FIINŢĂ ŞI UNITATE ÎN METAFIZICA ARISTOTELICĂ de teoria... · în consecinţă, Materie. În...

of 21/21
FIINŢĂ ŞI UNITATE ÎN METAFIZICA ARISTOTELICĂ ANDREEA GAE I. PROBLEMA MIŞCĂRII ŞI A PRIMULUI MIŞCĂTOR NEMIŞCAT LA ARISTOTEL: ACTUALITATE ŞI POTENŢIALITATE Materie, mişcare şi potenţialitate La finalul discursului Cărţii Θ despre act şi potenţă, Aristotel sugerează că noţiunea priorităţii actualităţii deţine o hermeneutică profundă: „Dar actul este anterior într-un sens încă şi mai strict (λλα µν κακυριτερως). Cele veşnice sunt, din punctul de vedere al substanţei, anterioare (τα µν γρ ἀΐδια πρτερα τοσα) celor vremelnice şi nici un lucru veşnic nu există în putinţă (οθν δυνµει άïδου).” 1 Noţiunea „priorităţii substanţiale” introduce discuţia aristotelică asupra Mişcătorului Nemişcat ca garant al mişcării Primului Mişcător Mişcat. Pentru Aristotel, fiecare potenţial este simultan potenţial în raport cu opusul său, finalitatea fiecărei potenţialităţi fiind, prin însăşi natura potenţei sale, actualitatea. Astfel, ceea ce este „capabil” (δναµις) de Fiinţă este şi nu este în acelaşi timp 2 . Formularea aristotelică a argumentului contingenţei este „Aşadar, tot ce e nepieritor există în act; tot aşa nici un lucru necesar nu există în chip potenţial. Dar acest fel de lucruri sunt primordiale, căci, dacă n-ar exista ele, nu ar mai exista nimic” 3 . Aristotel localizează această noţiune a fiinţelor contingente în contextul mişcării contingente, continuând prin a sugera că această mişcare este veşnic asigurată întrucât există un element etern în cadrul său. Argumentul este consistent în raport cu ideea că lucrurile eterne (în acest caz, Mişcătorul Nemişcat) nu sunt niciodată contingente sau potenţiale 4 . 1 Aristotel, Metafizica, 1050b 6-8. 2 Fragmentul reprezintă totodată o noţiune a unei fiinţe contingente ce implică existenţa unei fiinţe necesare, argumentul fiind inclus în cadrul dovezilor existenţei lui Dumnezeu situate la începutul lucrării lui Thomas D'Aquino, Summa Theologiae; Ross îl consideră, de altfel, un tip distinct de „argument teologic” (W. D. Ross, Aristotle's Metaphysics, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1924, p. 179). De asemenea, Unitatea se manifestă în cazul particularului non-material, cu diferenţa că unitatea acestuia este lipsită de potenţialitate, întrucât Materia este sursa potenţialităţii. Ca o consecinţă a absenţei potenţialităţii, entităţile non-materiale nu sunt contingente, pentru că ceea ce este contingent este un amestec între Materie şi Formă, iar Forma şi Materia nu sunt coruptibile. Încă o dată, Forma singulară este o Unitate esenţială. Într-un particular concret, Forma este principiul Unităţii şi, în virtutea faptului că Unitatea şi Fiinţa sunt termeni convertibili, se poate afirma că instanţele non-materiale aparţinând Fiinţei substanţiale sunt non-contingente. 3 Aristotel, Metafizica, 1050b 18-20. 4 Ibidem, 1050b 20.
  • date post

    15-Feb-2018
  • Category

    Documents

  • view

    216
  • download

    3

Embed Size (px)

Transcript of FIINŢĂ ŞI UNITATE ÎN METAFIZICA ARISTOTELICĂ de teoria... · în consecinţă, Materie. În...

  • FIIN I UNITATE N METAFIZICA ARISTOTELIC

    ANDREEA GAE

    I. PROBLEMA MICRII I A PRIMULUI MICTOR NEMICAT LA ARISTOTEL: ACTUALITATE I POTENIALITATE

    Materie, micare i potenialitate

    La finalul discursului Crii despre act i poten, Aristotel sugereaz c noiunea prioritii actualitii deine o hermeneutic profund: Dar actul este anterior ntr-un sens nc i mai strict ( ). Cele venice sunt, din punctul de vedere al substanei, anterioare ( ) celor vremelnice i nici un lucru venic nu exist n putin ( ).1 Noiunea prioritii substaniale introduce discuia aristotelic asupra Mictorului Nemicat ca garant al micrii Primului Mictor Micat. Pentru Aristotel, fiecare potenial este simultan potenial n raport cu opusul su, finalitatea fiecrei potenialiti fiind, prin nsi natura potenei sale, actualitatea. Astfel, ceea ce este capabil () de Fiin este i nu este n acelai timp2. Formularea aristotelic a argumentului contingenei este Aadar, tot ce e nepieritor exist n act; tot aa nici un lucru necesar nu exist n chip potenial. Dar acest fel de lucruri sunt primordiale, cci, dac n-ar exista ele, nu ar mai exista nimic3. Aristotel localizeaz aceast noiune a fiinelor contingente n contextul micrii contingente, continund prin a sugera c aceast micare este venic asigurat ntruct exist un element etern n cadrul su. Argumentul este consistent n raport cu ideea c lucrurile eterne (n acest caz, Mictorul Nemicat) nu sunt niciodat contingente sau poteniale4.

    1 Aristotel, Metafizica, 1050b 6-8. 2 Fragmentul reprezint totodat o noiune a unei fiine contingente ce implic existena unei

    fiine necesare, argumentul fiind inclus n cadrul dovezilor existenei lui Dumnezeu situate la nceputul lucrrii lui Thomas D'Aquino, Summa Theologiae; Ross l consider, de altfel, un tip distinct de argument teologic (W. D. Ross, Aristotle's Metaphysics, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1924, p. 179). De asemenea, Unitatea se manifest n cazul particularului non-material, cu diferena c unitatea acestuia este lipsit de potenialitate, ntruct Materia este sursa potenialitii. Ca o consecin a absenei potenialitii, entitile non-materiale nu sunt contingente, pentru c ceea ce este contingent este un amestec ntre Materie i Form, iar Forma i Materia nu sunt coruptibile. nc o dat, Forma singular este o Unitate esenial. ntr-un particular concret, Forma este principiul Unitii i, n virtutea faptului c Unitatea i Fiina sunt termeni convertibili, se poate afirma c instanele non-materiale aparinnd Fiinei substaniale sunt non-contingente.

    3 Aristotel, Metafizica, 1050b 18-20. 4 Ibidem, 1050b 20.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 219

    Atunci cnd Aristotel abordeaz discuia Primul Principiu n cadrul Crii , indic existena a trei tipuri distincte de substan: 1) fizic i perisabil; 2) fizic i neperisabil (sferele cereti); 3) non-fizic (mictorii nemicai). Primele dou tipuri aparin studiului fizicii, iar al treilea unei tiine diferite, probabil metafizica5.

    n aceste circumstane, Aristotel afirm c este imposibil de a generaliza discursul asupra principiilor substanelor fizice (substanele fizice i perisabile), tot ceea ce se poate afirma despre acestea la nivelul cel mai abstract fiind calitatea de a fi analoage (): Principiile sunt identice sau analoge, mai nti, n sensul c materia, forma, privaiunea i cauza motrice le sunt comune tuturor lucrurilor; apoi pentru c principiile substanelor pot fi considerate drept cauzele tuturor lucrurilor, n nelesul c, dac dispar substanele, o dat cu ele dispar toate categoriile i accidentele lor; n sfrit, pentru c ceea ce este prima cauz n act este cauza tuturor lucrurilor.6 Ultimul punct evoc Fizica, unde Aristotel demonstreaz c o fiin necesar este revendicat n vederea asigurrii micrii continue, sugernd necesitatea unui garant al micrii Primului Mictor Micat7.

    Realitatea primar care garanteaz micarea n sensul unei locomoii circulare continue este o fiin fizic, i totui distinct de regnul al crui subiect l constituie generarea i corupia (este o substaa fizic neperisabil). O asemenea substan este necesar ntruct micarea este etern: ntr-adevr, substanele sunt primele dintre lucruri i, dac ele ar fi cu toate pieritoare, toate lucrurile ar fi pieritoare. Dar e peste putin ca micarea s aib vreun nceput sau sfrit, deoarece ea este venic. Tot aa e i cu timpul, cci dac timpul n-ar exista, n-ar exista nici noiunea de anterior i posterior. Prin urmare, micarea e continu, ca i timpul, cci una din dou: sau micarea i timpul sunt identice, sau timpul este un mod al micrii. ns, ca micare continu, nu exist dect micarea n spaiu, i anume cea circular.8 Micarea circular este conceput ca fiind continu pentru c nu are nceput i nici sfrit, precum n cazul micrii rectilinii.9 Comparaia dintre micarea continu i timpul continuu sugereaz c, n acelai mod n care a existat un timp a priori timpului iniial, a existat i o micare a priori primei micri i, ntruct sistemul pare incoerent, cercetarea urmeaz o micare continu.

