Sfântul Nicolae (cel numit cu numele biruinţei [gr.

Νικόλαος, cuvânt compus din νίκη, ”biruinţă, victorie” şi λαός, ”popor”, şi înseamnă ”biruitorul poporului”, ”biruinţa poporului”. n.tr.]), Arhiepiscopul Mirelor Li-chiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai iubiţi Sfi nţi ai Bisericii noastre. Nenumăra-te biserici au fost construite spre cinstirea lui şi mulţime de popor se grăbeşte să-l cinstească şi să îi ceară mijlocirile către Domnul. S-a născut în Patara Lichiei pe la anul 250 d.Hr., din părinţi evlavi-oşi şi bogaţi, care l-au crescut ”în învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Încă de prunc a vă-dit că are harul Dumnezeiesc. Po-trivit Tradiţiei, în chip minunat stătea drept la ceasul îmbăierii fără nici un ajutor, iar în fi ecare zi de miercuri şi de vineri, sugea o singură dată în zi, şi anume după apusul soarelui.

Foarte curând, Domnul i-a che-mat la El pe cei doi părinţi ai săi, iar el, având totdeauna drept că-lăuză cuvântul Evangheliei care zice: ”fi ţi milostivi”, şi-a împărţit averea la săraci şi şi-a închinat în întregime viaţa Slăvirii Celui Preaînalt. Este vestită fapta sa de binefacere prin care a ajutat noaptea pe ascuns trei surori cu o sumă însemnată de bani, ca nu cumva ele să fi e nevoite, din pri-cina sărăciei, să fi e trase spre via-ţa de necinste.

Sfântul Nicolae, mişcat de o sfântă dorire, a hotărât să călăto-rească spre a se închina la Sfi nte-le Locuri. În timpul călătoriei pe mare, au început să sufl e vânturi

foarte puternice şi a izbucnit o furtună cumplită. Călătorii şi echipajul îşi pierduseră cumpătul şi aşteptau să se înece. Nicolae, însă, îngenuncheat, se ruga cu stăruinţă către Domnul şi, iată!, minunea s-a întâmplat. Vânturi-le au încetat şi marea îndată s-a liniştit. Însă un marinar care era la catarg, a alunecat şi a căzut pe punte mort. Toţi s-au mâhnit că s-a pierdut viaţa unui om. Dar prin rugăciunile puternice ale Sfântului, marinarul a înviat ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.

După pelerinajul la Sfi ntele Locuri s-a întors la Patara, unde a trăit în cuvioşie şi dreptate. Dumnezeu l-a învrednicit să fi e hirotonit preot şi, după moartea Arhiepiscopului Mirelor Lichiei, să fi e ales el Arhiepiscop. Nutrea o mare dragoste faţă de cei săraci şi neputincioşi. A întemeiat în ar-hiepiscopie un aşezământ pentru săraci, o casă de oaspeţi, un spital şi alte asemenea aşezăminte de binefacere.

În momentele grele ale prigoa-nelor lui Diocleţian şi-a încurajat turma şi mai ales pe cei tineri. Pentru aceasta a fost arestat, în-chis şi chinuit. A îndurat însă toate prigoanele şi necazurile spre slava Domnului. După opri-rea prigoanelor de către Împăra-tul Constantin cel Mare, şi-a re-luat lucrarea pastorală în Mirele Lichiei. La anul 325 d.Hr. ia parte la Sinodul I Ecumenic care are loc în Niceea Bithiniei şi mustră cu îndrăzneală şi curaj ereziile lui Arie. Apără cu tărie Ortodoxia şi se dovedeşte ”îndreptător cre-

dinţei” şi învăţător al Evangheliei. Spre întărirea lui în această lucra-re i S-a arătat Hristos, Care i-a dat o Sfântă Evanghelie, şi Prea-sfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a dat un omofor.

După ce s-a întors de la Sinod, şi-a continuat lucrarea pastora-lă până la adânci bătrâneţi, când şi-a predat duhul în mâinile Atot-bunului Dumnezeu la anul 330 d.Hr. Domnul l-a cinstit în chip osebit pentru viaţa lui creştină virtuoasă caracterizată de cre-dinţa profundă în Atotputernicul Dumnezeu şi de nemăsurata dra-goste a Sfântului pentru oameni. Domnul l-a arătat râu de tămă-duiri şi izvor de minuni. A făcut minuni cât a trăit, iar după moar-tea sa minunile sale s-au înmulţit nenumărat.

