Universul

GeneralitățiAstronomia (din limba greacă, άστρον astron: stea, νόμος nomos: lege

este știința care se ocupă cu studiul aștrilor și a legilor mișcării lor, al constelațiilor, galaxiilor și al universului în totalitatea sa.

De asemenea, studiază evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestră, planetele, cometele, radiațiile cosmice de fond, forma și formarea universului. Cei care studiază astronomia se numesc astronomi.

Astronomii se folosesc de diferite tipuri de unde ale radiației electromagnetice, depinzând de obiectul studiat. Atmosfera terestră complică studiul absorbției undelor electromagnetice de aceea se folosesc mai multe tipuri de instrumente și tehnici. Aceste tehnici sunt folosite în diferite discipline ale astronomiei observaționale.

Istoria astronomiei

În antichitate, astronomia conținea informații doar despre obiectele vizibile cu ochiul liber. Aristotel a spus că Pământul este centrul universului și că totul se învârte în jurul său, orbitele fiind perfect rotunde. Au existat multe teorii și feluri de a explora cerul, în antichitate.

Curiozitatea popoarelor din Antichitate asupra fenomenelor astronomice, a făcut ca aceștia să studieze cerul și să înțeleagă formarea zilei și a nopții, rolul Soarelui și a Lunii în măsurarea timpului și anotimpurile. Popoarele antice au observat că obiectele cerești au un comportament regular aceasta ajutând la măsurarea timpului formând zile, luni și ani.

O mare parte din cunoștințele astronomice ale babilonienilor (urmașii sumerienilor) au fost moștenite de la akkadieni, care aveau date despre mișcările Soarelui, Lunii și planetelor. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch. că mișcarea aparentă a Soarelui și a Lunii în jurul zodiilor nu au o viteză constantă. Ei cunoșteau poziția Lunii si a Soarelui pentru fiecare zi a lunii și puteau prezice Luna nouă. De asemenea, ei au calculat pozițiile planetelor.

Astronomia greacă a fost transmisă și în est la hinduși, sirieni și arabi, aceștia din urmă au facut lucrări noi despre astronomie în secolele 9 si 10. În secolul 13 , arabii au tradus lucrarea lui Ptolemeu, „Almagest“, care a atras atenția europenilor, creând tabele despre mișcările planetelor.

În seculul 16 istoria astronomiei a luat o întorsătură radicală ca rezultat al cercetărilor făcute de astronomul polonez Nicolaus Copernicus. Acesta și-a petrecut cea mai mare parte a vieții studiind astronomia făcând o serie de cercetări asupra unor noi stele descoperite de el însuși

Din punct ce vedere stiințific teoria coperniciană a fost doar un rearanjament al obitelor planetelor concepute de Ptolemeu. Din 1580 până în 1597 astronomul danez Tycho Brahe a studiat stelele descoperind peste 700 de stele noi, și a făcut, înainte de inventarea telescopului, măsurători astronomice precise ale stelelor și sistemului solar.

Calea LacteeCalea Lactee

Calea Lactee (din latină Via lactea, sau greacă Γαλαξίας (Galaxias), popular, în română: Calea Laptelui, Calea sau Drumul Robilor), este galaxia gazdă a sistemului nostru solar, a altor aproximativ 100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum și a peste 1.000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbitează în jurul centrului de masă al galaxiei, numit și centru galactic.

Calea Lactee

Galaxia noastră face parte dintr-un grup de galaxii numit Grupul Local, format din 3 mari galaxii și un număr de alte 30 galaxii mai mici, în cadrul grupului ea fiind a doua ca mărime după galaxia Andromeda (M31)

Calea LacteeGalaxia noastră are forma unei spirale uriașe; brațele acestei spirale conțin pe lângă altele și materie interstelară, nebuloase și stelele tinere ce iau naștere permanent din această materie. Pe de altă parte centrul galaxiei este format din stele bătrâne concentrate în grupuri cu formă sferică.

Calea LacteeNucleul și roiurile globulare conțin multe stele bătrâne, cunoscute ca stele de Populație II, care s-au format din materie cosmică originară..

Calea LacteeGalaxia noastră are 4 componente principale: nucleul, discul cu spirale, haloul și roiurile globulare. S-ar putea să existe și un halou exterior, coroana galactică. Discul se rotește, dar nucleul central nu..

Planete

SoareleSoarele este o masa gazoasa, de marime medie care are caldura si lumina proprie, si care contine 99.9% din toata materia din sistemul solar. Toate planetele, inclusiv PAMANTUL, fac o miscare de revolutie in jurul SOARELUI.

Mercur

Mercur este cea mai apropiata planeta de SOARE. De pe suprafata uscata a planetei, SOARELE apare de doua ori mai mare ca de pe PAMANT. Din cauza miezului de fier, planeta are camp gravitational, dar este prea mic si prea slab pentru a sustine mai mult de o subtire atmosfera de vapori de sodiu si heliu.

Venusa II-a planeta de la SOARE. Cu toate ca distanta pana la SOARE este de doua ori mai mare fata de cea a lui MERCUR, VENUS este cea mai calda planeta din sistemul solar. O atmosfera subtire si noroasa formata din dioxid de carbon, retine calduta solara si invaluie planeta cu un strat de acid sulfuric cauzat de eruptiile vulcanice.

Pamantul

Datorita distantei la care se afla de Soare, prezenta unei atmosfere protectoare si a unui amestec corect de substante organice, Pamantul este singura planeta din sistemul solar care poate sustine viata.

Marte

Ca dimensiune jumatate din marimea PAMANTULUI. Deasemenea este inclinata pe o axa care are ca rezultat existenta anotimpurilor. Aceste anotimpuri schimbatoare creaza pe planeta vanturi care ating 161 k/h si care cauzeaza puternice furtuni de praf.

Jupiter

Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul solar. Suprafata lui Jupiter este de doua ori mai mare decat suprafata totala a celorlalte planete laolalta. Inconjurat de 16 satelitI, Jupiter seamana cu un sistem solar in miniatura.

Saturn

SATURN este a VI-a planeta de la SOARE. Este inconjurat de nenumarate inele formate din bucatele mici de roca si gheata. Acestea pot fi resturile de la un satelit care a fost faramitat intr-o coliziune cu un alt corp ceresc. SATURN are cel putin 24 de sateliti iar unii dintre ei au urmele unor astfel de coliziuni.

Uranus

Cea mai caracteristica particularitate este ca se roteste pe o parte ajungand doar pe un singur pol lumina solara. O teorie sugereaza ca Uranus a fost lovit de un obiect mare,care l-a rasturnat. Obiectul a fost pulverizat iar resturile au format nori din vapori de apa si pulbere de roca.

Neptun

Neptun este a VIII-a planeta de la SOARE. Cu furtuni uriase care sufla cu o putere de zece ori mai mare decat cea a uraganelor - aproape deajuns sa sparga bariera sunetului - Neptun este planeta din sistemul solar bantuita de vanturile cele mai puternice.

Pluto

Este a IX-a planeta de la Soare, cu toate ca orbita ei eliptica o aduce mai aproape ca Neptun de Soare. Mica planeta (25 de planete ca Pluto incap in Mercur, urmatoarea planeta ca micime) Pluto pare a fi mai mult un asteroid facut dintr-un amestec deroca, ghiaďa, amoniac iI metan.

Proiect Realizat de Ștefanovici Miruna