    Aristotel va demonstra c orice este capabil de micare va fi, n virtutea acestei capaciti motrice, capabil i de imobilitate: Dar, chiar dac ar exista o cauz motrice sau eficient, care ns nu ar fi n act, ea nu ar fi n micare, cci se poate ntmpla ca aceea ce e n poten s nu treac la act.10 Ceea ce se remarc n acest fragment este asocierea dintre Materie i potenialitate11. Aristotel afirm c substanele, precum ultimul garant al micrii, trebuie, pe lng aceasta, s mai fie

    5 Ib., 1069b 2. 6 Ib., 1071a 34-37. 7 Aristotel, Fizica, 266a 6-9. 8 Aristotel, Metafizica, 1071b 5-11. 9 Aristotel, Fizica, 262a 12. 10 Aristotel, Metafizica, 1071b 13-14. 11 C. Georgiadis, Aristotle's Theology and its Influence on the Philosophers of Islam, Judaism

    and Christianity, Dialogue in Humanism, III, 1, 1993, p. 13.

  • Andreea Gae 220

    i imateriale, cci ele trebuie s fie neaprat venice, mai presus dect oricare altele. Prin urmare, ele trebuie s fie n act.12 Lucrurile materiale sunt candidaii ideali ai eternitii, deoarece lucrurile materiale sunt divizibile i astfel coruptibile, spre deosebire de lucrurile imateriale, ce nu sunt subiectul diviziunii sau corupiei. Materia este sursa potenialitii, iar orice deine potenialitate revendic o actualitate anterioar drept cauz a propriei sale actualiti.

    Micarea este de natur fizic, iar o asemenea micare necesit spaialitate i, n consecin, Materie. n timp ce este evident c cerurile materiale, dar eterne, sunt mobile, ns incapabile de destrucie, faptul c acestea sunt compuse dintr-un anumit tip de materie poate sugera lui Aristotel posedarea unei potenialiti i, atunci, a posibilitii imobilitii lor.

    Actualitate i cauz final

    Aristotel a afirmat c platonicienii nu ofer o abordare adecvat micrii i alterrii13: Aa c nu ne-ar sluji la nimic s admitem substane venice, cum fac adepii Ideilor, dac ele nu cuprind n sine un principiu care poate s produc o schimbare.14 Conform afirmaiilor anterioare, nici un element al principiilor platoniciene nu indic o aplicare spre alterare. Aristotel observ ns c nucleul Primului Mictor Micat l recomand pe acesta drept cauz a micrii i alterrii, permind, prin intermediul unui principiu al continuitii micrii, fiecrei substane individuale evoluia i schimbarea. Micarea este revendicat de integrarea n cadrul Fiinei a particularului concret, n paradigma n care o actualitate anterioar trebuie s se mite pentru a crea sau procrea. Aristotel utilizeaz noiunea prioritii actualului pentru a pleda n favoarea unei cauze actuale a micrii i alterrii, pe baza ambivalenei potenialului. n continuare, ntruct substanele non-materiale sunt uniti eseniale15 n cadrul Mictorului Nemicat, Unitatea, Fiina i actualitatea converg pentru a asigura micarea, n ali termeni, Fiina, Unitatea i actualitatea sunt garanii existenei .

    12 Aristotel, Metafizica, 1071b 20-23. Aristotel utilizeaz pluralul pentru a implica ideea mictorilor nemicai multipli pe care i postuleaz ca explicaie a micrii cereti. Aceeai condiie de imaterialitate se aplic i Primului Mictor Nemicat.

    13 ntr-un fragment introductiv, Ross rezum: Pentru a se produce o micare etern trebuie s existe (1) o substan etern. Pn acum Formele platoniciene ar fi suficiente. Dar (2) aceast substan etern trebuie s fie capabil s cauzeze micarea, ceea ce Formele nu pot face. (3) Trebuie nu numai s dein aceast capacitate, dar s o i exercite (4). Esena acesteia trebuie s fie nu fora, ci activitatea, pentru c altfel nu ar fi posibil exercitatea acestei capaciti, iar schimbarea nu ar fi etern, n mod necesar nesfrit. (5) Aceast aubstan trebuie s fie imaterial, din moment ce trebuie s fie etern. (W. D. Ross, Aristotle's Metaphysics, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1924, p. 180).

    14 Aristotel, Metafizica, 1071b 14-16, 1071b 33, 1072a 1. 15 Avnd n vedere unitatea esenial a entitilor non-materiale, garantul micrii pare a fi

    actual i unitar. n consecin, ne situm nc o dat n domeniul participrii, implicnd ideea unei Uniti formale, deoarece toate unitile non-absolute pot aprea ca participnd la o Unitate absolut. Procesul n sine este o tentativ de a reda orice substan formal sau esenial ca expresie al unui principiu unificator al particularelor acesteia; particularul concret manifest o unificare n termenii mixturii Materie-Form i n aceia ai unei potenialiti orientate spre actualizarea final.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 221

    Introducerea importanei prioritii actualului intervine n momentul n care Aristotel abordeaz problematica a ceea ce pare a fi n prim instan chestiunea inofensiv a potenialitii. Potenialitate apare, astfel, ca fiind anterioar actualitii, conform asumpiei c actualitatea este n mod logic dependent de aceasta. n acest caz, totui, atunci nu ar mai fi nici unul dintre lucrurile existente, pentru c s-ar putea ca ceea ce e n poten de a fi s nu fie nc.16 Implicaia afirm c, n absena unui actual a priori, nu exist garania nici unui lucru existent, deoarece tot ceea ce posed potenialitate deine potenialitate i pentru opusul su. A susine anterioritatea potenialitii omite necesitatea unei cauze actuale, conducnd spre euarea recunoaterii aplicaiei fundamentale a principiului raiunii suficiente17. Argumentul aristotelic al micrii va solicita, n consecin, o locomoie circular i continu, i, de asemenea, o cauz a micrii: ns, dac exist un termen mijlociu care e pus n micare i pune n micare, trebuie s existe i ceva care pune n micare fr ca el s fie micat, avnd caracterul veniciei i fiind substan i act.18 Astfel, n virtutea asocierilor dintre Materie i potenialitate sau imaterialitate i actualitate, precum i a ideeii substanei imateriale ce constituie o unitate esenial, Mictorul Nemicat se recomand ca Unitate, Fiin i Substan primare. n ce manier, ns, cauzeaz acesta micarea?

    Prin intermediul micrii, Primul Mictor Nemicat i exprim propria actualitate, substana individual sau , n ali termeni, o substan a crei micare reprezint o finalitate n sine, o expresie a propriei fiinei i o teleologie sau imitaia Mictorului Nemicat ce rezult din dorin. Aristotel afirm c n timp ce Primul Mictor Micat acioneaz ca un agent al micrii, asigurnd micarea pentru ntregul sistem, Mictorul Nemicat acioneaz n calitate de cauz final, ceva n scopul cruia, n raport cu Primul Mictor Micat19. Discursul insereaz, n continuare, problematica ceea ce mic fr a fi micat, determinndu-l pe Aristotel s demonstreze existena obiectului dorinei, n condiiile n care dorina rezult din cadrul unei opinii orientate asupra unui element pozitiv, fiind iniiat de un obiect. Totui, dorina este micat prin intermediul Inteligibilului, substana fiind instana primar acestuia, cea mai simp i actual instan a substanei fiind, la rndul su, primar. Mictorul Nemicat

    16 Aristotel, Metafizica, 1071b 25. 17 Critica aristotelic a micrii adresat lui Platon sugereaz c platonicienii nu pot oferi o

    argumentare micrii i alterrii la acest nivel primar, i consider c, asemenea lui Parmenide, acetia cultiv un principiu inert al Fiinei.

    18 Aristotel, Metafizica, 1072a 24-26. 19 Gerson susine c dup ce Aristotel stabilete c Fiina este un pros hen echivoc, se vede

    obligat s arate c toate fiinele sunt conectate cauzal cu Fiina sau fiinele primare. n caz contrar, unitatea tiinei pe care o caut, posibilitatea acestei tiine nu este stabilit. (L. P. Gerson, Plotinus, Routledge, London, 1994, pp. 86-87). Exist, cu toate acestea, o relaie cauzal, fizic, sub expresia unei micri continue ce conecteaz toate substanele, n timp ce Mictorul Nemicat se situeaz n poziia de cauz final i garant al continuitii locomotorii. Ulterior, cauzalitatea pe care Gerson o stipuleaz nu mai este necesar, n condiiile n care echivocitatea pros hen este tratat epistemologic, n opoziie cu fora ontologic.

  • Andreea Gae 222

    este garantul locomoiei circulare rezultate, fiind ntotdeauna unitar i imobil. Exemplul perfect al Fiinei este acela n scopul cruia Primul Mictor Micat se mic i, drept consecin, impune micarea tuturor celorlalte elemente20: ntr-adevr, cauza final exist n vederea lucrului ( ) pentru care ea joac rolul de scop, dar ea mai nseamn i scopul n sine: numai n acest din urm sens ea poate figura printre lucrurile imobile, dar nu n nelesul dinti. Prin urmare, cauza final imprim o micare n acelai fel n care obiectul iubirii pune n micare pe cel care iubete acest obiect i mpreun cu ceea ce e micat n acest fel, cauza final mic i celelalte ( ' ).21 n cazul lucrurilor imobile, de exemplu, un Mictor Nemicat, cauzalitatea final implic un bine care este finalitatea unei aciuni (a unui Prim Mictor Micat), n timp ce, n general, o cauz final ca expresie a binelui unui obiect se aplic lucrurilor situate n micare. Mictorul Nemicat este, atunci, un obiect al iubirii ce cauzeaz n aceast paradigm micarea, n condiiile n care orice altceva cauzeaz micarea prin nsui faptul de a fi n micare (ntr-o ordine cosmologic a micrii). Celelalte lucruri se situeaz n micare n special graie acestei continuiti a micrii, iar fiina i unitatea lor nu rezult dintr-un impuls de a imita sau nelege Mictorul Nemicat22. Substanele fizice sau naturale () ce reprezint particulare concrete supuse alterrii revendic micare, de asemenea, n vederea propriei evoluii, fiind capabile de a-i manifesta unitatea i fiina proprii n virtutea Formei

