

stăpânirea împărăţiiiRăzsăritului. Așijderea arată

aședzarea ungurilor pe apa Tisei.

Capul I. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia de la năpada bulgarilor pănă la

Iustinian împărat

Pre la anul lui Anastasie al 14-lea, aîmpărăţiii lui, bolgarii întrând în Pannonie(precum la anul 504 am pomenit) și luând șicetatea Sirmiul, Theodoric Veronianul, vădzindcă bolgarii mai cu dé-dins cu îndemnăturile luiAnastasie împărat vor să între mai înlăuntrurileîmpărăţiii Apusului, au socotit aceasta să fie de

nerăbdat și îndată trimiţind oaste asupra lor cuhatmanul Petza, carele cu mare nărocire asuprabolgarilor și a ghepidilor (carii cu bolgarii săînsoţisă) au avut războiu și pre domniiamânduror în războiu i-au omorât și de ciiaparte a Pannoniii despre Sirmion (carea astădziiaste Sclavonia) mai denainte supt stăpânireaîmpărăţiii Răzsăritului fiind supt stăpânireaApusului au luat-o, împreună și cetatea Sirmiulcuprindzind.

Într-acestași an, Anastasie împărat, pentru casă poată opri năbușirea varvarilor de suptŢarigrad (scrie Zonoras, Cartea 14, Cap. 4[1]);că de scump nevrând să dea liafă slujitorilor, auporoncit de au tras zidĭ din Marea Neagră pănăla cetatea Silivriii în Marea Albă, a căruia zidĭfărmături și pănă astădzi să cunosc prealocurea.

La anul 505, Anastasie împăratul asuprapersilor cu izbândă războiu având și pace cudânșii făcând, fără năroc i-au mărs împotriva luiMundon, domnul ghetilor, carele întrasă înîmpărăţiia lui pănă la Machedonia și Thessalia;deci și împotriva acestora, vădzind că cu fierulnu-i va putea spori, i-au domolit cu argintul și cudarea de multă sumă de bani i-au scos dintr-acélé părţi.

Pre acéstea vrémi, din istoricul pomenit și dinTheofanis înţelégem, precum multă parte aSchithiii, cu domnul lor Vitalian, la credinţa luiHristos să să fie întors și legătură deconfederaţie cu împărăţiia Răzsăritului să fiefăcut; de vréme ce, la anul 512, Anastasieîmpăratul, scornindu-să cântarea trisaghion, auvrut să adaogă și aceasta: “Cela ce ai pătimitpentru noi”, și așé pătimirea lui Hristos vrea să odea și dumnedzăirii, pentru care lucru maretulburare între năroade făcându-să,pravoslavnicii au îndemnat pe Vitalian ca cuarme să rătuiască orthodoxia.

El, încă la anul 514, sculându-să, au supusThrachia și Misia și, luând cu sine călărimeaoștii romănești, au purces spre Ţarigrad,mărturisind precum merge asupra ereticilorEvtihian, pentru să scutiască orthodocsiia.

Această <po>véste noi am adus-o pentru cadoaă lucruri dintr-însa să cunoaștem. Unul iastecă unde se numără Schithia cu Misia și cuThrachia ni să pare să fie greșală numeleSchithiii în locul Dachiii puindu-să; că Schithiéacmu era subt stăpânirea hunilor și împărăţiiaromanilor în Schithia ceva parte nu avea. Ceaceastă socotială mai curat să cunoaște dincéle ce mai gios același istoric aduce; căVitalian, după ce au vinit cu ai săi și cu mai

mulţi de 60 000 de romani, pănă supt Ţarigrad,apoi Anastasie împăratul cu giuruinţă șimăgulituri l-au făcut de s-au întors înapoi după 8dzile, pentru carele, mai pre urmă simţind șioprindusă în Misia, au apucat acolo cetateaOdisul și pre Chiril, hatmanul oștilor, au omorât.

Așijderea pre Ipatie, alt hatman, l-au prins viuși ca la 65 000 din oastea lui Anastasie împăratau omorât, precum scrie Gheorghie Chedrin: înanul 23 a împărăţiii lui Anastasie Vitalianschithul să fie omorât pe Chiril hatmanul oștilorși să fie cuprins tiranéște Thrachia, Schithia(supt acesta nume poate fi și Dachia) și Misia șiaducând cu sine multe năroade de huni șibulgari, multe cetăţi să fie luat; și cu prada pănăsupt zidiurile Ţarigradului să fie agiuns.

La anul 515, Vitalian au fost gătit vase premare să margă din doaă părţi să încungiure peAnastasie în Ţarigrad, ce Marin voievodul luiAnastasie, luând cu sine pe Proclumathematicul, carele, făcând cu meșterșug nișteoglinde de aramă, cu radzele soarelui au aprinstoate corăbiile lui Vitalian pre mare. Vitalian,pentru pierderea corăbiilor mai mult înfocându-să, mai cu mare vrăjmășie au purces cu alalteoști despre uscat asupra Ţarigradului.[2]

Ce senatul, vădzind răzsipa ce vine asupra

împărăţiii, au stătut la mijloc de au făcut pace,cu aceaste condiţii: pentru ca orthodoxii înizgnanie trimiși să să întoarcă la locurile lor(între carii era și Machedonie, patriarhulŢarigradului) și sinod icumenic să să strîngă, încarele erésea evtihiianilor (a cărora cap șiscutitoriu singur împăratul Anastasie era) săgiudece. Ce Anastasie, precum era toateprimejdiile obiciuit cu bani a răscumpăra, multăsummă de bani lui Vitalian dând, cu dânsul s-auîmpăcat și încă și maghistru tuturor oștilordeodată l-au făcut; pănă adecă s-au încetat și s-au [po]tolit gâlcevile între gloate.

Apoi și pe Vitalian din cinste l-au scădzut, șisinodul, carele de frică să giuruisă să facă, n-aufăcut; deci dară de pre rămânérea acestuiVitalian la Ţarigrad, aiavea iaste, că numeleSchithiii rău să pune între Misia și Thrachia.

Ce poate fi Vitalian de neam schith fiind și înhotarăle mai aproape de Dachia varvarii luilégea creștiniască priimind, scriitorii auamestecat nume[le] Dachiii sau a Volohiii(precum bolgarii atuncea îi dzicea) cu Schithia;precum și alţii mulţi mai pre urmă istorici, toatelocurile peste Dunăre spre Crivăţ, supt numeleSchithiii le cuprind, carii la locul lor să vorpomeni. Ce Anastasie împăratul, în erésa sarămâind, macar că pre urmă căindu-să cerea

iertăciune de la năroade.

Ce Dumnădzău, vrând aiavea să-l cérte înceasta lume și arătându-isă un om gróznic ţiindîn mână un izvod, i-au dzis: „Pentru necredinţata, Dumnădzău 14 ani ţ-au șters din tabla vieţiiși așéși să știi că, curund, de fulger vii pieri”.

Anastasie cu meșterșugul lui Proculmathematicullui, de urgié lui Dumnădzău vrândsă scape, au poroncit, nebunul, cu meșterșugmathematicesc să-i facă o casă, prin carea sănu poată străbate fulgerul! Ce în zădar; că leat518, în 17 a lui april, sau precum alţii vor, în 9 alui iulie, de fulger au pierit; după ce au împărăţitani 27, luni 3, ș-au trăit 80 sau, precum alţii dzic,88 de ani.

Iar în locul lui slujitorii au rădicat la împărăţiepre Iustin Thracul. Acesta au împărăţit ani 9,dzile 23; și la leat 527, obrintindu-i-să un piciorce avea de săgeată rănit, în caléndele luiavgust au murit. În vrémile acestuia, cevavrédnic de însămnat pentru părţile Volohiii, laistorici însămnat n-am putut afla. În locul lui austătut Iustinian la împărăţie, avgust în 33 dzileîntracelași an.

Capul II. Dovedéștesă traiul romanilor înVolohia de la Iustinian pănă la Iustin

Iustinian atâta de vestit iaste în toată lumeaistoricească, cât pentru dânsul destul iastesingur numele lui Iustinian a pomeni; iară dintoate laudele lui mai vestite îi sint zidirile cealemulte și minunate de cetăţi, orașe, poduri,mănăstiri și bisearici, între carele una, BeséricaSfintei Sofiii destulă iaste, pentru mierarea atoată lumea, că nici întăi ca aceasta (debeserica lui Solomon cevași nu dzicem) s-auzidit, nici după dânsa, alta pănă acmu s-auvădzut, iară mai cu de-adins pentru cetăţilecarele unile răsipite fiind li-au tocmit, iară alteleși din pajiște au rădicat pe îmbe marginileDunării în Dachia, în Misia și așéși și înSchithie, pre amănuntul în Capul ce urmadză levom arăta.

După zidiri, îi sint biruinţele asupra tuturorvarvarilor, în Italia și Africa, și în Persia, careleau dobândit prin vestitul hatman Velisarie și prinNarsitis hadânbul, decât Velisarie numai cupărţile bărbătești mai gios, iară nu cu vitejiia.

Velisarii mai lăudat cu atâta, că, pentrucinstea curăţiii și cu contenirea, hadâmb săfăcusă, pentru carele scrie Procopie că în viiaţalui altă muiare fără cât pre a sa n-au cunoscut;și în faţă a muieri frumoase nici au căutat. Ceaceastea noi altora lăsindu-le, la lucrul nostrusă ne întoarcem.

Chedrinos istoricul, la sămnul 148, în Viaţalui Iustinian, pentru suppunerea unilor suptîmpărăţie, scrie așé: “În cel dintăi, dzice, an aîmpărăţiii lui Iustinian, Variza, crăiasa hunilor,armele ș-au împreunat cu a romanilor, dzic săfie avut 100 000 de huni supt stăpânirea sa. Într-același an și Gorda, crăișorul hunilor, carilelăcuia aproape de Vosfor (pre unde iaste acmuAzacul) s-au datu-să romanilor și s-au făcut șicreștin. Acesta făcuse legământ precum șiromanilor cu credinţă va fi cetatea Vosforul (dzicunii aceasta să fie Azacul) va pădzi, și dajdeacea de boi, carea era obiciuită, în toţi anii sădea, la împărăţie va trimite. (Vosforos ellinéșteva să dzică aducătoare de boi, pentru careatâlcuiește Chedrinos pentru acéia cetatea să fiechemat Vosfor, căci lăcuitorii de acolo, în loc debani, era legaţi să dea în toţi anii boi.)

Crăișorul dară acesta, cu multe daruri și cumsă cade cinstit de la împăratul fiind dăruit, s-auîntors acaseș, unde spuind frăţine-său, luiMoagheras, de cinstea și de darurile carele auavut de la dărniciia împăratului și precum s-aufăcut și creștin, îndată au sfărmat și au ars toţibodzii hunilor, pentru carea lucru mâniindu-săhunii au rădicat cap asupra lui și zugrumându-lau pus în locul lui craiu pe frate-său Moagheras;așijderea și pe tribunul Dalmaţiii (carile acolopăziia), împreună cu toată oastea ce avea pe

lângă dânsul, au omorât.

De aceasta înţelegând împăratul Iustinian,îndată au orânduit pe Ioan consulul, ficiorul luiRufini patrichiul carele, pre lângă alalte oști,luând încă și de a schithilor multă oaste într-agiutoriu, au purces împotriva lor.

Așijderea pre uscat au trimis pe Godila,hatmanul oștilor, carile ţinea de la Ulissopolispănă la Gadurion. Hunii luând véste de vinireaoștilor asupra lor, înspământându-să au cădzutla rugămente de pace și așé tocmindu-săpacea, de ciia romanii fără nici o grijă la Bosforau stăpânit.” Aceastea Gheorghie Chedrin.

Iară Procopie Chesarianul, De războiulgotthilor, Carté 3, Cap. 19, dzice precumIustinian împărat să fie adus ca la 200 000 dehuni, ce le dzicea coturgutii, cu muieri cu copiicu tot și să-i fie pus în Thrachia; însă pre vremileacestuia împărat, precum din scriitori putemcunoaște că părţile Volohiii rău s-au tulburat șicu prădzile varvarilor printr-însa tare s-austrămutat.

Și întăi, că la anul 530, bolgarii, carii mai demult să fie trecut spre Pannonia am pomenit, cughetii iarăși împreunându-să, au început aprăda în Illiria și în Greţia; ce Mundom,voievodul lui Iustinian împărat, asupra lor

mărgând, macar că i-au bătut și mulţi din varvariau pierit, însă înapoi peste Dunăre sau într-altăparte să-i goniască și din hotarăle împărăţiii detot afară să-i scoaţă nu s-au putut. Ce aceșteapre acolo tare lipindu-să, după dânșii și alte alor săminţii s-au pornit și cu vrăjmășii cu multulmai aspre și mai cumplite decât a gotthilor și ahunilor, locurile părţilor Volohiii au răzsipit ș-austrămutat.

Iustinian împăratul toate puterile oștilor spreItalia și spre Africa, cu hatmanul Velisarie și cuNarsitis trimiţind și părţile dincoace puţin și mainemică scutindu-să și ales la anul 550, Gotila,domnul gotthilor, Roma încungiurând și dupămult războiu au și dobândit-o.

Pentru a căriia răzcumpărare Velisarie cutoate oștile spre Italia întindzind, slavii (sauprecum îi număsc <sclavii>) după bolgaripornindu-să cu mulţimea mare spre Volohie s-au pornit și în cale toate sfărmând prădând,Dunărea trecut și oricine și au înainte le ieșiia,fără nici o alégere, de tot omorâia și pre cei maimulţi, cu multe féliuri de moarte, pănă atunceaîn părţile romanilor neștiută, îi căzniia, adecăascuţind pari de-a lungul, pen trup le bătea șiașé înţăpaţi, în pământ îi înfingea (caută deunde mai pre urmă sérachinénii pildă luând șipănă astădzi turcii prin ședzut pănă în cap ţapa

pătrundzind, a înţăpa s-au deprins).

Gheorghie Chedrinos arată precum aceastănăbușire să să fie tâmplat la 31 de ani aîmpărăţiii lui Iustinian; hunii, dzice, carii șisthlavini să chiamă, au năbușit în Thrachia șimulţime de oameni au omorât și încă și pediregătoriul aceii ţări au prins. Și de cutremurulpământului, fiind pre une locuri răzsipit zidiulcarele făcusă Anastasie împărat, aflând locdeșchis au întrat în lontru. Și toate supt putérealor au supus pănă la Dripea și la Nimfea și lasatul lui Hristos.

Ricţiolus (această năbușire a sclavilor cu doiani mai înainte însămneadză, adecă la anul548). Într-acest an, fundamenturile crăiii leșeștis-au început, pentru carea în Capul ce urmadzăvom dzice.

La anul 551, Ghermanos voievodul, careleîmpotriva sclavinilor era trimis, în gătireapurcesului murind; și toată gătirea aceaiastrâcându-să, sclavinii de aciia fără de nici ogrijă toată Machedonia și Greţia au prădat, pănăadecă Ioan hatmanul cu altă oaste s-au gătit; șiîmpotriva lor s-au trimis.

Ce pănă la gătirea oștii, sclavinii acmu dupăce au ars și au jăcuit Greţia și Machedoniia s-auîntors spre Thrachia și pănă supt Ţarigrad au

vinit; toate supt sabie și supt foc puind,hatmanul Ioan întăi de supt Ţarigrad pănă laAdrianopolis i-au gonit, iară acolo sclavonii debătaie apucându-să, asupra romanilor viind,fură biruţi. Această pradă s-au făcut și la aldoilea an.

Capul III. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia cu multe argumenturi

Macar că Iustinian stând la împărăţie, multătulburare, prădzi și călcăturile varvarilor, careledzisem, în ţărâle împărăţiii lor necontenite era,cu carile și statul Dachiii nu puţin scădzut și dincâteva părţi pișcat de varvari era, căci o partedin Dachia singur împăratul unnilor o didease; oparte, alţii în silă apucasă.

Însă toată supt stăpânirea varvarilor să nu fiecădzut, a vremilor acelora curat istoric ProcopieChesarineanul[3] curat ne arată. A căruiacuvinte oricâte pentru Dachie, în vremile luiIustinian s-au tâmplat, toate aicea pre rând defaţă le vom pune. Întăi dară, De războiulgotthilor, Carté 3, Cap. 14. „Turnul, dzice, carelede céia parte de Dunăre odânăoară Traianîmpărat îl făcusă, cu câţva ani mai înainte fiindstricat de varvari, sta deșert, pre acesta și altelede prinpregiurul lui, Iustinian împărat, ca preniște locuri ce era de moșiia și de stăpânirea

romăniască, li-au giuruit antilor și sclavinilor;însă cu această tocmală, pentru ca să steaîmpotriva hunilor carii adése prăda în împărăţiiaromanilor, varvarii au priimit tocmala acéia, însăși ei au cerșut de la împăratul să le dea peHilvurie, maghistrul oștilor, să le fie cap.”

Aicea care turn să fie fost acel turn făcutodânăoară de Traian împărat și în ce parte aDachiii chiar a cunoaște nu putem; însă altul nupoate fi fără numai tot acesta carile astădziSeverinul să cheamă, căci la acest loc Traiansă fie zidit cetate, în Capul ce urmadză-i pentruzidirile lui Iustinan vom arăta, însă oriundepeste Dunăre s-a înţelége să fie fost, noaădovadă ne iaste că Iustinian: Pro jure veteri, quoad Romanos pertinebat, adecă: căci din moșievéche era de locurile împărăţiii, îl făgăduiaacelor varvari, și cu alte locuri de penpregiur săli-l dea, și ei să stea împotriva hunilor.

Așijderea iarăși acesta istoric într-acela loc,puţin mai gios, cu deșchisă cuvinte aratăprecum Iustinian împărat au dezbătut toatăDachia de la gotthi. Cuvintele istoricului sintacestea: „Ghepidii, dzice, carii mai denainteţinea cetatea Sirmiul și toată Dachia, Iustinianîmpărat după ce au scos acea ţară din mânulegotthilor, iară ghepidii pe romanii carii eralăcuitori de moșie i-au luat în robie și de ciia

nepărăsit purcedea cu prădzile în împărăţie,pentru care lucru și împăratul n-au vrut să le maidea liafa carea li să da mai denainte (iară aceighepidi să fie început a sluji cu liafă împărăţiiide pe vrémea lui Marţian, scrie Iornand, înIstoria vandalilor, Carté 3; iară Marţelin dzice căde pe vrémea lui Zenon să să fie tâmplat). Cepentru ca să le puie piiadecă, au datlongobardilor în Pannonia cetatea Norion și altelocuri mai cu tărie și multă summă de bani li-audăruit; carii lăsind locurile pre carile lăcuia maidenainte au trecut peste Dunăre în ceaia parteși s-au așédzat aproape de ghepidi.”

Iară ghepidii (precum acela Procopiemărturiséște, Cartea 2, De războiul gotthilor)ţinea locurile pre lângă Singhedin și pre lângăSirmiu, între Dunăré, și peste Dunăre.

Aceastași mărturiséște Iornand, Pentruvandali, Carté 3[4]: „Eu, dzice, Dachia cea véchechem carea acmu o știu toţi că o ţin ghepidii,care ţară iaste dimpotriva Misiii peste Dunăre, șicu munţii ca cu o cunună iaste încinsă, și arénumai doaă locuri de întrat într-însa și unul săchiamă Bonfos, iară altul Thabas. Această ţarăa Dachiii de acei véchi numită acmu, precumdzidem, să chiamă Ghepidia.”

Din hotărârea carea fac acești scriitori pentru

locurile carile au fost ţiind odată ghepidii înDachia să cunoaște c-au fost peste Dunăre dela Sirmium în sus pănă la Singhidin și toatăTransilvania, căriia noi îi dzicem Ardialul. Iarăalalte părţi a Dachiii, adecă Dachia măluroasă,și Dachia muntoasă, pre unde iaste acmu ŢaraMuntenească, și a Moldovei, supt Iustinianîmpărat să fie fost tot subt stăpânirea împărăţiiiromanilor.

Așijderea dintr-același istoric Procopiecunoaștem că Iustinian, dezbătând de la varvariDachia, o parte dintr-însa cu cetateaSinghidinul, să fie dat erulilor. Dzice dară el într-același Cap: Împăratul câteva locuri din Dachiaau dat erulilor, pe lângă Singhidin, unde șiacmu trăiesc, din carii unii s-au scris și înizvodul oșténilor romani și s-au numit federati,adecă în credinţă luaţi.

Pre lângă acéstea alte doveade, și mai tari șimai fără prepus ne aduce același Procopie, înCarte și Capul pomenit, puţin mai gios, călongobardii, după ce s-au mutat peste Dunărelângă ghepidi, precum mai sus am pomenit,îndată s-au apucat de gâlceavă cu ghepidii,ceștea să-i goniască de pe unde ședea, ciia sănu-și dea locurile.

Ce longobardii, fiind supt protecţié împărăţiii,au trimis la împăratul Iustinian rugându-să să le

au trimis la împăratul Iustinian rugându-să să ledea agiutoriu împotriva erulilor. Viind dară laîmpăratul solii, carii trimisése longobardii, într-acesta chip să fie grăit: „Aceasta socoteaște, o,împărate, că mai denainte vréme, când gotthiiavea Dachia supt dajde (adecă pe vrémea dupăpieirea lui Valens, precum noi acolo am arătat),ghepidii șidea de ceaia parte de Dunăre (adecădespre Panonia), unde mai demult cu toţii la unloc lăcuia; pre atuncea atâta frică trăgea degotthi, cât macar o dată Dunărea să treacă nuîndrăzniia, și părţile carile peste Dunăre, macarcă împărăţiia le avea ca cum ar fi fost lepădate;însă ei mai înlontru să între frica gotthilor îiopriia; iară după ce au vădzut c-aţi gonit dintoată Dachia pe gotthi și sinteţi împiedecaţi cualte războaie (adecă războaiele ce să făcea înItalia asupra vandalilor), au îndrăznit spurcaţiiaceștea petiutinderea a călca în hotarălevoastre, Sirmiul au cuprins, o, împărate! și peromani îţi trag în robie și încă să laudă, precumtoată Dachia au dobândit.” Solii darălongobardilor acéstea.

Iară solii ghepidilor (căci și ei faţă înainteaîmpăratului să pârâie), pentru ca să arate pesolii longobardilor minciunoși, și precum ei nusă laudă că ţin Dachia, ce numai Sirmiul cu oparte din Dachia, într-acesta chip cuvintelelongobardilor întorcea: „Acmu, dzice, o,împărate! fiind războiul între noi început și

singuri cunoscându-și neputinţa și slăbiciuneade ce au început, căindu-să și la voi alergând,silesc, ca împotriva a toată dreptatea, pentrudânșii romanii asupra noastră războiu săînceapă; și aduc pricină furii aceștia pentruSirmium și pentru alte une locuri de a Dachiii.Dară încă atâte cetăţi și atâtea provinţii mai sintsupt stăpânirea voastră câte trebuie să cercaţi șialte năroade să puneţi întrînsele să lăcuiască.”

Pentru părţile dară Dachiii despre Pannoniaașé chiar arătând, precum puţină parte a Dachiiivarvarii ghepidii să fie fost ţiind.

Apoi, întorcându-să spre Schithia despreMarea Neagră, hotarăle împărăţiii așé pune.„Vosforul, dzice (carele iaste Azacul), cetatea,cu câţva ani mai denainte (precum la cel dintăiuan a împărăţiii lui Iustinian din Chedrinos amarătat) supt stăpânirea împărăţiii romanilor auvinit. De la cetate Vosforului pănă la cetateaHersonul (acesta-i în Crâm, căriia îi dzic turciiCurșuilu), carea stă în marginile mării și încămai demult romanilor era supusă, tot locul întreacéste doaă cetăţi îl lăcuiesc hunii (acește-shunii a cărora împărăteasă Variza și alt crăișorce scrie Chedrinos că sau fost și botedzat, s-audat supt oblastiia împărăţiii), iar de la cetateaHersonul (dzice Procopie, acoleși, puţin maigios) pănă la gura Dunării iaste cale de 10

dzile, care locuri tot varvarii (hunii adecă aciia)le ţin. Deci de acolo încoace pe apa Dunării,carea din munţii cheltilor izvoreaște și ștergândmarginile Italiii prin Dachia, Illiriia și Thrachiacură”.ά παντα μέχρι Βοξάντιον των Ρομάιωνβασιλέως τονχάνει όντα. Adecă: Toate locurileacélea supt oblastiia împărăţiii romanilor sint.

Acéstea dară mărturii pentru Dachia noastră,pre acéstea vremi ne dau istoricii vremilor sale;decât carile nu putem cunoaște, ce ar trebui maichiar și mai curat a să înţăleage, precumDachia, ales cea măluroasă și muntoasă, adecăŢara Româniască și a Moldovei (căci Ardialulnumai ghepidii l-au fost cuprins) supt Iusti[ni]anîmpărat, subt oblastiia împărăţiii romanilor aufost și încă peste hotarăle ei și pănă la Azac aufost ţiind.

Însă pentru mai bună și mai tare adeverinţă,iată, vom aduce, ca din izvod, toate cetăţile șiturnurile carile Iustinian împărat sau din véchi li-au tocmit, sau de iznoavă li-au făcut în părţileDachiii noastre, de unde fietecine cât deîmpotrivnic să poată macar și peste voia luigiudeca, că de vréme ce supt Iustinian au fostatâtea de multe cetăţi cu romani lăcuite și de laîmpărăţie păzite, iată că de năbușala lui Attila șia altor varvari, carii au urmat după dânsul,pustie n-au rămas, precum s-au greșit și

Neculai Costin logofătul, urmând niște istoricipoate-fi leșești, a cărora nume de-abiia să potînsămna între alţii a lumii istorici.

Capul IV. Arată-să cetăţile carile Iustinian autocmit sau de iznoavă au făcut în părţile

Dachiii

Același istoric Procopie Chesariianul, Carté4, Pentru zidirile lui Iustinian; odânăoară, dzice,împăraţii romanilor pretiutinderea pre marginileDunării multe cetăţi, orașe și cetăţui, unele dindriapta, altele din stânga, au zidit, cu carilenăbușirile varvarilor opria.

Apoi întracéiași Carte, Cap. 5: cetăţile șiorașele carile în Dachia au tocmit Iustinian ș-aufăcut din temelie, într-acesta chip pomenéște:„Pre lângă Dachia, dzice, cură Dunărea, careadin partea den a stânga încépe a despărţi prevarvari, iară den a driapta ţin romanii Dachiacarea Ριπήσιαν, adecă măluroasă o chiamă(căci pίπα lătineaște să înţăleage malul <sauţărmurile apii, adecă în Dachia de pe ţărmuriiDunării>) fost-au odânăoară zidit Singhidon(acestuia unii dzic Semendrea, iară alţiiîmpotrivă, dzic să fie Seghedinul; alţii așijdereaVidinul) și Octavum, carile-i cu opt mile mai giosde Sighidon. Înainte de la acéstea au fostcetatea Viminachium; și așéși în malul Dunării

cetăţile Pincul, Cupul și Novele; iar împotrivaNovelor de céia parte au fost Literata (căriia maiprostéște îi dzic Lederatul). De la aceaste, șimai înainte urmadză castelele (adecă cetăţuimai mici): Cantavazates, Smornes, Campses,Tanata, Zerne și Duchepratul; și alte multe maimănunte a cărora nume dzice Procopie că letréce cu condeiul; însă pre toate pre acésteaIustinian împăratul să le fie tocmit și rădicat,scrie.

După acéstea, dzice, urmadză cetatea precarea o chiamă Capul Boului, făcută de TraianAvgustul (de pre această cetate socotim, ţaraMoldovei să fie luat stema sa Capul Boului). Deaciia iaste orașul cel vechiu ce să chiamăZanes, iar de la Zanes nu departe iaste cetăţuiacăriia îi iaste numele Pontes (adecă Podurile).Și de unde să fie luat această cetăţuie numelede să chiamă Podurile, iarăși Procopie, într-același loc arată. Traian, dzice, avgustul,neputând suferi și nu după cinstea împărăţiii a fisocotind, ca hotar să aibă împărăţiia romanilor(vrând adecă împărăţiia romanilor să nu săînchidză cu hotară) și să să hotărască cu apaDunării, pentru aceasta au păzit de auîmpreunat malurile Dunării cu pod. Fost-au,dzice, arhitectul (adecă mai marele meșterilor)acestui lucru, Apollodor Damaschineanul.Atuncéși au pus Traian doaă cetăţui într-

amândoaă ţărmurile apei, din carele una, careaera de céia parte (adecă despre Misia), aunumit-o Theodora, iară alta, carea era înţărmurile Dachiii au chemat-o Pontes, adecăPodurile, luând nume de pe lucrul ce făcusă,iară alte cetăţi, carile sint de la același Traian,însă mai pre urmă făcute, sint Marepirgul,Suniana, Armata, Timena, Thodoropolis,Stisipirgul și Alicanipirgul.

Așijderea orașul ce să dzice Adacfas (adecăla ape) Pirgonovorile, Lacopirgul și cetăţuiaDorticum. Așijderea turnul ce să chiamă Iudeulși Pirgul înalt; orașul Gomves și cetăţile OrisPas, Longhiniana și Ponte Sercum.

Acéstea sint cetăţile <dzice acelașiProcopie> carile singur Traian în Dachia li-aufăcut, Iustinian li-au prefăcut și cu oșténi romani,pe vrémile lui, pentru paza împărăţiii li-au întărit.

Însă trebuie cu aceasta a să ști că Procopienu numără toate cetăţile carile au făcut Traian șicu romani li-au împlut în Dachia, ce numai céleacarile Iustinian li-au tocmit, fiind de vréme și devarvari stricate, pentru carile caută la Bonfin,decada 1, unde cu Ulpia Traiana, multe alte aDachiii cetăţi vii afla numărate, din carile și noiunile mai denainte am pomenit.

Deosăbi de acésté cetăţi, multe încă altele

pomenește Procopie în Misia, în Pannonia, înIlliria și așéși pănă la Schithia, de Iustinianfăcute și tocmite. Ce alalte necăutând la treabanoastră, aicea vom arăta une cetăţi mai vestitecarile au tocmit și cu slujitori li-au întăritIustinian, în Misia și în Schithia, pentru ca unilecu altele să să poată păzi și la vréme de nevoiea să agiutori.

În Misia dară, dzice într-aceaiași Carte, Cap.7, în ţărmurile Dunării, trei cetăţi de-a rândulsint: Saltopirgul, Dorostolus (aceasta-i Dristorul)și Sichidava; de ciia iaste cetăţuia Cusoris șicetăţuia Palmatis și cetăţuile Adina și Tiliscon.

După acéstea mai adaoge Procopie cetăţuilecarele au tocmit Iustinian așéși în Schithia deromanii cei de demult descălecate și sălășluite.Întăi cetăţuia, carea pre vrémea lui Iustinian s-au fost chemând Sfântul Chiril, iară maidenainte a fost cetatea véche, carea s-au fostchemând Ulmiton, carea câtăva vréme maidenainte fiind apucată de varvarii sclavéni, îșifăcusă într-însa lăcaș de tălhușag, apoipărăsind-o de tot s-au fost răzsipit; cât numai depre nume s-au fost cunoscând; pre aceastaIustinian așéși din temelie au zidit-o și cuacesta chip părţile acélea de prăzile slovénilorpăzite și fără grijă li-au făcut.”

Lângă acesta aproape stă vestită cetatea

Lângă acesta aproape stă vestită cetateaIvida (aceasta au luat nume de pe lacul ce-idzicem acmu noi Vidovul; carea sau CetateaAlbă iaste sau alta mai aproape de lac cuacesta nume; însă noi ce din istorici a dosluși n-am putut, socoteala la cititori lăsăm).

„Peste aceasta iaste cetăţuia Eghistul; și înmarginea Schithiii cetatea Almirin (Almirinellinéște să înţăleage sărături sau săsărie), cumdzic turcii Tuzla, carea poate să fie Tuzla careaastădzi iaste în Crâm.” Și acéstea sint cetăţilecari dintr-acest istoric cunoaștem, că pre vrémelui Iustinian au fost în Dachia și prin ţărâleDachiii vecine, tocmite, grijite și cu oasteromăniască întărite; de pre carele putemcunoaște, fără prepus, cum Dachia pe aceastavréme, supt oblastiia romanilor au fost și curomani lăcuită.

Capul V. Arată-să pricina descălecăturii crăiiileșești din neamul slovénilor

Calvizie și Petavie ascuţiţi a anniloristoricești sămăluitori, din istoriia leșască culég,precum pe vrémile lui Iustinian la anul pomenit,adecă 551, Leh sclavonul, locurile Poloniii,adecă a ţărâi leșești, să fie cuprins. Iarăcuprinderea acelui pământ, hronicul slovenescașé o povésteaște: „sclavenii, dzice, carii laDunăre ședzusă, cădzind romanii asupra lor și

multe nevoi și asuprele făcându-le, ei s-ausculat de acolo; deci unii din slovéni s-au dus șis-au aședzat pe apa Vislii și s-au numit polane”(poloni), adecă cum le dzicem noi léși, ce întăide pre numele mai marelui lor Leh.

150 de ani au stătut crăiia supt acel numeLeh; iară apoi, la alţii s-au dzis poloni saupolane sau poliachi, de pre câmpie numeleducând, căci spre locurile la câmpi s-au fostîntins. Ce de aceasta a lungi lăsind, la cuvântulce ne trebuie să vinim.

Din tâmplarea vrémilor și consensulistoricilor curat se cunoaște că sclavénii, saucum acmu le dzic sclavunii, după ce au ieșitdupă bolgari, ș-au vinit în părţile hotarălorîmpărăţiii romanilor, o parte să fie trecutDunărea, la Misia și la Thrachia, iară o parte săfiă rămas pe Volohia și pre alte locuri, premarginea Dunării; precum arată și Procopie,Pentru zidirile lui Iustinian, Carté 5, că sclaviniide multă vréme au fost apucat cetatea Ulmitonși ș-au fost făcut loc de tălhușag, pre carii apoigonindu-i romanii de acolo, și întărind cetateaau făcut fără grijă părţile acélea, apoi romanii(cărora ei anume volohi le dzic), să fie vinitasupra lor și să-i fie gonit de la Dunăre, pănă i-au trecut la apa Vislii, unde s-au aședzat.

Acești romani, alţii nu pot să fie fără numai

Acești romani, alţii nu pot să fie fără numaiaciiași carii în Volohia lăcuia, căci nici un istoricnu aflăm să pomenească precum Iustinian autrimis altă oaste și să fie gonit din Volohia saudin Dachia (precum îi dzicea mai denainte) presclavuni; ce câte războaie au avut hatmanii luiIustinian, tot cu sclavunii cei peste Dunăretrecuţi au avut (pentru carii noi am dzis), deunde chiar să cunoaște că volohii pentru cariipomenéște istoriia sclavénilor, alţii n-au putut fifără numai romanii cii de loc, carii au cădzutasupra sclavunilor, cei ce-au fost rămas laDunăre despre părţile Dachiii.

Nici puţină dovadă iaste acestuia lucru, căhronicul moldovenésc cel vechiu pomenéște[5]

de niște rusi ce-au fost lăcuind la Suceavă și laBaie, mai denainte de vinirea lui Dragoș Vod’de la Ardeal; care rusi încă alţii nu pot fi fărănumai rămășiţa acelor slovéni de romanii dinVolohia goniţi, cu carii, prin multă vréme,romanii în Volohia trăind, multe cuvinteslovenești în limba sa au amestecat, precum șiacmu să améstecă.

Așijderea acei slovéni ce au rămas atuncea,precum nu stăpâ<ni>tori ce suppuși-podaniromanilor să fie rămas, să dovedéște că șiastădzi boierimea ţărâi de sus mai mulţi mojicipodani ruși au decât de alte neamuri. Ce pentrupodanii Moldovei având noi deosăbit dzis, în

Descripţiia Moldovei, aicea mai mult nu avem adzice, fără cât numai acéstea pre scurtpomenim, pentru ca să să adeverească căsclovunii de pe marginile Dunării, de romanii înVolohia trăitori au fost goniţi, iară nu altă oasteromăniască să fie fost, că de ar fi fost ar fipoménit istoricii, precum au pomenit pentruoștile și războaiele carile s-au tâmplat cu sclaviicei piste Dunăre trecuţi. Așijderea să adeverimprecum macar că istoricii elinești și lătineștipentru statul Volohiii, pe vrémile viniriisclavonilor, mai mult nu pomenésc decât carilenoi în céle trecute am arătat; însă sclavonii ceigoniţi de volohi de la Dunăre și de nevoia careaau păţit de la dânșii, în letopiseţile sale,nepomenit n-au trecut, cu carea neclătită șinebiruită dovadă iaste precum romanii dinVolohia, macar că de la împărăţie puţinagiutoriu a avea ar fi putut, căci, precum amdzis, toate oștile împărăţiii era cu Velisarie înItalia, asupra vandalilor și a gotthilor.

Însă ei singuri nu numai de varvarii ce lecădzusă asupră s-au putut feri, ce încă îndatășbiruindu-i, de pre locurile sale i-au gonit, șiașéși nici pre la marginile hotarălor loc dându-le, tocma pănă la Visla i-au gonit;[6] ce acésteatoate încă mai tare s-or dovédi în cursulHronicului înainte, carile la locul său să voraduce.

După acéstea Iustinian, leat 565, noiembrie13, au murit, după ce au împărăţit ani 38, luni 3,sau, cum alţii numără, luni 7, dzile 10. în locullui urmând Iustin Coropalat, născut din sora luiIustinian, de moșie thrac.

Capul VI. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia de la Iustin pănă la Mavrichie

Iustin au fost nepot de frată lui Iustinian, și înboieriia ce să cheamă curopalat, adecăpurtătoriu de grija curţii, poate să să înţăliagă capostelnicul cel mare în ţara Moldovii. Stătut-aula împărăţie la anul pomenit.[7]

Ce în 12 ani ce au împărăţit, cevași depomenit spre părţile noastre nu aflăm, maivârtos, că pe aceasté vrémi împărăţiia romanilor2 boale gréle avea: una era slabă șiboln[ăv]icioasă firea lui Iustin carile, mai multboliac fiind, de-abiia de să arăta vreodată lanărod, cu carea pricină răii dirégătorii împărăţiiirău puterile împărăţiii slăbiia;[8] alta că Artaban,împăratul persilor, nime împotrivă ieșindu-i, cumîi era voia așé prăpădiia și sfărma toate ţărâleRăzsăritului; cât și zidiurile Antiohiii la pământliau pus, și mulţime de romani în robie au dus.

În vrémea acestuia împărat, precum dinistoriile arăpești culégem, leat 570, născutu-s-

au puiul viperii, părintele minciunii, fiiulîntunérecului, împeliţat chipul diavolului, silţasatanii, gura tartarului, ucigașul sufletelor,vrăjmașul adevărului, ocara lumii, cinsteamusulmanilor, psevdoprofitul Muhammed, cariledin suflarea și șópta satanii au scornit légea șicarte Curanului, cădzut-au din pântecilemânesa în luna carea să cheamă arăpéșterabie a doua, în 12, carea după socotealalunilor noaă obiciuite cade în 5 a lui mai, îndziua a doa a săptămânii, adecă luni.[9]

Iară Iustin împăratul au murit la anul 578,octomvrie în 5 dzile, după ce alesése singur înlocul său să fie împărat Tiverie AnichieConstantin. Tiverie încă au împărăţit ani 4 și, cumijlocul lui Mavrichie hatmanul (carile mai apoiau stătut împărat), mari biruinţă au avut asuprapersilor și toate cetăţile câte apucasă au întors.

Iară leat 582, tâmplându-i-să boală, din niștetidve ce mâncasă, au murit, avgust 14; și singurîn 10 a lui avgust pe Mavrichie hatmanul îlfăcusă chesari, și în 13 a lui avgust ș-au dat pefiică-sa, pe Constantina, după dânsul, puindu-lavgust.

Iară în vrémile acestui împărat spre părţileCrivăţului, ceva lucrat la scriitori nu aflăm.

Însă nu putem a tréce cu condeiul a pomeni

Însă nu putem a tréce cu condeiul a pomenidin Zonaras, Carté 14, Cap. 11 și în 12, carelescrie, precum Hagan, voievodul avarilor, aucerșut de la împăratul Tiverie pentru ca să-i facăferedeaie, carii împăratul trimiţându-i, el au silitpe meșteri să-i facă pod peste Dunăre, pentruca făr’ grijă să poată tréce apa.

Apoi, luând cetatea Sirmiul și alte cetăţi aIlliriii supuind, au cerșut de la împăratul să-i maiadaogă 80.000 de galbeni cătră 20.000 ce luamai înainte.[10] Ce aceasta a lor mândrie, dupăce au stătut Mavrichie la împărăţie, li-au ieșit penas, precum îndată vom arăta.[11]

Capul VII. Dovedéște traiul romanilor înVolohia, supt Mavrichie și Hagan, domnul

avarilor

Mavrichie, vestitul în hătmănie și încă maivestit în împărăţie după nărocite războaie șibiruinţă, carile au avut asupra persilor și asupralui Hagan, domnul avarilor, carile și pănă laŢarigrad vinisă și multă răutate împărăţiiiadusése.

Apoi leat 594, trimis-au pe hatmanul Priscusasupra slovénilor, carii era în Thrachia, mareomor într-înșii făcând, i-au scos din toatăThrachia (carii mai pre urmă au trecut înGhermania, precum Sabellicus mărturiséște).

Ce nici cu atâta lăsindu-să, la al doilea an, i-au gonit și peste Dunăre, și multă dobândăluând de la dânșii, au trimis la împăratulMavrichie;[12] iară el au mărs la iernatic cu toateoștile peste Dunăre, pentru ca mai tare săpăzască acele ţări de jacurile varvarilor.

Aicea ce mai deșchisă dovadă trebuie pentrudovada traiului romanilor în Volohia, că macarcă istoricii anume nu pomenesc pentru Volohiasau Dachia, ce numai ce dzic c-au rămas cuoștile pentru paza ţărâlor peste Dunăre, însăaiavea iaste că nici locurile pustii au stătut săpăzască, nici în locuri fără oameni și fărălăcuitori ar fi avut unde ierna, nici în părţilePannoniii să fie iernat, să poate înţăleage, căciPannonia acmu de mult era în mânulebolgarilor; iară cea mai mare parte o ţineaHaganul cu avarii săi; carile precum din TheofilSamocatis cunoaștem, și pe sclavoni îi aveasupt ascultarea sa, dei stăpâniia și cu dânșiicorăbii pe apa Savei făcea; de unde aiaveaiaste că Priscus peste Dunăre, nu aiurea, ce înVolohia au fost iernat.

Așijderea din pomenitul istoric mare dovadăavem că, pre vremile lui Mavrichie, nu numaiDachia ce încă și Schithia (spre părţile carileacmu crâménii și bugegénii trăiesc), suptstăpânirea împărăţiii au fost; și hatman acelor

părţi Baduarie, istoricul anume însămneadză;iară oștile au stătut tot peste Dunăre 6 ani,precum mai gios să va arăta.

Capul VIII. Aceastași să dovedéște suptacestaș împărat

La anul 597, scriu istoriile mestecate, precumPriscus hatmanul, cu îndesăturile unornepriiatini ai săi, cădzusă în oarecare prepus devicleșug la împăratul, de care lucru Mavrichie laŢarigrad chemându-l, au trimis în locul lui pe unPetăr, ce acesta, în vânătoare cu calul,denaintea unui gligan fugind, s-au lovit cupiciorul de o truchină de copaciu și frângându-șipiciorul, de grijea oștii puţin și mai nemică purta,de carea audzind împăratul, iară au trimis pePriscus peste Dunăre la oști; ce pănă a mérgePriscus la oști, slovénii audzind că hatmanii dinoaste lipsesc și nici o orânduială între dânșiiiaste, apoi pre ascuns, și Hagan voie șiîndemnare dându-le, la anul pomenit, cu marenăvală în Thrachia au întrat și precum li-au fostvoia au prădat-o.

Ce sosind Priscus cu oști, nu numai căci căsclavii s-au tras înapoi, ce încă peste Dunăre cuoștile trecând, cale de patru dzile, în hotarăleavarilor au întrat, pentru carea trimiţind Hagan ladânsul soli, lau întrebat ce ar căuta pre locurile

lui. Priscus i-au răspuns precum altă nu cearcă,fără numai vânat.

Aceasta Hagan stricarea păcii înţelegând, laanul 599, oștile strângându-și, au întrat înDalmaţia; ce trimiţind Priscus o samă de oștipentru ca să ia véste mai bine, dându-le năroculmână, fără veste pre prădătorii lui Hagan lovind,au scos plianul cât apucasă.

Hagan, la anul al doilé, încă mai mare gătirefăcând, au întrat în Thrachia și în Misia. Romaniicu multe bătăi mai iușoare biruiţi fiind, Mavrichieîntr-atâta spaimă vinisă, cât să ispitiia să lasăŢarigradul și să fugă; ce apoi soli de pacetrimiţind, s-au tocmit cu giuruinţă de 40 000 degalbeni de aur să dea pe an; într-acesta chipatuncea Mavrichie, cu bani, vrémea și nevoiacumpărând.

Leat 601: Comentiol, hatmanul oștilor Misiii,și Priscus, hatmanul cel mare la Dunăre, toateoștile la un loc împreunând, pentru ca să-șispéle rușinea carea în anul trecut păţisă, fărăștirea și poronca împăratului au trecut Dunăreaasupra varvarilor; de care înţelegând Hagan,mai în grabă au trimis doi ficiori ai lui cu o samăde oști și așéși în malul Dunării războiu dându-și, fură varvarii biruiţi, pre loc 4 000 morţicădzind.

A doa dzi, altă oaste proaspătă împotrivăieșindu-le, i-au bătut și pe aciia, din carii aupierit 9 000. A trie dzi, singur Hagan cu toateoștile sosind, gróznic război s-au făcut, ce cuvârtutea hatmanului Priscus, boţind pe varvari înbalta ce era acolo, ca la 14 000 împreună cu triificiori a lui Hagan, înecaţi au pierit. Hagan cumare primejdie la apa Tisii au scăpat, undeiarăși războiu de iznoavă tocmind, hatmanul,încă după izbândă, s-au luat cu oștile în urmalui Hagan și la Tisa agiungându-l, iarăși războiuvrăjmaș ș-au dat; ce și acolo varvarii acéiașipăpară au mâncat.

De ciia Priscus sfârșitul biruinţii a punevrând, o samă de oști, ca la 4 000, au orânduitsă triacă, mai pe sus, apa Tisii; carii, dupăporoncă făcând , au întrat în satele ghepidilor(aceștia încă lăcuia peste Tisa, între Dunăre,supt stăpânirea lui Hagan) și mai mulţi de 30000 omorând, cu nărocire, iar au trecut apaînapoi la Priscus.

Iară Hagan nicicum atâté bătăi în samăbăgând, de iznoavă pe apa Tisii oștile ș-aucules și sau de tot să piară, sau să izbândiască,de războiu s-au apucat. Ce vitejiia hatmanului șia romanilor și această vrăjmășie călcând,varvarii cea de pre urmă prăpădenie au luat, căfără număr de mulţi au pierit și în apă s-au

înecat; iară vii prinși au fost avari 3 000, de alţivarvari amestecaţi 6 200 și sclavoni 8 000.

A lucrurilor supt împărăţiia lui Iraclietâmplate, scriitoriu Theofilactos Samocatis,frumoasă și împreună și vârtoasă mărturie neaduce, precum avarii, sclavonii, ghepidii și alteneamuri varvare, de carile s-au pomenit[13],toate mai sus de Volohia să fie lăcuit și în părţileţărâi ungurești de sus să să fie răvărsat.

Scrie dară pomenitul istoric „precum Petăr,hatmanul lui Mavrichie, trimis fiind pentru pazapeste Dunăre și sosind la cetăţuia Palastolonchemată, acolo au audzit, precum varvarii cuvoievodul Apsihon s-au fost strângând de ceaiaparte de Dunăre, împotriva catarractelor(acéstea sint pragurile Dunării); deci sirguindîntr-acolo s-au apucat cu voievodul lui Hagan avorovi pentru pace. Ce Apsihon s-au vădzut decondiţiile păcii a să depărta, de vréme ce siliiasă ia catarractele de la romani și așé să să facăpace; care lucru neputându-se face, de iznoavăs-au înnoit sfada între Hagan și între împărăţie.”

Socotiască acmu oricine ar fi într-altăsocoteală împrotivnică, că de vréme ceca[ta]ractele Dunării au fost în stăpânireaîmpărăţiii romanilor și de acolo pănă la Schithia,precum mai sus am pomenit, ce socotială

împotrivnică mai poate încăpea precum Volohianoastră cu romanii săi n-au fost sălășluită? Șiprecum și Misia și Thrachia era cu oștileromănești plină, căci și pentru ce n-ar fi fost șiDachia?

Ce pentru căci cu pomenirea anume să tréce(macar că socoteala nicicum nu lasă), poateîncă prepus să rămâie; ce va videa înaintecititoriul nostru, că precum aicea suppunem,așé să va și dovédi, că precum alte neamuri preacestea vrémi în Volohié să fie lăcuit, scriitoriinu pomenesc, așé mai pre urmă anume, înlocurile lor să fie trăit, îi arată și după canonuladevărului, din povestirea celor mai de preurmă, tăcérea celor dintăi dovedesc căci nupentru căci acolo lăcuitori n-au fost, ce pentrucăci pricină nu li s-au dat (căci în Volohia într-acestora vrémi războaie n-au fost), n-au scris,să cercăm dară înainte.

Capul IX. Aceastași să dovedéște de laacestași împărat pănă la Foca, ce-i dzic

Tirannul

În cursul anilor 602, Mavrichie au scrisporoncă la Petăr voievodul, pentru caapropiindu-să iarna să să rădice cu oștile, șiîntrând în părţile sclavonilor, mai bine să săhrăniască slujitorii din pământul nepriiatinilor

decât din provinţiile împărătești; ce acestiernatic socotind oastea că le va fi cu greu și cuprimejdie poronca împăratului, să asculte n-auvrut. Împăratul poronca la Petăr îndoind șiîntreind îi silie numai să între la iernatic asupranepriiatinilor. Oastea împotrivă stând șirugămintea ce tri[mi]sése la împăratul nicicumtrecându-li-să, cu toţii au rădicat cap și îndatăau strigat să le fie împărat Foca sutașul (careapoi s-au numit Tirannul). Foca încă de demultuna ca aceasta pândind, îndată s-au pornit cutoată oastea spre Ţarigrad.

Mavrichie, vădzind că asupra a toată oastean-are nici o facere, au fugit din Ţarigrad laHalchedon. Foca întrând în Ţarigrad în anulpomenit în luna lui noiemvrie senatul șipatriarhul Ioan l-au priimit împărat și a triia dzi l-au și coronat.

Ce drépte și necunoscute giudéţele luiDumnădzău, vrând dezrădăcinarea nu numai aîmpărăţiii ce și a toată familiia lui Mavrichie, ceface? În coronaţié împăratului făcându-săgiocuri și donanmale prin cetate, după cum eraobicéiul, și înglotindu-să mai mult nărod peuliţă, Foca au trimis să-i potoliască; nărodul auînceput a dzice că Foca obicéile cetăţii nu știe,și așé să nu facă, că Mavrichie încă iaste viu.

Foca, audzind acésté cuvinte, îndată au

Foca, audzind acésté cuvinte, îndată autrimis și au dus pe Mavrichie de la Halchedon(Halchedonul era unde acmu iaste satul căruiaîi dzic turcii Cadichioi, împotriva Vizantiii, pesteBoaz) și întăi înainté ochilor lui i-au omorât treificiori, apoi și pe dânsul, în 27 a lui noiemvrie.Cu mare răbdare, împotriva a atâté tirănii austătut Mavrichie, nici alt cuvânt din gura lui s-auaudzit, fără numai: Drept ești, Doamne, șidreptu-i giudeţul tău.[14]

Încă mamca, care ţinea un cucon de ţiţă,ascundzind cuconul împăratului au fost dândpre al său.

Ce Mavrichie, nesuferind să omoară altul înlocul fiiului său, au descoperit singur precumacela copil nu iaste al său, ce a mamcăi.Împărăţit-au Mavrichie ani 20, luni 3.

Foca precum tirănéște la împărăţie întrase,așé tirănéște au purtat-o 8 ani. În vremile lui,ceva în părţile noastre clătit nu aflăm.

Iară la anul de la Domnul Hristos 610,senatul și tot nărodul, nemaiputând sufferitirăniile lui și vădzind că blăstă[mă]ţiia lui toatăîmpărăţiia cade la răzsipă (căci și persii acmuIerusalimul, Eghiptul și Alexandria luasă șipănă la Halchedon vinisă), s-au sfătuit, ș-auchemat într-agiutoriu pre Iraclie cel bătrân,

guvernatorul Africăi.[15]

El, nevrând singur să vie, au trimis cu vasepre fiiul său Ieraclie, care, sosind la Ţarigrad înluna lui octomvrie, în limanul dinlontru au prinspre Foca.[16] După ce l-au prins, întăi l-auîmbrăcat în haine mojicești, apoi i-au tăiatmânule și picioarele și părţile bărbătești și deciia și capul; iară stârvul aruncându-l afară,slujitorii l-au ars în foc. Ș-au stătut la împărăţieIeraclie, ficiorul lui Ieraclie [Mavrichie?],încoronându-să împărat într-același an, în lunalui iulie.

Capul X. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia de la Iraclie pănă la fiiul său

Constantin

Când au stătut Iraclie la împărăţie, puterileîmpărăţiii cu tiraniile și nedumnădzăirea Focăi,atâta de stropșite și de oșténii cei vechi și deispravă atâta de sărăcite era, cât, precummărturiséște Zonoras, Iraclie făcând căutare,de-abiia au aflat numai doi slujitori din cei cefăcusă Mavrichie; cu care pricină persii despreAsia, tătarâi despre Evropa, multe și nesuferitecălcături făcusă în hotarăle împărăţiii. Cu carilemacar

că scriitorii anume nu pomenesc, iaste a să

cunoaște că și părţile peste Dunăre fără maretulburare de neodihnă să nu fie fost.

Acéstea din vrémile Focăi clătite și ijdărâteamestecături și slăbănogite puteri, Iraclie a letocmi și a le întări, cu tot dé-dinsul nevoinţăpuind, întăi au așédzat lucrurile despre Evropa:pacea cu Hagan, domnul avarilor, făcând.

Apoi, în anul împărăţiii sale al 12[-lea], carileiaste de la mântuirea lumii 622 ani, clătindu-să,cu oștile din Ţarigrad, asupra lui Hosroie, autrecut la Asia; ce întăi cu multă rugămente de lapersi pace poftind, Hosroe (acesta neam deîmpăraţi persești la Hronicul persesc Mirhondisă cheamă Hușrev) i-au răspuns, precum într-altchip, cu dâns pace nu poate să facă, fără numaide va tăgădui pre Răstignitul a fi Dumnădzău șisă să închine soarelui, cui se închină și el.

Acest féliu de trufașă și spurcată pacecredincios sufletul lui Iraclie neputând priimi,toată nedejdea în mila lui Dumnădzău și aPrecuratei Ficioarei puind, cu rugămente(macar că cu multul mai slab era în puteri), însăfără nici o îndoinţă au purces asupra lui. Și întăilovind și stricând oastea persască, carea eratrimisă înainte-i, cu Sarvar hatmanul.

Apoi, la al doilé an, leat 624, cu singurHosroe lovindu-să, tare l-au bătut, cât de-abiia

el cu puţinei oameni au scăpat.

Hosrois, după ce au pierdut războiul șivădzind că Iraclie cu mare biruinţă purcedeînainte, el au trimis soli la bolgari, la slavoni șila Hagan, domnul avarilor, îndemnându-i ca șiei să să scoale împotriva lui Iraclie și mărgândsă încungiure Ţarigradul și arătându-le precumpre lesne îl vor izbândi, de vréme ce toate oștileromanilor sint trecute la Asia; cătră aceastamulte daruri trimiţindu-le, mai multe le giuruia.Ce Iraclie, ca un bun chivernisitori, oștile în treibulucuri împărţind, o parte au trimis la Ţarigrad,o parte au dat supt comanda frăţine-seu, luiTheodor, iară o parte au ţinut cu sine.

