1

SCOP

• DEFINIREA FIZIOLOGIEI

• INTELEGEREA NOTIUNII DE NORMAL

• DEFINIREA NOTIUNII DE HOMEOSTAZIE

• MEDIUL INTERN – DEFINITIE SI COMPARTIMENTE

2

FIZIOLOGIE = fisis (φύσης) – natură, esenţă,origine, dătător de viaţă;

logos – vorbire, ştiinţă, studiu.

Iniţial, fiziologia, pe vremea lui Aristotel, care se pare că a creat acest cuvânt, însemna studiul naturii.

Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul mecanismelor de funcționare a organismelor vii si cu legile care guverneazaorganismelor vii si cu legile care guverneazadesfăşurarea acestor funcții.

Studiază procesele vitale, factorii care le determină şi mecanismele de întreținere a ş țacestora.

3

Alături de alte discipline (anatomie, histologie, biochimie), Fiziologia are ca bi t d t di NORMALULobiect de studiu « NORMALUL » = 

FUNCTIA NORMALA A UNUI ORGANISM VIU.

Fiziologia are rădăcini solide în chimieFiziologia are rădăcini solide în chimie, fizică, matematică.

Presupune că aceleaşi legi fizice şi chimice care se aplică lumii nevii,chimice care se aplică lumii nevii, guvernează şi procesele organismelor vii.

4

Deoarece funcţiile sunt îndeplinite de structurile constituente ale organismelor vii, studiul fiziologiei necesită cunoştiinţe solide de morfologie, de de o o og e, dela nivel anatomic macroscopic până la nivel molecular.

Fiziologia este în permanentă interrelaţie cu biologia celulară şi moleculară, cu genetica, biochimia, biofizica — discipline care s-au desprins de-a lungul vremii din fiziologie —desprins de a lungul vremii din fiziologie atribuindu-şi rolul de integrare a tuturor achiziţiilor caracteristice fiecăreia dintre ele.

5

Studiază procesele vitale, factorii ce le determină şi mecanismele de şîntreţinere a lor.

Este „anatomia în mişcare”, oferă bază de studiu pentru procesele patologice.

Scopul fiziologiei cuprinde studiul funcţiilor de la nivel molecular şi celular şi până la interacţiunea întregului organism cu mediul extern lui.

6

Într-o clasificare a disciplinelor fiziologice vom deosebi:

fiziologia generală - studiind manifestările generale ale materiei vii;fiziologia specială - ce se ocupă cu funcţiile unor organe, aparate, sisteme.

Într-o clasificare a disciplinelor fiziologice vom deosebi:

fiziologie vegetală, animală, umană – după natura organismului;natura organismului;fiziologie comparată – studiază aceleaşi funcţii la diferite specii de animale sau plante;fiziologie normală şi patologică – după starea de sănătate;fiziologia unor condiţii speciale (Ecofiziologia): a efortului fizic, a organismului în condiţiile unei altitudini mari, în spaţiul cosmic, în imersie etc.

7

Ramuri ale biologiei care s‐au desprins din Fiziologie

■ BIOCHIMIA

■ BIOFIZICA

■ FARMACOLOGIA

■ PALEOBIOLOGIA

■ BIOMECANICA

NORMALUL

•din punct de vedere “teoretic” reprezintă valoarea aspectul comportamentul celvaloarea, aspectul, comportamentul cel mai apropiat de cel găsit la majoritatea indivizilor studiaţi aleator.

•din punct de vedere “practic” reprezintădin punct de vedere practic reprezintă linia, nivelul de referinţă, pentru compararea valorii parametrului măsurat de noi.

8

Astfel, normalul se situeaza în vârfulcurbei lui Gauss. Valorii normale a parametrului studiat i separametrului studiat i se stabilesc limite fiziologice de variaţie.

De ex. Valorile normale stabilite prin studii populationale (penumar mare de indivizi, zeci de mii) pentru TA sunt:TA sistolica (maxima) = 100 ‐ 130 mmHgTA diastolica (minima)= 60 – 80 mmHg.

Daca la un individ caruia ii masuram TA vom gasi valori de 170/90 

mmHg, aceste valori nu se inscriu intre limitele normale (de 

referinta), deci constituie abateri (deviatii) de la normal.

FACTORII CARE INDUC VARIATII ALE LIMITELOR FIZIOLOGICE.

■ SEXUL: concentratia HEMOGLOBINEI este mai mare la barbati decat la femeibarbati decat la femei

■ VARSTA: concentratia HEMOGLOBINEI este mai mica la copii decat la adulti

■ RASA: majoritatea populatiei de culoare are Rhnegativ

■ EFORTUL FIZIC: TA si Frecventa cardiaca cresc in timpul efortului

9

■ FACTORII DE MEDIU: ‐ ALTITUDINEA – la inaltimi mari creste numarul

de eritrocite pentru a  compensad i i d O2scaderea concentratiei de O2;

‐ TEMPERATURA – la temperaturi ridicate diurezaeste mai scazuta;

‐ UMIDITATEA – crescuta duce la crestereafrecventei respiratorii;

■ STARI FIZIOLOGICE:‐ SARCINA – la gravide hematocritul este mai mic‐MENSTRUATIA – creste usor VSH

■ RITMUL CIRCADIAN SAU ALTE RITMURI – secretia de GH (somatotropină) este maxima intreorele 22‐24

■ ALIMENTATIA – excesul de grasimi creste lipideleplasmatice

‐ glicemia postprandiala este mai mare decat cea determinata pe nemancate(á jeune);

ESANTIONUL DE SANGE DIN CARE SE FACE■ ESANTIONUL DE SANGE DIN CARE SE FACE MASURATOAREA 

hematocritul este mai mare in sangele venos;

■ ALTI FACTORI: profesia, mediul urban sau rural, traditiileculturale

10

Materia vie reprezintă forma de materie superior organizată, al carei principal substrat sunt proteinele, prevăzute cu capacitatea de autoreînoire continuă a elementelor chimice ale acestora.

Diferenţa esenţială dintre materia vie şi cea nevie este proprietatea specială a materiei vii de a reacţiona, de obicei, mai puternic, amplificat, la modificările energetice ale mediului, prin manifestări ale IRITABILITĂŢII şi EXCITABILITĂŢII (mişcare, secreţie, producere de lumină, electricitate, germinare-crestere).

Materia neanimată răspunde proporţional cu energia primită din exterior, excepţia fiind situaţia când arde.