    20 Randall afirm c Aristotel argumenteaz c funcionarea perfect a celei mai nalte activiti a lumii este singura justificare, singura raiune a existenei lumii. (J. H. Randall, Aristotle, Columbia UP, New York, 1960, p. 141). Dumnezeu este imanent n lume, ca ordinea sa inteligibil, i transcede lumea ca idealul su final: Dumnezeu este att cauz formal, ct i final. (Idem, p. 143). Ideea Mictorului Nemicat n calitate de cauz final pare a funciona corespunztor n continuare, excluznd necesitatea de a-i conferi acestuia i statutul de cauz formal. Spaiul principal n care se identific argumente n favoarea preteniei imanenei este analogia Mictorului Nemicat ca general al armatei universale (Aristotel, Metafizica, 1075a 11). Aristotel sugereaz c Binele universului este o entitate separat i simultan o clasificare ordonat a prilor sale, dup cum o armat i identific binele propriu att n ordinea impus de general, ct i n figura generalului nsui. Generalul este independent n raport cu aceast ordine, n timp ce ordinea depinde de el. Totui, aceasta reprezint o analogie incomplet, ntruct generalul nu ar fi general n lipsa unei armate, iar Mictorul Nemicat nu ar fi Mictor Nemicat n absena existenei cosmosului. Georgiadis observ c Ar trebui, presupun, s reinem numai similaritile relevante ale metaforei, i nu diferenele. Trebuie notat faptul c numai ordinea lumii poate fi o soluie, i nu exist nici o sugestie conform creia lumea i datoreaz originea lui Dumnezeu. Mai degrab, sugestia este c Dumnezeu i lumea exist independent unul fa de cellalt. (C. Georgiadis, Aristotle's Theology and its Influence on the Philosophers of Islam, Judaism and Christianity, Dialogue in Humanism, III, 1, 1993, p. 15). Fuller consider c pasajul este mai mult dect contrabalansat printr-o tendin de a-l privi pe Dumnezeu ca fiin esenial situat n afara ordinii naturale. (B.A.G. Fuller, Aristotle, Holt Rinehart, New York, 1931, p. 142).

    21Aristotel, Metafizica, 1072b 3-5. Tredennick traduce: cauza final este nu numai binele unui lucru anume, ci i binele ce este sfritul unei aciuni. Ultimul sens se aplic lucrurilor imobile, n timp ce primul, dimpotriv; i cauzeaz micare pentru c este obiect al iubirii, n timp ce orice alte lucruri cauzeaz micare deoarece ele nsele se afl n micare. (Aristotle, Metaphysics, trad. Treddenick, Loeb Classical Library, London, 1956).

    22 Cu excepia cazurilor sufletelor raionale i posibil cel al mictorilor nemicai de ordin secund.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 223

    substaniale. Dac Mictorul Nemicat este imaterial i imuabil (), atunci manifest fiin i unitate ntr-o expresie desvrit. n ali termeni, toate substanele exercit fiin i unitate n mod natural i, ntruct Aristotel critic absena eficacitii cauzale platoniciene a Teoriei Formelor, nu poate sugera c Mictorul Nemicat deine o astfel de conexiune cauzal metafizic, aparinnd Fiinei i Unitii. Substanele nu transmit Fiin i Unitate altor substane pentru c substanele nsele dein propria fiin i unitate; se poate susine c substanele coruptibile necesit micare n vederea propriei generri, ns nu i faptul c Mictorul Nemicat le asigur fiin i unitate.

    Funcia Mictorului Nemicat este de a garanta micarea23, n calitate de entitate perfect ce funcioneaz drept cauz final a micrii Primului Mictor Micat: Primul Mictor Micat ca expresie a iubirii nfieaz o imagine fizic a contemplaiei eterne imagine fizic ce este micarea etern a sferei.24 Dificultatea imediat este c actualitatea potenialitii micrii Primului Mictor Micat trebuie situat ntr-o entitate distinct de acesta, cu toate acestea, n cazul acestei fiine este , actualitatea fiind micare. Astfel, Primul Mictor Micat imit ntr-o manier proprie (material i fizic) desvrirea Mictorului Nemicat25.

    Concepia platonician a mimesis-ului constituie o problematic major ntruct separarea Formei i Materiei sustrage instanei materiale orice mecanism graie cruia imitaia i reprezentarea sunt instaniate. n metafizica aristotelic, totui, n absena unei imitaii integrate participrii, mimesis-ul nu mai reprezint un nucleu problematic similar platonismului, ci o tentativ de a se circumscrie unui obiect al dorinei. ntruct Mictorul Nemicat este un obiect al dorinei Primului Mictor Micat, dorina este exprimat n acest caz prin intermediul mimesis-ului, imitnd astfel n mod desvrit o actualitate perfect, mai precis actualitatea fizic perfect sau micarea circular redat n maniera dorinei unei finaliti exemplare. Cunoaterea obiectului conduce la dorina identificrii cu acesta, n pofida limitelor de natur empiric ale imitatorului i, n consecin, n condiiile n care Primul Mictor Micat iubete Mictorul Nemicat i dorete s devin ca acesta, atunci cel dinti i actualizeaz propria versiune de perfeciune, micarea circular.

    23 Funcia Mictorului Nemicat de garant al micrii, se observ din demonstraia lui Aristotel ce trateaz natura imaterial a acestuia, bazat pe anumite principii din Capitolul VIII al Fizicii. Existena unei substane eterne, imobile i separate, nu prezint implicaii majore pentru c aceasta cauzeaz micare n vederea unui timp infinit. n consecin, ceea ce cauzeaz micare infinit sau micarea unui interval temporal infinit nu deine validitate ntr-un univers empiric, temporal limitat. De asemenea, argumentul este adiional demonstraiei imaterialitii sale.

    24 S. Broadie, What Does Aristotle's Prime Mover Do?, Manuscris, SAGP/APA, December 1994, p. 2.

    25 Ross noteaz c Dumnezeu este cauza eficient prin faptul de a fi cauz final, i numai astfel. Cu toate acestea el este cauz final nu n sensul de a fi ceva care nu este niciodat, ci a ceva care este ntotdeauna. El este o fiin nemuritoare a crei influen radiaz n univers ntr-un asemenea mod nct tot ceea ce se ntmpl (...) depinde de El. (W. D. Ross, Aristotle's Metaphysics, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1924, p. 181).

  • Andreea Gae 224

    Obiecia evident, remarcat de Broadie26, este c existena real a unei asemenea cauze exemplare nu este necesar procesului de actualizare al elementului care execut mimesis-ul, deoarece existena acesteia ar putea fi pur i simplu exclusiv stipulat ipotetic. ntr-adevr, soluia parial a lui Aristotel naintat problemei separrii Formelor se concentreaz n jurul reintegrrii Formei i Materiei astfel nct imitatorul s dein criteriile ontologice revendicate actualizrii i procrerii. n aceste circumstane, procesul va implica trei consideraii majore: mai nti, Aristotel stipuleaz un Mictor Nemicat situat ntr-o actualitate desvrit pentru c orice micare conine prin definiie o potenialitate a crei actualizare este imposibil. Apoi, dac Primul Mictor Micat permite intervenia unei iluzii (de exemplu, dac micarea actual a acestuia este asigurat de eroarea existenei unui Mictor Nemicat), atunci suprimarea iluziei deine condiii egale de valabilitate, provocnd prin extensie ameninarea sau extincia micrii cosmosului; de asemenea, dac Mictorul Nemicat exist iar Primul Mictor Micat este indus n eroare cu privire la imposibilitatea existenei acestuia, atunci micarea este supus unui tratament similar de suprimare, astfel nct posibilitatea introducerii unei instane iluzorii devine o ipotez inacceptabil. n cele din urm, distincia dintre mimesis-ul platonician i imitaia unui element exemplar din cadrul aristotelismului se detaeaz opozitiv: n cazul lui Platon, imitatorii substanelor universale nu dein esena necesar identificrii cu elementele exemplare la care se raporteaz, prezentnd absena Formei sau a substanei27; n cazul lui Aristotel, dimpotriv, att cel care imit, ct i obiectul imitat conin elemente comune, complete. Obiectele exemplare instaniate n mod particular sau paradigmele, precum phronimos sau Mictorul Nemicat, pot fi imitate i transformate n obiecte dezirabile, cerin revendicat, de altfel, de conceptele habitudinii i virtuii Eticii nicomahice. Apoi, Formele platoniciene eueaz n raportul micrii pentru c obiectul fizic nu deine nici un element substanial implicat n exerciiul imitrii paradigmei, permis de Aristotel prin intermediul reintegrrii Materiei i Formei. n consecin, a susine c fiina i unitatea imitatorului sunt derivate metafizic din cadrul fiinei i unitii Primului Principiu induce instaurarea unei scheme metafizice pe care Aristotel o asocieaz ierarhiei metafizice platoniciene, respingnd-o. Aristotel se opune, n aceste condiii, ideeii unei univociti graduale a Fiinei.

    26 S. Broadie, What Does Aristotle's Prime Mover Do?, Manuscris, SAGP/APA, December 1994, p. 3; L. P. Gerson, Plotinus, Routledge, London, 1994, p. 139.