Aceasta cu bună inimă priimind hunii(precum le dzice Zonora, Carté 14, Cap. 16) sauavarii (precum le dzice Gheorghie Chedrin, lasemnul 177), luând cu sine pe sclavini și peghepidi, fără veste au întrat în Thrachia șinicăiuri oprindu-să, din toate părţile auîncungiurat Ţarigradul; ce sau cu vredniciiahatmanului lui Von (precum va Zonora), sau cuagiutoriul Precuratei Ficioare de la Vlaherna(precum va Chedrinos), carea în chip deîmpărăteasă foarte frumoasă împodobită cumulţime de alte féte tinere și aiave dinmănăstire afară ieșind și pre lângă șamţurilecetăţii primblându-să, varvarii au socotit precum

într-adevăr iaste împărăteasa și așé dândnăvală să o apuce, cu nevădzută putére, atâtas-au tulburat și s-au amestecat, cât ei înde iinespusă moarte și prăpădire ș-au făcut, din cariipuţini cu domnul lor [scăpând] cu fuga auscăpat. Într-această a Ţarigradului încungiurare,dzic să să fie făcut rugile Acathistul.

Avut-au Iraclie și turci la Asia cu leafă aduși,ca la 40 000, carii întăi multă stricare au făcutpersilor; apoi, viclenind pe Iraclie, în vrémearăzboiului l-au părăsit și s-au dus de undevinisă, adecă de la Marea Caspiii, peste MunţiiCavcasului.

Ce Iraclie și aceasta în samă ne[bă]gând, totau întrat încă mai înlontru în împărăţiia persilor.Leat 626, iarăși ș-au dat războiu cu Razatis,hatmanul persilor. Stătut-au războiul dinrăvărsatul zorilor pănă la 9 ceasuri de dzi, șiiară persii fură biruiţi.

Și pănă la leat 628 nu numai cât toate ţărâleși cetăţile, carile persii apucase, aurăscumpărat, ce încă și scaunul persilor audobândit. Minune, scrie Chedrinos, de dzice,precum numai din fierile, carile Hosrois aveaprin livédzi pentru privală, închisă, să să fiesăturat toată oastea cât au ședzut acolo.

Așé Iraclie 6 ani din Persie n-au mai ieșit, în

toate părţile biruind și izbândind; pănă s-autâmplat moarte lui Hosroi, în locul a căruia stândla împărăţie Sirois, s-au plecat la rugăminte depace.

Iraclie încă sătul de biruinţă, aședzindhotarăle împărăţiii toate, precum au fost maidenainte și luând și Sfânta Cruce, pre careDomnul s-au răstignit (căci când luase persiiIerusalimul o robis[ă]), au făcut cu persii pace șicu mare pohvală s-au întors la Ţarigrad.

După atâté laude de biruinţă și decreștinătate ce avea Iraclie, mai pre urmă rău s-au ocărât la bătrânéţă, în erésa manothelitilorcădzind și pre alţi pravoslavnici către aceastănebunie silind; și așé urgiia lui Dumnădzăuasupră-și și a toată împărăţiia pornind, el cugrea boală de idropică au murit, leat 641, mart(sau cum va Calvizie) mai 11, după ce-auîmpărăţit ani 30, luni 10 (sau cum va Patavie:luni 4, dzile 6; sau cum însămneadză Ricţiol, înHronicul mare, luni 5, dzile 8).[17]

Iară împărăţiia de la vrémile lui înainte, cuspurcată descăliia lui Muhammedpsevdoprofitului și mai mult cu vitéze armele luiși următorilor lui, tare au început a se struncinași din toate părţile a să scutura, cât de ciiaserachénii și păgâ<nă>taté lor cu neîncetat pas

tot înainte au pășit, <pănă> a sosit lucrul lamișeliia și mizeriia carea acmu cu toţii o plângși de să va mai întoarce vreodată plânsul acestaîn râs și bucurie, unul Dumnădzău știe, carele înmâna sa au închis cunoștinţa vrémilor și aanilor.

Deci Iraclie, fiind la vârstă de 66 de ani,murind, au rămas la împărăţie fiiu-sěuConstantin.

Capul XI. Aceastași să arată de laConstantin, fiiul lui Iraclie, pănă la

Constantin Pogonat

Constantin, după ce au stătut la împărăţie,mai mult de patru luni n-au trăit, căci întrând învrajbă cu maștihă-sa Martina, dzic unii să-l fieotrăvit.

După ce au murit Constantin, au apucatîmpărăţié Martina, cu fiiul său Iraclion, ce șiaceasta nu mult au îndelungat plata ce i s-aucădzut, că după 6 luni senatul, înţelegând că easă fie otrăvit pe Constantin, au prins-o și, tăindu-i limba, au trimis-o la izgnanie.

Așijderea lui Iraclion i-au tăiat nasul și l-aubăgat în mănăstire și au rădicat la împărăţie peConstans, ficiorul lui Constantin, nepotul lui

Iraclie, leat 642, în luna lui fevruarie. AcestaConstantin ca la 27 de ani au împărăţit.[18]

În toată vrémea împărăţiii lui, ceva să să filucrat în părţile despre Crivăţ, lucru de însămnatnu pomenesc, căci serachénii, supt halifélele luiMuhammed, la Asia tare întărindu-să, multelocuri și cetăţi ale împărăţiii romanilorcuprindzind (căci acmu și Ierusalimul luase),pentru acéia toate lucrurile céle mai gréle într-acolo să purta.

Fără numai dintre scriitori pomenéșteChedrinos, Cap. 189, precum leat 657„Constans împăratul au mărs cu oaste asuprasclavinilor și cu nărocire izbândind, multă pradăau scos din ţara lor”; de unde macar că nu cuaiavea dovadă ce de credzut iaste că biruinţăavând împăratul asupra varvarilor, părţileVolohiii în pace să fie trăit.

Iară cititoriul[ui] nostru, puţin îngăduitoriufiind, îi giuruim că în cursul Hronicului înainte îivom dovedi că pre acestea vrémi pre carileistoricii nepomenite le trec și pentru părţileVolohiii tac, alţii li-au pomenit și precum prelocurile sale să fie fost trăitori romanii dinVolohia arată.

Iară Constans împăratul, leat 668, iulie 15, fuucis în feredeu, lovindu-l un Andrei, ficiorul unui

ucis în feredeu, lovindu-l un Andrei, ficiorul unuiTroilo, cu tasul cel ce să spăla în cap, în cetateaSiracusii, unde pre atuncea să afla.

După moarté împăratului, oșténii, pentru casă nu fie fără împărat, au rădicat pe un Mizizie(de neamul lui arman fiind) la împărăţie, în carilealtă vrednicie nu era, fără numai căci era preafrumos la faţă și la stat.

Ce Constantin, fiiul [lui] Constans, audzindde moarté părintelui său și de împărăţie, precumMizizie (sau cum alţii îi dzic Mizentie) tirănéșteau apucat-o, s-au sculat cu donoimaoa de laŢarigrad și mărgând la Sichilie, acoloș și petiran au omorât și toată împărăţiia Apusuluiașédzind și oasele tătâne-său purtând, s-auîntors la Ţarigrad; fiind fără barbă când s-audus, iar la întors viind era cu barbă lăsată;pentru acéia iau dzis Pogonattos, adecăbărbos.

Perit-au Constans în anul pomenit, iulie 15,după ce au împărăţit ani 27, sau, precumsocotéște hronicul cel mare, ani 25, luni 6, dzile5.

Capul XII. Arată-să Volohia supt ConstantinPogonat, apucată de bolgari, însă nu mult

ţinută

Pănă la al dzeacelé an a împărăţiii acestuiîmpărat, carile iaste de la naștérea Ficioarei678, istoricii sint daţi a scrie războaiele șinevoile carile trăgea împărăţia cu vrăjmaș șipăgân neamul a serachinénilor.

Iară la anul pomenit, condeiul și în partéEvropii întindzindu-și, scriu precum „bolgarii,<carii> de pe apa Volgăi numele își trag, desprepărţile Crivăţului și despre locurile Mării Négre,în Thrachia au năpădit și oastea careaîmpăratul împotriva lor trimisése au biruit. Ceîmpăratul, fiind dat după grijea lucrurilorbesericești și fiind să strângă sinod, i-au căutatsă cadză cu dânșii la pace, giuruindu-le și darepre an.”

La al doilé an, iarăși aciia bolgari trecândDunărea și vrând acmu să să așeadză cu totulîn Bernis, împăratul iarăși au trimis oaste asupralor;[19] ce tot cel de an năroc au aflat romanii,căci hatmanii ţiind pre bolgari în samă denemică și ei acmu apucând locurile céle tari,prin munţi, fără multă nevoie au biruit pe oasteaîmpăratului; pentru carea împăratul iarășicădzind cu dânșii la pace, s-au aședzat lucrul;însă după plăcerea bolgarilor.

Iară după ce s-au aședzat lucrurile despreparté bolgarilor, s-au mutat oștenirea spre Asia,

împotriva serachénilor, carii nu numai multe ţăriși cetăţi luasă de la împărăţie, ce încă șiŢarigradul 7 ani încungiurat l-au ţinut; ce maipre urmă, cu aiavea agiutoriul PrecurateiFicioarii, atâta au supus pe serachéni, cât s-aulegat să dea pe an 365 000 de galbeni: 50 desuflete oameni și 50 cai chioheiléni; și cuacesta mijloc au făcut pace în 30 de ani.

Supt acesta împărat istoricii grecești în istoriéŢarigradului, ca cum ar pune ţénchiul, pentrunumele Dachiii a pomeni, pănă la împărăţia luiVasilie Bolgarocton tac; apoi iarăși, suptnumele vlahilor, de romanii din Dachia încep apomeni.

Însă din istoricul Zonoras putem cunoaște căpe acéstea vremi niamul bolgarilor spre acésteapărţi întărindu-să, nu numai să fie stropșit, ceîncă și cuprins ţărâle împărăţiii, precumdincoace așé și dincolo de Dunăre.

Aceștei dară tâmplări, istorié Zonoras, Carté14, Cap. 21, așé o scrie. Bουλγάροι τάζΡωμαϊχάζ χώραζ τάζ πέραυ τοϋ Ιστρυ. Adecă:„Bolgarii, dzice, în ţărâle romănești, céle depeste Dunăre, răvărsaţi, pustiind; împăratul(Constantin) s-au gătit și pe mare și pe uscat săle iasă înainte, și așé, cu mare dunaima decorăbii purcegând pre Maré Neagră, au întrat cuoastea în sus pe Dunăre.

oastea în sus pe Dunăre.

De această a împăratului gătireînspăimântându-să, varvarii s-au tras într-un loctare, carele cu pământ și cu ape era încungiuratși acolo ședea. Într-acea vréme lovind preîmpăratul grea durearé de picioare și lăsindnumai pe hatmanii săi cu oștile, el au trecut în’ceastă parte la Misămvriia, pentru ca să-și facăliacuri la feredée.

După despărţirea împăratului de oaste, auîntrat în oaste o frică și o spaimă ca aceaia, câtde nime goniţi fugiia carile încătro putea.Varvarii aceasta vădzind, îmbărbătându-să, cumare îndrăznială s-au luat din dos a-i goni; premulţi omorând și numai puţini prindzind, și așéapoi și Dunărea după dânșii trecând, ș-auaședzat șétrele în pământul romanilor; nici deciia s-au mai părăsit, totdeauna ţărâle romăneștia pustii; pentru carea au căutat împăratului, cudânșii să facă pace și cu mare ocară împărăţiiis-au legat încă și dare pre an să le dea. Dupăaceastă tâmplare de ciia lucrurile în pace austătut, pănă în săvârșirea lui Constantin.”

Cu această povéste arată Zonora, precum deciia s-au curmat pomenirea la istorici pentruţărâle romănești τάζ τοϋ πέραυ τοϋ Ιστρυ, acelorde peste Dunăre, adecă a Dachiii măluroasă șimuntoasă, căci cea Mediterrania, adecă

Ardialul, încă de demult ghepidii o apucasă,precum noi la Viaţa lui Iustinian am arătat. Așévarvarii aceștea, cuprinzind ţărâle romănești,precum dincoace așé dincolo de Dunăre au datpricină numele cel vechiu a romanilor să seschimbe în a volohilor, după limba adecăslovenească, precum ei chema pe romani.

Stând dară bulgărimea pe acestea ţări, poatesă cunoaște că și romanii din Dachia deagiutoriul împărătesc părăsiţi și neapăraţirămâind, le va fi căutat într-un chip a-și tocmilucrurile cu varvarii și cu deosăbită respublicăcu dânșii și cu alţi vecini de penpregiur a săchivernisi; mai vârtos (căci precum din cursulhronologhiii putem cunoaște) că acești bolgari,nu mulţi ani în Dachia să fie zăbăvit, ce, trecândla Misia și la Illiria, pre acolo s-au aședzat,precum mai gios vom arăta și, precum videm șipănă astădzi, pre acolo lăcuiesc; iară nu despreDachia.

Ce istoricii grecești, precum am dzis, macarcă pe vrémea acestui împărat își curmă voroavapentru romanii din Dachia, însă dintr-alţi istoricipuţin înainte, va afla cititoriul, precum acéiașiromani pre locurile lor trăind, publică deosăbităsă-și fie legat, macar că pănă la vrémile luiIsachie Comneno Anghel, tot de trupul împărăţiiiŢarigradului să ţinea; iară supt acela împărat,

de ciia așéși de tot s-au deosăbit, precumrândul istoriii curat va arăta în Viaţa lui AlexiiA[n]ghel.

După ce au împăcat Constantin toate părţileș-au făcut și săborul a toată lumea, carele sănumără al șésele, la anul 685, în luna luiseptemvrie, au murit; în indictionul <al> 14:după ce împărăţisă 17 ani încheiaţi, lăsind laîmpărăţie pre fiiul său Iustinian.

Capul XIII. Aceastași să arată de la Iustinianpănă la Leontie

Scriu Istoriile amestecate, precumIustinian[20] la anul 686 au rădicat oaste asuprabolgarilor și a sclavonilor și multă pradă șistricăciune li-au făcut; ce apoi întorcându-săcurând fără pază și fără grijă, iarăși l-au agiunsbolgarii și ș-au scos toată prada.

După aceaia pace <cu> bolgarii, cu sclavoniifăcând și oștii, carea din sclavoni, ca la 30 000cu liafă scrisése, bizuindu-să, au stricat paceacu serachénii și, leat 691, s-au sculat asupra lor.

Serachénii, nici o gătire de oaste având, cumare plecăciune au cădzut la împăratulrugându-să, precum voia îi va fi, așé legământde pace între dânșii să facă. Ce împăratul păcii

nici cu un chip loc nevrând să dea, s-au agiunsserachénii cu slovénii giuruindu-le să le deaatâţé bani câţi de la împăratul să ia, să tocmisă.

Slovénii o samă luând de la serachéniban<ii> giuruiţi, acasă întorcându-să și maretulburare în oastea lui Iustinian făcând, într-aceavréme serachénii i-au dat năvală și îndată îl șibiruiră.

Împăratul încă vădzind ce-au păţit, cuvicleșugul sclavonilor ce fugisă, mâniindu-să auporoncit de au omorât pe toţi pe alalţi sclavonicarii mai rămăsése în tabără.

Zonora, Carté 14, Cap. 22[21], scriind mai prelarg pentru această oaste bulgărească, careaau viclenit pe Iustinian, carile s-au poreclitRinotmitos (ca cum am dzice cârnul), stricândlegământul carele avea cu bolgarii și nepriimindsă le mai dea darea pe an, s-au sculat cu oasteasupra lor și tare biruindu-i, mulţime de robi auprins, din carii alegând triidzăci de mii mai defrunte și mai tineri, au făcut legheoane, adecăpolcuri, noaă Καί λαόκ έκάλεσεκ άυτούζπεριοϋσιου și l-au numit nărod agonisit.

Iară leat 694, Iustinian, precum își era laminte iușor și mai mult strâcătoriu împărăţiiidecât tocmitori, pentru niște mici și de nemicăpricini, pre toţi lăcuitorii Ţarigradului urgiia

pricini, pre toţi lăcuitorii Ţarigradului urgiiapuindu-și, au poroncit lui Stefan, păzitoriulcetăţii, ca aflând vréme, fără nici o milă și fricălui Dumnădzău, să omoare pe toţi ţarigrădénii,anume arătându-i să înceapă de la Calinicpatriarhul pănă la cel mai prost om și nici preunul viu să nu lasă. De această a împăratuluinedumnădzăuire luând știre ţarigrădénii, aucădzut cu toţii la Leontie (pre carile atuncea îlorânduisă să margă cu dunaimaoa la Greţia),rugându-l să să întoarcă cu oastea să-imântuiască din fără vină moartea, careaîmpăratul li-au poroncit.

Leontie, încă după rugămentea lor făcând,fără véste să întoarce și, prindzind pe Iustinian,i-au tăiat nasul și l-au trimis la Hersonnisos(acesta-i Crâmul) în izgnanie; iară el, cu voiatuturor, au stătut la împărăţie. Iustinian auîmpărăţit ani aproape de 9; la izgnanie aniaproape de 10.

Capul XIV. Aceastași să arată, de la Leontiepănă la a doa împărăţie a lui Iustinian

Leontie, în anul pomenit, după ce au stătutîmpărat, i-au vinit știre precum serachénii laAfrica au luat vestită cetatea Carthaghinea.

Deci trimiţind oastea pentru ca să scoaţăcetatea din mâna varvarilor, ce oastea trimisă

nepurtându-să cum să cade, mai mult au pierdutdecât au dobândit; pentru carea cu rușine caacéia la împăratul a să întoarce temându-să, preun Apsimar Tiverie dintre dânșii au rădicatîmpărat și, întorcându-să la Ţarigrad șiprindzind pe Leontie, i-au tăiat nasul, precum șiel făcusă lui Iustinian, și l-au băgat într-omănăstire la Dalmaţia.

Pentru anul aceștii tâmplări, însămnătoriianilor nu să tocmăsc, căci Patavie scrie, precumsă să fie tâmplat leat 698; Calviz va la anul 697;Riţeolul, în hronicul mare, această povéste opune la anul 696, giudecata adevărului lacititoriu rămâne; iară noi socoteala luiPatavie[22] dintr-altele tot mai curată am socotit-o.

Nu vom tréce cu pomenirea că, pre aceastăvréme, leat 700, Krac, cel dintăi a polonilordomn, au zidit cetatea pre carea de pre numelesău a numit-o Kracov.

Iară leat 702, Iustinian împăratul (pentrucarile am pomenit, precum Leontie, tăindu-inasul, l-au fost trimis în izgnanie la Crâm),scăpând de acolo au fugit la Haganul, domnulcazarilor(Calviz, în hronicul mare, sau precumalţii îl număsc a lazilor; Patavie, Carté 8, Parté I,Cap. 3: avarilor); carele întăi cu mare cinsté

priimindu-l și pre fiică-sa Theodora au dat dupădânsul. Ce apoi Apsimar împăratul, cu multedaruri și cu mai multe giuruinţă agiungând laHagan, era numai să-l dea pre mânaneprietinului. De care lucru luând vésteIustinian, au fugit la Tirvelin, domnul bolgarilor,carile, cu bună inimă priimindu-l, îndată s-ausculat cu multă oaste și au mărs asupra luiApsimar la Ţarigrad; și, leat 703, Iustinian auvinit cu agiutorul bolgarilor și au încungiuratŢarigradul, și după 3 dzile, aflând loc pe undeîntră apa în cetate, fără veste au izbânditcetatea și prindzind pre Apsimar și pe frate-săuIraclie (alţii dzic și pe Leontie), mult pe uliţă și laipodrom (acesta-i astădzi Atmeidian) târândui,apoi cu mulţi alalţi i-au tot spândzurat pezăbrélele cetăţii. Ș-au stătut Iustinian deiznoavă împărat, după cum socotéște Patavie,la întratul anului 705.

De ciia Iustinian, cu multe daruri pre bulgariîncărcând, i-au slobodzit acasă. Împărăţit-auApsimar, după socoteala lui Patavie, ani 7.

Iustinian apoi, stricând pacea cu bolgarii, și,pentru binile ce-i făcusă, nemulţămitoriuarătându-să, leat 706, s-au sculat cu oaste peMarea Negră și mărgând au lovit la Anhelo. Celovindu-l bolgarii precum nu să gândiia, de-abiia cu puţinei au scăpat, înapoi la Ţarigrad

viind.

Capul XV. Dovedéștesă traiul romanilor înVolohia de pe stăpânirea Crâmului

Pomeniţii bolgari și sclavoni, macar că pesteDunăre în Misia și în Thrachia tare piciorul îșiînfipsése și neam tare și vrăjmași ca acesta,între împărăţiia Ţarigradului și între Volohianoastră, macar că ca un zidĭ de aramă la mijlocsă pusése și pre lăcuitorii în Volohia romani dela alalt al împărăţiii trup de tot îl deosăbise, însăstăpânirea carea împărăţiia romanilor aveau înCrâm și pe marginile Mării Négre despre Crivăţși despre Volohia. Tare argument iaste căromanii în Volohia și supt tulburarea bolgarilorneclătiţi să fie rămas, căci istoricii cu toţii într-unglas numai o dată pomenesc, supt ConstantinPogonat, precum bolgarii s-au tras deodatăînapoi (precum am pomenit la Cap. X a aceștiicărţi) și la anul iarăși trecând Dunărea, de ciiaînapoi să să fie mai întors, istoricii nupomenesc; nici alt neam pre acéia vrémeasupra volohilor să mai fie vinit, arată.

Deci macar că Volohia în trécerea bolgarilormultă pagubă și pustietate va fi păţit, însă pentruce mai pre urmă o să fie lăsat, nici o pricină nusă véde; că toată călcarea și răutatea acelorbolgari, precum am dzis, numai 2 ani au stătut;

și ei trecând peste Dunăre în Misia și înThrachia și înapoi nemaiîntorcându-se, iată căromanii în Volohia n-au avut pentru ce să nustea la locurile lor; și mai vârtos având Crâmul(în carele câtă mulţime de romani să fie lăcuit,mai gios vom arăta) și toate marginile MăriiNégre cu romani și cu oaste împărăteascăţinute și păzite, carii ca un zidĭ de sprejinială leera, despre părţile altor varvari dintracolo.

Iară Crâmul (macar <că> și el nu mai puţinecălcături decât Volohia au avut și de câteva ori,așéși de varvari apucat și ţinut fiind, însă iară cuvréme dezbătându-să supt stăpâniré împărăţiiirămânea); carele cât să fie fost de bogat înlăcuitori de pre aceasta să va cunoaște, căIustinian Cârnul, împăratul, când au fost acolo laizgnanie, fiind oarece dosădit de lăcuitori, dupăce au stătut de a doa oară la împărăţie, precums-au pomenit, vrând să-și răzscumpere asupralor, la anul 710 (scriu aciiași pre carii mai susam pomenit istorici și mai ales Theofanes șiChedrinos), precum au trimis pre FilipicVoievodul cu multe oști pre mare, dându-iporoncă pre toţi lăcuitorii Crâmului, și bărbat șimuieri nealegând să-i omoare pănă la unul, fărănumai pruncii carii vor fi să-i aducă la Ţarigrad,pentru ca să-i omoară înaintea lui, ca de privalalor să-și izbândiască inimii.

Filipic după poronca lui au și făcut; cămărgând cu vasele pre mare la Crâm, pre câţiau putut călca fără veste, pre toţi i-au omorât,iară câţi au fost mai înlontrul Crâmului, luândvéste, au fugit afară din Crâm, spre hotarălecazarilor (eu mult stau de socotesc și voi să dziccă numele căzacilor să-l fie scris istoriciigrecești cazar, și acești cazari de atuncea să fiecăzacii de astădzi), de la carii agiutoriuîndămânându-și s-au întors asupra lui Filipic.Filipic după porunca împăratului într-acea datăspre mai gróznică moarte, cruţind numai pruncii,i-au fost trimis la Ţarigrad. Ce furtuna pe marelovind, s-au înecat cu vase cu tot, carii au fost lanumăr 73 000.

Socotéște aicea, ce mulţime de nărod au fostîn Crâm, de vréme ce numai pruncii pre carii i-au putut apuca de prin târguri și satele de premarginile hotarului au fost atâţia de mulţi, aaltora lăcuitori câtă să fie fost sumă?

Iustinian, la anul 711, de iznoavă și altăoaste trimiţând, au dat mai tare poroncă luiFilipic, cum nici pre un lăcuitoriu crâman viu sănu lasă.

Crâménii, luând agiutoriu cazarilor, precumam dzis, și viind asupra lui Filipic cu războiu, l-au biruit.

Filipic, după ce-au pierdut războiul și multăoaste și știind neînduplecată și siriapă tirăniialui Iustinian, au socotit că așé bătut de să vaîntoarce înapoi, cap nu mai are; pentru aceaia,cu câtă oaste îi mai rămăsése, s-au împăcat cucrâménii și cu toţii l-au rădicat împărat; și de ciiaviind cu toţii la Ţarigrad, au prins pe Iustinian șii-au tăiat capul, după ce împărăţise al doilearând 9 ani.

Filipic, după ce-au stătut la împărăţie, auîmpărăţit un an și 6 luni; și leat 713 l-au prinsRufus într-așternut și i-au scos ochii, iunie 3; șiau stătut la împărăţie Artemie, care s-au numitAnastasie. Împărăţind Filipic, scrie Zonora,Carté 14, Cap. 26, precum bolgarii prădândThrachia, pănă supt Ţarigrad au pustiit și au arstot ce li-au ieșit înainte.[23]

Anastasie încă după ce-au împărăţit ani 2,după cum mărturiséște Chedrinos; prindzindu-lTheodoric, leat 715, i-au tăiat părul și, făcându-lcălugăr, l-au băgat în mănăstire, trimiţindu-l laThessalia.

Theodoric, încă leat 716, de bunăvoie lăsindîmpărăţiia și luând shima călugăriască, au lăsatîn locul său pe Leon Isavrul.

Capul XVI. Acéiași să arată, de la Leon

Isavrul pănă la Constantin Copronim

Leon Isavrul, carele mai denainte s-au fostchemând Conon, după socoteala lui Patavie,stătut-au la împărăţie leat 717, indiction 15,marte 25, ș-au împărăţit ani 25, luni 2.[24]

Ce în toată împărăţiia lui războaiele șigreutăţile împărăţiii fiind la Asia, cu greivrăjmașii serachéni, scriitorii vremilor aceloradespre Crivăţ ceva vrédnic de însămnat nupomenesc; fără numai ce scriu, precum, leat719, Artemie, fugind de la Thessalia și mărgândla Tervelin, domnul bolgarilor multă oaste auluat într-agiutoriu, cu carea la Ţarigrad viind auînceput să bată cetatea; ce ţărigrădenii, dând aînţelége bolgarilor precum cu toţii la împărăţienu priimăsc (căci el cu acesta mijloc au fostrădicat pe bolgari, dzicând că-l poftesc laîmpărăţie ţărigrădenii).

Bolgarii, vădzind că nu pot face ceva, s-aumâniiat și prindzindu-l l-au dat pe mâna lui LeonIsavrul, carele îndată au poroncit de i-au tăiatcapul.

După aceasta, Leon Isavrul în mare denedumnădzăire cădzind, el întăi au scornitgoană asupra sfintelor icoane și au poroncitpaicilor săi de au dat gios icoana Mântuitorului

și Domnului Hristos, leat 726, și de ciia poroncădând icoanele să nu să mai cinstească; mulţicredincioși, nevrând la credinţa împăratuluipărtași să fie, multe cazne și izgnanii au păţit.[25]

Iară între toate mai gróznică și mai minunatăau fost patima Sfântului Ioan Damaschin, careleîn curtea domnului serachénilor Masalmas lamare cinste și credinţă era; de unde pentrugoana sfintelor icoane audzind, împotrivaîmpăratului, pentru icoane, au scris cărţi laepiscopii beséricilor. Leon, de aceastaînștiinţindu-să, au poroncit logofeţilor lui săîmpotrivască slova Sfântului Ioan; carii slovaavidoma potrivind au scris ca cum ar fi scris laîmpăratul și l-ar fi îndemnat să trimaţă oaste săapuce Damascul și făcându-să adecă că va săţie prieteșugul cu domnul serachénilor, i-autrimis această carte ca cum ar fi a SfântuluiIoan.

Amira sau domnul serachénilor, arătândcartea lui Ioan Damaschin, el au răspunsprecum slova să fie a sa mărturiséște, iară el devicleșug ca acesta nicicum n-au gândit, necumsă scrie. Amira de ciia au poroncit de i-au tăiatmâna dreaptă și l-au scos din curte.

Sfântul, luându-și mâna cea tăiată șimărgând acase-și, au stătut înaintea icoanei

Maicăi Milii și peste toată noaptea să ruga să-ivindece sluţiia, carea pentru laudele ei scriindau păţit aceasta de la necredincioși și să giuruiacă în toată viaţa nu va lipsi cu dânsa laudele luiDumnădzău și a Maicăi Ficioare a scrie.

Și așé el în somn cădzind, i s-au arătat MaicaPreacurată dzicându-i: Iată că mâna la loc ţi s-au pus, deci caută precum te-i giuruit, așé săfaci, și-ţ fă condeiul a scrie curund scriitoriu.Deșteptându-să sfântul din somn ș-au aflatmâna însănătoșată, numai sămnul împregiur,pentru credinţa lăsind, <cu care sămnîncredinţindu-să> Amira, iarăși l-au adus încurte; și la mai mare cinste l-au avut câtăvavréme.

Apoi sfântul, vrând să împle giuruita cefăcusă lui Dumnădzău, au părăsit curtea șiînsoţindu-să cu Sfântul Cozma s-au dus la lavraSfântului Savei, la Ierusalim și au întrat înmănăstire; și acolo au scris cărţile carile astădzile are sfânta a Răzsăritului besérică împotriva atuturor nepriia[te]nilor eretici și shismatici.Tâmplatu-s-au aceasta în anul 728.

Iară leat 732, Leon împăratul au luat fiiuluisěu, lui Constantin, doamnă pe fata hanuluicazarilor, și în sfântul botedz au numit-o Irini; șiau împăcat părţile împărăţiii despre parté lor.Aceștia cazari trăia pre câmpii den afara

Aceștia cazari trăia pre câmpii den afaraCrâmului, de unde fără prepus să cunoaște, căși părţile Volohiii în pace vor fi fost, căci alţivarvari, pe acéia vréme, mai aproape de aceștiasă fie trăit, noi la scriitori a afla n-am putut.

Deci Leon Isavrul, leat 741, iunie 18, după ceau împărăţit ani 25, luni 2, precum am dzis, deboală de pântice au murit, lăsind în locul său laîmpărăţie pre Constantin Copronim.

Capul XVII. Tot așé să trăgăniadză istoriia dela Constantin Copronim pănă la Constantin

și maică-sa Irini

Copronim, așé s-au poreclit, căci s-au imat înscăldătoarea sfântului botedz, a răului părintenăscut, rău și spurcat necredincios, voiadumnădzăiască însămnând, căci în toatănedumnădzăirea pre tată-său cu multul aucovârșit. Alţii vor să fie luat acest nume, căciatâta i-au fost dragi caii, cât mai multă vréme aufost petrecând în grajd și în balega cailor; șiședzind la masă, în câteva tepsii au fost puindbalegă de cal, dzicând că mai frumos mirosdecât balega calului altul nu mai poate fi. PavelDiacon, Carté 21, Cap. 14.

În vrémea dară acestui împărat, bolgariistăpânind în Misia și în Thrachia pănă la MareaNeagră, <Constantin> cu vasele au mărs

asupra lor și, leat 763, puind tabăra suptAnhialo, acolo i-au ieșit împotrivă Telesis,domnul bolgarilor, și dându-i războiu 8 ceasuri,ce pănă mai pre urmă fură bolgarii biruiţi, craiullor din războiu scăpând, l-au ucis ai sěi, dându-ipricină că nu s-au purtat cum s-au cădzut; iarăConstantin împărat cu pohfală s-au întors laŢarigrad.

Apoi, leat 770, vădzind că într-alt chip cubolgarii să facă n-are, au luat pe fata domnuluibolgăresc, cu fiiul său Leon, și cu acesta mijlocau făcut legătură de pace între dânșii. De aiceaîncă să poate cunoaște la câtă putére și tărieagiunsése bolgarii, cât împăraţii Ţarigraduluipărăsindu-să a mai căuta varvariia lor, denevoie le căuta a să și încuscri cu dânșii,neputând cu armele a-i mai sprejini, sau de prelocurile sale a-i mai urni.

Și așé de aciia bolgarii au rămas stăpânitoriîn Misia și în Thrachia multe sute de ani,precum înainte, pre scurt, să va arăta; de undeaiavea iaste, că și lăcuitorii romani în Volohianoastră, precum am și mai dzis, le va fi căutatîntr-un chip cu dânșii a să chivernisi și laprieteșug a trage, pentru ca să-și poată scuti șiţinea locurile și moșiile. Și încă împăraţilorŢarigradului căutând, și domnii Volohiei dupăcumpătul vrémii și rudeniii și cuscrii cu craii lor

să facă, precum au și făcut, de care înainte lalocul său să va dzice.

Deci de credzut iaste că de ar fi pus bolgariipiciorul să stăpâniască și peste Dunăre precumstăpâniia în Misia și în Thrachia, istoriciivrémilor macar cât de puţin ar fi pomenit ceva;carea nepomenind, rămâne după pravilaadeverinţii istoriii să cunoaștem, că deși istoriciitac, însă romanii, în Volohia, între bolgari și întretătari să fie rămas lăcuitori cu nărocul lor; careaadevărat să fie rămas, la aceasta și martor neiaste Anton Bonfin, carele dzice, Decada 1: „Oparte de Dachia, care între Nistru și între Prut șiîntre Dunăre să cuprinde, Moldavia (ca cum ardzice Moale Dachia) de la cești mai tineriscriitori să numéște, iară cea mai pre lângăDunăre acmu să dzice Montana (că davii șidachii tot un niam sint și tot o limbă au); aceșteadin romani să trag și de atâta vréme între atâţévarvari trăind, însă de acolo a-i dezrădăcinacineva nicicum n-au putut.”

<Aceasta și> Hronicul înainte va arăta, undeși în ce vréme pe istorici a grăi vom audzi.

Deci Constantin Copronim, leat 774, bolgariifără cale pacea rumpând, iarăși au mărs cuoaste asupra lor, și din mulţimea bolgarilor, 12000 omorând, dintr-ai săi macar unul n-aucădzut. Atuncea bolgarii iară au cădzut la pace,

cădzut. Atuncea bolgarii iară au cădzut la pace,ca de ciia unul pre altul să nu maibântuiască.[26]

Iară leat 775, Constantin Copronim așijdereafără cale asupra bolgarilor vrând să rădiceoaste, fiind în cetatea Stronghilo, l-au lovit bubace-i dzic anthraxi și de ciia mare fierbinteală, șiașé în 14 a lui septemvri au murit.

La moarte au fost strigând că, pentrunecinstea care au făcut Maicăi Precuratei Marii,de viu cunoaște că s-au băgat în foc și déciia aufost poroncit, toţi, ca pre adevărată Maica luiDumnădzău să o cinstească. (De mierat căaceastă a cestui împărat la ieșitul sufletuluistrâmtă pokaianie, beserica în loc de pokaianien-au priimit-o, ce sufletul pierdut să fieadeveréște.) Împărăţit-au Constantin ani 34, lunimai trei.

Și au rămas la împărăţie fiiul său Leon. Leonîncă au împărăţit ani 5, dzile 6. Ce în vrémile luiîn părţile noastre neaflând de pomenit,trécem.[27] Murit-au dară Leon în eriasa tătâne-său, leat 780, septemvrie 8, căci luând corónacea scumpă de la beserică, pre carea Mavrichieo închinasă și, puind-o în cap, îndată i s-auaprins capul cu boala athraxului (de care și tată-său au murit) și, peste puţine dzile, doftoriilecevași neputând folosi, au murit. Așé ceartă

Dumnădzău pe mândrii carii i să pun împotrivă.

Omenite cititoriule, socotéște că de lasăvârșitul împărăţiii lui Constantin Pogonat,unde am însămnat din Zonora istoricul, precumistoricii grecești curmă voroava pentru Dachiapănă la împărăţiia lui Constantin și a maică-saIrinii (pentru carii vom să dzicem acmu), săcuprind ani 106, în care ani, pre cât noi am pututști, nici la greci, nici la latini, nici la altă limbă, lavreunul din istorici am putut găsi, carile să fiepomenit macar cât de puţin pentru romanii dinDachia sau pentru statul lor supt atâté călcăturide varvari fiind.

Însă pentru căci scriitorii ceva n-au pomenit,nu iaste cu socoteală să gândim că acii romanisau în pământ să fie întrat, sau în ceriu să fiezburat. Așijderea nici anume la istorici aflăm,precum pe acest vac să fie vinit vreo limbă, să-ifie dezrădăcinat de pe locurile lor, de care lucrutrebuie a pomeni canonul carile am dat: cătăcérea nici pune, nici rădică lucrul, iar dzisa îlși pune și-l și rădică, precum acmu au vinitrândul istoriii să arătăm, că căci această vrémesupt tăcére au trecut, nu că doară romanii înDachia n-au mai fost, ce căci pricină nu s-au datscriitorilor a grăi, pentru aceaia nici au grăit; iarăpricină dându-să, îndată au și grăit și cu cât depuţin și ameliţat numai cuvânt arată statul

lucrurilor trecute, precum și pentru statulromanilor din Dachia, supt acest împărat, să fiefost făcutu-ș deosăbită publică, frumos săvădéște, precum vii videa acmuș înaintearătând.

Capul XVIII. Dovedéștesă traiul romanilor înVolohia pre vremile lui Constantin și Irini,

pănă la Nichifor, când s-au despărţitîmpărăţia Apusului de a Răzsăritului

Constantin, la vârstă copil fiind, toatăîmpărăţiia Irina, maică-sa, chivernisiia.

Leat 783, sclavonii întrând în Thessalia și înPeloponis, rău prăda locurile acealea; împotrivaa cărora împărăteasa Irini oaste trimiţind, cunărocit războiu din toată Greţia i-au scos.

Leat 792, Constantin, acmu la vârstă sosindși cu suflet mai înălţat decât trebuia lucrurilepurtând, s-au sculat cu mari oști ș-au mărsasupra bolgarilor; mai vârtos îndemnat fiind dePangratie astrologul, caréle adevărată biruinţă îigiuruia; ce rău războiul pierdzind, cu mulţi boieride frunte, 40 000 de oaste, cu tabără cu tot s-auprăpădit, iar el de-abiia cu puţini au scăpat laŢarigrad.

Cătră aceasta pacoste să mai adăogea altă

pricină, că, cu doi ani mai înainte, cu de-a silapre maică-sa de la împărăţie scosése, pentrucare nărodul, cu multe cuvinte proaste urechileîmplându-i, să ispitiia să-l scoaţă din împărăţieși vrea să puie pe Nechifor, unchiu-său; ce el deaceasta simţind, au prins pe Nechifor și i-auscos ochii și pre mulţi pre alţii, în multe chinuri,i-au sluţit și i-au pedepsit.[28]

Ce bolgarii încă după izbândă ca acéia, multși tare mândrindu-să, au trimis la Constantin șicerea bir nou de la împărăţie, cărora el le-aurăspuns, precum la anul singur va vini de le vaaduce birul ce poftesc.

Și așé, leat 796, bine gătindu-să, au întrat cuoastea în ţara bolgarilor; ce Cardamir, craiulbolgarilor, neîndrăznind înainte a-i ieși,Constantin, în lat și în lung mult și precum i-aufost voia prădând și ardzind, cu pace s-au întorsla Ţarigrad.

Deci Constantin, la anul 797, gătindu-să sămargă cu oaste asupra serachénilor, maică-sa,feméie lacomă la monarhie, pre unii din senatoriîndemnând, cu vicleșug au prins pe Constantinși i-au scos ochii. Tâmplatu-s-au aceasta într-aceaia lună și într-aceaiași dzi, sâmbăta, încarea cu cinci ani mai înainte și el ochii luiNichifor scosése.

Cu acest féliu și dinlontru și din afaraîmpărăţiii multe și adése vrajbe și răzsipi nupuţin puterile <împărăţiii> îngenunchind, la anul800, Leon, papa Romei, au încoronat peCarolus, ce s-au poreclit Marele, avgust șiîmpărat Romii și a toată împărăţiia Apusului; cudespărţirea împărăţiii și despărţirea beséricii, totdeodată au purces.

Giudeca-va pentru aceasta <acela> a căruiahaina au rupt și va alége între ciia cărora, lacale ieșind, băţ a mână și încălţămente înpicioare le opriia; iar ei și sabii și suliţe, cară șicăruţe, decât a lui faraon și mai multe rădicând,prin spintecătura hainii lui Hristos cea roșie, cacum ar tréce peste Marea Roșie, pre noul Israilgonind, așé poronca și învăţătura Domnului șiDumnădzăului celui vécinic călcând șistropșind s-au pornit; și din dzi în dzi, cabolovanul de piatră din vârvul muntelui rumpt șipornit pănă la fundul tartarului răutăţii a sărăzsturna, nu s-au mai oprit.

Ce aceastea la scriitorii beséricești lăsind, latreaba noastră să vinim. Luând dară, precumam dzis, coróna monarhiii împărăţiii ApusuluiCarolus Marele, la istoriile ungurești aflăm,precum să fie mărs la dânsul solii lăcuitorilor dinDachia, împreună cu a altor crăii despre Dunăreși să-și fie tocmit lucrurile sale cu împărăţiia

Apusului.

Cuvintile istoricilor acelora vremi, AntonBonfin[29] la un loc aducând la Decada 1, Carté20, așé adeveréște: „Carolus, dzice, Mareleluînd véste precum Gothofred, domnul davilor,lovise cu oaste pe friji, carii împărăţiii Apusuluiera suppuși și biruindu-i, în toţi anii îi asupriiade le lua bir câte 100 de cântare de argint (davii,a cărora domnul era acesta Gothofred, erarămășiţa davilor sau a dachilor celor vechi, precarii Traian din Dachia îi izgonise și tocma peapa Renului de pe atuncea să aședzase),pentru care lucru Carolus Marele au poroncittoate oștile să să stringă pe apa Alara, carea dăîn apa Visara, de ceia parte de apa Renul.

Acolo Carolus, așteptând cu oștile, i-au vinitvéste precum Gothofred au pierit ucis de paiciisăi. Deci cu moartea lui Gothofred aședzindu-selucrurile frijilor, cu davii renénii Carolus aupurces spre Acfisgran, de acolo mărgând laBononia, care cetate iaste la mare; și vădzindvasele carele acolo făcuse și orânduind toatedupă voia sa, iară s-au întors înapoi laAcfisgran, unde iată îi ieșiră înainte solii dailor,a léșilor și a boemilor (care neamuri lăcuiescpre lângă Dunăre), mari daruri aducându-i, acăror soli altă ceva de la Carolus n-au poftit,fără numai ca cu dânsul pace vécinică să aibă.

După acéia Carolus, îmblând câtva prinDachia, au trecut pen iazighi și pen metenaste(carii sint năroade mai sus de Dachia, peDunăre lăcuitoare.)”

Iară într-același loc, puţin mai gios, acelașiistoric dzice: „Carolus, după ce au răzbit cubătaia pe saxoni (cărora noi le dzicem sassi),carii mai denainte fiind suppuși, atuncearădicase cap, și într-acela războiu mai mult de30 mii de sasi pierind, și ţara așéși de totstropșindu-le, ei, nemaiavând încătro face, s-auplecat cu totul la Carolus, aducând cu sinezělog pre toţi ficiorii de domni din ţara lor.

Ce Carolus, pentru ca mai cu binișor și maicu cinste să le supţiiadze putérea, multe familiide case din ţara lor scoţind, li-au mutat înDachia cé mai den afară, adecă în Ardial și înPannonia, și multe slobodzii au descălecat dedânșii, carile și pănă astădzi trăiesc în Sarmaţiași în Dachia cea dinlontru.

Deci sasii, carii au descălecat în Sarmaţia,sint astădzi niște năroade carile în satelehănești lăcuiesc și-i chiamă cu alt nume nou,destabani, iară cei din Dachia mai dinlontru,adecă din Ardial, sint sasii carii astădzi lăcuiescpentre romanii carii au fost acolo de loc.”

De aicea chiar să poate dovedi céia ce noimai sus dzisăm, că de au și tăcut istoriciigrecești ceva a pomeni pentru Dachia noastră,însă alţii tot așé de tot n-au tăcut, ce macar căcu scurte cuvinte, însă foarte luminat arată,precum romanii din Dachia, după răzsco[a]leleacelor varvari, să-și fie așédzat deosăbităpublică și, trimiţind solii săi la Carolus, să fieluat protecţia împărăţiii Apusului.

Aceasta și mai adevărat să va întări, unde vavini rândul istoriii să arătăm de dezbaterea lorde subt împărăţiia Răzsăritului și de războaielecarile au avut românii cu împăraţii grecești.

Constantin de ciia nu mult viiaţa lungind, aumurit după cé împărăţise ani 18; și de ciia aumărs Irini singură la împărăţie, carea, după 6ani, leat 802, Nichifor Patrichie, cu mulţi într-unsfat, noaptea, fără véste, pre Irini prindzind autuns-o ș-au călugărit-o; după acéia au trimis-o laostrovul Lesvon, unde, anul neîmplând, aumurit. Împărăţit-au Irini, întăi cu fiiul său, apoisingură, peste tot ani 23.

În dzilile lui Constantin și-a Irinii s-au făcutsăborul a toată lumea, al șéptelea, leat 787, încarele s-au dat anathimii necinstitorii icoanelorși cinstea icoanelor iarăși s-au întărit ca dintăi.

Capul XIX. Aceastași să trăgănadză de laNichifor Patrichie pănă la Theodora cu fiiul

său Mihail

După izgnanie și moartea Irinii, au stătut laîmpărăţie Nichifor Patrichie Logothetis. Învrémea acestuia împărat, slovénii, ce s-au numitbohemi (acestora noi mai cunoscut nume ledzicem cehi), la anul 805 cu voievodul lorLehon, au cădzut asupra hunnilor și i-au gonitde pre locurile lor. Hanul hunilor fugind laCarolus Marele (carele în anul de la Hristos 800s-au numit împărat Apusului și au despărţit nunumai împărăţiia, ce încă pre încet mai pre urmăși besérica, carea întăi una și singură fiind, s-aufăcut doaă, de unde una a Răzsăritului și alta aApusului să dzic.[30] Da-vor samă aciia carii luiHristos i-au scornit doaă logodnice, cu carepricină nu numai hainile îi despică, ce și (iertaresă fie cuvântul) capul, de o parte vădzut, iară dealta nevădzut făcându-l.

Acesta, dzic, Carolus, trimiţind pre fiiul săuCarolus într-agiutori hanului unesc, împotrivasclavonilor pre carii cu războiu biruindu-i și pevoievodul lor omorând, li-au pustiit și li-au stricatţara foarte rău.[31]

Iară Nichifor, împăratul Răzsăritului, multerăzboaie la Asié au avut cu serachénii, ce toate

cu nenărocire; cât la anul pomenit în marestrâmtoare aducându-l Harun, domnulserachénilor, i-au căutat a cumpăra pacea,dându-i 306 000 de numismate, acéiași sumă întot anul de ciia înainte să dea giuruindu-i.[32]

Decât acestea încă mai fără năroc i-au mărsasupra bulgarilor mărgând, că, leat 811, avândrăzboiu cu dânșii, iulie 26, cu mulţi și mai toţi ceide frunte împreună au pierit, după ce împărăţisăani 9, sau cum va Calvizie: ani 8, luni 9.[33]

După pieirea lui Nichifor, fiiul său Stavrichie,rău rănit dintr-același război, deodată au stătutla împărăţie. Ce altă ceva într-însul, fără numaidecât ranele ce luase, de lăudat neavând, și totsenatul socotindu-l a nu fi vrednic de achivernisirea vrémi tulburi ca acélea, dupăpuţinéle luni l-au scos din împărăţie și au pus înlocul lui pe Mihail Curopalatis, ce s-au fostporeclit Rangave; încoronatu-s-au într-acelașian, octomvrie 5. Acesta Mihail, împărat, întăi audat titul de împărat lui Carolus, leat 813.

Cronos, craiul bulgarilor, întrând cu pradă înThrachié, i-au ieșit Mihail cu oaste înainte și,bătându-l, l-au scos din Thrachié; iară apoi totîntr-același an, mai 23, Cronos, strângându-șioastea, atâta navală au dat cât oastea lui Mihailnicicum a sta n-au putut, ce îndată cu toţii au

purces în răzsipă și mulţi făr’ samă au pierit; deciia Mihail, după pagubă de cinste și de oamenica acéia, singur au părăsit împărăţiia și,călugărinduse, au întrat în chinovion, după ceîmpărăţisă un an și 9 luni.

În locul lui au stătut împărat Leon Armanul,carile au împărăţit ani 7, luni 7 și la anul 820 fuucis în besérică de Mihail Balbul (ce va să dzicăfâicavul). Acesta încă au împărăţit ani 8, luni 9.

Asupra serachenénilor și a bulgarilor răzbóieau avut în Dalmaţié, ce nu foarte cu năroc; iarGheorghie Chedrinos, sămnul 245, dzice,precum să fie biruit pe bolgari.

Iară leat 829 au murit, în locul a căruia auîncăput la împărăţie, cu alégérea tuturor,Theofil, carile au împărăţit ani 12, luni 4. Și, leat842, ghenarie 30, au murit și au lăsat laîmpărăţie pe Theodora, împărăteasa, cu fiiul eiMihail.

Într-acéstea vrémi, a împărăţiilor carii ampomenit mai sus, cevași pentru părţile Crivăţuluia însămna neaflând, numai pentru ca să nu sărumpă cursul istoriii, din împărat în împărat, șicarile cât au împărăţit vrut-am să însămnăm.

Însă Chedrinos la acesta împărat pomenéșteprecum să să fie trimis la domnié Crâmului pre

un Petron și de ciia să fie rămas obiceaiu:totdeauna de la împărăţiia Răzsăritului să li sătrimaţă stăpânitoriu.

Capul XX. Aceastaș să înţelége de laTheodora și Mihail, pănă la Vasilie Machedon

În vremile Theodorii și a fiiului ei, a lui MihailVogoris, domnul bolgarilor, întăi cu oasteamărgând asupra Ţarigradului, ce fără folos, apoiinima spre credinţa lui Hristos întorcându-și,singur au vinit la Ţarigrad și s-au botedzat.Înapoi întorcându-să ai săi bolgari, pentru căcisă făcusă creștin, la stăpânire nepriimindu-l, els-au întors iarăși la Ţarigrad, căruia împăratulMihail i-au dat cetatea Zagura, aproape deTharapia, și acolo au trăit. Apoi pănă la anul865 toţi s-au întors la creștinătate.[34]

Așijderea schithii, carii acmu să cheamă rusiisau moscalii, Zonora, Carté 15, Cap. 5, îinumește: Ευνος των Ρως Σκυυων, neamul aschithilor sau a tătarâlor, carii să cheamă russi,făcând multe vase, pe la Tavris (acesta-i maivechi numele Crâmului) ieșind, au lovit aproapede Ţarigrad, și mulţime de robi luând și înapoiîntorcându-să de la robii săi, au început a sădeprinde în légea creștinească.

Apoi nu după multă vréme supt Vladimir,

domnul lor, cu toţii au priimit giugul lui Hristos ș-au vinit la [a] adeverinţii luminare.

Precum besérica lui Hristos cu niamurileacéstea creștea și să adăogea, așé dintr-altăparte nepriiatinul de obște, aflând pricini dupăvoia sa, cădzind gâlceava scaunului patrierșiiiîntre Ignatie și Fotie patriiarșii, și unii asupraaltora săboară fără învoinţa de obște făcând,besérica Apusului așéși de tot s-au despărţit dela besérica Răzsăritului; și sinodul, carile înŢarigrad să făcusă de 320 de părinţi cupatriarhul Fotie, papa Neculai l-au numit sinoddiavolesc, iară nu beséricesc, pricinind precumsolii săi, carii acolo era, să fie păţit silă și denevoie să să fie iscălit în canoanele ce s-aulegat într-acel sinod.

Pentru aceasta poate fi mai pre urmă latinii,vrând să-și răsplătiască la sinodul de laFlorenţia, precum scrie Zugropulus, și ei preunii din episcopii Răzsăritului, cu amăgeală șicu silă, i-au făcut de-au iscălit după puncturileplăcérii lor. Acesta săbor, nu numai au stropithaina lui Hristos cu singe, ce încă așéși din sinenecusută fiind și neavând pre unde o descoasă,pri-ntreg au despicat-o ș-au sfărmat-o. Și așéîntre amândoaă beséricile mai adâncă și mailată prăpaste au săpat, decât ceaia carepomenéște Sfânta Evanghelie că iaste între

bogat și între Lazăr cel sărac.

Leat 867, Mihail împăratul, vrând fără nici opricină adevărată să omoară pe VasilieMachedon chesariul, fu el ucis, năpădindu-lnoaptea; și cu somnul și cu vinul îngropat fiind,septemvrie 24, după ce împărăţise cu maică-saani 14 și singur 12, carii fac peste tot 26 ani, șiau stătut la împărăţie Vasilie Machedon.

Capul XXI. Acéiași să arată de la VasilieMachedon pănă la aședzarea ungurilor pe

apa Tisei

Când împărăţiia Vasilie Machedon,războaiele sclavunilor s-au tras mai spre părţileApusului; și, leat 869, au prădat Bavarié.

Iară spre părţile Răzsăritului VasilieMachedon, multe biruinţă asupra serachénilorpurtând, pănă peste apa Evfrathului i-au împinsși multe cetăţi și ţări de supt mâna lor audezbătut. De unde să cunoaște că toate oștile șirăzscoalele despre părţile noastre, ca dintr-unchentru spre Apus și spre Răzsărit slobodzindu-se, eale fără supăr de oști și de călcăturislobode au rămas.[35]

Căci și la anul 874, vandalii, sorabii (sausirbii) și slovénii, iarăși într-acélea părţi au avut

războiu cu Liudovic împăratul Apusului; cevarvarii, biruiţi fiind, au priimit și bir să dea prean. De care nevoie (precum scrie Chedrin,sămnul 286[36]) hrovatii, sirbii și alalte neamurischithești, vădzind cum îmblă lucrurile înDalmaţia, după ce trimisése într-acolo romeiioștile sale; trimiţind la împăratul soli, s-au poftitsă fie supt giugul puterii romanilor; a cărorapoftă socotind-o Vasilie împărat că iastecinsteșă, foarte cu omenie i-au priimit; și așéneamurile acestea toate s-au întors suptsuppunerea împărăţiii, lăsindu-le să le fiestăpânitorii iarăși dintre dânșii.

Altă ceva pentru părţile noastre la istoricineaflând, Vasilie Machedon, leat 886, pre laînceputul lunii lui mai, au murit, după ce auîmpărăţit ani 19, lăsind la împărăţie pre fiiul săuLeon, care pentru multe învăţături ce avea s-aunumit Filosoful.

Acesta împărat, precum scriu istoricii, leat889, au chemat pre unguri, niam tătărăsc,agiutoriu împotriva bulgarilor, carii nemilostivtoată Greţié pustiia. Ungurii încă poftitori fiind launa ca aceasta, îndată, după poroncaîmpăratului s-au sculat și împotrivă asupra lormărgând, rău i-au spart și mulţi în robie luând,apoi pe toţi i-au vândut împăratului. Cu aceastăstricăciune, Simeon domnul bolgarilor, vădzind

că puterile i s-au slăbit, au plecat capul la pace.

Ce această pace au ţinut-o bulgarii pănă s-au întors ungurii înapoi. Chedrinos, sămnul 342,scrie precum Leon împărat suppuind pe bulgari,apoi i s-au închinat și horovatii, carii era într-unhotar cu bulgarii și numai unul Sermo,stăpânitoriul Sirmului, nu vrea să să pléceîmpărăţiii.

Într-același an, scrie Luizprand, i-au chematArnulful craiul și i-au trimis în Ghermaniia și înGalia, de au prădat acéle ţări. Apoi, leat 893,iarăși la sine chemându-i, au întrat cu dânșii înMoravia, unde pre slavoni domolind șisuppuind, după izbândă, locurile pe apa Tisii li-au dat ungurilor în sălășluire.

Și așé ungurii au stătut lăcuitori spre aceaparte de loc și pri’ncet la mare și putérnică crăieau agiuns, care crăie în pre înflorit stat au fost,pănă când sultan Suleiman, împăratul turcesc,luând și scaunul crăiii, Buda, și lepădându-icoróna din cap, au suppus-o giugului turcesc,precum tuturor știut fiind, noi de aceasta maimult nu vom lungi.

Într-același an, adecă după ce s-au aședzatungurii pe apa Tisei, scrie Curopalat, precumLeon împăratul împreună cu ungurii și pre turcii-au chemat într-agiu[to]riu și i-au trimis asupra

lui Simion, domnul bulgarilor, carele tare s-auapărat.