Proprietatile definitorii ale materiei vii:1. Organizare din ce în ce mai complexă, cu cât

specia este mai evoluată

2. Consum permanent de energie - pe baza subs. nutritive; arderea se face diferit.

3. Continuă reînnoire si crestere -Viteza de înlocuire sicrestere depinde de: elementele chimice şi organ

4. Iritabilitate/excitabilitate.

Iritabilitatea- răspunsul la modificările energetice din mediu – lent, difuz, nespecific, , , p ,durată mare.

Excitabilitatea – ţesut nervos, muscular, endocrin - răspuns localizat, rapid, specific, complex, depinde de intensitateastimulului.

11

Proprietatile definitorii ale materiei vii:

5. Metabolismul – procesele de schimb de materie cu mediulextern şi transformările interne ale MV. Are 2 laturi:

Anabolismul: formarea de substanţe- Anabolismul: formarea de substanţe complexe, cu consum de E;- reacţiile sunt de reducere, cu consumde E;- rol în menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale, in creşterea, in repararea ţesuturilor în urma unor leziuni.ţesuturilor în urma unor leziuni.

- Catabolismul:- desfacerea subst. complexe în produşi simpli;- reacţi de oxidare, cu eliberare de E.

1. Cu cât specia şi funcţia sunt mai evoluate, cu atât se remarcă o organizare mai complexă.

SSunt concentrate mai multe elemente pe o suprafaţă din ce în ce mai mică, existând şi o compartimentare mult mai dezvoltată; în acest fel se asigura creşterea performanţelor structurilorperformanţelor structurilor respective (ex. fibra musculară netedă şi striată, fibra nervoasă amielinică şi mielinică, numărul sinapselor neuronale).

12

2. Consumul permanent de energie caracterizează viaţa.

Caloria, notată cal, este o unitate de măsură pentru energie egală cu cantitatea de căldură necesarăenergie, egală cu cantitatea de căldură necesară pentru ridica temperatura unui gram de apă, aflată la presiune atmosferică normală, de la 14,5 la 15,5 °C

1 calorie = 4,1868 Joule

Arderea principiilor alimentare produce acelaşi număr de calorii dacă arderea are loc în organism sau în bomba calorimetrică (ex. glucidele, prin ardere, produc 4,1 cal/gr).

În cazul materiei neanimate, arderile au loc la temperaturi foarte mari (1000-2000 ºC) şi cedarea energiei are loc brusc; la materia vie, arderile au loc la temperaturi mult mai mici (ex. la om, la 37 ºC), iar cedarea energiei are loc lent.

Bomba calorimetrică este un dispozitiv cu ajutorul căruia se determină cantitatea de ăld ă d lt tă icăldură dezvoltată prin

arderea unei mase de combustibil cântărită foarte precis.

13

3. Permanenta schimbare, înoire a materiei vii.Omul, la fel ca întreaga materie vie, este alcătuit din elemente chimice, compuşi, ce se reînoiesc permanent (au un anumit timp de înjumataţire).Se considera (până în 1948) că organismul este format dintr-o componentă de constituţie (schelet, muşchi, viscere – care p ţ ( , ş ,odată constituite nu se mai schimbă, exceptând leziunile, când se acceptă remanierea) şi una variabilă. Cercetări cu N radioactiv au relevat încorporarea lui în aminoacizi, proteine componente şi ale părţii de constituţie, prin aceasta evidenţiindu-se caracteristica ei de a fi şi ea în permanentă schimbare. Aceste proteine au fiecare un anumit timp de înjumătaţire: proteinele plasmatice 5-6 zile, cele din ovar şi testicul 8-13 zile, din muşchii striaţi 30-40 zile, din os 120-160 zile.Timpul de înjumătaţire creşte cu vârsta (consolidarea unei fracturi se face la tineri în 30 de zile, la bătrâni în 60 de zile şi chiar mai mult.

4. Iritabilitatea şi excitabilitatea.

IRITABILITATEA este proprietatea caracteristică intregii materii vii de a răspunde la stimuli printr-un răspuns general, difuz, lent, nespecific, de durată mare.EXCITABILITATEA apare pe o treaptă superioară de evoluţie, p p p p ţ ,este caracteristică doar tesutului nervos, endocrin, muscular.

Răspunsul acestor ţesuturi la stimuli este mai complex, specific, localizat, rapid, modulat de intensitatea excitantului.Condiţiile ca un excitant să determine stimularea ţesutului sunt:- să aibă o anumită intensitate minimă – intensitate prag ;- să acţioneze un anumit timp – timp minim de actiune;- să aiba o anumită bruschete, pentru a preveni acomodarea.Acomodarea are loc cand intensitatea prag este atinsă lent, fiind necesare intensităţi mai mari pentru a obţine răspuns.

14

COMPOZIŢIA MATERIEI VII:Elemente plastice + elemente minerale

(macroelemente) = 99,9%Oligoelemente (microelemente)=traceOligoelemente (microelemente) trace

elements, urme = 0,1%.MACROELEMENTE:

C, O, H = 93,7%N, Na, K, Cl, Ca, P, S, Mg = 6,2%N, Na, K, Cl, Ca, P, S, Mg 6,2%

MICROELEMENTE: Cu, Fe, Zn, Mn, I, Cr

Modificarea concentraţiei elementelor starea de boală.

P ţiil l t l î i lProporţiile macroelementelor în organismul uman:O- 62,32% ; C- 21,15 % ; H- 9,86 % ; N- 3,20 % ; Ca- 1,90 % ; P- 0,95 % ; K- 0,23 % ; S- 0,16 % ; Cl- 0,08 % ; Na- 0,08 % ; Mg- 0,07%.

Comparativ, proporţiile unor microelemente: 0 005% Fe; Zn 0 002%; Cu 0 0004%; Mn 0 00005%0,005%-Fe; Zn-0,002%; Cu- 0,0004%; Mn-0,00005%.

15

CARBONUL 21,15% (50% din reziduul uscat, 14 kg dintr-un organism de 70kg).organism de 70kg).

Este element biogen fundamental, toate moleculele organice sunt compuşi ai carbonului tetravalent, poate avea conformaţie tetraedrică, poate participa la formarea unor molecule plane sau a unor structuri spaţiale.

Are o proprietate importantă de a forma, prin legături covalente nepolare simple, duble sau triple, lanţuri deschise sau închise. Covalenţele nepolare dintre atomii de C sunt foarte stabile, înmagazineaza multa energie.

În atmosferă, se găseşte sub formă de CO2, în concentraţie de 0,03-0,04%, valoare ce variază cu anotimpurile (scade vara şi creşte iarna), cu creşterea industrializării.vara şi creşte iarna), cu creşterea industrializării.