    27 Dac obiectele empirice platoniciene s-ar identifica cu elementele exemplare, atunci necesitatea imitrii Formelor n vederea obinerii statutului exemplar ar fi exclus. Afirmaia nu implic, totui, faptul c Primul Mictor Micat este identic cu Mictorul Nemicat atunci cnd cel dinti este actualizat. Gndirea Primului Mictor Micat aparine unei substane sensibile pe deplin actualizate, n timp ce aceea a Mictorului Nemicat reprezint actualitzarea complet a unei substane imateriale.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 225

    Univocitate, cauzalitate i mictorul nemicat

    Anumii critici28 sugereaz c un fragment al Metafizicii indic faptul c Aristotel a cultivat o conexiune cauzal ntre fiina Mictorului Nemicat i aceea a lucrurilor particulare (n acest caz al univocitii graduale, exist o singur noiune a Fiinei i un exemplu perfect al acesteia, n timp ce lucrurile particulare dein un tip similar de fiin, n grade direct proporionale cu distana lor conceptual n raport cu exemplul desvrit al Fiinei): Dar adevrul nu-l putem cunoate dac nu cunoatem cauza. Un lucru oarecare constituie cauza celorlalte lucruri n msura cea mai mare, atunci cnd el e inerent acestora, ca o not comun a lor. Aa, de pild, Focul e lucrul cel mai cald, pentru c el e cauza cldurii i la celelalte lucruri. De aceea cel mai adevrat lucru e acela care e pricina adevrului i a celorlalte lucruri provenite din el. De aceea, n chip neaprat, principiile celor venic existente conin cea mai mare doz de adevr. Cci ele n-au nsuirea de a fi adevrate numai n chip temporar, iar temeiul adevrului lor nu st n afar de ele, ci ele sunt temeiul adevrului celorlalte lucruri. Aa c fiecare lucru particip la adevr n msura n care particip la Fiin.29 Sugestia conform creia principiile obiectelor eterne sunt cauza fiinei ( ) celorlalte lucruri se configureaz n termenii actualitii ce garanteaz micarea, independent de conexiunea cauzal implicat de o univocitate gradual30. Totui, ceea ce este cauzat de ctre s-ar putea referi exclusiv la cauza generrii substanelor asemenea exemplului Eticii nicomahice31, n fragmentul anterior existnd, n consecin, o premis disimulat afirmnd c principiile obiectelor eterne cauzeaz fiina celorlalte obiecte (non-eterne) prin intermediul asigurrii micrii, argumentul fiind, de altfel, consistent att cu principiile Fizicii, ct i ale Metafizicii. n consecin, paradigma soluioneaz dificultatea impunerii unui tip distinct de cauzalitate participatorie, o univocitate gradual n opoziia dependenei Fiinei i Unitii n raport cu substana.

    n privina relaiei accidentelor i a particularelor concrete, n cadrul creia fiina celor dinti pare a se configura direct proporional n raport cu fiina celor din

    28 L. P. Gerson, Plotinus, Routledge, London, 1994, pp. 133, 139. 29 Aristotel, Metafizica, 993b 23-31. 30 L. P. Gerson, Plotinus, Routledge, London, 1994, p. 333. 31 Aristotel, Etica nicomahic, 1161a 16, 1162a 7, 1165a 23. Gerson (L. P. Gerson, Plotinus,

    Routledge, London, 1994) respinge aceast variant ntruct: n primul rnd, principiile obiectelor eterne, spre deosebire de prini (exemplul aparine Eticii nicomahice), nu dein o cauz a fiinrii i, n al doilea rnd, cauza fiinrii este n mod evident non-echivalent n acest fragment cu o cauz de a veni n fiin (cu toate acestea, Aristotel nu stipuleaz o cauz de a fi a principiilor). Astfel, n condiiile n care Gerson afirm c obiectele eterne particip la fiinare i nu principiile acestora, dac principiile eterne guverneaz Mictorul Nemicat i Primul Motor Micat, atunci acestea sunt cauzele ultime ale generrii celorlalte obiecte, din moment ce geneza revendic micare iar micarea este nucleul respectivei relaii. n concluzie, Gerson admite necesitatea unui instrument de tipul cauzalitii eficiente, ns impune simultan noiunea unei cauzaliti graduale univoce, argumentnd funcia pe care cauzalitatea final l deine n asigurarea cauzalitii eficiente sau a micrii ca element unitar al sistemului.

  • Andreea Gae 226

    urm, faptul c accidentele sunt dependente n raport cu substana nu instaureaz o caracteristic derivat, ci exclusiv faptul c fiina accidental este o consecin a hermeneuticii fiinei substaniale: elementele din fiecare categorie reprezint veritabile onta, fiina accidental fiind un mod al Fiinei. Dependena real nu semnific aici, precum n cazul lui Platon, o pierdere de Fiin i de realitate.32 ns nu exclusiv accidentele, ci, de asemenea, celelalte semnificaii ale substanei, generate, inanimate sau eterne, exist per se, cu diferena c existena acestora se poate distribui dependent sau independent, etern sau contingent. Mictorul Nemicat nu reprezint (precum n cazul focului din Metafizica II) cauza emanativ a substanelor materiale33, ci numai cauza final a acestora n sensul aristotelic, a contemplaiei n calitate de cea mai nalt actualitate a sufletului uman. n consecin, n circumstanele n care procesul micrii este implicat n evoluia lumii materiale, micarea necesar generrii este asigurat, i, o dat ce generarea este instaniat, substana i revendic propria fiin i unitate.

    Mictorul Nemicat acioneaz drept garant al micrii primei micri eterne, circulare, tratade n Fizica. Mictorul Nemicat este aadar dorit de ctre Primul Motor Micat, dar nu de toate celelalte obiecte, cu excepia, poate, cazului n care Mictorul Nemicat constituie o cauz exemplar a contemplrii umane, omul identificndu-i actualitatea n cadrul contemplrii Mictorului Nemicat. A sugera c fiina i unitatea celorlalte obiecte sunt propagate prin intermediul Mictorului Nemicat, sau c acestea tind ctre o Fiin i Unitate care le transcede reprezint, atunci, o regresie n domeniul Formelor i imitaiei platoniciene. Se poate astfel afirma c substanele manifest fiin i unitate n virtutea propiului statut substanial.

    n procesul reintegrrii Formei i Materiei, Aristotel se situeaz n opoziia ierarhiei metafizice platoniciene. Ideea conform creia celelalte obiecte i extrag unitatea graie imitaiei este nevalid n condiiile n care substanele intervin drept vectorii Fiinei i Unitii. n ali termeni, n aceeai manier n care Aristotel i poate reproa lui Platon aparena absurd a Formelor sale, poate afirma, de asemenea, c Mictorul Nemicat nu este necesar distribuiei de fiin i unitate lucrurilor, ntruct aceasta este o funcie a propriei lor substane.

    Substanele coruptibile manifest fiin i unitate similar substanelor incoruptibile, dei procedeul este realizat diferit, direct proporional tipurilor de substane ale fiecrui element distinct. Cu toate acestea, Mictorul Nemicat este necesar asigurrii micrii, iar micarea garanteaz fiina celorlalte obiecte, ntruct

    32 M. Husain, The Multiplicity in Unity of Being Qua Being in Aristotles Pros Hen Equivocity (1981), The New Scholasticism 55(2).

    33 Nu este ns nici cauz eficient. Georgiadis afirm c Aristotel remarc n trecere c noi dorim un anumit lucru pentru c acesta este bun; nu este bun ntruct l dorim. Gndirea este principiu. Astfel, valoarea obiectiv i recunoaterea sa raional sunt fundamentale pentru argumentul lui Aristotel n privina Primului Motor. Trebuie de asemenea notat c numai cauzalitatea final, i nu cauzalitatea eficient, pare a fi modalitatea cauzal a Primului Motor Nemicat. (C. Georgiadis, Aristotle's Theology and its Influence on the Philosophers of Islam, Judaism and Christianity, Dialogue in Humanism, III, 1, 1993, p. 14).

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 227

    este revendicat de producerea tehnic i natural a procrerii. Existena micrii permite intervenia micrilor primare i faciliteaz exerciiul relaiilor act-poten, n absena crora generarea nu este posibil: vieuitoarea este o fiin sensibil care nu se poate defini fr noiunea micrii i, implicit, nici fr de prile sale, care sunt organizate ntr-un anume fel.34 n fapt, Aristotel ofer un sistem kinetic ce funcioneaz drept garant al micrii n virtutea existenei unui element a crei actualitate este micare; ulterior, Aristotel va dezvlui un mecanism al imitaiei ce permite participantului s participe n mod activ, obiectul imitaiei fiind implicat n proces alturi de imitator.

    Astfel, problematicile fizice i cosmologice sunt soluionate n termenii substanei, raporturile acesteia cu Primul Motor Micat n termenii micrii, iar actualitatea kinetic a Primului Motor Micat n relaie cu Mictorul Nemicat n termenii unui mimesis exemplar. nc o dat, ceea ce ierarhia metafizic platonician nu posed se configureaz n paradigma unui element capabil s cauzeze i s determine micarea prin intermediul naturii proprii. Intervenia aristotelic n cadrul continuitii micrii introduce un garant al micrii situat el nsui n micare, iar primatul actualitii solicit un garant al micrii ce necesit un garant actual i nemicat. n consecin, primatul substanei instituie faptul c fiecare substan deine fiin i unitate n virtutea propriei substanialiti, aceast substanialitate revendicnd un garant fizic i metafizic, cel dinti asigurnd existena unui particular concret, iar ultimul micarea necesar generrii. Aceti garani cosmologici ai actualitii i micrii sunt deopotriv cauze sau explicaii particulare, evolund n perimetrul unor entiti unitare. n cele din urm, Plotin va respinge o asemenea explicaie cosmologic.