De ciia bulgarii, vădzind că au atâta supărarede la împăratul Ţarigradului, în pizmă s-au datla besérica Apusului; ce nu după multă vréme,iarăși ca fiiul cheltuitoriu s-au întors la părintelesău cel adevărat.

Aicea întăi dăm de istorici, precum o partedin Volohia sau Dachia s-au dat acelor unguripentru lăcași, adecă peste munţi pănă în apaTisii, care loc, precum la Gheografié Dachiii amdzis, era partea Dachiii pre carea istoriciigrecești cești mai de pre urmă o chiamăPannodachia; și de atuncea dezlipindu-se, aurămas în parte ţărâi ungurești, precum să ţine șipănă astădzi; iar alalte a Dachiii părţi, precumde lăcuitorii ei cei vechi, adecă de romani să fiefost lăcuite, și cești de astădzi lăcuitoridovedesc, și istoricii streini, precum maidenainte așé acum puţin înainte vormărturisi.[37]

Ungurii de ciia într-acestea locuri aședzindu-se și întărindu-să, cu atâta îndestulaţi nu s-auţinut, ce mai mult înainte întindzindu-să, leat902, din Pannonie ieșind, au întrat în Italia șimultă pradă și stricăciune au făcut înLongobardia.

Iară Leon înţeleptul, după ce au împărăţit ani25, luni 3, leat 911, iunie 11, datoriia firii ș-auplătit.

Capul XXII. Aceastași să arată de laAlexandru pănă la moartea lui Constantin,

fiiul lui Leon

După Leon Sofos au rămas Alexandru, frate-său, în loc de chivernisitoriu lui Constantin,fiiului său, ce s-au numit Porfiroghenit, încăprunc fiind; ce și Alexandru, după un an și olună, leat 912, prin tot trupul (de multă băutură șinecontenirea sa) singele izvorindu-i, iunie 7, aumurit.

Au rămas Zoi[e] împărăteasa, carea au purtatpentru fiiul său lucrurile împărăţiii pănă la leat919. Apoi Roman Lecapin, socrul luiConstantin, pre Zoi[e] împărăteasa din palatscoţind-o, au luat el chivernisala lui Constantin,apoi singur, leat 919, avgust făcându-să și prefiiul său Hristofor la acéiași cinste au rădicat;pănă mai pre urmă Roman, încuscrindu-să și cuPetăr, domnul bulgarilor, au început așeși de totcinstea lui Constantin a micșura, și scaun dupădâns, al doilé a-l pune.

Ce aceasta Dumnădzău nerăbdând, aură[di]cat pre fiiul său Stefan și scoţindu-l din

cinstea avgustească, leat 944, l-au trimis înostroave. Cu aceasta Constantin, ficiorul luiLeon, îmbărbătându-să, tot neamul lui Romandin treabele împărăţiii l-au scos afară și dincinste l-au lepădat și au stătut singur laîmpărăţie.

În vrémile acestuie împărat, leat 941,pomenéște Chedrinos și alţii, precum rusii, ca la10 000, cu domnul lor Ingher (acesta-i Iugor,carele au fost tată lui Sveatoslav, și moș luiVladimir, carele întăi s-au botedzat), cu vaseieșind la Marea Neagră, în 14 a lui iunie, aulovit supt Ţarigrad, și în Thrachia multă pradăau făcut; împotriva a cărora ieșind Roman, șivasele li-au ars și pe dânșii pe toţi i-auîmprăștiat.[38]

Iară létopiseţile rusești[39] scriu precum Ihor,după ce au pierdut războiul întăi, apoi iarăși ș-au strâns oastea și într-același an iară s-auîntors asupra grecilor și au lovit în parté Asiiispre Pont, și au prădat Iraclie (de la MareaNeagră) ţara Paflagoniii, și pănă la Nicomidieau agiuns; pentru carea Roman, trimiţind soli șirugându-se de pace, au tocmit să dea dare maimultă pre an decât cum legase să dea Leon șifrate-său Alexandru; ce noi pentru aceasta dareși de legământul ei la istoricii grecești nu aflăm,poate pentru rușine cu condeiul să fie trecut.

Pe vrémea lui Constantin Porfiroghenit, scrieZonoras, Carté 16, Cap. 21, și Chedrinos,sămnul 314, precum Olga, doamna rusilor, acăruia bărbat (Igor) vinisă cu corăbiile asupraŢarigradului, bărbatul murindu-i, ea s-au sculatși viind la Ţarigrad au priimit sfântul botedz șimare cinste și dragoste cătră adeverinţacredinţii au arătat. Împăratul încă, céia ce i s-aucădzut cinste făcându-i, cu mare laudă au lăsat-o de s-au întors la ale sale.

Fost-au pre acéia vréme patriarh ŢarigraduluiTheofilact, ficiorul lui Roman Lacapin.

Deci Roman împărat, fiind scos din cinste,precum mai sus am pomenit, leat 941, luândcinul călugăresc, s-au prestăvit, în luna lui iunie,Constantin Porfiroghenit singur de ciia rămâindla împărăţie.

La anul ungurii în doaă rânduri au întrat cupradă în Italié și, la mare strâmtoare puind pelăcuitori, s-au tocmit să dea lui Taxis, craiuluiunguresc, 10 mierţă de bani.

Așijderea, leat 955, ungurii mai mulţi de 100000 de oaste iarăși purcegând asupra împărăţiiiApusului, de la Dunăre pănă la PădureaNeagră, toate supt foc și supt sabie au pus. Ceîmpăratul Apusului Otton Marele, cu multul mai

cu puţină oaste împotrivă ieșindu-le, atâta i-aubătut, cât dintr-atâţea numai 7 dzic să fie scăpat.

Iar Constantin, împăratul Răzsăritului, leat959, purcegând în oaste asupra serachénilor șiagiungând la Siria, cu învăţătura fiiului său, luiRoman, au murit otrăvit în 9 a lui noiemvre,după ce trăise ani 54 și împărăţisă cu maică-sa,Zoi[e], și cu unchiu-său, Alexandru, ani 13, cuRoman ani 26, singur 15, carii fac peste tot ani54, stând adică la împărăţie fiind la vârstă pruncde un an și 3 luni. În locul lui au stătut laîmpărăţie Roman, fiiul său, carele au împărăţitani 3, luni mai patru.

[1] Zonoras, Cartea 14, Cap. 4

[2] Evagrie, Cartea 3, Cap. 43

[3] Procopie, De războiul gotthilor, Cartea 3,Cap. 14

[4] Iornand, Pentru vandali, Carté 3

[5] Hronicul cel vechiu, la Ureche Vornicul, înPridoslovie să poménește

[6] Evagrie, Cartea 4, Cap. 40 și Cartea 5,Cap. 1. Nichifor, Cartea 17, Cap. 31

[7] Evagrie, Cartea 5, Cap. 1, pănă la alpatrulea

[8] Evagrie, Cartea 5, Cap. 9 și Chedrinos

[9] Evagrie, Cartea 5, Cap. 4

[10] Samocatis, Cartea 6, Cap. 3 și Cartea 7,Cap. 7

[11] Samocat, Cartea 6, Cap.10

[12] Istoriia Misţelana și Chedrinos

[13] Theofilact Samocatis, Cartea 8, Cap. 5

[14] Samocat, Cartea 8, Cap. 11. PavelDiacon, Cartea 17, Cap. 52 și Zonoras șiChedrin

[15] Istoriia amestecată, în Iraclie. Nichifor,Cartea 18, Cap.26 și Chedrinos

[16] Zonoras, Cartea 14

[17] Patavie, Partea 1, Cartea 7, Cap. 13.Ricţiol, în Hronicul mare, la acesta an

[18] Nichifor, în Epitom, List. 99. PavelDiacon, Cartea 19; Chedrinos, la acest împărat

[19] Nichifor, in Epitom, List. 99. PavelDiacon, Cartea 19; Chedrinos, la acest impărat

[20] Istoria Misţelana, Cartea 19 și Theofanis

[21] Zonoras, Cartea 14, Cap.22

[22] Patavie, Partea 1, Cartea 8, Cap. 3

[23] Nichifor, în epitome. Theofanis, Zonaras,Cartea 14, Cap. 26

[24] Theofanis, la anul cel de pre urmă a luiLeon

[25] Chedrinos, Theofanis, Misţelana

[26] Anton Bonfin, Decada 1

[27] Theofanis, Chedrinos. Theostericos, înNichita

[28] Theofanis. Pavel Diaconu, Cartea 13,Cap. 32. Chedrinos și Misţelana

[29] Anton Bonfin, Decada 1, Cartea 20

[30] Hronicul Franţii, la acesta an

[31] Theofanis și Misţelana

[32] Theofanis și Misţelana, Cartea 24, Cap.25

[33] Patavie, Partea 1, Cartea 8, Cap. 9

[34] Sclavonii încă cu toţii au primit légeacreștiniască

[35] Liman, Cartea 5

[36] Hronicul fundian

[37] Sigon, De crăiia Italiei, Cartea 6

[38] Zonaras, Cartea 16, Cap. 21. Luitprand,Cartea 5, Cap. 6

[39] Stepenaia [kniga], în Predoslovie, Cap. 4și Hronograful, Cap. 133

Cartea a șéptea - careadovedéște traiul romanilor înVolohia din istoricii streini și

mustră pe unii buiguitori, carii,pentru începătura neamuluimoldovenesc, cu basne au

muruit hârtiia. Așijderea aratăîncepătura împărăţiii rusești dincetatea Chiovului și întoarcerealui Vladimir domnului rusesc la

creștinătate. Așijdereapomenéște într-o vréme

suppunerea bulgarilor suptîmpărăţiia Răzsăritului și

necurmat traiul romanilor înVolohia, de la Roman, fiul lui

Constantin, pănă la împărăţiia luiIsachie Anghel, când s-audezbătut românii de suptîmpărăţiia Ţarigradului.

Capul I. Întruducere, pentru pomenireaneamului moldovenesc de la istoricii streini

Știm că va fi pomenind cititoriul nostru și cumultă poftă va fi așteptând giuruinţa carea înmulte locuri, în Carté trecută, <i-am făcut>,adecă precum cu cursul istoriii vom arăta, cădeși au tăcut pre’n câtăva vréme istoriciiromanilor pentru traiul și necurmată ședérearomanilor în Volohia, însă mai apoi nu așé detot și de la alţii a altora stăpâniri scriitorii uităriisă să fie dat; pentru aceasta dară vinit-au acmurândul și vrémea acéia ca și giuruita să plătim,și cu bune socoteale și mărturii să dovedim,precum că de au tăcut istoricii romanilor (pentrupricinile carele de multe ori li-am pomenit) și înscrisorile lor așé chiar și aiavea, pentru părţilenoastre n-au pomenit, însă tăcérea și trécereacu condeiul n-au curs din lipsa lăcuitorilorromani din Volohia, ce, precum de multe ori amdzis, din împleticirile și încurcările a atâteanăbușiri și năpădzi de féliu de féliu de varvari,carii, ca niște nuări de vânt vivorât purtaţi, întoate vrémile și în toate părţile cădea asupraîmpărăţiii romanilor și, ca o ceaţă întunécoasă,unde să punea nu să mai rădica.

Așé despre Evropa bulgarii, sclavonii și maipre urmă și rusii; așé despre Asia serachénii,hunnii, tătarâi și altele cu dânșii nenumărate

limbi, în toate părţile prădzi făcea și tuspatruunghiurile împărăţiii din temelie scuturându-le,le muta și le strămuta; și ca puii viperilor sau aehidnelor, pântecele maică-sa pre dinlontrurodzind, atâtea niamuri s-au scornit și [în]împărăţiia romanilor veninul vrăjmășiii lor ș-auvărsat.

Cu acéstea dară, și ca cu acésteanerăssuflate și neîncetate nevoi și bezcisneciiîmpărăţiia romanilor luptându-<să>, ca un ombătrân în vârstă și vechi la ani, cu cumplite și deliacuri nepriimitoare hronice boale cuprinsă șica cu niște gróznici șerpi și balauri pregiurgrumadzi și pregiur mijloc încinsă și înfășuratăfiind, în toate dzilele și ceasurile în agoanamorţii <în tragerea sufletului de moarte> și înoglinda pieirii și a prăpădeniii să priviia și săchinuia pentru care lucru ce monstru <arătare>și ce gróznică ciudésă, nepărăsit icoana răsipiriiînainté ochilor, mai întăi și mai de aproape leprezentuia <le punea înainte> acéleași; precumvrémea și mâna le da, cu condeiul le<închi>puia și le strângea; iară lucrurile deburicul împărăţiii mai depărtate, carele adecă săsocotiia că nu așé de moarte aducătoare rană leaduc, oarecum uitării și nepomenirii le lăsa, cacum călătoriul, pre iarnă grea și geroasă,călătorind, și din toate părţile de vivore și despulbărări cuprinsă și răzbătută fiind, părţile

trupului, ceale mai aproape de inimă și de capulvieţii, mai tare a le acoperi și a le păzi sileaște;iară céle mai depărtate, nu atâta, de care lucrude multe ori să tâmplă, de pierde călătoriulpicioarele, mânule, nasul, faţa obrazului; părţileadecă carele de mijlocul căldurii firești mai dedeparte stau, pentru nevoia cea mai mareoarecum nesimţind <cea mai mică> și în samănebăgând. Deci tocma după ce la doritul popasagiunge și cu căldura mădulările céle de frig șide ger îngheţate și înlemnite la simţire și laclătire își aduce, atuncea încépe cu mari dureriși chinuri a simţi și a cunoaște, ce prin răcialăpăţiia și nu simţiia și ce pierdea și nu știia.

Într-acesta chip dară să să fie tâmplatistoricilor românești, mai pre urmă dovedesc astreinilor scriitori, carii pentre ale sale câteoarece și pentru a altora au ameliţat și cu puţinăpomenire tare dovedesc precum tăcéreaistoricilor vremilor acelora n-au avut altă pricină,fără numai carea de la noi s-au arătat.

Așijderea unora mai proaspeţi scriitori,acéiași acelor mai vechi tăcére și a altorane[s]pusă, ceaia ce s-ar fi cădzut nevoinţă încercétarea și în cercarea scriitorilor, li-au datmijloc a gândi și a li să părea, precum locurileDachiii, și ales unde-i acmu ţara Moldovei și aMunteniii stă, să fie rămas cu sute de ani pustie

și de romannii săi nelăcuită.

Încă dzic că de ar fi fost romanii noștri dinDachia tot un neam cu romanii din Italiia,scriitorii romanilor n-ar fi uitat a scrie pentrudânșii.

Însă trebuit-au acelora, carii așé de slab ș-auslobodzit cuvântul, întăi să să fie mai trudit cevași nu numai câte cărţi de istorici în casa sa auavut să fie citit, ce și pre carii n-au avut, sau dela alţii să să fie împrumutat, sau și aceastamâna de nu i-au dat, încai să fie căutat la alţii,carii istoriile a toată lumea și a tuturor vacurilorpre scurt au strâns și lucrurile carile maivrédnice de știinţa tuturor au fost, pre vrémile șila locul său liau însămnat, precum au făcutPatavie, în carté ce o numéște Sămăluireavrémilorși în alta ce-i dzice Învăţătura vrémilor.Sith Calviz în cartea (Lucrul hronicesc);Ricţiolul, în carté ce-i dzice Hronicul mare, șiales Moreri, Marile lexicon istoricesc, și alţiicâţiva, a cărora nume lungimea voroaveifugând, le trécem; și într-aceștea ca-ntre niștécurate oglinde, tot trupul și faţa istoriilor prăvindși înţelegând; apoi condeiul pre hârtiie apurcéde voia să-i fie dat și așé mult mai cu pazăși mai fără lunecare ar fi pășit.[1]

Așijderea la scriitori ar fi aflat precum după

ce neamurile varvarilor despre Crivăţ, și alescarii ţărâlor noastre mai aproape vecini austătut, precum au fost bulgarii, sirbii, sclavoniipeste Dunăre, léșii, căzacii peste Nistru, rusiisau moscalii peste Nipru, carii și pănă astădzimari și late crăii și împărăţii ţin, și ungurii despreApus, carii cât să fie fost de putérnici, nimesocotesc să va afla carele să nu știe.

Acéstea neamuri, dzic, după ce pre lalocurile sale s-au aședzat și s-au întemeiat, deciia ei încă de lucrurile și începăturile sale ascrie au început și după cursul vrémilor, ce ladânșii s-au tâmplat, mai pre amăruntul, iară cela vecinii lor, mai pre scurt, însă câte cevașneînsămnat n-au lăsat și ales pentru lăcuitoriiMoldovei, ca pentru niște vecini mai deaproape, când ocaziia li-au vinit, câte ceva apomeni nu s-au lenevit, pre carii noi acmu capre niște poveaţă din pas în pas urmând, dinnăpastea carea de la unii puţin în istorii zăbăviţi,în spatele ţărâlor acestora s-au aruncat, a ledezbate și a le mântui silim. Și precum traiulromanilor în Volohia, de la începătura lor pănăacmu, necurmat și nestâns să fie rămas sădovedim.

Capul II. Arată-să necurmat traiul romanilorîn Volohia pănă pe acéstea vremi, dinmărturiile istoricilor rusești și leșești

Scriu létopiseţile rusești[2], precum, princursul acestor ani, să fie fost lăcuit pre lapragurile Niprului un feliu de limbă ce li-au fostdzicând pecinighi (pentru carii mai pre urmă șiistoricii grecești pomenesc, precum la locul săusă va arăta) și altul ce l-au fost chemândpoloviţi, pentru carii Bilschie[3] scrie într-acestachip: „Poloviţii, dzice, și pecinighii au fost ieșitdin timbri și din gotthi din Litfania porniţi, șișidérea lor întăi să fie fost pe lângă Droghicin”.

Iară aceaste doaă niamuri ce féliu de limbăsă fie vorovit, scrie alt istoric leșesc,Striicovschi[4]. Poloviţii, dzice, s-au numit așé dela ruși, sau căci lăcuia părţile locurilor sprecâmp, sau căci cu vânatul își ţinea viaţa , sau dela cuvântul [lovit] adecă căci cu tălhușaguri și cuapucatul a trăi era obiciuiţi; iară limba le eraamestecată din trei neamuri: rusască, léșască șimoldoveniască, sau precum léșii, cu alalteneamuri slovenești, astădzi hireș amoldovénilor dzic, Voloscaia.

Socotească dară la acesta loc cititoriul și cumente întreagă să giudece că un cuvânt cepomenéște un istoric de credinţă, câtă luminăaduce istoriii, pentru ca curat să să poatăcunoaște că, după atâta tăcut numele volohuluiîn Volohia trăitoriu, de la alţii mai denainte

scriitori nepomenit, ca cum dintr-un adâncîntunéric la lumină s-ar scoate; a înţelége să dă,că de vréme ce acéle neamuri își făcusă limbalor din trei limbi amestecată (din carile una aufost moldovenească), cu bună samă și fără niciun prepus să dovédéște că moldovénii, sauprecum în Hronicul nostru să dzice, romanii, înVolohia totdeauna neclătiţi trăitori au fost prelocurile sale; cu carii polovţii și pecinighii aciia,aproape în vecinătate fiind și multăamestecătură cu dânșii având, așé de lamoldovéni limba să-și fie împrumutat; iarăîmprumutarea și amestecarea limbii, precum înscurtă vréme să să poată face, nimea a giudecava putea, că nici putem créde că doară neamvarvar ca acela, prin meșterșugul grammaticăi,limba moldovenească cu a léșilor și a rusilor să-și fie alcătuit și așé în curândă vréme să o fiefăcut, că pre atuncea neamurile acéstea niciazbuchile avea, necum grammatica.

Deci dară de credzut iaste că acéle pomeniteneamuri, moldovénilor prin multă vréme, vérisuppuse, veri însoţite (că aceasta a adeveri n-am putut), veri cu alt mijloc amestecate au fost;însă oricum ar fi, tot să înţelége că vréme a mulţiani au trebuit, în carea unii cu alţiidéavălomindu-să, pecinighii, la limba lor cearusască (căci aceasta li-au fost cea de naștere),cea moldovenească, precum cea léșască, să

améstece, atâta cât din trei una să facă. Nici cuvreun mijloc adeverinţa lui Striicovschi pentruacest lucru să poate astupa, de vréme ce șilimba moldovénească și a tuturor românilor,aiavea mărturiséște, maré și multă amestecaréacestor neamuri să fie avut; de la carele și ei nupuţine cuvinte s-au împrumutat, și ales trăitoriidespre Nistru, carii fără samă multe ruseșticuvinte în limba românească amestecată,precum și astădzi să véde.

Hronicilor rusești, pentru neamurile acésteași pentru amestecătura lor cu romanii dinDachia, tare și aproape să alătură și istoriciigrecești, arătând că cu oardele lor pănă înPannonia au fost cuprindzind.

Ce noi să aducem hireșe cuvintele luiGheorghie Chedrin, carele pentru neamulpicinighilor, la sămnul 363, list 775, scrie așé:„Neamul, dzice, picinighilor schithicesc iaste,dintr-aciia schithi carii să chiamă Βασιλεικοί,împărătești. Acesta neam iaste foarte cu multnărod, și mare, căruia alt niam de schithi niciunul poate să-i stea împotrivă; și să desparte în13 rudenii sau precum noi acmu dzicem oarde,caréle toate supt un nume a pazinazilor, saupecinighilor să cuprind; iară după domnii șiotcârmuitorii lor, fietecarile și deosăbit numeare; lăcuiesc aceștea peste Dunăre, de la Nipru

pre lăţimea câmpilor acelora și să întind pănă înPannonia, macar că locuri adevărate deaședzământ neavând, totdeauna cii și coleamutându-să, supt șétre lăcuiesc”.

Vedzi aicea, cum acești pecinighi, preatuncea și locurile Ocrainii, a Pocutiii, aMoldovei, a Bugeacului și a Ţărâi Muntenești,pănă în ţara ungurească au fost cuprindzind, dela carii, precum scrie Stricovschii, ș-au fostamestecat și limba.

De vréme dară ce istoricii grecești dzic c-aufost cuprindzind locurile Dachiii și istoriciirusești mărturisesc că li-au fost limbaamestecată cu Voloscaia; iată că acei dedemult volohi, sau precum le dzicem noiromâni, au fost pre atuncea tot pre locurile salecéle dintăi, lăcuitori ori suppuși ar fi fost, orisupuitori.

De începătura și de unde au ieșit acésteaneamuri, ce am putut la istorici mai de credinţăa afla, în scurt aicea a adaoge, în graţiiacititoriului, cu condeiul nu vom tréce; Bilschie,nu necunoscut scriitoriu leșesc, dzice: „Polovţii(carii și ei de un neam sint cu pecinighii)totdeodată să fie ieșit din ţimbri, neamgothicesc, carii, din Litfanie ieșind, întăi să să fieaședzat pe la Droghicin”; graiul limbii lor,precum mai sus am dzis din Stricovschi, au fost

precum mai sus am dzis din Stricovschi, au fostalcătuit sau amestecat din rusesc, leșesc șiromânesc.

A acestora cuvinte să véde întărindLeunclavie[5] în Pantecte, Cap. 49, undeurmând lui Pevcher[6], „bozinii, dzice, numetuturor iaste știut (pre carii istoricii grecești îinumăsc pazinachi), din coreniia lor sint venedii(de pre aceștea, socotesc, să fie rămas în ŢaraMunténească, un feliu de nărod, cărora șiastădzi le dzic românii vinetici, ce pentruaceasta gâlceava nu clătesc), căci și limba așéîi dovedéște”.

Pevcherus, bărbat de ascuţită minte, numelepazinachilor îl socotéște să fie de pe Pozinasau Pozinanie, vestit a crăiii leșești ţinut, cariiodânăoară într-aceale hotară să fie lăcuit;adecă pănă a nu să porni asupra trivalilor. Dintr-acestaș socotéște Leunclavie să să fie trăgândși numele și neamul bosnénilor, de carii cautecititoriul la locul lui Leunclavie de la noipomenit.

Ce să vinim la cel mai de pre urmă șicititoriului român mai așteptat cuvânt. Bilschiehronicariul, în carte carea noi o avem, list 239[7],„năroadele, dzice, pecinighilor și a polovţilor,după ce au ieșit din Litfania, s-au aședzat întăila Vosforul Chimeric (unde sint acmu cetăţile

turcilor Gherci și Taman), de acolo ieșind, întăiau legat prieteșug cu inovezii, carii ţineaCrâmul, iară acei inovezi împreună cu româniiși cu bastarnii, adecă bugégénii, au făcut (sauau tocmit) cetăţile Mangopul, Cherche, Crâmul,Cafa, Oceacoful (sau Vozie), Muncastrul, adecăCetatea Albă, Chiliia (sau Ahilia) și Tergovisca,adecă Târgoviștea”.

Nici dară cititoriul nostru cuminte să să fure șisă socotească că doară acéstea noi, decât sintmai mult lăţindu-le, cinste și slava neamuluinostru cu acesta mijloc vom să adaugem;mărturiséște știinţa inimii, că adeverinţa istoriiicercăm și urmăm, pentru a căriia confirmaţie, cubună frunte îi giuruim că, după cursulHronicului, înainte îl vom aduce, iarăși alţiistorici streini, carii vor arăta că aceste pomeniteneamuri, încă și oșteniri, împreună cumoldovénii asupra altora să fie făcut, pentrucarile istoricii noștri nici au visat, necum săpomeniască; iară noi, precum ne giuruim, lalocul său vom dzice.

Capul III. Mustră-să niște băsnuitori, carii,pentru neamul românesc hârtiia muruind,

singuri pe sine s-au ocărât

Vino acmu aicea, iscusitule în basne,Simioane, și tiaca minciunilor, Misaile;[8] vino,

dzic, aicea și te uită la românii, și lăcuitoriiVolohiii, pre carii voi basnă bolind, și minciunănăscând, ca pre bureţii fără sămânţă de ieri, dealaltaieri, îi faceţi; și nu știm de ce Laslău, craiulunguresc (carile, pre vremile ce dziceţi, numaivoaă iaste cunoscut, iară altora istoricinemăruia), din temniţele Râmului scoși, șiîmpotriva tătarâlor aduși, și apoi în ţaraArdealului, spre lăcuire puși, să fie fost.[9]

Păţit-au neamul românesc cu voi, tocma capărintele lor Remus, carele, pre tălhari gonind șibucatele unchiusău, lui Numitor, cu mânăîntrarmată, de dânșii apărând, el apoi în locultălharilor prins, și de tălhușag cu zavistiia pârât,legăturilor dat și morţii giudecat au fost; cedreptatea lui nu numai nevinovat l-au scos, ceîncă nepot lui Numitor, ficior lui Mars și a Reii, șiziditoriu împărăţiii și cetăţii romanilor l-au arătat.

Așé numele tălhariului au găsit împărat, așénumele vinovatului, pre nepot unchiului auarătat. Așé voi cu același nume, hulă și ocarănepoţilor și strănepoţilor lui, a pune silind, a lorcinste și slavă mai tare a izbucni, și lumii a săînștiinţa; iară a voastră ocară și blăstămatămăzăcie, ca tălaniţa dezmăţată pre uliţă a săpurta pricină sinteţi, pricină daţi.

Cine dară au fost acei români sau volohi carii

cu 397 de ani mai înainte la istorici, preacésteași locuri să pomenesc, decât Laslăulvostru, de la carii picinighii și polovţii limba să-șifie împrumutat? Au putut-au limba româneascăde la Italia la Nipru singură să zboare? Și princhip muritorilor necunoscut, pregiur limbapecinighilor să să învălătucească? Au precumbasnile turcești și talmudești povestesc căpasările toate are cineși limba sa și numaiSolomon Înţeleptul le cunoștea și le înţelegea;au doară și pecinighii și polovţii aceștea, așé dela nescareva paseri, carile în limba româneascăau fost vorovind, limba să fie învăţat și cu a lorsă o fie amestecat? Căci pecinighii, pre acelévrémi, la Italie să fie trecut (unde limbaromânească de moșie era), cineva din istoricinu pomenéște.

Au colunii, cerbii și alte fieri sălbateci, precarile pecinighii pre pustii câmpii Nistrului și aNiprului a le vâna și cu dânsele viaţa a-și purta,să obiciuisă, în limba românească voroviia și dela dânsele pecinighii și polovţii să să fieînvăţat?

Au românii din Dachia cu mită au cumpăratcondéile scriitorilor streini să le scrie neamul,traiul și alalte, cu atâta summe de ani maiînainte?

O, cât de grozav stă menciuna în scaunul

O, cât de grozav stă menciuna în scaunuladevărului! O, cum să dovedéște basna, macarcă câtăva vréme ar tréce pănă a să dezvăli! O,câtă ocară un măzac ca Simion și ca Misail (debunăvoie trec aicea cu pomenirea pe Sarniţie șipe Jan Zamoschie, léși), și câtă a cinstiiscădére numelui istoricesc să aduce, cândbăsnuitori ca aceștea, nume istoricescplăzmuind, basne scornésc și spre adeverinţapovestirii, nici o mărturie mai véche înainte nuaduc, nici arată de la cine au vădzut, au audzitsau au citit.

Că obicéiul istoricului, carile adevăratăistorie a scrie poftéște, iaste, ca de va scrielucrurile vremilor sale, altă mărturie fără știinţainimii sale să nu aducă, căci nici are; de vrémece el iaste întăi scriitori, ce rămâne, ca după ce-și va scoate scrisorile la ivală, alţii deadeverinţa lui cercând, la știinţa inimii întărit săfie, precum de-l vor alătura cu alţi scriitori aacelorași vremi și a acelorași lucruri, să nu sărușineadză, nici de mincinos să-l poată dovédi.

Iară când culége istorié vremilor trecute, și cumult mai înainte de vacul său lucrate, trebuie săpomenească, și să dovedească de unde aucules acealea ce el samănă, și din ce jicniţă auluat grăunţăle ce împrăștie, că aceastanefăcând, nu grâu, nu săcară, nu o altă sămânţăadevărată, ce zizanie și păring, din sine născut

și plodit va sămăna.

Ce Simionul acesta, ce-i dzic Dascal, darăadevărat nedascal, de acéstea de toate sărac șigol fiind, și pentru ca minciuna sa cu altă cevasă scutiască neavând, atâta numai dzice, căaceastă istorie (ba foc), macar că la hronic nusă pomenéște, însă el și aceasta nepomenită n-au vrut să o lasă.

Nu așé, nevrednicule, nu așé; nu agiungeistoricului adevărat să dzică numai că șiaceasta nepomenită n-au vrut să o lasă; ce maitrebuie, precum scrie cutarele și cutarele, iarăamentrelea regulă de toţi priimită iaste și de toţiînvăţaţii întărită, adecă: <Dicum unius, dicumnullius> dzisa unuia, ca dzisa nimăruia a fi denecredzut, adecă și ca [și] cum nici ș-ar fi dzis-ocineva.

Așé dară, înţelepte cititoriule, vădzindpomenirea neamului și numelui moldovenescpre la anii însămnaţi, de la istoricii streini făcută,iarăși cu drepţi ochi, pre Hronicul nostru înaintepășéște și toate tâmplările, precum în cursulvrémilor au cădzut, socotind și giudecând, pare-ni-să, și cu vârtoasă nădéjde sintem, precum șisingur vei mărturisi că ţărâle acéstea careleromânii și astădzi le ţin niciodată de dânșii detot părăsite și pustiite să nu fie rămas, ce încăcu întemeiate stăpâniri, totdeauna să fie trăit, nu

cu întemeiate stăpâniri, totdeauna să fie trăit, nuașé noi dară, pre cât streinii, pre carii urmămistorici, îţi vor dovedi. Noi dară acmu la cursulistoriii să ne întoarcem.

Capul IV. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia, de la Roman cel Tânăr pănă la

Vasilie împărat

După moartea lui Constantin Porfiroghenit,leat 959, au stătut la împărăţiia Răzsăritului fiiulsău Roman, carele s-au numit cel Tânăr.

În vrémile lui Roman, pierit-au și Simion celvestit a bulgarilor domn, pentru a căruia cuminune moarte, Gheorghie Chedrin, sămnul311, scrie așé: „Fost-au, dzice, Ioan Astronomul,carele viind la împăratul i-au dzis că de-i va fivoia împăratului să să mântuiască de unnepriiatin vrăjmaș ca acela, să poroncească sătaie capul stâlpului carele stă în vârvulXerolofului, adecă dialului celui uscat, căci acelstâlp fiind sămnul pieirii lui Simion, domnulbolgarilor, tăind capul stâlpului, îndată șidomnul bulgarilor va muri. Poroncind împăratulaceasta așé să să facă, în ceasul carile s-autăiat capul bolovanului (căci stâlpul acela era închip de om), într-acela ceas și Simion, cu mariși nesuferite duréri de pântice, au murit.

Acesta încă au împărăţit ani 3, luni 4; și după

ce au scos ostrovul Critul din tirăniiaserachénilor, leat 963, mart 16, au murit și austătut la împărăţie Nichifor Foca, carele, hatmanfiind supt Roman, scosése Critul de laserachéneni. Acesta împărat multe biruinţă aupurtat asupra serachénilor, pre carii, la anul967, așéși de tot domolindu-i s-au întors laThrachia, privind și tocmind marginele împărăţiiidintr-acoace.

Iară, leat 968, acestași istoric pomenéște,precum neamul rusilor mai adesă au început acălca hotarăle împărăţiii, carii întăi asuprabulgarilor cădzind, multe cetăţi în crăiia lor auluat și multe răutăţi li-au făcut, târgurile atocmacu pământul făcându-le.

Această povéste Chedrinos, sămnul 324, list660, mai deșchis așé o spune: În al patrulé an,dzice, a împărăţiii lui Nichifor Foca, viind pănăla Suda cea mare, au dat învăţătură lui Petăr,carele în urma lui Simion stătusă domnbulgarilor, să nu lasă pe turci (pre cariiZonora[10], Carté 16, Cap. 21, și în multe locuri îinuméște unguri) să triacă Dunăre și să calcelocurile împărătești; de care poroncăneascultând bulgarul, și multe pricini nădind,precum aceasta să facă nu poate, împăratulîncă trimiţind pe Nechifor Calochir, ficioruldomnului de Crâm (pre carile și cu cinstea ce să

dzicea patrichia îl cinstisă), la Sveatoslav,domnul rusilor, cu multe daruri și cu mai multăgiuruinţă l-au îndemnat, pentru ca sculându-săcu oaste să vie asupra bulgarilor.

Rusii aceasta foarte bucuroși priimind, în alcincelea an a împărăţiii lui, fără veste aunăpădit asupra bolgarilor, și multe cetăţibulgărești și cetăţui atocma cu pământul li-aufăcut, și, încărcându-să de plian, cu pace s-auîntors acasă-și.

Apoi, la anul 969, Ioan Cimischii, cuvicleșugul împărătésii Theofanonii, noaptea,peste zidiul palatului sărind, Foca împăratul, înașternut dormind, fu ucis, dechemvrie 11; și auapucat împărăţiia Cimischii.

În dzilile acestuia împărat, leat 970, rusii,carii în anii mai sus pomeniţi chemaţi fiind,cădzură asupra bolgarilor, cu hatmanii lor Borisși Roman, precum Zonora scrie, Carté 17, Cap.1, uitându-și ţara lor, siliia așéși cu totul acolosă să așeadză și aceasta o făcea mai mult cuîndemnarea lui Calochir, carile pre ascuns lefăgăduia că de-l l-or numi ei împărat romanilorși cu agiutoriul lor de să va aședza în împărăţie,iară el lor și toată ţara bulgărească le va da, șicu dânșii pace vécinică va ţinea. Rusii șibunătatea locului plăcându-le și de îmbunăturilelui Calochir înflându-să, nu cu cinstea ce s-ar fi

lui Calochir înflându-să, nu cu cinstea ce s-ar ficădzut au purtat pe solii carii împăratul ladomnul lor Sveatoslav trimisése; de care lucru i-au căutat împăratului parte bulgarilor a ţinea șiasupra rusilor oaste a rădica.

Ce Sveatoslav de aceasta simţind, însoţindu-să cu pazinachii, schithii și turcii, carii Pannoniéţinea (adecă ungurii), s-au făcut ca la 300 000 șiîntrând în Thrachia de tot au prădat-o; a asupraa cărora Cimischi au trimis numai cu 12 000 deoaste pre hatmanul său Vardas, carile asuprarusilor mărgând și în 2 rânduri cu războiul i-auînfrânt; și așé, biruindu-i, i-au scos din Thrachia.

De pe socoteala acestor istorici putemcunoaște, că într-această tâmplare, crăiiabulgarilor foarte bine să să fie legat cuîmpărăţiia Răzsăritului, de vréme ce pentrubulgari nu într-alt chip ce ca cum ar fi fost suptstăpânirea împărăţiii, de rusi, carii ca o greanăpaste le cădzusă în spate, de tot a-i mântui<nevoinţă punea>.

La leat 971, singur împăratul Cimischie cumulte oști sculându-să, au întrat în Bulgariaasupra rusilor și cu multe războaie biruindu-i șidin mâni luându-le cetăţile, pănă mai pre urmăde tot i-au răsipit, și din toată Bulgariia i-auscos.

<Caută la istoricul Curopalat, la viaţa acestui

împărat și vii videa acolo mare minune, careaau făcut Svânta Născătoare și i-au dat biruinţăasupra varvarilor. >

Pre acestea vrémi și la létopiseţile rusești,multe războaie a rusilor împotriva împărăţiiigrecilor citim, ce la dânșii toate războaiele cubiruinţă să pomenesc; noi cât am socotitadeverinţa istoricilor grecești am dat, iarăcititoriul cum va vrea așé socotească.

Deci Ioan Cimischie, leat 975, mărgând cuoastea asupra serachénilor și agiungând laDamasc, acolo de Vasilie, mai marilehadâmbilor, dechemvrie 4, au murit otrăvit, dupăce împărăţisă ani 6, luni 6. Acesta împărat, dupălăudată creștinătatea ce avea, el întăi au făcutbani de aur și de aramă, în carii au săpat chipulDomnului Hristos scriind IS HS. Împăratulîmpăraţilor; iară în locul lui au stătut împăratVasilie, ficiorul lui Roman împărat.

Capul V. Arată-să începătura stăpâniriirusești, carea acmu iaste putérnică

împărăţiia Moscului

De vréme ce cursul istoriii au sosit, în vrémileîn carile vestită și putérnică și blagocistivăîmpărăţiia Moscului temeliile ș-au aruncat, șidespre părţile Novogradii (care în vechime și în

mărime, nu numai rusilor, ci și tut[ur]or streinilorvestită și lăudată iaste, pentru carea și VélichiiNovograd s-au chemat) spre părţile Chievuluicuborându-să; acolo de ciia domniia ș-auașédzat; cu cale a fi am socotit, macar că latrupul Hronicului nostru n-ar căuta, însă pentrupomenirea a împărăţie ca aceasta și deîncepătura ei, apoi și de minunată priimirealuminii adeverinţii pravoslaviii a tot neamulrusesc, cât de pre scurt să însămnăm, precum șia altor alor noștri vecini, a léșilor adecă, abulgarilor și a ungurior am arătat și a altora,carele mai pre urmă să vor tâmpla.

Așijderea macar cu vârvul condeiului,precum să dzice, a ati[n]ge, și, cititoriul nostrude unele ca acéste a să înștiinţa poftitoriu,înaintea privélii a le pune nu ne vom lenevi. Căcu acesta chip socotim, oarécum șiîmprumutarea (precum și alţii pentru noi aupomenit) cu carea vecinii né-au împrumutat, săplătim și pofta curiozului nostru cititoriu săfacem.

C arte Stepenna[11], carea iaste cea maialiasă și mai de credinţă istorie a împărăţiiirusești, pentru începătura aceștii stăpâniri șipentru stăpâ<ni>torii ei cei dintăi, într-acestachip povéstéște. Avgust Chesar (supt a căruiaoblăduire nașterea Domnului și Mântuitorului

nostru Isus Hristos s-au tâmplat), dzic să fie avutun frate, pre carele l-au chemat Prus. Acestuia,Avgust i-au orânduit stăpânire pe apa Vislii, lacetatea Madboroc, supt carea era Toruné,Hvoiniţa, Gdansca și alte multe cetăţi ce era peapa Glem, carea cade în Marea Baltică. Deci depre numele lui Prus, și domniia acéia s-au numitPrusie, care nume și pănă astădzi ţine; iară maidenainte lăcuitorii părţilor acelora s-au fostchemând variaghi, carii au fost având supt sinealte neamuri, ce li-au fost dzicând ciudii,slovénii și crivicii.

Iară pre vrémile când împărăţiĭa în ŢarigradMihail, cu maică-sa Theodora, adecă leat 860,rusii cuborându-să cu oaste asupra grecilor,novogrodénii, merii și crivicii s-au sculat asupravaraghilor și i-au gonit peste Marea Baltică și auînceput ei singuri din capul lor a să stăpâni; cefără nici o orânduială purtându-să, multe morţi șirăutăţi să făcea între dânșii.

Pentru care lucru, la leat 862, rusiinovogrodénii au trimis la Ruric (carile să trăgeadin neamul și săminţiia lui Prus, fratelui luiAvgust) și l-au rugat să vie să le fie domn șivoievod. Ruric, după pofta lor, s-au sculat cu alţidoi fraţi ai lui, cu Trovur și cu Sineus și cu toatefamiliile lor, și au vinit la Novograd. Deci Rurics-au aședzat în Novogrod, Trovur la Izborc, iar

Sinevus la Bélo Ozer (la Iezerul Alb), însă Ruricera stăpânitoriu peste toată Rusiia.

Pre acéiași vréme, au fost între neamulvaraghilor doi oameni mai de frunte, anume:Ascold și Dir. Acéștea încă cuborându-să cumulţime de acei varaghi, multe oștiri au făcutîmpotriva romanilor și pănă mai pre urmă, viindla Chiov și luându-l s-au aședzat acolo.

Între acéstea Ruric murind și rămâindu-i unficior încă mic, anume Igor, la moartea lui l-aulăsat pre mâna și paza unii rude a sale, ce l-aufost chemând cneadz Oghel. Acel Oghel, aflândvréme, au omorât pe Ascold și pe Dir; și au luatChiovul din mâna lor. De cie Igor, leat 903, auluat pe Olga (din cetatea Plescova născută) șiedoamnă (aceasta Olga au priimit întăi credinţacreștinească, precum și din istoricii grecești amarătat), din carea s-au născut Sveatoslav,părintele lui Vladimir.

Sveatoslav, la leat 967, mergând cu oasteasupra bulgarilor, peste Dunăre, și pre oasteaîmpăratului grecesc și a bulgarilor biruind, multecetăţi au luat și de tot li-au pustiit. (Această arusilor în Bulgarie a lor vinire o pomenéșteChedrinos, cu un an mai pre urmă, suptîmpărăţiia lui Roman, fiiul lui ConstantinPorfiroghenit.)

Apoi așé stăpânirea aceasta, supt acestaSveatoslav s-au întărit și s-au lăţit, cât multeneamuri supt stăpânirea sa din rodul slovénilorau supus, a cărora nume>re< sint acestea:ciudii, mérii, murii, ceremișii, mordvii, permii,pecerii, emii, litfanii, zimholii, corsii, nerovii,liubii, cozarii (carii sint bulgarii din Schithie prelângă Don), uhrebélii (adecă ungurii albi), cehii,léhii, lutécii, mozovșanii, polianii, drevlénii,dregovicicii, volinţii, dvinénii, și alte multe părţiși cetăţi, și neamuri carile cu toatele supt unnume de obște, slavéni să chema.

Iară după ce au vinit Ruric și au stătut astăpâni[...][12]

[Capul VI]

[...]

[Vla]dimir credzind au priimit sfântul botedz,și când ș-au pus episcopul mâna în cap, lui i-aupărut că o mână din ceriu cuborându-să l-auatins și îndată i s-au deșchis ochii, cu mareminunea tuturor, carii prăviia acolo. Botedzatu-s-au Vladimir leat 6496, carele iaste de laDomnul Hristos 988. După luminarea sfântuluibotedz, Vladimir cu mare bucurie pre domnii luiși pre toţi boierii și tot nărodul învăţa și caîmpreună cu dânsul și ei, la luminarea credinţii

să vie îi îndemna; carii într-o inimă mărturisind,precum maré iaste Dumnădzăul creștinilor și luiaseménea nu iaste, cu toţii credzind, toţi saubotedzat.[13]

După acéia făcând nuntă cu împărăteasaAnna, s-au întors la stăpânirea sa în Chiov și deaciia toţi idolii și capiștile lor fărmând, și preuliţă târându-i și lepădându-i, multă milostenieau împărţit săracilor.

Apoi, trimiţind la patriarhul Fotie, s-au rugatsă le trimaţă mitropolit și preuţi, pentru ca săînveaţă nărodul la pravoslavie. Patriarhul încăcu mare veselie li-au trimis pre un Mihailmitropolit, împreună cu alţi 6 episcopi, oameniînvăţaţi și întregi la viaţă, carii viind, întăi aubotedzat pe fiii lui Vladimir, carii era 12 născuţidintr-altă muiare mai denainte de botedz, apoi șitot nărodul rusesc; însă mulţi botedzulnepriimind, pre unii ca aciia au poroncit să-icăznească și cu frică de la închinăciuneaidolilor să-i întoarcă.

Atuncea și Metigan, domnul pecinighilor,viind la Vladimir, s-au botedzat și așé de ciiaVladimir făcând besérici în Crâm, în Chiov șiprentr-alte cetăţi în toată Rusié, în curundăvréme, tot nărodul rusesc au vinit la creștinătate,pre carea și astădzi curat o pădzăsc. Stă și

astădzi Besérica Sfântului Arhanghel la Chiov,carea dzic întăi să să fie făcut; și adevărat șilucrul ei să véde a fi meșterșug grecesc; iaste șialta carea întăi s-au zidit în cetatea Moscului;înlontrul curţilor împărătéști și acmu aproape degiumătate în pământ întrată, pre a cărie zidiuri șiașéși în vârvul sclipului, pentre trule, aré atâţeamăstacăni crescuţi, cât să pare că iaste ogrădină pe un munte de piatră.

Acéstea, câte noi aice pentru începăturaaceștii puternice și slăvite împărăţii și pentruchipul și pricina primirii creștinătăţii am adus,poftim pre cititoriu alte mărturii dintr-alţi istoricisă nu cérce, căce noi cât am și cercat, a afla n-am putut; și ales aicea făcându-să pomenirealui Fotie patriarhul (carea cu anii vrémilor luinicicum nu să potrivăsc), să nu ne socoteascălenitori în cercarea hronicilor, ce atâta să știe căaltă n-am făcut, fără numai célea ce la istoriciirusești însămnate am aflat, aicea pentruîncredinţare, pre scurt li-am pomenit. Ce acmuiarăși la triaba noastră întorcându-ne, de undeni-am abătut, iarăși acolo să vinim.

Capul VII. Arată-să subt Vasilie Bulgaroctonsupunerea bulgarilor, și întăi pomenirea

vlahilor la istoricii grecești

După pieirea lui Ioan Cimischie (precum am

pomenit, leat 975) au stătut la împărăţie Vasilie,ficiorul lui Roman împărat, fiind la vârstă de 20de ani. Pre vrémile acestui împărat, slavoniicâteva năbușituri să fie făcut în părţile împărăţiiiApusului scriitorii pomenesc.

Așijderea precum bulgarii prin câţiva ani săfie prădat prin toată Greţia și la Mora; ce la anul995 de oștile romanilor biruiţi și dintr-acele părţigoniţi să fie fost, scrie Chedrinos.

Fericit au fost veacul acesta cu întoarcereapăgânilor la creștinătate, precum și Gheiza,craiul unguresc, murind, leat 997, au stătut lacrăie ficiorul lui, Stefan, carele, luând légeacreștinească, de ciie mult au lăţit orthodoxiia înoblastiia sa, precum cu 7 ani mai înainte, adecăleat 988, Vladimir cu toată Rusié, la beserica luiHristos să alăturasă, precum la Capul trecut amdzis.

Bonfin[14], Decada 2, Carté 1, undepomenéște că rusii chiovéni întrând și în Ardealla anul 1002: „au mărs Stefan, craiul unguresc,asupra lor și scoţindu-i din Dachia cea mai de’nlăontru (pre carea o chiamă Transilvanie), aupus stăpânitoriu acolo pe moșu-său, pre carelel-au fost chemând Zoltan.”

De mirat lucru de n-au fost acest Stefan craiudin românii noștri cei vechi, că citim la acestași

din românii noștri cei vechi, că citim la acestașiBonfin, la locul pomenit, precum maica luiStefan, Sarolta, fiind grea, să i să fie arătatStefan Protomartirul în somn și să-i fie dzis:Nedejduiaște în Domnul Hristos că în curundăvréme vei naște făt, căruia, de pe numele mieu,îl vei numi Stefan.

Așé Stefan născându-să, la anul 909, tată-său, Gheiza craiul, au adus cu mare cinste peAdalbert, episcopul de Praga, și au botedzat pefiiul său Stefan; iară din sfânta scăldătoare l-aupriimit, adecă i-au fost nănaș, Theodat, carilemai denainte fiind stăpânitoriu sanseverinaţilorîn Apulie, apoi de ai săi izgonit fiind, cu marecinste lângă sine îl priimisă și-l socotiia Gheizacraiul. Pre acest Theodat, Stefan craiu, ca preun părinte de botedz, și [în] limba graiului cudâns totdeauna cea de moșie italieniască îlchema: Tata, adecă părinte. Aceastea Bonfinpentru nașterea, botedzul și limba graiului ceade moșie a lui Stefan; iară cititoriul nostru cumva vrea așé creadză pe Bonfin, a căruiacredinţă cineva din scriitori să nu o priimascănoi n-am vădzut.

La anul de la Domnul Hristos 1000, vădzind<Vasilie împărat> că bulgarii macar că de multeori și biruiţi și slăbiţi era, însă nicicum vădzindcă nu vor să să așeadză, cu mari oști au întratsingur [împăratul Vasilie] în ţara lor, și pănă la

anul tot pământul ce ţinea ei au dezbătut șitoate cetăţile carile mai denainte bulgarii înThessalie apucasă, din mânule lor au scos.

Și la anul 1001, pre Samoil, domnul lor,așéși de tot de pre acélea locuri gonindu-l, toatăţara lor și cea sirbască au stăpânit.

Ce bulgarii, suppunerea nesuferind, iarăși aurădicat cap; împăratul încă în anul 1013 cuoaste asupra lor mărgând, mare stricăciune într-înșii au făcut și 15 000 de bulgari vii prindzind,au poroncit de li-au scos ochii tuturor, numai lao sută unuia au lăsat câte un ochiu, pentru casă fie povaţă celoralalţi; și așé pre toţi i-auslobodzit; carea vădzind Samoil, domnulbolgarilor, de inimă rea, peste trii dzile au murit.După carile stând la crăie Iovan, iarăși mult s-auispitit asupra împărăţiii.

Ce împăratul Vasilie, nepărăsit oștile sale înBulgarie trimiţind și multă pradă și stricăciunefăcându-le, așéși leat 1016, au ieșit de au iernatsingur împăratul cu toate oștile pe ţara lor.

Iară de primăvară împăratul la Ţarigradîntorcându-să, Iovan, domnul bolgarilor, leat1017, fără veste au lovit la Dirahion (aceșteiacetăţi astădzi turcii îi dzic Duragi) șiîncungiurând cetatea au început a o bate; ce dincetate pre Iovan ucigând și alaltă oaste

înspăimântându-să, toată s-au închinat, luândvoie să iasă din ţara grecească. Împăratul lucrulnicicum în slab lăsind, după aceaia izbândă,îndată au întrat cu toate oștile în ţarabulgăriască și toată ţara deplin suppuind șitoată avuţiia crailor bulgărești aflând, toată o auîmprăștiiat slujitorilor.

De ciia toate lucrurile acolo cum trebuieaședzind, leat 1019, cu mare poffală s-au întorsla Ţarigrad și de ciia au trecut la Asia, și acoloîncă războaie cu izbândă au avut.

De pe vrémea lui Vasilie Bulgarocton să săfie început romanii noștrii cu numele de laslovéni luat vlahi și vrahi a să chema. Istoriciigrecești pomenesc, din carii mai întăi NichitaHoniiatis, a cui istorie în larg și în lat pentrurăzboaiele românilor noștri cu împăraţiiŢarigradului, apoi și cu frâncii, carii apucasă dela greci Ţarigradul, la locul său înainte preamăruntul vom istorisi. Acesta dară istoric [15]

pomenéște, Carte 1, Cap. 5, că VasilieBulgarocton după ce au bătut de atâté ori pebolgari și atâta de gróznic sluţindu-i șifărmându-i și apoi, precum am dzis, de totsuppuindu-i împărăţiii, după ce s-au întors cumare laudă și biruinţă la Ţarigrad, să fie scrisîntr-o tablă toată istoriia bulgarilor, în carea aufost dând învăţătură împăraţilor, carii cu vréme

vor urma la împărăţie după dânsul, de vor videacă și vlahii să ispitesc vréodată împotrivaîmpărăţiii, și lor să le facă, precum au făcut elbulgarilor; și așé acea tablă să o fie pus înmănăstirea Sosthensis (această mănăstire aufost unde astădzi să chiamă Stenia).

De ciia pe vrémé lui Isachie Anghelîmpăratul, despărţindu-să vlahii de la împărăţie,și cu multe războaie pe împăratul bătând șimulte răutăţi împărăţiii făcând, un Leonoarecarile, om dintr-acea mănăstire, citind tablalui Vasilie Bulgarocton, să fie dzis: jeale-m[i]iaste cum n-au băgat împăraţii în samăînvăţătura lui Vasilie Bulgarocton, carile pebulgari din temelie răsturnându-i, au datînvăţătură într-acesta chip să facă și vlahilor,când să vor ispiti lucruri noaă a scorni împotrivaîmpărăţiii.

Dintr-această tablă a lui Vasilie Bulgaroctonaiavea putem înţelége că românii noștri, cariimai denainte de pe vrémé lui Carolus Marelepace și legământ cu împărăţiia Apusului făcând(precum mai înainte am arătat), cu a sarăspublică între varvarii carii asupra lor decâteva ori năbușisă, după statul putinţii lortrăind, vădzind că, cu vitejia și nărocirea luiVasilie Bulgarocton, bulgarii și alţi vecini a lorîmpărăţiii era plecaţi și suppuși, ei încă la trupul

împărăţiii Răzsăritului iarăși să să fie alăturat șinu numai cei din Dachia cea peste Dunăre, ceîncă și cei din Misia, una fiind și tot supt undomn otcârmuindu-să, deosăbită dispotie ș-aufăcut precum și Leunclavie[16] în Pantecte,Glava 71, aceastași mărturiséște.

Voievodzii, dzice, vlahilor după ce s-audezbătut de supt putérea crăiii ungurești (căciîntărindu-să crăiia ungurească, o parte dinDachia, precum am și mai arătat, au fost-ocuprins ungurii), după obicéiul împăraţilorgrecești poftiia, mai bine <nume> de despot săaudă, ca cum ar fi domni slobodzi, nici altorstăpâniri supuși.

Iară precum pe vremea lui VasilieBulgarocton, un Bogdan, domnul dachilor, să fievinit și să să fie închinat împărăţiii, acelașiLeunclavie pe istoricul Chedrinos mărturieaducând, într-același loc adeveréște căci dzice:Și ţara Bogdania, carea acmu Moldova iaste, auluat acest nume de pe Bogdanii, domnii săi,carii adevărat cu acest nume creștinesc sănumăsc Bogdani, adecă Theodosii, sauTheodori, sau Dorothei, ce va să dzică: daţi saudăruiţi de la Dumnădzău. Pomenéște, dzice, deacest nume și Chedrinos, în viaţa lui VasilieBulgarocton, dzicând: Ieșitu-i-au înainte șiBogdan, a celor mai dinluntru ţări toparha sau

crăișor.

Aceasta iarăși dovedéște că pre atuncearomânii noștri să să fie lipit la împărăţie, că denu s-ar fi lipit, n-ar scrie Nichita Honiatis căvlahii sau românii de la împărăţie s-au dezlipit;însă unde va vini rândul istoriii, la vréme luiIsachie Anghel, acolo pre larg istorie pentruromâni vom aduce, unde crédem că va puteacititoriul curat a înţălége că macar că aiceaistoricul Honiat, cu alţii pre scurt pentrustăpânirea românilor însămneadză, însăprecum așé să fie fost, alţii pre urmă scriitori vordovédi.

Deci împăratul Vasilie, leat 1025, împăcândtoată Asia și aședzind Evropa, s-au gătit sămargă să răscumpere și Sichilié, ce în boalăcădzind, într-același an, indictul 9, în luna luidechemvrie au murit și au împărăţit (ce fără nicio rânduială de laudă), după dânsul, frate-săuConstantin, ani 3 și au murit și el la anul 1028.Vasilie împărat au împărăţit ani 50 și au trăittoată viaţa lui 72 ani.