16

HIDROGENUL reprezintă 9,86-10,2% din organism, 7 kg dintr-un organism de 70 kg. Este singurul element reactiv din

i i dă i t l i M d l Î C i O iprima perioadă a sistemului Medeleev. Împreuna cu C şi O ia parte la formarea moleculelor din materia vie. Prin intermediul lui are loc transferul de electroni şi formarea punţilor de H. Aceste legături de H au energie mică, de aceea se pot desface şi reface la rece, făra catalizatori. Intră în componenţa apei, glucidelor, lipidelor, proteinelor, participă la reacţia de reducere intervine în echilibrul acidoparticipă la reacţia de reducere, intervine în echilibrul acido-bazic, în sinteza HCl, în schimburile ionice membranare.

OXIGENUL reprezintă 62,32-66%, 44 kg dintr-un organism de 70 kg. Este unicul element captat din natură în forma gazoasă, intră în alcătuirea apei, glucidelor, lipidelor, proteinelor, fiind un constituent esenţial al materiei vii. Participă la reacţia de oxidare.

17

Este principalul acceptor de protoni, participând la formarea apei metabolice.

CO2 expirat/ O2 consumat = coeficient respirator, a cărui valoare este de 0,85, pentru un regim alimentar omnivor. Valoarea lui depinde de natura principiilor alimentare consumate şi este folosită în calculul bilanţului nutritiv al colectivităţilor.ţ

AZOTUL reprezintă 3,2-3,4% din organismul uman şi 8% di idi l t I t ă î ţ b t ţ ldin rezidiul uscat. Intră în componenţa substanţelor cuaternare (proteine, baze azotate din acizii nucleici etc.).

18

FOSFORUL reprezintă 0,6-0,9%, 440 gr/70kg.În organismul uman se găseşte sub formă deÎn organismul uman se găseşte sub formă de derivaţi ai acidului ortofosforic - constituent esenţial al membranei celulare şi al componentelor infracelulare, ca fosfat de calciu în schelet, dinţi. Intră în componenţa substanţelor macroergice (ATP, creatinfosfat), a sistemului tampon al ( ) pfosfaţilor, este implicat în metabolismul glucidic, în contracţia musculară.Este eliminat prin urină şi fecale ca fosfaţi.

SULFUL reprezintă 0,16 % din organismul uman.În sol se află sub formă de sulfaţi în special de Ca de undeÎn sol se află sub formă de sulfaţi, în special de Ca, de unde este preluat de plante şi folosit la sinteza unor substanţe organice complexe, ce vor fi apoi încorporate de animale.

În structura organismului uman se remarcă: aminoacizii cu S (cisteina, metionina), glutationul, acetilCoA, acidul mucoitinsulfuric (mucina) şi condroitinsulfuric (condrina),mucoitinsulfuric (mucina) şi condroitinsulfuric (condrina), proteine cu S (fibrinogen, imunoglobuline), hormoni (insulina, ocitocina, vasopresina), vitamine (tiamina). Prin aceste substanţe din care face parte, S are roluri esenţiale în multiple funcţii ale organismului.

19

Punţile disulfidice S-S conferă rigiditate polimerilor organici (ex. fibrina) şi asigură, alături de grupările SH, structura terţiară a proteinelor. Un alt rol deosebit de important al S este cel de participant la procesul de DETOXIFIERE a organismului, proces ce are loc în ficat, prin SULFOCONJUGARE cu aminoacizi cu S, cu derivaţi cu S.

Este eliminat din organism sub formă de sulfaţi, ce vor reintra în circuit. Din descompunerea organismelor moarte, rezultă H2S, ce va intra şi el în circuitul sulfului în natură.

CALCIUL î i l î i d 1 5CALCIUL prezent în organismul uman în proporţie de 1,5-1,9%, are o concentraţie plasmatică de 9-11 mg% (4-5 mEq/l; 2,25-2,75 mmol/l).

În plasmă, calciul este sub trei forme : ionic; neionizat difuzibil şi legat de proteine.

Din punct de vedere fiziologic, important este cel ionic, care reprezintă 65% din cel total (5,9-6,5 mg%). Are un reglaj eficient, ce îi menţine concentraţia în limite strânse.

20

Calciul este: constituent principal al scheletului, dinţilor (99% din Ca), participă la coagularea sângelui, laptelui (pentru a menţine sânge necoagulat se recolteazămenţine sânge necoagulat, se recoltează proba în contact cu săruri ce vor fixa Ca), are rol deosebit în excitabilitatea neuromusculară, în cuplarea excitaţiei cu contracţia şi în desfăşurarea contracţiei propriu-zise, este mesager secund intracelular.

Surse de calciu: lapte, brânzeturi, ouă, pâine.Absorbţia sa, dependentă de vitamina D, variazăde la persoană la persoană, scade cu vârsta, esteinfluenţată şi de compoziţia alimentelor. S-a stabilitţ ş p ţcă lactatul de Ca este mai bine absorbit decâtgluconatul de Ca. Sărurile biliare stimuleazăabsorbţia calciului.

21

Prin scăderea concentraţiei Ca, creşte permeabilitatea membranară pentru Na şi K şi se înregistrează o hiperexcitabilitate mai ales la nivelul plăcilor motorii. Hiperexcitabilitatea neuromusculară caracterizează TETANIA spasmofilia (contracţii spontane ale m sc lat riiTETANIA - spasmofilia (contracţii spontane ale musculaturii membrelor, feţei, precedate de parestezii).

Contracţiile tetanice evoluează centripet, putând ajunge la spasm laringian. Alte simptome pot simula epilepsia, tulburări neuropsihice.Tetania latentă poate fi evidenţiată prin teste ca : Chwostek Trousseauprin teste ca : Chwostek, Trousseau.

Hipocalcemii se înregistrează în insuficienţa paratiroidiană, lipsa vitaminei D, creşterea calcitoninei, iar hipercalcemii în hiperparatiroidism, osteoliza malignă etc.

MAGNEZIUL reprezinta 0,07% din greutate, intracelular avand o concentratie de 5-30 mEq/l, extracelular 1,5-2 mEq/l (0,7-1,2 mmol/l) Mg este INHIBITOR pe neuroni, axoni, avand la acest nivel actiune sinergica cu calciul. La nivelul sinapselor si intracelular este antagonist al Ca, fiind tot inhibitor. Este cofactor al sistemului enzimatic din metabolismul oxidativ al glucozei. Scaderea ATP (care leaga Mg), duce la depletia celulara in Mg. Substantele fixatoare de Mg (acidul orotic) favorizeaza preluarea lui si resinteza de ATP. Este miorelaxant (inhiba eliberarea Ach), are proprietati ganglioplegice si vasodilatatoare directe.