    II. TEOLOGIE I ONTOLOGIE: COSMOLOGIA ARISTOTELIC I PROBLEMA PRIMELOR PRINCIPII. METAFIZICA

    NTRE TEOLOGIE I ONTOLOGIE

    Mictorul nemicat sau gndirea care se gndete pe sine

    Mictorul Nemicat al lui Aristotel este implicat n gndirea propriei fiine, reprezentnd o Minte desvrit ce se gndete pe sine. Aristotel sugereaz, conform afirmaiilor anterioare, c obiectele imateriale sunt uniti eseniale, Mictorul Nemicat fiind, n consecin, o asemenea unitate. Absena Materiei indic absena potenialitii, alterrii sau micrii, iar Mictorul Nemicat este incapabil de a-i modifica structura cognitiv, ntruct este actualitate pur, unitar. Fiina sa este imuabil i manifest o activitate perfect, aceea de a se gndi pe sine. n ali termeni, fiina, unitatea i gndirea sa sunt identice.

    Aristotel afirm c existena Mictorului Nemicat este similar binelui de care omul se bucur temporar, funcie esenial, exercitat graie actualitii sale,

    34 Aristotel, Metafizica, 1036b 27-30.

  • Andreea Gae 228

    confundate cu propria sa fericire, contemplaia fiind expresia gndirii Mictorului Nemicat: Viaa lui contemplativ e cea mai minunat ce se poate nchipui, dar nou ni-s hrzite doar puine clipe de acest fel. Pentru El traiul acesta dureaz pururea lucru care nou ne e peste putin deoarece la El activitatea se confund cu fericirea sa. Tocmai pentru c starea de veghe, senzaia i cugetarea sunt acte, constituie ele cea mai mare plcere a noastr, iar sperana i amintirea au aceeai nsuire de a fi plceri datorit factorilor pomenii mai sus. Dar Gndirea n sine are ca obiect cel mai mare bine n sine, iar Gndirea cea mai pur are ca obiect Binele cel mai pur.35

    Gndirea reprezint forma absolut a existenei, iar aceasta se instaniaz prin intermediul actualitii36, Aristotel continund prin a remarc faptul c Mictorul Nemicat se gndete pe sine fr ncetare, sugernd astfel c Gndirea, Intelectul i Inteligibilul sunt identice: Astfel, Gndirea se gndete pe sine nsi prin participarea la Inteligibil ( ), cci ea nsi devine inteligibil, intrnd n atingere ( ) cu obiectul su i cugetndu-l, astfel c Intelectul i Inteligibilul se confund devenind identice ( ). Cci receptaculul Inteligibilului i al Substanei este Gndirea ( ), care, manifestndu-se n act (), posed Inteligibilul.37

    Aristotel cerceteaz dac identitatea dintre i este o concepie cognitiv valid, din moment ce majoritatea clasific gndirea i obiectul su n dou sfere distincte. Plotin obiecteaz n aceast manier mpotriva paradigmei aristotelice a Mictorului Nemicat, rspunznd negativ interogaiei ridicate de Aristotel i sitund astfel Mictorul Nemicat n funcia de principiu secund al propriului sistem hipostatic. Astfel, ceea ce Aristotel menine n anumite cazuri este identitatea dintre cunoatere i obiect: Prin urmare, dac, n ce privete lucrurile imateriale ( ), nu este deosebire ntre gndire i obiectul ei, Gndirea divin i obiectul ei se vor confunda ( ) i gndirea va fi totuna () cu obiectul su ( ).38

    n continuare, interogaia se concentreaz asupra configurrii Gndirii acestei contemplaii a sinelui. Norman argumenteaz c ideea narcisist a Gndirii care se gndete pe sine (unii comentatori afirm narcisismul Primului Principiu, ntruct acesta se iubete pe sine i se gndete numai pe sine, nimic altceva nefiind demn de atenia gndirii sale) este incorect i provine dintr-o comprehensiune neadecvat a Gndirii nsi39. Conform acestuia, ideea unei Mini care se gndete pe sine este cel mai bine exprimat n De Anima III. 4, unde Aristotel dezvolt o tipologie cognitiv dubl, iar criteriul diferenierii const n situarea potenial a

    35 Ibidem, 1072b 16-20. 36 Aristotle, Metaphysics, trad. Tredennick, X-XIV, Loeb Library, London, 1956, p. 149. 37 Aristotel, Metafizica, 1072b 20-24. 38 Ibidem, 1075a 3-5. 39 R. Norman, Aristotle's Philosopher-God, Articles on Aristotle, IV, ed. Barnes, Schofield,

    Sorabji, Duckworth, London, 1979, p. 93.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 229

    gndirii n perimetrul unei externaliti sau internaliti (cele dou tipologii cognitive se concentreaz n jurul unui intelect potenial n raport cu Formele externe, precum i al unui intelect potenial n raport cu sine nsi atunci cnd acesta posed cunoaterea tuturor Formelor)40: Cnd ns intelectul se identific cu fiecare obiect inteligibil, cum se spune despre cel ce cunoate, care este n act (iar aceasta se ntmpl ori de cte ori el poate s cugete n act prin sine nsui), chiar i atunci el e oarecum n poten, totui nu la fel ca nainte de a nva sau de a descoperi ceva; iar atunci el poate s se cugete i pe sine.41 Primul tip al gndirii indic faptul c intelectul este potenial deoarece nu i posed obiectul, n timp ce al doilea confer intelectului actualitate, n virtutea respectivei posesiuni42. Norman consider c n cadrul intelectului potenial intelectul devine identic cu obiectele gndirii, n timp ce n cadrul intelectului actual acesta este deja identic cu acestea nainte43 de a se gndi pe sine.44 Totui, dac un intelect este potenial n raport cu un obiect extern, atunci se revendic un anumit tip de necesar posesiunii respectivului obiect45, ns aceast poziie exclude ideea conform creia Mictorul Nemicat se situeaz ntr-un raport de potenialitate cu Gndirea deoarece, spre deosebire de substanele materiale, acesta nu conine potenialitate, ci este ntotdeauna actual.

    n consecin, Norman continu argumentul aristotelic din De Anima, i comenteaz Metafizica 9: Interogaia [ce gndete Mictorul Nemicat] este ridicat sub forma care dintre cele dou forme ale gndirii este angajat? Este vorba despre intelect (capacitatea de a gndi) sau despre gndire, potenial sau actual, este obiectul gndirii unui lucru extern sau conceptele mentale ce constituie propria sa minte? Dac este cel dinti dac esena sa nu este Gndire, ci potenialitate atunci starea lui va fi determinat de altceva dect sine nsui, un obiect extern al gndirii, i deci nu va mai reprezenta cea mai nalt realitate.46

    Interpretarea uzual a gndirii de sine a Mictorului Nemicat indic ideea celui mai mare Bine posibil, excluznd elemente alogene, ntruct nici un altul nu este demn de a se circumscrie gndirii sale: Dar, indiferent dac substana ei e Inteligena sau Gndirea, ntrebarea e: Ce gndete ea? i atunci, una din dou: sau ea se gndete pe sine nsi, sau gndete altceva. Oprindu-ne la aceast din urm alternativ, dac ea gndete altceva, atunci sau se gndete mereu la acelai lucru,

    40 Aristotel, De anima, 429b 5. n ambele cazuri, intelectul se situeaz n potenialitate n raport cu un element anume, fie o Form extern, fie el nsui, cele dou cazuri sugernd, deopotriv, existena unei dualiti n cadrul Gndirii, cuprinznd dou entiti distincte, gnditorul i obiectul gndirii sale. Aceast dualitate constituie esena criticii pe care Plotin o orienteaz mpotriva lui Aristotel.

    41 Aristotel, De anima, 429b 5-9. 42 R. Norman, Aristotle's Philosopher-God, Articles on Aristotle, IV, ed. Barnes, Schofield,

    Sorabji, Duckworth, London, 1979, pp. 9495. 43 Adverbul nainte trebuie neles n acest caz n termenii prioritii logice i nu n

    hermeneutica unei prioriti temporale, pentru c, dac Mictorul Nemicat se gndete pe sine n mod etern, distinciile temporare sunt excluse n totalitate.

    44 Ibidem, p. 95. 45 Aristotel, Metafizica, 1074b 28. 46 R. Norman, Aristotle's Philosopher-God, Articles on Aristotle, IV, ed. Barnes, Schofield,

    Sorabji, Duckworth, London, 1979, pp. 9498.

  • Andreea Gae 230

    sau uneori cuget la un lucru, iar alteori la altul. Apoi ne ntrebm mai departe: Oare e totuna sau nu dac obiectul gndirii sale este Binele sau indiferent orice alt lucru? Sau, mai degrab, n-ar fi oare absurd ca anumite lucruri s ajung a fi obiectul gndirii sale? E, prin urmare, evident c ea gndete doar ce e mai divin i mai demn i nu-i schimb obiectul gndirii, cci o schimbare ar nsemna o schimbare nspre mai ru i aceasta ar fi de fapt o micare.47 Cu toate acestea, gndirea de sine nu trebuie reprezentat ca fiind n totalitate exclusiv, orice gndire actual ce gndete n mod teoretic, i nu despre obiecte externe, fiind implicat n procesul gndirii de sine48. n fapt, nu exist nici un element capabil de a priva gndirea de parametrii si continui i abstraci, pentru c orice gndire teoretic se distinge de gndirea uman prin intermediul eternitii proprii49. n cazul n care Mictorul Nemicat gndete n absena implicrii obiectelor exterioare, atunci este angajat ntr-o gndire orientat asupra sinelui, procesul eliminnd, totui, obligaia de a se gndi exclusiv pe sine nsui. Astfel, s-ar putea afirma c este imposibil pentru acesta s se gndeasc la obiecte particulare contingente, din moment ce acestea capt fiin i ulterior dispar, deoarece cunoaterea unui obiect ce exist ntr-un timp T1 i care nu mai exist ntr-un timp T2 ar avea capacitatea de a opera o alterare n spaiul a ceea ce exist. ns, pentru c Mictorul Nemicat este o entitate complet actual, ceea ce gndete nu poate fi modificat n nici o manier, ntruct a gndi asupra lui x n timp ce se exercit capacitatea de a gndi asupra lui y plaseaz intelectul n potenialitate n raport cu y.