Capul VIII. Dovedéștesă traiul romanilor înVolohia, de la Constantin, fratele lui Vasilie,

pănă la Constantin Monomah

Pre vrémea acestui împărat, leat 1026, încep

istoricii grecești (și ales Chedrinos, a vrémiloracestora scriitoriu) mai ades a poméni pentruneamul picinighilor, cărora ei le dzic pazinazi,pentru carii istoricii léșești și rusești[17] cu mulţiani mai înainte însămneadză, precum și noiînapoi am pomenit.

Neamul acesta pazinazii sau pecinighii laanul pomenit, scrie Chedrinos, precum cu multămulţime trecând Dunărea au întrat în Bulgariia,carea acmu era suppusă supt stăpânireaîmpărăţiii Ţarigradului și să fie prădat și Drista;ce împăratul împotriva lor oaste trimiţind, prelesne i-au gonit iară înapoi.

Iară după ce au trecut pecinighii Dunărea,unde să fie stătut, istoricul nu pomenéște, nici lacei rusești și léșești a afla n-am putut, fără câtprecum era lăcuitori pre la pragurile Niprului,unde și pe Sveatoslav, domnul rusilor, lovind îlprinsése, și domnul Cura sau Cures tăindu-icapul, din tidva capului dzic să fie făcut păhar șisă fie bând dintrînsul, carea și Chedrinosmărturiséște, sămnul 348, și Zonoras, Carté 17,Cap. 4.

Iară leat 1028, noiemvrie 9, Constantin deboală au murit, după ce au împărăţit în urmafrăţine-său lui Vasilie 3 ani; iară în loc lăsind preRoman Arghir. Roman Arghir, după ce au stătut

la împărăţie, la anul 1032, fiind cu oastea laAsia, iau vinit véste precum serachénénii aufost prădând în Mesopotamia și pazinazii, iarășitrecând Dunărea, au prădat Misia, Thrachia,Illiria și pănă la Corţira au agiuns.

După acéia Roman împăratul, leat 1034, îniușurea boală cădzind, sau, precum Chedrinosscrie, de împărăteasa Zoi[e] otrăvit fiind, din dziîn dzi viaţa își trăgea, iară în 11 a lui april pentruliacurile la feredeu întrând, un Mihail Paflagon,de’n îndemnarea împărătésii, având ea cu dânsîmblete spurcate, acolo l-au înnădușit, după ceîmpărăţisă ani 5, luni 4.

În anul în carele s-au tâmplat moarte luiRoman Arghir împăratul Ţarigradului, într-același an, precum scrie Bonfin, au murit șiStefan, craiul unguresc, ce-l număsc Sfântul,unde Bonfin, Decada 2, Carté 1, pomenéște căla oasele acestui sfânt craiu și la astrucarea lui,nu numai din toată ţara ungurească, ce încă șidin Dachia și de la alţi megiiași de prinpregiur,mulţi să să fie adunat. Iară precum moarté să isă fie tâmplat la anul 1034, însămneadzăAvraam Barșai, în Hronologhia crailor ungurești.

Mihail, într-acea noapte, în carea au omorâtpre împăratul, silind pre patriarhul și îngrozindu-l, l-au făcut de l-au cununat cu Zoi[e]împărăteasa. O, câţi Sapsoni, în câte poale de

împărăteasa. O, câţi Sapsoni, în câte poale deDalidale culcându-să, s-au sculat spre moarte!

Încăpând dară cu acest spurcat mijloc Mihailla împărăţie, la anul 1040, scrie Chedrinos[18],precum bulgarii carii de Vasilie împărat erasuppuși, iară s-au rădicat asupra împărăţiii.Capul purtându-le un Petăr, care-i minţiiaprecum iaste neam de craiu; ce împotriva luiîmpăratul oaste trimiţind, hatmaniiblăstămăţeaște purtându-să, fu el biruitoriu; șidupă aceasta, încă mai înainte biruind, au luatDirahiul și alte locuri în ţara grecească aucuprins; ce nărocul pe bulgari buiecind,capetele ei în de ei au început a să gâlcevi șiunul pe altul a omorî și așé pănă la anul, cu toţiis-au răzsipit.

Iară împăratul Mihail Paflagon, după cé-auîmpărăţit ani 7, luni 8, leat 1041, dechemvrie 10,mare pocăinţă făcând pentru căci ucisése peRoman împărat; și, luând shima călugărească,au murit.

Iară Zoi[e] împărăteasa, nestânsă în pofte,îndată au tras la pat și la împărăţie pre altMihail, ce l-au fost poreclind Calafatis; ce șiacesta mai mult de 4 luni și 5 dzile n-auîmpărăţit, căci vrând el să scoată din putéreaîmpărăţiii pe Zoi[e], nărodul tot s-au rădicatasupra lui, și prindzindu-l, i-au scos ochii și l-au

băgat în mănăstire.

După trécerea acestuia, Zoi[e] a mulţiSampsoni Dalidà, îndată și la scaunulîmpărătesc și la așternutul ei, bărbat de triabă,pe Constantin Monomah alegând, a triia dzi,iunie 12, sau cununat cu dânsul și l-au aședzatla împărăţie.

Pe aceastaș vréme, în Ungaria era craiuPetăr, pre carele ungurii, din scaun gonindu-l,au pus pe altul în locul lui, ce l-au fost chemândAban; ce apoi acesta, cu agiutorul lui Henric altriilea, împărat Râmului, din crăie gonit fiind,iarăși Petăr s-au aședzat la crăie.

[Capul IX]

Doaă[...][19]

Capul X. Arată-să traiul romanilor în Volohiade la Constantin Monomah, pănă la

Constantin Ducas

În vrémea împărăţiii lui Constantin Monomah,leat 1042, scrie Chedrinos[20], precum sirbii,carii era supt stăpânirea împărăţiii Răzsăritului,au rădicat cap și locurile de pe aproape rău auprădat. Împăratul, macar că multă și bună oastestrângând și asupra lor mărgând, însă fiind om

neștiutoriu de lucruri de trébele războaielor,pierdzind ca la 40 000 de oameni, el de-abiiaau scăpat la Ţarigrad.

Așijderea scrie Zonora că și bulgarii cudomnul lor Petăr, carele mai denainte săviclenisă, supt acest împărat așéși deplin ș-aurăscumpărat volniciia.

La anul al doilea, domnișorul rusilor,Vladimir, om îndrăzneţ și mânios (precum îlnuméște Chedrinos), pentru moartea unuiboiernaș rusesc, s-au sculat cu multă oasteasupra Ţarigradului, și cu corăbiile peste maretrecând, au lovit supt Ţarigrad. Ce întăi defurtuna mării bătuţi și goli la uscat aruncaţi, apoiși oastea împotriva lor trimisă asupră-le sosind,ca la 15 000 au omorât și apoi și pre cei cescăpase cu vasele agiungându-i, mai rău i-austricat; puţinei, carii au scăpat, s-au întors lacasele lor de unde vinise.

Hronicul rusesc[21] și carté ce-i dzicStepenna scriu precum acest Vladimir au fostficior lui Iaroslav (carele atuncea erastăpânitoriu Rusiii) și nepot lui Vladimir, careleîntăi s-au botedzat; și adaog la istorii și aceasta,precum Iaroslav, trimiţind pe ficiorul săuVladimir asupra grecilor, să-i fie dat soţie pe unVișat, hatmanul variaghilor; ce pre mare

lovindu-i furtuna, mulţi să să fie înecat, iarăVișat, cu 6 000 de oameni goli, să fie ieșit lamargine, pre carii oastea grecească,prindzindu-i, să-i fie dus la Ţarigrad și să le fiescos tuturor ochii; iară Vladimir, spărgându-i-săvasul, să fie sărit în vasul unui Ioan, șiîntorcându-să înapoi, să-l fie agiuns 14 vasegrecești; ce Vladimir, întorcându-să asupra lor,să le fie biruit și așé să fie ieșit în Rusia. Iarădupă 3 ani, făcând pace cu împăratul și Vișat săsă fie slobodzit cu toţi rusii cei orbiţi, și așé și elsă fie vinit înapoi.

După acéstea pazinazii sau pecinighii, leat1048[22], fiind goniţi de pre locurile lor de Tirahotirannul, sculându-să, cu domnul lor Cheghenisși cu tot nărodul, au vinit și au trecut la Drista,unde atuncea era deregătoriu Mihail, ficiorul luiAnastasie, carele făcând împăratului Constantinștire precum poftesc cu toţii să să creștineadză,împăratul cu mare cinste au adus pe Cheghenisla Ţarigrad, și, botedzându-l, l-au cinstit cuboieriia patrichiii și i-au dat și trei cetăţi, decealea de pe malul Dunării, să-i fie lui șioamenilor lui de lăcuire, și l-au scris în numărulsoţiilor împărăţiii romanilor.

După acéia iarăși istoricul Chedrinos adaogecă: După cé s-au așădzat pazinazii în Thrachia,nu după multă vréme au întrat împărăţiia în

prepus, precum vor să să vicleniască și să sărădice cu pradă în ţărâle de penpregiur și așétrimiţind oaste asupra lor, nu fără bătaie și fărămoarte i-au scos din Thrachia. (Stă cetatea șiastădzi, carea s-au fost apucat acei oameni săfacă, și să numéște locul acela și acmuRusocastron.) Picinighii, scu[l]ându-să deacolo, s-au dus înapoi și s-au dat suptascultarea Moscului.

Apoi, leat 1050, același istoric mărturiséște, osamă dintr-aciiași pazinazi iară s-au întors șiîntăi cu pace au întrat în Thrachia; ce împăratulsmentindu-le legământul, ei încă au rădicat capși arme și au început în toate părţile a prăda.

La al doilea an, iară cu mare vrăjmășie auprădat toată Misia, împotriva a cărora împăratuloaste trimiţind, ei au trecut în Machedonie.

Deci, leat 1053, împăratul, încă mai multăoaste gătind, s-au dus să-i scoaţă și de acolo;ce au fost pazinazii biruitori. Împăratul într-același an culegându-și oastea și de iznoavăasupra lor mărgând, picinighii a cădzut la pace,carea li s-au dat, pănă în trei ani; ce pănă maipre urmă, pe acești pazinachi, despre părţileMachedoniii să-i scoaţă sau să-i stârpască n-aumai putut împărăţiia. Ce tare acolo întemeindu-să au pus începăturile domniii boșinégilor, cariiși pănă astădzi trăiesc în vestita ţara Bosnii.

și pănă astădzi trăiesc în vestita ţara Bosnii.Aceasta mărturiséște și Leunclavie, în Pantecte,precum înapoi am pomenit.

Iară Constantin Monomah, după ceîmpărăţisă ani 12, leat 1054, indictionul 8, deboală au murit și au rămas la împărăţieTheodora împărăteasa (căci Zoi[e] împărăteasacea dintăi murisă mai denainte), carea au ţinutsingură împărăţie un an, precum sămăluieștePatavie; iară după socoteala lui Calviz un an și9 luni.

Și la anul 1055, cum va Patavie sau cum vaCalviz[23], 1056, la sfârșitul lui avgust,împărăteasa încă de moarte trăgând, au rădicatîmpărat pe Mihail Stratiotic; ce și acesta cusinatorii rău purtându-să (căce macar ceva însamă nu-i băga), ei încă după ce împărăţise unan, au rădicat pe Isachie Comneno la împărăţie,carele s-au încoronat leat 1057, iunie 8, iarăMihail Stratiotic luând cinul călugăresc, au întratîn mănăstire.

Isachie Comneno, om în toate vrednic de apurtarea împărăţiia fiind, ce tâmplându-să pemare aproape de dânsul fulgérul a cădea, l-auameţit, din care vădzind că nu să mai poatetrezi, de viaţă deznedejduindu-să, singur aulăsat împărăţiia și s-au călugărit în MănăstireaStuditilor, după ce au împărăţit 2 ani și 3 luni; și,

leat 1059, în locul lui au stătut Constantin Duca.

Împărăţind Isachie Comneno, pomenéșteZonoras, Carté 18, Cap. 5, precum să fie avutoaste și asupra ungurilor și asupra tătarâlor ce-ichiamă pazinachi. Ce ungurii pace poftind șiîmpăratul li-au dat pace, iară oa[s]te asuprapazinazilor trăgând, alalţi toţi să fie cădzut laîmpăratul cu rugămente de pace, fără numaiunul Seltis, cu nărodul său, nicicum paceapriimind, s-au apucat de bătaie, ce biruit fiind șimulţi de ai săi pierdzind, au fugit; însă încătro săfie fugit, istoricul nu arată.

Capul XI. Aceastași să trăgăniadză de laConstantin Ducas pănă la Roman Dioghenis

În al triilea an a lui Constantin Ducas și în alșéselea an a lui Henric, împăratul Apusului,după Petăr, carele am pomenit, au fost craiu înţara unguriască un Adrias, asupra a căruia, laleat 1061, s-au sculat frate-său Bela. Lui Adriasmacar că Henric împăratul cu multă oaste bunăagiutoriu îi didésă, ce Bela, mai nărocit fiind,întăi cu războiu oastea lui Henric biruind șiAndrias cu caii stropșit pe loc pierind, pehatmanul oștilor Marhion de Turinghiia viu l-auprins, cu carele împreună soli de pace la Henrictrimiţind, s-au împăcat și la crăie s-au aședzat.

Ce Bela încă, leat 1063, murind Gheiza,ficiorul lui, de bunăvoie au dat scaunul crăiiivăru-sěu, lui Solomon. Fiind craiu în ţaraunguriască acest Solomon, pre la anul 1064,cunoaștem din Bonfin[24], precum ŢaraMuntenească sau suppusă sau supt protecţiacrăiii ungurești să fie fost și viind hunnii să o fiecuprins. Ce cuvintele istoricului precum sint laDecada 2, Carté 3, să le aducem: Solomon,dzice, craiul, după ce au bătut pre Bratislav,craiul boehemilor, cu multă pradă și dobândăîncărcaţi, s-au întors în Ungaria; ce furtunanepriimind să stea lucrurile ungurești în odihnă,s-au aţiţat războiul hunnilor, carii rămăsése încea mai denainte a lor păgâniască lége șiapucasă o parte de ţara Dachiii, pre carea acmuo chiamă Valahia; aceștea cu mulţime de a lorpăgâni, deșchidzindu-și cale prin părţile mai desus, pre la trecătoarea munţilor carea să chiamăMezes, au năvălit în Ungaria i proci.

În care vréme românii din Dachia, sau preamulţi sau o parte să fie trecut de răul lor pesteDunăre la Misia și pre acolo să fie cuprinslocurile pănă în Munţii Ceanghii, mai pre urmă,scrie istoricul Nichita Honiatis, precum înainte larândul său pre larg să va arăta.

Iară în anul 1065, scrie istoricul Zonaras[25],precum tătarâi ce să chema uzii, în Thrachia

trecând, peste tot au prădat și oastea careaîmpăratul împotriva lor trimisése bătând, pehatmani vii i-au prins și, după această izbândă,pănă la Greţia cu ciabilurile au agiuns.

Împăratul pentru mare lăcomiia ce avea laliafa slujitorilor să cheltuiască neîndurându-săși, la vréme de nevoie ca acéia, fără slujitori cesă facă neavând (că acei tătari era ca la 500000), sau întors cu totul cu rugă cătrăDumnădzău; tuturor poroncind post să facă și elsingur pe gios și cu lacrămi la litanie mergea,pentru carea Dumnădzău, minune făcând, autrimis omor de ciumă întracei tătari, de careafără număr mulţi s-au topit; iară câtă rămășiţă depăgâni au mai rămas <s-au închinat cu totulîmpăratului>.

Însamnă că pazinii au rămas în Machedonia,carii, după cum scrie Leunclavius, sint nărodulboșinégilor.

Aceastași întăréște și Zonaras, Carté 17,carile dzice, dintr-acești pazinachi după aceastăstricăciune ce au luat s-au plecat împăratului,cărora împărţindu-le loc în Machedonie, s-audat după obicéile romeilor și s-au făcut soţiiîmpărăţiii ascultători, din carii unii și la cinste deboierii senatorești mai pre urmă au încăput.Caută și la istoric[ul] Curopalat, că aceasteși veiafla.

afla.

Iară leat 1067, Constantin Duca murind,Evdochié împărăteasa giuruindu-i-să cu taregiurământ precum pre alt barbat nu va lua, ce vapăzi împărăţiia fiilor lui, lui Mihail și Andronic șiConstantin, carele mai apoi s-au dzisPorfiroghenit, i-au lăsat împărăţiia pre mână,după ce împărăţise ani 7, luni 6. Evdochia, maimult de 7 luni giurământul neţiind, au luat șiîmpărat și bărbat pe Roman Dioghinis. Așébărbatul la muiere are mai mare trécere decâtDumnădzău.

Capul XII. Dovedéște-să traiul romanilor înVolohia de la Roman Dioghenis pănă la

Mihail, fiiul lui Constantin Duca

În dzilele acestui împărat, pre la anul 1070,Dlugoș[26], între istoricii leșești vestit, iscusit șivrédnic de credinţă istoric, pentru volohii sauromanii, ales pre locul unde-i acmu Moldova,trăitori, tare și neclătită mărturie ne aduce,precum ţărâle Moldovii (căci léșii scriitori suptnumele Voloscâi numai pre Moldova înţeleg) nunumai lăcuite și de moșnénii săi ţinute, ce încăși altor vecini agiutoriu și scutitori să fie fost,cărora adică și când ocaziia le slujiia, pentrumai bună și mai cu odihnă chivernisalăstăpânirii lor. Pomenitul dar istoric scrie așe:Viţeslaus, dzice, voievodul polovţilor, pre la

anul pomenit, după multe și gróznice războaiecarile au avut cu Zeslav, voievodul Chiovului,pănă mai pre urmă, nu numai cât pe Zeslav detot au biruit, ce așéși și cetatea Chiovului dinmână i-au luat; și pe Zeslav din stăpâ<ni>rescoţindu-l, de pre acélea locuri l-au gonit. Dupăaceasta izbândă, mai mult întărindu-să, vrut-auaséméne să facă și lui Boleslav craiului leșesc;ce socotindu-să precum că cu singure puterilesale aceasta a isprăvi nu va putea, multă altăoaste de la vecinii de penpregiur, de la rusi, dela pecinighi, de la volohi, adecă de lamoldovéni într-agiutoriu au luat.

Alaltă istorie poate cititoriul, la locul carile i l-am însămnat, să o caute; iară noi atâta am vrutnumai să-i arătăm că tăcérea istoricilor maidenainte și căci pentru volohi sau romanii dinVolohia prin câtăva vréme, câte puţin numai șicâte oarece au pomenit, precum și Dlugoșaicea pre scurt arată că Zăslav au luat agiutoriuși de la volohi sau moldovéni. După regula șicanonul carile noi am dat, dovedesc că ţărâleacéstea de lăcuitorii săi de tot deșérte să nu fierămas <și așé această povéste, pre carea prescurt> Dlugoș o aduce, dovedéște precum șiadevărată axioma dzice că: cineva nu poate dace nu are, așé și Volohia n-ar fi putut dapolovţilor volohi într-agiutoriu, de nu ar fi avutlăcuitori în sine.

Rușineadză-se dară macar și cu aceasta (căalte mai vârtoasă mărturii carile mai înainte îivom aduce, mi să pare că nici să să rușineadzăvréme le va da), carii pre români, adecă pemoldovéni și pre munténi vor să-i facă de ieri-dealaltăieri, pre acéstea locuri veniţi, că cine câtde puţin socotitoriu, nu va putea cunoaște și nuva mărturisi? (că cu greu și așéși peste putinţăiaste adeverinţii cunoscute, socoteala să nu sălipască) că de vréme ce stăpânitorii locurilorVolohiii, unde acmu să numéște Moldova, aufost dând altor ai săi de penpregiur véciniagiutoriu și istoricii anume îi chiamă volohi, cumpoate acei volohi în Volohia să nu fie fost? Căaceasta de s-ar putea tăgădui, s-ar puteatăgădui și soarele fiind într-amiadzidzi, precumnu s-au făcut dzuă.

Rămâne dară istoriia Hronicului nostruadevărată, că locurileVolohiii totdeauna au fostlăcuite de moșnénii săi romani, macar că nutotdeauna istoricii pentru dânsele au poménit.

Capul XIII. Aceastași să arată înainte, suptacelași Dioghenis împărat și de la Mihail

Duca pănă la Alexandru Comnenos

Dioghenis împăratul, cu multe biruinţă fiindasupra turcilor și nedejduind că toate locurilecâte ei la Asia le apucasă va dezbate pacea, ce

ruga turcii, să priimască n-au vrut; ce aceasta asăvârși l-au împiedecat vicleșugul lui Andronic,fratelui lui Mihail, ficiorului Ducăi, carele,vândzindu-l nepriiatinului, l-au lovit fără véste șiviu a cădzut pe mâna lui sultan Hasan.

După ce au cădzut Dioghenis la robie,constantinopoliténii, fără nici o zăbavă, au alesla împărăţie pe Mihail, ficiorul lui ConstantinDucas, carele s-au poréclit Parapinachie.Tâmplatu-s-au acéstea la anul 1071.

Sultanul, după ce au prins pe împăratulDioghenis, cu sine totdeauna la masă puindu-l,în mare cinste îl ţinea și pănă mai pre urmă maicu mare cinste l-au slobodzit să <și> margă laîmpărăţie. Așé varvarul, ca un elin făcând,ellenii mai rău decât varvarul s-au arătat, căcicu sfatul de obștie, înainte-i pre sfedenicul său,pe Andronic cu oaste trimiţind, l-au prins și i-auscos ochii, din care rane (nici liacuri să-i puielăsind) i s-au spudzit tot capul șiînviermănoșindu-să, au murit. Împărăţit-auDioghenis ani 3, luni 8.

Zonoras, Carté 18, Cap. 17, scrie precum înal triilea an a împărăţiii lui Mihail Parapinachie,neamul crovatilor, pre carii unii îi chiamă sirbi,au întrat în ţara bulgărească și câteva locuriacmu cuprinsése; ce mult de multe ori războaiecu dânșii făcându-să, pănă mai pre urmă

cu dânșii făcându-să, pănă mai pre urmănemaiputând sprejini, li-au căutat a da dos și asă întoarce la locurile sale.

De ciia un sirb, din neamul acestora, anumeNestor, carile întăi fiind rob la tatăl împăratului,apoi și la boieriia ce să chiama vestarhisagiunsése, împăratul Mihail l-au făcut hatmanoștilor, carile păziia malurile Dunării. Acéstaviclenindu-să și împreunându-și armele cu Tatu,voievodul pazinachilor, s-au rădicat asupraîmpărăţiii și viind cu multă oaste ș-au pus tabăratocma supt cetatea Ţarigradului; ce neputândceva isprăvi, s-au sculat de supt cetate ș-auprădat Thrachia, Machedonia și a Bulgariiicâteva locuri, caréle era mai aproape deacéstea și de ciia cu totul au trecut la pazinachi.

Aceastași mărturiséște Coropalat, list 853,adecă precum acest Nestor au fost hatmannăroadelor de pre lângă Dunăre.

Pre aceastași vréme, leat 1074[27], Gheiza,ficiorul Belii (pentru carele am pomenit, precumde bunăvoie au fost lăsat scaunul crăiiiungurești lui Solomon), sculându-să cu oasteasupra văru-său, l-au scos din scaun și au stătutel la crăie, fiind agiutorit de papa Grigorie,pretăndăluind că crăiia ungurească iaste birnicăscaunului papii, care bir l-au fost legat încăStefan craiul, carele întăi s-au botedzat.

Aicea trebui să învăţăm pre cititoriul nostrucă, audzind de numele turcilor și sultanuluiturcesc, să nu socotiiască că doară sint aceștiaturci carii acmu împărăţiia Ţarigradului ţin, căcicarii pre această vréme să pomenesc au fostadevăraţi turci; iară carii acmu ţin împărăţiia și eipe sine să chiamă aliosmani; aceștea turci nusint, ce sint din neamul oguzilor, carii întăi aufost lăcuind aproape de Hina, și pre câmpii ce ledzic Capceac, și după aceaia au vinit și s-auaședzat pre marginile Mării Caspiii, despreRăzsărit, unde și acmu mulţime de a lor oardelăcuiesc, cărora tătarâi cești de pe Volga le dziccaracalpachi; și de acolo mult mai târdziu,ieșind la Asia au cuprins întăi împărăţiiaacestora turci, carii acmu la istorici săpomenesc, și cu împărăţiia li-au luat și numele;iară ei sint drepţi oguzi; ce pentru aceasta, undeva vini cursul Hronicului pentru începăturaîmpărăţiii aliosmanilor, mai pre larg vom dzice.

Deci între acéstea Nichifor Votaniatis, leat1078, fiind hatmanul oștilor asupra turcilor, s-aufăcut viclian împăratului; și, încă întragiutoriu șioaste turcească luând au prins pe Mihail și,călugărindu-l și pe dânsul și pe împărăteasa lui,i-au băgat în mănăstire. Mihail ţinusă împărăţieani 6, luni 6; deci și de la el, după trei ani, leat1081, au trecut împărăţiia la Alexie Comnenos,vestit hatman vremilor acelora; iar Votoniatis au

luat călugărie.

Capul XIV. Aceastași să arată de la AlexieComnenos pănă la Emmanuil Comnenos

În anul al 17 acestui împărat, iară de lanașterea Cuvântului Părintelui 1096[28], careleiaste în al 40 și al doilea a lui Henric,împăratului Apusului, s-au sfătuit și s-au învitatmai toate stăpânirile Apusului, și fără samămultă oaste strângându-să, supt hătmăniia amulţi, ce Godefred Bălioneus, între alţii mai cap,s-au dus asupra lui Suleiman, domnul turcilor, șia altor varvari, serachéni, carii ţinea împărăţiiaAsiii, pentru ca să scoaţă de supt robiia lorsfânta cetate a Ierusalimului; carii, cu nespusănevoie și primejdii, leat 1099, la Ierusalimsosind, în luna lui iulie 15, după mult singe șimoarte, au dobândit-o și cu sfatul de obște s-aupus împărat Ierusalimului, Godefred; și în loc decorónă împărătească împletindu-și cunună despini, ș-au pus în cap.

La leat 1116 pomenesc scriitorii în ţaraunguriască să fie fost crai Stefan al doilea,altăceva mai mult pentru părţile noastrenepomenindusă.

Alexie Comneno, după ce au împărăţit ani37, luni 4, leat 1118, avgust 15, fiind la vârstă de

70 ani aproape, au murit și au lăsat în locul săupe ficiorul său Ioan Comneno, căruia Zonora îidzice: Calo Ioannis. Scrie Nichita Honiatisprecum turcii au fost apucat în Thrachia cetateaSozopolis, ce împăratul, trimiţind oaste, curundi-au scos de acolo.

Apoi, leat 1122, de o parte ungurii, de altăparte tătarâi (acește sint uzenii) întrând înThrachie, Calo Ionis li-au ieșit cu oștile înainteși foarte rău biruindu-i, cu triumf s-au întors lascaun. Deci Calo Ionis după acéstea multerăzboaie au avut, ce tot împotriva varvarilor, laAsia, pentru carea în céstea părţi altăceva deînsămnat scriitorii nu ne arată.

Iară leat 1143, fiind la vânătoare după ce auucis un gligan sălbatic cu sabiia, apoi tocmindu-și sigiata în arc să sigéte s-au julit puţinel culancea la mână, ce lancea fiind otrăvită, ranaacéia nici o doftorie n-au mai priimit; și așédintr-acea puţină betejitură, răul peste tot trupullăţindu-să, după cé au împărăţit ani 24, luni 8,april 15, au murit, lăsind în locul său pe ManoilComnenos.

Capul XV. Acéiași să arată de la ManuilComnenos pănă la Alexie Anghel

Stând la împărăţiia Răzsăritului Manoil

Comnenos, ficiorul lui Calo Ioan, la Apusîmpărăţiia Conrad al triilea. Pe vrémea acestorîmpăraţi papa Evghenie iarăși au îndemnattoată créștinătaté Evropii asupra varvarilor, cariica niște neguri întunecoasă, în toate părţileslobodzindu-să, toate împărăţiile creștineșticălca, și din dzi în dzi oblastiia crucii a micșurasă siliia. Deci, leat 1147, cu toţii strângându-să,cine încătro să margă ș-au ales. Și așé asupraserachénilor, carii Ispanie cuprinsése, au mărsEric, craiul Daniii, cu alalţi, asupra vandalilor; șiepiscop și hatman au fost magdeburghianul cuale sale soţii; iară asupra serachénilor de laSiria (carii acmu în mare strânsoare ţineaIerusalimul și pre créștinii a sfintelor locuripăzitori, în mare primejdie adusése) singurConrad împăratul Apusului, cu 200 000 deoaste aliasă, într-același an au purces; și în lunalui septemvri au agiuns la Ţarigrad, iară în dziuade Florii cu toţii s-au împreunat la Ierusalim; celucrurile carile acolo la Palistina s-au făcut, leva videa cititoriul la istoricii acelora vrémi șilucruri; iară noi la istoriia noastră să vinim.

Istoricii grecești și lătinéști, pre aceastavréme, macar că pentru părţile noastre încă nuîncep a poméni, însă cei léșești și ales Dlugoșcu multul mai tare mărturiséște pentru traiulromânilor în Volohia, decât mărturiia care maidenainte din istoriia lui am pomenit. Ce, pentru

mai adevărată credinţa, singure cuvintelepomenitului istoric aicea vom aduce, carelescrie așé: Pre această vréme, au fost în ţaraléșască un Vladislav craiu, carele cu frate-săuBoleslav avea pricină pentru crăie, pre cariiîmpăratul Conrad, având cu dânșii și rudenie,vrând să-i împace; în oastea ce vrea să facăspre varvari la Palestina, într-adins au vrut sătreacă pe’n ţara léșască. Deci într-acesta chip șicu aceasta socoteală viind în ţara léșască acolocâteva dzile s-au zăbăvit; pentru împăcareafraţilor, ce mai mult netămăduite lucrurile lorlăsind (căci cu atâta mulţime de oaste carea totcu cheltuiala crailor să ţinea, mai multă greutatepriiatinilor săi a face nevrând), din Poloniia aupurces; trecând prin ţara rusască și prin ţaraVolosca spre Marea Neagră (Dlugoș nu știm deunde ia și-i dzice Marea Leonin); Vladislavcraiul, încă vrând să pliniască de toate câte deacolo oștii trebuia, au trimis oameni înainte și înţara rusască și moldovenească (sau cum îi dzicléșii Volosca) și pre la alte popasuri au gătit detot féliu de zahara și singur au petrecut peîmpăratul pănă la mare.

Vadză acmu, iarăși dzicem, și să rușineadzămăzacii și necunoscătorii istoriilor, cum de curatși aiavea dovedéște Dlugoș[29] că ÎmpăratulConrad spre mare cuborându-să, lăcuitoriiMoldovii de toate ce i-au trebuit la 200 000 de

oaste i-au gătit și l-au îndestulat; nici poate săînţeleagă cineva că doară Vladislav, craiul dinţara léșască, până la Marea Neagră prin locuripustii și fără oameni atâta lungime de cale va fitrimis pre la toate popasurile, tocma din ţaraléșască atâta zahara cât să fie destul la 200 000de oaste și la nenumărate dobitoace, căciaceasta nu numai cu greu, ce așéși pesteputinţă ar fi fost léșilor.

Iară cu aceasta cititoriul de va rămâne cuprepus să aștepte încă puţintel, adecă dupăcursul istoriii cu 43 ani mai pre urmă, de undeîncépe istoricul Nichita Honiatis, mari și dése șicu biruinţă războaiele românilor noștri cuîmpăraţii Ţarigradului a istorisi; și cu bunăvoie îigiuruim că-i vom arăta precum ţara Volohiii nunumai lăcuită de moșnénii săi, ce așeși foartebine întemeiată și cu puternică stăpânireaședzată să fie fost. Și cătră aceasta, precumîntăi însoţită împărăţiii Răzsăritului, apoi șinepriiatină, și nu puţin stricătoare o vom dovédi.Și așé aicea în scurt îi giuruim la locul său îndoitși îndzecit îi vom plăti.

Manoil dară împăratul după cé-au împărăţitani 38, la anul de la Hristos 1180, în luna luiseptemvrie au murit, Vellelmu Tireanul [30] îiadaoge împărăţiia 40 de ani, ce Patavie[31]

precum [greșit] să fie greșit îl dovédéște.

Calviz sămăluiaște să fie împărăţit ani 38 șicâteva luni, și să fie murit în 6 a lui octomvrie;iară Ricţiolul în scala hronicului arată să fieîmpărăţit ani 37, luni 5, dzile 21. După moartélui Manoil au stătut la împărăţie fiiul său AlexiiComneno, încă copil la vârstă fiind, caréle suptpaza unchiu-său, lui Andronic, aproape de triiani au împărăţit; iară leat 1183, Andronic întăipre maică-sa, apoi și pre cucon (carele abiiaîntrasă pe 14 ani) zugrumându-i noaptea, i-auaruncat în mare, și au stătut el la împărăţie.

Pre acéstea vrémi scrie Zonoras, Carté 18,Cap. 23, precum neamul pazinachilor,părăsindu-și locurile lor, au întrat cu totul spreţărâle împărăţiii, și toată Thrachia șiMachedonia au prădat; împotriva a căroraîmpăratul cu oaste mărgând foarte grozav fubiruit, carea pacoste i s-au tâmplat pentrumândriia și nebăgarea în samă a slujitorilor; cemai pre urmă slujitorii făcându-să maiascultători, atâta de vrăjmaș au întrat înnepriiatini, cât și nici cea dintăi năvală le-auputut varvarii sprijini; carii vădzându-șiprăpădeniia au început a-și lepăda armele de amână și a cére milă de la romei carea au șiaflat-o. Multă mulţime de schithi atuncea aupierit, iară alalţi vii la mână cădzind, supt suliţăi-au vândut; dintr-aceștea împăratul alégândmultă samă mai vârtoși și mai tineri i-au aședzat

în ţara ce să chiamă Moglina, cu muieri, cu copiicu tot și mari slobodzii au făcut cu dânșii, carii șipănă astădzi acolo trăiesc, și de pe numelelocului s-au poréclit pazinachii mogloniti.

În vrémea acestuia, la leat 1185, săpomenéște la istorici Bela craiul în ţaraunguriască.

De ciia Andronic céia ce i s-au cădzut ș-auluat plata, căci din vrajă înţălegând, precum într-acela an, mai înainte de 14 a lui săptemvrie, vasă piară și acela ce va să ia împărăţiia îi încépenumele din Is (carele apoi au fost IsachieAnghel). Deci în 11 a lui septemvrie vrândAndronic să prindză pe Isachie Anghel și să-lomoare, el vitejéște apărându-să au scăpat înbesérică, unde nărodul îndată l-au rădicatîmpărat; și de aciia tot nărodul pornindu-să, auprins pe Andronic și cu multe cazne muncindu-l,pe urmă tăindu-i mâna cea driaptă și scoţindu-iochii, l-au omorât după ce împărăţisă mai multde 2 ani; și într-acesta împărat s-au strânssămenţia comnénilor, precum mărturiséștePatavie[32]. Ce istoricii mai pre urmă pomenescși pre alţii comnéni, macar că acest nume fărăcale să-l fie luat și Honiatis mărturiséște.

Dzis-am mai denainte, o axiomă a filosofilorpomenind, că rădicându-să pricina să rădică și

fapta, carea ce va să înţăleagă acoloși amexplicuit-o; iară acmu altă axiomă aducând,dzicem, că de pe fapte a lucrurilor fiinţă săcunoaște, adecă, când vreun lucru iaste făcutînţelégem că lucrul acela pricină înaintemărgătoare au avut, căci nici un lucru fărăpricină să să facă nu să poate.

Într-acesta chip și pentru nerupt și totdeaunatraiul romanilor în Volohia trebuie a înţelége, căînţelegându-le din istorici adevăraţi, faptele,putem fără nice un prepus a cunoaște și traiullor și fiinţa lor. Așé dară, istoricii grecești, cariipănă acmu, pentru lucrurile romanilor în Volohiasomnul celor 7 efeséni să văd să fie dormit șiprin atâta vréme câtă la mijloc au trecut, atâtaau tăcut, cât ca cum pre locurile Volohiii nicisuflet de om nar hi fost, a cărora tăcére, pre câtnoi putem giudeca, au dat pricină unora,precum de multe ori am dzis, să criadză căţărâle noastre, cu sute de ani să fie stătut pustiiși fără lăcuitori; și apoi alţii urechile în basneslobodzindu-și, încă mai mari decât au audzit,au și scris; cât cu condéile lor, pre tot neamulromânesc, nu într-alt chip, ce tocma ca legumileîntrun an îi sădesc, răsar, îi cresc și-i și zmulg.

Ce basnile băsnuitorilor lăsind, să videmacmu cei ce dormiia grecești istorici, cum sădeșteaptă și cum strigă când îi doare, căci una

și aceasta iaste pricina tăcerii lor cei adânci;adecă, că după împărţirea împărăţiii romanilor,în Volohia, ca într-un unghiu de amândoaăpărţile rămâind depărtaţi și despărţiţi, orice într-această parte, ca cum de trupul împărăţiii lor nus-ar atinge, nici grije purta, nici de lucrurile lorînsămna; (și adevărat că de n-ar fi pomenit câteceva istoricii cei streini, mai pierită li-ar fi rămasștiinţa și traiul și moșténirii lor pre locurile sale),iară acmu de la romanii din Volohia, oarecedurére și patimă simţind, precum împăraţiiasupra lor sabiia, așé scriitorii condeiul îșiascut.

Iaste dară de câteva ori poménitul NichitaHoniatis, grec, și de toată credinţa vrednicistoric, carile pentru romanii din Volohia șipentru războaiele carile pe vrémile când elistorié sa ţăsea, cu împărăţiia Răzsăritului auavut, pre larg și îndestul scrie, precum în Cartécarea urmadză, cu nemutate cuvintele luiNichita Honiatis, toată istoriia lui carea au scrispentru războaiele romanilor cu împărăţiiaRăzsăritului, din cuvânt în cuvânt o vom aduce.

Cu a căriia adeverinţă, cu bună îndrăznealăputem dzice: vino acmu, bunule Simoane șifrumosule Misaile, și videţi pe românii dinVolohia, pre carii pre acestea vrémi dziceţi că n-au fost nicăiuri, sau de au fost încă să fie fost la

Râm, sau precum voi băsnuiţi, în temniţileRâmului, că Laslăul vostru, pre carele din crieriivoștri îl nașteţi, după vrémea ce voi însămnaţiau avut războiu cu Batie hanul tătărăsc, iarăBatie au trecut cu prada sa în ţara unguriască laleat 1242 și așé iaste cu 56 de ani mai preurmă. O, scârnavă-i minciuna și însutit maiscârnav minciunosul carile o scornéște! Că devréme ce pre vrémé lui Batie dziceţi c-au fostacel Laslău craiu în ţara unguriască, și el întăiau adus pre acei oameni răi de la Râm și apoidupă biruinţă i-au aședzat pre la Maramorăș,acéști romani, carii, după cum am dzis, numelemai pre urmă în volohi sau vlahi, cu 56 de animai înainte, de unde s-au luat? Pentru cariiistoricul grecesc, nu fără oarece stidire, ceadeverinţii slujind, dzice, că oastea carea întăiau trimis asupra lor Isachie Anghel împăratul,de tot au prădato. Adevărat dară, că au fostadus Laslăul vostru tălhari și oameni răi de laRâm și deșertând temniţile Italiii au împlutMaramorășul; aciia tălhari numai ai voștri părinţiau fost și de la dânșii poate fi v-aţi învăţat a furaadevărul istoriii. Iară romanii, carii sint părinţiimoldovénilor și a munténilor, precum cu multeși tari dovéde am arătat, totdeauna pre locurilesale au lăcuit, precum și acmu acéiași lăcuiesc.Ce atâta mustrare agiungă-vă, mai uitaţi-văînainte, pentru volohii noștri la același istoric.

[1] De ratione temporum; De doctrinatemporum; Chronicum magnum et selectum; Legrand dictionnaire historique

[2] Sinopsis a istoriii rusești, în Chiov tipărită,list 75

[3] Hronograful rusesc, Glav. 137

[4] Striicovschie, în Hronicarul său, list 201

[5] Leunclavie, din Pevcher, în Pantecte, Cap.49

[6] Pevcherus adus mărturie în Pantectele luiLeunclavie, la locul pomenit

[7] Bilschie, list 239

[8] Simion și Misail, în Pridosloviialetopiseţului lor

[9] Iustin, Cartea 43, Cap. 2

[10] Zonoras, Cartea 16, Cap. 21

[11] Stepenna 1, Gran. 1, Cap. 2

[12] [Lipsesc din manuscrisul de la Ţ.G.A.D.A. (Moscova)paginile 408-413, în această porţiune începând și Capul VI.]

[13] Stepenna, Gran. 1, Glava 37

[14] Bonfin, Decada 2, Cartea 1

[15] Nichita Honiatis, Cartea 1, Cap. 5

[16] Leunclavie, în Pantecte, Cap. 71

[17] Sinopsis a Istoriei rusești, în Chiovtipărită, list 75

[18] Chedrinos, sămnul 354, Zonaras, Cartea17, list 236

[19] [Iarăși lipsesc paginile 424 și 425, adică întreg CapulIX]

[20] Chedrinos, sămnul 348. Zonaras, Cartea17, Cap. 24

[21] Hronicul rusesc, la anul de la Adam 6551

[22] Zonaras, Cartea 17, Cap. 26

[23] Zonaras și Glicas. Manasi. Într-acesta an,Gheorghie Chedrin sfârșeaște istoriia sa

[24] Anton Bonfin, Decada 2, Cartea 3

[25] Zonaras, Cartea 17, Cap. 9

[26] Dlugoș, Cartea 3, în tipariul cel vechiu,list 245

[27] Baronie, la acesta an și în Epistolia luiGrigorie papa, carea atuncea scrisese cătră alţicrai

[28] Villelm Tireanul, Cartea 1, Cap. 2 șiCartea 8, Cap. 24

[29] Dlugoș, Tomul 1, Carte 5, Cap. list 403

[30] Villelm Tireanul, Cartea 22, Cap. 5

[31] Patavie, Partea 1, Cartea 8, Cap. 21

[32] Patavie, Partea 1, Cartea 8, Cap. 21

Cartea a opta - carea arată traiulromano-vlahilor în Vlahia, apoi șiîn Misia, Thrachia, Machedonia și

pănă la Greţia, de la IsachieAnghel pănă la Ionnis Duca;

când și hănia tătarâlor în Crâm șiîmpărăţiia aliotmanilor la Asia s-au început. Așijderea arată cândși cum s-au despărţit romano-

vlahii de la împărăţiiaŢarigradului. Războaiele, carile

au avut românii cu împăraţiigrecilor, apoi, după ce au luat

latinii de la greci Ţarigradul, și culatinii. Așijderea arată începăturadomniii monarhicești a lui Ioan,

domnul a tuturor românilor, și dedomniia lui Hris, domnulcuţovlahilor în Greţia, și

aședzarea împăraţilor grecești laNichea și pe aiurea.

Capul I. Pridoslovie

Iubite cititoriule, macar că cât în putinţanoastră iaste, ca de voroava lungă să fugim, întot chipul silim și în lucru așé de mic (căci dupăacest de acmu nenărocit statul stăpâniloracestor a noastre ţări, istoriia lor, lucru mic a-lnumi socotim), groasă și mare carte a scrie, câtnu ne suffere inima, singur poţi cunoaște; însăprecum nici un trandafil fără ghimpi și nici unlucru fără greutatea sa și fără vreo împiedicaresă fie nu poate, așé și istoriia noastră pentruvechimea a neamului românesc nu puţine, niciiușoare împiedecări și împotriviri pănă acmu s-au arătat; așé și de aicea înainte ne ies; carilede nu să vor da din cursul istoriii într-o parte șide nu să vor curăţi de spinii și de zizaniile carileîn ţarina adevăratei istorii s-au ijdărât, nu numaicăci purcesul înainte ne zăticnesc, ce încă șipovéstea întunecînd, locurilor, vrémilor,numelor, chipurilor și altor ţircumstanţii <lucruriîmpregiur stătătoare> istoricești, ca acéstea,mare tulburare și confuzie aduc și macar căistoriia din sine chiară și curată iaste, însă cutâlcuirile și strămutările scriitorilor mai de preurmă, mai mult înecîndu-să și învălătucindu-să,de nu să vor întoarce la fântâna și izvorul săucel dintăiu, și de unde au purces cititoriul, fărăîndoinţă și fără prepus în cunoștinţa adevărului

slobod să îmble (precum noi socotim) nu vaputea. Spre a cărora cercare și îndreptare, iatăacmu cu dumnădzăiescul agiutoriu încépem.

Numele romanilor din toată Dachia, precumde pe vrémé lui Anastasie împărat, adecă decând întăi neamul slovénesc au năbușit spreEvropa, să să fie schimbat și de ciia volohi sauvlahi să să fie chemat, înapoi la locul său curat(precum nedejduim) și pre larg am arătat.Așijderea precum supt același nume, pre vrémelui Vasilie Bulgarocton, Bogdan, stăpâ<ni>toriullor, pe acéia vréme fiind ei supt protecţiia luiCarolus Marile, împăratul Apusului, daţii iarășila trupul împărăţiii

Răzsăritului să să fie alăturat, din câţivaistorici de credinţă am arătat i proci.

Iară acmu sosind acéia vréme, în carea începistoricii, precum cei grecești, așé alalţi depenpregiur, mai pre larg, de lucrurile romanilornoștri a scrie; unii din tâlcuitorii cești mai noi(prin necunoștinţă au prin nevoinţă, nu putemgiudeca) oarece tulburare și amestecarenumelui volohilor a aduce să văd, din carii întăiînainte ne iasă Patavie, iscusit amentrelea avrémilor și a istoriilor sămăluitoriu, carile înhronicul său sosind pe la vrémile lui IsachieAnghel, împăratul Ţarigradului (carile multe șinenărocite războaie cu romanii noștri să fie

nenărocite războaie cu romanii noștri să fieavut, istoriia înainte va arăta), unde istoriculNichita Honiatis, a vremilor acelora istoric șisecretariu aceluiași împărat dzice: vlahii aiavede la împărăţie s-au dezlipit. El mai mult lucrulzbătând, voroava adăogând, în prepus aduceistoriia și numele vlahilor, dzicând: pre la anul1186, vlahii, sau bulgarii, de la împărăţie s-auviclenit.

Ce pare-ni-să că n-au fost nici în prepus săstea, nici numele bolgarilor cu a vlahilor să fieamestecat, căci Nichita Honiiatis foarte bine auștiut cine-s bulgarii, cine-s misii și cine-s vlahiiși mai vârtos că bulgarii și sirbii, acmu cu crăiiînteméiate, de atâta vréme în Thrachia și înMisiia și acmu de supt putérea împărăţiiidezbătându-să, cu numele de dispoti și de craistăpâniia; iară pentru vlahii noștri, dzice, căatuncea de la împărăţie s-au dezlipit, precum șivrémea, chipul și persoanele carile au fostîncepătura și pricina aceștii dezlipiri, înainte săva videa; de unde curat ar fi putut cunoaște, căalţii sint bulgarii și alţii sint valahii.

Nărodul acésta a valahilor, precum în Misiamai mult întăi răvărsindu-să, apoi și pănă laThessalia să să fie lăţit, marturi vii sint cei ceatuncea și pănă astădzi în ţara greceascălăcuiesc, pentru carii Iacov Predser[1], înTâlcuirea istoriii lui Ioan Cantacuzino, Carté 1,

Cap. 1, după mărturia lui Leunclavie, precumacești români să fie din neamul romanilor de laItalia, apoi dzice că o parte a Thessaliii (precarea și pe vrémea lui Ioan Cantacuzănoîmpăratul vlahii o stăpâniia) să să fie chematVlahia Mare; ce în numele Vlahiii foartenemeréște, căci și aciia vlahi tot din vlahii noștriau fost; iară căci o numéște Vlahie Mare, foartegreșéște, căci Vlahie Mare, din socoteala tuturorgheografilor și a istoricilor, iaste Moldovanoastră, precum de multe ori în câteva locuri amdovédit.

Ce pentru vlahii carii au fost supt stăpânireaîmpărăţiii Ţarigradului pe vrémea lui IoanCantacuzino, când va vini rândul să dzicem delucrurile pe acéia vréme tâmplate, atuncea prelarg, din istoriia aceluiași Ioan Cantacuzino vomarăta.

Însă iarăși precum acii vlahi ce au stăpânit înThessalia să fie fost tot dintr-aciștea ai noștriromâni, carii, supt Isachie Anghel, de laîmpărăţie s-au despărţit, chiar mărturiséșteLaonic Halcocondilas, carele, Carté 1: vlahii,dzice, sint carii pănă și la Thessalia s-au întins;iară bulgari, είς κατω Μυσίαν καλοΰσιν pre ceidin Misiia de gios număsc.

Așijderea Nichita Honiatis știind că vlahiiaceștea răvărsindu-se de peste Dunăre, și

aceștea răvărsindu-se de peste Dunăre, șiMisia pănă la Munţii Emii, adecă a Cenghi,apucase și câtăva vréme de pe numele loculuiși Misii să chemasă, dzice, Carté 1, carii maidenainte misii, acmu vlahi să cheamă.

Iară precum vlahii, după ce s-au întors unii lalocurile sale, peste Dunăre, unde sint ţărâlenoastre acmu, multă vréme misii să să fiechemat, martur ne iaste Laonic Halcocondilas,carele la același pomenit loc dzice: Μυσίαν εϊςτό πέραν του Іστρού ώκημένιν χώραν. Misia,carea ţară iaste de céia parte de Dunăre.

Așijderea, pre vlahii de peste Dunăre, altădată același istoric îi numéște cu cel véchiu adachilor nume, adecă dachi; iară acii dachiprecum tot una cu vlahii de la Thessalia să fie,la Carté 6, cu curate cuvinte arată, unde dzice:Τό δέ πινδον όρος Βλάχοι Ένοικουσιν αΰτοίτών Δακών όμόγλοττοι. Iară în muntele Pindulvlahii lăcuiesc, carii cu dachii (adecă cu româniide peste Dunăre) tot o limbă au. Apoi maiadaoge: care vlahi nicicum în ceva sădeosăbăsc de la vlahii carii la Dunăre lăcuiesc.Aceștea vlahi de la muntele Pindului (carele nudeparte stă la Solon) sint cărora astădzi noi ledzicem cuţovlahi, iară ei ne dzic noaă româniidin Vlahie Mare.

Dintr-acestea a lui Honiatis și a lui

Halcocondilas cuvinte, chiar să cunoaște căvlahii, carii în ţara grecească au rămas, să fie totun neam cu românii noștri și precum pe vrémélui Isachie Anghel, de la ciștélalţi despărţindu-să, au rămas pe acélea locuri, unde și acmumulţime de dânșii prin satele Ioanninii, în Epirlăcuiesc.

Cătră acéstea mare lumină adevărului aduceAnton Bonfin, carele, Decada 2, Carté 7, derăzboaiele între greci și între frânci, cariiapucasă de la greci Ţarigradul precumistorisind, dzice: Henric, fratele lui Balduin,carele în urma frăţine-său întrasă la împărăţie,împreună cu Bonifaţie Montis Ferartianul,cetatea Udriiul a bate nu conteniia. Ce grecii,cădzind cu rugămente la vlahi, îi îndemna ca sănu lasă ca cetate ca acéia vestită să încapă pemânule latinilor, pentru carea lucru au căutat luiHenric a lăsa a bate cetatea și au grăbit a săîntoarce la Ţarigrad. Iară ce vlahi au fost aceivlahi pre carii i-au rugat grecii într-agiutoriu,iarăși acolea cu deșchisă cuvinte arată: vlachienim e romanis oriundi, quod eorum linguaetiam num testatur, cum inter tam variasBarbarorum gentes sita, adhuc extirparinonpotuerit; adecă: vlahii acéștea era dinromani născuţi, care lucru graiul voroavei lor șiastădzi mărturiséște, carii într-atâtea féli de félide niamuri de varvari aședzindusă, pănă și

acmu cineva a-i dezrădăcina n-au putut. Și maigios iarăși Bonfin dzice: Și așé vlahii, curugămintele grecilor îndemnându-să, au izbăvitUdriiul din strâmtă încungiurarea latinilor.

Cătră acestea putem și a împotrivniculuineamului nostru, a lui Sarniţie cuvinte, pentrumărturie aduce, căci a nepriiatinului cu multulmai de credzut iaste mărturiia, decât apriiatinului sau aceluie ce n-are nici o treabă; căși el mărturiséște că numele românilor noștri, laistoricii grecești încépe a să poméni de pevrémea lui Isachie Anghel.

Și cu acéste Prolegomene, pentru adeverinţanumelui și neamului românilor noștri, preaceasta vréme îndestulindu-ne, acmu mergemînainte să ne mierăm la istoricii grecești, și alesla Nichita Honiatis și la latini, și ales laAntisăodoreanul, ce au mai făcut și ce au mailucrat românii noștri supt numele vlahilor.

Capul II. Arată-să pricina pentru cevlahoromanii s-au despărţit de la împărăţiia

Ţarigradului

După cumplită pieirea lui Andronic împărat,la anul 1185 (precum în cea mai pre urmă Carteam pomenit[2]), rădicând nărodul pe IsachieAnghel la scaunul împărăţiii Răzsăritului,

scornitu-s-au întăi vrajbă, de ciia gâlceavă, apoiși gróznice războaie între împărăţie și întrenărodul vlaho-romanilor.

A cărora tâmplări istorie Nichita Honiatis [3], avrémilor acelora iscusit istoric, în carte dintăiașé o începe: Isachie Anghel, după ce, dupăstatul vrémilor acelora pre năroadele desprepărţile Răzsăritului, pre unile cu daruri, iară prealtele cu dări pre an, cum putusă într-un chip leîmpăcase, și dintr-acolo lucrurile în liniște săvidea că-și întorsése (căci pre vrémea noastră,dzice, așé să poartă împăraţii noștri cu varvarii,ca fétele céle ce acasă ședzind numai triabafurcii și a torsului caută), iată s-au tâmplat de i s-au săvârșit și împărăteasa, după care i-auabătut să ia împărăteasă de neam strein. Și așéau trimis soli la Bela, craiul unguresc, și i-aucerșut fata, carea încă era copilă de 10 ani.

Deci pentru scumpétea să cheltuiască baniivisteriii, la nunta ce vrea să facă neîndurându-să, au pus dajde pe toate ţărâle și cetăţileîmpărăţiii și mai cu de-adins pre célea ce eramai aproape de Anhialo. Așijderea aceasta prelăcuitorii pre lângă munţii Emului aruncând,mari neprietini i-au făcut împărăţiii, căci carii maidenainte misii acmu vlahi să cheamă,cuprindzind locurile céle mai strâmte șibizuindu-să cetăţilor de prin munţi, cu piatră

zidite, de-ţi, cum și mai denainte de împărăţie,puţin băga în samă; iară atuncea, cu pricinacăci le lua dobitoacele cu sila, și-i asupriiapeste măsură, așéși aiavea s-au rădicat asupraîmpărăţiii. Capetele aceștii rădicări fost-au doifraţi Petăr și Asan (dintr-acești Asani sint Asaniicarii și astă[dzi] sint la noi în ţară, macar că cumultă vréme mai pre urmă au vinit în Moldova).

Acești dară doi fraţi, pentru ca să nu săvadză că fără pricină stau să scorniască lucrurinoaă, s-au sculat singuri ș-au mărs la Chipsala,unde atuncea să afla împăratul, rugându-să casă-i priimască în slujba și în polcurileîmpărătéști și să le dea vreun loc de lăcaș înMuntéle Emului; ce nefăcându-le împăratuldupă poftă (căci putérea becisniciii ce era să viebiruia înţelepciunea omenească); ei cârtind șica cum ar hi fost în samă nebăgaţi jeluindu-să șialte cuvinte mai cu îndrăzneală au slobodzit, cucarele mai-mai arăta ce vor să facă, dacă să vorîntoarce acasă.

Și mai cu de-adins Asan, fiind om preaîndrăzneţ și vrăjmaș, pentru cuvintele ce fărănici o siială grăiia, mâniindu-să Ioansevastocratorul au poroncit de i-au dat și câtevapalme. Într-acesta chip oamenii aciștea nunumai căci ceva n-au isprăvit după pofta lor, ceîncă și cu ocări și batgiocuri întărtaţi fiind, pe

urmă cu ce vrăjmășie au întrat în romei, cecuvinte poate să povéstească? Și ce gură poatesă cuprindză luciul a atâta mare de răutăţicarele au făcut?