22

Scaderea lui, in tulburari de absorbtie, pancreatite, ciroze, alcoolism, diabet, hiperaldosteronism, creste excitabilitatea neuromusculara (spasmofilie prin ( p pscaderea Ca si Mg, a Mg), scade efectul cardioprotector prin cresterea rezistentei coronariene, necroze multifocale, anomalii de repolarizare, aritmii.Cresterea lui are loc in uremie, coma diabetica, etc.

CLORUL reprezinta 0,08% din organismul uman, (125g/70kg), fiind anionul specific mediului extracelular, unde are o concentratie de 102-104 mEq/l (plasma), in mediul intracelular concentratia este de 4 mEq/l. Este un constituent normal al tesuturilor si umorilor, asigura izotonia prin fenomenul migrarii ionului de Cl, pastrand echilibrul de membrana Donnan, urmand pasiv deplasarile Na; are rol in echilibrul hidro-osmotic. In mica masura contribuie la faza de repolarizare a potentialului de actiune la miocard si tesut nervos.

23

SODIUL – 0,08% este cationul specific mediului EXTRACELULAR, unde are o concentratie de 140-144 mEq/l, intracelular inregistrand 10-15 mEq/l. Roluri importante : in generarea depolarizarii (in cadrul PA), in pastrarea echilibrului osmotic - alaturi de clor, in echilibrul acido-bazic (facand parte din sistemele tampon ale bicarbonatilor, fosfatilor). Reglarea “metabolismului” sau este asigurata prin interventia hormonilor mineralocorticoizi si a rinichiului.Aportul zilnic necesar este de 4-6 grame.

24

POTASIUL este cationul specific mediului INTRACELULAR, unde are o concentratie de cca. 140mEq/l, extracelular 4-5 mEq/l (plasma). Se gaseste sub forma de combinatii anorganice ionizabile (cloruri, fosfati) sau organice complexe –legat de proteine (oxihemoglobinat de K).

25

� CATIONIINa = 138-144 mEq/l, 300-350 mg%K = 4-5 mEq/l, 16-20 mg%, 4 mmoli/lCa = 4-5 mEq/l, 9-11 mg%, 2,25-2,75 mmoli/lMg = 1,2-2 mEq/l, 2-3 mg%, 0,7-1 mmoli/l

ANIONIICl = 102-104 mEq/l, 340-370 mg%HCO 27 E /lHCO3

- = 27 mEq/lAnionii proteici = 16 mEq/lAcizii organici = 3-4 mEq/lFosfaţii 1-1,5 mEq/lSulfaţii 1 mEq/l

26

OLIGOELEMENTE (microelemente, trace elements, infinitele chimice) sunt in materia vie in proportie de 0,1 %.

FORSEN – 1972 – Orice element prezent in materia vie in concentratie mai mica de 0,01% din greutatea uscata = oligoelement. Ele sunt elemente esentiale, din punct de vedere nutritional, aproape nu au rol plastic, ci doar CATALITIC.

Au fost dozate prin tehnici avansate ca : - spectrofotometrie cu absorbtie atomica,- spectroscopie cu raze X selectate,- activare neutronica.

Au numar atomic cuprins intre 21 si 42 (exceptie- iodul, 53).

27

Se pot clasifica in:

-1.- esentiale (necesare) ;- 2.- neesentiale ;2. neesentiale ; - 3. – toxice.

Aceste categorii sunt aproximative, pentru ca un microelement poate face parte din 2 – 3 categorii, in functie de concentratie, de ex. Zn – este esential – prin participare in digestie si metabolism ; poate fi neesential, ca factor farmacodinamic, cicatrizant si ,in doze mari, poate fi toxic.

Ca elemente esentiale sunt considerate:Cu, Zn, Co, Mo, Fe, F, I, Cr, Mn, Si, Ni, V. Se apreciaza ca necesitatile in oligoelemente ale organismului uman si animal pot fi asigurate prin aport alimentar. Datorita interventiei umane in natura (fungicide, insecticide, pesticide, ingrasaminte), se pot inregistra dezechilibre intre minerale, care pot duce la ingerarea unor cantitati anormale de oligoelemente.

28

Elementele neesentiale nu au o anumita functie in organism Sunt in cantitati mai mari ca celeorganism. Sunt in cantitati mai mari ca cele esentiale, nu au mecanisme de reglaj, concentratia lor este dependenta de concentratia din mediul inconjurator, ex. Li, Al.

Elementele toxice nu sunt in mod normal in e e te e to ce u su t od o aorganism, prezenta lor determina imbolnaviri, ex. Pb, Bi, Cd, Hg, etc.

FIERUL – microelement esential, este transportor de electroni, de O2. Se gaseste in cantitate de 4-6 gr in organism, dintre care 3 grame in hemoglobina, 1-1,5 gr. in depozite (splina, ficat, mucoasa intestinala) 300 mg in mioglobina, catalaze, peroxidaze, citocromi, 3mg ca Fe circulant in plasma sub forma de3mg ca Fe circulant in plasma, sub forma de transferina.

29

Necesarul zilnic de Fe este dependent de varsta si perioade fiziologice : - la nou-nascuti = 2mg ; la adolescenti, femei = 2,5mg ; in perioada de lactatie = 3-3,5mg ; la adulti = 1mg. La persoanele cu parul rosu necesarul de Fe este mai mare. Ca surse de Fe

fi hi d d i– ficat, muschi de porc, de vita, spanac.

In alimente, Fe este bi si trivalent. Pentru a fi absorbit trebuie transformat in Fe bivalent, in stomac, sub actiunea HCl.Dintr-o dieta zilnica, ce poate contine 12-15mg Fe, este absorbita o cantitate p gde 0,5-1,5mg. Absortia lui este favorizata de HCl, vitamina C, Co, eritropoietina, rezervoare goale de Fe (stari posthemoragice, sarcina, ciroze, anemii hemolitice) si inhibata de alcaline, calciu si sarurile sale, sucul pancreatic, depozite pline de Fe.