    Mictorul Nemicat se gndete pe sine nsui, pentru c acesta reprezint cea mai nalt fiin, sau cea mai unificat unitate, Substana prim, constituind exemplul primar al Fiinei i Unitii i, n consecin, ilustrnd ceea ce se gndete despre Fiin i Unitate n cel mai nalt grad, pentru c a gndi Gndirea nsui nseamn a gndi Fiina i Unitatea50.

    Pentru Plotin, aciunea aristotelic de a aserta existena Unitii primare sau sugestia c aceasta se gndete pe sine nsui constituie instaurarea multiplicitii Primului Principiu51. n ierarhia sa metafizic platonician, Plotin va retrogada Mictorul Nemicat aristotelic la un nivel secund al schemei sale hipostatice, conferindu-i statutul gndirii Formelor sau Nous52.

    47 Aristotel, Metafizica, 1074b3-8. 48 Aceasta reprezint concepia plotinian a Mictorului Nemicat al lui Aristotel i, totodat,

    raiunea n virtutea creia Plotin l respinge. 49 Atunci cnd se afirm c Primul Motor se gndete pe sine nsui, ceea ce se

    intentioneaz nu este o contemplare a sinelui, ci pur si simplu acea identitate a intelectului i a obiectului gndirii ce caracterizeaz orice gndire abstract (R. Norman, Aristotle's Philosopher-God, Articles on Aristotle, IV, ed. Barnes, Schofield, Sorabji, Duckworth, London, 1979, pp. 97).

    50 Acest prototip al substanei constituie simultan o continuitate ntre teologia i ontologia filosofiei aristotelice. Ideea nu sugereaz, totui, c ontologia este reductibil la teologie, sau c i identific apogeul n aceasta; dimpotriv, indic faptul c aspecte importante ale ontologiei colaboreaz cu cel mai nalt principiu, divinul Mictor Nemicat, ce constituie un prototip al substanei prin excelen.

    51 Aceeai constatare, probabil, a remarcat-o Platon n cazul lui Parmenide. 52 Identificarea plotinian dintre Mictorul Nemicat i Nous deriv parial din cadrul unui

    fragment al De anima, n care Aristotel afirm c Bine, desigur, zic unii, c sufletul este locul

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 231

    Problema substanei: teologie i ontologie

    Anumii comentatori au susinut faptul c Aristotel deine o poziie inconsistent n domeniul diferitelor afirmaii ale subiectului metafizicii. n Cartea a Metafizicii, Aristotel pretinde c metafizica trateaz Fiina ca Fiin, iar n Cartea E, teologia: E evident deci c e de datoria unei singure tiine s cerceteze tot ce e Fiin. Peste tot ns o tiin e aceea care se ocup cu Principiul suprem ( ) de care depinde i de la care i capt toate celelalte. Or, dac acest Principiu este totdeauna Substana (), atunci e de datoria filosofului s posede principiile ( ) i cauzele ( ) substanelor.53

    Ulterior, tiina prim are ca obiect lucrurile ce sunt totodat i desprite (), i nemicate (). n chip necesar, toate cauzele au un caracter de venicie, dar au acest caracter mai ales cauzele nemicate i separate, cci ele sunt cauzele acelor lucruri divine ( ) ce sunt vizibile. Sunt, prin urmare, trei tiine teoretice ( ): matematica, fizica i teologia (). Fr ndoial, dac exist undeva elementul divin, el nu poate fi dect ntr-o astfel de fire nemictoare i separat. E natural doar ca tiina cea mai de seam s aib ca obiect domeniul cel mai vrednic de slav. Astfel, tiinele teoretice sunt cele mai de vaz dintre tiine, iar printre tiinele teoretice teologia e aceea care ocup cel mai nalt rang.54

    Se observ totui c Aristotel noteaz n debutul Crii E c Principiile i cauzele fiinelor sunt obiectul cercetrii noastre55, iar fragmentul Crii pare s susin afirmaii similare: dac acest Principiu este totdeauna Substana (), atunci e de datoria filosofului s posede principiile ( ) i cauzele ( ) substanelor.56 n ali termeni, cele dou concepii ale metafizicii dein totui un numitor comun, principiile i cauzele fiinelor putnd fi cercetate cu succes prin studiul celei mai excelente substane, Mictorul Nemicat.57 n continuare, n timp ce principiile i cauzele lucrurilor se refer la celebra teorie aristotelic a cauzelor, Mictorul Nemicat se menine drept cauz a fiinelor (plural).

    Tentativele ulterioare de a rectifica aparenta discrepan a Crilor E i argumenteaz n virtutea datrii textului orginal; Natorp, de exemplu, afirm c ncercrile de a identifica teologia i filosofia prim aparin unei intervenii tardive. Cu toate acestea, deoarece Cartea K (capitolele 1-8) rezum Carile B, i E, formelor gndirii (Ideilor), totui nu Sufletul n ntregul su ar conine Formele, ci numai Sufletul intelectiv, nu n act, ci ca poten. (Aristotel, De anima, 429a 27-28). Plotin va menine ideea c orice gnditor este ntotdeauna compus din dou elemente, i , alturi de potenialitate i multiplicitate.

    53 Aristotel, Metafizica, 1003b 15-19. 54 Ibidem, 1026a. 55 Ib., 1025b 1. 56 Ib., 1003b 19. 57 Faptul c se permite n acest punct pluralul principiilor i cauzelor induce prezena Primului

    Mictor Micat, ct i a teoriei mictorilor multipli. De asemenea, Aristotel i rezum refleciile asupra Mictorului Nemicat n sintagma De un astfel de Principiu atrn Cerul (universul sensibil) i natura. (Aristotel, Metafizica, 1072b 13, 1073a 23).

  • Andreea Gae 232

    semnific faptul c acest fragment al Metafizicii reprezint o interpolare ulterioar58, interogaia privind absena unei observaii asupra inconsistenei dintre E i fiind nesoluionat. n opoziie, Jaeger sugereaz c referinele teologice aparin unui stadiu platonician timpuriu59. Conform acestuia, filosofia prim n accepiune teologic i platonician contrasteaz cu viziunea de maturitate a ideeii filosofiei prime60.

    Att includerea Crilor i E n sumarul Crii K, ct i consistena lui n raport cu remarcile de debut ale lui E indic faptul c pentru Aristotel ideea metafizicii drept teologie i a metafizicii drept ontologie nu se constituia ntr-o proporie inconsistent. Dac Mictorul Nemicat funcioneaz ca Principiu Prim i entitate exemplar a Fiinei i Unitii i, prin intermediul Primului Motor Micat este cauza ultim a substanelor61, atunci comprehensiunea cauzelor substaniale solicit hermeneutica celei mai excelente dintre substane62. n privina Crii E, Patzig consider c este clar din aceste remarci c aceast contradicie stnjenitoare dintre o filosofie prim care este ontologie universal i o filosofie prim ce, precum teologia, investigheaz exclusiv subiectul Divinitii nu a existat pentru Aristotel. Filosofia prim (...) este teologie aparinnd unui tip att de special nct este n acelai timp ontologie. Aristotel intenioneaz aici o disciplin filosofic care este att o prim i o general filosofie, ct i o substan superioar tuturor celorlalte substane astfel nct poate fi denumit ntr-un anume sens substan n general.63 Sugestia intervine n paradigma Mictorului Nemicat drept exemplul prim al Substanei, n funcie de care toate celelalte substane sunt direct proporionale. nc o dat, argumentul este consistent cu ideea c substanele sunt, n cadrul unei abstracii ontologice64, uniti eseniale. Patzig susine c, pentru Aristotel, metafizica este o tiin paronimic dubl, n virtutea existenei a dou niveluri ale echivocitii pros hen. n ali termeni, substanele sensibile se situeaz n poziia unei echivociti pros hen n raport cu Mictorul Nemicat, n aceeai manier n care atributele sunt situate ntr-o relaie pros hen n raport cu

    58 G. Patzig, Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysics, Articles on Aristotle, III, ed. Barnes, Schofield, Sorabji, Duckworth, London, 1979, p. 35.

    59 W. Jaeger, Aristotle: Fundamentals of the History of His Development, Oxford University Press, London, 1968, p. 218.

    60 Ibidem. 61 Toate substanele sensibile revendic micare n vederea propriei generri, asigurat graie

    Primului Mictor Micat, a crui micare este garantat, la rndul su, de ctre Mictorul Nemicat. 62 Cazul n care teologia aristotelic ar trata exclusiv o Unitate care se gndete pe sine nsui

    ar fi straniu, demersul regresnd n cadrul tiinei parmenidiene sau chiar anterior acesteia. 63 G. Patzig, Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysics, Articles on Aristotle, III, ed.