La anul 1087, din pricina tulbu-rărilor, a avut loc mutarea sfi nte-lor lui moaşte din Mira Lichiei, la Bari în Italia. În timpul săvârşirii dumnezeieştii liturghii a mu-tării moaştelor s-a revărsat atât de mult mir, încât credincioşii îl adunau în vase ca leac de mult preţ pentru vindecarea diferitelor boli! Biserica îl cinsteşte cu cele mai frumoase cântări: ”Îndrep-tător credinţei şi chip blândeţe-lor, învăţător înfrânării” şi ”mare păstor”. Sfântul Nicolae este ma-rele protector al navigatorilor. La cârmă, la prora fi ecărui vas, este aşezată icoana lui.

Acest sfânt s-a evidenţiat prin bunătate deosebită faţă de cei lip-siţi, ocrotitor al fetelor, ajutător al familiilor numeroase, apărător al celor oropsiţi şi asupriţi, şi călău-

Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei (6 decembrie)

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 22

/ 6 d

ecem

brie

201

5

DIALOG DE DUMINICĂ

2

zitor pentru cei care se află în că-lătorie, pe uscat sau pe ape.

Biserica noastră Ortodoxă cin-steşte pomenirea Sfântului Ni-colae pe data de 6 decembrie, iar mutarea sfintelor lui moaşte pe 20 mai, dar şi în fiecare zi de joi se cântă Sfântului Nicolae prea frumoase cântări, pentru că joia este acea zi a săptămânii consa-crată de Biserica noastră celor 12 Apostoli şi Sfântului Nicolae.

Minunile Sfântului NicolaeSfântul Nicodim Aghioritul,

plin de uimire şi de bucurie îna-intea pildei de viaţă a Sfântului Nicolae, descrie în Sinaxaristis-ul său următoarele semne minunate

arătate de ”cel între Sfinţi Părinte-le nostru Nicolae, Episcopul Mi-relor”:

Nicolae, cel numit cu numele biruinţei [gr. Νικόλαος, cuvânt compus din νίκη, ”biruinţă, vic-torie” şiλαός, ”popor”, şi înseam-nă ”biruitorul poporului”, ”biru-inţa poporului”. n.tr.], a făptuit multe minuni, după cum dă măr-turie şi lunga lui viaţă. A izbăvit şi trei oameni de la moarte, fiind ei calomniaţi pe nedrept. Aceşti oameni erau închişi într-o închi-soare din Constantinopol, şi au aflat de hotărârea omorârii lor, urmând ca a doua zi să fie deca-pitaţi. Când însă l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae – adu-

cându-şi ei aminte de el, şi ştiind că în Lichia Sfântul a scăpat pe cei trei oameni care şi ei urma să fie omorâţi în chip nedrept – îndată Sfântul Nicolae a ascultat cererea lor şi s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavios. Pe eparh l-a mustrat pentru că pe nedrept i-a pârât pe cei trei nevi-novaţi înaintea împăratului. Iar pe împărat l-a învăţat că nu cei trei condamnaţi de el erau vino-vaţi şi i-a spus că numai din in-vidie au fost pârâţi cum că ar niş-te răzvrătiţi vrednici de moarte. Aşadar, prin această vedenie i-a eliberat Sfântul de la condamna-rea la moarte.

www.pemptousia.ro

Postul trupesc şi postul duhovnicesc

Şi, dacă din pricina neputinţei trupeşti, iubitule, nu vei putea

să rămâi flămând toată ziua, ni-meni care gândeşte drept nu va putea să te osândească pentru asta, căci Îl avem pe Domnul blând şi iubitor de oameni, Cel Care nu ne cere nimic mai presus de puterile noastre. Pentru că nici înfrânarea de la mâncăruri, nici postul nu ne sunt cerute ca scop în sine, adică pentru ca să rămânem în stare de ajunare, ci ca să dobândim toată dispoziţia spre a ne dărui celor duhovniceşti după ce ne îndepăr-tăm de lucrurile lumeşti. Aşa cum, şi dacă ne rânduim viaţa cu minte atentă şi arătăm tot interesul pen-tru cele duhovniceşti şi mâncăm atâta hrană cât să ne satisfacem nevoia de mâncare, şi arătăm în toată viaţa noastră dispoziție pen-tru a săvârşi fapte bune, nu vom mai avea nevoie deloc de post. Deoarece firea omenească, însă, este nepăsătoare şi se predă mai mult odihnei şi desfătărilor, iubi-