Capul III. Arată-să cu ce mijloc au făcut ei des-au dizlipit romano-vlahii de la împărăţie

Petăr și Asan, după cé așéși înfruntaţi șirușinaţi la ai săi s-au întors, cocând în inimă cumai asupră să-și răscumpere, au început a-ismomi ca să-i întoarcă să fie cu dânșii într-ominte; ce vlahii dintăi socotind greuimealucrului, spre céia ce-i trăgea Petăr și Asan săsă plece, să temea; ce ei pentru ca să rădiceacea frică din inimile nărodului, au pus de auzidit o besérică a preminunat martiruluiSfântului Dimitrie (aicea Honiatis can cu mânieaprins, câteva peste hotarăle istoricului, cu hulăasupra vlahilor scrie; ce noi precum denceputam giuruit, ori plăcut, ori neplăcut ar fi, careleistoricii pentru neamul românilor scris au lăsat,pre toate cu o inimă și cu un condei le vomarăta).

După ce au săvârșit besérica, precumdzisem, să fie adunat într-însa mulţi oameni, șidin parte bărbătească și din parte femeiască,carii îndemoniţi fiind, cu ochii roșii, cu génileîntoarsă și cu părul împrăștiiat și alte toate câte

acei féliu de oameni fac, deplin le făcea, preaciștea i-au învăţat în toropirea lor să dzicăprecum așé va Dumnădzău, ca de acmu înainteneamul bulgarilor și a vlahilor, lepădând giugulcel ce de demult îl purta, să-și dobândiascăvolnicia lor.

Și pentru aceasta pricină și Sfântul al luiHristos Măcinic Dimitrie, părăsind beserica careiaste mitropoliia Solonului și lepădându-să amai petréce cu romeii, să să fie mutat la dânșiipentru ca să le fie agiutoriu spre acesta lucru.(Ia sama, cititoriule, cum știe Honiiatis[4] adespărţi între neamul bulgarilor și a vlahilor.)

Așé dară, slabi la inimă oamenii aceștea,puţin zăbăviţi (adecă în știinţă) totdeodatăîmplându-să de suflet și iarăși luaţi de minte, sătoropiia și ca cum ar fi din duh îmflaţi, în guramare striga: „Nu mai iaste de acmu vréme uniicu alţii a nu să învoi, ce de arme apucându-să,cu toţii în romei să năvăliască și carii în războisă vor prinde, nici a-i cruţa, nici a-i vinde săcade, ce fără nici o milă trebuie, toţi, pănă launul, uciși. Și nici cu rugăminte, nici cu darurilesă să mai pléce; ce acéstea toate lepădând săstea toţi ca diamantul de vârtoși.”

Așé tot nărodul de la proroci ca aceșteaîndemnându-să s-au apucat de arme, cu toţii

credzind precum începătura aceștii rădicări săfie nărocită; de vréme ce și Dumnădzău pentruvolniciia lor le ţine parte; nici îndestulindu-să cucâte locuri cuprinsése, pre lângă MunţiiCenghii, ce într-alte sate și orașe, carele era șimai departe, s-au slobodzit, și printrînsele s-aurăvărsat.

Iară Petăr, unul din fraţi, puindu-și în capcorónă de aur și încălţind ciubote roșii (carileera port împărătesc), au încungiurat cetateaPristhlava (iaste cetate acéia oghighiască, toatăde cărămidzi făcută și mai mult loc din MunţiiCeanghii cuprinde).

Ce socotind bătaia acei cetăţi <că> nu le va fifără primejdie, trecând pe lângă dânsa, autrecut Muntele Cénghii în ceasta parte, de undeîn pradă slobodzindu-să și fără véste în orașeleromeilor năvală dând, mulţi oameni de ispravă,mulţi boi și alte dobitoace, peste număr demulte, au apucat.

Capul IV. Arată-să războiul dintăi carile auavut românii cu Isachie Anghel împăratul

Isachie împăratul, audzind că vlahii aiavea s-au făcut haini, leat 1187, strângând oaste, s-audus asupra lor, carii din locuri înalte și strâmptemultă vréme i-au stătut împotrivă. Ce

Dumnădzău, a căruia ascunderére întunériculiaste, peste nedejdea tuturor o negură ca acéiaau slobodzit, cât toţi munţii și locurile célestrâmpte carile varvarii păziia au cuprins, cucarea ei învălătucindu-să, precum era fărăorânduială, romeii au dat într-înșii năvală și, taregrămădindu-i, atâta spaimă li-au dat, cât de totuluindu-să, cine încătro au putut s-au râssipit.

Iară scornitorii și purtătorii răutăţilor acestora,cu o ceată de ai săi, tocma ca turma porcilor cead i n Evanghelie în mare, așé și ei în Dunăresărind, la megiiașii săi la schithi au trecut.(Aicea încă socotească cititoriul și din cuvinteleistoricului să cunoască că vlahii de au și fostapucat multe locuri în Misia, încă aședzământullor mai de temei tot peste Dunăre au fost, undeși Petăr cu Asan, în ceastă dată prostmergându-le, s-au tras.)

Iară împăratul, trebuindu-i, să fie fost întărittoate cetăţile Misiii și mai ales ceale ce era prinMunţii Cenghii, și cum nu era cine să steaîmpotrivă, să fie pătruns prin toată Misiia, și săfie aședzat toate locurile cum să cade; ce niciuna dintr-acéle nefăcând, numai au stătut de auaprins stogurile céle de pâne; și cu rugăminteavlahilor, cea amăgitoare, lucrul de tot crudlăsind, au grăbit a să întoarce înapoi, carea maiapoi au stătut pricină, de încă și mai vrăjmaș și

mai cu îndrăzneală s-au întors vlahii înapoi.

Așé împăratul înapoi întorcându-să, precumau isprăvit lucrul cum să cade să făliia; iarăoarecarele din rândul giudecătorilor, LeonMănăstreanul, foarte copt dzicea precum îi iastejeale de sufletul și de bărbăţiia împăratului, luiVasilie Bulgarocton, carele, după ce din temeliepe bulgari prăpădisă, să fie dzis: ca de să vorispiti vréodată și vlahii lucruri noaă ca acéstea ascorni, precum au făcut el bulgarilor, așé și alţiîmpăraţi, lui uitându-să, să facă vlahilor; adecă,stând cu oștile în ţara lor, să nu le lasă nici unloc necălcat; care învăţătură, stând astădzispândzurată în Mănăstirea Sosthenis, nime însamă n-au băgat-o și ce dzisésă acel împărat,cu mulţi ani mai denainte, nemărui în minteneviind, așé în scurtă vréme li s-au părut lucrulisprăvit a fi.

Capul V. Arată-să întoarcerea romano-vlahilor de peste Dunăre iară în Misia

[5]După acéstea Asan, înţelegând precumîmpăratul cu toate oștile au ieșit din Misia, cătrăai săi strângând și mulţime de tătari într-agiutoriu, au trecut iară înapoi în Misia și decâtdintăi încă mai vrăjmaș făcându-să și cu multulîncă mai trufindu-să, nici cu stăpânirea ceadintăi, nici cu toată Misia s-au îndestulat; ce

pentru ca mai mari răutăţi asupra romeilor săaducă, cu tot chipul ce-au putut s-au nevoit,pentru ca să împreune și stăpânirea bulgarilorsă fie tot într-o inimă cu a Misiii, precum au fostși mai denainte.

Asupra a căruia, de-[a]r fi fost ieșit îndatăiarăși singur împăratul cu oștile, cândailea s-arfi purtat lucrul mai bine; ce după <ce> mult i-aupărut rău, căci în o[a]stea carea întăi făcusă nuaședzasă lucrurile Misiii cum să cădea; nicicetăţile cu oaste întărisă, nici ficiorii varvarilorzălog cu sine luasă, ce, ca cum i-ar fi stătutnepriiatinul cu suliţa în coaste, așé pădzisă săiasă mai curund dintr-însa; iarăși i-au căutat deiznoavă oaste asupra lor a rădica.

Deci la anul 1188, deodată cu puţină oaste,câtă pre lângă sine gata avea, din Ţarigrad auieșit; ce apoi înţelegând că nepriiatinii nu să maiopresc la munţi, ce adăogându-să și cuagiutoriul tătărăsc, să fie ieșit în câmpulAgathopolitan și acolo tabăra puindu-și, sprelocurile de pe’npregiur răvărsindu-să, grozav săfie prădat și pustiit. Și macar că în tot chipul săsiliia să-și adune oștile și mai curând și el cucapul său, pentru ca și slujitorii să fie maiascultători și împotriva nepriiatinului, carele așéîn grabă năpădisă, mai curând și mai gróznic,călare înaintea oștii sale să să aréte siliia.

Însă după ce au sosit la Tavrocom (eraacesta un sat ci-i și colea împrăștiat, nu departede Adrianopolis), i-au mai așteptat păn’a săstrânge și alaltă oaste și au poroncit și luiConrad, chesariului, curând cu oștile sale săiasă.

Capul VI. Războiul al doilea carile au avutromano-vlahii cu Isaachie Anghel împăratul

De acolo împăratul alegând din toată oasteaca la 200 de oameni mai de triabă, căroradându-le arme și cai bărbaţi, cum mai în grabăîmpotriva nepriiatinilor au purces, alaltă greuimeși tabără spre Udriiu pornind. Ce întracéia datăau vinit de la străji véste precum vlahii pradăpre lângă Larda, unde și pre mulţi omorând șipre mai mulţi vii prindzind, cu mare dobândăîncărcaţi, să să fie gătând să să întoarcă înapoi;de care înţelegând împăratul, așéși de cunoapte au dat poroncă să dzică trâmbiţa depurces; și îndată, încălecând, au purces spreVasterne, unde, după ce au agiuns, vădzind cănici un neprietin nu să ivéște, au stătut să săodihnească oastea.

După trii dzile și de acolo sculându-să, aupurces spre Verroe; ce încă patru parasanghe<mile mari> nu mersése și iată un om de-abiiade obosit răzsuflându-să și sufletul trăgându-și,

cu rea véste iase înainte; carile spunea precumnepriiatinii de acolea nu departe, plini de pradăși de dobândă, vin încetișor, căci nici cinevaiaste să le stea împotrivă, nici ei, fiind îngreuiaţi,mai tare pot mérge.

Împăratul, acéstea audzind, împărţind oasteape la hatmani și șicuindu-să au luat drept peacea cale în carea spunea omul că vinnepriiatinii; pre carii dacă i-am vădzut, așijdereași ii pre noi ni-au vădzut (căci și eu, dziceistoricul Honiat, fiind logofăt, mergeam dupăîmpăratul).

Tătarâi și vlahii, lăsind plianul de paza a osamă de ai săi și dându-le învăţătură pentru capre altă cale mai scurtă să păzască să dea lamunţi, iară alalţi bulucindu-să fără nici o frică,au ieșit înainté călăriméi romeilor, după obicéiulmoșiii sale tare războiu dând[6]; adecă dând tarenăvală și din arcuri sigeta și cu suliţile într-ainoștri întra, și nu mult iarăși din năvalăîntorcându-să, da dos a fugi și pre aceștea a-igoni îndemna; și îndată iarăși, tocma capasările, în loc întorcându-să, din faţă cu multulmai vrăjmaș să bătea. Aceasta de câteva orifăcând și acmu vădzind că ei sint mai deasupra,au părăsit aceste învălătucituri și totdeodatăsabiile zmulgând, cu mare chiot s-au slobodzitîn romei; și așé și pre cei ce să bătea și pre cei

ce fugiia, tot într-un chip îi răsturna și-i prăvăliia.

Într-acea dzi așéși de tot șie slavă ș-ar fiagonisit și noaă mare ocară ni-ar fi adus,nebăgat în samă nărodul acela, de n-ar fi sositși împăratul mai curând, a căruia polcuri încăera întregi, carile îndată trâmbiţile de războisunând și răcnetele zmeilor, carii era de suliţespândzuraţi, fiind de vânt clătite, mai mare huietfăcând decât cum era mulţimea oștii, părându-să nepriiatinilor că iaste prea multă oaste, s-auînspământat.

Împăratul, după aceasta, puţini robi ca dinfălcile jiganiilor scoţind, de carea acéia a maigoni s-au părăsit și, întorcându-să, au întrat înUdriiu.

Ce pentru căci varvarii macar cum răzsuflunu da, iau căutat iarăși să purciadă într-acolo. Șiașé, la Verroia mărgând, uneori singuri, alteoriprin hatmanii săi, năpădirile tătarâlor și avlahilor o stâmpuia.

Ce nepriiatinii, macar că tot avea fricaromeilor și de prezenţiia împăratului săspământa, însă pre furiș, pre alocurea,suppuindu-să, apoi tot deodată arătându-să,așé năpădiia, cât să părea că singuri poftescbătaie; de ciia locurile adése muta, nici lipsiiade unde trebuinţa lucrului îi chema.

Împăratul când spre Agathopolis, pentru casă opriască năvălirile cum mai în grabă alerga,ei atuncea loviia satele céle de pe’npregiurulcetăţii Filippopolis; când grăbiia să deaagiutoriu părţii în carea să audziia c-au prădat,ei atuncea loviia de unde împăratul să sculasă.Acestea toate le făcea Asan, om ascuţit la minteși în lucrurile gréle foarte isteţ.

Așé de ciia împăratul vrând să ispitească cadoară ar putea pe misii (de loc) săi tragă înpartea sa și să apuce Zagora (aciștiia îi dzicturcii acmu Zagara), de la Filippopolis, aupurces spre Triadiţa (aceastai Sofiia), că deacolo gândiia că mai pre lesne va tréce MunţiiCénghii, căci pre unele locuri are drumuri și maideșchisă și ape mai multe pentru hrana oștiisocotiia că va găsi destul; însă aceasta ar fi fostcând ar fi grijit cineva mai de cu vréme; ce,pentru căci acmu sosiră iarna și, ales în parte caacéia crivăţană, apele începusă a îngheţa șiomeţii nu numai câmpii acoperiia și văileîmplea, ce încă și ușile casălor cu troianiiastupa; cu a vremii greutate împiedicat fiindîmpăratul de a mai merge înainte, s-au părăsitși, orânduind oastea pre acolo la iernatic, el cucâţi oameni era mai iușurii s-au întors laŢarigrad, unde în giocurile și privélile theatruluiîși da inimii răzsuflare și odihnă.

Iară îndată ce s-au dezvărat anul 1189,împăratul iarăși au purces împotriva Misiilor șitrii luni încheiate bătând cetatea Loviţii în deșert,după multă osteneală și cheltuială fără nici oispravă făcută s-au întors acasă; iară pricinaîntoarcerii lui era căci frumuséţea locurilor,carile sint pe lângă Marea Propontis, seraiurileși grădinile céle mângăioase, așijdereavânătorile și prinblările, carile pre împăraţiivremilor noastre ca cu niște lanţuje legându-i, șipre Isachie împăratul acésteiași mai mult arșiţasoarelui să rabde nu-l lăsa; ce, ca cum ș-ar filepădat scutul din mână, cum mai curund săfugă îl grăbiia; și macar că și pe muierea luiAsan apucasă și pe frate-său Ioan zălog cu sineluase, însă lucrurile tot din rău mai în rău săpohârniia.

Isachie împăratul, după ce s-au întors dintr-această cale la Ţarigrad și orânduind hatmanasupra valahilor pre Aspiitie, el au răspunsîmpăratului precum slujitorii nu pot cu doinepriiatini prea grei, cu vlahii adecă și cufoamea totodată a să bate, de care lucru trebuieîntăi să le dea liafa anului și apoi să-i trimaţăasupra nepriiatinului. Împăratul întrând înprepus, că cu acel mijloc va să rădice oasteaasupra sa, și neputându-și conteni mâniia,îndată l-au lipsit din cinste și apoi au poroncit dei-au scos și ochii.

Capul VII. Arată-să a trii[le]a război a romano-vlahilor asupra lui Isachie Anghel, cu

biruinţă

La anul 1190, scrie același istoric Honiatis [7],Carté 3, precum lucrurile împărăţiii despreApus, de ce mergea de acéia mai rău săîntorcea, căci vlahii împreună cu comanii(aceștea sint un neam de tătari carii pre atuncealăcuia prin Podolia și Pocutia rusască), toateţărâle împărăţiii supt foc și supt sabie punea.

Pentru care lucru împăratul, macar că doaăluni cu oștile într-acolo s-au zbuciumat, însăcevași macar de chipul său vrednic săisprăvască n-au putut, că nici mai multă oaste asă ză<bă>vi l-au putut ţinea vrémea; de vrémece, audzind precum vin și tătarâi,înspăimântându-să, i-au căutat cum mai îngrabă înapoi a să întoarce.

Așijderea nu pre calea ce mărsése, ce pealta mai aproape silind să apuce a tréce munţii.Ce nici aceasta n-au putut, căci cuprinzindnepriiatinii strâmtorile și strungile munţilor, cacum ar fi fost într-o cușcă închis din toate părţileși nicicum putându-să apăra, ca pre niștédobitoace îi ucidea oamenii; unde mai mult degiumătate de oaste pierdzind, unii în mânanepriiatinului vii au cădzut, alţii rău răniţi deși

scăpasă, nu era de nici o triabă. Singurîmpăratul, cădzindu-i și coiful din cap (carilegrecéște casis să chiamă), cu mare pieire de-abiia au scăpat înainte la Verroia, unde puţinéledzile odihnindu-să, s-au întors la Ţarigrad.

La al dolea an, vlahii adése de biruinţă caacéstea buiecindu-să și cu armele și avuţiileromeilor mai mult și mai tare întărindu-să, deciia cineva să-i mai sprejinească n-au mai putut;și apoi, nu numai satele și orașele prăda, ceîncă și cetăţile, carile și tari era și bine să păziia,apuca. Varna, cetate pre atuncea vestită, ausuppus; a Triadiţii (carea mai denainte Sardicasă chema), mai mult de giumătate de zidĭ aurăzsipit; Stumpiul de orășéni au pustiit și de laNiș nu puţini oameni și dobitoace în robie auluat.

Împăratul încă dând oastea pre samahatmanilor, în curând Varna iarăși aurăscumpărat, cetate Anhialul cu turnuri și cuoaste próspătă au întărit. Ce și așé nepriiatiniitotdéuna deasupra și fietecând biruitori era; decare lucru și el, pe la septemvrie, ieșind dinŢarigrad, au mărs la Filippopolis și cât putea întoate părţile năbușirile vlahilor și a tătarâlorapăra și sprijiniia.

După acéstea, provinţia filippopolitană audat-o în paza și supt stăpânirea lui Constantin,

dat-o în paza și supt stăpânirea lui Constantin,carile era văr primare împăratului; și trimiţindu-lhatman oștilor într-acolo, vlahii au început deciia mai mult grije de dânsul a purta decât deîmpăratul; căci ori de câte ori să ispitiia Asan șiPetăr să prade într-acéle provinţii, niciodată nuafla pe Constantin dormind, ce totdiauna tareînteţindu-i, îi lua de goană și nu puţinăstricăciune în cétele lor făcea.

Ce nu mult și Constantin într-o pricină cuprepus la împăratul cădzind, au poroncit de i-auscos și lui ochii. De această becisnicie a luiConstantin înţelegând vlahii, foarte s-au bucuratși să ruga lui Dumnădzău pentru ca lui IsachieAnghel și a toată familié lui îndelungă vrémeîmpărăţiia să le ţie întreagă. Acéștii rugămintepricină adăogea urâcioșii aceștea varvari și închip de prorocie dzicea că stând această familiela împărăţie, stăpânirea vlahilor mult va créște șicu multe ţări și orașe adăogându-să, lat să valăţi, nici vor lipsi dintre dânșii domni și dincoapsele lor hatmani a ieși. Nu știu, dziceHoniatis, de unde și când cuvinte învăţate caacéstea învăţase ei.

Și așé de ciia însoţindu-să, la cetateaFilippopolis, altădată și Sardica, fără vésteloviia și nu rar pănă supt Udriiu năvăliia, cu cariiromeii, slabă bătaie făcând, oricând sta cudânșii la toiu, puţin cevaș procopsiia.

Isachie Anghel împăratul această a vlahilorvrăjmășie și înfruntare nicicum a mistui putând,căci în anul trecut[8] Alexii Gvidon, hatmanuloștilor Răzsăritului, și Vasilie Vatacis, acelordespre Apus, aproape de Arcadiopolis, dându-și război cu vlahii, nu numai căci foarte prost lemărsése lucrul, ce încă mai multă oaste a luiGvido pierind, el cu fuga scăpasă, iară celalalthatman așéși pe loc cu toţi ai săi să prăpădisă;[9]de care nevoie cuprins, împăratul au socotitiarăși singur cu capul său să margă împotrivanepriiatinilor.

Ce sculându-să cu oastea și trecând prinsirbime, acolo alt războiu i s-au scornit cu sirbii,ce pre aceștea biruindu-i, într-acea cale devolohi s-au părăsit și, abătundu-și calea, autrecut în ţara ungurească, la socrusău Bela,craiul unguresc, unde câtăva vréme zăbăvindu-să, iară s-au întors la Ţarigrad.[10]

Lucrurile vlahilor ca un ghimp sta în inimaîmpăratului, carile dzua și noaptea nepărăsit șicu mari dureri îl pedepsiia;care lucru viind lacea mai de pre urmă cumpănă, la anul 1195, dea cincea oară au ieșit cu oaste asupra vlahilor;ce în cale mărgând, îi spusără că acolo să aflăun săhastru prooratec, adecă carile cunoștealucrurile viitoare, la carile singur împăratulmărgând și de célea ce vor să fie și ales pentru

starea împărăţiii lui întrebându-l; iară săhastrulaltă ceva nu i-au răspuns, fără numai vădzindicoana împăratului (carea nu să știe cu ce mijlocs-au fost prilejit lângă împăratul), au luat-o și i-au scos ochii. Împăratul aceasta faptă de lasăhastru vădzind, cu mare întristare lovit, îndatăs-au întors înapoi, socotind poate fi că nu cunăroc îi va mérge acea oștinire.

Deci viind la Ţarigrad într-același an, aprilieîn 10, frate-său Alexii Anghel, sculându-să cuvicleșug asupra lui și prindzindu-l i-au scosochii; și așé s-au plinit prorociia săhastrului,carea îi făcusă. Isachie Anghel împărăţit-au ani9, luni 8; ș-au stătut la împărăţie frate-său AlexiiAnghel.

Capul VIII. Arată-să lucrurile romano-vlahilorsupt împărăţiia lui Alexie Anghel, carile

singur s-au poreclit Comnenos

Acest Alexie împărat (după mărturiia luiHoniatis) au fost drept frate lui Isachie Anghel;ce după ce fără atâta nefrică de Dumnădzău l-au pohârnit din scaunul împărăţiii și i-au scos șiochii, poate fi pentru ca săși mai iușuréze ocarași să-și mai spéle spurcata faptă ce făcusă, s-aulepădat de dânsul, că nu-i iaste frate și singurluându-și nume de Comnenos, dzicea că iastenăscut din Emmanoil Comnenos, știind că acea

familie într-acel Emmanuil împăratul săstânsése.

Acest dară prefăcut Alexie Comnenos, îndziua carea s-au încoronat, Dumnădzău prinune sémne aiavea ș-au arătat urgiia, carea erasă să încingă asupra împăraţilor carii eraurmători, mai înainte vădzind faptele și răutăţilelor, carile era și vor fie cu multul mai cumplitdecât la varvarii cei vrăjmași. Căci el puindcoróna cea de împărăţie în cap și vrând săîncalece pe cal, după obicéiu, dobitocul, de laDumnădzău poate fi năstăvit fiind, nicicum n-aupriimit să încalece; iară Alexii, vrând să arétebărbăţie și cu de-a sila în spatele calului sărind,calul de sărituri și de azvârlituri nu s-au ogoitpănă nu l-au aruncat de pre sine gios; și tare înpământ trântindu-l, nu numai căci i-au cădzutcoróna din cap, ce încă grozav s-au prăbușit șis-au sfărmat; cu care avidoma sămn au arătat,că de va și mai sta câtăva vréme corónaîmpărătească în cap de împărat grec, însăstricată și destrămată împărăţie sint să aibă, șipănă mai pre urmă așéși de tot dintr-acea cinsteși slavă sint să lipsască.

Pre acea vréme împărat Apusului era Henrical șéselea, carele atuncea în Sichilietâmplându-să și înţălegând de zarvele șirăutăţile ce să făcea în Ţarigrad și cum fraţii

împăraţi unul altuia își scot ochii, socotind căvrémea ce depândiia i-au vinit la mână, îndatăau trimis soli la Alexie poroncindu-i sau bir să-idea pre an, sau de oaste și de bătaie să fiegata, pricină puind precum va să-șirăsplătească răutaté și dosada carea odatăfăcusă împăraţii Ţarigradului lui Conrad, moșu-său, și lui Frideric, tătâne-său, când au fosttrecând ei pe la Ţarigrad la Palistina pentrurăscumpărarea Ierusalimului de la serachéni.

Ce aceasta așé deodată numai cu lauda s-au trecut, căci la al doilea an, adecă leat 1197,în 8 a lui septemvrie, murind, au stătut laîmpărăţiia Apusului frate-său Filip, carile aveaîmpărăteasă pe Irini, fata lui Isachie Anghel celorbit de Alexie, carile mai apoi au fost pricină deau luat latinii și Ţarigradul și împărăţiia, precumînainte la locul său va vini povestea.

Alexie Anghel (căci istoricul Honiatis [11] nuva să-i dea titul de Comneno) într-acestași ance au stătut împărat, trimiţind la Petăr și la Asansoli, mult au silit să facă cu dânșii pace, ce înzădar, căci condiţii și puncturi foarte cu ocarăîmpărăţiii și nesufferite punea. Împăratul darăAlexie, fiind el să triacă spre Anadol ca săașédză lucrurile dintr-acéia parte, au trimishatman cu oștile asupra vlahilor pe AlexieAspiatis. Ce vlahii dând năvală în părţile

bulgarilor, nu numai cât mare pradă lăcuitorilorau făcut, ce încă grozav pe romei bătând și pehatmanul Aspiatis viu l-au prins.

După acéia câteva casteluri izbândind și cuoamenii săi întărindu-le, cu nenumărată șinemăsurată dobândă s-au întors acasăși.

Într-același an, Isachie sevastocratorul voinictânăr, carile și el era orânduit cu o samă deoaste împotriva vlahilor, în câteva rânduri avândbiruinţă asupra varvarilor, cu carea mândrindu-să, de ciia așé mergea asupra lor ca cât i săpărea la vânătoare și el întăi întra întrînșii. Iarăodată vlahii făcându-să că fug, el, cât cei puteacaii, ca la treidzeci de stadii i-au gonit, undeAsan având oaste suppusă, totdeodată dintoate părţile sărind, așé i-au încungiurat, ca [și]cum l-ar fi cuprins într-o mreaje și după mulţi cei s-au prăpădit, și el viu au cădzut pe mânatătarâlor.

Tătarâi dacă au pri[n]s pe sevastocratorul și,știind că mare summă de bani pot să ia pentrurăscumpărarea lui, câtăva vréme l-au ţinutascuns. Ce Asan vârtos și cu osirdie cercându-l,l-au aflat și l-au luat la sine. Ce nu multă vrémetrecând, Asan întorcându-să, de la un Ivancoromân (dzicea misii lui Ioan), carile și rudă șifoarte credincios îi era, fu ucis.

Capul IX. Arată-să cum au vinit acest Ioan laîmpăratul și cum mai pre urmă au stătut

domn tuturor românilor

Ioan acesta, căruia misii îi dzicea Ivanco,după ce au omorât pe Asan, fugând, îndată autras pe vlahi cătră sine și cu unii din căpeteniilelor, carii era soţii la uciderea lui Asan, cărora lespusésă cum s-au tâmplat moarte lui Asan, <căunii dzicea> să să fie ispitit a rușina pe soru-sa;alţii dzicea că fiindu-i giuruit Isachiesevastocrator multe daruri, împreună și pe fiică-sa Theodora să i-o dea feméie, să fie făcutaceasta. Ce pănă a isprăvi Ioan acesta lucru,Isachie, cădzind în urgiia împăratului, acmu înlegături ieșisă din viaţă.

Așé dară, Ioan, după ce au ucis pe Asan,multă samă de ai săi vlahi strângând, îndată s-au despărţit de la alalţi bulgari și misii, carii întăiera soţii cu Asan și cu Petăr. [12] Și deodatădându-să în laturi, apoi au apucat Tirnovul, carecetate iaste cea mai tare din cetăţile Emului, șiacolo oprindu-să au început a să apăra dePetăr, carele, pentru ca să-l prindză, îl goniia.

Ce cunoscând că nici Petăr poate pe Ioansă-l dobândiască, nici Ioan multă vréme poatesă stea împotriva lui Petăr (căci Petăr alesésecă, încungiurându-l, cu îndelungarea vrémii,

numai cu foame să-l domoliască); de care lucruIoan, încă având nedejde precum va lua și peTheodora, fiica lui Isachie sevastocratorului, ausocotit să fugă la împăratul și, de la dânsulagiutoriu luând, să poată sta împotrivanepriiatinului.

Ce întăi Ioan, trimiţind la împăratul și dândștire de statul lucrurilor, îl îndemna ca, trimiţindla dânsul o samă de oaste, și Târnovul să-i deapre mână și, cu agiutoriul lui, toată Misia să-iaducă supt ascultarea împăratului. De aceastaînţelegând Alexie împăratul, îndată au orânduitpre Manuil Camize, protostratorul, cu câtăvaoaste să margă la Ioan.[13]

Ce neascultători slujitorii, după ce au vinit laFilippopolis, lăsind pe hatmanul singur, s-auîntors toţi acasă. Ioan, vădzind că i săzăběvéște agiutoriul de la împăratul trimis, apoiși mai adevărat înștiinţindu-să că nici un folosde la cei ce fugisă înapoi să aibă nu va putea, i-au căutat pre taină a fugi din Târnov și așé preascuns au vinit la împăratul.

După fuga lui Ioan de la Târnov, Petăr de ciiaau rămas singur stăpânitoriu (macar că și el, nudupă multă vréme, de ai săi, cu multe ranepotricălit, au pierit); însă într-acea dată au luatsoţie la stăpânire pe Ioan, carele le era al treilé

frate, pentru ca să-i fie într-agiutoriu la célea cesă vor tâmpla (acest Ioan, mai mic frate a luiAsan și a lui Petăr, câtăva vréme fusése zălogla Isachie Anghel împăratul, precum înapoi, lalocul său, s-au pomenit. Ce apoi de la Ţarigradscăpând, după ce să întorsése acasă îndezbrăcarea și prădarea romeilor, nu mai blândera decât frate-său Asanu); și așé, macar căacésté tulburări lui Petăr venisă, însă oștii luicineva împotrivă să stea nu putea, ce purureabiruitoriu fiind, atâtea răutăţi scorniia împărăţiii,cât vreodată, macară prin părére, vreun lucrudupă plăcére nu să mai arăta.

Capul X. Arată-să cum au primit împăratulpre Ioan și cum Hris, domnul cuţovlahilor, au

rămas cu o samă în Greţia

La anul 1196, viind Ioan de la Târnov laîmpăratul, foarte cu bine și cu cinste priimindu-l,în multe lucruri de ciia au fost de mare folosîmpărăţiii;[14] și socotind împăratul că nu iastenevrednic de căsătoria carea îi giuruisă Isachiesevastocratorul, au giuruit să-i dea pe fata lui,Theodora, după dânsul; ce încă ea fiind copilăneagiunsă la vârstă, au mutat vréme maiînainte; dzic că Ioan, vădzind pe soacră-sa, pevăduva lui Isachie, fiind feméie încă tânără șifrumoasă, să fie dzis „ce mi-i bună miemielușaoa cea tânără, fiind oaia cea grasă și

frumoasă gata?”

Deci, după ce au făcut împăratul logodna, peIoan l-au pus în numărul oamenilor săi cei maiputérnici și mare putére dându-i, cu multebogăţii l-au dăruit. Omul acesta în slujbaîmpăratului fiind, în părţile Filippopolii, multetrude și osteneale au arătat și ca un zidĭ staîmpotriva vlahilor nărodului său și a tătarâlor,carii tot ce le ieșiia înainte era obiciuiţi a prădași a jecui.

Altă dată și cu împăratul împreună la oastemărgând, decât alţii cu multul mai de treabălucruri și mai mari vitejii făcea; că cine poatenumăra jacurile și grozave faptele vlahilor și atătarâlor, ca pustiirile Emului și în giurul deprinpregiur a Thrachiii și a Machedoniii, carileau făcut? Decât toate statúrile (adecă chipurilecéle înalte de marmuri) și decât toate tablele șidecât toate istoriile mai știute sint.

Iară la anul 1197, mărs-au împăratul laChipsala, pentru ca să dea agiutoriu cetăţilordin Thrachia pre carile vlahii și tătarâi totdeaunale prăda, și doară va putea prinde și <pe> Hrissau macar doară va putea să-i opriască jacurile,carile și el în ţinutul Serras făcea.

Era și acest Hris de neamul său vlah, om micla stat; și întăi, când s-au viclenit Petăr și Asan,

n-au priimit să fie cu dânșii; încă făcândaședzământ cu împăratul, cu 600 de oameni ceavea ai săi, de multe ori să bătea cu dânșii. Ceapoi, nu după multă vréme, întrând la prepusprecum și el va să să dea în parté neamului săuși totdeauna la dânșii îmblând, precum siléștesă le fie domn, au poroncit împăratul de l-au pusla închisoare; apoi lucrul amintrelea <socotind>,iarăși l-au slobodzit, trimiţindu-l să fie pentrupaza Strumiţii. Ce nedéjde ce avea împăratul l-au amăgit căci Hris, după ce au mărs laStrumiţa și apucând în sama sa acea cetate, auînceput multe și gréle nevoi asupra romeilor aaduce.

Împotriva acestuia dară, precum dzisem,singur împăratul vrând să margă, oaste cum săcade de multă strânsése la Chipsala. Ce îndatăi s-au făcut dor să să întoarcă acasă și oasteafără nici o socoteală adunând și nici la oastemărgând, în statul ce era au lăsat lucruriledespre Apus și nici 2 luni afară făcând, au grăbitcu întorsul spre Ţarigrad.

(Însămneadză aicea cititoriul, pentru acelHris ce-i dzicea istoricul[15] c-au fost om mic lastat și precum și el au fost tot din neamulvlahilor, că nu puţin ne arată să înţelégem dinKονδόβλαχος, adecă vlah mic, cu vrémenărodului lui să-i fie dzis cuţovlahos, carii și

pănă astădzi, precum am și mai dzis, nu puţinisă află în ţara grecească.)

Iară la anul 1198, Alexie împăratul cu bunăoaste gătindu-să au purces la Chipsala (aceștiicetăţi îi dzic turcii Ipsala); ce din dos vlahii,luând și oarda tătărască, au trecut Dunărea înThrachia și în dzua de Simgiordzi, lovindorașele de pe’npregiurul Misenii și a Ciorlii șide năprasnă rău prădându-le, așéși de tot li-auprăpădit și jăcașii lor și pănă la Rodostos(acestuia îi dzic turcii Tecchirdagă), carea iastela Marea Albă, au agiuns.

Așijderea o parte dintr-înșii s-au slobodzitspre Cuperion (acesta iaste un loc nu departede la Ciorlu); și agiungând, pre câţi trecusă prelângă Besérica Sfântului Gheorghie și mergeaîntins la Ciorlu, pre toţi i-au robit.

Așé tătarâi plini de pradă întorcându-să, li-auieșit înainte oastea carea era pentru paza înpărţile Viziii, cărora dându-le războiu vitejéște,îndată i-au spart și mai multă pradă li-au scosdin mână; ce și pe aceasta nu mult au ţinut-o,căci luându-să după tătari în goană și silind săscoaţă tot plénul ce luasă tătarâi, cei ce întăifugiia, întorcându-să înapoi, au stătut biruitoriasupra biruitorilor și gonitori celora ce-i goniia.

La anul 1199, împăratul, sculându-să de la

Chipsala, au purces spre Thessalonic și deacolo au întins cu oastea asupra lui Hris, cariledobândind Prosacul și bine grijindu-l șiîntărindu-l, cevași grije nu avea, ce gata așteptasă stea împotrivă împăratului.[16] Împăratulcâteva cetăţui carile era în calea Prosaculuisfărmând, câţiva vlahi au cădzut în mâna turcilor(pre carii îi trimisése într-agiutoriu împăratuluisultanul de la Anghira).

Atunci unii, carii légea orthodocsiii cinstiia,să ruga împăratului să nu lasă pe mâna turciloroamenii carii sint tot de o légé cu noi, ca nucumva în greutatea robiii să-și piardză légé șisă mânie pre Dumnădzău asupra acelora carii i-au lăsat să pată aceasta; ce mai bine să ia pevlahi în robie la împăratul, iară pre turci în locullor cu alte daruri să-i oteșască. Ce împăratulaceasta nicicum să priimască n-au vrut.

După aceasta împăratul au încungiuratProsacul; ce numai în deșert ș-au pierdutosténeala și vrémea, căci neavând cevași gătirede célea ce trebuiesc la bătutul cetăţii, cucăldura și arșiţa soarelui obosiţi și cunăvăliturile nepriiatinului adése stropșiţi fiind,nu cu bunăvoea lor li-au căutat a fugi de suptcetate mai în laturi.

Așé oastea împăratului într-acea dzi

trăgându-să înapoi, au dat pricină ca a doa dzivlahii încă mai vrăjmaș și mai cu îndrăzneală sănăvăliască, unde nu puţini de a împăratului aucădzut, zdrobiţi fiind de pietrile din vârvuldialurilor, cu meșterșugul instrumenturilor leprăvălia, căci meșterul carile era asupramahinilor <ciniilor> de oaste, întăi slujiia cu liafăla împăratul, apoi, neplătindu-i-să liafa, fugisă laHris, carile nu numai cu glonţurile mahinilor, ceîncă și pietri mari din vârvul munteluirăsturnând, mare stricare făcea oștii; încănoapté ieșind din cetate, mahinele carileaședzasă împăratul în vârvul unui dial li-aufărmat; și străjile carele acolo păziia,spământându-să, au lăsat tot ș-au plecat fuga lacortul lui Ioan protostratorul (acésta era laîmpăraţii grecești cum iaste ianiciar agasi laturci).

Ce și protostratorul, în spaimă cădzind, dealtă nu s-au apucat fără numai de fugă, lăsindtot ce avea pre mâna nepriiatinilor; încă șiciubotele céle verdzi (carile era sămnul boieriiilui), în grabă uitându-și, au cădzut în prada lor.

De ciia peste toată noapté acéia, îșibatgiocuriia de romei și-și râdea de dânșii căcirăsturnând din vârvul muntelui buţi deșérte șiprin întunérec neputându-să ști ce poate fiacélea hurduituri și sunete ce făcea buţile

prăvălindu-să, le da o spaimă de carea cum șide unde să să păzască nu să putea dezmetici.

De care lucru vădzind împăratul că nu-imerge lucrul după voia lui, au stătut a face cuHris pace, lăsind supt stăpânirea lui toateţinuturile de pre’npregiurul Strumiţii și aProsacului. Așijderea, macar că Hris aveamuiare, însă împăratul i-au giuruit să-i dea orudă de ale sale; și așé, întorcându-să laŢarigrad, despărţind pe fata protostratorului dela bărbatul său, cu Constantin sevasto Radénulau trimis-o la Hris. (Însămneadză și aiceacititoriul precum aceștea sint adevăratcondovlahii, pentru carii dzice LaonicHalcocondila, precum s-au întins pănă laThessalia și sint și cu vlahii cești de pesteDunăre όμόγλοττοι, tot de o limbă.)

Capul XI. Arată-să începătura domniii luiIoan, de la carile s-au coborât familiia

domnilor românești, de pre carile toţi și pănăastădzi Ioan să scriu

Într-acestași an, Ioan[17] (căruia îi mutasănumele în Alexie) logodindu-să, precum amdzis, cu nepoata împăratului, Theodora, fata luiIsachie sevastocratorului , și mai multă cinstedecât i s-ar fi cădzut dobândind, așijderea luândși hătmăniia oștilor carile împotriva vlahilor era

trimise, spre Filippopolis și așéși volnic domnuacelor locuri făcândusă, toate după pofta și voiasa făcea și desfăcea; și pănă mai pre urmă austătut viclian împăratului.[18] Căci fiind om foarteviteaz și ascuţit la mente, ori la ce își puneagândul, foarte pre lesne și isprăviia; și preoamenii de rodul său, cu multe daruri dăruindu-iși cu arme bune într-armându-i și cu alte cetrebuia împodobindu-i, la slujba oștenească îideprindea și locurile de pre’npregiurul Emuluiatâta le întărise cu cetăţi și cu casteluri, cât nuputea nepriiatinul macar să să apropie ladânsele.

Luând dară împăratul véste cum s-au viclenit,neștiind de ce să va mai apuca, pentru căci șioaste a mai strânge cu mare nevoie îi era;pentru acéia îndată au trimis la dânsul pre unhadâmb, pre carele îl știia că are bun prieteșugcu dânsul, că doară cu cuvântul îl va întoarce săsă părăsască de ce să apucasă. Ce hadâmbul,mărgând la dânsul, mai tare l-au îndemnat delucrul început să nu să lasă, adeverindu-iprecum împăratul au trimis oaste, odată și fărăvéste să-l năpădească; carea minciună nu era,căci, din poronca împăratului, Manoil Camizisprotostratorul și ginerele împăratului, unul altuiarâvnind, atâta au îmblat gonindu-l, cât era demierat de nevoinţa lor ce punea.

Ce Ioan mai de cu vréme în munţi cu ai săisprejinindu-să, la mână nu li-au putut cădea, decare lucru au socotit pomeniţii hatmani precumtrebuie întăi să apuce cetăţile pre care el unelederesése, altele și făcusă. Și așé au încungiuratcetatea Crizimul, carea era de Ioan făcută, ș-auînceput a o bate; unde mulţi romei pierind, întrecarii au fost și Gheorghie Paleo[lo]gol; însăpănă mai pre urmă au dobândit-o, după carea șialtele câteva s-au închinat.

Iară Ioan Alexie, fiind om mult știutoriu șisprinten la vitejie, după fel de féliuri demeșterșuguri de a învăţăturii oștenești li-auarătat, pănă mai pre urmă, cu amăgeală preamare, împreună cu mulţi și pe protostratorulprindzind, l-au adus la mână. Iară amăgiala aufăcut-o așé: au poroncit oamenilor săi săcuboară câteva dobitoace din munte la câmp șiîmpreună cu câţiva robi romei, ca cum i-ar fitrimis dar la Ioan, domnul Zagorii (acesta Ioanatunce era domn sirbăsc, cu carele făcusălegătură împotriva împăratului), iară pre altăparte au suppus oameni, ca de vor ieși romeiisă apuce acéle dobitoace, să saie asupra lor.

Protostratorul luând véste precum s-aucuborât atâtea dobitoace cu puţini oameni lacâmp, s-au cuborât de la Vatrahotracastron laVactunion; iară Alexie sărind cu ai săi, din

locurile unde sta suppuși , și năpădindu-l înlocul pomenit, îndată și foarte pre lesne (cu toţiice avea pre lângă dânsul) îl prinsără.

După ce au prins pe protostratorul, IoanAlexie, câte orașe și casteluri era în ţinutulEmului, după voia sa suppuindu-le, de ciia și pealtele, carile sint spre partea cetăţii Misonopolispănă în Muntele Pangheon și pănă la Avdira,toate în parté sa li-au tras. Și ţara smolénilortoată supt stăpânirea sa au dus. Așijderea, șialte locuri megiiașe cu acestea, ca cum ar fi fosto troahnă lipicioasă întrat într-însele, pre uneleli-au cuprins, pre altele așeși de tot li-au rădicat;iară pre unele în preţ liau slobodzit, iară câţi aufost aședzatu-să pre acélea locuri, li-au dat voieși slobodzenie să-și ţie cineși locurile carile aufost apucat. Și așé din dzi în dzi crescând șiîntărindu-să, s-au făcut mai vrăjmași decât toţinepriiatinii carii avea împărăţiia mai denainte.

La anul al doilea, vlahii împreună cu comanii(acește-s tătarâi, pentru carii am pomenit c-aufost lăcuind prin Podoliia și Ocraina léșască),de iznoavă la Thrachié lovind și prădând șiolaturile carile rămăsése mai întregi, cu pace s-au dus înapoi; cândailea și pănă supt Ţarigradar fi agiuns de nu sar fi sculat din dos rusii,neam prea creștin și să fie întrat în ţara lor; căciRoman, domnul Haliciului, și dintr-a sa

bunăvoie, și de papa Romei fiind îndemnat, șicu multă și tare oaste sculându-să și lovindprecum dzisem în ţara lor, lucru de minune, cuce nevoinţă au stătut a să bate cu dânși i și a săpune pentru romei.

Într-acestași an, comanii și tătarâi Crâmuluimari zarve au avut între dânșii. Ași jderea șiRoman acesta, domnul Haliciului, și Ruric,domnul Chiovului, războaie ei în de ei având;Roman biruitoriu mulţime de tătari au prăpădit,carii vinisă într-agiutoriu lui Ruric chiovanului.

Pre aceastaș vréme și Ioan cu mulţime de aisăi, și cu tot féliul de arme gătit, întrând în Misia,au lovit la Constanţia (aceștiia îi dzic turciiChiosténgé), carea iaste cetate a olatuluiRodopii, și nime împotrivă puindu-să, fără niceo nevoie au dobândit-o. Așijderea încungiurândși Varna, numai trii dzile au bătut-o și marestricăciune făcând, în ciia ce o apăra, i-au vinitși acea cetate la mână.

Acéstea dară sint războaiele carile au avutromânii noștri cu împăraţi i Ţarigradului maidenainte pănă a nu cădea Ţarigradul pe mânalatinilor și într-acesta chip au fost despărţirea lorde la împărăţiia Răzsăritului și începăturadomniii lui Ioan Alexie, domnul vlahilor, pentru acăruia minunate lucruri și cu biruinţă războaie,carile mai pre urmă și cu latinii au avut, rândul

carile mai pre urmă și cu latinii au avut, rândulistoriii înainte va arăta.

Însă pentru căci, cum și mai înainte amarătat, că unii sama istoriii și istoricilor neluândprecum să cade, améstecă numele românilor cua bulgarilor, vine lucrul să arătăm dintr-acestașipomenit Honiatis istoricul, precum într-aceastașvréme cu curate cuvinte însămneadză treistăpâniri cu deosăbiţi stăpânitori într-acesteapărţi, adecă a bulgarilor, a sirbilor, a românilor.

Deci, pentru a bulgarilor, dzice, Alexieîmpăratul avut-au și a triia fată, anumeEvdochia, pre carea după ce au fugit (bărbatulei) Andronic (încă împărăţind Isachie) laismailténi și de acolo îmbla rătăcind pe laIerusalim, unchiu-său Isachie au tocmit să o deadupă Stefan, ficiorul lui Neeman, domnultriballilor, adecă a bulgarilor; de unde chiar săcunoaște că altul au fost pe această vrémedomnul bolgarilor și altul domnul vlahilor.

Așijderea anume arată, precum alt Ioan aufost domnul Zagorii a sirbilor, la carele s-au fostfăcând Ioan Alexii a trimite niște dobitoace șiniște robi (precum în cele trecute am arătat),pentru carile, ca să le apuce, au fost ieșitprotostratorul, apoi el au cădzut prins în mânalui Ioan Alexie, carile de ciia au stătut singurţiitoriu tuturor românilor, și precum de [partea]

aceasta de Dunăre, așé de céia parte, în Misia,au stăpânit pănă la năpada lui Batie cu tătarâi;pentru carea înainte, la vrémea și la locul său,pentru toate pre larg vom arăta.

Capul XII. Arată-să jealnică cădérea împărăţiiiŢarigradului pe mâna latinilor

După ce au murit Henric al șésele, împăratulApusului (precum înapoi la locul său s-aupomenit), ș-au stătut la împărăţie frate-său Filip,caréle avea împărăteasă pe Irini, fata lui Isachieîmpăratul, căruia îi scosése ochii frate-săuAlexie, iar Isachie, orbul, înţelegând că s-auaședzat gineri-său Filip la împărăţie, la anul1200, au trimis la dânsul pe fiiul său AlexieAnghel, rugându-l să-i trimaţă agiutoriu, pentruca să-și răscumpere de la Alexie, carile s-aunumit Comnenos, și ochii și împărăţiia de careletirranul îl lipsisă.[19]

Filip, macar că în multe părţi își avea oasteaîmprăștiiată, însă și pe cumnatu-său fărăagiutoriu nu l-au trimis, recomendăluindu-l cucărţi la veneţi i an i și la Balduin, graful deFlandria. Deci precum veneţiianii așé Balduin,după pofta împăratului Filip, la anul 1203, cubună oaste și cu multe corăbii de războigătându-să, au luat cu sine pe Alexie Anghel și,purcegând de la Veneţiia, fără véste au năpădit

pe Alexie Comnenos, tocma în Ţarigrad; ceAlexie Comnenos așé în grabă, nici o gătire,nici o facere putând să aibă, pre ascuns lăsindîmpărăţiia, au fugit la Develtu.[20]

Deci Isachie, orbul, și cu fiiul său Alexie, înanul pomenit, în luna lui iulie, întrând cuagiutoriul latinilor în Ţarigrad, iarăși au apucatIsachie orbul și amândoi împărăţiia, sau,precum dzice Patavie, numai umbra împărăţiiiAlexie luând, câteva luni au ţinut-o; iară Alexie,ce s-au făcut Comnenos, au împărăţit ani 8 șiluni 3, și dzile 10.

Isachie dară orbul și cu fiiul său AlexieAnghel, lângedă și slabă împărăţiia ce apucasă,mai mult decât 7 luni să o ţie n-au putut, căciveneţiianii cu hatmanul lor Dandul, și cuBalduin, graful de Flandria, carii adecă pentruagiutoriu vinisă, cunoscând că fără nici ogreutate, cu chip de prieteșug vor cuprinde șiŢarigradul și apoi și toată împărăţiia, au scornitasupra împăraţilor pricină, cerșind liafaslujitorilor și giuruita lor, carea multă și mare li-au fost giuruit Alexie, când s-au rădicat de laVeneţiia.

Împăraţii în tulburare și zarvă ca acéia, nici încămară bani, nici de unde așé în grabă să ianeavând, îi ruga ca să sloboadză oștile, iară ei

strângând de pe la ţară bani și darurile lor șiléfele slujitorilor, cu mare mulţămită le vor trimitedupă dânșii. Latinii să făcea că vor fi îngăduitoripănă să vor strânge banii, iară oștile nu vorslobodzi, nici din Ţarigrad vor ieși. În scurt, oaiaau tulburat apa lupului, din giosul apei bând; șiașé, într-o dzi, slujitorii între sine gâlceavăscornind (cu poronca mai marilor săi să fiefăcut, au fără poroncă, aceasta să fie făcut nu săștie), întăi au prădat giamiia turcilor, care aveaî n Ţarigrad; apoi dintr-aciia, dând foc orașuluidin câteva părţi, au ars într-acea noapte și adoua dzi pănă în sară.

După aceasta latinii, sau pentru rușinealumii, sau pentru altă pricină, așé cu maretirrănie totdeodată să-și puie mânule în capulpentru carele să-l scutească viniseneîndrăznind, au înnoit gâlceava pentru liafaslujitorilor, bine știind că în cămară macar unban de undeva nu vinisă. Și așé, aflând pe unAlexie Ducas, ce să porecliia Murciflis, careleadecă să fie giuruit că de-l vor pune pe dânsulîmpărat, el le va putea plăti acea sumă de baniși de daruri. Anul 1204, ghenarie 25, latinii, peamândoi împăraţii prindzind, i-au băgat întemniţă ș-au rădicat împărat pe acel Murciflis.

Murciflis încă ce nu avea să dea neputând,latinii întăi au ieșit din Ţarigrad afară, dzicând

că vor să se ducă; apoi, afară tocmindu-să și dearme cu tot de-adinsul apucându-să, au datnăvală să între în cetate cu mână într-armată.Murciflis și cu alalţi cetăţéni ce mai rămăsése,vădzind vicleșugul latinilor și răutatea ce le vineasupră, cum au putut au apucat de au închisporţile cetăţii.

Latinii, luând pricină care de demult cerca,au început a bate cetatea nepriiatenéște.Răbdat-au grecii acea vrăjmașă a latinilorînchidére și nepriiatenească năvală 68 de dzile,precum putea, vitejéște, apărându-să; ce nici ogătire de oaste și de altele carile trebuiescpentru apărarea a cetate largă și lată ca acéiaavând, într-același an, în 9 a lui april, latiniimare năvală dând, deodată au răzbit în cetate.

Grecii, ca un om când trage de moarte, tândleșinând, tând iarăși mai răzsuflând, și ca cumţărna mormântului ș-ar fi scuturat de pre umere,toţi odată însufleţindu-să, atâta au năvălit înlatini, cât neputându-le mai sta împotrivă, li-aucăutat a da dos și a ieși din cetate. Ce unde numai rămâne undelemn în candilă, puţi n ă șiproastă iaste viaţa luminii. Căci latinii, oamenide oaste grijiţi fiind, ales despre partea luiBalduin, în 21 aceiași luni, tare și nerăbdatăgrecilor năvală dând, au răzbit în cetate.

Între acea glogozală, Murciflis, haenile

Între acea glogozală, Murciflis, haenileschimbându-și, au scăpat din cetate și la Greţiafugând, acolo câtăva vréme au îmblatascundzindusă.

Ce mai apoi, după ce au ales latinii cu sfatulde obște pe Balduin să fie împărat Ţarigradului,au trimis ș-au adus pe Murciflis și în publicăgiudecându-l, adecă pentru căci el omorâsă peIsachie și pe Alexie (carea dzic unii, precum nufără știrea și îndemnarea latinilor să o fie făcut),l-au dat vinovat morţii și așé au poroncit de l-auspândzurat de un stâlpu.

Acestea le painjiniia latinii la ivala lumii; iarăadevărul era căci îi siliia om cu nume deîmpărat între greci și între vii să nu rămâie; carelucru aiavea iaste, căci când au vinit latinii cuAlexie, ficiorul lui Isachie, ș-au cuprinsŢarigradul (precum am pomenit), iară Alexie, cesă dzicea Comnenos, scăpasă din Ţarigrad șis-au fost tupilat la Greţiia, iară după ce au luatl a t i n i i Ţarigradul, el de una ca aceastanetemându-să, unde era s-au ivit; de careaaudzind Balduin, îndată au trimis și prindzindu-ll-au trimis tocma în Ghermanié. Așé dară, leat1204, april (iară alţii dzic april 12) în al șaseasăptămână a postului celui mare, împărăteasacetăţilor au cădzut pe mâna latinilor. IarăBalduin, în anul pomenit, mai 16, s-au încoronatîmpărat Ţarigradului. Murciflis încă au purtat

nume de împărat luni 2, dzile 16.

Capul XIII. Arată-să nărocite războaiele luiIoan Alexie, domnul romanovlahilor cu latinii

După ce latinii, cu vicleșugul carile am dzis,au apucat Ţarigradul, și Balduin s-au aședzatcu nume de împărat în scaunul împărătésiicetăţilor, de ciia socotind că toată primejdiia deaiurea nu poate să-i vie fără numai din rămășiţafamilielor împărătéști și a altor arhondi și boiericarii mai rămăsése, pentru acéia pus-au îngândul său așéși de tot să-i dezrădăcinédză,cât cine să mai poată clăti vreun lucru nou să nusă mai poată afla.[21]

Ce boierimea grecească de una ca aceasta,de pre patima împăraţilor săi, carea trăsése dela latini, învăţându-să și pomenind cuvântulpoetului, carile dzice: „Felix quem aliena faciuntpericula cautum” (Fericitu-i acela careleprimejdiile altora îl fac să să păzască),sculându-să cu casă-și cu tot, cum au putut, uniiau trecut la Asia, carii acolo au și aședzat nouscaun de împărăţie în Nichia, pentru cariiînainte să va dzice; iară alţii la Peloponis, iarăunii din domnii grecești, carii fugisă cu împăratulAlexie Comnenos și apoi iarăși cu dânsulfusése aduși la Ţarigrad, pănă la luareaŢarigradului de latini.[22]

Oamenii de neam bun născuţi și la toaterăzboaiele vestiţi, în cetăţile Thrachiii născuţi,aceștia au vrut întăi să rămâie pre lângămarhionul și să-i slujască cu dreptate; ce el,răspundzindu-le că nu-i trebuie slujitori greci, li-au dat voie să-și margă pre acasă-și, apoi audat supplică la Balduin împăratul iarăși, ca să-iprimască la slujbă.