    Barnes, Schofield, Sorabji, Duckworth, London, 1979, p. 38. Afirmaia conform creia Metafizica trateaz n prim instan problematica divinitii ar fi absurd. Totui, funcia Mictorului Nemicat este esenial cercetrii naturii Fiinei ca Fiin, din moment ce exemplul prim al Fiinei constituie de asemenea principiul tuturor celorlalte fiine.

    64 Termenul de abstracii ontologice se distinge astfel de abstraciile epistemice, sau de recunoaterea componentelor separate ntr-un particular concret. Noiunea este prezent n meditaia aristotelic din H 6, unde Aristotel afirm c lucrurile care nu posed nici un fel de materie reprezint uniti eseniale (Aristotel, Metafizica, 1045b 23-24).

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 233

    substanele sensibile. Totui, asumpia conform creia echivocitatea pros hen este intracategorial este nevalid, deoarece nu exist nici o raiune pentru aplicarea acesteia unor tipuri distincte de substane (sensibil, material-etern, non-material) i, avnd n vedere faptul c toate substanele reprezint vectori ai Fiinei i Unitii, toate aceste substane n calitatea lor substanial sunt, n consecin, elemente ce conin intrinsec fiin i unitate. Predicaia Fiinei i Unitii n cazul Mictorului Nemicat este astfel precis, spre deosebire de cazul particularelor sensibile, n care Fiina i Unitatea se intersecteaz cu materia sensibil. Procesul introduce, apoi, potenialitatea n cadrul actualitii primare a substanei sensibile, cauzndu-i acesteia impedimente i astfel difereniere; cu toate acestea, substana nu este utilizat ntr-un mod echivoc n cazul particularelor concrete.

    Substanialitatea particularelor concrete este ns negat prin intermediul unei dificulti a ierarhiei metafizice platoniciene. Aristotel asigur substanialitate acestei paradigme i particularelor sensibile i, n aceste circumstane, Mictorul Nemicat i exercit propria condiie de Substan, manifestnd Fiin i Unitate prin excelen, n absena Materiei i pretinznd c totalitatea substanelor formale reprezint uniti eseniale. Patzig nu consider c expunerea problematicii substaniale din crile centrale ale Metafizicii este consistent n raport cu ceea ce el denumete a fi structura unei duble paronimii: cele trei aa-numite cri ale substanei din Metafizica (...) nu se pot integra expunerii dublei paronimii ontologice pe care am subliniat-o. Este adevrat c n aceste trei cri fiinele celorlalte categorii sunt nc n relaie cu Substana n calitatea acesteia de fiin prim; dar nu exist nici o urm a unei referine eseniale n analiza Substanei naturale n raport cu doctrina Primului Motor65

    Totodat, dac funcionalitatea Substanei se concentreaz n cadrul unei eficaciti primare, ontologice, de a transmite Fiina i Unitatea, procesul manifestndu-se att la nivelul Mictorului Nemicat ct i la acela al substanelor sensibile, dificultatea afirmat anterior pare a se estompa. Semnificaia Substanei n calitate de vector al Fiinei i Unitii n spaiul Mictorului Nemicat i al substanelor sensibile este identic, Mictorul Nemicat deinnd Fiina i Unitatea ntr-o proporie absolut desvrit, iar substanele sensibile prezentnd aceleai caracteristici, cu excepia unei proporii uor inferioare.

    n continuare, din moment ce se realizeaz necesitatea Mictorului Nemicat drept garant al micrii Primului Motor Micat, care este, ulterior, indispensabil asigurrii micrii sistemului ce permite substanelor sensibile s identifice fiin i generare, se remarc raiunea lui Aristotel de a eluda discuia asupra Mictorului Nemicat din crile centrale ale Metafizicii. Dimpotriv, acestea se axeaz unei discuii centrale asupra substanelor sensibile ce constituie premisa ntregii structuri

    65 G. Patzig, Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysics, Articles on Aristotle, III, ed. Barnes, Schofield, Sorabji, Duckworth, London, 1979, p. 46.

  • Andreea Gae 234

    metafizice a mictorilor pe care Aristotel o consider implicat de ctre substanele sensibile66.

    Dificultatea major, prezent implicit i n cazul lui Plotin, afirm c Aristotel stipuleaz un obiect particular drept Cauz primar i Principiu al sistemului su. Mictorul Nemicat, principiul i cauza substanelor, constituie el nsui o substan, iar una dintre principalele obiecii ale lui Plotin argumenteaz faptul c o cauz a substanialitii nu ar trebui s reprezinte prin sine nsui o substan; astfel, principiul Unitii nu trebuie s fie o unitate, iar principiul Fiinei, diferit de o fiin oarecare. n opoziie cu Aristotel i cercetnd un principiu al Fiinei i al Unitii, Plotin intenioneaz, n fapt, comprehensiunea Binelui platonician, expresie a .

    Primul mictor nemicat i problematica multiplicitii

    Aristotel poziioneaz un Mictor Nemicat drept garant al micrii. n aceste condiii, intervine o dificultate distinct, dar nu n totalitate independent, n momentul n care se intenioneaz legitimarea micrilor sferelor celeste i variaiilor regulate ale micrilor planetare, introducerea unui numr multiplu de Mictori Nemicai n fiind n conexiune direct cu problema acestei variaii planetare. n aceast manier a fost construit, de altfel, i proiectul platonician din Timaios i majoritatea lucrrilor Academiei, precum n cazul lui Euxodus i Callipus, pe care Aristotel le discut n 867.

    Pentru Aristotel, faptul c Mictorul Nemicat nu posed Materie i este complet actual indic singularitatea unei asemenea entiti, argument sugerat prin intermediul pluralitii obiectelor determinate de aspecte materiale, substanele materiale deinnd o funcie major, chiar dac nu constituie principala cauz a individurii. Astfel, n cazul substanelor sensibile, termenul om se aplic tuturor oamenilor n general, ns Socrate este unic, distinct de universalul om i de ali oameni pentru c Forma substanial din interiorul su este individuat prin Materie i Form68. Esena primar nu deine Materie deoarece reprezint o energeia complet prin excelen i, deci, este unic, att n definiie ct i n numr ( )69.

    n continuare, Aristotel identific dificulti n a explica existena multiplilor mictorilor nemicai n absena Materiei i potenialitii. n ali termeni, n Metafizica i Fizica, Aristotel prefer s simplifice problematica Materiei utiliznd un sistem n care se situeaz un Motor ultim unic drept cauz unitar teleologic i

    66 Implicaia este realizat ntruct substanele sensibile sunt coruptibile i supuse generrii, corupia i generarea acestora presupunnd prezena micrii garantate de sistemul cosmologic al mictorilor.

    67 Aristotel, Metafizica, 1073b; G. E. R. Lloyd, Aristotle: The Growth and Structure of His Thought, Cambridge University Press, London, 1968, p. 148.

    68 Aristotel, Metafizica, 1074a 34-35. 69 Ibidem, 1074a 35.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 235

    exemplar. n Fizica, de exemplu, acesta susine c Este deci evident c chiar dac sunt cu zecile de mii unele principii ale lucrurilor nemicate, dar care pot pune n micare i dac multe din lucrurile care se distrug pe sine unele se disting, iar altele se adaug, i dac cutare lucru nemicat pune n micare lucrul acesta, iar alt lucru nemicat pune n micare un altul totui nu exist mai puin un lucru care le conine pe toate, separat de fiecare, care este cauza faptului c unele exist, iar altele nu, i a continuei schimbri. i acest lucru este cauz a micrii pentru acestea, iar acestea pentru altele. Dac deci micarea este venic, va exista i un Prim Motor venic care le pune n micare, dac este numai unul, iar dac sunt mai multe, mai multe sunt motoarele venice. Trebuie s socotim c exist mai degrab unul singur dect mai multe, i limitarea dect infinitatea.70 Aristotel menioneaz posibilitatea unui multipliciti de mictori nemicai, Jaeger sugernd c indicaia reprezint un element adiional tardiv ataat textului aristotelic, cu scopul de a colabora cu afirmaiile Metafizicii 871. Totui, Aristotel pare ezintant n afirmarea multiplilor mictori nemicai, prefernd poziia unei entiti singulare. Este neclar, de altfel, motivul inserrii unei asemenea ezitri ntr-un fragment ce inteniona simbioza cu afirmaiile ulterioare, favorabile multiplicitii, un posibil argument constnd n inconstana lui Aristotel n cazul respectivei idei, aciunea fiind amendat de Plotin.

    Aristotel inagureaz discursul asupra multiplilor mictori nemicai afirmnd c Principiul Prim i Realitatea primar ( ) constituie o entitate nemicat, att esenial (') ct i accidental (), suscitnd Forma primar a micrii a crei natur este etern, caracteristici similare prezentnd i alte micri spaiale secundare: de vreme ce, pe de alt parte, pe lng simpla micare de translaie a Universului micare pe care, spunem noi, o declaneaz Substana prim i nemictoare noi vedem c exist i alte micri de translaie venice, anume acelea ale planetelor, cci orice corp ce se mic n cerc are o micare venic i nu se poate opri niciodat, cum am artat n crile noastre despre Fizic, rezult atunci n mod necesar c orice astfel de micare de translaie este produs de o Substan venic i neschimbtoare n sine. ntr-adevr, natura astrelor este venic, constnd dintr-o anume Substan venic; iar Mictorul, la rndul lui, este i el venic i anterior lucrului pus n micare; or, tim c ceea ce e anterior unei substane trebuie s fie, neaprat, tot o substan. E, prin urmare, evident c, pe temeiul cauzei pomenite mai sus, trebuie s fie attea substane venice prin natura lor, nemicate n sine i lipsite de

    70 Aristotel, Fizica, 259a 3. 71 W. Jaeger, Aristotle: Fundamentals of the History of His Development, Oxford University

    Press, London, 1968, p. 346; G. S. Bowe, Aristotle and Plotinus on Being and Unity, McMaster University, Ottawa, Canada, September 1997, p. 282. Jaeger sugereaz c acest capitol reprezint o interpolare tardiv i nefinalizat. Ezitarea lui Aristotel n raport cu numrul final al Mictorilor Nemicai contribuie cu argumente similare, dei att Fizica ct i Metafizica intenioneaz s demonstreze ideea multiplilor Mictori, indicnd aparenta incontien aristotelic n privina dificultii micrii celeste.