torul de oameni Dumnezeu, ca un părinte iubitor, a născocit pentru noi vindecarea postu-lui, încât şi desfătările noastre să fie tăiate cu desăvârşire şi

să mutăm grija de la cele lu-meşti la lucrarea celor du-

hovniceşti. Deci, dacă

există unii dintre cei care vin aici care sunt împiedicaţi de neputin-ţa trupească şi nu pot să rămână în stare de ajunare, îi sfătuiesc ca şi slăbiciunea trupească s-o liniş-tească, şi să nu se lipsească de în-văţătura duhovnicească, ci să se îngrijească mai mult de aceasta. Pentru că există, într-adevăr, mo-duri mult mai însemnate decât în-frânarea de la mâncăruri care pot să ne deschidă porţile îndrăznelii faţă de Dumnezeu. Prin urmare, cel care mănâncă şi nu poate să postească, să facă milostenie mai bogată, rugăciuni mai lungi, să aibă râvnă mai puternică pentru ascultarea cuvintelor dumneze-ieşti. Aici nu ne împiedică deloc slăbiciunea trupului.

Să se împace cu vrăjmaşii săi, să îndepărteze din el orice ţinere de minte a răului. Dacă vrea să do-bândească acestea a ţinut postul adevărat pe care Domnul îl cere mai mult decât toate de la noi. Pentru că şi această înfrânare de la mâncăruri a fost rânduită să se facă încât, înfrânându-ne porni-rile trupeşti, să facem trupul mai ascultător în împlinirea porunci-lor Lui.

Dacă, însă, nu urmează să ne oferim pe noi înşine, nici să avem

ajutorul care vine prin post din cauza neputinţei trupului, şi să arătăm mai mare nepăsare, ne facem rău, fără să ne dăm seama, peste măsură, nouă înşine. Deoa-rece, dacă lipsa izbânzilor despre care am vorbit mai sus nu ne fo-loseşte deloc chiar dacă postim, mult mai mult nu ne va folosi dacă vom arăta mai multa nepă-sare, deoarece nu putem să folo-sim nici medicamentul postului.

Deci, după ce aţi aflat aceste sfa-turi de la noi, vă rog, care puteţi să postiţi pe cât vă stă în putinţă, să întindeţi această râvnă bună şi vrednică de laudă, deoarece cu cât omul din afară se pierde, cu atât omul dinăuntru se înnoieşte“ (II Corinteni 4,16). Fiindcă pos-tul chinuie trupul si înfrânează poftele necuviincioase, în timp ce face sufletul mai curat. Postul îl înaripează, îl face mai uşor şi mai sprinten. Şi pe fraţii voştri care nu pot din pricina slăbiciunii trupeşti să postească să-i îndemnaţi să nu lase această hrană duhovniceas-că, învăţându-i şi aducându-le la cunoştinţă cele spuse de noi şi arătându-le că cel care mănâncă şi bea cu măsură nu este nevred-nic de această auzire, ci nevrednic este cel nepăsător şi căldicel.

Postul adevăratDe aceea vă rog ca cel puţin

cealaltă vreme a postului s-o fo-losim aşa cum se cuvine, şi în fi-ecare săptămână, mai curând în fiecare zi, să ne cercetăm pe noi înşine şi să smulgem greşelile din sufletul nostru, si să ne îngrijim şi pentru apariţia izbânzilor, aşa cum ne-a îndemnat profetul Da-vid, să ne îndepărtăm de rele şi să ajungem la virtute, fiindcă acesta este postul adevărat.

Postul trebuie să fie legat de ru-găciune

Nu doar că trebuie să prelun-gim postul nostru în aceste zile, ci trebuie ca şi milostenia să fie mai bogată, şi rugăciunile mai lungi, pentru că rugăciunea tre-buie să fie mereu legată de post. Şi că ceea ce vă spun este adevă-rat, ascultă-L pe Hristos Care zi-ce:„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). […]

Legătura dintre post, credinţă şi rugăciune

Dar însă, va zice cineva, dacă avem credinţă, de ce este nevoie de post? Este nevoie, deoarece şi postul, împreună cu credin-ţa, oferă multă putere. Pentru că aduce multă evlavie omului şi-l preface din om în înger, şi-l face să se lupte împotriva puteri-lor netrupeşti. Credinţa, însă, nu poate să lucreze de una singură, ci este nevoie şi de rugăciune, şi, în special, rugăciunea deţine pri-mul loc.