Ce și el cu înfruntare gonindu-i, atuncea ii cutoţii au fugit la Ioan domnul românilor; pentrucarii români Anton Bonfin [23] dzice: „AdValachos, e Romanis oriundos”; adecă: Lavlahii carii era născuţi din romani, rugându-săsă le stea scutitoriu și agiutoriu, ca doară cumijlocul lui ș-ar putea răscumpăra moși i l e șiîmpărăţiia; carea latinii ca priiatinii viind, cavrăjmașii cei mai răi au făcut și, într-agiutoriuchemaţi fiind, iară ei au stătut răzsipa șidezrădăcinarea a [unei] steme slăvită și vécheca acéia; sau aceasta de nu să va putea,încailea (precum Bonfin mărturiséște) doară nuva cădea și Udriiul pre mâna nepriiatinilor,precum au cădzut Ţarigradul.

Ioan Alexie, domnul românilor, putérealatinilor încă neispitită fiindu-i, au răspunsacelor domni grecești să să odihnească prelângă dânsul, pănă va ispiti mai cu de-adins delucrurile și gândul latinilor. Și așé au trimis soli

la Balduin, pentru ca să facă cu dânsul legăturăde pace și de priiateșug.

Ce latinii i-au dat foarte cu mare mândrierăspuns, dzicându-i că lui nu i s-au cădzut săscrie ca un craiu la nișté prietini, ce ca unsuppus la stăpânii săi;[24] carea de nu o vacunoaște, să știie că cu putérea armelor îl vorface și din Misia să iasă și să cunoască precumel neavând nici o treabă, au întrat în Misia ș-auapucat-o cu vicleșug din mâna romeilor și încă îlvor aduce iarăși la furtuna cea dintăi.

Acestea înfruntături audzind Ioan Alexie dela latini, de ciia nu cu greu după rugăminteaacelor domni grecești s-au plecat; ce toatănevoinţa și truda fără amăgeală giuruindu-le,îndată alor săi au poroncit să fie întrarme gata,iară grecilor li-au dzis să margă cineși pre lalocurile sale și să siliască fietecarile, cu mijlocca acela ce vor putea afla, să întoarcă și pre alţiiai săi să fie într-un cuvântu și într-o inimă cudânși i și să așteapte așé gata pănă va afla elliac furtunii lor.

Așé dară, grecii, după învăţătura domnuluiromânesc, dacă s-au întors cineș la moșiia și lalocul său, prin Thrachia și prin Machedonié,dând alor săi bună nědejde de agiutoriu ce vasă le vie, încă pănă a nu să rădica Ioan cu oștile

sale, cine unde putea afla pe latini îi ucidea și-iomorâia.

Iară la anul 1205, întrând și Ioan, domnulromânilor, cu oaste în Thrachia, toţi lăcuitoriiThrachiii și a Machedoniii rădicându-să asupralatinilor, s-au făcut una cu românii și de ciia întoate părţile slobodzindusă și ca un pârjolîntrând în latini și de pre lângă Udrii i-au gonit șicei ce ţinea Didimotihul, de spaimă lăsindcetatea, au fugit la Ţarigrad.

Și așé, într-o cale, Ioan, domnul românilor, șicetăţile dintr-acéstea părţi din mânule latinilorau izbăvit și de războiul carile să găta Balduinsă facă asupra grecilor (carii aședzasă scaunulîmpărăţiii la Asia) l-au oprit; și pe cei cePeloponisul și câteva alte locuri de a ţărâigrecești apucasă, călcându-le trufié, i-au făcutsă îmble mai blând și mai plecat.

Deci grecii, carii ţinea Udriiul și Didimotihul,luând și câtăva oaste de a romanilor, fără grijăsta prin cetăţi. Ioan, carile cu sine și mulţime detătari într-agiutoriu adusése, în tot chipul siliia sănu prindză latinii de véste pentru vinirea lui.

Ce Balduin, înţelegând de clătirea grecilor,împreună cu alalţi hatmani sfătuindu-să, îndatătrimasără oaste asupra cetăţilor carile rădicasăcap asupra lor; deci Viza și Ciorlul îndată s-au

închinat; iară Arcadiopolis cu mare prăpădeniialăcuitorilor și cu multă vărsare de singe aucădzut pe mâna latinilor. Iară de acolo nuîndrăzniia latinii să mai pășască înainte, căcigrecii cu românii și cu tătarâi îmbla numaiocolind prinpregiur; iară alalţi lăcuitori au întrattoţi în Udriiu.

Ce împăratul Balduin, cu ceialalţi treihatmani, cu Doloic, comisul de Plie, și dupădânșii Eric Dandal, hatmanul veneţienilor, cineșcu polcurile sale, în luna lui mart, apropiindu-săde Udriiu, s-au tăbărât atâta de departe cât sănu-i poată agiunge sigeata; iară după doaădzile au dus oastea tocma supt cetate și, făcândșamţuri prinpregiur, au rădicat mahinele să batăcetatea; cetăţénii vitejéște apărându-să câtevadzile dintr-îmbe părţile, fără nici un sporiu altănu făcea, fără cât din sigeţi unii într-alţii trăgea.

Între acéstea latinii, cu mulţimea oamenilornedejduindu-să, pre taină au început a săpapământul pe dedesupt și puind lémne uscatesupt temeliile zidiului, socotiia că pănă a nu luavéste cei dinlăontru or pohârni zidiul.

Iară nu după multe dzile, Ioan, domnulromânilor, au dat poroncă, ca o parte din oasteatătărască să dea năvală supt tabăra latineascăși să apuce caii și alte dobitoace, carele pășteapre lângă tabără, vrând ca cu acel chip să

pre lângă tabără, vrând ca cu acel chip săispitească sfatul nepriiatinilor și învăţătura oștiilor.

Latinii, îndată ce vădzură că vin tătarâiasupra taberii, ca cum ar fi fost cu urgie înfocaţi,au întrat în tătari; ce tătarâi, dând dos, sigetaînapoi pre cei ce-i goniia. Latinii vârtos îi goniia,macar că ceva stricăciune nu le putea face, căcitătarâi să ducea înainté lor ca niște pasărizburătoare; și cu atâta ispită au trecut acea dzi.

După aceasta Ioan, sculându-să cu românii,s-au dus și s-au ascuns în nișté locuri văioasăși holmuroasă, toată nevoinţa puind să nu simţălatinii că el iaste singur cu capul lui în oaste; șiiarăși au orânduit o samă de tătari cu mârzaculCoza, să margă asupra taberii, dându-iînvăţătură să facă precum au făcut și cei maidintăi; și pre acéiași cale fugând, să să întoarcă,nici să mai sigeate în cei ce îi vor goni, cenumai să fugă întins spre dânsul.

Latinii, vădzind iarăși că le vin tătarâi asupră,îndată apucându-și armele, mai cu mareîndrăzneală decât dintăi li-au ieșit înainte,buărându-și suliţăle asupra lor. Ce tătarâi,sprinteni la arme și iuţi la cai, în loc săîntoarsără și macar o sigiată neslobodzind,plecară fuga.

Latinii, cu nebuniia lor, mai mult decât s-ar fi

cădzut gonindu-i, au sosit la locul unde le eralaţurile și silţile întinse. Așé acmu și caii fiinduleobosiţi, totodată s-au deșteptat din toate părţilede nepriiatini ocoliţi, unde încotro luanemaiavând, unul de mulţi împresurat fiind,numai ce-și întorcea cerbicile céle vârtoasă lasabie și mânule la legături. Cădzut-au îndatăcălărimea latinilor, cea mai de frunte; cădzut-auși Doloicos comesul de Pelee; iară Balduin,împăratul, viu au cădzut în robie la Ioan, precarile încărcându-l de la picioare pănă îngrumazi de lanţuje și obedzi și de cătuși, l-autrimis la Târnov și acolo l-au pus în temniţă.Tâmplatus-au această minunată victorie a luiIoan Alexie și căderea lui Balduin la robiie, leat1205, april 15.

Capul XIV. Arată-să aședzarea împărăţiiigrecești la Nichea și moartea lui Balduin în

robie

Într-acesta chip, dară, Ioan Alexie, domnulromânesc, cu câtă creștinească râvnă, cu atâtavitejesc și neînfrânt suflet, celor într-atâta degrea furtună domni grecești, precum dzisăm,mână de agiutoriu întindzind, și bine, carelepeste nedejdea și așteptarea lor era, făcându-le, câteva cetăţi dezbătute, iarăși pre mânule[lor] li-au dat; și câteva așijderea pentru ca sănu în mânule latinilor cadză, cu armele sale li-

au apărat și li-au sprejinit.

Într-această vréme latinii din Ţarigrad câtăvavréme, macar cum nu putea ști: ce li s-au făcutîmpăratul și oastea carea era cu dânsul? Cădintr-acel nenărocit războiu a lui Balduin, macarunul viu n-au fost scăpat carile să dea știrepentru potopirea ce luasă de la români (căci cucorónă ca aceasta împodobéște mândriia precarii întăi cu buieciia sa îi cuprinde), de carelucru latinii fără cap și purtătoriu rămâind, ca ocorabie fără cârmă, încătro să să clătească niciputând, nici știind; într-acea dată altă oasteîmpotriva nepriiatinilor să mai scoaţă n-au maiîndrăznit, ce, ca un roiu fără matcă, sta uluiţiîntre păreţii Ţarigradului închidzindu-să.

De acestea înţelegând alalţi domni grecești,carii scăpasă la Anadol, inimă și îmbărbătareluând, într-acestași an 1205, la cetatea Nichea,scaunul împărăţiii aședzind, cu sfatul de obște,dintre sine, au rădicat împărat pe TheodorLascaris, om pe acelea tulburate vrémi și demână și de crieri vestit și lăudat.

Așijderea David, ce să chema din familiiaComnenonéștilor, cu altă parte de boiari,apucând Trapezontul și toată ţara Frighiii,deosăbită împărăţie ș-au făcut; carea de ciia șiacéia au stătut pănă când au luat sultanMehmet Ţarigradul, cu a căruia tirănie și

Mehmet Ţarigradul, cu a căruia tirănie șinumele și împărăţiia li s-au sfârșit.[25]

Între acestea Ioan Alexie, domnul românilor,cu multă dobândă și bogăţie de a latinilorîncărcat și cu mare a numelui creștinesc șivitejască slavă și cinste înapoi întorcându-să,au ţinut pe Balduin la închisoare 16 luni, carele,macar că cu multă făgăduinţă de mare sumă debani, siliia să să răscumpere; însă Ioanrăscumpărare morţii a împăraţilor grecești, cariicu răutatea și vicleșugul latinilor, cu grozave șicumplite morţi pierise, cu multul mai cinstită șimai scumpă decât aurul și decât argintulsocotind și cu moartea, moarte să răsplăteascămai cu dreptul a fi giudecând, au poroncit de i-au tăiat întăi mânule și picioarele lui Balduin,apoi despoindu-l de piele, l-au aruncat într-orâpă, unde trei dzile în chin și pediapsă caacéia sufletul trăgându-și, în mișălos chip i-auieșit sufletul din oasă, murind.

Capul XV. Arată-să și alte cu biruinţă adomnului Ioan și dobândirea Solonului cu

multe alte cetăţi

După acestea Honiatis[26], mărgând pecursul istoriii sale, Ioan, dzice, după biruinţaasupra latinilor (de care am pomenit), a grecilorapărătoriu, apoi același și nepriiatin, căcidedése slobodzănie tătarâlor să prade cum le

va fi voié în <o>laturile carile să ţinea suptascultarea latinilor; apoi prin cetăţile Thrachiiicevași zăbavă mai multă nefăcând, au grăbitspre Thessalonic, pentru ca și acea ţară să oașeadză după voia și socoteala sa și cetăţilecarele pre acolo le apucasă latinii să și lerăzscumpere șie. Așé dară, în cale fiindu-icetatea Serras (aceștiia îi dzic turcii Siros), întăipe acéia au dobândit-o, însă nu fără marevărsare de singe, căci târgul cu sabiia, iarăcetatea dinlăontru cu tocmală au luat-o; dândvoie latinilor carii era într-însa, fără arme șinumai cu sufletele, să triacă în Pannonia. Iarădupă ce au dobândit cetatea, au pus-o de aufăcut-o atocma cu pământul.

Pre această vréme marhionul să afla înPeloponis (adecă Mora), unde el lucrurile ţărâiaședzind, iată îi vine véste de la marhioneasalui precum solonénii îmblă să scorneascălucruri noaă, și ea gonită fiind din oraș s-auînchis în cetate și precum orașul l-au stăpânitacmu un român, pre carile îl cheamă Esizmen.

Marhionul, de aceastea înţelegând, îndată aupurces ca cum mai curund să agiungă cuagiutoriu cetăţii; ce în cale fiind, iată îi vini și altăvéste mai véselă, precum nepriiatinii bătuţi s-ausculat de supt cetate și precum cetatea n-arenici o grijă. De aceasta învoieșindu-să

marhionul, ș-au întors calea spre Scopia; ceîncă bine nu să apucasă de céle ce pusése îngând, îl agiunsă véste de pieirea comisului dePelee și de robié lui Balduin, cu care vésteînspământându-să, lăsând și Scopia, cum maide sirg s-au întors la Thessalonic și au întrat încetate; de unde audzind precum Ioan Alexie,domnul românilor, au dobândit cetatea Serras,altor cetăţi carile încă nu încăpusă pe mâna lui,îndată li-au trimis oastea întragiutoriu, ce înzădar, căci încungiurându-i mul ţimea tătarâlordin toate părţile, îndată s-au întors în răsipă.

Marhionul, pierdzind această oaste, de fricăs-au întors în cetatea Thessalonicului și s-auînchis într-însa.

Iară Ioan Alexie îndată și pe mâlcomiș aucuprins toate cetăţile carile era supt stăpânireamarhionului. După acéstea domnul Ioan,vădzind că nărocul în toate părţilé îi deșchidecalea biruinţii, mai mult zăbavă nefăcând, auîntins drept la Thessalonic, unde agiungând, detoate părţile încungiurând-o, au început a o batevârtos; ce cetatea cu multă oaste întărită și detoate câte oșténilor trebuitoare și cetăţiifolositoare sint, grijită și îndestulită fiind, tare săapăra, de care lucru, pănă a o dobândi, multegróznice năvălituri s-au făcut și mult singe dintr-îmbe părţile s-au vărsat; însă pănă în cea de

apoi, latinii nemaiputând sprejini dése șinecurmate năvăliturile românilor, ispititu-s-auîntăi ca părăsind cetatea să între în vasă și cufuga pre mare să scape și așé cu păreţi delemn, precum odânăoară athineanii, să săizbăvască; ce aceasta socoteală nu li-au mărs,căci și despre mare, tare străjuiţi și păziţi fiind,n-au putut să dea la vase, ce numai li-au căutatiarăși în cetate a să întoarce și acolo pănă lamoarte să să apere.

Și așé, macar că latinii nu lipsiia tot féliul de<ne>voinţă să puie și numai în moarte scăpareasocotindu-și, cu tot chipul și céle mai de preurmă puteri, împreună cu viaţa își cheltuia și nufără lauda vitejiii, vârtos să apăra; ce și aceastaîn zădar! Căci mai pre urmă așéși de tot slăbind,biruinţa biruitorilor li-au fost a da, căci româniisau cetatea să ia, sau viaţa să-și dea,aprindzindu-să, atâta de vrăjmaș năvală li-audat, cât pre la porţi și pre zidiuri nemaiputândlatinii a să stăvi, românii cu armele a mână aurăzbit în cetate, din carea marhion cu puţini lacorăbii scăpând, alalţi câţi în cetate vrémestrâmptă ca acéia i-au apucat, toţi pănă la unulau pierit.

Iară Ioan Alexie, după ce au dobândit șiSolonul, li-au dat pre mâna lui Theodor Anghel,carele era om de familie împărătească, și de

ciia s-au întors la ale sale.

Capul XVI. Arată-să alte războaie a lui IoanAlexie și multe prădzi, carile au făcut cu

tătarâi în Thrachia

Latinii din Ţarigrad, din dzi în dzi nedejduindcă vor putea cumva răscumpăra din robie peBalduin, câtăva vréme în chip de răspublică îșichivernisiia lucrurile[27]; iară apoi, vădzind cănicicum să-l răscumpere din legăturile lui IoanAlexie <nu-i nedéjde>, au rădicat la împărăţiepe fratesău Henric, carile, bărbătéște apucându-să să cârpască destrămate lucrurile latinilor,într-același an, cu bună oaste gătindu-să șiieșind din Ţarigrad, au încungiurat Udriiul cumultul mai strâns decât Balduin și trimiţind la ceidinlontru, îi înfricoșea, dzicând să nu gândiascăcă să va mai scula de supt cetate de nu o vadobândi sau cu armele sau cu închinăciunea;ce cii din cetate, numai căci audziia a săpomeni pentru închinăciunea cetăţii, mai tareaţiţindu-să, răspunsără precum de acmu înaintenici un legământ și nici o credinţă mai poate fiîntre greci și între latini, căci și credinţa le iastelunecoasă și nestătătoare și căci se poartă cătrăcei ce s-au dat supt mâna lor cu o vrăjmășiiemai cumplită decât de jiganie sălbatică.

După acestea fără nici o ispravă solii, Henric

cu tot de-adinsul s-au apucat a bate cetatea.Așijderea cei dinlontru, nu cu mai mică bărbăţie,le sta împotrivă și să apăra. Între acéstea, IoanAlexie de iznoavă, de la arhondii grecilor rugat,cu românii săi și cu mulţime de tătariîntragiutoriu cetăţii viind, din toate părţile auîncungiurat tabăra lui Henric; ceștea băteacetatea, iară românii tabăra latinilor, din toatepărţile boţiia și nicicum de undeva să aducă întabăra lor zahara nu lăsa.

Henric, toate sfaturile pierdzind, au poroncitsă-i mai trimaţă de la Ţarigrad și altă oaste într-agiutor. Ce latinii, pomenind încă patima cea dean a lui Balduin, nicicum din Ţarigrad să iasănici vrea, nici îndrăzniia.[28]

Ce apoi Thoma, patriarhul de Ţarigrad<acesta era patriarh pus de la latini, iară nuorthodox>, carile de curând ieșisă de la Vineţiia,blăstămându-i și afurisindu-i de nu vor mergeîntr-agiutoriu, de nevoia blăstămului li-au căutat,vrând nevrând, a ieși din Ţarigrad. Ce încăpănă a sosi acest agiutoriu, Henric, vădzind căși cetatea nu iaste de dobândit și acmu șitroahnă de boală îi întrasă în oameni, i-au căutatnoaptea a să scula de supt cetate și au luat spreDidimotih; pe drum oricâţi îndrăzniia și ieșiia laharţ cu românii și cu tătarâi, toţi sau pieriia, sauîn mânule nepriia[ti]nului cădea.

Ce iarna apropiindu-să, Ioan s-au întorsînapoi; iară Henric, mărgând supt cetateaDidimotihon, au încungiurat-o și cu tocmală depace au și luat-o.

Capul XVII. Arată-să pentru ce Ioan Alexie austricat pacea și cu grecii și câteva a lui

războaie cu năroc

Anul 1206, Ioan Alexie, viind cu oștile suptFilippopolis, unde Alexie Aspiatis, carile eramai mare cetăţii, puindu-să împotrivă șifăcându-să neascultătoriu poroncăi, i-au datpricină a-și clăti mâniia asupra cetăţénilor; șiașé, prindzind pe Aspiatis, îndată au poroncit del-au spândzurat de o bârnă și răsipind șicetatea, pre mulţi cei mai de frunte lăcuitori auomorât, iar încă și mulţi mai de vréme cu fugascăpând, unii au trecut la Răzsărit, la TheodorLascar, al ţii au întrat în Udriiu; iară unii,mărgând în Didimotih, ș-au făcut cu latinii paceși ș-au luat să le fie cap Theodor Vrama.

După fuga acestora, încă mai cu urgiemâniindu-să Ioan, îndată ș-au aședzat lucrurileîn Misia și de ciia precum asupra latinilor, așéasupra grecilor cu mare vrăjmășie au purces.Așé Ioan de mânie pornit, cătră ai săi ostașinenumăraţi, încă și din tătari aducând, cu marerăutate au întrat în Thrachia și împărţindu-și

oștile, o samă au trimis asupra Udriiului, iarăaltele la cetatea rusilor (aceasta și astădzi săcheamă Rusocastron).

Oastea lătinească, care cu hatmanul lor Teroera pentru paza acelor părţi, cu îndrăzneală debătaie apucându-să, în clipală cu toţii în locpieriră. După această izbândă tătarâi audobândit și cetatea Aprul șau și fărmat-o.

Într-acéiași fierbinteală, tocma pănă laRodosto slobodzindu-să, i-au ieșit înainte cuoaste Theodor Vrama, carele era hatman oștilorlătinești, céle ce sta pre lângă Udriiu. Ceîmpotriva nepriiatinului nicicum putând sta,îndată au dat dos; iară tătarâi în silă dobândindcetatea, au făcut-o atocma cu pământul, iară pelăcuitori pe toţi i-au luat în robie.

După această a rodosténilor prăpădenie,tătarâi tot cu un ciambul și Perinthul (aceștiia îidzic acmu turcii Iregle) și Daoniul apucândpănă în temelie l-au răsturnat.

Cătră acéstea, nu numai cetăţile carile era pemarginea mării, ce încă și céle mai de la uscatde focul răutăţii aceștiia nepârjolite și nearse n-au scăpat, căci românii și cu oardele tătarâlor,carile îmbla după dânșii, cevaș macar pre acolonecălcat și nestropșit n-au lăsat; precum șiArcadiopolis (aceștie îi dzic turcii Burgaz),

Ciorlu și Misina (aceasta-i Cănăclă) cu toatesatele și orașele de prinpregiur, nevoile célemai gréle au păţit.

După aceasta, și pănă supt zidiulŢarigradului prădând, orașul Athira (aceasta-iChiuciuccecmeg é) pănă în pajiște l-au prădat,așé cât nici pruncii din fașe n-au cruţat.

În scurt, din toate cetăţile câte sintîmpregiurul Udriiului și a Ţarigradului numaiViza și Silivriia au scăpat de dânșii nedobânditeși neprădate.

La ieșitul acestui an, Ioan Alexie, domnulromânilor, de iznoavă au întrat cu oștile sale șicu oardele tătărăști în Thrachia ș-au mai apucatși alte cetăţi câte rămăsése nesupusă, deosăbide Didimotihon și Adrianopolis, la carile macarcă să ispitisă, însă neputând ceva isprăvi, li-aupărăsit și așé s-au întors înapoi.

După înturnarea lui Ioan, didimotihénii șiudriianii închinându-să lui Henric, el cu marebucurie trimiţind din Ţarigrad oaste, au cuprinsși acele cetăţi. Iară ce răutăţi (dzice istoriculHoniatis) au făcut vlahii cu tătarâi cu acestea alor prădzi și jacuri, într-acesta chip era, ca carilenici s-au mai vădzut vréodânăoară, nici pot săle încapă cineva cu mintea.

Acéstea dară sint carile din Nichita Honiatisistoricul, anume și mai pre larg pentru neamulromânilor și de războaiele lor cu grecii, apoi șicu latinii avum a dzice.

Capul XVIII. Arată-să războiul lui Lascaris cusultanul Alaiddin

Împărăţiia grecilor, după ce nou scaunprecum putusă la Nichita (precum mai sus s-aupomenit) își aședzasă și Theodor Lascarisacmu fărâmate și strinciunate lucrurile împărăţiiinu puţin le întemeiasă și le cârpise, alalţi domnigrecești, carii în partea Evropii pe la Mora și pealte locuri împrăștiindu-să, nu căuta unul pealtul să să agiutoriască și împrăștiate mădulărileîmpărăţiii la un loc și la un trup să le culeagă șisă le uniască; ce fietecarele ce ţărișoa ră șicetăţuie apucase, acoloș singur șie nume și titulde împărat puindu-și, monarhiia a sa să fie șiprecum el nu mai iaste de dânsa vrednicsocotiia. (O, cât de orb lucru iaste nărocul! O,cât de dragă iaste omului fără socoteală cinsteala carea nu să poate sui! O, cum ia Dumnădzăuîntăi mintea aceluia ce va de tot să-lpohârniască, apoi îi ia și putérea!)

Însă numai Theodor Lascaris, om fiind întoate lucrurile vrednic și ales de cârpirea asfărmată și ruptă haina și coróna a împărăţie ca

aceasta; când Ioan Alexie cu tătarâi făceaciudésele sale asupra latinilor, TheodorLascaris, încă vréme de răzsuflare apucând, elîncă cu câtă oaste putusă strânge au cuprinsEfesul și alte cetăţi câteva, la Anadol, suptstăpânirea sa au adus.[29]

Cu acéstea, mânioasă furtuna grecilor încăneîndestulindu-să, scornit-au și pe Alexie (carileodată fusése împărat, de carile precum Balduinprindzindu-l să-l fie trimis în Ghermania ampomenit), de unde scăpând, precum dziceGrigoras, nu mulţemiia lui Dumnădzău că videaîmpărăţiia grecilor a să întrăma și scaunul a-șiîntări, ce lui Theodor zavistuind, au trecut MareaEgheul și sau dus la sultanul Iconii Athatin(acesta la istoricii turcești să cheamă Alaiddin),carile, cu 200 000 de turci, singur într - agiutoriului Alexie viind, căruia împăratul numai cu 2 000de călărime și 800 de pedestrime (căci maimultă oaste nici și avea), cu bună inimă au ieșitînainte.[30]

Deci vrăjmașe bătaie dându-și, turcii întăi detot biruisă pe romei și singur sultanul asupra luiTheodor năvălind, atâta de tare l-au lovit cubuzduganul în cap, cât capul învârtindu-i-să, s-au pornit ca mortul de pe cal; după ce au cădzutîmpăratul gios și îndată dezmetecindu-să, cusabia întăi de tot amândoaă picioarele calului

sultanului au curmat; apoi sultanul de pre calprăvălit fiind, cu o lovitură capul zburându-i,îndată l-au rădicat în suliţă, carea vădzind alalţiturci au dat dosul cu toţii a fugi.

Acolea au prins și pe Alexie împăratul (carileși socru era lui Lașcaris), ce altă ceva rău a-iface Lascaris n-au vrut fără numai, în portcălugăresc îmbrăcându-l, în cinste l-au ţinut șide toate câte trebuia deplin îi da.

Iară Henric, după ce au stătut împărat latinilorî n Ţarigrad, cu netocmala domnilor greceșticarea avea între sine dezmeticindu-să (precumscrie istoriia Antisiodorénului), sculându-să cuoaste și mărgând, în vrémea a trei ani, pănă laanul 1210, iarăși au luat de la greci toatecetăţile Thrachiii, pre carile vlahii în anii trecuţide la latini le răscumpărase.

Iară Theodor, în anul 1222, după ce auîmpărăţit ani 18 în Nichia, au murit, lăsind laîmpărăţiie pre gineri-său Ioanis Duca.

[1] Iacov Predser, în Tâlcuirea istoriii lui IoannCantacuzinos, Cartea 1, Cap. 1

[2] Cartea 7, Cap. 15

[3] Nichita Honiatis, Cartea 1, list 236

[4] Honiatis, Cartea 1, Cap. 5

[5] Honiatis, Cartea 2, Cap.1

[6] Ia aminte obicéiul românilor noștri înrăzboaie, pre carile și pănă astădzi neschimbatîl ţin

[7] Honiatis, Cartea 3, Cap. 4

[8] Leat 1193

[9] Honiatis, Cartea 3, Cap.7

[10] Ia aminte și aicea cum deosăbéșteHoniatis și pe sirbi din vlahi

[11] Nichita Honiatis, Cartea 1, Cap. 4

[12] Socotéște și aicea cum Honiatisdeosăbéște pe vlahi și din bulgari

[13] Vedzi și aicea că Ioan cu vlahii săi sădeosăbéște și din misii, precum era deosăbit șidin sirbi și din bulgari

[14] Nichita Honiatis, Cartea 1, Cap. 6

[15] Honiatis, Cartea 2, cap. 5

[16] Honiatis, Cartea 3, cap. 1

[17] Ioan, cel dintăi domn a românilor

[18] Nichita Honiatis, Cartea 3, Cap. 2

[19] Honiatis, Cartea 3, Cap. 5

[20] Însamnă aicea cum românii au foststăpânind, precum în Misia, așe peste Dunăre,unde și acmu trăiesc

[21] Nichita Honiatis, Cartea de pre urmă, cap.4. Nichifor Grigoras, Cartea 1, Cap. 2

[22] Honiatis, Cartea 3, Cap. 7

[23] Anton Bonfin Decada 2, Cap. 7

[24] Însămneadză aicea că latinii cunosc peIoan, domnul românilor, strein în Misia, precarea cu sila armelor o apucasă de la împărăţiiagrecilor

[25] Calviz, la același an. Petavie, Partea 1,Cartea 8, Cap. 3

[26] Honiatis, Cartea de pe urmă, Cap. 5

[27] Honiatis, acoloși

[28] Honiatis, Cartea de pe urmă, Cap. 6

[29] Honiatis, Cartea de pe urmă, Cap. 8

[30] Nichifor Grigoras, Cartea 1, Cap. 1

Cartea a noaă - carea arată traiulromanilor de la începătura

hanilor tătărăști și a împăraţilorturcești pănă la năpada lui Batie,

când s-au tras românii iarășispre Ardeal

Capul I. Arată-să începătura hanilor tătărăști,de la Ginghiz han, din carile să trag hanii

Crâmului, supt porecla Ghierai

De vréme ce cursul Hronicului nostru auagiuns pre acéle vremi, în carile doaă mari șiputérnice stăpâniri, adecă a hanilor tătătăști înCrâm și a împăraţilor osmănești s-au început(carii cât de lat și de lung stăpânesc cine iastecarile să nu-i știe) socotit-am, precum și pentrua altor crăii de prenpregiurul nostru, cât mai prescurt și câte ceva nedzis și nearătat n-am lăsat;așé și pentru acéstea, pentru înștiinţareacititoriului nostru, cât vom putea mai pre scurt,nearătat să nu trécem, și mai cu de-adins căacéstea stăpâniri, nu numai vecine, ce încă șistăpâne fiindu-ne (așé Dumnădzău cuascunsăle sale și drepte giudecăţi învoind),pentru acéia noaă, românilor, pentru dânsele și

mai curat și mai bine a ști și a cerca ne trebuiedecât altora.

Noi dară cât au scris Laonic Halcocondila,ellenéște, Leonclavie <și Buzbecvie> lătinéșteși alţii mulţi, urmând lui Zacut Arapul, într-oparte lăsind célea ce din istoricii turcești și dintraiul nostru prin 22 de ani la PoartaSultănească (unde cea de moșiia lor vestire șicopiii decât cei străini mai curat o știu) amînţeles și am învăţat, pre scurt vom pomeni.

Și întăi pentru Ginghiz, marele han tătărăsc.Anul ieșirii acestui han foarte greșit iaste la toţiistoricii creștinéști (cuvântul acesta poftesc precititoriul să nu-l scrie asupra mândriii noastre,căci adecă pre toţi pre alţii îi socotim greșiţi și cacum noi numai am fi negreșiţi, ce să caute cudeadinsul și atuncea după plăcérea adeverinţiisă giudece). Greșit să fie anul dzicem, căcescriitorii creștinești[1] îl pun la anul de laminciunos prorocul Muhamed, ani 617, careleiaste de la Mântuitoriul lumii 1220; carea de ar fiadevărat, ar trebui ieșirea lui Genghiz han să fiemai pre urmă decât ieșirea lui Suleiman șah,tatăl lui Erdogul și moșul lui Osman (carile întăiau stătut împărat turcilor) cu 6 ani; căci Suliimanșah au ieșit la anul de la Muhamed (căruiaarăpéște îi dzic higiret) 611, carile iaste de laHristos 1214, ce după adeverinţa tuturor

istoricilor turcești, persiești și arăpești, caută șila istorié de noi făcută, în Prefaţie <pridoslovie>.Suleiman șah, moșul lui sultan Osman, cucâţiva ani au ieșit mai pre urmă decât Genghiz;și așé fără prepus să dovedéște că anul careleînsămneadză istoricii creștinești iaste greșit.

Pentru aceasta de va vrea cititoriul mai curatsă să înștiinţeadză, cérce Prefaţie istoriiinoastre, pentru Créștirea și descréștirea curţiialiosmăneștei, că acolo pre larg și mai cudovadă am arătat, precum ieșirea lui Genghizhan s-au tâmplat la anul higiret 608, carile iastede la Hristos 1212; carile cade în al optulé an alui Theodor Lascar.

Și așé și Patavie[2], amentrelea ascuţit avrémilor sămăluitoriu, să arată greșit, carilepune ieșirea lui Genghiz han cu dzéce ani maiînainte, adecă la anul de la Hristos 1202; ceGenghiz han, după socoteala istoricilor turcești,la anul 1212 au ieșit din tătărâmea cea mare,carea iaste vecină cu Hina.

Și mai denainte fiind tătarâi aciia suptoblastiia împărăţiii Indiii, Genghiz acestascuturând giugul de pre grumadzi, cu mulţimede tătari au ieșit în părţile împărăţiii persilor șiîntrând în ţara ce-i dzic Horasan, acolo întăi auizbândit vestită cetatea ce-i dzic Belh.

După ce au prădat și au sfărmat toată ţaraacéia, au clătit cu oștile încă mai înlăontrulPersiii și în 12 ani atâta au destrămat împărăţiiapersilor, cât la mărimea și putérea carea au fost,nici pănă astădzi n-au mai putut să să maiîntoarcă; căci, după scularea tătarâlor de acolo,domnii persilor, carii s-au putut strânge pe lalocurile lor, în multe stăpâniri s-au împărecheatși cine ce-au putut apuca au ţinut, pănă lavrémile lui Sofi, carile iarăși pre unii din domnisuppuind, au tocmit împărăţiia; însă la statul săucel dintăi să o aducă n-au <mai> putut.

Deci Genghiz hanul, după ce au stăpânittoată Persia 12 ani, au murit, lăsind în urma lui<pe> ficiorul său, Octai; acesta s-au numit șiGhierai (de pre carii hanii Crâmului și astădzi săîntitulesc cu acest nume).

Ghierai acesta, ca [și] cum lumii unul ar fi fostmonarh, toate a lumii împărăţii ca pre o moșieau împărţit-o altor fraţi ai săi, unora Asia, altoraEvropa, orânduind și poroncindu-le, cineșioarda sa luând (căci fără număr era de mulţi),să margă să-și suppuie ţărâle ce le-au cădzut înparté lor.

Unuia dară din fraţi i s-au vinit Moscul, Litfa,Polonie și Ghermanie; carile, la anul pomenit,cu oardele părţii sale sculându-să au întrat în

ţara Moscului și de tot au suppus-o, apoi autrecut în Litfanie și în ţara léșască, au slobodzitoardele ș-au prădat spre ţara nemţască, cât șicum liau fost voia; înapoi întorcându-să, s-auaședzat cu ședérea în Crâm, unde șed șiastădzi; însă marginele despre mare și cetăţileîn Crâm despre Ţarigrad era pe mânacreștinească. Și așé, de la acest ficior a luiGenghiz sau precum alţii vor a lui Octai, aurămas săminţiia familiii hanilor crâmești, careași pănă acmu cu multă prăsilă stă.

Iară ce dzice băsnuitoriul Simion: că tătarâicarii au scăpat din războiu, cu Laslău celminciunos să fie descălecat Crâmul, hirișeminciuni și povești fără nici un temeiu sint,precum înainte vom arăta; că Batie au fost dintr-alţi tătari, iară nu dintraceștea; ce acmu vinerândul să dzicem ceva pentru zmăul cu șéptecapete, împărăţiia turcului.

Capul II. Arată-să începătura neamuluiturcesc și a familiii aliosmanilor, carii astădzi

ţin împărăţia Ţarigradului, cu multe alteîmpărăţii în Asia, Africa și Evropa

Numele acesta, turc, cu năpaste iaste și sădă împăraţilor aliosmanilor, că numele acestaneluând sama scriitorii cei mai denainte a cuiau fost și cui s-au cădzut, atâta s-au întărit

obiciuirea, cât cu greu iaste a scoate din mintealumii numele acesta de pre împăraţii osmanilor.Ce adevărul iaste, că aceștea cărora acmu cutoţii turci a le dzice ne-am deprins, nu sint turci,ce stăpânitorii turcilor; carii cu multe sute de ani(de pe vrémea lui Eraclie împărat) mai denaintede aceștia, rumpând poarta de fier <pre carea laannul 1722 cu închinăciune, împăratul PeterAlexievici cu câteva alte cetăţi pe margineaMării Caspiii pănă la ţara Ghilianului suptstăpânirea sa o au adus> la Munţii Cafcasului(carea iaste între Marea Neagră și între MareaCaspiii și astădzi să cheamă Derbend, și cetateiaste cu acesta nume, carea hotăréșteîmpărăţiia rusască cu cea persască), au ieșit înpărţile Asiii, carii acmu să cheamă Turcmeni.

Pre aceștia mai pre urmă suppuindu-i sultanOsman, cel dintăi carile s-au numit împăratturcesc, de pre numele acelora, scriitorii,obiciuiţi fiind, li-au dzis și acestora turci, precummai gios cât să va putea mai pre scurt și maideșchis, vom sili să arătăm.

Cu multe vremi mai denainte, în tătărâmeacea mare fost-au un loc pre denafara Hinii(căruia istoricii arăpești îi dzic Cin și Cinimacin),căruia loc îi dzic istoricii turcești Deșticapceac,adecă Câmpii Capceacului. Tragu-să câmpiiaceștia din apa Donului pănă la Hina, trecând

peste apa Volgăi alături cu Uzbecul, pre carecâmpi dusu-ni-au vrémea și pe noi a-i videa. Pecâmpii acéștia lăcuia un neam de tătari, carii săchema oguzii.

Dintr-aceștia o samă sculându-să, au vinit ș-au cuprins locurile atuncea pustii, pre marginileMării Caspiii, ceale despre Răzsărit, carile sintîntre limanul ce-i dzic astădzi Cara Bogaz șiîntre mare Balta ce o număsc Hiva, care baltădespre Răzsărit are împărăţiia Ozbecului și aHavanului și într-însa dă o apă mare, careaacmu îi dzic Dara, iară la istoricii turcești săcheamă Nahra, de pre a cărie nume și partealocului acéluia să cheamă Nahra.

Oguzii dară acéștia, după ce au vinit pelocurile pomenite[3], pe vrémea în careacuprinsése Genghiz han Persia, anii de laMuhamed 611, carile iaste de la Hristos 1214.În cetatea Nahra era stăpânitoriu Suleiman șah,ficiorul lui Chialeb, nepotul lui Câzil Boga,strănepotul lui Baitemur și strănepot destrănepot, după câteva neamuri, lui Oguz han,nepotul lui Cai han, carii sint cei dintăi părinţi șistăpânitori oguzilor.[4]

Din neamul dară acestora, Suleiman șah,precum am dzis, audzind procopsala careafăcusă Genghiz han, după ce au întrat în Persia,

și câte ţări au suppus supt stăpânirea sa, anulpomenit s-au sculat și el cu 50 000 de tătarioguzi ș-au purces spre Asia să-și găsască și elniscareva locuri de stăpânire; și așé au ieșit înpărţile Midiii (carea turcéște să cheamăAzerbaigian), care ţară pre atunce era suptoblastie persilor.

Ce persii, fiind într-acea uluire și răsipă careale făcuse Ghinghiz han, Suleiman șah pre lesneau suppus toată ţara Midiii; după acéia,purcegând cu oastea să între asupra luiAlaindin, domnul turcilor (a căruia scaun preatuncea era la Iconie), vrând să triacă apaEvfrathului cu calul înot, acolo s-au înecat. Iarăcea mai de obștie istorie turcească scrie precumaproape de Halep, supt cetatea ce să cheamăBaber, să-l fie îngropat.

În urma lui au rămas trii ficiori: Erdogrăl,Ghiundoghidi și Dumdar; aceștia tustrei ș-auîmpărţit după moartea lui Suleiman și ţărâle cesuppusése și oștile. Deci Ghiundoghidi șiDumdar au purces cu oștile sale spre părţileRăzsăritului, pentru a cărora sfârșit istoriciiturcești cevaș nu pomenesc.

Iară Erdogril s-au slobodzit spre părţileEvropii și s-au apropiiat pănă aproape deHalep, ardzind și prăpădind; de carele vésteluând Alaiddin, sultanul Iconiii, au socotit că pre

luând Alaiddin, sultanul Iconiii, au socotit că preniam ca acesta, viteaz și vrăjmaș, mai bine cuprietenie decât cu neprietenie în ţara sa să-lpriimască; și mai vârtos aceasta a face l-auîndemnat marea nevoie carea avea de rămășiţatătarâlor, carii pre acélea locuri împrăștiiaţirămăsése și de toate părţile ardea și prăda.

Și așé Alaiddin, trimiţind înaintea lui Erdogriloameni, l-au poftit să vie cu pace și el cudragoste îl va priimi. Erdogril îndată lăsindgândul cel de neprietenie au vinit cu toţioamenii săi în slujbă lângă Allaidin sultan;cărora îndată li-au orânduit locuri pentru ședere,carile astădzi îl cheamă Carageadag și liafă șialtă ce li-au trebuit pentru hrană. Erdogrăl, dupăce au priimit slujbă, îndată s-au apucat și cunebiruită mână, în puţină vréme, toată ţara luiAlaiddin sultan de tălhărimea tătărască aucurăţit-o; pre unii prindzindu-i, pre alţiiomorându-i, iară pre alţii de tot peste hotarăleţărâi gonindu-i.

Alaiddin vădzind vredniciia și vitejia luiErdogril, în mai mare cinste și dragoste luându-l, l-au pus seraschéri peste toate oștile sale.Între acéstea tâmplându-să moartea lui Erdogril,Alaiddin acéiași cinste au dato lui Osman,ficiorul său (carelé, pentru tineréţe, cu numedezmierdat să chema Osmangic).

Osman luând cinstea tătâne-său, în vitejiia șipurtarea oștilor, cu multul covârșiia pre tată-său,Erdogril; și nu numai căci ţara lui Alaiddinsultan de nepriiatini necălcată și neatinsă oferiia ce încă și alte multe cetăţi din mânagrecilor luând, la stăpânirea lui Alaiddin sultanle alătura.

Între acéstea Alaiddin sultanul turcesc, sfârșitfiind de bătrânéţe, la anul higiretului 699, carileiaste de la Hristos 1300, fără ficiori murind, cusfatul și cu voia de obște, în locul lui au rădicatla stăpânirea turcilor pe Osman.

Așé Osman de ciia nume și putére de sultanluând și oștile oguzilor una făcând cu oasteaturcilor, ca un fulger de ciia în toate părţile săslobodziia și încătro mergea, fără izbândă șifără dobândă nu să întorcea. Și așé în 25 de aniși 5 luni, dzile 17, cât după moartea lui Alaiddinau împărăţit, toate ţărâle și cetăţile în Asia Mică,carile era supt stăpânirea împăraţilor grecești(osăbi de Brusa în Vithania și de Nichia) suptstăpânirea sa li-au suppus.

Osman, la anul de la Domnul Hristos 1326,în Enișehir de la Asia (unde scaunul din Iconiémutase) murind, au urmat la împărăţie ficiorulsău Orhan. Acesta au luat și Brusa și Nichea șitot altă ce mai rămăsése împăraţilor grecești laAnadol; apoi, trimiţind pre feciorul său

Anadol; apoi, trimiţind pre feciorul săuSuleiman, au trecut Bogazul pe la Caliopolis laEvropa și, luând cetatea Caliupolis, au prădat laEvropa pănă supt Udriiu.

Atâta era împăraţii grecești de nesocotitorilucrurilor sale (poate fi Dumnădzău vrând, să leia împărăţiia, întăi le luasă socoteala), că cândau adus véstea lui Adronic Paliolog, precumturcii au luat Caliupolis (carea iaste chéiaŢarigradului despre Marea Albă), dzic să fiie râsși să fie răspuns: Oh! Ce mare lucru, am pierduto poiată de închis porcii și un urcior de vin.

După Orhan au stătut al treilea împăratMurad, ficiorul lui. Acesta au trecut cu totul laEvropa, Udriiul au luat, Filippopolis și ŢaraMuntenească au suppus.

După Murat au urmat ficiorul lui, Baiezid,carele s-au poreclit Ildârâm, adecă Fulger.Acesta au cădzut rob pre mâna lui Temurleng șiacolo au și murit. După cădérea acestuia, prin 7ani au fost gâlceavă pentru împărăţie, întreficiorii lui, Musa și Suleiman și pănă mai preurmă au stătut la împărăţie Muhammed, ficiorullui Baiezid, apoi iarăși alt Murad au urmat, a cuificior au fost Fatih sultan Muhammed, carile auluat Ţarigradul.

Și așé de ciia din dzi în dzi împărăţiiaaceasta mărindu-să și crescând, pănă într-atâta

s-au lăţit și s-au înălţat, cât și celor cât de proștiștiut iaste și pline sint bibliotecile și turcești șicreștinéști de minunate și mari faptele lor;înainte a cărora de n-ar fi pus Dumnădzăumătaniile lui Leopold chesariului, cu armelenémţilor amestecate, pănă acmu toatăcreștinătaté în Evropa la primejdie cea de apoiar fi agiuns.

Capul III. Arată-să rândul crailor ungurești dela începătura crăiii lor pănă la năpada lui

Batie

Mai denainte decât a lua latinii Ţarigradul dinmâna romanilor, pre vréme lui Isachie Anghel,la anul 1193, pentru Bela craiul unguresc ampomenit, precum au fost el atuncea crăind șiprecum au fost și socrul lui Isachie, unde cursulanilor ne trăgea să dzicem și de moarté lui și decraii carii au stătut în urmă-i; însă noi, nevrândsă abatem cursul Hronicului pănă la luareaŢarigradului de la latini și pentru ca amestecaresă nu facem voroavei, am socotit cu deosăbitCap pentru craii ungurești să dzicem, pentru cacititoriul nostru mai curat să cunoască și în cevréme au fost Vladislav cel adevărat craiu înţara ungurească; pentru carele cititoriul, precumiaste adevărat înștiinţându-să, fără nici unprepus va cunoaște că Vladislavul celminciunos (pre carile băsnuitoriul Simion îl

cunoaște Laslău), pre vrémile în carile cubasnele lor în scaunul crăiii îl pun, nici au fost,nici au putut fi, nici la istoricii adevăraţi să află.

În anul dară, precum am dzis, 997, fost-aucraiu în ţara unguriască Stefan, ficiorul Gheizii,carile întăi și craiu s-au numit și la luminacreștinătăţii au vinit.

2: al doilea au fost Petăr Alleman, ficiorul luiGulielm și nepot lui Stefan. Leat 1034.

3: Otto, cumnat lui Stefan, leat 1041. Alţiiacestuia dzic Aba.

4: Petăr Alleman, de al doilea, leat 1044.

5: Andrias, întăi născut a lui LadislavPleșu<vu>lui, ficiorul lui Mihail, carele au fostfrate lui Stefan, leat 1047.

6: Bela, fratele lui Andrias, leat 1059.

7: Solomon, fiiul lui Andrias, leat 1063.

8: Gheiza Marele, ficiorul Belii, leat 1075.

9: Ladislav, fratele Gheizii, ficiorul lui Bela.Acesta Ladislav la istoricii ungurești să numéșteSfânt; ce acesta nu poate fi vâlhovnic lui Simionbasnă, căci iaste cu 167 de ani mai înainte

decât Laslău cel minciunos, carile au ucis cutoporul, cel din ceriu coborât, pe Batie, hanultătărăsc; că Ladislav acesta au stătut la crăieleat 1078, iară Laslău cel minciunos, carile dzicsă fie avut bătaie cu tătarâi lui Batie, au fost laleat 1242; ce pentru aceasta pre larg vom dzicela același an.

10: al dzecelea, după Sfântul Ladislav aufost crai Coloman, ficiorul lui Gheiza Marele, laleat 1095.

11: Stefan al doile, ficiorul lui Coloman,1116.

12: Bela 2, orbul, ficiorul lui Alm, leat 1136.

13: Gheiza 2, fiiul lui Bela 2, leat 1145.

14: Între Gheiza și între Stefan, înhronologhiia crailor ungurești să pune unLadislav al doilea, ficiorul Belii orbului, carile auapucat crăiia cu sila ș-au ţinut-o numai șéseluni, carile de pe vrémea annilor și de pe puţinăstăpânirea ce au avut nu poate fi Laslăul celminciunos, a minciunoșilor Simion și Misail.

15: Stefan <3>, fiiul lui Gheiza 2, leat 1165.

16: Bela 3, fiiul lui Stefan 3, leat 1176. Acestaau dat pre fiică-sa Maria, după Isachie Anghel,

pentru carile la locul său s-au pomenit.

17: Emeric, ficiorul Belii 3, leat 1199.

18: al acestuia urmași alt Ladislav, căruiaunii îi dzic ficior a lui Emeric, alţii amentrelea, laleat 1206. Acesta Ladislav încă numai șése luni<au stătut la crăie>, pentru carea Ricţiolul, înhronicul cel mare, socotéște precumhronologhiia ungurească cu greșală să fiepuind doi Ladislavi, carii veri doi ar fi fost, verinumai unul, pentru neapotrivirea vrémii; șipentru scurtă crăiia lor, precum am și mai dzis,nu pot fi Laslăul cel minciunos.

19: Bela 4, ficiorul lui Andreias; acesta austătut la crăie leat 1238 și bătrân au murit leat1275, după ce au crăit ani 37; în vrémeaacestuia au vinit Batie ș-au prădat părţileEvropii și au gonit și pre dânsul din scaun;pentru carile, cum i-au fost povestea, înainte laacela an vom dzice; iară acmu întorcându-ne,trebuie să arătăm, din doi Ladislavi, poate să săcuvie <vre>unul cu Laslău cel din basna luiSimeon Ungureanul? iară pentru Laslău acelminciunos, așijderea vom dzice la anul, cândplăzmuitorii îl fac că s-au bătut ș-au omorât peBatie; iară pentru alalţi crai ungurești carii auurmat, vrând cititoriul să să înștiinţédză, caute laistoricii lor și ales la Bonfin, Sansovin, Dolion șialţii și acolo îi va afla, căci noaă ni-au fost

alţii și acolo îi va afla, căci noaă ni-au fostsocoteala să ducem rândul acestor crai numaipănă la Batie, pentru ca și Hronicul nostrucredinţa să-și pliniască și băsnuitorii gura să-șiastupe.

Capul IV. Dovedéște-să precum din doiVladislavi, carii la istorici să pomenesc, nici

unul pe vrémé când au vinit Batie n-au fost lacrăie

Mărturisesc cititoriului că, când scriiamHronicul nostru, la Mosc, unde cărţile de triabăîncă tot sint rari, aflându-ne, pe Bonfin istoricul(carile între toţi scriitorii pentru lucrurileungurești mai curat și mai credincios să are), lamână a avea n-am putut; ce izvodul crailor l-amscos din hronicul cel mare a lui Ricţiol, precarelé l-am potrivit cu istoriia lui Dlugoș, leahul,și cu hrono[lo]gul [lui] Calviz și cu a lui Moreriistoricesc lexicon; și dintr-aceștia culégând(căci și ei din Bonfin scriu și lui urmadză); iarăacmu, când de iznoavă din lătinesc în limbaromânească l-am prefăcut, nu numai Bonfin, ceși alţii câţiva istorici la mână viindu-ne, li-amînfăţășét cu hronologhiia lui Ricţiol, pre carele întoate cu istoricii ungurești într-un glas l-am aflat,fără puţină neatocmire ce să arată pentru aniicarii fietecare craiu în ce vréme au stătut craiu șiîn ce an au murit; ce toată neatocmirea lornumai în doi ani stând, noi tot hronologhiia lui

Ricţiol am urmat.

Ladislav dară (sau cum alţii dzic, Vladislav)cel dintăi stătut-au la crăiia ungurească, dupătată-său Gheiza, la anul de la Hristos 1078, șidupă ce au trăit în stăpânire 17 ani, la leat 1095au murit. Acesta au dat pe soru-sa Solomiradupă domnul de Dalmaţia și de Croaţia, a căriiabărbat după ce au murit și ţărâle acélea înmoștenirea ei rămâind, le-au dăruit frăţinesău,lui Ladislav. După acéia Ladislav și Bulgariia șio parte de ţara rusască (carea era supt crăiialéșască) cătră stăpânirea sa leau adaos; fost-auadevărat om creștin, legii râvnitoriu și în mirosulsfinţeniii viaţa ș-au petrecut, pentru carea taremărturisesc epistoliile papii Grigorie al șeptelea.Avut-au biruinţă și asupra tătarâlor, ș-au muritprecum am dzis, la leat 1095, iulie 30.

Acesta nu poate să fie acel Laslău, căci aniiistoricilor adevăraţi dovedesc precum cu 167 deani mai înainte au murit decât năbușirea luiBatie în ţara ungurească. Așijderea nu poateacesta Vladislav să fie Laslău cel minciunos,căci cu mulţi ani mai înainte românii au fost pre

locurile lor, precum în multe locuri înapoi deistorici vrednici de credinţă am arătat; și maivârtos unde am istorisit războaiele acestuiLadislav carile au avut cu tătarâi.

Așijderea, arătat-am și din Dlugoș și dinStriicovschie, istoricii léșești, căci de ar fi ieșitromânii de la Râm întăi supt acesta Vladislav n-ar fi avut de unde să margă într-agiutoriupolovţilor, nici polovţii și pecinighii ar fi avut deunde săși împrumuteadze limba și să o[a]méstece cu cea românească. Ce acésteafiind mai curate decât ar trebui a să dovédi, maimult cuvântul pentru ce să lungim nu avem.

Deci să videm și pentru Vladislav al doilea.Acesta au fost ficior lui Emeric, precum în izvodam arătat, ș-au stătut la crăie leat 1206, și,precum mărturiséște Bonfin, au stătut în crăienumai 6 luni. Așé mărturiseaște și hronologhiialui Abraham Bacșai, macar că Dlugoș scrie săfie crăit un an și 2 luni și, la leat 1207, au murit.Aceste din Bonfin și Abraham și Moreri; acésteaadeveréște Ricţiolul, în ghenealoghia crailorungurești, și numai 6 luni să fie crăitmărturiséște.

Acesta Vladislav încă nu poate fi Laslăulmincionos a măzacului Simion, căci și acestaau fost cu 36 de ani mai înainte de întrarea luiBatie în ţara ungurească.

Așijderea, nu poate fi căci scurtă vrémea așése luni nu rabdă adeverinţa istoriii să fie pututlucra câte spun băsnuitorii c-au lucrat.

Așijderea nu poate fi căci de la anul 1206 șide pe această vréme și încă cu sute de ani maiînainte, precum românii să fie fost cu domnii șicu stăpânire, din istorici am arătat și înainte dinistorici iarăși de credinţă vom dovedi.

Așijderea nu poate fi Vladislav acestaLaslăul lui Simion, căci cu câţiva ani maiînainte, adecă pe la anii 1186, vlahii s-audespărţit de la împărăţiie Ţarigradului și multetăzboaie după acéia au avut cu Isachie Anghel,precum înapoi pre amănuntul, din istoriculNichita Honiatis liam scris.

Așé dar, minciuna băsnuitorilor de Laslăul lormai goală decât pilugul piuliţii rămâind,Vladislavii cei adevăraţi dintr-acea basnă sădezbat. Iară ce craiu unguresc au fost prevrémea când au întrat Batie în ţara ungureascăși ce războaie au avut cu dânsul, vrândDumnădzău, la anii carii s-au tâmplat, maiînainte, la rândul lor, pre larg să va dzice.

Capul V. Arată-să precum românii ceștidincoace de Du<nă>re să fie luat protecţiia

lui Andreas craiului unguresc

Pre vrémea ce împărăţiĭa la Nichea IoannisDuca, în ţara ungurească era craiu Andreas aldoilé, ficiorul Belii al triilea, carea la anul 1207

au fost stătut la crăiia ungurească.[5] În vrémeaacestuia craiu, din diplomatele și pravilele carileau aședzat el în ţara ungurească, fără îndoinţăcunoaștem precum părţile Vlahiii dincoace deDunăre să fie fost supt protecţiia crăiii ungurești;căci pomenitul craiu în titul diplomatelor săpomenéște craiu și a Valahiii; care titul în Cartéa doa aședzământurilor pravilelor lui Coloman,craiul unguresc, scrie așé: Andreas Dei gratia,Hungariae, Dalmatiae, Croatiae, Ramiae,Serviae, Gallitiae, Lodomiriae, Rex inperpetuum. Adecă: Andrias <cu mila luiDumnădzău> totdeauna craiu a Ungariii,Dalmaţiii, Croaţiii, Ramiii, Serviii, Galiţiii și aLodomiriii i proci.