30

Fe bivalent va fi transportat prin mucoasa intestinala. In timpul transportului sanghin si in depozite Fe devine trivalent. Prin sange este transportat legat de

b l b li APOTRANSFERINAo betaglobulina, APOTRANSFERINA sau siderofilina (215-350mg%), fiecare molecula legand maximum 2 atomi de Fe, dand nastere TRANSFERINEI. Nu toata apotransferina se satureaza cu Fe, de aceea valoarea normala a SIDEREMIEI( Fe plasmatic) este de 80-150SIDEREMIEI( Fe plasmatic) este de 80-150 micrograme% la barbati si 70-130 micrograme% la femei. Exista mai multe variante de transferine (33) avand importanta din punct de vedere genetic.

Depozitarea Fe se realizeaza sub 2 forme: f ( %1- prin legare de apoferitina(26% din greutatea

moleculara a ei), formand FERITINA –forma SOLUBILA de depozit din ficat, hematii ;

2- ca HEMOSIDERINA-polimer al feritinei, cand Fe reprezinta 30-35% din greutatea ei moleculara Estereprezinta 30-35% din greutatea ei moleculara. Este forma INSOLUBILA de depozit, in hematii.In patologie poate apare si HEMOFUSCINA, in piele.

31

Excretia fierului se face prin fecale, descuamarea pielii, prin par si unghii. Se pot elimina cantitati intre 0,5mg si 15mg/zi, cantitati mai mari la femei.In carente ale fierului se produc anemii hipocrome p pferiprive microcitare, deficiente in cresterea unghiilor, glosite, fisuri la comisurile bucale, ingrosarea mucoasei esofagiene (disfagie), simptome care dispar la administrare de fier.Daca deficitul de fier se asociaza si cu deficit de

d i SIDEROACRESTICAcupru – se produce anemia SIDEROACRESTICA.In aport crescut de fier, ex.transfuzii repetate, poate avea loc o depunere masiva in ficat, cu alterarea functiilor hepatice.

CUPRUL este microelement esential, intervenind in diferite procese importante pentru organism : hematopoieza, diverse sinteze, procese metabolice.Se gaseste in toate tesuturile (100-150 mg), in concentratii mari in : ficat, creier, inima, rinichi, par, in , , , , p ,concentratii medii : plamani, splina, in concentratii mici : oase, muschi, glande endocrine.

32

Sub forma ionica este in cantitate foarte mica, in stomac, datorita pH-ului. In sange, 90-93% este legat de CERULOPLASMINA, 7% fiind legat de albumine si aminoacizi – reprezentand Cu labil, important din punct de vedere metabolic (20 micrograme% plasma).

33

Cupremia normala este de 88 – 160 microgr%, in aceste limite variaza la diferite populatii, cu varsta (la nou-nascut valori mici), cu alimentatia, cu prezenta antagonistilor, cu ciclul p govarian.

Ceruloplasmina este o glicometaloproteina, o alfa 2 globulina cu 8 atomi de Cu, are activitate oxidazica fata de noradrenalina serotonina poliaminefata de noradrenalina, serotonina,poliamine, transforma Fe bivalent in trivalent, fixandu-l pe transferina. I se atribuie rolul de transfer al Cu de la alte tesuturi la ficat, de unde este excretat prin bila.Cuprul este prezent si in alte cuproproteine : eritrocupreina (in hematii), cerebrocupreina (creier). Face parte din enzime ca : citocromoxidaza, monoaminooxidaza, tirozinaza, liziloxidaza.

34

Principalul depozit de Cu este in ficat, ca metaloproteina specifica – HEPATOCUPREINA, dar si ca metaloproteina nespecifica –p pMETALOTHIONEINA. Concentratia din acest depozit variaza – scade in ultimele 3 luni de sarcina, prin absorbtie redusa – datorita antagonistilor (Mo, Fe, Zn, Ca) ; creste in unele anemii, ciroza hepatica, TBC, boala Wilson. Se elimina prin bila 80%, fecale 16%, f t ti i i d tit t t ifoarte putin prin urina, dar cantitatea creste in obstructii biliare.

Roluri: - in integritatea peretelui arterial (prin liziloxidaza), in hematopoieza (ceruloplasmina), in formarea melaninei (tirozinaza), in mielinizare ( )(citocromoxidaza), in protectia antiinfectioasa, antiinflamatorie, anticanceroasa.

35

Defectul de transport al Cu prin peretele intestinal va duce la scaderea Cu in sange, in depozite –boala MENKES (trichopolidistrofia), in care se produc leziuni cerebrale grave, degenerarea difuza a lamineileziuni cerebrale grave, degenerarea difuza a laminei elastice arteriale.

Copper Deficiency Myelopathy(Human Swayback)

Acumularea anormala de Cu in tesuturi se intalneste in boala Wilson, in special in ficat, creier, rinichi, nuclei bazali, dand simptomatologie neurologica, hepatica, oftalmologica.Ca tratament se administreaza agenti chelatori, care leaga Cu si-l g , gelimina, regim alimentar sarac in cupru.

36

ZINCUL este considerat microelement indispensabil nutritiei multor plante superioare si regnului animal.

Cantitatea totala este de 1,4-3gr, variind cu tipul de tesut, cu aportul alimentar, cu varsta, sexul(mai mult la femei), prezenta antagonistilor(Ca, Cd, Cu, fitati,), anotimp.

I t i t i lt i (30) di tIntra in componenta mai multor enzime (30), dintre care mai importante sunt : anhidraza carbonica, dehidrogenaza lactica si glutamica, fosfataza alcalina, carboxipeptidaze, aminopeptidaze.

37

Necesarul zilnic este de 2,2mg, valoare ce creste in perioadele de crestere, graviditate, lactatie, activitate intensa. Prin regim alimentarintensa. Prin regim alimentar echilibrat, se poate asigura un aport de 10-15mg, in special din carne, ficat, lactate, oua, vegetale cu clorofila(spanac), fasole, linte, nuci. Pentru absorbtie este necesara prostaglandina E2 (PGE2), secretata de catre pancreas (prezenta si in laptele matern).

Transportul sau este incomplet elucidat, se pare ca este legat de proteinele serice : 30% stabil legat de o fractiune alfa 2 macroglobulinica, 60% de albumine –slab fixat, ionizabil si restul, sub forma de complexeslab fixat, ionizabil si restul, sub forma de complexe cu greutate moleculara mica.

Stocarea are loc cu predilectie in tesuturi cu sinteze de proteine active ex.piele, fanere, pancreas, ochi, in tesuturi cu calcifiere. In celula este depozitat mai mult de 30% in nucleu.

38

Excretia are loc, in majoritate, prin fecale, in special Zn neabsorbit, putin prin urina, prin saliva (participand la gust), transpiratie.