  • Andreea Gae 236

    mrime cte sunt i micrile astrelor.72 Poziia pe care Aristotel o marcheaz n aceast investigaie traseaz o noiune a individuaiei construit prin intermediul examinrii particularelor concrete materiale. Astfel, Forma reprezint principiul primar al individuaiei, ns n cadrul particularelor materiale Forma se situeaz n relaie cu o anumit cantitate de Materie comensurabil i, n virtutea acestei comensurabiliti, se distinge de alte Forme asemntoare. Totui, n cazul multiplicitii mictorilor multipli, spaiu n care fiecare element este complet actual i deci independent de orice activitate potenial, distincia aristotelic ntre aceste entiti similare nu este exigent realizat.

    Aristotel i continu argumentaia preciznd existena unui Univers singular, idee inconsistent n raport cu afirmaia anterioar stipulnd un numr multiplu de mictori73 i, n plus, ntruct argumentul utilizat revendic necesitatea Materiei n vederea individurii unui anumit numr de universuri, intervine interogaia manierei n care aceti mictori multipli se individueaz: i faptul c nu este dect un singur Univers este evident. Cci dac ar exista mai multe universuri, tot aa precum exist mai muli oameni, principiul mictor al fiecrui Univers ar fi, ca form, unul, iar ca numr, multiplu. Dar tot ceea ce ca numr este multiplu cuprinde n sine Materie.74 Una dintre ipoteze susine, aparent, c Aristotel ar fi realizat distincia n virtutea ordinii () ce le organizeaz sistemul, corespunztoare micrilor spaiale ale corpurilor cereti: Aadar, e limpede c exist mai multe substane, c una ocup primul loc, alta al doilea i aa mai departe, n aceeai rnduial care exist ntre micrile de translaie ale atrilor.75

    Cu toate acestea, dificultatea se menine deoarece aceste substane i impun anterioritatea n raport cu ordinea n care se identific raiunea existenei lor (de exemplu, micrile planetare), pentru c mictorii sunt elementele care explic aceast organizare, i nu invers. Astfel, ordinea nu poate fi invocat n calitatea unei explicaii a individuaiei mictorilor i, n condiiile examinrii prealabile a substanelor sensibile, intervine sugestia c mictorii nemicai, n virtutea propriei substanialiti, i creeaz individuarea prin sine nii. ns, spre deosebire de substanele sensibile, aceste substane eterne sunt complete actuale nu dein nici o comensurabilitate n raport cu potenialitatea n profida diferenei lor specifice iar explicaia individualitii acestora se menine atunci ocult. Consecina l indic pe Aristotel victima dificultii distingerii ntre particularele imateriale, Jaeger afirmnd c Dac Materia este principiul individuaiei (...), ori mictorii sferelor nu pot fi imateriali, pentru c formeaz o pluralitate de exemplare ale unui gen, ori Aristotel se contrazice pe sine nsui prin meninerea doctrinei imaterialitii, deoarece aceasta exclude multiplicitatea individual. Sau

    72 Aristotel, Metafizica, 1073a 23-26. 73 Ideea reprezint un argument n favoarea ipotezei conform creia 8 constituie o

    interpolare tardiv (Aristotle, Metaphysics, trad. Tredennick, Loeb Classical Library, London, 1956, XII, 8, p. 160, n. b).

    74 Aristotel, Metafizica, 1074a 32-34. 75 Ibidem, 1073b 1-3.

  • Fiin i unitate n metafizica aristotelic 237

    nc acesta cade prad contradiciei prin intermediul presupoziiilor propriei sale filosofii.76 Jaeger trateaz Materia drept principiu al individuaiei, n timp ce interpretarea aristotelic examineaz Forma substanial a particularului concret n aceast calitate. n fapt, Aristotel construiete o noiune a individuaiei fundamentat pe ideea unui particular material concret, aceast concepie a individuaiei fiind incapabil de a colabora cu particularele imateriale concrete. nc o dat, s-ar putea presupune c dificultile aristotelice pot fi surmontate din moment ce Forma substanial constituie caracteristica individuaiei, dar aceast noiune a Formei substaniale este ntemeiat n virtutea unei analize a particularului material concret, n timp ce comensurabilitatea Formei substaniale i a materialului concret din cadrul unei uniuni dintre Form i Materie este elementul care individueaz. Concluzia este similar, astfel, argumentului lui Jaeger, conform cruia mictorii nemicai sunt entiti nedifereniabile n cadrul principiilor aristotelice.

    Plotin se situeaz n opoziia discursului aristotelic ce trateaz problematica individurii multiplicitii mictorilor nemicai, aceast manier ideatic indicnd parametrii interogaiei majore a Fiinei i Unitii, ntruct Aristotel aserteaz, pe de o parte, existena substanelor imateriale separate, i pe de alt parte, incoerena platoniciene. Una dintre raiunile negrii separrii este concepia aristotelic conform creia aceasta eueaz n parmenidianism, Aristotel intenionnd, dimpotriv, s confere Fiinei i Unitii convertibilitate, universalitate i un caracter posterior particularelor, n raport cu care cele dinti sunt predicate.

    Atunci cnd Aristotel individueaz particularele non-materiale, apelul su trebuie s evite Fiina i Unitatea, din moment ce acestea sunt posterioare substanialitii. Dac Unitatea ar fi anterioar n raport cu substanele imateriale, atunci acestea ar putea fi individuate pentru c Unitatea ar fi transmis acestora caracteristica particularitii i, de asemenea, un principiu anterior al Unitii ar putea constitui o explicaie a faptului c entitile imateriale sunt uniti individuale. Totui, ntruct pentru Aristotel substanele sunt vectorii Fiinei i Unitii, nu exist nici o argument al Unitii n calitate de cauz a individuaiei. n ali termeni, substanele imateriale aristotelice devin victimele capcanei parmenidianismului.

    Plotin insist asupra faptului c multiplicitatea mictorilor aristotelici este indistinct, n acest cadru intervenind, de altfel, interogaia conform creia aceast dificultate ar susine reasertarea prioritii Unitii, prin intermediul utilizrii ideeii unui principiu anterior al Unitii n favoarea ntemeierii multiplicitii Formelor principiului secund, Nous-ul. n aceste circumstane, afirmaia negat de Aristotel apare legitim n cazul lui Plotin, mai precis aceea c existena Formelor este direct proporional n raport cu un principiu anterior al Unitii.

    n ali termeni, Plotin traseaz trei observaii majore n conexiune cu aseriunile metafizice aristotelice: n primul rnd, o entitate intelectiv ntr-o manier intrinsec sau o entitate existent, n general, reprezint un element

    76 W. Jaeger, Aristotle: Fundamentals of the History of His Development, Oxford University Press, London, 1968, p. 352.

  • Andreea Gae 238

    multiplu, graie naturii proprii; n al doilea rnd, un principiu al Unitii nu constituie un obiect specific, o unitate sau o fiin distinct n sine; n al treilea rnd, ideea unui numr de principii imateriale nu funcioneaz n absena unui principiu anterior al Unitii ce le ntemeieaz propria individualitate.

    BIBLIOGRAFIE

    Aristotel, De l'me, ditions Gallimard, Paris, 2005. Aristotel, Fizica, Editura tiinific, Bucureti, 1965. Aristotel, Metafizica, Editura IRI, Bucureti, 1999. Aristotle, Metaphysics, trad. Treddenick, Loeb Classical Library, London, 1956. Bowe, G. S., Aristotle and Plotinus on Being and Unity, McMaster University, Ottawa, Canada,

    September 1997. Broadie, S., What Does Aristotle's Prime Mover Do?, Manuscris, SAGP/APA, December 1994. Fuller, B.A.G., Aristotle, Holt Rinehart, New York, 1931. Georgiadis, C., Aristotle's Theology and its Influence on the Philosophers of Islam, Judaism and

    Christianity, Dialogue in Humanism, III, 1, 1993. Gerson, L. P., Plotinus, Routledge, London, 1994. Husain, M., The Multiplicity in Unity of Being Qua Being in Aristotles Pros Hen Equivocity, The

    New Scholasticism, 55 (2), 1981. Jaeger, W., Aristotle: Fundamentals of the History of His Development, Oxford University Press,

    London, 1968. Lloyd, G. E. R., Aristotle: The Growth and Structure of His Thought, Cambridge University Press,

    London, 1968. Norman, R., Aristotle's Philosopher-God, Articles on Aristotle, IV, ed. Barnes, Schofield, Sorabji,

    Duckworth, London, 1979. Patzig, G., Theology and Ontology in Aristotle's Metaphysics, Articles on Aristotle, III, ed. Barnes,

    Schofield, Sorabji, Duckworth, London, 1979. Randall, J. H., Aristotle, Columbia UP, New York, 1960. Ross, W. D., Aristotle's Metaphysics, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1924.