Iară Galliţia pre atunci să să fie chematVlahia din Marea Neagră pănă la Tisamărturiséște Sambuţie, istoricul unguresc, întâlcuirea a unor cuvinte și nume ungurești.Aceastași adeveréște și Leunclavie, înPantecte, Cap. 174, unde dzice: Valahia toatămai denainte s-au fost chemând Galliţiia;precum și diplomatele crailor mărturisesc.Scrisu-s-au acea diplomă a lui Andreias craiu laanul 1222.

Iară Andrias, după ce au crăit ani 31, la anul1238 murind, urmat-au la crăiia ungureascăficiorul său Bela al patrulea, cu acesta nume,

într-a căruia vréme au fost poiadea tătărască cuhanul Batie.

Deci toată pricina împotrivirii basnelor cuistoriia cé adevărată, întracesta punct stând, sili-vom ca, curat și pre amănuntul, toatenăbușiturile lui Batie la locul și la anul lor să learătăm și toate răutăţile, morţile, prădzile șirăssipele cari le-au făcut în părţile Evropii să leistorisim; căci așé bună nedéjde avem căcititoriul nostru, de-i vor fi sunat mai denainte laurechi basnile lui Simion Ungureanul pentruLaslău craiu și pentru descălecareaMaramorășului cu romani, acélea sunete toatenemică adevărat însămnătoare să iasă și înlocul lor adevărata a adevăraţilor scriitori istoriesă puie; că precum pănă acmu am făcut, așé șide acmu înainte vom face, toate din istoriciistreini și vrédnici de credinţă culegând, nemicăaltă ceva al nostru vom pune, nici vom adaoge,fără numai o a istoricilor alcătuire și mărturieaducând.

Capul VI. Arată-să cea dintăi a lui Batienăpadă și cum i-au închis atuncea românii

poticile munţilor, de n-au putut într-acea datărăzbate în ţara unguriască

După câtă trudă ni-au adus băsnuitorii cuLaslăul lor cel minciunos, atâta odihnă simţim

acmu când noi într-o parte dându-ne, toţiscriitorii streini condéilé mai ascuţite decâtsulele și mai lungi decât suliţele, asupră-le-șibuăreadză și ca niște buni vitéji a istoriiiadevărate păzitori și scutitori, din trufaș scaunulminciunii prăvălindu-i, ca fumul și pulberea devântul vivorât împrăștiindu-i și rășchirându-i îiface, așé ca după ce le va pieri numele cusunet, să treacă și să să întoarcă și nici locul sănu li se mai afle.

Deci dară Patavie, în carté Sămăluiriivrémilor, parté 1, carté 9, cap. 3 din Navcler[6],cea dintăi a lui Batie năbușire o pune cu 39 deani mai pre urmă decât ieșirea lui Genghiz han,a căruia nepot acmu Crâmul stăpâniia, precumîn céle trecute am arătat.

Batie dară acesta, la anul de la Hristos 1236,sculându-să din tătărâmea céia ce iaste pesteapa Volgăi (aceștiia vechi gheografii ellenești îidzic Rra), iară oardele acélea astădzi săchiamă ruséște Zolotaia Orda, și viind, întăi auîntrat în hotarăle împărăţiii rusești și îndată aurăzbit cetatea Volga (carea acmu să socoteaștesă fie fost unde iaste Ajdrahanul); de acolo sprepărţile de Crivăţ slobodzindu-să, în lung și în lat,toată ţara moschicească au prădat și au fărmat.

Iară la al doilea an, au încungiurat și stoliţa

Moscului și au și dobândit-o; și prindzind, sau înrăzboiu omorând, pre Gheorghie, marele knédza moscalilor, tot neamul rusesc au supus suptstăpânirea sa, puindu-le de la sine knedzi preIaroslav, fratele lui Gheorghie marile knédz.

Așé Batie, după ce au suppus ţaramoscalilor, scrie Marin istoricul [7], precum s-auslobodzit în gios spre vlahi; ce vlahii, unafăcându-să cu săcuii, lăcuitorii Pannoniii, auînchis căile și poticile munţilor și tare locurileacélea păzind, au împins pre tătari înapoi și nui-au lăsat pre acolo să treacă mai spre părţileApusului.

Vadză aicea cititoriul și să să scrăndăvascăde minciuna băsnuitoriului, căci din istoricii ceiadevăraţi curat să dovedéște că Batie, încăpănă a nu întra în ţara unguriască, volohii (sauprecum istoricul Marin le dzice olahii) cu săcuii,puterile împreunându-și, lui Batie pre acélealocuri n-au dat trecătoare, pentru carea aucăutat tătarâlor a-și muta șleahul prin ţaraléșască în Silezié, precum mai gios vom arăta.

Cum dară să prinde sula în sac și măciuca înpungă (creadză cititoriul și iarte proastelornoastre cuvinte, căci cătră băsnuitori ca aciia,pilde ca acestea să prind), cum putu fi volohii,carii în temniţile Râmului fiind, să opriască

întrarea tătarâlor în ţara unguriască; ce așétrebuie să să rușineadză măzacul <carileistoriile necitind, basnelor urmadză>.

Capul VII. Arată-să prada lui Batie în ţaraleșască și în Silezia

Batie vădzind că calea prin Volohia i s-auînchis și prin acea parte încătro îi era voia atréce n-au putut, leat 1240, iarăși au întrat în ţaraléșască; și răzsipind cetatea Liublinul, prin totanul acela din ţara léșască afară n-au ieșit; cenime împotrivă stându-i, au tot prădat ș-auomorât pănă au agiuns la Visla.

Iară leat 1241, iarna, trecând Visla pegheaţă, au început a prăda și într-acélea părţi;împotriva lui Batie au ieșit palatinul cu oaste; șiîntăi cu năroc mărgându-i, au scos prada dinmânule tătarâlor; ce cu aceasta mai multîntărtându-să Batie decât biruindu-să, într-același an, mart 18, asupra léșilor năvălind,mare moarte și stricăciune au făcut într-înșii, decare lucru vădzind Boleslav, craiul léșesc, și toţidomnii léșești, că nu vor mai putea să steaîmpotriva tătarâlor, luându-și doamnele și ce ș-au putut apuca de prin casă, unii au fugit laSeleziia, iară unii împreună cu craiul au scăpatîn ţara ungurească.

Tătarâi biruitori și ţara léșască fără nici oapărare rămâind, după izbândă au vinit laCracov, carile atuncea era scaunul crăiii.

După <ce> au răzbit și Cracovul și l-auaprins de au ars pănă în pământ, de ciia acoloș-au împărţit oștile în doaă părţi; deci singurBatie cu o samă de oști au purces să goniascăpe craiul în ţara ungurească, iară cu o samă autrimis seraschériu pe Peta, carile, mărgând, auprădat toată Sileziia și Bohemié.

Ce tătarâi aceștia, trecând pre lângăVratislavia și agiungând la Ligniţi, acolo li-auieșit cu oaste înainte ducul Henric. Deci întăi i-au mărs războiul oarece cu năroc; iară mai apoi,necredincios nărocul războaielor faţa întorcând,cu nepovestită răzsipa și prăpădéniia oștii saleși el au pierit. Minune scriu istoricii pomeniţi, demoartea carea s-au făcut creștinilor într-acelrăzboi, că tătarâi după ce au izbândit, dzic, săfie tăiat de la tot mortul câte o uréche și cu aceleurechi să fie împlut 9 saci și să-i fie trimis laBatie pentru dovada biruinţii lor.

Capul VIII. Arată-să precum Bela, craiulunguresc, adevărat au cerșut agiutoriu de la

chesariul și de la alţi crai; ce n-au luat; șibătaia fără năroc carea au avut cu Batie

Precum apa nu să poate ţinea în ciur, așéminciuna nu poate să să stăruiască în basnelesale; ce ca năsipul în ceasornicul cel de steclă,unul după altul scurgându-să și cu singurăgreutatea sa răsturnându-să, nu stă pănă de totsă deșartă. Într-acesta chip și basna pentruLaslău și pentru aședzarea românilor de ladânsul în Maramorăș prăvălindu-să, nu săpoate opri pănă nu-și arată deșărtăciunea șisărăciia. Bonfin[8], Decada în 2, Carté 8, întratullui Batie cu tătarâi în ţara ungurească așé îlscrie: Bela, dzice, ficiorul lui Andrias, de-abiiaîmplusă cinci ani în crăie, când tătarâi în ţaraunguriască năbușind, sufletele ungurilor greuau dosădit, carii ieșind din ţara léșască au vinitla poarta carea să chiamă Rodana (acestuia locstrâmpt îi dzice Uréche vornicul Rodna), careaiaste la hotarăle Ardialului și a ţărâi ungurești;iară păn’a agiunge la acesta loc (pre alte părţifiind toate poticile închisă) i-au căutat a tréceprintre ţara rusască și printre comani, făcând șideșchidzind cale de trii dzile, tot pri’ntregulmunţilor; și așé precum am dzis, răzbind laRodna, acolo au aflat pre palatinul craiului Belii,carile păziia acea trecătoare; ce pre acestaîndată biruindu-l au întrat în ţara ungurească.

Iară Bela, vădzind prăzile și răutăţile careletătarâi făcea în ţărâle vecine Ungariii, au trimisla Frideric al doilea, împăratul Apusului, și la

craiul franţuzesc și la cel inglizesc, rugându-săpentru agiutoriu; ce puţin au folosit, căci Belaavea atunci gâlceavă cu ungurii săi, cariibucuroși era: ori cu ce mijloc ar fi, numai dedâns să să izbăvască.

Deci Bela, vădzind nevoia ce-i vine asupră șinici de la ai săi, nici de la streini vréo nedejdeavând, întăi ș-au trimis crăiasa în Austriia, iarăel cu câtă oaste s-au putut găta, au stătut faţă șigróznic războiu au avut cu Batie; ce neoprit fiindbiciul lui Dumnădzău asupra ţărâlor acelora,Bela fu biruit și oastea lui mai toată prăpădită,singur din războiu cu puţini scăpând.[9]

După aceasta Bela, vădzind că în ţara sa săsă sprejinească sau altă oaste împotrivanepriiatinului său să puie nu-i putinţă, i-aucăutat și lui cu fuga a scăpa, și așé, leat 1242,din războiu pedestru scăpând, au ieșit înAustriia, unde și doamna îi era trimisă; ceFrideric, ducul de Austriia, pizmă véche pe Belaavând, în vrémea slăbiciunii lui, mijloc derăscumpărare aflând, i-au jăcuit toată avéreacarea crăiasa cu dânsa adusése; și așé gol șidezbrăcat, l-au gonit din ţara sa. Bela încă,încătro lua nemaiavând, au ieșit cum au putut înDalmaţia; iară de acolo tocma la ostroavelemării, ce-i dzic Andriatică, să fie trecut, scrieAbraam Bacșai în hronologhiia crailor

ungurești.

Capul IX. Arată-să înturnarea lui Batie cutătarâi înapoi și a Belii la crăiia sa

Batie, după fuga Belii în Austriia, au stătut cucoșul în ţara ungurească și acolo în toate părţilenăvrapii și ciabulurile trimiţindu-și, în ţaranemţască pănă la Dunăre prădasă și arsése;împotriva a cărora Frideric împărat au trimis cuoaste pre doi ficiori ai săi, pe Conrad și peHenric (căci, singur având războiu cu papa,bătea cetatea Favenţia), carii viind asupra lor,puţin lucru ar fi procopsit de nu ș-ar fi stricattătarâi singuri șiie, căci încătro mergea, toatesupt foc puind, macar că de jacuri și dobândăfără samă încărcaţi era, însă la mare lipsa hraniiau vinit cu toţii; înainte a mai prăda ficiorii luiFrideric vetejéște oprindu-i, de foame siliţi șiîmpuţinaţi fiind, li-au căutat din ţara ungureascăa ieși și la ale sale a să întoarce.

Pentru sfârșitul lui Batie în doaă féliuri spunscriitorii; unii dzic precum în războiul cu ficioriilui Frideric să fie pierit; iară Bonfin cu Dubraviespun[10] precum la locul său să să fie întors cutătarâi câţi i-au scăpat întregi. Iară Bela craiul, înanul 31 a împărăţiii lui Frideric la Apus,împărăţind asupra grecilor la Nichea IoanisDuca și în Ţarigrad Balduin al doilea, leat 1246,

fiind în Dalmaţia și audzind precum tătarâi auieșit din ţara ungurească și sau dus la locurilesale, cercatu-s-au doară să va putea întoarceprin Austriia să iasă în ţara lui. Ce ducul deAustriia nevrând să-i dea cale, el au strânscâtăva oaste în Dalmaţia și cu alta l-au agiutoritîmpărattul Frideric; așijderea și cavalerii deRodos și comesii de Franghipan, cu bună samăde oaste i-au vinit într-agiutoriu.

Aceștia atuncea să chema cruţiati, căci înhainele sale purta cruci cusute, pentru ca să săcunoască dintr-alţii; aceștia apoi cavaleri, fiindgoniţi de Suleiman, împăratul turcesc, au trecutla ostrovul Malta, leat 1252.

Cu această oaste agiutorindu-să Bela, auîntrat cu de-a sila în Austriia. Ducul de Austriiacu multă oaste împotrivă ieșindu-i, în tot chipulsă siliia să nu-i dea cale de trecătoare; ce Belape alt loc să treacă neavând, cu sabiia ș-aufăcut drum; de vréme ce tare cu ducul războiudându-și, fu biruitoriu și ducul în războiucădzind, toată oastea i s-au împrăștiiat, careaîncătro au putut.

Și așé Bela totdeodată și din Dalmaţia auieșit și pre ducul de Austriia au omorât și ţaraStiriii supt stăpânirea sa au luat și la crăiia sa înţara ungurească s-au întors.

Apoi, după ce s-au aședzat la crăiiaungurească, scrie Abraam Bacșai înhrono<lo>ghiie, precum acelor cruţiaţi șifranghipanilor să le fie dăruit multe sate și orașeîn ţara ungurească, întărindu-le cu urice devécinică moșie; și așé acea oaste de agiutoriusă fie rămas cu totul pre lo[cu]rile carile lededése craiul. Poate și de pre această istorie săfie schimosit basna sa Simion, în loculcruţiiatilor de Rodos pe romanii din temniţăleRâmului puind. Aflat-am și acestui craiu odiplomă în titul[ul] ei scris, tot într-un chip cu adiplomei carii era scrise de tată-său Andrias,adecă: Craiu a Ungariii, Dalmaţiii, Croaţiii,Ramiii, Sirbimii, a Galliţiii, adecă a Vlahiii.Scrisă este această diplomă la anul 1270, <iarăBela, după ce au crăit ani 37, bătrân de dzile, laanul 1274> murind, fu îngropat în Strigon. Într-acesta chip dară a fost războaiele lui Batie cualte neamuri și cu Bela craiul unguresc șiacesta au fost sfârșitul prădzilor și războaiele luiBatie și a Belii, caréle adevărat pe acéle vrémiau fost craiu unguresc.

De unde decât soarele mai curat să cunoaștecă povéstea pentru Laslău, carea dzice să fieomorât pe Batie și cum românii să-i fie bătut petătari, hireșă și goală minciună iaste.

Deci la anul 1255, Ioanis Duca, împăratul

grecilor, după ce au împărăţit la Nichia ani 33,au murit și au lasat în locul său pre fiiul săuTheodor Lascar cel Tânăr.

Macar că noi cu atâtea doveade și mărturiicâte pănă acmu înainte am pus pentru scornităbasna lui Laslău și pentru descălecareaMaramorășului cu românii noștri, odihnit să fienedejduim; însă noi adevărul să mărturisim, cuatâta încă tot nu ne putem odihni; de care lucru,cârpiturile minciunoșilor încă a mai destrăma șia șpârcui îndemnându-ne, încă și aceasta cătrăcititorii noștri a striga nu ne vom sii.

Capul X. Arată-să ciudat chipul basniiscornite pentru Laslăul cel scornit și

minciunos

O, omenite cititoriule! Cât de cu greu lucruiaste adeverinţa minciunii a afla și încă, după ceo afli, mai cu greu cade știinţa ii, că aflând nuafli și știind nu știi; că precum, viind întunéricul,altă nu putem afla fără numai că lipseștelumina, așé aflând minciuna, altă nu știm făr’ câtcă iaste lipsa adevărului, carea nici fiinţă, nicisupstare poate avea.

Râde-va poate cititoriul de surdă osirdiianoastră, căci chipul a căruia fiinţă în lucrurile firiinu să află a zugrăvi ne apucăm și corăbii în aer,

stânci pre apă plutind, lei și zmei plugurile prearături trăgând și altele ca acestea fosturi dechiteală <lucruri pre carile le zămisléștepărérea> a arăta ne nevoim.

Ce precum noi slobodzenie la râs îi dăm, așéși el icoana ce-i vom șerui trebuie nu de tot să olépede, carea macar că de altă trebnică n-ar fi,însă râsul poate să clătească și oarecare chipde trécerea vrémii să-i dea.

Pocitanié aceasta a lui Laslău (ce-i dziceSimion măzacul craiu unguresc și înPredosloviia hronicului lui Uréche o au adaos),în Capetele trecute atâta am înfruntat-o și la golam scos-o, cât mai mult <mai mult a o scutura n-ar fi trebuit; ce căci prin multă vréme> prin auzulcititorilor știm că s-au tăvălit și oarece chip deistorie adevărată au luat, pentru acéia și maitare a o scutura și din toate încheieturile a odeznoda și a o destrăma foarte de treabă și înadeverinţa istoriii de folos a fi am socotit. Căprecum cât iaste întunéricul mai des, atâtalumina să lumineadză mai tare și mai departeîși sloboade radzăle, așé pre cât să dovedéșteminciuna mai tare, pre atâta știinţa adevăruluisă curăţéște și să lumineadză.

Pocitanié aceasta dzice dară Simion să o fieluat din istoricul cel unguresc; iară din careistoric anume nu arată; dzice că în hronicul lui

istoric anume nu arată; dzice că în hronicul luiUréche nu iaste scris, iară el, socotind-o căpresémne va fi adevărată, n-au vrut să nu oscrie. (O, ce frumos giudecătoriu, asémeneaaceluia, căruia dzicându-i unul să gâcească ceţine strâns în pumni, el au răspuns că de-i vaspune numai forma lucrului aceluia, atuncea vaputea să giudece și anume să gâcească ce ţineîn pumn. Celalalt spuindu-i că ţine în pumn unlucru rătund și în mijloc găurit, gâcitoriul, dupămultă chiteală, i-au răspuns dzicând că altă nupoate fi fără numai o piatră de moară, căci acéiaiaste rătundă și în mijloc găurită. Tocma așéiaste și socoteala giudecătorului Simion,socotind numai căci iaste rătundă și găurită,iară nu ce poate pumnul cuprinde.) Așijdereadzice că acel Laslău să fie fost vâlhovnic, careadi pe limba slovenească să înţălége vrăjitoriu,căutătoriu în stéle; dzice c-au fost în légeapăpistășască și de la dânsul întăi au începutungurii a lăsa săc marţea și altele câtebuiguiaște tuturor sint știute.

Ce acestea cât de crude minciuni să fie, dinistoriia trecută s-au dovédit; iară el de unde auluat-o iată acii vom arăta.

Începătura și părintele basnii aceștiia, dupămultă trudă și osteninţă, aflat-am să fie fost unSava, ce-i dzic mitropolit bulgăresc și frate unuiStefan, carile întăi s-au numit crai la bolgari;

însă basna aceasta în izvorul ei, precum acelLaslău să fie luat agiutoriu de la împăratulRâmului nu scrie, nici ceva pentru acei românipomenéște; ce numai cum și în ce féliu i-au fostrăzboiul cu Batie și cum singur cu mâna lui să-lfie omorât, pre larg și cu ciudése amestecatpovéstește; precum noi în céle trecute, pre largam șeruit-o și cu negreaţa ei nu puţină hârtie ammuruit. Însă acolo câteva neatinse de dovadătrecând și nepomenite unile lăsind, aicea și célepomenite, pre scurt poftorim, și céle nepomenitevom adaoge; iară cititoriul pentru adeasepomenirea aceștii basne iertare ne dea, căci noisocotim că cine iaste numai o dată minciunos,trebuie în véci precum minciunos să fie să săareate.[11]

Capul XI. Iarăși să arată izvorul de unde aupiștit puturoasă basna pentru Laslăul ce-i

dzic vâlhovnic

Veade-să că neamul rusesc după ce s-auluminat cu credinţa orthodoxiii, foarte râvnitoriau fost să să înștiinţédze și de lucrurile ce s-auîntâmplat mai denainte în împărăţiia grecilor șiîn crăiia bolgarilor; căci hronicul rusesc toatăistoriia sa cu istoriia împăraţilor grecești și acrailor bulgărești alăturând-o, au scris, și prescurt de lucrurile lor încă însămneadză și alesunde au vădzut că să pomeane vréo ciudeasă

lucrată, cu mare osirdie în hronicul lor auamestecat-o; pentru care lucru, vrând cu unileca acéstea istoriia lor să împodobască, ca nișteoameni încă crudzi și prostaci în lucruri caacéstea, fără de nici o deosăbire, ce în mânăscris li-au vinit acéia nu numai în loc de istorieadevărată, ce încă și în loc de povéste sfântă auţinut-o ș-au credzut-o.

Acestora, dară, rusii cu drept suflet râvnitoriși cercători fiind, bulgarii, carii încă de mult înpărţile Evropii trecusă și cu pravoslavie săluminasă, vrând să aréte mare laudă și pohfalăneamului și numelui lor, cu toate istoriile șiciudésele lor i-au împrumutat și ca unura dinneamul lor li-au obștit.

Trei dară hronice mari rusești pănă acmu ni-au vinit la mână, unul ce să cheamă hronic, altulletopiseţi, al triile stepenna și în tustréle acésteapocitaniia acestui Laslău tot într-un chip o spun;carea iaste într-acesta chip: dzic că pe vrémecând au întrat Batie cu tătarâi în ţaraungurească să fie fost craiu acolo acestVladislav (căruia măzacul Simion îi dziceLaslău). Acesta mai denainte să fie fostpăpistaș, iară apoi Sava, mitropolitul bulgarilor,cu mare ciudeasă să-l fie întors la pravoslavie;iară pricina întoarcerii lui așé o scriu: dzic, căStefan, craiul bulgăresc, luând titlul și corónă de

crăie (iară de la cine să-l fie luat această cinstenu arată), Vladislav să-i fie râvnit și să fie dzis:cum poate domnul bulgăresc să să numascăcraiu și să fie la cinste atocma cu dânsul? Deciaceasta pizmă la inimă cocându-i, odată aflândvréme, s-au sculat cu multă oaste și au mărsasupra lui Stefan.

Stefan, vădzind că de bătaie n-are gătire șiputére ca acéia cu carea să-i poată staîmpotrivă, au trimis pe frate-său Sava,mitropolitul, rugându-l să să părăsască de cé s-au apucat și să trăiască ca niște vecini buni înfrăţie și prieteșug.

Sava, mărgând în tabăra craiului unguresc,nicicum să-i aducă la pace n-au putut, căcicraiul unguresc nicicum uréche spre pacepleca. Între acéle dat-au Dumnădzău o arșiţă șio căldură ca acéia cât toate apele și izvoarăleatâta s-au fost încăldzit cât n-au putut oameniisă-și potolească setea cu apa, și de au fostbând cât de multă, nu li-au fost folosind nemică.Într-acesta chip s-au fost încăldzit și vinul și altăbăutură carea au fost având cu sine în tabără.

Sfântul Sava, mitropolitul, vrând să aréteciudésă și minune-i carea era să urmeadză, într-adins au trimis la craiul unguresc să-i spuie căn-are cu ce-și potoli setea și să roagă să-itrimiţă puţinea gheaţă ca să-și răcească

trimiţă puţinea gheaţă ca să-și răceascăbăutura.

Craiul i-au răspuns că >ca< acéiași patimătrage și el și toată oastea lui și precum pestetoată faţa pământului au cercat și ghiaţă n-auaflat.

Sfântul Sava, luând de la craiul acestarăspuns, în taina sa s-au rugat lui Dumnădzăusă-i trimaţă ghiaţă să-și răcească vinul cu carélesă-și răcorească sétea. Dumnădzău rugaascultându-i, îndată în giur împregiurul taberiiau ploat multă piatră, din carea stringând și într-un blid puind au trimis craiului dzicându-i cuaceasta să-și răcească băutura și săporoncească și oștii, ieșind afară din tabără,să-și strângă, cât le va fi voia (căci în tabără niciun grăunţu n-au fost picat).

Aceasta audzind și vădzind craiul, l-aucuprins mare frică și nespusă spaimă și îndatădupă învăţătura Sfântului Savei, lăsindu-să nunumai de vrajbă, ce și de eriasa păpistășască(noi cuvintele hronicului precum sint dzicem)îndată s-au botedzat (ca cum latinii n-ar fibotedzaţi), întorcându-să la orthodoxie; atunciSfântul Sava i-au pus numele Vladislav, iară cenume să-i fie fost avut mai denainte nu scriu.

Iară cum să potrivăsc basnile de frumușel,cela scrie păpistaș fiind și vrând să facă veselie

pentru biruinţă asupra tătarâlor, au poftit de laepiscopii să-i dea voie să facă lăsatul săculuimarţea, iară acesta dzice că păpistaș fiind, maidenainte, pănă a avea războiu cu tătarâi, auvinit la pravoslavie și apoi au petrecut viaţăsfântă, cât și după moarte, din mormânt, multeminuni au făcut. Deci să mergem înainte săvidem și războiul cu Batie cum i-au fost.

Capul XII. Arată-să basna războiului cariledzic să fie avut Laslău cu Batie hanul

tătărăsc

Batie, după ce au prădat ţara Moscului și ţaraléșască, de ciia la anul 6756 (cu șése ani maipre urmă decât cum scriu toţi istoricii vremiiaciia), au întrat cu prada în ţara ungurească șiau agiuns pănă la Varad, unde era scaunul luiLadislav. Era, dzice, cetaté acéia tare foarte șidin toate părţile cu apă încungiurată, iară înmijlocul cetăţii au fost un stâlp de marmure, înaltpeste samă, cât abiia i să videa vârvul.

Deci Vladislav, în grabă, neputându-să gătide oaste sau de altă bătaie, s-au închis în cetateși suindu-să în vârvul acelui stâlp înalt, de acoloprăviia răutăţile carile pre denafară făceazlocistivul; și, neavând nici o facere, numai ce s-au fost rugând lui Dumnădzău cu atâta defierbinţi lacrămi, cât și marmurile acele

potricăliia, unde cădea din ochii lui Vladislav pepléșea stâlpului.

Așé el lui Dumnădzău rugându-să și culacrămile marmurile găurind, de năprasnă i s-auarătat un om lângă dânsul stând și dzicându-i:pentru lacrămile tale carea le verși, iatăDumnădzău îţi va da biruinţă asupranepriiatinului și tiranului spurcat; și îndată omulacela fu nevădzut.

După acéia Vladislav, cuborându-să gios depe stâlp (aicea cititoriul trebuie să-și opriascărâsul, căci minune sirbască să povéstéște),vădzu un cal înșelat, acolea, neţinut de nime,stând, și pe cal un topor. De pe aceastaVladislav cunoscând că iaste agiutoriul de laDumnădzău trimis, îndată luând toporul a mânăși pe calul acela din ceriu cuborât încălecând,cu câţi oameni au putut avea lângă sine, au ieșitdin cetate afară și s-au slobodzit asuprapăgânilor busurmani (că așé le dzicea istoriculsirbăsc).

Pe tătari îndată cădzu frică și nicicum debătaie apucându-să, plecară a fugi, iară unguriia-i goni și a-i fărma.

Dzic precum în războiu au fost și o sor’ a luiVladislav, pre carea mai denainte Batie robind-o, au fost-o luat muiare, carea multă stricăciune

au fost făcând ungurilor; ce viteazul Laslău,agiungând în goană pe Batie și pe soru-sa, peamândoi i-au despicat cu toporul, cel dinvăzduh oţelit.

Și așé, de ciia, ungurii pe toţi busurmaniiaciia au ucis, fără numai carii au priimit légeacreștinească, pre aciia au poroncit Vladislav să-i cruţă.

După aceasta izbândă, cetăţénii dzic să fiefăcut chipul lui Vladislav de aramă vărsat,ședzind pe cal și cu toporul a mână și să-l fiepus în vârvul stâlpului, pentru carea am dzis căau fost în mijlocul cetăţii și s-au fost rugândVladislav lui Dumnădzău din vârvul lui.

Capul XIII. Aduce-să înfăţășearea basneloristoricului bulgăresc cu a lui Simion măzacul

pentru Laslăul lor

Iată, omenite cititoriule, fântâna, iată și pârăulbasnii pentru Vladislavul din istoriia sirbascăsau Laslăul lui Simion măzacul. Vedzi șicunoaște că toată pocitaniia aceasta altă cevanu cuprinde, fără numai, precum am și mai dzis,crude basne și râncede minciuni cu caréle unsirbac au amăgit pe un rusac, vrând să areateprecum de la părinţii bulgari multe și mariminuni și ciudése s-au făcut.

Iară amentrelea din istoricii vrémilor aceloraaiavea s-au arătat că nici Vladislavul, niciLaslăul au fost pre vréme când au vinit Batie cutătarâi în ţara ungurească, nici din latin s-aufăcut orthodox, nici cu Stefan, dispotulbulgarilor, să să certe pentru pizma și zavistiiatitului și coroniii crăiești, nici cu Batie s-au bătut,nici l-au bătut, nici l-au omorât, nici cal dinvăzduh, nici topor din ceriu i s-au cuborât, nicistâlpul cel de marmure cu picăturile lacrămilors-au potricălit, nici sora craiului ungurésc aucădzut la robiia tătarâlor, nici muiare lui Batie aufost, nici cu frate-său, pentru bărbat, s-au bătut,nici frate-său cu toporul au tăiat-o, nici vreunade acéstea au fost, nici chip de adevérinţă saude istorie adevărată au; ce toate pănă la unascornituri de proști crieri și credzători de slabămente sint.

Că de ar fi fost vréunile de acestea, istoriciiungurești slava și lauda crailor lor și a lor n-ar fităcut-o, nici de la bulgari acéstea să să scrie arfi așteptat. Ce ei, adeverinţii slujind, mărturisescpatima și stricăciuné carea li-au făcut Batie,dintr-a cui mână craiul lor Bela, de-abiia pegios, din războiu au putut scăpa.

Așé basne și blojerituri și buiguituri sint câtecătră acestea Simion măzacul prepune șiadaoge. Că nici Laslăul acela de la împăratul

romanilor, oameni ca aciia într-agiutoriu au luat,fără <cât> cu îndemnarea lui au mărs cruţietii deRodos, de carii am pomenit, ce aceia nuîmpotriva lui Batie, ce împotriva ducului deAustriia i-au fost agiutoriu; nici împăratulFrideric (căci acesta era împărat pe vrémeacând au vinit Batie) au făcut vréodată giurământca să nu moarě om de sabiia lui; nici Laslăulacela pe tătari pănă peste munţi i-au gonit; niciîn apa Sirétiului înecându-să au strigatu[n]guréște: seretem, seretem, adecă (precumacelași măzac ungurian tălmăcéșt e ) așe-miplace, așe-mi place; nici sémnele prin pietri șiprin stânci să cunosc, pe unde au călcat caiiunguréști, că nici stâncile céle de piatră au fostatuncea humă sau tină în carile să poată tipăricopitele cailor; nici ungurii atuncea au început alăsa săc marţea; nici atuncea întăi s-au aședzatromânii în ţara Maramorășului; nici aceasta aufost pricina ieșirii lor de la Râm; nici poateacestea toate sau vréuna între istorii să sănumască; ce toate, pănă la una, scornituri și dinslabi crieri fătături sint; că cea dintăi a românilorîn Dachia descălecare și apoi întrînsanecurmată trăire din an în an și din istorici înistorici, cum au fost și cum s-au ţinut și cumtrăiesc, și pănă astădzi cu neclătite mărturii amdovedit și am arătat.

Așijderea Batie, când, cum și cu cine au avut

războiu și sfârșitul acelor războaie la cé au ieșitși Vladislavii cei adevăraţi pre ce vréme au fostcrai în ţara ungurească, din hireșe a lor și amultora vrednice de credinţă istorii, am istorisitș-am vincit; pentru carea nu într-a noastră laudădzicem, ce ce poftéște adevărul poftind șiurmând în bună nedejde sintem, precumcititoriul nostru, credinţa hrinicului, cu curatăsocoteală cercând și aflând; de nu ne vamulţămi, încailea în ce vom fi lipsit, ne vaagiutori și altor după noi, mai cu osirdie și maicu silinţă a scrie, pricină și materie va da.

Iară noi aicea sfârșitul Cărţii aciștiia făcând,înainte condeiul vom muta, cu carea, de va învoiDumnădzău, sintem să arătăm statul românilordupă prada lui Batie și de iznoavă ieșirea lorpre la locurile și moșiile sale, din carile în scurtăvréme ieșind, iară în scurtă vréme și fărăzăbavă la dânsele s-au întors, unde șipăn’astădzi trăiesc.

Sfârșitul Cărţii a noâa

[1] Hogé Sadi, în Predosloviia istoriii sale ce-izice Tagittevaric, adecă Coróna istoriilor

[2] Petavie, Partea 1, Cartea 11, Cap. 3

[3] Tarihul lui Hogé Sadi, în Pridoslovie

[4] Tagiut Tevarit, în Capul 1, pentru familiiaaliosmanilor

[5] Bonfin și Dlugoș, Tom. 1, Cartea 6, Cap.508

[6] Navcler, Cartea 2. Rodul 42

[7] Marin, Partea 2, Cartea 3, Cap. 13 și 16; șiîn epitoma Istoriii, la acesta an, la Ioan Gluverie

[8] Bonfin, Decada 2, Cartea 8

[9] Bonfin, acoloși. Parisiot, list 540 și 545.Dubravie, Cartea 15. Navcler, Cartea 2, Namul42

[10] Bonfin și Dubravie, la locurile de sus.Navcler, acoloși. Patavie, Partea 1, Cartea 9

[11] Diu pingo, quia aeternitati pingo

Cartea a dzécea - carea aratăstatul ţărâlor românești de după

prada lui Batie hanul, pănă laînturnarea lui Dragoș Vodă înMoldova și a Radului Vodă înŢara Munteniască. Așijderea

arată vrémé, pricina, chipul șialalte tâmplări pentru carile o

samă de români s-au tras spreţara Ardealului, iară o samă au

rămas tot pre locurile și moșiilesale, neclătiţi. Așijderea aratăcetăţile, târgurile și provinţiilecarile au ţinut în Ardial româniicarii au trecut acolo și carile auţinut românii carii au rămas peloc. Așijderea arată precum un

craiu sirbăsc au ţinut pre o fată aunui domn românesc, cu mulţianni mai denainte de annul ceînsămneadză hronicile noastre

înturnarea domnilor de la Ardialla moșiile sale.

Capul I. Înștiinţare cătră cititoriu

Vreare-m, pentru ca să să înștiinţeadzecititoriul nostru că alta pusésem în gândulnostru și alta strâmtoarea vremii și lipsa a unorscriitori la lucrul nostru foarte de triabă ni-amasuprit a face. Căci propozitul <pusésem înminte> nostru era ca cu sfârșitul Cărţii a noâa șisfârșitul Hronicului pentru vechimea romanilordin Dachia să punem; și de unde la Carteapomenită facem sfârșit, de acolo să luămîncepătura Hronicului amânduror ţărâlor, adecăprecum a Moldovii, așé a Ţărâi Muntenești șisă-l ducem de va vrea Dumnădzău pănă lavremile noastre.

Ce cătră lipsa a pomeniţilor scriitori maiadausu-ni-s-au și altă zăticnire, căci și pentrulucrurile domnilor muntenești, hronicul carile înceastă dată la mână îl avem, macară că de laRadul Vodă începând pănă la domniia luiConstantin Vod’ Brâncovianul vine, însă noineputând dosluși de cine să fie scris (căcinumele nu-și iveaște) și de să potrivéște cu altehronice a Ţărâi Muntenești, din scriitoriu fărănume ca acesta, pănă nu-l vom înfăţășea și cu

alţii, a ne încredinţa n-am îndrăznit.

Pentru carea ni-au căutat a mai muta vrémeași a aștepta pănă când ne va vini la mână saualtul ca acesta, sau alt scriitoriu a căruia numeși credinţă să fie știută.

Avut-am noi, încă la Ţarigrad fiind, hroniculmuntenesc și așéși cu singură mâna lui Șerbanlogofătul, pe proastă limba greciască scris, ceacela, cu alte multe ale noastre, acolo laŢarigrad au rămas.

Deci dară cu acéste pomenite împiedecări,fiind siliţi socoteala cea dintăi a ne schimba,ales-am ca cătră alalte adăogând și această adzécea Carte, cu carea sintem să arătăm statulromânilor de după năpada și prada lui Batiepănă la înturnarea românilor cu domnii săi de laArdial iarăși la locurile sale ceale dintăi, șialtele carile în titulul cărţii aceștea s-au pomenit.

Acmu dară îl poftim cu acéstea să fiemulţămitoriu (însă de putem dzice că trudanoastră aștiaptă mulţămită); iară mai pre încet,învoind Cel de Sus, după ce vom tocmi și vomîndrepta annii, precum acestui moldovenescașé acelui muntenesc hronic și vom adaoge șialtele carile din câţiva scriitori streini avemculése (carile istoricii noștri cei mai vechi nici cuvârvul condeiului nu li-au atins și pănă astădzi

alor noștri stau îngropate și neștiute); și lipindu-le la locul, vrémea și chipurilor sale, atuncea, cuagiutoriul lui Dumnădzău, vom pune începăturaHronicului acestor doaă ţări, de obște, adecă dedupă înturnarea românilor, carii pre vrémea luiBatie s-au fost tras la Ardial, pănă la vremilenoastre, unde întăi din istoricii streini sintem săarătăm și cu curate doveade să înștiinţăm,precum hronicile noastre în multe și mai vârtospentru înturnarea lui Dragoș Vodă în Moldova șia Radului Vodă în Ţara Muntenească, pe cevréme și în ce an să să fie tâmplat, foarte greșiţisint; căci noi annul înturnării lor de la Ardial, cucâţiva ani mai înainte și așéși nu cu mulţi, dupăînturnarea lui Batie cu tătarâi săi, din istoriciistreini, scriitorii vremilor acelora, doslușim,precum istoriia înainte va arăta.

Capul II. Arată-să statul românilor sau cumacmu le dzicea, a vlahilor, după prada lui

Batie

Precum au început romanii din descălecăturalor, de la Traian împărat, prin toată Dachia, așéau și ţinut. Și macar că pre vremile năpăzilorvărvărești (pentru carile pre la locul și vrémeasa, îndestul s-au pomenit), mult s-au clătit și s-au strunciunat, însă de pe hotarăle Dachiii detot afară n-au ieșit, ce numai de la câmp spremunţi, adecă despre Dunăre și despre Prut și

Nistru, spre părţile Ardealului să trăgea.

Iară după ce trecea fortuna acelor prădzivărvărești, iarăși la locurile sale ieșiia (precumși aceasta adése și în multe locuri, din scriitoriivremilor acelora am dovedit); și cu toţii supt ostăpânire fiind, toate locurile și cetăţile, undeacmu Ardialul, Moldova și Munteniia iaste,ţinea.

Iară după năpada unnilor sau a ungurilor(precum la rândul său s-au dzis), o parte dinDachia, carea era pe apa Tisei, de tot aupierdut.

Așijderea, pe vrémea lui Carolus Marelevinit-au coloniile saxonilor, de acel împărattrimise și s-au aședzat pre o samă de locuri înArdial, pentre români, unde din temelie șéptecetăţi făcând, mai pre urmă de pe acéle cetăţiArdialul în limba saxonească (sau precum noiromânii dzicem, săsască) s-au numit Ţara aȘépte Cetăţi.

După sasi au mai vinit și săcunii și au apucatși ei o parte din ţara Ardialului; ce cu toţi cuaceștia o samă de români tot au rămasîmpreună lăcuitori, precum și pănă astădzilăcuiesc; însă mai mulţi spre părţile Ardialuluide sus, iară alalţi, carii adecă lăcuia dincoacede munţi și în Ardial tot avea stăpânirea moșiilor

și cetăţilor sale. Cești dară despre locurileMoldovii, în părţile Ardialului de sus, iară ceidespre partea Munteniii, în părţile Ardialului degios (precum mai înainte anume vom arăta șilocurile și cetăţile carile ei în Ardial au stăpânit).

Deci, precum am dzis, când cădea niscarevavarvari spre părţile dincoace de munţi, ei cu toţiisă trăgea peste munţi și de acolo să sprijeniia șisă apăra, pănă acei varvari sau spre Italia săducea (precum au făcut gotthii), sau pesteDunăre trecea (precum au făcut întăi unnii, apoibulgarii, slovénii și sirbii), sau spre amândoaăţărmurile Dunării (precum au făcut iarăși unnii,carii mai pre urmă s-au numit unguri). Și așéromânii iarăși pre locurile sale în Dachianeclătiţi rămânea.

Ce acéstea carile dzicem, pentru ca să nucumva socotească cineva că sint cuvinte dinvoia și pofta noastră alcătuite, iată martur vomaduce pe Anton Bonfin [1], om strein și ungurian,carile cu deșchise cuvinte dzisele noastreîntărind dzice: Valachi e Romanis oriundi, quodeorum lingua adhuc testatur, quum inter variasgentes barbarorum sita, adhuc extirpari nonpotuit. Ulteriorem Istri plagam, quam Daci etGetae olim incoluere, habitarunt, nam citerioremBulgari, qui ex Sarmatia prodiere, deindeoccuparunt. E legionibus enim, et colonijs a

Traiano, ac caeteris R. Imperat: in Daciamdeducti. Valachi promanarunt. Adecă: Românii,carii din romani sint născuţi <carea limba lor șiastădzi mărturiséște> macar că între multe șideosăbite neamuri au stătut, însă cineva (de prelocurile lor) să-i dezrădăcinédze n-au putut.Lăcuit-au pre olatul cest de ceasta parte deDunăre, unde au fost lăcuind odânăoară dachiiși ghetii, căci cel de céia parte de Dunăre,bulgarii, carii au ieșit de la sarmaţi, mai preurmă l-au cuprins. Căci din polcurile și coloniile(adecă slobodziile) pre carile Traian și alţiîmpăraţi a romanilor li-au adus în Dachia,valahii aceștia să trag.

Capul III. Arată-să trécerea românilor dinVolohia în Ardial de grijea lui Batie

Din istoricii cei vechi, pre cât noi am pututafla, pre altul mai îndămână mărturie și maibună dovadă a avea nu putem, fără pre Marin[2],carile de lucrurile săcuiești scriind, și pentruromânii noștri pomenéște. Acesta dară scrie căpe vrémea când au vinit Batie cu tătarâi, numaivlahii, adecă românii cu săcuii însoţindu-să, nunumai căci pe sine nestropșiţi au apărat, ce încăși pe tătari din strâmtorile munţilor împingând,despre acélea părţi să între în ţara unguriascănu i-au lăsat. Și singure numai acéste doaăniamuri au tâmpit nasul acelor vrăjmași și de

toate alalte a Evropii neamuri, nebiruiţi varvari.

Însă de pe cuvintele istoricului aiavea săpoate înţălége că românii cești [de] dincoace demunţi, adecă din Moldova și din ŢaraMuntenească, cu toţii odată să fie părăsit părţiledespre câmpi și la strâmptorile munţilor, cumu-ipre la Câmpu-lung, pe la Ocnă, pe la Tazlău șipe la Totruș și pre la alte trecători pre unde sintîn Ţara Munteniască să fie oprit năvala lui Batie.

Iară ce domn pe acéia vréme să fie foststăpânitoriu românilor, anume la istorici săaflăm n-am putut; fără cât putem cu socotealaînţelége că istoricii pomenind la annul 1206 preacel a tuturor românilor vestit domn Ioan șivinirea cea dintăi a lui Batie, când l-au opritromânii cu săcuii împreună să nu între în Ardialtâmplându-să la annul 1236, de va fi lungit acelIoan Vod’ Alexie domniia peste triidzăci de ani,cu bună samă, poate că și năpada lui Batie învremile lui să fie cădzut.

Iară de i să va fi tâmplat moarte mai denainte(căci și pentru aceasta știre dintr-alţi istoricineavând, cevași din capul nostru a adeveri nuputem), fără prepus iaste că pe vremile avreunui ficior sau nepot a lui trebuie să să fietâmplat, carii Dragoș Vod’ și Radul Vod’ să fiefost, multe socoteale sint carile ne pot adeveri.

Ce pentru aceasta având mai pre urmă maipre larg să dzicem, la cuvântul de acmu săvinim. Deci dară românii, carii în Misia trecusă,împinși fiind de bulgari și de latini, întăi au trecutDunărea, precum am dzis, în ceasta parte(deosăbi de carii au rămas în ţara grecească)de grijea lui Batie, atuncea s-au tras la munţi,trecând la Ardial, unde câtăva vréme, întăi cupoftă, apoi și cu de-a sila opriţi fiind de Bela,craiul unguresc, acolo s-au și aședzat, pănăcând vréme aflând, Dragoș Vod’ cu o samă înMoldova, iară Radul Vod’ Negrul cu alţii în ŢaraMuntenească sau întors, pentru carii înainte lalocul și vrémea sa vom dzice. Iară pe locurilecarile sint acmu a Moldovii, de peste Prut pănăîn Nistru și de peste Nistru pănă la Buh și pănăîn Nipru, în urma lui Batie, au rămas lăcuitoritătarâi, ce le dzicea comani <aceștia sint acmutătarâi carii să chiamă cobani>, pentru carii ampomenit pe la împărăţiia lui Isachie Anghel șipre la vremile ce au luat latinii de la greciŢarigradul.

Aceasta ce noi dzicem, din cuvintele luiNichita Honiatis[3] curat să poate adeveri, carileîn istoriia sa așé arată: Pre aceastași vréme, șiIoan, craiul bulgăresc, cu latinii prieteșuglegând și împotriva grecilor carii la Thessalia,Machedonia și în alte a Greţiii provinţii câtevaapucând, cineși de capul său le ţinea, mărgând,

pre unii au suppus, iară pre alţii cu tocmeale depace i-au aședzat. Cu care mijloc Henric,împăratul latinilor, mai cu vréme, încă maiîntărindu-să, nu numai Thessalia și Peloponisulîn Greţia, ce încă și toate cetăţile, cari leapucasă Ioan Alexie în Thrachia și în Misia,stăpânirii sale li-au adaos.

Așé dară, românii noștri, precum dzisăm, delatini împreună și de bulgari asupriţi fiind, li-aucăutat a tréce Dunărea iarăși înapoi, la locurilesale céle vechi. Iară carii s-au fost întins pănă înEpir la Greţia, acolo au și rămas (pentru carii lacursul vremilor, pe la împărăţiia lui IoanCantacuzinos, câteva avem să arătăm).

Iară după ce au trecut românii din Misia înMoldova și în Munteniia, după 16 ani (precummai denainte am arătat), s-au tâmplat și năpadalui Batie, și așé și trécerea românilor la Ardialtotdeodată s-au tâmplat.

Capul IV. Arată-să precum și pre vrémea luiBatie o samă de români au fost rămas princetăţile pre marginile Dunării pănă în Marea

Neagră, carii împreună cu cei trecuţi la Ardialau luat protecţiia crailor ungurești

Așé dară, în Cartea trecută, din istoricii streiniși după adeverinţa hronologhiii, am arătat

precum Henric, împăratul latinilor în Ţarigrad, laanul de la Hristos 1210 au luat toate cetăţile înThrachia și Misiia, carile le cuprinsése IoanAlexie cu vlahii, după carea au urmat și trécerearomânilor peste Dunăre înapoi.

Așijderea am arătat că cea dintăi a lui Batienăpadă și războiul lui cu vlahii și cu săcuii s-autâmplat la anul 1237, adecă în al 17[-lea] andupă înturnarea lor peste Dunăre.

Acmu vine rândul să arătăm o samă deromâni carii și pe vrémea lui Batie tot au fostrămas prin cetăţile de pe malul Dunării pănă înMarea Neagră și cei ce au fost trecut din Misia,de latini și de bulgari împinși, precum și când auluat protecţiia crailor ungurești, carea o aflămdin istorici să să fie tâmplat pe la annul de laHristos 1222, adecă cu 12 ani după ce s-au[în]tors la alalţi peste Dunăre mai pre urmă și cu16 ani mai denainte de năpada lui Batie.

Această dară a românilor supt crăiiaunguriască protecţie, precum din istoricii streinicu curate cuvinte am arătat, așé din hronicelenoastre, puţin și numai pe deasupra, cum sădzice, însămnată a o arăta ne vom nevoi.

Dintre cii streini dară istorici, cu aceastămărturie, întăi ne iase înainte Anton Bonfin[4], deatâtea ori de la noi lăudat, carile dzice că pre

atâtea ori de la noi lăudat, carile dzice că prevrémea lui Carolus, craiului unguresc (carile aufost craiu pe la annul mai sus pomenit),sculându-să cu războiu ș-au luat cetateaSeverinul, din mâna banului carile atunceaacolo stăpâniia, alaltă ţară a Vlahiii, carea n-areape (carea să înţelége Basarabia sau precumnoi acmu cu nume tătărăsc îi dzicem Bugiacul)și să întinde pănă la Marea Neagră, au fost suptascultarea crailor ungurești.

De pe acéste dară a lui Bonfin cuvinte putemcunoaște că pe acéle vremi au fost niștelăcuitori români precum în Ţara Muntenească,pe Dunăre în sus, pănă la Severin, așé peDunăre în gios pănă în Marea Neagră. Niciiaste de credzut precum acei crai ungurești săsă fie numit stăpâni a locuri pustii și de tot fărăoameni; și ales banul de Severin puterii salebiruindu-să, nevrând și acea cetate (carea unanumai și singură era crailor ungureștineascultătoare), să o suppuie craiului, el viindcu războiu și în putére au luat-o.

Aceastași să adeveréște și din diplomatelecrailor ungurești, carii, în toate diplomatele ceau făcut de pe la annul 1222 pănă la anul 1270,au vrut să scrie în titulurile sale craiu și aGalliţiii, carea iaste Valahia cea întinsă dinmunte pe malul Dunării pănă la Marea Neagră,de pre care nume poate că și astădzi ţinutul

Galaţilor să cheamă. Aceastași mai pre urmă(precum acum dzisăm) s-au chemat Basarabia,a căriia lăcuitori, pre vrémea năpădzii lui Batie,prin cetăţi neîncăpând, sau tras spre Severin șipeste Olt, unde și la stăpâniia băniască uniidintrînșii au agiuns, precum puţin mai gios să vavidea.

Deci ori de pe acești băsărăbești, ori de pebanii carii stăpăniia Severinul, și pănă astădzi,banii în Ţara Muntenească, macar că suptascultarea și voia domnului sint, însă dupăprivileghiile poate fi carile dinceput au fostavând și la boierie sint mai de frunte și altăputére au peste Olt, nu numai a giudeca, ce șicu moarte, pre vinovaţi a căzni; și tot acel vechititul de ban își ţin. Iară acest nume ban, precumîl tâlcuiaște Leunclavie[5], va să dzică purtătoriude stiag.

Ce pentru mai curat să arătăm precum șiBugiacul odată s-au fost chemând Basarabia, șititulul acest bănesc, precum este mai vechiudecât domniia Radului Vod’ Negrul, singurecuvintele lui Leunclavie (pre carile lepomenéște din vechiu istoricul Cureus,secretariul lui Maximi<li>ian chesariului),precum sint faţă să le aducem: Basarabia,dzice, iaste olatul cel mai de laturi a ţărâiMoldovii, pănă la Marea Neagră, în care olat să

curpinde Chiliia și Moncastrul (adecă CetateaAlbă). Iară acest nume l-au luat de la besii, cariiodată au lăcuit în Thrachia. Vădzut-am, dziceCureus istoricul, în curtea lui Maximilian aldoilea, Avgustul, pre un Nicolai, de moșiia sadin viţa domnilor de Bassarabia născut șiprecum uricile carile cu peceţi de plumb arăta șimai vârtos și une mărturii a veneţiianilor, carileaceastași adeveriia, precum această ţarăBassarabia să-i fie fost moșiia.

Și iarăși Leunclavie într-același loc dzice:Ţărâle, carile mai denainte vréme era suptstăpânirea crăiii ungurești, din carile unele șiacmu sint tot supt a ei stăpânire, sint acéstea:ţara unguriască, Dalmaţia, Croaţia, Slovonia(adecă Illiria), Ramia sau Rama (cu care numeîn titulul crailor ungurești să înţăleage Bosna),Sirbia, Galliţia sau Vlahia, Lodomiria, Comaniași Bulgaria. Cătră acéstea ţări face-să șipomenirea banilor mohavinénilor și aseverinénilor, care Severin iaste cetate în ŢaraMuntenească lângă Dunăre, de Sever împăratzidită. Iară numele ban să cunoaște, dzice, căiaste făcut din numele bando (Bando), carile, înpravilele sau aședzământurile împărătești, sădzice (banderium) banderium: iară grecii dziceabanului φλαμουλάρις, de la carii luând turcii,alor săi li-au dzis sangiac beg.

Iară Laonicos Halcocondilas, dzice, precumcel mai vechiu a moldovénilor scaun au fostλευκόπολις, adecă Cetatea Albă; carea nupoate să să înţăliagă că doară au fost scaunulșederii domnilor după înturnarea lui DragoșVodă de la Ardial, căci de ar fi fost vreodatăCetatea Albă scaunul domniii, hronicileMoldovii, carile scriu viaţa domnilor de laDragoș Vodă încoace, aceasta nepomenit n-arfi lăsat. De care lucru fără prepus să poateînţălége, că Cetatea Albă au fost scaunulstăpânitorilor acelor români carii și mai denainteși pe vrémea prădzii lui Batie prin cetăţile de premarginile Dunării neclătiţi au rămas, adecă dela Marea Neagră pănă la Severin.

Capul V. Aceastași să poate înţelége dinhronicul Ţărâi Muntenești și din hronicul

moldovenesc

Iară dintr-ale noastre hronice întăi dovadăavem din cel muntenesc, carile dzice că [atunci]când au ieșit Radul Vod’ Negrul de la Ardial înŢara Muntenească, atuncea și băsă[ră]beștii,carii era mai denainte lăcuitori pre Olt,sculându-să cu toţii au vinit la Radul Vodă și i s-au închinat dându-să supt ascultarea și poruncalui, ca de ciia numai unul Radul Vodă să fiepeste toţi stăpânitoriu.

Iară pentru acei băsărăbești ce lăcuia preatuncea de la Olt încolo și când și de unde și ceniam să fie fost, hronicul muntenesc mai multceva nu arată.

Iară de vréme ce Leunclavie cu Cureus,secretariul, amândoi în ciata istoricească vestiţibărbaţi, mărturisesc precum acel nărod ce s-aufost chemând băsărabi, n-au fost de alt niam,nici de aiurea vinit, ce tot din neamul românesc;iată că fără greș putem socoti că o samă deromâni și mai denainte și mai pre urmă deprada lui Batie să fie fost rămas neclătiţi prelocurile sale și ales prin cetăţile de la CetateaAlbă, precum am și mai dzis, pănă la Severin; șiprecum acel nărod băsărăbăsc, sculându-să depe câmpii Bassarabiii, să să fie tras sprepădurile Oltului și acolo de ciia să fie rămaslocași; de la carii și astădzi familiabăsărăbeștilor în Ţara Românească să trage,luând adecă stăpânitoriul sau banul lor deatuncea nume de pe numele nărodului, din carefamilie și domni vestiţi au ieșit în ŢaraMuntenească, precum cursul istoriii înainte lalocul său va arăta.

Iară din hronicul moldovenesc, întăi dzicemcă mare jeale ne iaste căci hronicul carile aufost scris mai denainte de hronicul lui Uréchevornicul și a lui Misail măzacul să aflăm nicicum

n-am putut. Iară precum cel dintăi istoric a ŢărâiMoldovii să nu fie fost Uréche vornicul, singur elmărturiséște, de vréme ce în multe locuripomenéște de hronicul cel moldovenesc.Așijderea Misail și Simion veade-să acel vechiuhronic să-l fie avut la mână, căci și ei pomenescde același hronic, precum și de a lui Uréche; șiales Misail Călugărul anume însămneadzăprecum acel dintăi istoric au fost însămnândviiaţa domnilor de la Dragoș Vodă numai pănăla Petăr Vodă Șchiopul.