Roluri : intervine, prin enzimele din care face parte, in metabolismul intermediar; stimuleaza metabolismul celular, favorizeaza dezvoltarea oaselor, a organismului, intervine in sinteza si efectele insulinei, ale hormonilor sexuali, in secretia gastrica, in senzatia gustativa Farmacologic intervine insenzatia gustativa. Farmacologic, intervine in cicatrizarea plagilor, prin actiunea sa asupra metabolismului colagenului.

In carenta de Zn, se poate produce nanismul hipogonadic (oasele nu cresc in lungime, se(oasele nu cresc in lungime, se inregistreaza atrofie genitala la barbati si sterilitate la femei), gustul este afectat ( din saliva parotidiana lipseste gustina, proteina cu Zn).

39

COBALTUL - microelement esential, este activ fiziologic doar prin vitamina B12, unde reprezinta 4% din molecula.Din Co ingerat, se absoarbe o proportie de 90%. Excretia are loc majoritar pe cale renala 70% eliminarea fiind in relatie crenala –70%, eliminarea fiind in relatie cu depozitele de Fe (cand rezervele de Fe sunt scazute, se inregistreaza o excretie crescuta a Co). Necesarul zilnic este de 5-6 micrograme.

Prin vitamina B12 intervine in hematopoieza (eritropoieza), putand induce policitemii. Deficitul de vitamina B12 duce la aparitia anemiei megalocitare ( i i ) A f t t fi i t i i(pernicioase). Are efect neurotrofic, intervine in cresterea si regenerarea tisulara.S-a descris un efect cardiotoxic, evidentiat la cei ce au baut bere in care se adaugase sulfat de Co, pentru marirea spumarii.

40

CROMUL – oligoelement esential, este implicat in metabolismul glucidic, lipidic, in hematopoieza.Este integrat in “ factorul de toleranta la glucoza”, un complex organic termostabil, ce poate fi format de organismul uman si legat de insulina. Acest factor ffavorizeaza patrunderea insulinei prin membrana celulara. Scaderea concentratiei Cr creaza predispozitie pentru diabet.

Cromul intervine si in metabolismul lipidic – in biosinteza acizilor grasi, a colesterolului, scaderea lui favorizand aparitia procesului de ateromatoza.

41

MOLIBDENUL – microelement esential, intra in structura unor enzime cu roluri functionale importante.Cantitatea totala in organism este de 9 mg.

Necesarul zilnic este apreciat la 2 microgr/kg corp.

42

Ca surse de Mo sunt considerate cerealele, legumele, mazarea, fasolea, ficat, rinichi.

Intrand in componenta xantinoxidazei si xantindehidrogenazei intervine in metabolismulxantindehidrogenazei intervine in metabolismul purinic, cu rol catalitic in oxidarea si dehidrogenarea xantinei.In ciclul azotului intervine prin nitrogenaza, care reduce N molecular in NH3. Participa la transformarea Fe bivalent in Fe trivalent, a sulfitilor in sulfati (prin sulfitoxidaza), la oxidarea aldehidelor in acizi.Are, impreuna cu fluorul, rol anticarie.

43

IODUL – microelement esential, este necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni.

Necesarul zilnic este de 250-300 microgr.

44

Surse de iod suntconsiderate produsele marine, apa, laptele, ş.a.

SSinteza hormonilor tiroidieni se realizeaza prin iodarea succesiva a tirozinei. Iodul anorganic plasmatic este captat in foliculii tiroidieni, prin transport activ, cu participarea ATP si a pompei de I din portiunea bazala a celulei acinoase. In coloidul tiroidian este concentrat inregistrand o concentratietiroidian este concentrat, inregistrand o concentratie de 30-50 ori mai mare ca in plasma (in iodocaptare maxima, chiar de 250-350 ori mai mare).

45

Doar 1/3 din iodul ingerat este folosit in sinteza hormonilor tiroidieni, restul este excretat prin saliva, eliminat prin rinichi sau depus in muschi, oase, piele. Degradarea hormonilor tiroidieni prin deiodare duce la eliberarea I care reintra in cicluldeiodare, duce la eliberarea I, care reintra in ciclul sintezelor hormonale.Carenta in iod produce hipotiroidism (mixedem), gusa endemica.

Farmacologic, iodul este folosit ca antiseptic extern.

FLUORUL – este microelementul necesar formarii cristalelor de hidroxiapatita, din structura dintilor. Prin satisfacerea necesarului zilnic de 1,4-1,8mg se realizeaza rolul sau anticarie, alaturi de molibden. Pentru asigurarea necesarului zilnic se practica fluorizarea apei, paste de dinti cu fluor. Lipsa lui poate produce carii dentare, excesul (fluoroza) determina aparitia unor pete pe dinti si ingrosarea oaselor.I s-a descris un rol de blocare a betaoxidarii acizilor grasi.

46

MANGANUL, microelement esential, este activator al numeroase sisteme enzimatice : carboxilaze, fosfoglucomutaza, unele ATP-aze, favorizeaza folosirea vitaminei B12.

47

PLUMBUL- microelement toxic, prezenta lui in organism determina SATURNISMUL. Astfel de intoxicatii pot apărea la minerii de la minele de neferoase, la cei ce lucreaza in industria vopselurilor, a maselor plastice, la fabricarea acumulatorilor, in urma expunerilor la gazele de esapament, etc.

Căi de intoxicare: cea tegumentara, digestiva, respiratorie. Se fixeaza pe hematii (90%), producand anemii, leziuni la nivelul S.N., ficatului, scheletului. Eliminandu-se prin saliva produce lizereul gingival.

48

Să ne reamintim:

Materia, fie în stare solidă, lichidă sau gazoasă, este compusă , , g , pdin atomi.

Un atom este cea mai mică unitate de materie capabilă să păstreze identitatea unui element în timpul unei reacţii chimice.

Un element chimic este o substanţă care nu mai poate fi scindată în substanţe mai simple prin reacţii chimice normale.

At ii t f ţi di ti l b t i fi t iAtomii sunt formaţi din particule subatomice, cum ar fi protonişi neutroni, ce se găsesc în nucleul atomului, şi electroni ce se mişcă pe obite în jurul nucleului.

Atomneutron proton

quark d

quark u

49

Masa atomică este reprezentată de numărul total de protoni şiMasa atomică este reprezentată de numărul total de protoni şi neutroni din nucleu.

Numărul atomic al unui atom este egal cu numărul de protoni sau de electroni (prin convenţie, un atom are întotdeauna un număr de protoni egal cu cel de electroni, ceea ce înseamnă că un atom este întotdeauna neutru din punct de vederecă un atom este întotdeauna neutru din punct de vedere electric).