Deci, ia aminte câte sunt bu-nătăţile care vin din aceste două virtuţi! Cel care se roagă şi pos-teşte aşa cum se cuvine, nu are nevoie de multe lucruri. Cel care nu are nevoie de multe lucruri, nu va putea să devină iubitor de bani, şi cel care nu este iubitor de bani este mai mult râvnitor pentru milostenie. Cel care pos-teşte este izbăvit de greutate, are aripi şi se roagă cu inimă curată. El stinge poftele viclene şi Il are prielnic faţă de el pe Dumnezeu, şi îşi smereşte sufletul lui care se trufeşte. De aceea şi Apostolii aproape mereu au postit.

Nu poţi să posteşti? Poţi însă să te rogi!

Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat! Dacă nu poţi să posteşti, poţi to-tuşi să nu duci viaţă în dezmăţ! Nici acest lucru nu este foarte puţin, nici nu se află departe de post, căci şi acest mod de viaţă poate să doboare la pământ ne-bunia diavolului. Pentru că nimic nu este atât de iubit demonului acela cât viaţa dezmăţată şi beţia, fiindcă este izvorul şi maica tutu-ror relelor.

Postul este maica sănătăţiiNu cauţi, iubitule, plăcere? O

vei afla în postire. Nu doreşti să-nătate? Şi pe ea o vei găsi acolo! Nu vrei lipsă de grijă? Şi ea se află acolo! Nu voieşti libertate? Nu vrei putere trupească? Nu doreşti bunătate? Nu vrei linişte sufle-tească şi iluminare duhovniceas-că? Nu voieşti trezvie duhovni-cească? Deci toate aceste bună tăţi se află în post, în timp ce în viaţa dezmăţată se gă sesc cele potrivni-ce: lenea, slăbiciunea trupească, boala, lipsa libertăţii, cheltuiala.

Postul respingătorDeci astfel gândind, să ne îngri-

jim de mădularele noastre şi să nu ascuţim limba unul împotriva al-tuia, nici să spunem cuvinte care cufundă şi sapă vrednicia aproa-pelui, nici să lovim şi să fim loviţi, ca şi cum ne-am afla în război şi în luptă. Pentru că ce ne va fo losi din post privegherea, când lim-ba se îmbată şi mă nâncă la masa care este mult mai necurată şi de-cât cărnurile câinelui, devenind însetată de sânge şi împroşcând cu noroi, şi făcând gura canal şi loc de scur gere al împuţiciunii, ba chiar şi mai scârbos decât acesta? Pentru că putoarea care vine din canal înti nează trupul, în timp ce aceea care iese din gură, de multe ori înăbuşă sufletul.

Cârmuitorul cel înfricoşătorPraznicul de astăzi este minunat

şi mai strălucitor decât adunările noastre obişnuite. Deci care este moti vul? Izbânda aceasta este a postului, ştiu lucrul acesta, a pos-tului care n-a început încă, dar

îl aşteptăm. Pentru că postul ne-a adunat în casa părintească, a rea-dus as tăzi în braţele lui de mamă pe cei care înainte de veni rea lui erau nepăsăto-ri. Dacă însă doar aşteptarea postului a creat atâta râvnă, câtă evlavie nu va aduce când apare şi vine însuşi postul? La fel se întâmplă şi când cârmuitorul înfricoşător urmează să atace o ce tate. Atunci cetatea scapă de toată trândăvia ei şi arată mai mare grijă.

Deci să nu vă temeţi auzind de post că-l înfruntă pe cârmu-itorul cel înfricoşător, pentru că nu este înspăimântător pentru noi, ci pentru neamul demonilor. Dacă cineva se îndrăceşte, arată-i chipul postului şi atunci, de fri-ca lui rămâne nemişcat mai mult decât pietrele însele, şi pare ca şi cum ar fi legat cu legături, îndeo-sebi când vede postul asociat cu rugăciunea, sora şi tovarăşa lui. De aceea, şi Hristos zice:„Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17,21).