Dzicem dară că mare jéle ducem pentru căciacel vechiu hronic la mână nu ni-au vinit; iarăpricina iaste căci vădzind noi adăosăturilebasnelor carile acel Misail și următoriul lui,Simion, din uscată tidva lor li-au scornit și înPridosloviia hronicului lui Uréche fără nici orușine a le amesteca au îndrăznit, atâta câtacmu orice, și adevăr ar fi scris, toată credinţa ș-au pierdut, căci semel mendax semper mendax,odată minciunos, pururea minciunos rămâne, όέν ένί καί έυ παντί, cel ce întruna, acela și întoate, și căci aceasta iaste dobândaminciunosului, ca [și] când ar grăi adevărul, sănu să mai creadză.

Iară de am fi avut acel vechiu hronic la mână,precum pentru înturnarea lui Dragoș Vod’ lamoșiia sa, așé pentru alţi români carii au mai

rămas pe supt munţi și pre la locuri mai tari șidupă năpada lui Batie, multă lumină socotim înaflarea și înștiinţarea adevărului c-am fi pututavea.

Iară dintr-aceaste létopiseţe, carile acmu prinmânule noastre să poartă, macar că chip șisocotială de adevărată istorie nu pot avea, însăpre cât arată că și mai denainte de înturnareamoldovénilor de la Ardeal să să fie aflat niștecojocari unguri la Suciavă și niște olari la Baieși de un Iaţco rus, la satul carile de pe numeleacelui rus și acmu să să fie chemând Eţcanii.

Acestea de au fost așé adevărat, putemdzice că de mirat lucru iaste cum ungurii și rusii,oameni streini fiind, s-au putut stăvi și a să ţineapre acéle locuri, iară cei de moșie nicicum? Ceacéstea, precum adevărul istoricilor streinidovedéște, așé noi le ţinem să nu fie altă fărănumai basne din slabi și proști crieri scornite;precum și de capul boului în pecétea ţărâi să săfie luat de pe boul cel sălbatec, pre carilegonindu-l căţeaoa Molda, și înecându-să în apaMoldova, de pe numele aceii căţéle întăi apa săsă fie chemat Moldova, iară apoi de pe numeleapii, toată ţara.

Ce pentru pecétea ţărâi, am arătat aiurea cănu poate de aiurea să să fie luat, fără numai depe cetatea carea întăi au făcut Traian împărat în

pe cetatea carea întăi au făcut Traian împărat înDachia și au numit-o [Caput Bovis] CapulBoului.

Iară numele ţărâi marturi ne sint istoriciistreini, că încă și mai denainte de Traian, cândtrăiia pe acéstea locuri dachii, o parte dinDachia s-au fost chemând Molisdavia, adecăDavia moale și multe cetăţi într-însa, a căroranumere mai multe să sfârșiia în Davia sauDava.

Așijderea târgul Romanul, carile iaste pe apaMoldova, după ce s-au aședzat romanii luiTraian în Dachia, s-au fost chemând ForumRomanorum, adecă târgul romanilor.

Acéstea dară nume istoriia adevărată așé leva, așé le dzice, iară nu scornite (precum vabăsnuitoriul Misail și altul ca dânsul, Simion)din floace de cojoc și din hârburi de oale. Cepentru acéstea în ceastă dată mai multe a dzicepărăsind, poftim pre cititoriul nostru să nu sălenească a cerca în cartea Hotărârii ŢărâiMoldovii, pre carea cu patru ani mai înainte înlimba lătinească am scris-o.

Iară de va plăcea lui Dumnădzău să mai fimîntre vii și pre acéia în limba noastră, ca și preaceasta, a o întoarce vom pune osteninţă, căacolo nedejduim că de toate pre amănuntul șiîndestul să va înștiinţa.

Capul VI. Arată-să moșiile, cetăţile, târgurileși olaturile carile au ţinut odată românii dinMoldova și din Ţara Muntenească în Ardeal

Aducu-m’ aminte, precum pomeniţii Misail șiSimion, și cătră dânșii adaosul Istratie (carii șilogofăt al triilea au fost <la> răpăosat părintelenostru, Constantin Voievod Cantemir), precumîn Pridosloviia létopiseţului lor, și altă năpastearuncă asupra lui Dragoș Vod’ cu românii săi,nu mai nescărăndăvicioasă decât cea dintăi, cutemniţile și cu tălharii Râmului și cu Laslăul lorcel minciunos.

Îndrăznind dară ei, scriu precum Dragoș Vod’cu oamenii săi să fie fost strânsură de oameniproști, adecă păstori carii își ţin viaţa prin munţi,cu oile; apoi din păstori îi face vânători și cutâmplarea vânatului să fie trecut munţii dinArdial spre Moldova, și așé să fie descălecatŢara Moldovii, cu acea strânsură de oameni,între carii să fie fost și unguri și ruși și altele caacéstea blojărituri, ce dzic ei în pomenitul lorhronograf.

Deci dară pentru Dragoș Vodă, precum aufost domn și ficior de domn, în cursul cuvântului,înainte, pre larg vom arăta.

Iară aicea arătând noi moșiile și cetăţile,carile au ţinut românii amânduror ţărâloracestora în ţara Ardialului, de pre acestea curatsă va putea cunoaște precum nu prostime, nicichipuri necunoscute au putut să fie oameniicarii cu acest féliu de moșii au fost slăviţi.

Așé dară veade-să că după ce s-au trasromânii noștri pre vrémea năpădzii lui Batiespre Ardial și apoi Bela, craiul unguresc, dupăce s-au întors la crăiia sa (precum la locul săuam spus) și vădzindu-și ţara și toată oblastiia defierul și focul tătarâlor sfărâmată și de lăcuitoriașéși mai de tot pustiită și deșertată, precum n-au mai lăsat pe cavalérii cei de Rodos ce-ivinisă întragiutoriu să să întoarcă înapoi, ce cudaruri mari și multe biruindu-i i-au făcut sărămâie lăcuitori în ţara sa, dându-le cuprivileghii lungi și late moșii; în care chip putemcréde să fie făcut și românilor noștri, căroralocuri de traiu și moșii îndestule arătându-le, să-i fie oprit în Adeal; din carii unii mai pre urmă cudomnii lor s-au întors la moșiile sale, adecă înMoldova și în Ţara Muntenească, iară unii preacéleași locuri în Ardeal au rămas, precumtuturor știut iaste că Ardealul și acmu de româniinoștri iaste plin, carii, pănă nu de mult, neamișica aceiia era cât și în sfatul de obște, împreunăcu alalţi unguri și sași încăpea.

Acestora dară tuturor olaturile carile să li săfie vinit, deosăbi de știinţa de obște, marturi nesint încă și mapele gheograficești, adecă tablelece însămneadză hotarăle și ţinuturile ţărâiArdialului, și ales carile cu porunca lui EmericTechelie, domnul Transilvaniii, s-au tipărit. Cămappa altă nu iaste fără numai istorie în șiruiriînsămnată, carea, decât istoriia în slove spusă,mai chiar și mai aiavea arată părţile locului șiţinuturile ţărâi.

În pomenita dară mappă, toată ţaraArdealului în câteva provinţii, adecă ţinuturi, sădesparte, din carile unele (deosăbi de célesăsăști) au fost moldovenești, adecă aromânilor carii au fost trecut acolo despre parteaMoldovii, iară altele muntenești, supt a căroranume și pănă astădzi să chiamă și să scriu.

Iară mai denainte de năpada lui Batie, dupăce au scos ghepidii pe românii carii au fost [pus]Traian în Ardial (precum noi la locul său anumeam pomenit) alte colonii de la Italia să mai fievinit sau într-altă parte în Ardeal să mai fie întrat,nici la un istoric noi n-am aflat; de care lucru decredzut iaste că după ce s-au înturnat craiulBela la crăiia sa să le fie dat, precum dzisăm,acéste ce vom să pomenim moșii.

Deci dară din ţinuturile românilor deMoldova, întăi iaste ţinutul Rudibanii, carile mai

Moldova, întăi iaste ţinutul Rudibanii, carile maidenainte românéște să chema Rodna; iarăcetate într-acel ţinut să chiamă Vestemdorf. Aldoilea ţinut au fost Tordia, pe apa Morășului. Altriilea ţinut au fost Cochelvar, carile iaste întreCliușvar și între Mediiaș, pe apa Cochel. Alpatrulea ţinut au fost Totrus, cu cetatea Pogava,cu alalte multe sate a olatului său. Româniipoate fi acestui ţinut fiind trecuţi de pe apaTotrușului și a Bacăului cu același nume aunumit și ţinutul din Ardial, în carile s-au fostaședzat ei, Totruș și cetatea de pe Bacov,Pogava; puţin oarece ungurii voroavanumerelor după graiul lor <schimbând>.

Așijderea românii despre partea ŢărâiMuntenești, pre lângă ţinutul carile acmu săchiamă Zatmar, au ţinut cetatea Fines, Cheplac,Beling, Papneţ, Bele și Mișcovul. Iară între AlbaIulia (carea iaste Oradiia Mare) și între Sibiiu, auavut târgul Roșiii, a căruia lăcuitori apoi dupăînturnare s-au chemat ciata roșiii, precum șiciata sirbilor ce să chema venedii s-au chematvenetii, precum și astădzi, în Ţara Munteniască,acéste céte cu nemutat nume să ţin. Acoloși maiavut-au și ţinutul Halaoș (din carile apoi au ieșitRadul Vod’ Negrul în Ţara Munteniască) șiBenii, Morsénii, Hacegul și Verhel (care cetateîntăi să chema Ulpia Traiana). Așijderea, peapa Strela, cărie astădzi îi dzic Strig, au avutMediiașul, Crașea și Sapsonul.

Acéste olaturi dară și cetăţi au ţinut româniipe acéia vréme în Ardial și de ciia câtăva vrémeau rămas cu ungurii și cu sasii moșnéni șistăpânitori acelor locuri, unde românii noștri pevrémé lui Batie, sau cu domnul lor Ioan Alexie,sau cu vreun ficior a lui pre carile să-l fie chematBogdan (căci pentru aceasta chiar a ne adeverinu putum) să să fie aședzat, însă cu românii preacélea locuri domn să fie fost un Bogdan Vodă,nu numai căci și astădzi între românii ardelenisă pomenéște, ce încă și târgul Bogdan, carileiaste unde dă apa Maramorășului în Tisa, depre numele acelui Bogdan să să fie chematsocotim.

Iară acestui Bogdan Vodă să-i fie fostporecla Negrul să dovedéște că și Radul Vodăîn Ţara Muntenească s-au chemat Negrul șiţărâle amândoaă, una s-au chemat ΜελανήΒλάχια (Vlahia niagră), iară alta ΜελανήΒογδανία (Bogdania neagră); și așéși domnulmoldovénilor, la istoricul Laonic Halcocondilas,să chiamă Άρχον τής μελανής Βογδανίας,adecă domnul a Bogdaniii négre; de la istoriciigrecești, mai pre urmă și istoricii turceștiîmprumutându-să, în céle mai vechi istorii acurţii împăraţilor turcești, Ţărâi Muntenești îi dzicCaraiflac, iară Ţărâi Moldovii Cara Bogdan,adecă ţărâle a lui Bogdan cel Negru.

Ce de acéstea la locul său înainte și mai prelarg avem de dzis; iară acmu în scurt atâta vrumsă arătăm că de pre acéstea moșii, pre carile li-au ţinut românii noștri în Ardial, cu ungurii șisasii împreună neamiși fiind, aiavea săcunoaște, întăi că, după ce au trecut ei în ţaraArdealului, nu ca niște oameni proști și fărăcapete sau nebăgaţi în samă să fie fost, ce cudomnii și neamișii lor să fie lăcuit pre acélelocuri.

A doa, să cunoaște că, vădzind mai pre urmăiarăși acei români precum locurile lor céle dintăis-au curăţit de poiadea tătarâlor (precum înaintevom arăta cum și cu ce mijloc s-au rădicattătarâi de pe acéstea locuri), iarăși cu domniisăi, iară nu cu strânsură din păstori, precummăzacii pomenesc, s-au înturnat la locurile salecéle de moșie; adecă Dragoș Vodă, ficiorul luiBogdan Vodă, cu o parte în Moldova, iară RadulVodă Negrul, sau frate, sau văr lui Dragoș Vod’,cu alta în Ţara Muntenească.

Amăgeaște-să Neculai Costin logofătul,carile, dând de niște cuvinte a lui Anton Bonfin,unde el dzice că pe vrémé lui Ludovic, craiuluiunguresc, un Bogdan Vod’ să să fie întors dinArdeal iarăși la Moldova; însă acest domn, prevrémea aceluia crai, n-au putut fi Bogdan Vodăcarile au trăit cu românii în Ardeal mai denainte

de înturnarea lui Dragoș Vodă, ce au fost StefanVodă, cu porecla Bogdan, ficiorul lui DragoșVodă și nepot lui Bogdan Vodă; carile fiindacmu românii de câţva ani mai înainte înMoldova, pe vrémea lui Liudovic, craiuluiunguresc, și a lui Stefan Vodă, domnulMoldovii, au mai fost și altă poiade de tătari, cuAtlan, hanul tătărăsc, de a cărora nevoie acestStefan Vodă iarăși s-au fost tras la Ardeal; apoi,după rădicarea tătarâlor, și Stefan Vodă, cubejeniile sale, iară s-au întors la Moldova; careaașé să fie fost din singure cuvintele lui Bonfincurat să poate înţelége, că el nu dzice precumacel Bogdan Vodă atuncea întăi să fie ieșit dela Ardial în Moldova, ce dzice că, rădicându-sătătarâi de pe Moldova, Bogdan Vodă iară s-auîntors la locul său.

Ce această povésté cu Atlan hanul și cubejenirea lui Stefan Vodă (căruia Bonfin de peporeclă îi dzice Bogdan) în Ardial, în hroniculMoldovii după ieșirea lui Dragoș Vodă, de vaînvoi Dumnădzău, pre larg vom dzice; iarăacmu la rândul hronologhiei de unde ni-amabătut să ne întoarcem.

Capul VII. Arată-să cum grecii iarăși au luatŢarigradul de la latini

Dzis-am dară, în céle trecute, precum că la

anul 1259 Ioannis Duca, împăratul grecilor,după ce au împărăţit ani 33, murind, au stătut înlocul lui împărat ficiorul său, Theodor Lascaris;ce acesta încă numai trii ani și câteva luniîmpărăţind, la anul 1259 au murit și rămâind fiiulsău... cucon numai de șease ani, cu testamentde moarte l-au lăsat pe paza unui Muzalos,adecă ca să chivernisască lucrurile împărăţiiipănă va sosi ficiorul său la vârstă. CareMuzalos, ca un spurcat viclian dându-și cuvintecu Mihail Paleolog, în curândă vréme și așéșiîntr-același ann, pre cucon și din împărăţie șidin viaţă l-au scos. După a căruia pieire, cusfatul de obște, ales-au la chivernisala împărăţiiipe Mihail Paleolog, încă cu titulul de despot.

În vrémea dară acestui împărat, la anul 1266,grecii iară au răscumpărat Ţarigradul de lalatini, a căriia tâmplări istorie Nichifor Grigoraspre larg o povestéște, din carile noi, cât pentrutrebuinţa însămnării ar fi scoţind, pre scurtmacară însă cu condeiul nu o vom tréce.

Întrând, dzice, al triilea an a împărăţiii luiMihail Paleolog, s-au fost sculat un domnișor,pre carile așijderea Mihail l-au fost chemând, șicu chip tălhăresc au fost întrat în Machedonia șiîn Thrachia și au fost prădând cetăţile și satelecarile încă tot să ţinea de oblastiia împărăţiiigrecilor.

Mihail împăratul, înștiinţindu-să pentrurăutăţile ce făcea acel tălhar Mihail, au gătatcâtăva oaste și supt hătmăniia frăţine-său, luiAlexie Stratigopul (pre carile acmu și chesar îlfăcusă), au trimis-o pentru ca să spargă aceaadunătură de prădători; însă în taină i-ar [fi]poruncit, ca trecând pe aproape de Ţarigrad șiînștiinţindu-să de slabă și fără orânduială pazalatinilor, dându-i fortuna îndămână, ori cu cechip ar putea să să ispitiască, cândailea fărăvéste, ar putea răzbi în cetate. (Lungă iastepovéstea aceasta, ce noi pentru a noastrătrebuinţă foarte scurtă o facem.)

Chesariul dară Alexie, cu oastea de laNichea purcegând și noapte sosind cu cătărgilesupt Ţarigrad, au scos câtăva oaste la uscat,carii, dând noaptea peste un om bătrân grec,încă mai bine s-au înștiinţat precum latinii nici ogrijă de vinirea nepriiatinilor nu poartă șiprecum ei numai despre limanul dinluntru, undele stau și vasele, să străjuiesc, iară despreuscat, nu numai prin turnuri, ce așéși nici pre laporţi nu să străjuiesc. Cătră aceasta le spuneaprecum el știe o gaură pe supt zidul cetăţii, princarea câţva într-armaţi, totdeodată, vor puteaîntra; în scurt, cu povăţuirea acelui bătrân, câţvaslujitori, pe acea gaură, cu mare inimă au întratînluntru, carii îndată câteva porţi a cetăţiideșchidzind, chesariul încă cu alalţi, nime

împotrivă stându-le, în cetate răzbind, dincâteva părţi au poruncit di-au dat foc caselor; șiașé, deodată, cu mare chiot spre înluntrul cetăţiipurcegând, pre oricine timpina, supt sabiepunea. Latinii cu împăratul lor, din somn, suptfoc și supt sabie deșteptându-să, nu de altă, cenumai cu fuga la corăbii să scape s-au apucat.

Grecii, știindu-și puţinătatea, cu goana nu-iîntisiia, ca nu cumva nevoia să-i întoarcă învitejie, ce mai vârtos, cum să dzice cuvântul,pod de argint, pentru ca mai pre lesne în corăbiisă saie, le așternea. Așé dară cetatea, precumcea dinafară așé cea dinluntru, deșartă lăsind,apucânduși numai corăbiile, fără nici o zăbavăș-au deșchis pândzele spre Propontis.

Iară Alexie chesariul, stăpânind Ţarigradul,îndatăși de neașteptată nărocire ca aceasta peîmpăratul înștiinţă, carile fără nici o zăbavă de laNichea cu totul rădicându-să, au vinit înŢarigrad; și așé împărătiasa cetăţilor iarăși auvinit pre mâna stăpânitorilor ei, cei de moșie șiadevăraţi. Luat-au dară grecii de la latiniŢarigradul, la anul mai sus pomenit, în luna luiiulie 25, după ce l-au fost ţinut latinii fără cale șitirănéște ani 58, luni 3. iară după ce au aședzatMihail împărat scaunul împărăţiii grecești iarășiîn Ţarigrad și i-au întărit lucrurile, nu cu puţinălaudă veacurilor acelora, la annul 1283,

dechemvrie 11, de boala ce-i dzic izbâcnireainimii, s-au săvârșit, după ce trăisă ani 58 șiîmpărăţisă 24.

După moartea lui Mihail Paleolog au stătut laîmpărăţie fiiu-său Andronic, carile s-au numit celBătrân. Pre vrémea împărăţiii acestui împărat,arată-ne istoricul Nichifor Grigoras, nu numaiîntărită și slăvită stăpânire în Vlahia, ce încăprecum craiul sirbesc să fie luat șie crăiască pefata domnului de Valahia, pentru carea preamănuntul vom dzice.

Capul VIII. Arată-să precum craiul sirbăsc,curând după prada lui Batie, să fie avutcrăiasă pre fata domnului de Valahia[6]

Frumos și adevărat iaste cuvântul carile dzicbătrânii noștri, că nime nu poate ști mai mult pealtul decât singur pe sine, însă pentru căciștiinţa pentru sine iaste mai grea decât toateștiinţele, pentru acéia pentru sine mai multtrebuie să criadză pe altul, decât pe sine.Socotiala acestui cuvânt iaste aceasta, că cineîși créde mai mult șie decât altuia, în greșalatrufiii să nu cadză peste putinţă iaste, iară cândpentru sine mai mult altuia decât șie créde,atuncea cu multul mai vârtos își stăruiașteștiinţa carea în sine și pentru sine are.

Cu acesta dară chip, când pentru lucrurilenoastre, veri bune ar fi, veri proaste, nu noi, cestreinii mărturisesc, atuncea cu bună samă șipentru știinţa carea avem în noi, putem fiadeveriţi și de probozirea și cleveta altora păziţiși feriţi ne putem ţinea. Deci dară, cu aceastăpravilă, și noi adeverinţa istoriii ce vom săaducem urdzind, célea ce de la alţii pentru noisă mărturisesc, la mijloc a aduce purcédem.

Pomenit-am dară mai denainte, precum prela annul de la nașterea Cuvântului întrupat1246, să să fie rădicat Batie cu tătarâi săidespre părţile Evropii și să să fie întors iarăși lalocurile sale. Așijderea, precum și Bela, craiulunguresc, carile, de nevoia tătarâlor, pănă laDalmaţiia fugisă, să să fie înturnat iarăși lacrăiia sa în ţara unguriască.

Iară acmu, pe la anul 1274, adecă cu 9 animai denainte de a sta la împărăţie Andronic celBătrân, aflăm la istoricul Nichifor Grigoras,carile cu deșchise cuvinte scrie, precum pre laanul pomenit, craiul sirbăsc să fie avut crăiasăpe fata domnului de Valahia; care an iastenumai cu 28 ani mai pre urmă de înturnarea luiBatie și cu câţva ani mai înainte decât annii cariiînsămneadză hronicile noastre să fie ieșitDragoș Vodă în Moldova și Radul Vodă în ŢaraMunteniască.

Ce pentru greșala ce fac istoriile noastre însămăluirea annilor și în însămnarea annuluiieșirii acelor domni, înainte pre larg avem dearătat; iară acmu la cuvintele lui Grigoras[7] săne uităm și să videm cu ce pricină au fost elîndemnat de au pomenit precum craiul sirbăscsă fie avut crăiasă pe fata domnului de Valahia.

Deci, pentru mai bună credinţa, cuvinteleistoricului precum sint așé ellinéște le vom punefaţă, carile sint aceastea: Τάυτην τήν Έυδοκίαν(άδελψήν τοϋ Άνδρονίκου τοϋ Βασιλεώς)πέμφας ό Κράλης Σερβίας έξήτει γυνάικαλαβείν, ίν αιώνιζούσας ποιήση πρός Ρομαίουςσπονδάς (ισχυρός γάρ ήν καί οΰ διάλιπε, τά τώνΡομαίων άει συνχέων πράγματα, καί πόλεις, καίχώρας, τάς μέν αίρών, τάς δέ ληιςόμενος) του τοπολλαπλή μεριζωμένιν τφ βασιλεί τήν άπορίανήνεγκε. Πρώτον μέν ότι περί-πλείονος τούΚράλη φιλίας έτίθετο: δευτερον, ότι καί τήνέκείνου συνάφειαν άποτρόπαιον ήγείτο, ή τούВασίλεως αδελφή Έυδοκία, καί ούδάκροις ώσίνάκούειν ηνείχετο τών λεγόντων. Τρίτον, ότι καίτέταρτον ήν όπερ ήτα συνοικέσιον, τή γάρπρώτη θυγατρί τόν τής βλακίας Άρχοντος ούση,χρόνους τινας συνοικήσας είτα αύτήν μένέπεμψεν είς τήν ϋρεψαμένην, ήγάγε τό δέ τήνγυναίκ αδελφήν τού αύτ αδέλφου, τό μοναχικόναύτήν περιδύσας πρότερον σχήμα: είτα τής τώνΤρεβάλλων έκλησίας άνθιζαμένης έπι πολύ

πρός τον παράνομον, εκπέμπει και αύτήν μετάπολήν τόν χρόνον, άγεται δέ τήν αδελφήν τούτής Βουλγαρίας άρχοντος Σφενδοσλάβου,σύζυγον τριτην αύτήν.

Carile în limba noastră să înţăleg așé:„Trimiţind, dzice, craiul sirbăsc poftiia preaceastă Evdochie (pe sora împăratuluiAndronic) să o ia feméie și vécinică pace curomeii să facă, căci putérnic era, nici să părăsiialucrurile romeilor totdeauna a tulbura, pre uneorașe cuprindzind, iară une ţări prădând, carelucru în multe cugete cu prepus ducea preîmpăratul, întăi căci prieteșugul craiului foartede trebuinţă socotiia; a doa, căci soraîmpăratului, Evdochia, macar cu coada urechiilucru ca acesta să audză, nu priimiia. A triia,căci căsătoriia carea el acmu poftiia, era apatra, de vréme ce pe fata domnului românesc,pre carea o avusése mai întăi, după ce trăisă cudânsa câţva ani, apoi au trimis-o în ţara sa șiluasă pe sora muierii frăţinesău, pre carea,dezbrăcând-o din shima călugărească, o luasăfeméie. Ce pentru lucru fără lége ca acesta,beserica sirbască multă vréme stându-iîmpotrivă, pentru ca să să strice acea căsătorie,i-au căutat a o lăsa și pe acéia și așé luasă atriia muiare, pe fata lui Svetoslav, domnuluibulgarilor.”

Grigoras dară, istoricul, ca acéstea, iară noaămare jeale ni-au lăsat, căci nici numele craiuluisirbăsc, nici numele domnului de Vlahiia, cinesă fie fost și cum să-l fie chemat, nu pomenéște;că de ar fi pomenit numele domnului deValahia, multă și nestânsă lumină ar fi datadeverinţii Hronicului nostru. Ce de vréme ceGrigoras, cu aceasta ne lasă lipsiţi, mérge-vompre la alţii, pentru aceastași mai cu de-adins acerca.

Capul IX. Oblicéștesă numele craiuluisirbăsc carile au ţinut pe fata domnului

românesc

Din létopisăţul sirbăsc[8] aflăm precum acelcraiu sirbăsc, carile au fost cerșind peEvdochia, sora lui Andronic, iară apoiu nu pesoru-sa, ce pe fie-sa Simonidis au luat, să-l fiefost chemat Milutin, ficior lui Stefan, nepot altuiStefan și strănepot lui Simeon, carile întăi întrestăpânitorii sirbilor au luat titul de despot.

Ce singure cuvintele létopisăţului săaducem: După ce au luat, dzice, Milutin pe fatalui Andronic (iară cum au luat pe fata și nu pesora lui Andronic, mai gios vom arăta), i s-aunăscut dintr-însa un ficior, căruia iau dzisConstantin. Iară Stefan, așijderea ficior luiMilutin, carile era născut din feméia cea mai

dintăi (adecă carea dzice Grigoras c-au fost fatadomnului românesc), cădzind în ura maștehiisale Simonidii, l-au zavistuit la tată-său, precumar fi ispitit-o pentru spurcată precurvie. Milutin,credzind cu lacrămi amestecatelor minciuni amuierii, au prins pe ficiorul său și fără nici o milăi-au scos ochii; și așé orb (pentru ca să facădeplin voia împăratului) împreună cu doi cuconice avea, anume Dușman și Dușan, l-au trimis laŢarigrad.

După acéstea scrie iarăși acolo, precumStefan orbul, trăind în Ţarigrad, după cinci ani,Sfântul Neculai cu mare minune să-i fie deșchisochii și după moartea tătâne-său, lui Milutin, săse fie întors iarăși în sirbime, unde, prindzind peConstantin, ficiorul Simonidii, să-l fie omorât șisă fie stătut el la crăie. Ce acéstea necăutând latreaba noastră, altora le lăsăm și vinim lacuvânt.

Pentru acéstea nu atâta am fi odihniţi numaicu létopisăţul sirbăsc, de n-am videa acéstéșimărturisind și istoricii grecești. Că întăi acelașiistoric Grigoras într-același loc scrie – precumAndronic împărat, având mare frică de putéreasirbilor și vădzind că soru-sa Evdochia (careaera rămasă văduvă de după Ioan, împăratullazilor), pentru pricinile carile mai sus s-aupomenit, după dânsul să margă nicicum nu

vrea; de nevoie pentru ca să-i pliniască pofta, i-au căutat numai să-ș[i] dea pe fată-sa Simonidisdupă dânsul, fiind copilă numai de 5 ani.

Aceasta dară așé adeverindu-să, acmu avemdatorie a arăta precum acest Milutin, craiulsirbilor, să fie luat pe fata domnului românesc,pe la anul de la Hristos 1274, precum mai susam pomenit. Pahimeris[9], istoricul, scrie precumaciastă nuntă a lui Milutin cu Simonidis fata luiAndronic împărat să să fie făcut la anul 1299,fiind atuncea Milutin la vârstă de 45 ani.

Această vârstă a lui Milutin o sămăluiaștePosonie, în notele lui Grigoras, la Capul alșéselea. De vréme, dzice, ce singur Grigorasscrie că atuncea Milutin era cu cinci ani maibătrân decât Andronic împăratul; iară Androniccând ș-au dat fata după dânsul era de 40 deani, iată că Milutin, când au luat pe fata luiAndronic, au fost de 45 ani.

Acmu de aicea lesne putem socoti că Milutincând sau însurat întăi de va fi fost la vârstă de20 ani; iată că, cu 25 ani de această nuntă aSimonidii mai înainte, au luat pe fata domnuluimuntenesc, care an cade, precum am dzis, înanul de la Hristos 1274. Iară de va fi fost și maitânăr de 20 ani (care să și poate créde), așéîncă mai cu mulţi ani înainte să dovedéște

precum acel domn românesc să fie fost în ţarasa cu domnie întemeiată și așădzată, că de n-arfi fost așé, craiul sirbăsc (carile și de fataîmpăratului Ţarigradului vrédnic s-au socotit),nar fi învoit să ia muiare a unui om prost șinecunoscut și mai cu de-adins că pre atunceacraii sirbești și bulgărești către mai mult nu săbătea, fără numai să să améstece cu alte familiia cărora nume și singe era mai știut, cu aceastasocotind în evghenia grecească și româniascăsă între.

Așé dară fără prepus rămâne a să cunoaștecă, după prada lui Batie, cu 28 ani mai preurmă, în ţara românilor au fost domn cu domnieaședzată și întemeiată, adecă cu câţiva ani maidenainte decât cum pun hronicile noastreieșirile domnilor de la Ardial, a căruia anadeverinţă rămâne mai pre urmă să o arătăm.

Pentru numele dară acestui crai sirbăsc,carele întăi au ţinut pe fata domnului românesc,apoi și pe fata împăratului grecesc, precum nisă pare, negreșiţi sintem.

Iară domnul românilor, socrul lui Milutin, cinesă fie fost și cum să-l fie chemat, macar că încercarea acestui lucru nu puţin ni-am trudit,însă, adevărul mărturisind, nicicum de undeva ane adeveri n-am putut, fără numai de va socoticineva că vor fi fost acei stăpânitori a românilor,

cineva că vor fi fost acei stăpânitori a românilor,pentru carii am arătat, precum și după prada luiBatie să fie rămas o samă prin cetăţile de peţărmurii Dunării; însă această socoteală să săîntăriască nu poate, pentru căci aceiia atunceaera supt ascultarea crailor ungurești și cu numede ban să scriia (pentru carii la locul său prelarg am arătat), iară nu domn a Vlahiii.

Ce toată socoteala rămâne să înţelégemprecum acest domn a Vlahiii pe acea vréme, dela Grigoras pomenit, altul să nu fie fost fărănumai sau Radul Vod’ Negrul sau Dragoș Vodă(căci și pentru aceasta fără prepus să fim nuîndrăznim), carii precum au ieșit din Ardial,îndatăși ș-au întemeiat stăpânirile și li-auaședzat, însă nu ca cum de iznoavă li-ar <fi>descălecat (precum rău să greșesc hronicilenoastre), ce ca [și] cum din bejenii întorcându-să și pre la locurile și moșiile sale aședzindu-să, în curândă vréme ș-au înnoit și ș-au tocmittoate lucrurile.

Că precum am și mai dzis, că di-ar fi fost aceldomn (oricarile s-ar înţălége), atuncea întăi și decurând de aiurea vinit, craiul bulgăresc, a omprost și de familie necunoscută și neștiută fatasă-i ia, n-ar fi priimit. De credzut dară iaste, căînturnarea domnilor de la Ardeal iarăși pre lalocurile lor cu câţva ani mai înainte să să fietâmplat, decât cum o însămneadză hronicile

noastre.

Pentru greșala dară [a] annului ieșiriidomnilor de la Ardial, de vréme ce laPredosloviia hronicului, carile va urma de laieșirea lui Dragoș Vod’ în Moldova și a RaduluiVodă în Ţara Muntenească, sintem pre larg șipre lat să arătăm, aicea în sfârșitul aceștii Cărţi,pentru mai bună pomenirea cititoriului, pre scurto vom arăta.

Întăiași dată acel domn, de istoricul Grigoraspomenit, au fost domn românilor și când ș-audat fata după craiul sirbăsc, pre la anul 1274,carile iaste de la Adam 6782 și annul cel mai depre urmă a împărăţiii lui Mihail Paleolog. Iarăieșirea Radului Vodă Negrul o pune hroniculmuntenesc la annul de la Adam 6798, carileiaste de la Hristos 1290, adecă cu 16 ani maipre urmă decât domnul de la Grigoras pomenit.

Așijderea ieșirea lui Dragoș Vodă o puneUréche Vornicul, în hronicul său, la annul de laAdam 6821, carile iaste de la Hristos 1313,adecă cu 23 ani mai pre urmă decât RadulVodă și cu 39 mai pre urmă decât domnul luiGrigoras.

Pentru aceastași Neculai Costin logofătulscrie în hronicul său, precum în izvodul ce auavut el, însămneadză annul lui Dragoș Vodă la

annul de la Adam 6807, carile este de la Hristos1299, adecă cu 9 ani mai pre urmă de ieșireaRadului Vodă și cu 25 ani mai pre urmă dedomnul românilor de la Grigoras pomenit. Apoiși Neculai Costin, a sa socoteală puind, întăi săîncredinţadză dintr-un uric a lui Roman Vod,scris la anul de la Adam 6900, carile iaste de laHristos 1392, care uric dzice că el nu l-auvădzut, numai să fie audzit de la Dosithei,mitropolitul, precum așé să fie fost însămnatannul într-acel uric.

Ce Roman Vodă fiind al șéselea domn dupăDragoș Vodă, și de ciia nu știm cu ce socotealăscoţind dintr-acești 6900 ani 30 de ani, puneieșitul lui Dragoș Vodă la anul de la Adam6870, care sămăluire nicicum chip deadeverinţă să aibă nu poate, de vréme ce șihronicul lui Uréche, vădzind greșala annilor înhronicul moldovenesc, din istoricii leșeștidovedéște precum la annul de la Adam 6867Petăr și Stefan fraţii, ficiorii lui Stefan Vodă,carile au fost domn după Roman Vodă, să fieavut războiu la Codrii Cosminului, adecă cu triiani mai denainte de annul carile însămniadzăNeculai Costin să fie fost annul ieșirii lui DragoșVodă. Deci aceas[ta] cum nu poate fi adevărată,fietecui cunoscut iaste.

Pentru aceaste dară împletecite și foarte

greșite socoteale, precum pentru doslușireaacelui adevărat an a ieșirii lui Dragoș Vodă înMoldova, așé pentru a Radului Vodă în ŢaraMuntenească, pune-vom céia ce vom puteanevoinţă; însă nu că doară scrisorile altora degreșite să le arătăm sau în cevași cinsteaosteninţelor lor să micșurăm (aceasta nu deaDumnădzău), ce numai ca din hronicele streineși din socoteala carea mai aproape de adevărsă poate alătura, nu numai annul ieșiriipomeniţilor domni din Ardial la moșiile sale săadeverim, ce încă și tot cursul annilor înaintetocmind și lucrurile pre la vremile și chipurilesale alcătuind, hronicul Moldovii împreună și aŢărâi Muntenești, de la înturnarea domnilor dela Ardial pănă la vremile noastre, pre cât voiadumnădzăiască între vii ne va răbda, săistorisim. Iară pre cititoriu poftim ca, de aceastădată, cu acéste de nemică ale noastre osteninţesă să zăbăvască.

Sfârșitul Hronicului pentru vechimeaRomano-Moldovlahiii și lui Dumnădzău

laudă.

[1] Anton Bonfin, Decada 2, Cartea 7

[2] Marin, Partea 2, Cartea 3, Cap. 13 și 16

[3] Nichita Honiatis, în Cartea istoriii sale ceade pre urmă

[4] Anton Bonfin, Decada 2, Cartea 9

[5] Leunclavie, în Pantecte, Cap. 129

[6] Andronic cel Bătrân

[7] Grigoras, Tomul 1, Cartea 6, Cap. 9

[8] Létopisăţul sirbăsc, Glava 93

[9] Pahimeris, Cartea 1, Cap.31

Tabla Hronologhiceascăcarea arată vacurile și annii în carii săpomenesc romanii cei de Ulpie Traian înDachia, de la Roma aduși și în sălășluirevécinică într-însa aședzaţi, de la descălecatullor pănă la înturnarea lui Dragoș Vodă din ţaraArdialului în Moldova și a Radului Vodă Negrulîn Ţara Munteniască

Împăraţiiromanilor

Annulmai

denaintede

Hristos

Annulde la

Adam

Iulie Chesar 61 5449

Iulie Chesar sănaște.

Iulie Chesar,împărăţiiaromanilor, dinrespublică omută înmonarhie.

OctavieAvgust 42 5468

Iulie moare uciscu 23 de rane.Carile iasteannul 25 aîmpărăţiii lui.

Să nașteMântuitoriullumii Hristos.

Împăraţiiromanilor

Anuldupă

Hristos

Annulde la

Adam

14 5524 Octavie Avgustmoare de boală.

Tiverie 37 5547 Tiverie moarede boală.

Caligula 41 5551 Caligula moareucis.

Clavdie Drus 54 5564Clavdie, ficiorullui Drus, moareotrăvit.

Neron celcumplit 61 5571 Neron singur pe

sine să omoară.

Galba 69 5579 Galba moareucis.

Salvie Othon 69 5579Salvie Othonsingur își facemoarte.

Vitelie 69 5579 Vitelie moareucis.

Vespasian 70 5580

Sarmatii trecDunărea șipradă Misia,apoi, bătuţi deRubriehatmanul,lucrurile săpotolesc.

79 5589 Vespasianmoare de vintre.

TitVespasian 81 5591 Tit Vespasian

moare de friguri.

Domitian 81 5591

S-au scornitîntăi războiulromanilor cuDechebal,regele dachilor

93 5603

Romanii aumulte războaiecu dachii, înMisia, în Dachia,în Ghermania șiîn Panonia,unde tot dachiisunt biruitori

94 5604

Și alt războiuare Iulianhatmanul cu

dachii, ce fărădeplin biruinţă.

96 5606 Domitian moareucis.

Ulpie Traian 101 5611

Traian bate peDecheval,domnul dachilor,apoi face șipace.

104 5614Traian facepodul pesteDunăre.

105 5615

Traian, omorândpe Decheval șisuppuind toatăDachia, lasăslujitori romanipentru paza încetăţile Dachiiiși să duce laRoma cu triumf.

107 5617

Traian trecândcu oștile la Asia,dezrădăciniadzătot neamuldachilor dinDachia și,aducândmulţime decetăţeni romaniși slujitoriveterani, îiașadză în traiuvecinic într-însași o faceprovinţieromăniască.

Adrian 118 5628

Adrian peromanii cariiTraian îi puseseîn Dachiia îi lasăacolo neclătiţi,macar că depintre alte ţări îitrăsese înapoi.

Are războiu cu

Commod 180 5690 varvarii ceidincolo deDachia.

Pertinax 192 5702Au fostgubernator Misiiiși Dachiii.

Severus 193 5703

Face cetate laDunăre și de penumele său onumeșteSeverinul.

Dechie 251 5761Are războiu cutătarâi de laDon.

Gallien 259 5769

Acestui împăratAvriolus, vestithatman, au fostom născut înDachia.

Vrând să triacă

Avrelian 274 5784

cu oștile la Asiaîmpotrivapersilor șitemându-să căromanii dinDachia singurinu să vor puteaapăra de tătari,li-au poruncit sătriacă pesteDunăre în Misia.

Probus 278 5788

Suppune toateneamurilegotthilor cariitrăiia pesteNipru.

280 5790

Suppuneneamulbartarnilor, cariilăcum pesteNistru spremalul MăriiNegre, și trecepe toţi cu muericu copii în Misia,iară Romanii,

care suptAurelian trecusăîn Misia, săîntorc la locurilesale în Dachia.

Dioclitian 285 5795

Acest împăratau dat pre fiică-sa Vlaha dupăgubernatorul deDachia, de pre acăriia numeBonfin, istoricul,socoteșteDachia să să fiechemat Vlahia.

288 5798

Dioclitian facetrii cetăţi înDachia peDunăre șisuppune pe toţivarvarii de pesteNistru și depeste Nipru.

Carile au fost

Lichinie

cumnat, apoi șisoţie, luiConstantinMarele; au fostnăscut înDachia.

ConstantinHlorus

Căruia i s-aunăscutConstantinMarele încetatea Dachiii,precummărturiseșteZonaras, Carte12.

ConstantinMarele 313 5823

Împărţindîmpărăţiia cuLichinie, înpartea sa iaApusul cuDalmaţia,Machedonia,Misia, și Dachia.

Constantin face

330 5840Ţarigradul șimută scaunulîmpărăţiii de laRoma laŢarigrad.

337 5847

ConstantinMarele, aproapede mórte,împarte cutestamentîmpărăţiia înpatru părţi, și lelasă fiilor săi demoștenire: luiConstantin,Constans șiConstantie șinepotului său,lui Dalmatie, încare testamentsă pomeneșteDachia lăsatălui Constans.

Constantin,Constantie,Constans și 342 5852

Constans, cinciani stă cuscaunul

Constans șiDalmatie împărăţiii în

Dachia.

358 5868

La Soborulcarile s-au făcutla Sardica, întitulul cărţiii ceiide sobor săscriu mitropoliţiiamândurorDachii.

Valens 376 5886

Gothii împinșifiind de Unni dela mare Meotidași de la Don, autrecut cu casecu tot înThrachiia.

378 5888

Gothii din Misiarocoșindu-să,pradă Dachiia șiDachiiamălurosă, careeste de la Olt pemarginile

Dunării pân latisa, o suppunsupt dajde pean.

Graţian

TheodosieMarele

379 5889

Graţian luândsoţie peTheodosieMarele, îl trimeteasupra gothilor,pre cariivătândui, dezbatlocurile, pecarele eiapucase înMisia și înDachiia.

Arcadie șiHonorie 398 5908

Radagaiz,domnul gotthilor,sculându-să cuo samă degotthi, trece laItalia.

Alaric, cu altăsamă de gotthi,

400 5910 carii mairămăsese înGreţia, încă aulovit la Italia.

406 5916Vandalii, cudomnul lorCodighisil, trecla Gallia.

Theodosiecel Tânăr 427 5937

Romanii dezbatPannonia de launni, pre careao ţinusă 50 deani supt puterealor.

441 5951

Attila, trecândDonul,năpădește cuunnii în părţileîmpărăţiiiromanilor.

Attila sfărâmăcâteva cetăţi pe

442 5952

Dunăre și,trecând, pradăla Thrachia,Illiria,Machedonia șitoată ţaragrecească. Laacest ansocoteșteNeculai Costinprecum să fierămas Dachiapustie de romaniși de ciia să fierămas tot așépustie pănă la adoa descălecarede Dragoș Vod’în Moldova, șide Radul Vod’Negrul în ŢaraMunteniască; cecât de greu săfie greșit cuaceastă părére,tablahronologhiiiînainte vadovedi.

447 5957

Attila de iznoavătréce Dunăreaînapoi pe ghiaţăși agiunge cuprada pănă laDachia, apoiface pace cuTheodosieîmpărat.

449 5959

Attila, părăsindpărţile răsărituluise scoală cutoate gloatelesale, și purcedespre Turinghiia,și stând înSaxonia încetatea Isnac,pune sfat săîntre în Italia.

Attila întră cuunnii înGhermania,unde LetiieHatmanul (om

Marchian 451 5961 născut înDachia) lacetateaAvreliului răuvătămându-l, aucăutat a să trageînnapoi la Iliriia.

453 5963

Attila și din Iliriiagonit, întră înItalia, și deacolo trece laGalliia.

454 5964

Ghepidii dupărădicările Attileicuprind Dachiacea din mijloc,adică Ardealul.Bonfin, Decada1, Carte 7: și facpace cuMarchian.

Leon Thracul 460 5970

Ostrogotthii dela Don,lepădând jiugul

Unnilor, intră înPanonia.

463 5973

OstrogotthiicuprindPannonia șigonesc de acolorămășiţa unnilor.

Zenon 483 5993

Theodoric,domnul gotthiloramalitici, vine înŢarigrad laîmpăratulZenon, precarile împăratulcinstindu-l cuboierie deconsulat, l-aufăcut hatman peoștile DachiiiMăluroase,unde au fostpănă în annul487; iată aiceaDachiastăpânită deîmpărăţia

romanilor, iarănu pustie delăcuitori, precums-au părut luiNeculai Costin.

Anastasie 499 6009

În vrémeaacestui împărats-au ivit întăineamulbulgăresc sprepărţile împărăţiiiromanilor, de lacarii romanii dinDachia s-aunumit voloși,adecă italiiani,căci în limbasloveneascăItalia să cheamăVloh.

Pre vrémeaacestui împărat,scrie Procopie-istoricul, carile șilogofăt au fost laVelisarie

Iustinian celMare 527 6037

hatmanul,precum Turnulde la Dunăre,pre carile îlfăcusă Traianîmpărat, să-l fiefăgăduitîmpăratulslovénilor șiantilor, pentru casă fie pentrupaza, ca să nupoată prădaunnii într-alteolături aîmpărăţiei, șiprecum toatelocurile, care totmai ţinearămășiţaGotthilor înDachia, leaudezbătut șiprecum o partedin Dachia pe laOnghidon, să ofie dat împăratulCerurilor sălăcuiască. Iată șiaice Dachia

noastră cuoamenii lăcuităși sub oblastiiaîmpărăţiiiRomanilor.

Mavrichie 599 6109

Hagan, Domnulacarilor, întractatul depace, ce vre săfacă cuMavrichii, cerecataractele,adecă pragurilede la Dunăre,unde se zicelocul Poarta deFier; ceîmpăratulnevrând să lede, nici pace s-au făcut.

ConstantinPogonat 679 6189

Bulgarii pradă:ţările Romanilorde pesteDunăre, adicăDachia.

Constantin șiIrini 800 6310

Carolus Marelesă încoroniadzăîmpăratApusului, carilecoborându-săcu oștile pănă laDachia,lăcuitorii dinDachia,împreună culéșii și cubohemii, autrimis la dânsulsoli de ș-aufăcutaședzământ depace. Saxoniistându-iîmpotrivă, cuarmele i-ausuppus, din cariimulte familii dedomni și de altestepene scoţindi-au adus și i-auaședzat înDachiamedeterranea,

carea iasteArdialul. De peaceasta vrémesint sasii, cariilăcuiesc șiastădzi în Ardial.

VasilieMachedon 867 6377

Bulgarii șiharvaţii să dausuptsuppunereaîmpărăţiiiRăzsăritului.

Pe aceastăvréme începe asă pomeni laistoricii greceștineamulpazinachilor,cărora le dzicistoricii leșeștipecinighi, acărora limbă,scrie Bilschie,list 239, să fiefost amestecată,din rusască,

Romanos 959 6469

leșască șimoldovenească.Aceștiașipazinacidinceputul lor auieșit de la Litfa,apoi coborându-să spre MareaNeagră ș-aufăcut pace cuGenovezii, careţinea Crâmul,iară aceiGenoveziîmpreună cuVolohii dinDachia să fietocmit cetăţileMancopul,Chircher,Crambul,Azovul, Cafa,Chiliia, CetateaAlbă șiTârgovișea.

VasilieBulgarocton 1000 6510

Începe războiulcu Bulgaria,carele au stătut

necurmat 17 ani.

1017 6528

VasilieBulgaroctonsuppune totneamulbulgărescîmpărăţiiiRăzsăritului. Precare vréme șiromanii dinDachia (cariiacmu și laistoricii greceștivlahi să chema),iarăși s-au lipitla împărăţiiaRăzsăritului.Pentru cariiîmpăratulVasilie au scrisîntr-o tablă detestament (precarea au pus-oîn MănăstireaSosthensis), cucarea dăînvăţăturăîmpăraţilor carii

vor urma, că desă vor clăti vlahiiasupraîmpărăţiii, să lefacă și lor,precum au făcutel bulgarilor.Vadză aiceaoricinesocotéște căţărâle Dachiii săfie stătut cu sutede ani pustie demoșnénii săi ceidintăi, că deaicea pare-mi-să că-și va tocmismintiala.

Arghiros

1034 6544

Pre aceastăvréme au muritcraiul ungurescStefan, carileîntăi au priimitlégeacreștinească, laa căruiaastrucare, scrieBonfin, precum

sau strâns toateneamurilevecine, întrecarile au fost șiromanii dinDachia.

ConstantinDucas 1063 6573

Pe aceastăvreme sepomenește,precum hunniiiarăș să fieapucat o partedin ţărileVlahiei, și denevoia lor multăsamă deRomani trecândDunărea, să săfie așezat înMisia, de pecarii apoiistoricii greceștiau luat de zice,că cii ce mai denainte să chemaMisia, acmu secheamă Vlahia,căci Vlahii au

fost cuprinstoată Misia,adică Dobrugeapână în munţiiOmului, căroraacmu le zicemmunţii Cenghiii,său Balcan.

RomanosDioghenis 1070 6580

Pre aceastăvremepomeneșteDlugoș leahul,precumVinţeslavdomnulpolovţilor biruindpe Zeslov,domnulChiiovului, șivrând așijderi săfacă și luiBoleslav craiuluileșesc, să fiestrâns într-agiutoriu multăoaste de ruși, depecinegi și demoldoveni.

MihailParapinachis 1078 6588

Supt acestîmpăratpomenescistoricii greceștide un NestorVestarhis, să fiefost hatman τώνλαών, τώνΠάρίστρον, anăroadelor depre lângăDunăre.

ManuilComnenos 1147 6657

PomenéșteDlugoș, precumConrad,împăratulApusului,mergând prinţara leșascăspre Ţarigrad,pre unde era sătriacă cu oasteala Asia asupraserachénilor,carii ţineaIerusalimul,

Vladislav, craiulleșesc, să fietrimis înainte, casă-i găteascăvolohii, adecămoldovéniizahara pentruhrana oștii.

IsachieAnghel 1185 6695

Românii sauvlahii, cariiapucasă Misia,încep a sătulbura asupraîmpărăţiiiRăzsăritului.

1187 6697

Românii, cu maimarii lor Petăr șiAsanis, aiave sărădică asupraîmpărăţiiiRăzsăritului.

Românii săînsoţesc cutătarâi, cei

1190 6700chema Comaniiasupra luiIsachie Anghel,și pradăThrachiia pânăla Philippopolis.

1193 6703

Românii bat peAlexie Ghendo,și pe VasilieVataci Hatmaniilui Isachieîmpărat.

AlexieAnghel 1195 6705

Ioan, carele apoisau numit AlexieRomânul,omoară peAsan, fratele luiPeter, și fuge dela dânșii.

1196 6706

Ioan vine și săînchină laîmpăratul cumulte daruridăruindul, și cu

1196 6706 nepoteasalogodindul, îltrimete Hatmanoștilor de laPhilippopolis.

1197 6707

HrisosRomanul,despărţindusăcu o samă deromâni, rămânesupt ascultareîmpărăţiei.Acesta fiind omscund la stat,românii care aurămas suptascultare lui, s-au poreclitcondovlahi, apoiaceloraș leauzis cuţovlahi.

1198 6708

Și alţi româniînsoţindusă cutatarii comani,trec Dunărea șiprădând pân la

Ciorlu, apoi vinla Ioan.

1199 6709

Hrisos curomânii săi încăsă dizlipéște dela împărăţie șiîmpăcându-săcu Ioan, apoiapucă cetateaProsacul, și deciia cuprindeacéle părţi, pănăla Thessalia șipănă la Epiros,în ţaragrecească, undeși pănă astădzimulţime de aceiromâni, deatuncea rămași,lăcuiesc.Întracelași an șiIoan Alexie sărădică asupraîmpărăţiii și stăsingurstăpânitoriututuror

românilor.

Murciflis 1203 6713

Latinii cuvicleșug apucăŢarigradul dinmânule grecilorși rădică împăratpe Balduin, iarăo samă dinarhondii grecilorfug la Ioan,domnulromânilor, acărora protecţieel cu dragostepriiméște.

1204 6714

Ioan, domnulromânilor, luândgrecii cei de ladânsul pribegiţi,și oastetătărască, mergeasupra luiBalduin, precarile biruindul,toată oastea iauprăpădit până la

unul, și predânsulprinzândul viu,apoi lau șiomorât.

TheodorLascaris 1205 6715

TheodorLascaris stăîmpărat grecilorla Asia, șiașează scaunulîmpărăţiei înNichiia, iarăIoandobândeștecetateaPhilippopolis.

1206 6716

Ioan domnulromânilorîncunjură Udriulși Didimotihul,ce neputânduleizbândi, săîntoarce înapoi.

Henric, fratele

1210 6720

lui Balduin,carile stătusăîmpărat latinilorîn Ţarigrad,după pieirea luiBalduin,lucrurile cunărocpurcegândui,dezbate toatecetăţile careapucasă româniiîn Misia și înThrachiia.

1222 6732

Românii dinţările de pisteDunăre să dausupt protecţiacrailor ungurești.

IoannisDucas 1236 6746

Batie, hanultătărăsc, trecândapa Volgăi,năpădește spreţările Evropii șipradă Moscul șiţara leșască.

1237 6747

Batie arerăzboiu curomânii și cusăcuii latrecătorilemunţilor, peunde neputândrăzbi, iară s-auîntors în ţaraleșască șiîntracelași anîntră în ţaraungurească pela Rodna; peBela, craiulunguresc,biruiaște, carilefuge la Austriia;iară Batie cutătarâi punetoată ţaraunguriască suptfoc și supt sabie.Într-acestași ansă socotéște căsau Ioan Alexie,sau ficiorul lui,Bogdan, cu

multă samă deromâni trecândla Ardial, câtăvavréme să să fieaședzat acolo.

MihailPaleologulstă împărat

1246

1257

6756

6767

Bela, craiulunguresc,audzind precumBatie s-au întorsînapoi și toatăţara s-au curăţitde tătari, el încăs-au întors lascaunu-și șipentru ca să-șitocmească ţara,agiutorul ce-ivenisă cuCavalerii deRodos, și peromânii ceintrasă înArdeal, îioprește lângăsine dându-lesate și cetăţimoșie, într-acăruia vreme și

Bogdan, ficiorullui Ioan Alexietatăl lui DragoșVodă au murit înŢara Ardealului.

MihailPaleolog 1266 6776

Mihail Paleologiară răscumpărăŢarigradul de lalatini, și mutăscaunul de laNichea iar înŢarigrad.

1274 6784

Radul VodăNegrul șiDragoș Vodăficiorul luiBogdan Vodăes din Ardeal cutoată casa lor lalocurile salecele dintâi, șiîmpărţindu-șilocurile, deciiastăpânite, saudespărţit în doaăadecă: în

domniaMoldovei și aţării Muntenești.

AndronicPaleolog stăîmpărat

1284 6794

Într-acest an,scrie NechiforGrigoras precumMilutin, craiulsârbesc să fieluat crăiasă pefata domnului deValahia, deunde noisocotim de petocmala anilor șivecinătatelocului să fie fostfata RaduluiVodă.

AndronicPaleolog 1299 6809

Acelaș Milutincraiul sârbescsă însoră a patramuere cu fata luiAndronicîmpărat cuSimonida.

Pănă aicea, cu agiutoriul lui Dumnădzăuadusăm hronologhiia a vechimii neamuluiromânesc; iară de la înturnarea românilor de laArdial, de când adecă s-au despărţit acéste ţăriîn doaă stăpâniri, pănă la vremile noastre, de neva învoi Dumnădzău cu viaţă, tocmind și plinindtot hronicul acestor doaă domnii, la sfârșitul luivom arăta și tabla hronologhiii annilor ceurmadză.

Iară aicea sfârșitul lucrișoriului acestuia puind,lui Dumnădzău unuia în Troi ţă Slăvitului șiInchinatului, laudă și închinăciune culatrievecinică trimitem.