Electronii orbitează în jurul nucleului la diferite niveluriElectronii orbitează în jurul nucleului la diferite niveluri de energie. Pe primul nivel, cel mai apropiat de nucleu, se pot găsi numai 2 electroni, pe celelalte două, câte 8 electroni. (Există şi alte niveluri superioare.)

50

Izotopii sunt atomii unui element care au un număr diferit de neutroni şi diferite greutăţi atomice decât în mod obişnuit. Deci sunt forme alternative ale aceluiaşi element chimic care au acelaşi număr de protoni dar un număr diferit de neutroni.p

Atomii care au pierdut sau au câştigat electroni se transformă p ş gîn ioni, fie incărcaţi negativ prin câştigarea unor electroni (sau anioni, adică ioni atraşi de anod, de polul pozitiv al unei surse de curent continuu), fie încărcaţi pozitiv (cationi, cei atraşi de catod). („Pierderea e pozitivă, câştigul e negativ”)

51

Un acid este o substanţă care devine ţionizată în soluţie, producând ioni de hidrogen (H+), adică donează protoni.

O bază este o substanţă care în soluţie devine ionizată producând ioni hidroxil (OH-). Bazele sunt acceptori de protoni. Se spune că sunt alcaline.

Atomii au tendinţa să se rearanjeze în structuri mai stabile, pentru aceasta tind să-şi completeze numărul de electroni de pe obita cea mai indepărtată de nucleu. Astfel ei se pot alătura p p paltor atomi, formând molecule. Forţele care ţin împreună atomii din molecule se numesc legături chimice. Sunt mai multe feluri de legături chimice:

52

Legături ionice ce implică transferul unui electron, astfel că un atom câştigă un electron, iar celălalt pierde un electron, ambii transformându-se în ioni cu sarcini opuse ce se atrag.

Legăturile covalente sunt cele mai des întâlnite în moleculele organice. Ele implică punerea în comun a unor electroni de către cei doi atomi. Electronii puşi în comun formează o nouă orbită ce se extinde în ambilor nuclei. Legăturile covalente pot fi nepolare sau polare, atunci când electronii nu sunt distribuiţi

l l d i l i U l d l lă l ă tegal celor doi nuclei. Un exemplu de moleculă polară este apa.

53

Legăturile de hidrogen se formează prin atracţia electrostatică dintre un atom de hidrogen (electronegativ) al unei molecule (de apă) şi atomul de oxigen (electropozitiv) al altei molecule (de apă). Legăturile de hidrogen sunt responsabile de anumite proprietăţi ale apei, cum ar fi tensiunea superficială, căldura specifică şi căldura de vaporizare. Legăturile de hidrogen sunt importante în multe procese ale materiei vii, cum ar fi replicarea şi definirea formei moleculelor de ADN.

O reacţie chimică este rezultatul unui proces prin care se schimbă numărul, tipul sau aranjamentul atomilor într o moleculă Substanţele care intră într o reacţieîntr-o moleculă. Substanţele care intră într-o reacţie chimică se numesc reactanţi. Substanţele rezultate din reacţie se numesc produşi de reacţie. Când elementele se combină într-o reacţie chimică, se formează compuşi. Când aceşti compuşi conţin carbon, se numesc compuşi organici. Patru familii , p ş gde compuşi organici au funcţii biologice importante: glucide (sau zaharuri, sau carbohidraţi), lipide(grăsimi), proteine, acizi nucleici.

54

Elementele chimice ce compun materia vie se combină complex, formând substanţe ţorganice şi anorganice.

Organismul uman este format din: • 60% apă,

15% t i• 15% proteine, • 14% lipide, • 15% glucide şi • 5% săruri minerale.

GlucideleSunt molecule constituite în general din carbon, hidrogen, oxigen în raport aproximativ 1:2:1. Sunt mai multe categorii de glucide: oze (monozaharide) şi ozide (dizaharide, polizaharide). Dintre monozaharide menţionăm glucoza, fructoza, galactoza, dintre dizaharide: zaharoza (zahărul), lactoza, maltoza, dintre polizaharide: amidonul şi glicogenul.

55

Principala funcţie a glucidelor este cea energeticăPrincipala funcţie a glucidelor este cea energetică(energogenă), dar au şi funcţii structurale (plastice) sau funcţionale. Principalul compus glucidic este glucoza. Utilizările glucozei în organism sunt multiple, majoritatea fiind oxidată în vederea obţinerii energiei. Glucoza neutilizată este convertită în glicogen, stocat mai ales în ficat şi muşchi.

LipideleAceste molecule conţin carbon, hidrogen oxigen şi uneori azot şi fosfor. Sunt insolubile în apă deoarece au numeroase legături nepolare. Strochează de 6 ori g pmai multă energie decât glucidele. În urma hidrolizei lor se formează acizi graşi şi glicerol. Un acid gras este un lanţ de atomi de carbon de care se leagă atomi de hidrogen, iar la un capăt al lanţului se găseşte gruparea carboxil (-COOH).

56

Fosfolipidele sunt lipide ce conţin fosfor, şi uneori şi azot, intrând în structura membranelor Steroizii sunt compuşiintrând în structura membranelor. Steroizii sunt compuşi liposolubili, derivaţi din colesterol, cum ar fi vitamina A, vitamina D sau anumiţi hormoni care adesea au rol în reglarea proceselor metabolice.

Li id l î d li i t t l i t t l iLipidele îndeplinesc importante roluri structurale şi funcţionale. Intră în componenţa biomembranelor, au roluri energetice, metabolice, funcţionale (ex. Fosfatidilinozitolul este mesager secund). În organism există numeroase depozite de lipide. Procesele de lipogeneză (formarea lipidelor şi acumularea înlipogeneză (formarea lipidelor şi acumularea în depozite) şi lipoliză (mobilizarea din depozite şi degradarea lipidelor) se găsesc în echilibru.

57

ProteinePrintre cele mai mari molecule, proteinele pot atinge greutatea moleculară de circa 40 de milioane de unităţi atomice. Proteinele conţin întotdeauna cele 4 elemente chimice: HONC — hidrogen, oxigen, azot, carbon — şi uneori şi fosfor şi sulf. O i l ii i t ti ă t i l i d d l l lOrganismele vii sintetizează proteinele pornind de la molecule mai mici, numite aminoacizi. Fiecare moleculă de aminoacid este alcătuită dintr-o grupare amino (-NH2) şi una carboxil (-COOH), cu un lanţ de atomi de carbon între ele. Aminoacizii se leagă înre ei prin legături peptidice formând molecule mai mari (peptide) care sunt asamblate în final în proteine.