Deci când postul îi îndepărtea-ză atât de mult pe vrăjmaşii mân-tuirii noastre şi este atât de înfri-coşător pentru potrivnicii vieţii noastre, suntem datori să-l iubim şi să-i urăm bun sosit şi nu să ne înfricoşăm de el. Dacă trebuie să ne temem de ceva, ar fi de beţia şi mâncarea cea multă, nu de post. Pentru că mâncarea şi băutura ne leagă strâns mâinile şi ne predă robi şi sclavi tiraniei patimilor, ca o stăpână rea. Postul însă, când ne află sclavi şi legaţi, ne dezleagă legăturile, ne izbăveşte de tiranie, ne readuce la libertatea cea din-tâi. Deci când postul îi învinge, şi pe vrăjmaşii noştri, şi din scla-vie ne izbăveşte şi ne readuce la libertate, ce mărturie mai mare cauţi pentru iubirea lui faţă de neamul omenesc? Pentru că ci-neva arată mare prietenie faţă de noi când iubeşte şi urăşte aceleaşi persoane pe care şi noi le iubim şi le urâm.

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvinte de aur. Pocainta, Spove-dania, Postul, Dumnezeiasca Im-partasanie. Vol.VI, Editura Egu-menita, 2014)

3

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, 

Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; 

Fii scut de întărire  Şi zid de mântuire, Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară, O, maică prea curată  Şi pururea fecioară, 

Marie!

Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor; 

Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată  Şi pururea fecioară, 

Marie!

Rugăciune

Sfânta Filoft eia s-a născut în ju-rul anului 1206 la sud de Du-

năre, în marea cetate Târnovo, din părinţi cu credinţă creştină, pe vremea Țaratului româno-bul-gar. Nu se ştie cu exactitate de ce naționalitate era. Mama Filoft eiei a fost o femeie evalvioasă, care a învățat-o iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, milostenia, postul şi rugăciunea. Rămânând copila orfană de maică şi având semănate sămânţa fapte-lor bune de mama ei în pământul inimii sale, şi-a pus în gând să mi-luiască, după putere, pe oricine ar fi cerut de la ea. De asemeni, ea răbda cu mărire de sufl et, mulțu-mind lui Dumnezeu, supărările şi bătăile aduse de către noua mamă vitregă şi de către tatăl său, pen-

tru lucrarea faptelor bune. Hai-nele bune şi frumoase le dădea săracilor, neavând patimă pentru bani, ci fi ind robită de dragostea lui Hristos şi de dorul bunătăților celor din Ceruri. Una din îndatoririle Sfi ntei Filof-teia era de a duce merinde tatălui ei la câmp. Pe drum se întâlnea, însă, cu oameni săraci, cărora le dădea din acestea, nelăsând-o ini-ma să treacă mai departe. Astfel, tatăl ei rămânea deseori fl ămând. Mânios peste fi re, tatăl s-a pus la pândă şi, surprinzând-o pe Filof-teia în timp ce făcea milostenie, a aruncat spre ea cu barda purtată la brâu. Tânăra Filoft eia a fost grav rănită la picior, încredințându-şi sufl etul în mâinile Domnului la vârsta de doar 12 ani.Înspăimântat de fapta sa, tatăl a încercat să îi ridice trupul, pentru a o înmormanta. Dar Dumnezeu a proslăvit-o, iar trupul ei a deve-nit atât de greu, încât nu l-a putut clinti. Chemat, Arhiepiscopul de Târnovo a început să rostească numele mai multor orşse, afl ate pe malurile Dunării. Când a fost pro-nunțat numele Cetății de Argeş, trupul s-a făcut dintr-o dată uşor, Filoft eia arătând în ce casă dorea să fi e dusă.Istoria arată, însă, că moaştele Sfi ntei Filoft eia au fost duse ini-țial la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ța-ratul bulgar a fost ocupat de tur-ci, care au şi ars oraşul. Pentru a

le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puțin timp, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor crş-tine la Nicopole, crescând ame-nințarea turcă, moaştele au fost oferite domnitorului Țării Româ-neşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sfântul Nicolae“, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitro-politană. În acest fel se explică şi alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat după ziua hramului). După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfi nțită la 15 august 1517, moaş-tele au fost aşezate aici a doua zi, când s-a făcut şi proclamarea ca-nonizării Sfântului Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima cano-nizare la noi).În timpul primului război mon-dial, datorită mutării frontului în apropierea Curții de Argeş, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se afl ă în paraclisul acestei mănăstiri.Sfânta Filoft eia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, şi în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viață liniştită. În tradiție, Sfânta Filoft eia este o soră îndepărtată a Sfântului Ilie. Astfel, ea mai este numită şi „aducătoarea de ploi”.

Sfânta Muceniță Filoft eia (7 decembrie)

de Mihai Eminescu