Proteinele au important rol structural (unele formează structurile celulare de rezistenţă, elastice) sau funcţional ( de exemplu enzimele, hemoglobina, anticorpii etc.).Proteinele determină presiunea coloidosmotică a

i l i li hidi î flă i lcompartimentului lichidian în care se află proteinele.

58

Acizii nucleiciSunt molecule complexe ce se găsesc în principal în nucleu, formate din molecule mai mici numite nucleotide. Un nucleotid este compus dintr-o pentoză (monozaharid cu 5 atomi de carbon care poate fi deoxiriboza sau riboza), un grup fosfat şi o bază azotată (adenină, tiamină în ADN sau uracil în ARN, citozină, guanină).

Homeostazia

• Menţinerea constanţei mediului intern.

• Dinamică permanentă.

• Menţinută prin bucle de feedbackMenţinută prin bucle de feedbacknegativ.

59

Bucla de feedback

Senzor:• Senzor: – Detectează deviaţiile de la o valoare

de referinţă.

• Centru de integrare: D t i ă ( dă) ă l– Determină (comandă) răspunsul.

• Efector: – Produce răspunsul.

60

Feedback negativ

• Menţine valoarea de referinţă.

• Inversează deviaţia.

• Produce modificări în direcţie inversă.

61

Insulina restaurează valorile plasmatice [glucose].

62

Feedback pozitiv

• Acţiunea efectorilor amplifică• Acţiunea efectorilor amplificădeviaţia.

• În acelaşi sens cu modificarea iniţială.

• Exemple:Exemple:– Oxytocin (naştere)– Canale de Na+ voltage gated

(depolarizare)

Principalele tipuri de ţesut

4 tipuri principale de ţesut:• 4 tipuri principale de ţesut:– Muscular

– Nervos

– Epitelial

C j i– Conjunctiv

63

Muşchiul scheletic

• Muşchi voluntar.

• Striat.

• Ataşat oaselor prin tendoane.

• Contracţie gradată.

Muşchi cardiac

• Striat.

• Numai în cord.

• Fibre interconectate.

• Discuri intercalareintercalare.

• Sinciţiu.

64

Muşchi neted

• Nu are aspect• Nu are aspect striat.

• Joncţiuni Gap.

• Calmodulină.

• Peristaltică• Peristaltică.

• Sinciţiu.

Ţesut nervos

Neuroni (celule nervoase):• Neuroni (celule nervoase): – Specializate pentru conducerea

potenţialelor de acţiune.

• Celule de susţinere:S t t i i f ţi l– Suport anatomic şi funcţional.

65

Neuronul

• Dendritele:

– Primesc– Primescinformaţia (PA).

• Corpul celular:

– Nucleu.

– Centru t b limetabolic.

• Axon:

– Conduceimpulsuri nervoase (PA).

Ţesut epitelial

Tipuri de ţesut epitelial:• Tipuri de ţesut epitelial:– Celule care formează epitelii

(membrane):• Pavimentos (Scuamos)

• Cilindric (Columnar)Cilindric (Columnar)

• Cuboidal

– Glande exocrine

– Glande endocrine

66

Celule pavimentoase(scuamoase)

• Formă plată, pturtită.

• Adaptate pentrudifuziune şifiltrare.

• Ex: Tapetează pvasele de sânge (endoteliuvascular).

Celule cuboidale

• Formă cubică.

• Excreţie, secreţieşi absorbţie.

• Tubii renali, ducte salivare, ductepancreatice.

67

Celule cilindrice

• Formă cilindrică (columnară)(columnară).

• Excreţie, secreţie şiabsorţie.

• Pot avea cili.

• Tract digestiv şi căi i t iirespiratorii.

Glande exocrine

• Derivate din celulele membranelor epiteliale.

• Secreţia este eliberată prin ducte.• Tubulare simple sau acinoase.• Exemple:

Glande lacrimale– Glande lacrimale– Glande sudoripare

68

Glande endocrine

Nu au ducte• Nu au ducte.

• Secretă hormoni direct în sânge(în capilare).

• Pot forma organe discrete:– funcţie primară producţia şi secreţia

de hormoni.

Ţesut conjunctiv

• Cantitate mare de material extracelular• Cantitate mare de material extracelular (substanţă fundamentală) în spaţiile dintre celulele conjunctive.

• 4 Tipuri de ţesut conjunctiv:– Conjunctiv propriu-zis

C til i– Cartilaginos– Osos– Sânge

69

Ţesut conjunctiv propriu-zis

• Ţesut conjunctiv lax:Ţesut conjunctiv lax:– Fibre de colagen răspândite în substanţă

fundamentală.• Derm (în structura pielii)

• Ţesut conjunctiv dens:– Aranjament regulatAranjament regulat.

• Fibre de colagen orientate în aceeaşi direcţie.– Tendoane

– Aranjament neregulat.• Rezistă forţelor aplicate în multe direcţii.

– Capsule şi aponevroze

Ţesut cartilaginos

Condrocite• Condrocite.

• Ţesut de susţinere şi protecţie.

• Proprietăţi elastice.

• Precursor al multor oase.

• Suprafeţe articulare.

70

Ţesut osos

• Cristale de hidroxiapatită• Cristale de hidroxiapatită• Osteoblaste:

– Celule osteo-formatoare

• Osteocites:Din osteoblaste mai p ţin acti e– Din osteoblaste: mai puţin active

• Osteoclaste:– Celule ce resorb substanţa osoasă

Sângele

Clasificat ca şi ţesut conjunctiv• Clasificat ca şi ţesut conjunctiv.

• Aproape jumătate din volumul său este plasmă.

71

Organe

Organe:• Organe:– Compuse din cel puţin 2 ţesuturi

principale.

Sisteme

• Organele care sunt situate în• Organele care sunt situate în diverse regiuni ale corpului şi îndeplinesc funcţii apropiate.

• Exemple:– Sistemul musculo-scheleticSistemul musculo scheletic– Sistemul cardiovascular– Sistemul gastrointestinal

72

Compartmentele lichidiene ale organismului

• H20 65-75% din greutatea totalăH20 65 75% din greutatea totală.• Compartiment intracelular :

– Fluidele intracelulare.– 2/3 din H20

• Compartiment Extracelular:– 1/3 H20– 2 Subdiviziuni:

• Plasma sanguină• Fluid interstiţial